Adunare Specială cu bătrânii și diaconii

ADUNARE SPECIALÂ CU BÂTRÂNII ȘI DIACONII (Anul 1910)

(Rapoarte de la convenții, pagina 122)

 

Dragi prieteni: Sunt foarte bucuros să fiu cu voi în această seară — peregrini, străini și călători, în privința acestei lumi, bătrâni și diaconi în Biserica lui Cristos, din toate denominațiile, indiferent de liniile denominaționale. M-am gândit că mi-ar plăcea să discut puțin cu voi, fiindcă mi se pare, în primul rând, că o mare lucrare vă revine în legătură cu lucrarea de seceriș a Domnului. Și, în al doilea rând, fiindcă cred că cei care ocupă vreun loc de serviciu în casa Domnului au în mod corespunzător ispite și încercări grele, și fiecare dintre noi trebuie să simțim responsabilitatea poziției și pericolele pentru picioarele noastre. Știți că este foarte ușor să ne gândim la alții și la căderea altora și la alunecarea altora, dar este o chestiune foarte importantă, cred, să ne gândim la noi înșine. Privind la interesele generale ale lucrării Domnului, când am văzut pe cei care sunt în pericol și pe cei care alunecă, am observat de ani de zile că o mare parte dintre ei sunt cei care au avut locuri influente în Biserica lui Cristos — poziții de serviciu importante în corpul lui Cristos — și simt că aceste cuvinte ale apostolului sunt pe deplin dovedite, când a zis: „Frații mei, să nu fiți mulți învățători, căci știți că vom primi o judecată mai aspră”. Așa că, în timp ce este un lucru foarte onorabil să fii un servitor în Corpul lui Cristos, aceasta implică o foarte mare responsabilitate și pericol, ca nu cumva, după ce am predicat altora, să fim noi respinși. În experiența mea personală, dragi prieteni — și nu vreau să vă spun nimic ce nu simt că mi se aplică și mie — aceasta mi-a stat greu pe minte și pe inimă de câțiva ani. Am observat pe unii care s-au depărtat de adevăr și mi-am zis: Unii dintre aceștia au intelect bun, unii dintre ei cel puțin văd lucrurile foarte clar, și dacă ei au putut vedea odată clar și, după cât se pare, au fost foarte inteligenți în adevăr, și apoi să-l piardă și să le devină neclar, n-aș putea și eu să cad la fel de la poziția de favoare și de la cunoștința adevărului? Și inima mi-a răspuns, da; și I-am zis Domnului: „Doamne, păzește-mă, ține-mă în mâna Ta cea puternică”.

Deși nu trebuie să încercăm să judecăm pe nimeni și să zicem: „Ești așa și așa, ai prea mult din aceasta și prea puțin din aceea”, totuși nu putem neglija unele condiții pe care le știm, și după ce unul a căzut, nu este nepotrivit cel puțin să spunem: „Pe ce a alunecat?” La vremea aceea ar putea fi nepotrivit să judecăm că cineva alunecă, fiindcă nu-i putem judeca inima, dar după ce a alunecat, atunci cred că este corect și potrivit să privim și să vedem pe ce a alunecat acea persoană.

