Adevărul este mai ciudat decât născocirea

 

„Adevărul este mai ciudat decît născocirea”

[3808]

O explicație confidențială a experiențelor proprii ale redactorului. - Răspîndirea largă a neadevărurilor face necesară această expunere a adevărului.

 

Nu lăsați ca numele vostru să fie defăimat

Această ediție nu este menită răspîndirii publice generale; ea servește prietenilor ca să poată răspunde replicilor celor otrăviți cu neadevăruri.

 

 

Iubiți prieteni,  așa cum certifică scrisorile voastre, aveți dreptate că eu nu de mult a trebuit să trec prin cele mai grele încercări ale cursului vieții mele pline de schimbări, ca servitor al Domnului. Partea principală a supărării mele prezente o formează convingerea că necazurile mele nu se limitează numai la mine ci în același mod îndurerează și iubita „casă a credinței”, în măsura în care ea merge pe drumul îngust și în lumina „adevărului prezent”. Mă doare într-adevăr că aceia, pentru care cu bucurie îmi depun zilnic viața, trebuie să suporte din cauza mea o măsură oarecare de durere sau de experiențe amare. Și totuși, eu știu că noi toți trebuie să învingem toate încercările de foc ca să ne probăm, să ne examinăm, să ne curățăm și să ne pregătim pentru lucrurile minunate pentru care suntem chemați de Domnul.

Scrisorile voastre, simpatia, încrederea și iubirea voastră, în acest timp al întristării mele, sunt principala mea mîngîiere. M-a bucurat mult să găsesc că multe din aceste scrisori au venit de la prieteni care numai cu puțin timp în urmă au ajuns să cunoască mesajul secerișului. Eu am fost, de la început, sigur că cei bine întemeiați, care au învățat din experiențele trecute să rabde supărările ca buni ostași, nu se vor da înapoi în fața acestor atacuri ale dușmanului dar, în ce privește noii recruți sub lupta crucii, mi-a fost teamă, pentru că ei nu au cunoscut încercările mele trecute din partea fraților falși și au avut prea puține ocazii să mă cunoască personal.

Se pare că este datoria mea față de adevăr să redau atît de scurt pe cît este posibil o schițare a faptelor care au condus spre ultima scenă prezentă. Cu mare bucurie aș fi tăcut față de adunare, așa cum nu am deschis gura nici față de lume; acum însă găsesc problema mea personală atît de strîns legată de „lucrarea secerișului”, că este de datoria mea să fac cunoscut adevărul gol-goluț membrelor corpului lui Cristos, cu care am o legătură atît de strînsă, pentru ușurarea, mîngîierea și întărirea lor: „pentru ca serviciul (mesajul bun al bucuriei) să nu fie defăimat”.

Se pare ca aceasta să fie și în armonie cu îndrumarea apostolului: „Nu lăsați ca numele vostru să fie defăimat”. Să lăsăm lumina pătrunzătoare a adevărului să descopere faptul, că poporul Domnului caută în orice chip să pună în practică el însuși ceea ce predică! și pentru că mulți abonați ai Turnului de veghere mă consideră într­-un mod cu totul deosebit ca preotul lor, nu se cuvine ca să rețin ceea ce servește pentru pacea lor.

Unii cititori, care nu citesc în mod regulat Turnul de veghere și care probabil nu au venit în contact cu relatările defăimătoare, pot tot așa de bine să rămînă în neștiință despre acest lucru. Mi-am dat silința să ascund supărările mele; acuma însă, mi se pare că eu sunt măcar cu atîta dator prietenilor mei. Din aceste motive se pare să fie și conducerea Domnului, ca problema să fie ridicată sub această formă, în același timp cu scopul de-a fi răspîndită printre aceia a căror minte este otrăvită și pentru aceia cărora aceste amănunte le sunt necesare ca remediu. Cu toate acestea, mă limitez aici la acele părți ale problemei, care par a fi necesare pentru o oarecare înțelegere a faptelor. Vă asigur că fiecare cuvînt a fost cîntărit cu grijă și multă rugăciune, pentru ca, atît de mult cît este posibil, să nu fie rostit nici un cuvînt de critică asupra soției mele, care nu este absolut necesar pentru această descriere scurtă a greutăților. De altfel, am încercat să folosesc numai cuvinte frumoase și cumpătate.

 

Necesitatea acestei ediții

Următoarele două scrisori m-au convins că, pentru cauza Domnului, este de datoria mea să dau publicității informațiile acestei ediții speciale:

 

Iubite frate Russell, 10 mai 1906

Mă doare inima pentru tine cînd citesc scrisoarea ta din 8 mai și văd că tu și astăzi încă mai iubești și mai păstrezi amintirea celei pierdute, în ciuda faptului că orbirea ei ți-a pricinuit multe dureri. Dumnezeu să te binecuvînteze și să te întărească, iubite frate! Eu cred că îți va produce mîngîiere să afli că în acest timp, nu mai puțin de 10.000 de ucenici credincioși ai Domnului se gîndesc zilnic la tine în rugăciunile lor. Eu n-am uitat să fac aceasta zilnic în ultimii 11 ani și cu atît mai mult nu uit acuma, cînd tu te afli într-o situație atît de grea. Eu mă îndoiesc că în istoria bisericii lui Cristos a mai existat vreo persoană care să fie zilnic amintită la Tronul de har și îndurare de atît de mulți sfinți în Cristos.

Cu o inimă umilă, conștient că nu sunt vrednic, aș vrea acuma să-ți spun ce cred eu că ar trebui să faci în această problemă, însă mai întîi vreau să fac trimitere la Cuvîntul lui Dumnezeu, pentru a întări părerea mea.

Miriam a fost pedepsită de Dumnezeu, ca să nu apară nici un fel de îndoială la Israelul trupesc în privința vinovatului; prietenii lui Iov au fost mustrați de Dumnezeu ca să știe, atît ei cît și alții, care dintre ei a fost plăcut lui Dumnezeu; Tatăl Ceresc a lăsat să fie descrise exact împrejurările prin care Daniel și Ieremia au ajuns în închisoare, pentru ca să nu se poată spune nimic rău contra bunului lor renume.

Cu o grijă deosebită au fost arătate toate faptele care au dus la prinderea și judecarea Domnului nostru. Existența a două săbii, recunoașterea lui Pilat a nevinovăției Domnului nostru și mituirea soldaților care au păzit mormîntul, aceste amănunte au adus multora mari servicii în primirea Celui crucificat. însuși Domnul nostru a arătat clar că motivele și metodele Sale nu pot fi puse la îndoială, ca de exemplu, prin întrebarea: „Care dintre voi mă poate acuza de vre-un păcat?”, și prin mustrarea usturătoare a acelora care l-au învinovățit că scoate demonii cu mai marele lor, Beelzebul. Ce-i drept, El a amuțit în timpul în care, dacă ar fi vorbit, ar fi putut să împiedice darea plății de răscumpărare; peste tot însă, acolo unde ar fi putut să cadă o umbră asupra misiunii și mesajului Său, n-a tăcut niciodată. Aproape primul lucru după învierea Lui din morți, a fost să înlăture la unii îndoiala asupra adevăratei cauze a morții Lui.

Sigur că imediat îți vei aminti cum se apără apostolul Pavel în multe cazuri; scrisorile sale sunt pline de explicații și afirmații solemne ale nevinovăției lui și toate acestea, cu scopul de a-i ajuta pe cei mîhniți. Nu ne trimite el aici la un principiu care spune: „Nu lăsați ca numele vostru să fie defăimat!” și apostolul Petru mi se pare că arată, în următoarele versete, același principiu: „Căci voia lui Dumnezeu este ca, făcînd ce este bine, să aduceți la tăcere neștiința oamenilor fără minte;” „Chiar dacă aveți de suferit pentru dreptate, ferice de voi! N-aveți nici o teamă de ei și nu vă tulburați, ci sfințiți în inimile voastre pe Hristos ca Domn. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blîndețe și cu teamă, avînd o conștiință curată, pentru ca cei care disprețuiesc purtarea voastră bună în Hristos să rămînă de rușine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău.”

Eu cred că mesajul lui Luther și-a slăbit efectul prin aceea, că au fost răspîndite informații false asupra vieții lui familiare, ceea ce s-ar fi putut evita prin cîteva cuvinte de rectificare.

în ceea ce-l privește pe domnul Dowie, eu știu că cei mai mulți sunt de părerea că el numai de aceea nu s-a apărat împotriva învinuirilor soției sale, pentru că nu a putut. Deoarece la tine nu este cazul, mie mi se pare că este de datoria ta să nu nesocotești această problemă, deși făcînd aceasta, sigur îți va aduce și mai multă suferință. O, cît de rău îmi pare de tine și cu cîtă bucurie aș face orice ca să-ți pot ajuta; și totuși, nu pot lăsa convingerea mea la o parte, că este de datoria ta să iei pe umeri și această povară și să pui această problemă, în ochii fraților Domnului, în lumina ei corectă. Mai jos îți redau un caz, iată-l:

 

Iubitului frate Woodworth, 8 mai 1906

„Persecutați, dar nu părăsiți, trîntiți jos, dar nu distruși.” Ca unul din Casa credinței, simt nevoia, pentru mine personal, să-ți cer o informație: ... ai văzut articolul vătămător, chiar afurisit aș putea zice, în ziarul „Inter-Ocean” din 25 aprilie, în care cu dispreț ca „Russellismul” este descoperită o poveste compromițătoare în ce-l privește pe fratele Russell? După mine (pentru alții nu pot garanta), cel care a scris articolul merită să fie dat în judecată pentru defăimare (și sper că se întîmplă acest lucru), pentru că dă să fie tipărit un astfel de articol, fără să cerceteze mai departe problema. Dar acum, iubit prietn, ce știi sau ce crezi tu despre aceasta? Ai tu ceva informații care să arunce o lumină contrară asupra acestei situații îngrozitoare? în treacăt fie zis, am niște vești nesigure despre o înțelegere făcută între fratele Russell și soția lui conform cu 1 Cor. 7:1, după care, în viața de căsnicie, fratele Russell s-a hotărît la o consacrare totală a sufletului și a trupului pentru lucrarea pentru care a fost chemat. Eu pot să cred aceasta la un astfel de om și dacă este adevărat, cît este de absurd gîndul că, potrivit cu acuzarea ce i se face, ar fi vinovat. Dacă ar trebui să dăinuie această acuzație, atunci să fi căzut David încă de o mie de ori mai adînc și totuși ajungea în căința lui „cel mai iubit psalmist al Israelului.” Petru a căzut și Isus s-a rugat pentru el și el a devenit tăria fraților săi și a avut voie să pască oile lui Cristos. Pe noi care-i cunoaștem consacrarea, munca, lepădarea de sine și spiritul asemănător lui Christos, nu ne poate convinge numai un înger din cer sau propria lui mărturie. Dacă ar fi vinovat, el știe bine că nu va avea ca urmare numai disprețul societății față de propria lui persoană, ci și un dispreț oficial al învățăturii sale și dispariția influenței sale. Este de așteptat ca acuma, adevărat sau nu, să cadă cele mai supărătoare insulte din partea Babilonului asupra lucrării sale. Și totuși, opera monumentală din Revărsatul zorilor, care stabilește „Planul divin” dat de Dumnezeu prin profeți, este tot așa de sigur că va rămîne posterității, cum au rămas și scrisorile apostolului Pavel.

Dacă privim aceasta în cea mai bună lumină, se ridică întrebarea: De ce este permis, ca după o viață de jertfă, ultimii pași să fie atît de plini de amărăciune? Totuși, cine suntem noi, cînd ne gîndim că Pavel și Petru au avut moarte de martiri, iar scumpul nostru Mîntuitor a fost crucificat! Jurămîntul fals, în fața curții cu juri, dacă nu este descoperit, poate să găsească pe oricine vinovat și fără îndoială că așa se va întîmpla, dacă se divorțeză la tribunal. Eu cred cu toată tăria în nevinovăția absolută a fratelui Russell și speranța mea sinceră și rugăciunea mea este ca tovarășii noștri credincioși să nu-l părăsească și Dumnezeu așa să le conducă pe toate, încît să fie susținut adevăratul Sion și „Noua Creatură” să fie întemeiată mai puternic ca oricînd. Te rog scrie-mi cît mai curînd. Al tău frate, legat prin speranța revărsatului zorilor.

Dr. C. Alex. Garnsey

 

Acum, iubite frate Russell, nici o limbă de pe pămînt nu-ți poate spune cît de mult îl iubesc eu pe bătrînul meu frate, Dr. Garnsey. Tu trebuie să-ți amintești că el este iubitul frate bătrîn care, în urmă cu 8 sau 9 ani, în vîrstă de 85 de ani, a ajuns la cunoașterea deplină a adevărului, prin aceea că a citit cele trei volume din „Revărsatul zorilor”, pe care i le-am vîndut eu cu ocazia unui anunț pe care acesta l-a făcut în unele ziare religioase. El trebuie să aibă acuma aproape 95 de ani și din scrisoarea lui poți vedea ce încercare mare este pentru el această problemă. Ea nu-l va cerne afară, căci inima lui este mult prea plină de iubire pentru Domnul, pentru adevărul Său și pentru frații Săi; dar informații asupra faptelor respective ar putea fi foarte folositoare acestui frate.

