Capitolul 3

 

Cina memorială

R — 1021 / aprilie 1888

Până va veni El

Fiindcă Pavel, referindu-se la Cina Domnului, spune că noi astfel „vestim moartea Domnului, până va veni El”, unii privesc aceasta ca o limitare. Să ne gândim însă că în Veacul Iudeu, mielul tipic era junghiat și mâncat în fiecare an, până când a venit Domnul nostru, adevăratul sau antitipicul Miel. Dar când Ioan Botezătorul L-a prezentat pe Domnul nostru ca fiind prezent și a zis „Iată Mielul lui Dumnezeu”, junghierea și mâncarea mielului tipic n-au încetat imediat să fie potrivite; fiindcă Domnul nostru Însuși le-a respectat până în noaptea în care a fost vândut. Comemorarea mielului tipic a încetat să fie potrivită numai când Mielul antitipic a fost omorât pe Calvar.

La fel acum, Domnul nostru, adevăratul Miel al lui Dumnezeu, ne-a dat pâinea și vinul ca simboluri ale cărnii și sângelui Său — date pentru noi — pentru trecerea peste noi sau cruțarea noastră. Și noi trebuie să comemorăm moartea Lui cu aceste simboluri până va veni El și până când ultimul membru al corpului Său va fi trecut peste — în plinătatea mântuirii, cu El și ca El. Atunci simbolul va înceta, antitipul fiind venit complet prin trecerea noastră dincolo. Până la această mare împlinire a speranțelor noastre, este potrivit pentru noi să o vestim comemorând corpul Său frânt și sângele Său vărsat prin care ea va fi asigurată.

R — 1382 / martie 1892

Cina de Amintire

Noi credem și învățăm că cea mai bună ocazie pentru sărbătorirea morții Domnului nostru este aniversarea ei. Acesta a fost obiceiul Bisericii timpurii, și ea este încă respectată într-un fel de unele denominații în Vinerea Mare

— deși, pentru ca respectarea ei să cadă în aceeași zi, exactitatea datei este nesocotită. Noi, asemenea Bisericii timpurii, preferăm să sărbătorim Cina Memorială exact la aniversarea ei — pe care noi o calculăm cum o calculau ei și evreii — după timpul lunar — în ziua dinaintea începerii Paștilor evreiești.

Mai mult, noi credem și învățăm că singurul mod potrivit pentru sărbătorirea acestui Memorial este acela pe care l-a introdus Domnul nostru și pe care l-a urmat Biserica timpurie, și nu așa cum este sărbătorită Vinerea Mare acum de către unii.

În aceeași noapte în care a fost vândut — după ora 6 după-masă, în ceea ce noi numim acum data de 13 a lunii evreiești Nisan, dar ceea ce evreii numeau începutul zilei a paisprezecea a lunii (ziua lor de 24 de ore începând seara), și de aceea, după calculul evreilor, în aceeași zi în care a fost răstignit (cu o zi înainte de începutul Paștilor lor) — Domnul nostru a sărbătorit Cina de Paști împreună cu ucenicii Săi. (Cina cu miel, care întotdeauna preceda săptămâna de sărbătoare a Paștilor, nu era și nu este nici acum numită de către evrei sărbătoarea Paștilor.) Și conformându-Se astfel Legii (care era încă în vigoare peste orice evreu până la moartea Domnului nostru pe cruce), Isus a instituit un Memorial al morții Sale, pâinea și „rodul viței” fiind folosite ca simboluri ale cărnii și sângelui Său.