Îmi amintesc de mine, ca băiat, treceam într-o seară pe o stradă din Pittsburgh după ce ninsese, și am călcat peste una dintre acele chepenguri de pivniță vechi, netede, de fier, care era acoperit cu un strat subțire de zăpadă. Cum am călcat pe el, cum am căzut, uite așa de repede (pocnește din degete). Și în cădere m-am gândit la Scriptura care zice: „Mândria merge înaintea distrugerii și un spirit mândru înaintea căderii”. Cred că nici n-am apucat să ating bine chepengul pivniței până mi-a și trecut aceasta prin minte. Nu știu să fi avut vreun spirit mândru în legătură cu acea cădere, dar am tras concluzia că aș putea învăța o lecție bună din ea. Am urmărit, și experința mea este că se află locuri alunecoase pe calea spirituală, și când mergem neglijent, gândindu-ne la altceva, și nu suntem atenți la picioarele noastre, nu ne uităm unde călcăm, este posibil să cădem rapid. Și, în măsura în care judecata îmi permite să determin, lucrul care s-a dovedit cel mai dezastruos pentru cei care au căzut, a fost spiritul mândriei și egoismului. Știți ce vreau să spun. Cred că adesea este bine să fim atât de în gardă asupra acestui subiect, încât dacă găsim că se strecoară cândva vreun sentiment al unei dispoziții de a ne pune de-a curmezișul cuiva, mai bine ne-am pune întrebarea: de ce vreau să mă pun de-a curmezișul acelui frate? Numai fiindcă este necesar și potrivit, sau am ceva simțământ de mândrie? Și oricare ar fi chestiunea care apare, trebuie să ne supraveghem atent pe noi înșine, inima noastră. *Desigur, vrem să ne supravegem limba și toată conduita vieții, dar în special inima. Care este motivul? De ce ai zis aceea? De ce ai făcut aceea? Care a fost motivul din spatele acelei acțiuni? Și când ne criticăm astfel, facem ceea ce a vrut să spună apostolul Pavel când a zis: „Umblați cu băgare de seamă”. A umbla cu băgare de seamă înseamnă a privi în jur să vezi unde calci. Și astfel, voi și cu mine, dragi frați, în măsura în care avem de făcut serviciu pentru marele Împărat, ne dăm seama că adversarul nostru, Diavolul, umblă căutând pe cine să prindă în capcană și în cursă și să-l poticnească, și în aceeași măsură ne dă atenție specială. Sunt convins că mie îmi dă multă atenție. Desigur, suntem bucuroși pe de altă parte că Domnul de asemenea ne acordă atenția Sa. Oricine este în mod special asaltat de către adversar, putem fi siguri că Domnul Se îngrijește în mod special de el, dacă este al Său și este loial în inimă. „Îngerul Domnului face tabără în jurul celor care se tem de El și-i scapă.”  !!!

Nu este gândul meu să insuflu un spirit de frică înrobitoare, ci un spirit de mare reverență față de Dumnezeu și un sentiment intens că suntem în cea mai importantă lucrare și că suntem în ea numai ca servitori ai lui Dumnezeu și ca servitori ai Bisericii, și se cade să facem tot ce ne stă în putere să slujim turma lui Dumnezeu și să n-o facem din vreun motiv egoist, din vreun spirit de laudă de sine, sau mândrie, sau înălțare de sine în fața oamenilor, ci numai, cum pot eu servi mai bine pe Domnul și pe cei care sunt ai Lui? *Și acolo unde este acel spirit, cred că este siguranță, și dacă este vreun alt spirit, și dacă constatați că sunteți în căutare de o poziție, cred că veți găsi că sunteți într-un loc periculos și să vă rugați lui Dumnezeu pentru eliberarea voastră.* Nu sunt singurul care a observat aceasta. Unii frați iubiți mi­­­-­au scris în legătură ce aceasta. Mă gândesc la câțiva frați peregrini care mi-au scris zicând: „Frate Russell, aș dori să pui ceva în Turnul de Veghere care să fie de ajutor pentru cruțarea și protejarea noastră a peregrinilor. Când mergem în diferite locuri iubiții prieteni ne laudă atâta încât”, cum zicea unul dintre cei care au scris, „în ceea ce mă privește, simt uneori că mi se umflă capul, și știi că acela este un sentiment periculos”. Avea dreptate, a fost periculos. *Este bine ca poporul Domnului de pretutindeni să-și exercite judecata și să nu vorbească în termeni prea laudativi despre cineva, ci să vorbească în termeni cât de laudativi îi place despre Cel Mare care ne-a dat adevărul — despre Domnul. Dar nu lăudați pe nimeni în mod nepotrivit.* Unii poate că suportă acest lucru, dar alții nu, și vouă și mie ne-ar părea foarte rău dacă am constata că suntem răspunzători  în cele din urmă pentru că am ajutat pe un frate să se poticnească pe cale. Vedeți, însuși faptul că ei menționează acest lucru arată că și alții în afară de mine au simțit importanța situației și responsabilitatea poziției.