Fratele ar tebui să știe cel puțin atîta, că doamna Russell, prin propria ei semnătură l-a condamnat fără cruțare pe acela, pe care cu aceeași acuzare l-a dat în judecată cu cîțiva ani în urmă, acuzare care acuma este adusă din nou contra lui; fratele ar trebui să știe că singurul lucru pe care-l are ea cu adevărat împotriva ta, este faptul că tu nu i-ai dat ei dreptul să redacteze Turnul de veghere, ci tu îl consideri pe acesta ca talentul care ție ți-a fost dat în pază; mai departe, acestui frate îi va fi de folos, dacă ar primi o expunere logică a întregii istorii, calea ei greșită. Iar ceea ce ar fi de folos fratelui Garnsey, ar fi și pentru mulți alții.

Sfatul meu ar fi ca tu să lași imediat să apară o nouă ediție a broșurii „Cernerile secerișului”. în Turnul de veghere trebuie anunțat pe scurt că în zilele noastre sunt de așteptat cerneri și probe și acestea ne vor fi expuse într-o broșură, unde vor fi arătate experiențele noastre din trecut și din prezent, pînă în aprilie 1906.

O asemenea broșură ar ajunge imediat la aceia care trebuie s-o primească și mai puțin la alții. Pentru mulți, asta ar fi o cetate întărită și chiar mai tîrziu, cînd lucrarea noastră aici va fi terminată, va dezarma mulți dușmani ai adevărului.

Clayton F. Woodworth

 

ISUS Mă CONDUCE PE TOATE CăILE

 

Treisprezece ani fericiți

în timp ce m-am ocupat de comerț din anul 1871 pînă în 1879, în același timp m-am ocupat și cu răspîndirea „adevărului prezent”. Cele mai timpurii strădanii ale mele s-au extins asupra studiului biblic în Pittsburgh și Allegheny. Mai tîrziu am editat o revistă în orașul New-York, la care au trimis și alții articolele lor. în anii 1877 și 1878 am călătorit mult în statele New-York, Pensilvania, Ohio, Indiana, Michingan, Virginia de vest și Kentuky și am lăsat diferitele mele magazine în mîinile unor reprezentanți demni de încredere pe care-i vizitam uneori. în anul 1878 colaboratorul meu de la editura revistei a căzut de la credința în jertfa de răscumpărare a lui Cristos, ceea ce a dus la discuții în coloanele revistei, el tăgăduia prețul de răscumpărare, iar eu îl prețuiam foarte mult, pînă cînd a fost clar că o revistă, care nu este de acord cu ea însăși, nu poate exista. Colaboratorul meu a solicitat mica tipografie pe care eu am cumpărat-o și a pus pur și simplu stăpînire pe ea. Aceasta a condus la ediția actuală a jurnalului „Turnul de veghere al Sionului și vestitorul prezenței Domnului”, ca scriere de apărare a marii învățături de bază despre prețul de răscumpărare și pentru răspîndirea generală a „hranei timpului potrivit”. începutul acestei ediții s-a amînat pînă în iulie 1879, fapt pentru care a trebuit să stau cîteva luni fără întrerupere în Allegheny unde, în afară de adunările regulate am organizat o serie de discursuri publice. Prin acestea au venit mulți în atingere cu adevărul. între aceștia a fost o domnișoară, Maria Frances Ackley, pe care aici am cunoscut-o prima dată și care după trei luni a devnit soția mea. Se părea că adevărul a găsit răsunet în inima ei și m-a asigurat că este exact ceea ce de ani de zile a căutat. Treisprezece ani de zile ea a fost, în adevăratul înțeles al cuvîntului, cea mai atentă și credincioasă soție.

 

Efectul aluatului

Puțin timp după o călătorie în Palestina și Egipt (piramidele) prin Marea Britanie, Germania, Italia, Elveția și Franța, care a fost foarte folositoare și îmbucurătoare pentru noi doi, se pare că doamna Russell a intrat sub o influență fatală pe care eu nu am bănuit-o atunci. în timpul lipsei noastre, se pare că potrivnicul a provocat un spirit de ceartă, ambiție și înfumurare între unii care altădată au arătat toate semnele de credincioșie față de adevăr. Părea să fie în joc „dreptul femeii” și idei de anarhie. Aluatul nu și-a făcut efectul public, însă sigur, iar ca urmare a fost un fel de conspirație din partea unora, să dăuneze lucrării, s-o răstoarne cu speranța ca din epava ei să obțină ceva - „să atragă ucenicii de partea lor.” Mie mi-a făcut impresia unei explozii care a fost pregătită cu grijă.

Mai tîrziu am aflat că s-a făcut totodată și încercarea ca să semene în soția mea sămînța discordiei prin „dreptul femeii” și lingușeli. Prin providența divină, am fost scutit de umilința ca la această zguduire, s-o găsesc și pe soția mea printre acești conspiratori. Dimpotrivă, cînd ea și-a dat seama de intențiile răuvoitoare, s-a înălțat în ea, în mare parte, din nou credincioșia de odinioară și s-a dovedit chiar ca o eroină în apărarea soțului ei și al adevărului. Printre altele, ea a scris următoarea scrisoare adunării:

 

Doamna Russell își apără soțul contra defăimării

Salutări adunării din Allegheny,

Pentru apărarea soțului meu, vreau să protestez prin aceasta contra atacurilor dușmanilor noștri, care ocărăsc caracterul lui prin aceea că pun viața noastră conjugală într-o lumină falsă. Gospodăria noastră este compusă numai din noi doi și apreciatele noastre ajutoare de la biroul Turnului de veghere care, cu bucurie depun mărturie despre liniștea și veselia căminului nostru. în afară de aceștia mai există frați falși și surori false, „care se amestecă în lucruri străine”, intervin uneori nechemați.

Căminul nostru conjugal este departe de discordie, dimpotrivă, este un cămin fericit. într-adevăr, nu aș putea să mă rog pentru o mai mare fericire pămîntească a tuturor sfinților, decît ca viața lor conjugală să fie la fel de plină de pace și de fericire ca și a noastră. De libertatea care ne-a adus-o Cristos se bucură toți membrii gospodăriei noastre și toți aceia care, indiferent în ce fel, sunt conlucrători în această operă; desigur, nu libertatea de anarhie ci de supunere sub Spiritul și Cuvîntul lui Dumnezeu.

Eu sunt absolut de acord cu răspunsul soțului meu contra acuzației defăimătorilor lui. Deși aceste defăimări nu sunt ușoare, ele au o greutate dublă cînd vin de la așa-zișii prieteni care, așa cum am aflat, au planificat de mai mulți ani acești pași răufăcători, totuși vă asigur că Dumnezeu ne-a întărit în toate și ne-a dăruit pacea Sa. Dacă furtuna s-a abătut pe neașteptate peste noi și peste adunarea din Allegheny și chiar dacă ne-am făcut griji pentru statornicia unora, totuși am fost siguri că aceasta a fost permisă de Domnul, cu scopul unor cerneri ce erau necesare. Adunarea de aici, mulțumită Domnului, a trecut peste această furtună și chiar și din alte părți, unde au fost trimise circulare defăimătoare, vin mereu scrisori care declară și arată că au recunoscut uneltirile lui Satan. Aceste scrisori ne dau curaj și sunt răspunsuri la rugăciunile noastre, totuși ne facem încă griji pentru mulți care sunt tineri în adevăr și nepregătiți pentru o asemenea zguduire; știm că timpul de nesiguranță care s-a scurs pînă acuma, pentru ei trebuie să fi fost o încercare grea.

Ne gîndim însă la aceea, că „Domnul îi cunoaște pe ai Săi”și că El vrea și este gata să-i ferească de cădere și că, așa ca la ceata lui Ghedeon, unii trebuie să rămînă în urmă. Cine este de partea Domnului? De partea adevărului? „Cine poate să stea în picioare?” „Cine se va urca pe muntele (împărăția) Domnului? Cine va locui în locașurile sfinte?” „Acela ale cărui mîini sunt nevinovate și are o inimă curată, care nu își înalță sufletul în deșertăciune și nu jură (depune legămînt) pentru înșelăciune.”

Cu iubire creștină și comuniune cu toți cei care iubesc pe Domnul nostru Isus Cristos și adevărul Său în sinceritate, și care nu au dorința ca adevărul sau caracterul unei unelte alese a lui Dumnezeu să fie degradat la un simplu articol de vînzare, rămîn a voastră soră îndatorată în credința și speranța evangheliei, doamna C.T. Russell.

 

Un extras dintr-o scrisoare deschisă a doamnei Russell către adunare

„Domnul Adamson mai spune și că soțul meu interzice căsătoria etc. Această afirmație este tot atît de neadevărată ca și celelalte: soțul meu nu a interzis nimănui căsătoria, eu știu însă, că atunci cînd era cerută în mod special părerea lui, el dădea sfatul apostolului Pavel (1Cor.7:25-35) ... Mi se pare că deviza lui este: „să găsesc ceva ca să nimicesc influența domnului Russell.”

„Atunci, domnul Adamson susține că soțul meu i-a scris să-și facă testamentul în așa fel, încît banii lui să rămînă la casa de tractate, iar soția lui să nu primească nimic. La o adunare a susținut că are această scrisoare la el. Eu am combătut cu hotărîre această afirmație, pentru că am fost conștientă de felul de judecată, contrară, a soțului meu. L-am somat deci să citească scrisoarea în fața tuturor, dar a refuzat.”

„Problema este astfel: domnul Adamson a scris soțului meu cam așa: „înainte să mă căsătoresc am consacrat Domnului banii mei disponibili; la moartea mea nu aș vrea ca acești bani să-i moștenească soția mea sau rudele ei, aceștia trebuie să fie dați la casa de tractate.”

La acestea, soțul meu a răspuns că doamna Adamson nu trebuie ignorată, că ea, ca soție, are dreptul să revendice acești bani; dacă el o numește soția lui, atunci trebuie ca ea să fie luată în considerare, chiar dacă ea înainte nu a fost în armonie cu adevărul, așa cum susține el. El l-a sfătuit ca în cazul în care totuși se hotărăște să lase o parte din bani la casa de tractate, așa cum este situația actuală, ar fi înțelept, de dragul păcii conjugale, să nu-i facă cunoscut doamnei Adamson acest lucru. Aceasta a fost scrisoarea care se găsea în mîinile lui și pe care a refuzat s-o citească; astfel neadevărul a adus adevărul la lumină (Matei 10:26)”.

„Ca exemplu cît de adînc cad acești bărbați în răutatea lor, plini de invidie și ambiții, am povestit în adunare cum domnul Adamson a scris fratelui Bright (nu știm la cîți alții încă) și fără nici o explicație a introdus 1 Cor.5:1-6 ca aplicabile soțului meu. Domnul Adamson nu a putut contrazice faptul că a scris, dar a contrazis faptul că prin aceasta ar fi avut de gînd să lase să cadă o lumină proastă asupra soțului meu. Unii frați au fost de părerea că o astfel de acuzație nu ar lua-o nimeni în seamă dintre cei care îl cunosc sau care l-au privit vreodată în față pe fr. Russell. Domnul Adamson a susținut că el a vrut să spună numai că fr. Russell ar fi un „defăimător”; deoarece însă, cuvîntul defăimător nu apare în versetele citate de el, ci cu cinci versete mai jos, am arătat că acesta este numai un exemplu, din multe altele, cum se agață acești oameni răi de metodele șirete ale defăimării, deoarece ei nu-i pot dovedi nici un delict adevărat.”

 

Sămînța rea prinde rădăcină

Agitația în legătură cu conspirația susnumită contra mea a împiedicat, pentru un timp, încolțirea seminței rele a așa numitului „drept al femeii” și a ambiției și temporar, soția mea a fost entuziasmată în favoarea mea. Chiar ea a fost prima care a atras atenția asupra versetelor 45-47 din Matei 24 și a aplicat aceste versete la persoana mea, întîi la adunarea din Allegheny și mai tîrziu în New-York. Eu i-am spus că nu așa am privit eu aceste versete și am refuzat să le atribui unei persoane, cu toate că nu am putut tăgădui că ele scot în evidență „robul acela” și „slugile” și „casa” (în Biblia noastră este tradus prin ceata, eu cred că se potrivește mai bine casa și voi folosi acest cuvînt în traducere n.t.) și că este făcută o diferențiere vizibilă și intenționată între aceste denumiri. Interpretarea ei a stîrnit oarecari contraziceri și eu am sfătuit-o să fie foarte atentă cu aplicarea acestui text asupra unei persoane, indicînd că mai degrabă revista Turnul de veghere dacît redactorul ei ar putea fi considerată ca „robul acela”. Poziția pe care a luat-o soția mea asupra acestui subiect se poate vedea din scrisoarea ei pe care a scris-o adunării din New-York:

 

Domnului George D. Woolsey,            Allegheny, 31 dec. 1895

Iubite frate în Cristos, soțul meu mi-a arătat scrisoarea ta din 18 dec., a cărei spirit este foarte prețuit de noi amîndoi. Mă bucur să văd părerea ta deschisă despre Matei 24:45-51 și eu am examinat cu grijă argumentele și versetele date. Deoarece bănuiesc că tu vrei să vezi cum privesc eu versetele arătate, vreau să-ți răspund. Eu sunt absolut de acord cu interpretarea din Isaia 52:7 în Turnul de veghere din octombrie 1881, pentru că aici este vorba de Cristos, cap și corp, unde membrele vii sunt „picioarele”.