El i-a instruit pe urmașii Săi să comemoreze astfel

sacrificul Său pentru păcate, zicând:

„Să faceți lucrul acesta în amintirea Mea”

Și nouă ni se pare că timpul face parte din instituire ca și pâinea și sucul de struguri. Noi să nu ne gândim să punem în loc alt timp decât acela instituit — în special având în vedere minuțiozitatea Domnului nostru în această chestiune; căci, deși El a declarat, „Am dorit mult să mănânc Paștile acestea cu voi înainte de a suferi”, totuși, potrivit Legii, nu puteau fi mâncate până la aniversarea sacrificării mielului tipic înainte de trecerea peste întâii-născuți israeliți din Egipt; ceea ce a fost și aniversarea sacrificării adevăratului „Miel al lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” și prin care Biserica întâilor-născuți este prima cruțată sau eliberată. Domnul nostru a așteptat, prin urmare, și „când a sosit ceasul (ceasul cel mai devreme posibil potrivit Legii), El a stat la masă”. Luca 22:14-20.

Cuvintele apostolului, „de câte ori mâncați pâinea aceasta și beți paharul acesta vestiți moartea Domnului, până va veni El” (1 Cor. 11:26 — explicate în articolul de la pagina 1289, în limba engleză), sunt înțelese de către mulți că ar da libertatea respectării la orice ceas, în orice zi și în orice lună; dar nu este așa pentru cei care citesc critic; deoarece cuvintele „să faceți lucrul acesta” au greutate specială. Dacă s-ar face la altă dată n-ar fi lucrul acesta: întocmai cum, dacă s-ar da un ordin să se sărbătorească independența Statelor Unite în 14 iulie, n-ar fi o îndeplinire a acestui ordin, nici o sărbătorire a acestui eveniment, ci altceva, dacă ar fi sărbătorită altă zi.

Dar nimeni să nu presupună că noi învățăm că poporul Domnului este sub Lege în privința acestui sau a oricărui alt subiect. Singura lege a legământului nostru nou este legea iubirii. Noi iubim pe Învățătorul nostru, ne place să sărbătorim marele Său sacrificiu pentru păcatele noastre și ne place să facem acest lucru așa cum El a binevoit să ne arate, cât putem de exact.

Unii din poporul Domnului sărbătoresc moartea Lui în fiecare zi întâi a săptămânii, presupunând că în faptul că fac astfel au aprobarea obiceiului apostolilor și a Bisericii timpurii, așa cum este relatat în Fapte 2:46; 20:7. Noi susținem însă că ei greșesc în această aplicare a cuvintelor „frângerea pâinii” și că aceasta n-a fost Cina Memorială, ci o masă obișnuită, care se practica în Biserica timpurie din două motive: 1) fiind puțini și împrăștiați, când se strângeau pentru adunare își aduceau mâncare; și 2) probabil pentru același motiv se adunau în prima zi a săptămânii, luau o masă împreună, adică: fiindcă în prima zi a săptămânii a înviat Domnul nostru din morți și fiindcă în aceeași zi le-a explicat împlinirea Scripturilor care se aplicau la El și L-au cunoscut prin frângerea pâinii, adică prin mâncarea cinei. Nu-i de mirare că după aceea le-a plăcut să sărbătorească atât ziua cât și masa care le-a adus atât de multă bucurie și binecuvântare. Luca 24:25-32.

Cei care au confundat aceste mese, sărbătorind învierea în prima zi a săpătămânii, cu Amintirea morții Domnului, au greșit mult, dacă nu grav.  Ei ar trebui să observe de asemenea că rodul viței nu este menționat în legătură cu aceste mese, în timp ce acesta nu este omis niciodată când se referă la Cina de Amintire, fiind tot atât de important ca pâinea. Aceeași expresie, „frângerea pâinii” din aceleași cuvinte grecești, este folosită în Fapte 27:35, unde nu poate fi nici o îndoială că se referă la o masă obișnuită pentru satisfacerea foamei, și nu ca memorial sau simbol.

Aici tratăm acest subiect numai pe scurt. În privința întrebării cine să sărbătorească Cina de Amintire și cum, și a altor puncte interesante, trimitem pe cititorii noștri obișnuiți la articolul de la pagina 1289 (în limba engleză).