Când mă gândeam la această mică adresare din această seară, mi-a venit în minte un anumit text din Scriptură, cuvintele apostolului când i-a cehmat pe Bătrânii din Efes, când era în drum spre Ierusalim și nu avea timp să meargă în cetate, Bătrânii au mers să-l vadă aproape de corabie și când erau împreună le-a zis: „Luați seama deci la voi înșivă și la toată turma în care v-a pus Duhul sfânt supraveghetori, ca să păstoriți biserica lui Dumnezeu, pe care a câștigat-o cu sângele Celui al Său” (Fapte 20:28). Remarcați modul în care spune apostolul: „Luați seama la voi înșivă”. Aceasta vine întâi, dragii mei frați, pentru toți. Dumnezeu vede că este mai important ce faceți pentru voi decât ce faceți pentru alții, și așa vede și pentru mine, și ca eu să fiu mai specific în ceea ce mă privește pe mine însumi decât pe alții, nu contează cine ar fi. *Este bine ca eu să simt responsabilitatea faptului că sunt servitor al Domnului și purtător de cuvânt și ambasador, și este bine ca voi să simțiți responsabilitatea voastră în orice spuneți și în orice faceți și în toată purtarea, amintindu-vă de influența pe care aceasta o va avea asupra altora, fie pentru bine fie pentru rău, dar este totuși mai important pentru voi înșivă. *Dumnezeu spune că această chestiune trebuie să înceapă cu voi, în inima voastră, și cu mine, în inima mea. „Luați seama la voi înșivă.” Aceasta înseamnă, dragi prieteni, o supraveghere foarte atentă, o supraveghere a motivelor noastre, o supraveghere a tot ce facem — atenție strictă — nu numai că ați dat atenție anul trecut și ați făcut un inventar și ați văzut atunci starea inimii voastre și ați văzut-o bună. *Am găsit în experiența mea că este important pentru poporul Domnului, și în special pentru cei care sunt în loc proeminent, să-și facă inventarul stării lor în fiecare seară. Cum stai în seara aceasta, înainte de a merge la culcare? Care este starea inimii tale? Cât de aproape ești de Domnul? Ai vreo pată pe haină, vreo încrețitură pe haina de nuntă? Dacă da, îndepărtează-le. Este un singur mod. Cel care nu-și curăță petele pe care le adună și încrețiturile pe care le adună, nu este într-o stare de a învăța turma lui Dumnezeu  nimic despre acest subiect. Acest lucru începe cu voi înșivă, dragi prieteni. „Luați seama la voi înșivă.”

Atunci, în al doilea rând, veți fi în starea potrivită să luați seama la turma lui Dumnezeu, pe care El a cumpărat-o cu sângele Fiului Său. De câtă atenție are nevoie turma? De toate puterile voastre imperfecte și de toate puterile mele imperfecte. Este un privilegiu minunat să fim ambasadorii lui Dumnezeu, ca și cum Dumnezeu ar vorbi, ca și cum am fi putrătorii Lui de cuvânt. *O,dacă doar am putea simți în această seară stând aici, și am simți în fiecare zi, că aceasta nu este o podoabă sau o medalie, sau ceva ce să fie expus să se vadă, ci este o responsabilitate de care trebuie să dăm socoteală! Dacă aveți privilegii mari, aveți și responsabilități mari. Dacă Biserica lui Cristos v-a dat o poziție, atunci îi datorați lui Dumnezeu să vă gândiți, cum a spus apstolul, că Spiritul sfânt v-a făcut supraveghetor — nu numai că turma lui Dumnezeu v-a făcut supraveghetor, nu numai că ei au votat pentru voi să fiți bătrân sau diacon în Biserică, ci că Dumnezeu a fost în spatele acestui lucru și tot aranjamentul este de la El.*Că voi trebuie să recunoașteți și să simțiți responsabilitatea, nu numai față de acei frați care v-au ales, ci și că Dumnezeu a fost în spatele întregului aranjament și că ei au acționat potrivit scopului și aranjamentului acela în alegerea voastră, iar voi în faptul că ați acceptat alegerea, ați răspuns nu numai la voturile lor, ca voturi ale atâtor Noi Creaturi în Cristos, ci fiindcă ați înțeles că Spirtul sfânt acționa și se mișca potrivit îndrumărilor Cuvântului lui Dumnezeu, prin acei frați care au votat astfel, și prin urmare responsabilitatea voastră este dublă: față de ei, că ați acceptat voturile lor și ați acceptat serviciul pe care vi l-au oferit, și față de Dumnezeu recunoscând că toate afacerile Bisericii lui Cristos sunt sub supraveghere divină. Cum spune apostolul: Dumnezeu a pus pe diferiții membri în corp cum Îi place Lui, și dacă noi nu suntem credincioși cu acest aranjament, El poate să-l desfacă și să facă alt aranjament. De aceea, trebuie să fim foarte atenți și să simțim pe deplin și puternic această responsabilitate față de Dumnezeu și față de turma peste care Spiritul sfânt ne-a făcut supraveghetori.