Accept și că Apoc.16:15 se referă la un membru al bisericii (a celor aleși) care îndeplinește condițiile. Contextul arată că nu poate fi înțeles altfel. Recunosc că în pildele despre talanți și dinari, ca și în celelalte pilde, ceea ce este numit nu arată niciodată ceea ce a vrut să reprezinte și că fiecare persoană care este numită aici, așa ca în pilda despre omul bogat și Lazar, reprezintă o clasă.

Dacă venim însă la Matei 24:45-51, mie mi se pare că este un caz cu totul aparte. Aici ni se atrage atenția asupra  „robului”, slugilor sale” și „casei”. Dacă Domnul a vrut să prezică un servitor deosebit al adevărului și slugile sale în serviciul de oferire a hranei potrivite la timpul potrivit pentru casa credinței, nu ar fi putut alege cuvinte mai potrivite care să exprime aceste gînduri. Pe de altă parte, dacă trecem cu vederea peste o astfel de ordine logică, expunerea Domnului mi se pare foarte încîlcită, căci atunci „slugile” și „robul acela” ar trebui să reprezinte una și aceași persoană.

Dacă noi aplicăm atît de inexact Scriptura, atunci, după părerea mea, putem dovedi orice idee preconcepută. Mi se pare că interpretarea Cuvîntului Domnului nu este logică și valabilă dacă spunem că întreaga casă a credinței își oferă ea însăși hrana și că Domnul dă fiecăruia direct hrana potrivită la timpul potrivit fără să folosească pe unii dintre ei ca uneltele sau servitorii Săi în oferirea acestei hrane. Iar dacă admitem că între „casă” și „robul acela” este diferență și că acesta oferă hrană casei, atunci nu se poate tăgădui că pe acest rob ni-l indică cuvîntul Domnului, pe care El îl pregătește și îl folosește în mod special pentru hrana potrivită, ca s-o ofere slugilor și casei în general.

Eu văd că tu nu analizezi textul așa ca mine. Dacă tu vezi vreun mod în care aceste trei expresii „robul acela”, „slugile sale” și „casa” să poată fi astfel întrebuințate încît să fie una și aceeași persoană, fără să faci un nonsens din acest text, sper să-mi faci și mie de cunoscut.

Mie mi se pare că interpretarea care am propus-o eu este reală și singura care confirmă împlinirea. Noi suntem de acord că Domnul este prezent, că El, ca Rege, a preluat puterea în anul 1878 și că de atunci casa Sa a fost binecuvîntată din abundență cu hrana potrivită la timpul potrivit. Eu cred că Domnul nu a oferit hrana pentru casă fiecăruia personal, ci El a ales din mijlocul ei un număr de slugi și pe toate aceste slugi le aprovizionează cu hrana potrivită la timpul potrivit printr-un rob deosebit, „robul acela”. și astfel, atît din structura cuvintelor Domnului cît și din realitatea de la noi, prin care constatăm împlinirea lor la timpul indicat, adică în aceste zile ale prezenței Sale, eu nu pot să ajung, pînă acuma, la nici o altă concluzie  decît cea arătată.

Scopul scrisorii mele nu este să te conving să preiei convingerea mea. Eu ți-am scris numai ca tu să reflectezi asupra acesteia, pentru că eu cred că te va interesa și o vei cerceta și pentru că tu ești de acord cu mine că, ceea ce a spus Dumnezeu în Cuvintele Sale, este demn de considerația noastră și este folositor și prețios pentru învățătura noastră.

închei cu salutări de sfîrșit de an, la care se alătură și fr. Russell, a ta soră în Christos, Maria T. Russell.

 

Scrisoarea domnului Iosef L Russell (între timp decedat), tatăl redactorului, care se referă la același lucru:

Iubitul meu fiu, cu iubire și simpatie în inima mea, acuma, după ce am citit întreaga relatare despre încercările și necazurile tale, pe care le-ai avut printre aceia pe care tu i-ai privit ca frați în Cristos. într-adevăr, pare de necrezut că acei oameni pot să te învinovățească cu astfel de lucruri rele și condamnabile pe tine, de la care ei au primit atît de multe semne de iubire. Totuși, iubitul meu fiu, acestea sunt cîteva din probele pe care trebuie să le așteptăm cu toții, mai ales aceia care sunt activi în lucrarea „secerișului”. Eu sunt mîndru de apărarea ta nobilă în ce privește justificarea pașilor tăi și mai ales a adevărului, pe care noi îl iubim din inimă. Eu am încredere că tu, din aceste încercări, vei fi mai strălucitor, iar în caracterul tău și în lucrarea ta, mai prețuit ca oricînd. Domnul nostru milos și plin de iubire, care a probat lucrarea ta, te va ridica la o cinste și mai mare în împărăția Lui. Rugăciunea mea este ca El să te binecuvînteze și să te întărească continuu, în orice cuvînt și faptă bună, și a Lui să fie slava în veci. Amin.

Deși putem fi siguri că la sfîrșit adevărul va cîștiga o mare victorie, îți cade totuși foarte greu, cînd de douăzeci de ani ai lucrat zi și noapte pentru adevăr, să vezi pe aceia care au fost considerați ca prieteni că se întorc contra ta și te ștampilează ca mincinos și fățarnic.

O, este cumplit! Mă gîndesc des la tine și la multele tale experiențe dureroase, pe care le suporți foarte curajos. Omul care are conștiința curată, poate să îndure multe, mai ales cînd Domnul este de partea lui și-l sprijină și-l întărește. Te rog transmite iubitei tale soții, felicitările mele pentru nobila ei apărare a soțului și a adevărului în acest timp de grele încercări. Cu iubire și felicitări de la noi toți, al tău tată iubitor, Iosef L Russell.

 

După ce au început să se liniștească lucrurile, au ieșit din nou în evidență gîndurile despre „dreptul femeii” și ambițiile personale și am văzut că activitatea însuflețită a soției mele pentru apărarea mea cît și primirea cordială ce i s-a făcut atunci într-o călătorie în circuit (o călătorie pe care a organizat-o ea cu scopul categoric de-a mă apăra și dezvinovăți la acei preteni care au fost neliniștiți din cauza defăimărilor răspîndite contra mea, prin acel complot) i-a stricat, prin faptul că prețuirea propriei ei persoane a devenit și mai mare. în loc să considere cuvintele iubitoare și pline de bucurie ca adresate unei reprezentante a Turnului de veghere, ca unei reprezentante a adevărului pe care acesta îl răspîndește și ca unei reprezentante a soțului ei, și nu adresate ca o prețuire a persoanei ei proprii, se pare că soția mea, toate aceste demonstrații, le-a considerat ca o recunoaștere a capacității ei personale. Mă durea să sesizez această creștere a înclinațiilor ei, atît de diferite față de caracterul umil care o caracterizase în acei treisprezece ani fericiți.

încetul cu încetul, se lăsase influențată de interpretarea ei în ce privește „robul acela”. La început a arătat că, așa cum la corpul omenesc există doi ochi, două urechi, două mîini, două picioare, etc., tot așa poate să însemne că sunt „doi în unul”, ea și eu, una în căsătorie, una în spirit, una în Domnul. Ambiția ei (o plantă care crește repede) nu s-a oprit aici. într-un an de zile, soția mea, a ajuns la concluzia că ultima parte  a textului (Matei 24:48-51) nu ar fi numai un avertisment ci se va împlini, asta înseamnă că, soțul ei împlinește această descriere și ca atare, îi va lua ea locul ca „robul acela”, care oferă hrana potrivită la timpul potrivit. Aceasta a fost în 1896. Potrivit cu aceste gînduri, a găsit curînd că prin postul de redactor asistent, personalitatea ei nu era suficient de scoasă în evidență. Ea a vrut ca la fiecare articol pe care-l scrie ea, să apară numele ei dedesubt. Eu i-am spus că în acest caz, numele ei ca redactor asistent, va fi șters. Bine a zis ea, asta n-are mare importanță, de vreme ce nimeni nu putea să știe care din articole le-a scris ea. Asta însemna și că articolele ei trebuiau să apară neschimbate.

Am fost de acord cu toate, dar i-am atras atenția că cititorii Turnului de veghere vor crede că eu mi-am retrogradat soția și că din redactor asistent am făcut-o o simplă corespondentă. Mai ales că dacă eu nu am voie să fac corecturi redacționale în articolele ei, unele din ele nici nu vor apărea în coloanele Turnului de veghere, pentru că este mai ușor să le scriu eu singur, decît să i le trimit înapoi cu multe corecturi.

 

Ajutoarea devine un potrivnic

Pînă atunci, predicile mele duminicale furnizau o mare parte din articolele care apăreau în coloanele Turnului de veghere. Soția mea făcea notițe din discursuri și scria apoi articolele. Aceasta îmi economisea mult timp de care aveam nevoie pentru alte lucrări și acest lucru a îndreptățit ca ea să fie numită redactor asistent. Ea mi-a spus că nu mai trebuie să aștept acest lucru de la ea; ceea ce scrie ea trebuie să apară sub numele ei. Probabil ea s-a gîndit să folosească aceasta ca un obstacol și să mă oblige s-o folosesc pe ea cît mai mult pentru coloanele Turnului de veghere, cu articole care trebuiau să apară neschimbate. Dacă acest program, așa cum s-a gîndit ea, ar funcționa, atunci ar fi fost luată, practic, ca redactor al Turnului de veghere al Sionului, ale cărui coloane le-ar fi monopolizat cu articole pe care nu le puteam aproba. De altfel, am văzut că prin aceasta ar fi fost satisfăcută ambiția ei, care, mai devreme sau mai tîrziu ar fi dus la ruinarea ei și probabil spre paguba „adevărului prezent”.

După ce m-am rugat pentru aceasta, m-am hotărît ca articolele mele să le dictez direct unui stenograf și să măresc paginile Turnului de veghere de la 12 la 16. Mersul lucrurilor mi-au arătat că cel puțin într-un caz nu mi-am făcut datoria, și, cedînd soției mele, am luat un articol în Turnul de veghere cu care nu am fost de acord, crezînd că nu poate păgubi și în același timp îi pot satisface și ei dorința. în Turnul de veghere din 1 febr. 1897, pag. 38, am corectat greșeala într-un răspuns dat unui corespondent în ce privește epistola lui Iacov:

„Articolul la care vă referiți că ar fi în contrazicere cu prezentările noastre generale nu a fost de la redacție, totuși redactorul nu susține că neglijența lui ar fi o scuză suficientă. Este de datoria lui să fie critic și să excludă totul ceea ce, după părerea lui, nu este de aprobat: el promite ca de acum încolo, cu ajutorul Domnului, să fie și mai atent cu bunul încredințat lui, pentru ca Turnul de Veghere al Sionului să vorbească permanent numai „Cuvîntul Domnului”.

în ciuda acestei situații penibile și a opoziției din partea soției mele, lucrarea a făcut progrese. Pasul următor, al soției mele, a fost să mă incomodeze atît de mult, că mi-a fost aproape imposibil să avansez în lucrare. Am pregătit un sertar și am rugat-o pe soția mea să pună înăuntru articolele pe care le are pentru mine. De aici alegeam eu. Ca să nu am de ales, ea a înlăturat în febr. 1897 toate articolele, în afară de două. Pentru că nici unul din ele nu era acceptabil, în numărul din 15 februarie și 1 martie nu a apărut nici un articol de-al ei. Ea a fost supărată pentru aceasta, dar eu i-am explicat cum stau lucrurile.

în acest timp, a fost atinsă de o boală foarte supărătoare, care mi-a solicitat mult timp, pe care l-am sacrificat de bună voie, neținînd seama de nimic, sperînd în același timp ca, ceea ce eu consideram ca o pedeapsă de la Domnul, să-i folosească. Eu am mai crezut și că atenția mea continuă și prietenoasă îi va atinge inima și o va transforma din nou în ființa sensibilă și iubitoare de dinainte. Am greșit. Imediat ce s-a însănătoșit a convocat un comitet după Matei 18:15-17, mai ales, ca frații să-mi spună că și ea are același drept la coloanele Turnului de veghere ca și mine, și că eu îi fac o nedreptate prin refuzul libertății cerute.

Comitetul a fost compus din frații W. E. Page și M. M. Tuttle. Soția mea a venit cu ei în camera mea de studiu. Aceasta a fost pentru mine o mare surpriză, căci eu am ascuns necazurile mele chiar și față de cei mai apropiați din casa credinței. I-am asigurat, atît pe soția mea cît și pe frați, că sunt foarte bucuros că lucrurile au luat o astfel de întorsătură și că sper ca greutățile mele să dispară, căci eu nu mă îndoiesc de sfatul pe care îl vor da ei. Pentru ca să nu fie vorba numai de Turnul de veghere, soția mea a mai adus încă două acuzații. Prima, că ei și surorii ei nu le place testamentul pe care eu l-am întocmit pentru tatăl meu la rugămintea lui, și care corespundea exact dorințelor sale.