Să îndemnăm pe toți care recunosc acea valoare a morții lui Cristos ca jertfa de răscumpărare a lor, să „facă acest lucru” negreșit, așa cum a sfătuit Învățătorul, în amintirea marelui eveniment care este baza bucuriei noastre prezente în Domnul, precum și a celor în care vom intra ca împlinire a acestui Memorial — când vom avea parte de bucuriile Domnului nostru în glorie, în Împărăție. Dar cei care se încred în iertare aparte de jertfa pentru păcate, sau care cred că ei își pot răstigni păcatele și astfel se pot face acceptabili pentru Dumnezeu (cum pretind unii), să nu sărbătorească acest Memorial; pentru că, dacă ar face-o, ar mânca și ar bea condamnare pentru ei înșiși — nediscernând valoarea corpului frânt și al sângelui vărsat al Domnului, ca singura jertfă pentru păcat care poate ridica păcatul și poate face pe credincios acceptabil înaintea lui Dumnezeu.

***

C. M. 107
În amintirea lui Isus,Asta Cină este:La care ceia mântuiți,Bucuroși iau parte.

Prin credință luăm asta, Ca pâinea vieții; Ce-nchipuiește-a Domnului Corp, pentru noi zdrobit.

Acest pahar, sângele Său Cel vărsat, ne-nseamnă; Ce pentru-a noastre păcate, S-a adus de jertfă.

Acest pahar ne-amintește, Că nu peste mult noi; ÎN Împărăția Domnului, Cu El îl vom bea nou.

Ce fericiți vom fi atunci, Căci cu Tine pe veci, Vom petrece în mărire Și-n față Te-om vedea.

 

 

R — 1321 / septembrie 1891 (extras)

Profetul asemenea lui Moise

În legătură cu mielul de Paști sunt cel puțin două puncte care ar trebui observate în mod special. Primul, în privința sângelui: „Să ia din sângele lui și să ungă amândoi stâlpii ușii și pragul de sus al caselor unde îl vor mânca ... . Sângele va fi pentru voi ca un semn pe casele unde veți fi. Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi, așa că nu vă va nimici nici o nenorocire atunci când voi lovi țara Egiptului” (Exodul 12:1-28). Mâncarea sângelui a fost interzisă foarte devreme: „Numai carne cu viața ei, adică sângele ei, să nu mâncați” (Gen. 9:4). Această interzicere a fost repetată frecvent și i s-a atribuit un motiv specific: „Căci viața trupului este în sânge. Vi l-am dat pe altar, ca să facă ispășire pentru sufletele voastre, căci sângele face ispășire pentru suflet” (Lev. 17:11). Vărsarea și stropirea sângelui de Paști este o „ilustrație” remarcabilă a dării „vieții pentru viață” — cerința dreptății divine înainte ca acei condamnați să poată fi îndreptățiți. Dar a fost numai o ilustrație — realitatea a venit după aceea: „Căci știți că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați ... ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur și fără pată” (1 Pet. 1:18, 19). Un alt punct este în privința cărnii: „Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc; s-o mănânce cu azimi și cu verdețuri amare ... să aveți mijlocul încins, încălțămintea în picioare și toiagul în mână; și să-l mâncați în grabă; căci sunt Paștele DOMNULUI”. Prin vărsarea sângelui a fost cruțată viața israeliților; dar călătoria în pustie era înaintea lor și ei trebuiau să mănânce și carnea. Acest aspect este de asemenea o „ilustrație” remarcabilă a Mielului lui Dumnezeu — „Paștele nostru”. Noi avem viață prin vărsarea sângelui Său prețios. Dar aceasta nu este totul. Trebuie să urmăm cărarea vieții, trebuie să biruim vrăjmașii vieții, trebuie să îndeplinim lucrarea vieții și să desăvârșim disciplina vieții. În toate acestea există osteneală și lacrimi — osteneală și epuizare; dar puterea noastră se reînnoiește prin hrana cerească: „Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer. Căci Pâinea lui Dumnezeu este Acela care Se coboară din cer și dă lumii viața. ... Cine vine la Mine nu va flămânzi nicidată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată”. Ioan 6:27-58.