Eu am explicat fraților conținutul testamentului și ei au spus soției mele că un astfel de testament ar fi pe placul majorității oamenilor. Ea a fost de altă părere. Eu am adăugat mai departe, că l-am sfătuit pe tatăl meu să distrugă acest testament și să facă un altul, care să corespundă dorințelor soției lui, pentru ca ultimii ani ai vieții lui să-i fie cît mai pașnici posibil. Frații s-au mirat că ei trebuie să-și dea părerea asupra unui testament care nici nu mai există.

Al doilea punct a fost că eu într-o adunare de Studiu Biblic nu am luat-o suficient în considerare. Eu am explicat fraților: „Noi am studiat din Iuda despre moartea a doua, „de două ori mort și dezrădăcinat”; soția mea a avut în această oră mai mult timp să vorbească, decît oricare altul; ea s-a lovit însă de remarca mea, că ea folosește mai mult timp decît i se cuvine. Eu am mărturisit că mi-a fost teamă ca nu cumva să-și expună părerea ei asupra acestui subiect, părere pe care eu o consider contrară Scripturilor, și de care ea să se lege tot mai mult, dar că nu am avut nici o intenție lipsită de iubire. Am explicat că după aceea, soția mea a fost supărată; că am întrebat-o și am văzut că se simte jignită; că imediat am asigurat-o că n-am nici un motiv neprietenesc, că îmi pare rău dacă am jignit-o și că dacă dorește, voi aminti aceasta în următoarea seară de duminică; că ea seara a iertat toată nedreptatea, că ea de atunci încă de patru ori a adus acest subiect în discuție, după ce a iertat de cinci ori și acuma îi cer a șasea oară, în prezența voastră, să ierte ce a găsit nedrept în lucrul acela.” Frații s-au uitat mirați la soția mea și ea a zis din nou că iartă.

Apoi s-a pus problema pentru care de fapt au fost convocați și au venit aici, unul din ei de la o depărtare de 1200 mile. Cînd au înțeles ei gîndurile adevăratului motiv pentru care au fost invitați, au fost mirați și au spus soției mele prin cuvinte prietenoase dar categorice, că nici ea și nici o altă persoană de pe întreg pămîntul nu au dreptul să se amestece în felul cum administrează fr. Russell Turnul de veghere; că acesta este bunul încredințat lui și că numai el este răspunzător Domnului pentru acesta. De altfel, ei cred că ea, ca ajutoarea și colaboratoarea mea, în lucrarea de seceriș, are cea mai minunată ocazie de pe lume; ei înșiși nu s-ar putea gîndi la o cinste mai mare și au sfătuit-o să considere și ea la fel, așa cum de altfel făcuse înainte.

Soția mea a fost foarte mîhnită, a început să plîngă și a plecat din cameră. S-a simțit însă silită ca pe acel comitet invitat de ea să-l trateze cu mare considerație și să respecte oarecum sfatul lor. A venit înapoi în camera de studiu și le-a zis că ea nu poate fi de acord cu opinia lor, dar din considerație pentru sfatul dat, vrea să încerce să vadă această problemă din punctul lor de vedere. Eu am întrebat-o atunci, în prezența lor, dacă vrea să-mi dea mîna. Ea a șovăit o clipă, apoi mi-a întins mîna. Atunci am zis: „îmi dai acum o sărutare, iubita mea, ca semn că ți-ai schimbat, în parte, părerea?” Iar a șovăit, dar m-a sărutat apoi și a dat astfel o nouă dovadă de amabilitate în prezența comitetului. Noi am sperat că prin aceasta s-a terminat problema. Această criză s-a petrecut aproape de Cina Domnului, totuși fără să iasă la iveală public, cum se pare, mulțumită unui sfat înțelept.

 

Sfătuitori răi, din nou greutăți

După aceea, au apărut din nou articolele soției mele în Turnul de veghere din 15 martie 1897, prin care am arătat credința mea în îndepărtarea greutăților și dorința mea sinceră să mă folosesc cît mai mult de colaborarea soției mele. Unele rude ale soției mele au fost evident „sfătuitori răi” și fructul s-a arătat apoi curînd. După dorința ei, am organizat o adunare săptămînală, cunoscută sub denumirea de „adunarea surorilor din Allegheny”, pe care o conducea ea, fără să bănuiesc că ar putea fi un nou mod de-a mă ataca pe mine și interesele lucrării pe care o reprezentam. S-a făcut o încercare sistematică de-a provoca printre surori un spirit de opoziție contra mea. Luni de zile am putut să observ că o influență rea era în activitate, fără să zăresc o soluție demnă de-a interveni, atît de misterios s-a petrecut totul.

în acest timp am avut experiențe dureroase cu soția mea foarte mult schimbată. Am putut să văd că ea și rudele ei pregătesc un fel de „bombă”, vorbind figurativ, ca să mă distrugă. Eu mi-am pus încrederea în Domnul în acest timp și nu am zis nimic pînă în 30 august, cînd am aflat că în partida soției mele ar fi ceva în mișcare, care va exploda la 12 septembrie. Eu am acționat imediat, așa că sîmbătă seara, 4 septembrie, s-au adunat circa 50 de frați în capelă, fără să știe dinainte că va avea loc o adunare. Eu le-am explicat situația și am aflat că unii din ei știau mult mai multe decît mine. Pentru că problema personală s-a transformat în problema adunării, am explicat că este de datoria bătrînilor să acționeze și că eu sunt foarte implicat în această problemă și nu pot lua parte la cercetare. S-a hotărît în unanimitate că trebuie convocată o adunare pentru seara următoare, o adunare a consacraților, închisă, în fața cărora cele două surori care au răspîndit defăimările și mărturisirile mincinoase (care probabil veneau de la soția mea) să fie acuzate de defăimare și mărturie mincinoasă și să fie somate să justifice cu dovezi, dacă pot, mărturiile lor.

O soră a spus că ea are surorile de partea ei și nu și-au dorit decît și cîțiva frați, ca să nu apară totul numai ca un lucru femeiesc. Ea a răspîndit zvonul că fr. Russell se poartă într-un mod rușinos față de sora Russell. Cealaltă soră a spus ceva asemănător. Fără să cerceteze amănunțit, ele au făcut cele mai tari mărturii, și bătrînii au considerat că este timpul ca astfel de defăimări să fie oprite sau trebuie să se facă cunoscut întregii adunări că ele sunt neîntemeiate și neîndreptățite.

Această adunare a fost condusă de fr. Tuttle și bătrînii trebuiau să hotărască. Surorile au fost întrebate dacă au spus ele așa ceva. La început au fost înclinate să tăgăduiască, însă au fost martori de față care au declarat ce au auzit de la ele. Nici una din surori nu a putut să explice sau să se apere, nici una din ele nu a avut vreun motiv pentru mărturiile făcute.

Aceasta este adunarea de la care soția mea și surorile ei au fost excluse pentru că ele au ignorat adunarea și au spus că nu aparțin de ea și cîteva luni nu au fost la adunare. De alfel a fost numai o întîlnire a credincioșilor consacrați din adunare, prin urmare ele nici nu au avut dreptul la aceasta. Ele au rămas excluse și pentru că bătrînii de adunare și-au dat seama că dacă ar fi și ele de față, ar provoca un scandal care ar împiedica cercetările. Cele două surori care au fost găsite vinovate de defăimare și mărturie mincinoasă, la cererea mea, nu au fost condamnate; bătrînii de adunare au amînat această chestiune în speranța că mai tîrziu surorile se vor ruga de iertare în fața adunării. Eu am folosit această ocazie să explic acestora despre greutățile mele, ca să poată vedea prin ce împrejurări au luat naștere aceste defăimări. Eu am fost foarte atent ca s-o cruț pe cît posibil pe soția mea și am pus mai mult vina pe una din surorile ei, a cărei influență rea am putut s-o constat la fiecare întorsătură a problemelor mele. în speranța s-o recîștig pe soția mea, am încercat deci s-o separ de acest sfătuitor rău. Eu am avertizat-o să n-o viziteze pe soția mea etc. și am dat soției mele următoarea scrisoare, pe care ea a depus-o la procesul verbal de judecată:

 

Iubita mea soție, Allegheny, 6 septembrie 1897

îți trimit o copie de pe cele trei scrisori cu instrucții legale. (Este vorba de scrisorile pe care le-am scris domnului I. L. Russell, doamnei I. L. Russell și doamnei L.I Raynor, „să nu primească pe soția mea sub acoperișul lor, să n-o lase să stea la ei sau s-o găzduiască”). Iubita mea, doresc să știi că acești pași îi fac în interesul tău și în interesul cauzei Domnului. Eu vreau să te apăr de o influență dăunătoare, cum cred eu, care de un timp este exersată asupra ta. O fac în speranța, ca tu să fii sub influențe favorabile și prin binecuvîntările divine să fii în stare să-ți eliberezi inima de flecăreala interpretărilor false pe care unii le toarnă peste inima ta și ca tu eliberată, să poți cîștiga din nou iubirea care ai avut-o la început pentru mine și să recunoști că nu-i nimeni altcineva pe pămînt care să te iubească atît de mult și care să dorească atît de sincer progresul tău în fructele Spiritului lui Christos și în serviciul Mîntuitorului nostru drag.

Vino îmapoi la mine, iubita mea! îți promit că voi face tot ce stă în puterea mea, ca să te fac fericită așa cum ai fost odată și încă și mai mult, atît cît îmi este posibil. Gîndește-te, iubita mea, că Dumnezeu te-a favorizat să stai de partea mea ca o regină, să fii colaboratoarea și ajutoarea mea, o poziție pe care cel puțin în anumite privințe, nici o altă femeie de pe pămînt n-o are. Și nu uita, iubita mea, că ambiția este un dușman al poporului lui Dumnezeu, care poate mai mult decît oricare altul, în special pe cei dotați, să-i atragă în lanțul său. Gîndește-te te rog la timp, înainte de a fi prea tîrziu ca să-ți întorci pașii, dacă starea inimii tale de acum nu este o încercare a marelui potrivnic.

Nu este destul de critică starea lucrurilor ca să te determine să fii foarte atentă și plină de rugăciune? Te rog să fii liniștită și cu o inimă umilă, unește-te cu mine ca să căutăm din nou să înțelegem voia Domnului și al Maistrului nostru. Gîndește-te cum a căzut Satan și cum s-a dovedit Domnul nostru demn pentru înălțarea Lui și gîndește-te la cuvintele apostolului: „Umiliți-vă acum fraților sub mîna puternică a lui Dumnezeu, ca El să vă înalțe la timpul Său.” Gîndește-te la Miriam și Core, și gîndește-te la diferiții conspiratori și cum aceștia nu numai pe „fr. Russell” l-au părăsit, ci și pe Domnul și adevărul. Gîndește-te că acest lucru este acuma și pentru mine tot așa de umilitor ca și pentru tine, pentru că, dacă o femeie este strălucirea soțului ei, tot așa o lumină proastă contra ei este spre paguba și rușinea lui. Gîndește-te și la faptul că mă voi strădui să-ți ridic capul și influența în orice mod cuvenit și că nu mă voi bucura pentru tine ca un dușman, ci ca unul care și-a regăsit prețioasa lui comoară pierdută.

Și acum, iubita mea soție, tot ceea ce-mi doresc eu pentru viața mea pămîntească, este să servesc Domnului, cauzei Sale și poporului Său, în care nimeni nu va putea să ocupe așa o poziție intimă și iubită cum ai ocupat tu și poți s-o ocupi din nou dacă vrei. Pe lîngă străduința mea să plac și să servesc Domnului, fie și străduința să-ți plac și să-ți servesc ție ca soția mea, dacă tu îmi permiți și colaborezi la aceasta.

în sfîrșit, nu în mînie, nici într-un alt spirit, decît cel de iubire și ca un ultim pas în favoarea ta și pentru a te ajuta să te smulgi din focul încercărilor prezente am dat acest avertisment formal și legal, iar pentru mine ar fi o bucurie peste măsură de mare să te întorc de tot înapoi.

Făcută în iubire și ca o încercare disperată și cu speranța să ne împăcăm și să înlătur aceste restrîngeri cît mai rapid, în Allegheny, Pensilvania, 6 septembrie 1897 C. T. Russell

 

înăbușit în fașă

Tot complotul s-a dizolvat ca un balon de săpun înțepat cu acul. Surorile din adunare și altele, și-au dat seama cît de dureros au fost ispitite în numele Domnului și al dreptății. Soția mea a fost foarte deprimată de eșecul planurilor ei. Eu am sperat că a trecut criza și că va avea loc o întoarcere în favoarea ei, în favoarea mea și în favoarea adevărului. Eu am arătat soției mele drumul ei greșit în modul cel mai atent, prietenos și blînd. I-am spus cît de nedrept a fost din partea ei să urzească planuri, calculate să-mi producă mie pagube și i-am arătat că dacă, așa cum crede ea, Domnul ar vrea să mă înlocuiască ca redactor al Turnului de veghere și supraveghetor în general, El este în stare să facă aceasta și fără sprijinul ei răutăcios; El ar putea să lase să fiu zdrobit într-un accident de cale ferată sau să lase să mor; cu o lovitură ar putea să mă paralizeze sau cu o altă boală să mă doboare; sau printr-o mică atingere a creierului meu, ar putea face să se rătăcească gîndirea mea; astfel ar putea ca întreaga lucrare să lase să cadă în mîna ei, căci, așa cum am asigurat-o, încrederea mea în ea a fost atît de mare, încît în testamentul meu am lăsat totul în grija și supravegherea ei. (Acuma nu mai este așa. Eu am lăsat prin testament tot ceea ce am, în afară de îmbrăcămite, Turnului de veghere al Societății de Biblie și Tractate) Soția mea a tăgăduit după aceea că ea a aprobat defăimările sau că ar fi spus ea așa ceva; eu i-am spus că defăimătorii au recunoscut, iar dacă ea ar fi fost cu adevărat de partea mea, atunci în loc să fie supărată pe rezultatul cercetărilor, să arate o mînie dreaptă contra acuzațiilor false. Oricum, eu încă am sperat s-o întorc pe soția mea la felul ei de-a fi de dinainte și de aceea am interzis rudelor ei s-o viziteze. Eu am invitat la noi o soră Jones, prietena ei, o femeie foarte amabilă și cu experiențe, a cărei influență trebuia să fie bună. Eu am deschis o ușă a speranțelor în gîndurile soției mele, prin observația că dacă aș fi convins că ea nu simpatizează cu defăimările, eu aș ști să fac ordine în această încurcătură și s-o introduc din nou în iubirea și tovărășia prietenilor iubiți. Ea mi-a răspuns că aceasta este imposibil de la descoperirea făcută duminică, 5 septembrie. Eu i-am spus că dacă ea mă poate convinge, eu sunt capabil să rezolv această problemă; că începutul trebuie să aibă loc înainte de duminica următoare, ca să poată fi făcută cunoscut iubiților prieteni armonia la care am ajuns, pentru a liniști inimile lor.

Vineri seara am scris o scrisoare despre armonia recîștigată, atît de favorabilă pentru soția mea și prietenele ei greșit conduse, pe cît a fost posibil. Sîmbătă dimineața, ea și prietena ei, doamna Jones, au fost aproape entuziasmate. Am lăsat să fie bătute la mașină cîteva exemplare și soția mea și eu le-am semnat, după care ea și sora Jones s-au dus la celelalte să semneze și ele. Surorile soției mele și una din cele două persoane care au fost găsite vinovate de defăimare, au semnat și ele și duminică după masă am citit scrisoarea într-o adunare specială a consacraților, ținută după terminarea adunării normale, și i-am rugat pe toți cei care sunt de acord cu spiritul acestei scrisori și doresc ca să-și arate aprobarea lor, să se ridice în picioare.

Iubiții prieteni au fost peste măsură de fericiți și s-au ridicat, ca un singur om, toți deodată, și au slăvit pe Dumnezeu pentru mila Lui, care a făcut ordine din această încurcătură.

 

Scrisoarea respectivă

Către adunarea din Allegheny, Casa Biblică.

Iubiți frați și surori, cu laudă și mulțumire lui Dumnezeu în inimile noastre, ne unim cu voi toți într-o scrisoare comună. De duminica trecută am căutat, cu rugăciune, sprijinul divin în problema care pe toți ne-a umplut de durere și am găsit ajutor în timp de nevoie.

Cercetările au arătat că greutățile noastre, în cea mai mare parte, au apărut prin folosirea limbii fără judecată și prin neconsiderarea versetului 15 din Matei 18. Multe lucruri au pierdut total primul lor aspect, s-au dovedit mai mult ca supoziții, fără un motiv adevărat.

Ne bucurăm să vă putem spune, că toate afirmațiile și interpretările false sunt retrase și iertate reciproc și toate pricinile de supărare au fost înlăturate pentru totdeauna, în timp ce iubirea comună pentru Domnul și întreaga Lui adunare ne umple inima.

Deși proba a fost grea, avem încredere că ea se va dovedi de acum înainte ca un sfîrșit fericit și de durată și că noi toți am învățat anumite lecții despre necesitatea iubirii și urmarea exactă a regulilor Domnului și Maistrului nostru în Matei 18:15.

Sperăm ca duminica viitoare să venim la adunare și suntem hotărîte, prin mila lui Dumnezeu, să ne dăm și mai mult silința să fim în relație de prietenie cu fiecare, mai ales cu copiii Domnului, și vrem să ne abținem să mai vorbim ceva cînd nu avem nimic favorabil de spus unul despre altul. (originalul a fost semnat de) Charles T. Russell, Maria F. Russell, Lena Guebert, Emma H. Russell, Laura I. Raynor.

 

în ziua următoare, 13 septembrie 1897, a fost trimisă copia acestei scrisori la prietenii din orașele învecinate, care au fost la adunarea din 4 septembrie, cu următoarea explicație:

 

Iubiților prieteni, care ne-au vizitat în Allegheny, la 4 septembrie

Vă salutăm. Ne face o mare bucurie să vă anunțăm că Tatăl nostru Ceresc a ascultat rugăciunile voastre și ale noastre într-un mod foarte îndurător, în interesul celor care au fost implicați în problema care ne-a pricinuit multă durere. Se pare că unele părți ale greutăților din această problemă, care ne-au depășit capacitatea de a gîndi, s-au dovedit în multe puncte de vedere doar îndoieli și neînțelegeri precum și rezultatul acestora. într-un mod cu totul neașteptat, Domnul a aplanat aceste tulburări. Scrisoarea alăturată este o copie a scrisorii în care persoanele amintite s-au împăcat din inimă și cu bucurie. Eu vă trimit această copie, știind că va aduce în inimile voastre liniște și pace așa cum a adus și la noi în Allegheny. întreaga adunare de aici a fost neliniștită, nu numai săptămîna trecută ci și mai înainte, și după ce am arătat ieri această scrisoare, toți s-au bucurat din inimă, și adunarea s-a alăturat scrisorii, ca participantă la ea. Mulți sunt de părerea că această problemă, deși dureroasă, se va dovedi pentru noi toți ca o lecție foarte prețioasă.

„Misterios este al lui Dumnezeu sfat

Lucrarea Sa s-o facem, minunat.”

Eu personal mă simt ca și cum aș fi cîștigat o mare avere și fiecare semnătură are pentru mine o valoare mai mare de 5000 de dolari. Uniți-vă cu noi în rugăciunea de mulțumire Tatălui Ceresc, că el ne-a eliberat dintr-o probă atît de mare.

Fratele și servitorul vostru în Domnul, Charles T. Russell

 

Speranța noastră a fost de scurtă durată. Duminica următoare, cînd trebuia să fie totul armonios, a început furtuna. Una din surorile soției mele a venit prea tîrziu și a plecat mai devreme, iar soția mea însăși s-a prezentat ca o nevinovată condamnată, a refuzat să dea mîna cu unii, pe alții i-a numit trădători etc. Eu nu m-am mai ostenit s-o fac să vină la adunare, pentru că mi s-a părut că este mai bine să nu vină.

 

Ea pleacă în 9 noiembrie 1897

încă două luni m-am străduit și am încercat în orice chip s-o aduc pe soția mea în starea de dinainte. La 9 noiembrie a trebuit să călătoresc și m-am îngrijit ca pînă la întoarcerea mea s-o las în tovărășia unei surori. Ea a fost de acord; dar după aceea a plecat la Chicago, fără să mă informeze despre aceasta. Două săptămîni n-am știut nimic de ea.

Cea mai mare adunare a „adevărului prezent” în afară de cea din Allegheny a fost pe atunci în Chicago și pe acești prieteni a încercat soția mea, prin defăimări de tot felul, să-i cîștige de partea ei. Cam trei s-au lăsat influențați de ea, iar în Allegheny cam opt.

Mai tîrziu, cînd a văzut că nu poate face nimic acolo, a vrut să se întoarcă la mine în Allegheny. Eu nu i-am permis aceasta, decît cu o condiție, ca ea să recunoască calea ei greșită și să se oblige să se poarte așa cum se cuvine unei femei. Eu i-am scris că Domnul m-a ușurat mult prin plecarea ei și simt că trebuie să cer de la ea această garanție pentru viitor, altfel s-ar părea că eu vreau să ispitesc providența lui Dumnezeu. în ianuarie 1898 ea s-a întors din nou în Allegheny, la sora ei; ea, surorile și prietenii ei au început o serie de ocăruri de tot felul, în ciuda adevărului; ele au mers ici și colo, peste tot unde au găsit pe cineva care era doritor să le asculte, hotărîte să mă păgubească în orice mod cu putință. Aceasta a durat aproape un an, la sfîrșitul acestui an, 1898, soția mea m-a asigurat că a încetat să mai depună mărturie falsă contra mea, după care am lăsat-o să se mute într-o casă la marginea orașului, care-mi aparținea și o mobilasem bine, mai bine decît a avut ea vreodată, gîndindu-mă astfel: eu vreau să-i răsplătesc răul prin bine; prin aceasta va observa drumul ei greșit și va prețui dovezile mele de iubire. Ea a arătat ceva recunoștință, s-a așezat pe genunchii mei și m-a sărutat și a îngenunchiat împreună cu mine în această casă. Casa avea zece camere, și astfel a avut un cîștig destul de bun din chiria pe care o lua de la chiriași. în speranța unei schimbări a părerilor ei, am vizitat-o în fiecare joi seara, cam de cinci ori, după care mi-a zis: „Soțul meu, mi-e teamă că vecinii și chiriașii vor găsi curios că tu vii aici în fiecare joi seara.” Această aluzie mi-a fost suficientă; am încetat cu aceste atenții. Această situație copilărească era și caraghioasă. Vecinii vedeau în fiecare zi, în fiecare oră, chiriași bărbați intrînd și ieșind din casă, fără să se mire, dar trebuiau să se mire că soțul ei venea o dată pe săptămînă să o vadă. Am văzut că nu mai are nici un rost să caut iubirea dispărută. După aceea, ea și-a dorit să mă vadă numai cînd era nevoie de reparații sau de mobilă.

 

Un nou atac în anul 1903

Pînă în anul 1903 soția mea a economisit o mică sumă de bani, care a fost evident consacrată ca să-mi producă pagube mie. Timpul potrivit ca s-o folosească a sosit, și așa a fost editată o nouă categorie de tractate, nu pentru a deștepta simțul curat al poporului lui Dumnezeu, ci contrariul acestuia. A fost o încercare să mă pună într-o lumină falsă, să mă defăimeze. Acestea trebuiau să arate scrisorile pe care le-am scris eu ei și ea mie. Afară de asta, a afirmat că am tratat-o rău, că n-am vorbit cu ea și i-am scris aceste scrisori lipsite de iubire. Eu mi-am amintit foarte bine de timpul cînd ea era încă la mine, că nu am putut-o face să vorbească cu mine, deși mi-am dat mare silință și de un alt timp în care ea făcea totul ca să distrugă lucrarea mea și eu a trebuit să-i spun că timpul meu nu poate fi folosit continuu „ca să discut diferite chestiuni neimportante”. Ca să economisesc timp, i-am scris mai multe răspunsuri pe  hîrtie normală.

Tractatul a fost în întregime o inversare grosolană a realității și a avut scopul numai să păgubească interesele cauzei pe care o reprezint. Ea a trimis aceste tractate la toți cititorii Turnului de veghere a căror adresă a putut-o obține și a trimis și cîte o legătură la presbiterii diferitelor orașe, acolo unde, după anunțul din Turnul de veghere, țineau adunări frații peregrini; o scrisoare însoțea fiecare legătură și cerea presbiterilor să ridice tractatele de la poștă, să caute adunarea oamenilor de la Zorile dimineții și să pună pe cineva să împartă acolo aceste tractate. S-a așteptat ca astfel, preoții și presbiterii să fie contra Zorilor dimineții și a scriitorului lor, ca această muncă josnică să le facă plăcere; spre lauda lor, trebuie spus că nu mulți au făcut ce li s-a cerut. Mulți au scris înapoi și au denumit această cerere ca nerușinată, mîrșavă și ofensatoare.

Aceasta a fost la începutul anului 1903 și eu am recunoscut că osteneala mea să-mi ajut soția, a fost folosită de Satan ca un mijloc să producă pagube adevărului căruia eu mi-am consacrat viața și tot ce am. Am ajuns la convingerea că sprijinul meu trebuie să înceteze, am pus pe sora mea ca administratoare a casei, am rezervat totuși o cameră pentru soția mea și am avut grijă de cheltuielile ei. Rezultatul a fost o mare agitație: soția mea, rudele ei și chiriașii au făcut un astfel de scandal, că sora mea a fost nevoită să cheme poliția în ajutor, în timp ce soția mea și prietenii ei au inversat cu toată puterea această chestiune în presă.

De atunci, soția mea a primit pentru întreținerea ei 40 de dolari pe lună de la mine, după instrucțiunile judecătorești, iar divorțul a avut loc numai de curînd. Ea a fost însă de ani de zile atît de mult îndepărtată de mine, cît nu se poate închipui. Nici un avantaj financiar nu putea obține prin divorț, pe care să nu-l fi avut deja. Eu trebuie să accept că motivul pentru această dare în judecată este răzbunarea: să aibă prilejul să mă ocărască și să arunce fapte rușinoase asupra adevărului ca o revanșă pentru refuzul meu de a-i lăsa libertatea dorită în coloanele Turnului de veghere.

 

Procesul verbal de judecată

în învinuirea scrisă, doamna Russell a recunoscut că între ea și soțul ei nu a avut loc contact sexual, iar avocatul ei a încercat să prezinte aceasta astfel, cum că ei i-a fost oprită una din principalele plăceri din viața unui om. Tribunalul a respins aceasta. Realitatea este că această pricină stătea în puterea doamnei Russell. Ea a înțeles foarte bine că soțul ei a preferat să ducă o viață de celibatar și ea a fost de acord cu aceasta și s-a exprimat că aceasta este și preferința ei. Ea a cunoscut învățătura lui despre acest lucru, așa cum este acum arătată în volumul 6, cap. 12, că nici soțul și nici soția nu pot să se lipsească unul pe altul de drepturile rezonabile ale căsătoriei.

Cu toate acestea, doamna Russell, a încercat la depunerea mărturiei și cu ajutorul avocatului să dea impresia că soțul ei ar fi înclinat să se îndrăgostească ca un „pește care înnoată ici și colo” și „să atragă, pe toate care se lasă, în brațele sale”. Ea a declarat că cineva i-a spus aceasta cu 13 ani în urmă. Mărturiile din auzite nu sunt valabile la judecată, dar țelul scump pe care voia să-l atingă era stigmatizarea publică a soțului ei ca un „ticălos”, un „destrăbălat”, și acestea le-a introdus avocatul în mărturia ei și a lăsat-o pe doamna Russell să jure că soțul ei i-a spus aceasta cu zece ani în urmă.

Cînd soțul ei a depus mărturie în ziua următoare, a arătat că nu a folosit niciodată astfel de expresii (și niciodată înainte nu le auzise), atunci au ajuns toți oamenii înțelepți la concluzia că numai un nebun ar putea să spună despre el însuși astfel de expresii atît de puțin măgulitoare și că, chiar și numai o femeie obișnuită, care caută treisprezece ani de zile o învinuire contra soțului, este în stare să amestece minunea și viața și realitatea în gîndurile ei. Aceasta este cea mai favorabilă judecată asupra unui astfel de jurămînt. Tribunalul a șters acest punct din protocol.

Doamna Russell a adus mai departe ca învinuire „o relație intimă între soțul ei și o anumită soră Rose, care în anul 1888 a fost un membru al casei Russell. Străduința doamnei Russell și a avocatului ei ca aceasta să apară ca o relație condamnabilă a fost atît de bătătoare la ochi, că tribunalul a întrerupt-o prin întrebarea, dacă învinovățirea înseamnă o relație condamnabilă, atunci de ce aceasta nu face parte din învinuirea scrisă și de ce nu a fost dată și Rose în judecată? Imediat au negat că această învinuire se referă la o relație condamnabilă, ci înseamnă doar că Rose a stat pe genunchii domnului Russell și el a sărutat-o. Doamna Russell a jurat de asemenea că ea s-a dus într-o noapte în camera Rosei și l-a găsit pe domnul Russell stînd la patul ei și ținîndu-i mîna. Doamna Russell a încercat să nu spună „adevărul, tot adevărul și numai adevărul” (așa cum se jură înainte de a pune mărturie), ci dimpotrivă, a încercat să spună numai o parte din adevăr pentru a da motive de bănuieli rele prin care influența soțului ei, pentru aceia care nu-l cunosc, să fie zdruncinată.

în zilele următoare, domnul Russell a declarat că Rose și fratele ei Charles au fost membrii ai casei și ajutoare în birou conform dorinței doamnei Russell. Rose a fost încă un copil la vedere, purta rochițe scurte și domnul Russell a avut impresia că ea are 13 ani. El nu a știut cîți ani are ea, dar cineva care o cunoștea pe Rose a presupus că ea are 10 ani. în anul 1888 a avut deci peste 13 ani. Fratele ei a venit întîi la noi și apoi Rose, dar fratele ei a murit la scurt timp după venirea ei.

După cîteva luni Domnul Russell a auzit în biroul Turnului de veghere un suspin și cînd s-a întors a văzut pe Rose cu lacrimi în ochi. Interesîndu-se de ce plînge, Rose începuse să plîngă și mai tare, a venit și s-a așezat pe genunchii lui și i-a spus că doamna Russell i-a dat prea mult de lucru înainte de a veni în birou; ea se simte obosită și fără prieteni. El i-a spus că totul este o greșeală. El a apărat-o pe doamna Russell că nu a fost intenționat neprietenoasă și cu prea mari pretenții și a zis Rosei să facă ce poate cu bucurie și apoi să spună că este obosită, el este sigur că nimic peste măsură nu se pretinde de la ea. Atunci, dintr-o dată, ștergîndu-și lacrimile, l-a sărutat pe domnul Russell. Deși a fost surprins, Domnul Russell nu s-a împotrivit și nici n-a pedepsit-o; el și-a făcut reproșuri că el nu s-a purtat cu ea părintește și mai devreme. în aceeași seară a vorbit cu soția lui despre Rose, că ea după moartea fratelui ei se simte desigur singură și că ar fi o datorie din partea lor să fie mai grijulii față de ea.

Doamna Russell a fost de acord și au hotărît împreună ca s-o privească și s-o trateze pe Rose ca pe o fiică adoptivă. Aceasta i-am făcut cunoscut Rosei în prezența amîndurora; serile și le petrecea împreună cu familia Russell în camera mare de studiu și lectură. Așa s-a procedat de atunci, iar cînd Rose mergea la culcare, de obicei la ora nouă, doamna Russell o săruta și-i zicea „dă un sărut și domnului Russell”. Acest obicei a avut loc mai mulți ani la rînd, pînă cînd domnul Russell a zis Rosei: „Eu cred că este mai bine să nu te mai sărut, tu porți acuma rochii lungi și arăți ca o domnișoară, iar doamna Russell ar putea începe să fie geloasă, deși n-a zis nimic în acest sens, eu nu vreau să-i dau nici cel mai mic motiv pentru aceasta.” Domnul Russell a explicat mai departe că mult timp după ce domnul Russell a încetat cu purtările lui părintești față de Rose, doamna Russell, (pentru că n-a primit libertatea să scrie în coloanele Turnului de veghere și s-a îndepărtat de el) i-a făcut scandal că a sărutat-o pe Rose. în ce privește susținerea doamnei Russell că l-a întîlnit într-o noapte pe soțul ei în camera Rosei stînd la patul ei și ținîndu-i mîna, domnul Russell a declarat că el nu-și amintește de acest lucru, dar că el se pricepe puțin în medicină și în cazuri de boală toți membrii familiei apelau la el: doamna Russell, mama ei, surorile ei și copiii lor erau obișnuiți să vină la domnul Russell care avea un dulăpior cu medicamente gratuite pentru toți, dar cazurile grave le trimitea la medic. Domnul Russell a presupus că trebuie să fi fost un asemenea caz în care el a luat pulsul Rosei. Cazul Rose a fost văzut cu totul altfel după ce a căzut lumina adevărului peste el. Tribunalul a hotărît ca mărturia despre Rose să fie ștearsă din procesul verbal.

Doamna Russell a mai amintit o persoană numită Emilie, o soră în Cristos, care cu 14 ani în urmă a ajutat în gospodăria familiei Russell. Cu ajutorul avocatului ei, doamna Russell a explicat într-un mod dramatic următoarele: odată l-a găsit pe domnul Russell în camera Emiliei, cu ușa încuiată. Din nou a fost jertfit întregul adevăr sub jurămînt și astfel, o parte din adevărul întreg s-a făcut public, cu concluzii false.

Ziua următoare domnul Russell a explicat întreaga chestiune. într-o dimineață Emilie a fost bolnavă și el a fost chemat la ea să-i prescrie medicamente. Camera Emiliei era la primul etaj, lîngă o pompă pentru apă de băut și o chiuvetă cu țeavă și pompă de scurgere. Din cauza zgomotului pompei nu putea auzi ce spune Emilie, iar ca să diminueze zgomotul, a învîrtit cheia în ușă pînă cînd a înțeles ce zice Emilie despre starea ei, sigur pentru un timp foarte scurt, mai puțin de un minut, poate nici o jumătate de minut. Emilie, acum căsătorită, a depus jurămînt că ea nu a știut că ușa a fost închisă, chiar numai pentru un moment și că atît în ocazia respectivă cît și în oricare altă ocazie de altfel, purtarea domnului Russell față de ea a fost exemplară.

Domnul Russell a explicat că el nu a știut că soția lui a observat această chestiune; după cîțiva ani, cînd a încercat să-l oblige să-i dea libertatea în coloanele Turnului de veghere, a amintit acest lucru cu observația că aceasta nu va suna bine dacă va spune și la alții. Chiar și atunci domnul Russell n-a putut să creadă că ea gîndește cu adevărat în inima ei așa ceva sau că ea poate să aibă astfel de idei satanice și ingenioase ca să falsifice adevărul prin prezentări false.

Doamna Russell a acuzat și că a fost tratată rău, dar nu a adus nici o dovadă care să sprijine această acuzație. Crima capitală a soțului ei, a fost că el în 18 ani de căsnicie, cînd a plecat odată la Denver, a neglijat și a refuzat să o sărute la despărțire. Ziua următoare, domnul Russell a corectat declarația prin aceea că el nu a călătorit la Denver ci la New York și că el a explicat soției sale că purtarea ei atunci nu a justificat astfel de atenții deosebite și că el nu este de acord să împartă dezmierdări fățarnice.

Doamna Russell a mai susținut că soțul ei i-a deschis scrisorile. Domnul Russell a explicat că a făcut aceasta ani de zile printr-un acord reciproc, scrisorile amîndurora erau privite ca un bun comun, pînă cînd doamna Russell a cerut ca scrisorile ei să nu mai fie deschise, cam cu șase luni înainte de a-l părăsi. Această cerere a fost acceptată spre dezavantajul ei, pentru că mulți cititori ai Turnului de veghere scriau doamnei Russell pentru a economisi timpul redactorului; erau întrebări care tot la el trebuiau să ajungă.

Mai departe a adus învinuiri că ea trebuia să dea socoteală pentru banii cheltuiți. Domnul Russell a explicat că el, în 18 ani de zile nu a cerut așa ceva, dar cu șase luni înainte de a-l părăsi el a întrebat-o ce a făcut cu banii care i-a primit de la el, în afara celor care erau destinați pentru lucrurile casnice, dacă ea și-a deschis un cont în bancă sau ce altceva a făcut cu ei. Cînd ea a refuzat să-i spună, el a zis că, dacă ea refuză să-i spună deja după ce i-a cheltuit, lui nu-i rămîne altceva de făcut decît pe viitor, cînd ea îi va mai cere, s-o întrebe pentru ce are nevoie de ei.

O altă învinuire zice că domnul Russell a tratat-o neprietenos pe doamna Russell, în timpul unei boli în primăvara anului 1897, și că el, fără milă, i-a spus că ea suferă o pedeapsă de la Domnul. Domnul Russell a explicat că el cu siguranță așa a considerat boala ei, dar știind opoziția ei față de el și față de ce spune el în general, nu i-a spus acest lucru. Totuși, lui i-a fost teamă ca nu cumva ea să piardă o binecuvîntare din această boală și astfel a spus gîndurile lui prietenei ei, în care ea avea mare încredere. Iar în ce privește felul cum a tratat-o pe soția lui în timpul acelei boli, domnul Russell a asigurat tribunalul că mai grijuliu și mai iubitor nu ar fi putut să fie. El a explicat că doamna Russell a fost bolnavă de o boală de piele molipsitoare care acoperise tot corpul ei, de la cap pînă la picioare, că aceasta a necesitat și ajutorul unei alte persoane ca erupția pielii să fie de trei ori pe zi tratată, iar această persoană se molipsise și ea; noaptea, boala a fost și mai rea și pentru că altora le-a fost teamă să nu se molipsească, el însuși a spălat-o de trei ori pe noapte; astfel a petrecut el 4 sau 5 ore în fiecare noapte și a tratat-o cu cea mai mare gingășie cu speranța să-i recîștige iubirea, pe care ambiția ei a dat-o la o parte.

încă o greșeală a mai făcut domnul Russell, prin aceea că el săptămîni de zile nu a vorbit cu ea ci i-a scris doar scrisori. Unele scrisori au fost depuse ca mărturie. Domnul Russell a arătat că modul în care a acționat a fost incorect prezentat, că el și-a tratat soția foarte amabil, că nici o femeie de pe întreg pămîntul nu putea să fie mai bine tratată. El a explicat cum, în timpul cînd doamna Russell a încetat să mai scrie discursurile lui în Turnul de veghere, ea a fost probabil hotărîtă să-i fie o piedică în munca lui redacțională și cum ea ar fi irosit timpul lui cu „dezbaterea” ideilor ei etc., dacă el ar fi permis; ca să-și economisească timpul, el a fost nevoit să-i scrie, pentru că discuțiile ei erau foarte iraționale și nu se mai terminau. Una din aceste scrisori, pe care doamna Russell a ales-o ca cea mai tare dovadă contra soțului ei, o redăm mai jos:

 

Scrisoarea necuviincioasă

Avocatul doamnei Russell a adus mai multe scrisori care erau în realitate contra ei, căci ele dovedesc că domnul Russell, așa cum am mai spus, a încercat prin diferite scrisori s-o recîștige la starea de dinainte. Una dintre ele este aceea din care doamna Russell a spicuit unele propoziții și le-a introdus în tractatele ei din 1903. Acele propoziții le subliniem aici, ca să se poată vedea ce lumină falsă dau, dacă scrisoarea nu este citită în întregime. Scrisoarea a fost scrisă fără cel mai mic gînd că ea va fi întrebuințată vreodată și astfel domnul Russell nu are nici o copie a acesteia.

 

Iubita mea soție, 8 iulie 1896

ca răspuns la propunerea ta „să discutăm mai departe” lucrurile care în ultimul timp ne-au îndepărtat unul de altul, îți spun că trebuie să resping o astfel de discuție din două motive: 1) Aceasta ar duce la o despărțire și mai mare și 2) Așa cum ți-am mai spus, nu am nici o dorință să mai ascult plîngerile cuiva care, după 17 ani de cînd mă cunoaște, mă judecă drept lipsit de iubire și dreptate și „că îmi lipsește încrederea”.

în ultimii trei ani de zile tu mi-ai dat dovada că noi doi, atunci cînd ne-am căsătorit, am greșit, noi nu ne potrivim împreună, nu suntem în stare să ne facem fericiți unul pe altul, așa cum prin căsătorie am devenit unul și am crezut că putem face. în ultima lună, această convingere s-a întărit și mai mult în mine, contra voinței mele. Eu sunt convins că, în general, greutățile noastre sunt în creștere; că este o mare greșeală, ca femei și bărbați cu multă putere de voință, să se căsătorească împreună. Dacă totuși vor să se căsătorească, este bine ca cei cu multă putere de voință să se căsătorească cu aceia care nu sunt așa de plini de spirit și de temperament; căci nu se poate niciodată după natura lucrurilor, să fie pace în condițiile actuale, dacă amîndoi sunt la fel. Aceasta mă convinge și mai mult de înțelepciunea cuvîntului lui Dumnezeu.

Convingerea care mi s-a impus luna trecută a fost pentru mine o încercare grea, căci eu am un caracter destul de bărbătesc care mă face să doresc simpatia și iubirea unei femei sincere, dar prin îndurarea lui Dumnezeu mă simt întărit să duc mai departe lupta bună a credinței prin aceea că puterea Lui mă ține drept.

Nu trebuie să-ți fie teamă că inima mea se va întoarce spre o altă femeie. Așa cum ți-am spus deseori, eu nu am întîlnit nici o altă femeie care să semene mai bine dacît tine cu idealurile mele și nici nu aștept să întîlnesc. Eu trag concluzia că nu sunt potrivit pentru nimeni și nimeni nu este potrivit pentru mine în afară de Domnul. Eu sunt nespus de mulțumit că El și eu ne înțelegem și ne dăruim încredere unul altuia.

Această scrisoare nu este lipsită de iubire. Nimic nu am gîndit neprietenos, dar dacă totuși ți se pare ceva nelaloc, te rog să mă scuzi. Mai tîrziu ne vom cunoaște mai bine. Sperăm că atunci se vor descoperi în noi mai puține și nu mai multe imperfecțiuni care acuma ne necăjesc. în amintirea plăcută a fiecărei amabilități arătate și cu cele mai bune urări pentru viitorul tău de acum și care va veni, rămîn sincerul tău  C. T. Russell.

 

O altă învinovățire a doamnei Russell contra soțului ei a fost că el a vrut s-o despartă de surorile și prietenii ei și acestora le-a scris scrisori jignitoare. Domnul Russell a explicat că a făcut acest lucru în interesul ei, acestora le-a interzis societatea ei în timpul în care ea, împreună cu ei, a început să fie dușmanul lui activ, cu speranța ca s-o întoarcă din drumul ei greșit. El le-a scris de două ori în timpuri diferite: primele scrisori au fost revocate în septembrie după împăcare. Scrisorile scrise a doua oară au fost predate tribunalului de către doamna Russell și le redăm aici:

 

Iubita mea soție, Allegheny, Pensilvania, 9 noiembrie 1897

Consider că sunt dator să-ți dau o copie a scrisorii care am trimis-o ieri la patru din prietenii tăi care dovedesc clar că sunt dușmanii mei. Nimeni nu știe nimic despre acest lucru în afară de fratele Bohnet, care a fost informat confidențial pentru că el a scris la mașină aceste scrisori.

Eu am interzis acestor persoane să aibă legături cu tine și acuma îți interzic și ție, pentru că eu trebuie să fiu în relație cu ei, într-un mod oarecare.

Sper iubita mea că tu, eliberată de aceste influențe, te vei reîntoarce „la tine însuți” și vei cîștiga asupra acestor lucruri opinii drepte și raționale; poate Domnul ne va binecuvînta din nou cu acea fericire de care ne-am bucurat odinioară în viața noastră casnică, în societatea noastră creștină și în colaborarea noastră în slujba Domnului. Mă doare tare rău să te îndepărtez de ceea ce pentru tine pare să fie singura bucurie, dar speranța mea este că tu dorești să te îndepărtezi de iubirea acelora care mă urăsc și aceasta nu numai spre mîngîierea mea, ci și pentru binele tău prezent și de veci. Dacă aceștia ar arăta mai tîrziu o schimbare a inimii, m-aș bucura mult să văd relațiile de odinioară refăcute în întregime; pînă atunci însă, aceste relații nu sunt decît dăunătoare și nu pot fi admise. Eu am chibzuit cu mare grijă acest lucru cam o lună și cred că pașii mei sunt înțelepți și în armonie cu Cuvîntul lui Dumnezeu, și dacă dorești îți voi dovedi.

Dă-mi voie să adaug, ca o mîngîiere, că purtarea ta aseară și azi dimineață a fost mult mai prietenoasă ca pînă acuma și dacă ai fi avut mai devreme această purtare, atunci aș fi așteptat și mai mult timp cu aceste scrisori către prietenii tăi, respectiv dușmanii mei.

Cu iubire sinceră și simpatie al tău soț C. T. Russell

 

Doamna ...... Allegheny, Pensilvania, 8 noiembrie 1897

Cu cîtva timp în urmă v-am scris o scrisoare în ce privește influența dumneavoastră asupra soției mele. De atunci, am avut motivul să presupun că atît dumneavoastră cît și soția mea ați privit lucrurile prin altă lumină și că acel complot comun ca să-mi produceți pagube l-ați regretat și abandonat. Avînd încredere în această acțiune nu am mai avut nimic de obiectat contra relațiilor dumneavoastră cu soția mea.

Totuși, de o lună sunt silit din nou, contra voinței mele, să presupun că marele potrivnic este ocupat să ademenească grupul pe un alt drum, pricinuind necaz și sperînd că de data aceasta va avea mai mare succes decît data trecută. Eu m-am rugat Domnului pentru fiecare în parte și pentru toți la un loc, să vă deschidă ochii ca să vedeți dimensiunea drumului vostru greșit: eu sunt convins acum, că sunt dator față de soția mea s-o despart de influența dumneavoastră dăunătoare căci, indiferent dacă știți sau nu, influența dumneavoastră asupra ei este dăunătoare și eu sper și sunt înclinat să cred că dumneavoastră nu faceți acest lucru intenționat, ci sunteți orbită; totuși, ca să nu existe nici o posibilitate ca să fiu înțeles greșit și ca acest avertisment să fie legal din orice punct de vedere, trebuie să folosesc un limbaj foarte clar și să vă spun că influența dumneavoastră, indiferent cum este ea gîndită, este o influență rea, căci ea a avut urmări rele asupra soției mele. Departe de dumneavoastră să fiți un „împăciuitor” cum trebuie să fie toți care poartă numele de creștin, ați fost doar un aducător de necazuri, un tulburător al păcii. Dumneavoatră mi-ați luat simpatia soției mele care, așa cum cred eu, mi-a fost dată de Domnul, așa că ea nu mai seamănă cu ea însăși, ființa iubitoare și binevoitoare de dinainte. Dumneavoastră ați însuflețit în ea o atitudine rea și egoistă sau ați ajutat în acest sens; este o atitudine contrară definiției biblice în ce privește spiritul de iubire și caracterul Domnului nostru, este un caracter opus caracterului ei frumos de dinainte, dezvoltat sub influența harului divin. Legile țării noastre, ca să nu zic legile mai înalte ale lui Dumnezeu, condamnă orice acțiune și influență dăunătoare, menite să despartă și să îndepărteze soțul de soție. „Ceea ce Dumnezeu a împreunat, omul (fie bărbat sau femeie) nu trebuie să despartă.”

Fără plăcere vă fac cunoscut că trebuie să încetați cu această influență răufăcătoare și să nu mai comunicați cu soția mea iubită atît personal cît și sub altă formă, să nu o primiți în locuința dumneavoastră, să nu o vizitați în locuința mea și nici în alt loc să nu o întîlniți sau să corespondați cu ea fie direct, fie indirect prin alte persoane.

Așa cum vă scriu cu durere și fără plăcere și numai ca ultimul mijloc de apărare al căminului meu și în speranța ca iubita mea soție, eliberată de o astfel de simpatie greșită și încurajare rea, să recîștige, cu binecuvîntarea divină, „spiritul minții sănătoase,” spiritul sfînt al iubirii, tot așa mă voi bucura să revoc aceste îngrădiri cu privire la soția mea. Să nu înțelegeți greșit că acuma revoc această interzicere, ea va fi revocată numai sub formă scrisă și semnată de mine însumi. Dacă nu veți respecta exact aceste interziceri, veți fi făcută răspunzătoare și pedepsită cu pedeapsa prevăzută de legile orașului Allegheny pentru astfel de purtări condamnabile.

Cu inima îndurerată, al dumneavoastră C. T. Russell

 

Alte scrisori cu un conținut asemănător fac parte din actele de mărturie: scrisoarea mai sus citată este suficientă ca exemplu bun.

 

Hotărîrea judecătorească - sentința curții cu juri

Atît judecătorul procesului cît și auditorii, avocații etc. au văzut clar că acuzația doamnei Russell a fost o adunătură de dovezi răzlețe și neconcludente și că ea nu a fost în nici un fel jignită de mine și hotărîrea judecătorească a fost în favoarea mea. Jurii s-au sfătuit aproape două ore și au adus apoi sentința de aprobare a divorțului, spre mirarea tuturor. Unii jurați au explicat astfel sentința dată: „Am ajuns la concluzia că nu mai este nici o speranță de împăcare și că noi dovedim bunătate pentru ambele partide, dacă hotărîm pentru divorț.

Avocatul meu a protestat în fața judecătorului și a cerut ca această sentință să nu fie recunoscută fiind contra legii și contrară mărturiilor făcute. Mie mi s-a spus că s-ar putea să treacă cîteva luni de zile pînă se va da o hotărîre. Un judecător însă nu face tîrguială cu o astfel de sentință a curții cu juri. Eu nu sunt împotrivă ca soția mea să obțină divorțul, am protestat însă pentru că acuzația ei a fost contrară adevărului și defăimătoare.

 

„Să nu beau oare paharul pe care mi l-a dat Tatăl?”

Oricît sunt de neadevărate, defăimătoare și sărace dovezile scrise, totuși acuzațiile s-au răspîndit în toată țara, publicul cunoaște neadevărul și cea mai mare parte nici nu va cunoaște adevărul în viața prezentă. Părerea mea este că aceste lucruri puteau să nu se întîmple așa: căci, în ce privește consacrații Domnului, nici un fir de păr nu poate să le cadă de pe cap fără știrea lui Dumnezeu și puterea Lui poate să-i apere. De aceea este foarte clar că dintr-un motiv oarecare a plăcut Domnului să mă rănească și să mă expună rușinii. Durerea mea cea mai mare se referă la prietenii mei: și totuși nu ne mîhnim ca alții care nu au nici o speranță. „Noi știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.”

Cum va servi această experiență amară spre bine, nu suntem încă în stare să vedem clar, dar putem avea mare încredere. Probabil trebuie să ajute la clătinarea și cernerea care trebuie să despartă lucrurile care se clatină de cele care nu se clatină (Evr.12:26-28). Cei care nu se clatină, vor fi atrași fără îndoială și mai aproape unul de altul. Avem deplină încredere, că deși Satan a cerut să ne cearnă ca grîul și să ne descurajeze, să ne defăimeze ca reprezentanți ai Domnului, nu-i va reuși mai mult decît vede Domnul de cuviință ca fiind necesar pentru preamărirea Sa și pentru folosul nostru. Așa cum Maestrul s-a rugat pentru Petru, tot așa trebuie să fim siguri că toți care suntem în adevăr avem parte de simpatia și sprijinul Său. Din aceste scrisori eu văd că, iubita turmă a Domnului, se gîndește la mine, în rugăciunile ei, și eu vă asigur că și rugăciunile mele se ridică pentru toți și că sunt convins că acesta este și ceasul vostru de încercare. Fie ca biserica lui Cristos să iasă din oala de topire mai strălucitoare și mai întărită din orice punct de vedere.

în ce privește influența acestei probleme asupra lumii este greu de spus cum va fi. Eu am primit deja vești de la mulți care înainte au avut o poziție de opunere și nehotărîre față de adevăr; ei sunt indignați și revoltați în favoarea mea, căci ei văd din dovezile aduse că soția mea chiar și în condiții nefavorabile a fost tratată cu multă grijă, chiar și din mărturiile aduse de ea se putea vedea aceasta după ce lucrurile au fost clarificate. Unii dintre aceștia au cîștigat o mare simpatie pentru adevăr. în ce privește lumea, noi știm că ea nu iubește lumina și caută o scuză pentru opoziție și de aceea urmarea generală va fi o și mai mare opoziție din partea unora care își vor da toată silința să folosească în această problemă declarațiile răutăcioase ale ziarelor și acuzațiile false ca și cum ar fi adevărate, iar prin aceasta vor crucifica adevărul și pe toți cei care pledează pentru adevăr. Pentru că noi credem că lucrarea secerișului trebuie să se termine în cîțiva ani, presupunem că unele experiențe vor fi permise ca treptat să se micșoreze ocaziile pentru serviciul Domnului și pentru vestirea chemării evanghelice și în cele din urmă să se termine. Noi așteptăm desigur să suferim cumva. Noi am promis Domnului să-I fim credincioși pînă la moarte. Nu noi hotărîm ce fel de încercări trebuie să avem și nici cum și prin cine trebuie să vină. îndurarea Domnului ne este de ajuns. Promisiunea Sa, „Nicidecum nu te voi părăsi”, ne asigură că în acest timp al secerișului potrivnicul ar ademeni și ar prinde în capcană chiar și pe cei „aleși”, ceea ce nu este însă posibil, pentru că „mai puternic este cel care este cu noi decît cel care este împotriva noastră”.

Nu putem tipări toate aceste scrisori, multe și scumpe, în care simpatia și încrederea este atît de bogat arătată, însă le păstrăm pe toate și redăm doar cîteva din ele ca o mică mărturie. De la mulți alții am auzit indirect, prin frații peregrini și prin hotărîrile luate de adunări sau prin cîteva cuvinte în legătură cu diverse comunicări. N-am avut timp ca să răspundem la toate aceste scrisori pe care le apreciem. V-aș ruga ca toate explicațiile făcute aici să le priviți ca răspunsul meu personal și vă asigur de iubirea mea și toate gîndurile bune.           15 iulie 1906  Fratele vostru în Domnul, C. T. Russell

 

Scrisori de bucurie

Dragă frate Russell,

Cînd am aruncat privirea asupra ziarului de dimineață, am văzut un articol despre încercarea, de mult așteptată, ca să te pună într-o lumină proastă în fața lumii. Inima mea a ridicat imediat o rugăciune la Tronul de har și îndurare, ca Tatăl ceresc să conducă cauza și pașii tăi. Nu pot înțelege exact cît de grele sunt aceste încercări pentru tine, dar cînd mă gîndesc cum m-aș simți eu într-o astfel de situație, pot să măsor oarecum, cît de intensive trebuie să fie pentru tine experiențele amare de acum.

Se pare a fi normal să existe și oameni care să pună la îndoială explicațiile tale Scripturale, cînd găsim însă astfel de defăimări ale caracterului și motivelor tale, apare ceva atît de diavolesc, încît inima mea este copleșită. Fii sigur de rugăciunile mele, iubirea, simpatia și participarea mea în acest timp greu. Pentru că Domnul nostru drag a amînat această problemă așa de mult (aproape 9 ani), a intenționat probabil ca frații să aibă timp să fie întăriți, să rabde: pentru că El a lăsat ca între timp să moară fratele Weber și fratele Hay să fie imobilizat în spital, trebuia să-ți lipsească martorii și cauza ta în fața lumii să facă o impresie atît de puțin favorabilă, cît este cu putință, iar prin aceasta, aceia care au primit adevărul să fie cu atît mai temeinic examinați. Eu cred că Domnul caută pe aceia care se țin strîns de adevăr, fără să se clatine, chiar dacă asupra lor cade cea mai grea batjocură cu putință și reprezentantul lor ar fi atins de cea mai mare persecuție posibilă. S-ar putea să fie aceasta metoda Domnului ca să cearnă pe unii care nu sunt demni de adevăr; fii cu răbdare, iubite frate. Nimic nu poate strica cauza Sa și după cîțiva ani lumea o va înțelege, iar batjocura ta nemeritată și necinstea vor fi transformate în bucurie. în iubire creștină, fratele și servitorul tău pe drumul îngust B. H. Barton - frate peregrin.

 

Dragă frate Russell,

Un exemplar al ziarelor din Pittsburg conține o relatare asupra procesului de divorț, care a fost înaintat de doamna Russell contra ta și dorim să te asigurăm de iubirea noastră necurmată și încrederea noastră fermă. Acuzația ni s-a părut atît de absurdă, că ea nu ne-a impresionat de loc, dar fără îndoială că unii dușmani ai adevărului se vor bucura să folosească aceasta contra ta și contra adevărului pe care tu atît de credincios îl aperi.

Noi știm iubite frate, că tu ai fost de mult ținta săgeților arzătoare ale lui Satan și că el va apuca orice mijloc, indiferent cît ar fi de rău, ca să stigmatizeze numele tău bun. Noi suntem mai mult decît bucuroși că Domnul ne-a asigurat că „orice armă pregătită împotriva ta va fi fără putere,” și că El, care este pentru tine, este mai puternic decît toți care sunt împotriva ta. Suferințele pe care le suporți ca urmare ale acestei experiențe, le suportă și mădularele corpului; „și dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el”; și noi ne bucurăm că este așa, căci împărțim cu tine și bucuria pentru adevăr și serviciul lui.

Te asigur, iubite frate, că noi ne gîndim la tine în fața Tronului de har și îndurare și nu numai noi, ci toate mădularele corpului, căci noi privim aceasta ca o examinare a întregii biserici a lui Christos în carne. Puterea biruitoare a lui Dumnezeu să fie cu tine și să-ți dea har și putere și să te întărească în acest ceas de examinare deosebită și să înveți toate lecțiile suferinței, după plăcerea Sa.

După ce te asigurăm încă odată de încrederea fermă și iubirea noastră, rămînem uniți cu tine pe drumul credinței și în speranța preamăririi.  E. R., A. M. și familia,   Texas

Hotărîrile adunării din Allegheny și alte orașe

Duminică, 6 mai 1906, adunarea Casei Bibliei s-a întrunit ca întotdeauna în Carnegie, sala de muzică. La sfîrșitul adunării au venit în față bătrînii și diaconii și l-au rugat pe fratele Russell să folosească ocazia de a se adresa adunării și să preia și încheierea ei. Paisprezece reprezentanți ai diferitelor adunări din întreaga țară au venit, atît din depărtare cît și din apropiere, cu scopul ca să ia parte la cele ce urmează. Fratele Russel a fost foarte surprins și a cedat celor 45 de frați.

Frații numiți de adunare au prezentat anumite hotărîri, care mai înainte au fost răspîndite, acceptate în unanimitate și semnate, și au cerut celor prezenți să se exprime și ei dacă sunt pentru sau împotriva acestor hotărîri. Toată adunarea de 400 de persoane s-a ridicat ca unul în semn de acceptare și respectare necondiționată a hotărîrilor. După aceasta au fost prezentați reprezentanții adunărilor care au făcut cunoscut că și ei au luat hotărîri asemănătoare care aprobă și sprijină în unanimitate punctul de vedere al fratelui Russell. Reprezentate au fost adunările din New-York, Dalas, Whashington, Columbia, Indiana, Toledo, Boehling, etc. Au fost citite telegrame de la adunările din Filadelfia, Chicago, St. Louis, Louiswille, Cumberland, St. Paul, Cincinnati, Minniapolis, Dayton, Brantford (Canada), Hamilton (Canada) și din alte locuri, care fac cunoscut că ei au semnat hotărîrile din Allegheny și ei înșiși au luat hotărîri asemănătoare. Urmează textul hotărîrilor din Allegheny:

Bătrînii și diaconii adunării Casei Bibliei doresc să documenteze aici opinia lor cu privire la lumina proastă care a căzut în mod public, în ultimele două săptămîni, asupra iubitului nostru pastor și învățător, datorită procesului de divorț contra lui.

 

Deja de mult în fața publicității

Fratele Russell a stat mult timp în fața publicității, deja de 38 de ani, ca predicator și învățător, și ca atare a fost expus continuu criticii publice fără ca cel mai mic cuvînt contra caracterului său să fi fost auzit. Pe mulți dintre noi ne servește deja de 20 de ani, pe alții de mai puțin timp, și noi am avut multe ocazii să cîștigăm o opinie asupra caracterului lui, atît în relațiile personale cît și prin Studii în Scripturi, al cărui autor este, după părerea noastră, sub ocrotirea lui Dumnezeu, și noi suntem în stare mult mai bine decît publicitatea, care are informațiile ei numai din relatările incomplete ale ziarelor și martorilor, să judecăm cît de mult adevăr este în acuzațiile care de curînd i-au fost aduse. Noi ne dăm seama că unor chestiuni personale ale fratelui Russel li s-au atribuit nuanțe foarte neprietenoase și rele, care în realitate nu au nici o justificare, așa cum știm noi din relațiile personale cu el și cu situația respectivă.

|inînd seama de toate împrejurările arătate aici, ne unim într-o explicație publică privind încrederea noastră neschimbată în apreciatul și iubitul nostru păstor și frate, Charles T. Russell, pe care îl recunoaștem ca un servitor al Domnului, pus prin providența divină în poziția pe care de mult timp a luat-o și o ia încă pentru răspîndirea adevărului Său și pentru sprijinul poporului Său în înțelegerea mai clară a Cuvîntului Său sfînt. Noi apreciem mult atitudinea nobilă cu care fratele nostru și-a impus o limită, așa că el preferă ca la judecată și în public să nu dea amănunte asupra lucrurilor care au fost discutate și prin care el s-ar fi putut justifica dacă ar fi vrut să întoarcă rău pentru rău, ocară pentru ocară. Totodată recunoaștem cu mare mulțumire dreptatea pe care a aplicat-o judecătorul în judecata sa pe care a relatat-o Curții cu juri, căci dacă Curtea cu juri ar fi respectat această judecată, ar fi trebuit să pronunțe o sentință contrară față de cea pronunțată, prin care fratele nostru ar fi fost achitat de toate aceste ocări.

 

Cuvinte de încurajare

Deși ne este cunoscută fermitatea și fidelitatea în credință a fratelui nostru, dorim totuși să-l încurajăm arătîndu-i îndurarea Domnului care în toată această chestiune l-a întărit și înviorat, așa că urmările încercărilor de foc, pedepsitoare și purificatoare, fără îndoială, după intenția Divină, nu se pierd; o providență care a fost permisă pentru ca el să treacă și prin această experiență. Scriptura ne asigură că „întristările noastre ușoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veșnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile cari se văd; căci lucrurile cari se văd sunt trecătoare, pe cînd cele ce nu se văd sunt veșnice.” Și chiar dacă îi cade greu cărnii să urmeze îndemnul apostolului Iacov: „ ... să priviți ca o mare bucurie cînd treceți prin felurite încercări, ca unii cari știți că încercarea credinței voastre lucrează răbdare”, nu ne îndoim că Domnul ne va oferi îndurare, ca să împlinim aceste gînduri ideale și din ce în ce mai mult să le dezvăluim Lui dacă este nevoie.

Noi amintim iubitului frate, așa cum zice apostolul Petru, că „Christos ne-a lăsat o pildă ca să călcăm pe urmele Lui”, și că drumul marcat este cel de umilință, de suferință, de încercare, pînă ce drumul de peregrin se sfîrșeșete și ni se permite să „intrăm în pacea care este dată poporului lui Dumnezeu.” Despre Domnul nostru se spune: „I-a plăcut lui Iehova să-L rănească; El L-a lăsat să sufere”; și Domnul nostru însuși a spus: „Ajunge ucenicului să fie ca învățătorul lui și robului să fie ca domnul lui. Dacă pe stăpînul casei L-au numit Beelzebul, cu cît mai mult vor numi așa pe cei din casa lui.”

 

Credincioșia lui pentru adevăr

Credincioșia pentru adevăr din partea fratelui nostru și felul său credincios să interpreteze Scriptura au atras iubirea noastră spre el și au trezit în noi din ce în ce mai mult iubirea pentru Domnul, pentru dreptate și pentru toate cele care sunt unite în aceasta. Ne bucurăm împreună că ni se permite să ținem sus mîinile aceluia care ne-a dat desfătare spirituală; noi îl încurajăm să nu slăbească în împlinirea lucrării pe care Domnul a pus-o în mîinile sale; să nu se lase dus în rătăcire datorită suferințelor și săgeților de foc ale potrivnicului, care îl țintesc, ci ca el, în deplină încredere că Domnul este în stare să-și apere cauza Sa și a poporului Său, să rămînă în toate credincios Domnului pînă la sfîrșit.                                                                                            5 mai 1906

Josef Bero; E. F. Abott; R. H. Bricker; Georg C. Garman; Benj. Rogers; T. D. Wright; M. E. Van Amburgh; A. E. Williamson; F. W. Williamson; I. A. Bohnet; Edward Maurer; Wm. Brose; Otto Meng; Charles Springer; A. E. Burgess; I. L. Kirkland; F. L. Scheerer; I. Hutchinson; R. H. Hirsch; I. J. Giesey; Wm. Moore; I. H. Blackmore.

Cei doi bătrîni ale căror nume nu apar sunt fratele M. L. Herr, care se află într-o călătorie ca predicator, în afara Statelor Unite și fratele Wm. M. Wright, care „nu mai este în corp”, este „la Domnul”.