Apostolul continuă și zice că Spiritul sfânt ne-a făcut supraveghetori cu un anumit scop — cu un anumit obiectiv în vedere. Care a fost obiectivul? Obiectivul Spiritului sfânt în faptul că ne-a făcut supraveghetori ai turmei a fost ca să putem întreține lumea? Nu. Ca să hrănim lumea? Nu. Să gâdilăm urechile Bisericii? Nu. Ca să ne scoatem în evidență și să strălucim? Nu. Care a fost obiectivul Spiritului sfânt în faptul că ne-a făcut spuraveghetori? Răspunsul apostolului  este că *Spiritul sfânt ne-a făcut supraveghetori ca să putem hrăni turma. Ce înseamnă a hrăni turma? Înseamnă a-i da hrana la timpul cuvenit, a o nutri. Ei bine, sunt unii care au sentimentul că ei trebuie să dea turmei acel fel de hrană care să mărească mai mult de cel care o dă, și dacă nu vor găsi un mod de a se mări pe ei înșiși în legătură cu ea, nu vor hrăni pe nimeni. Acesta este un lucru greșit. Toți știm că este greșit. Ei știu că este greșit. Ei nu s-au gândit la responsabilitatea poziției lor. Atitudinea potrivită, dragi frați, și sunt sigur că veți fi de acord cu mine, este aceasta: Dumnezeu dorește ca turma Sa să fie hrănită; El v-a dat vouă și mie ocazia de a servi în acea direcție; El așteaptă de la noi să lăsăm la o parte complet eul și să ne devotăm cu energie să facem tot ce putem ca să hrănim turma, ignorând eul. Nu contează dacă ei au vreun respect sau nu, nu contează dacă ei vă măresc sau nu; mergeți și hrăniți turma — cealaltă chestiune lăsați-o să se îngrijească singură de ea. Dar opinia mea este că turma va ști în cele din urmă dacă ați hrănit-o sau nu și turma vă va aprecia în cele din urmă ca servitor. Nu vă va aprecia ca domn și ca stăpân și ca împărat peste ea, și voi să nu doriți să fiți apreciați în felul acesta. *Atitudinea potrivită pentru tot poporul Domnului este să fie bucuroși să aibă privilegiul să fie servitori ai turmei, și, după cum a spus Isus, cel care este mai mare între voi, cel care să fie apreciat cel mai mult, cine trebuie să fie? Cel care se înalță pe sine? Nu, nicidecum. Cine să fie? Cel care servește mai mult — cel care își dă viața cel mai mult în serviciul cauzei Domnului. *Aceasta este lecția pe care marele Învățător v-a dat-o vouă și mie, că dacă vrem să-I fim plăcuți Lui, ce vă pasă vouă și mie dacă plăcem altora sau nu. *Desigur, toți trebuie să dorim să fim plăcuți altora, și în special turmei lui Dumnezeu; aceasta este destul de potrivit; dar să ne fixăm mai întâi în inimile noastre și în mințile noastre să fim plăcuți Tatălui nostru ceresc și Domnului nostru Isus. Și dacă găsim că Le suntem plăcuți, nu contează ce se poate întâmpla, avem toate motivele să fim satisfăcuți de rezultate. Nu suntem de acord toți cu aceasta? Sunt sigur că suntem.

De aceea, îndemnul special pe care doresc să vi-l dau este să uităm eul în întregime, în afară de faptul că vom căuta să fie pus la lucru din greu, că „bătrânul” („omul cel vechi” — n. t.) își va încovoia de tot spatele ca să ajute Noua Creatură în toată lucrarea în care este angajată aceasta; că îl veți folosi cât îl țin puterile — făcând din el un rob obișnuit dacă vreți — omul vostru vechi, omul natural, corpul uman.* Nu mă gândesc că este vreun pericol ca cineva de aici să plece și să spună o poveste cum că nu i-a plăcut vorbitorul fiindcă a vorbit atât de lipsit de respect despre tatăl său când a spus bătrânul.* Am dat ideea că bătrânul este natura noastră veche, și că, după cum spune apostolul, vă amintiți, natura veche ne-a fost dată nouă ca Noi Creaturi ca să ne fie servitor, și după cum înainte unii dintre noi ne-am dat puterile noastre păcatului și înfăptuirii răului, tot așa acum, ca Noi Creaturi, trebuie să luăm aceste corpuri și să le folosim pentru orice fel de dreptate, ca să putem slăvi pe Dumnezeu în corpul și în spiritul nostru care  sunt ale Lui.

Așadar, sper ca am fost clar, și că a intrat în inimile tuturor marea responsabilitate de a fi reprezentanți ai Bisercii în serviciu- numiți pentru un serviciu și nu pentru domnie, și apoi, numiți de Domnul  spre a fi servitorii Lui ca să hrănim turma lui Cristos. *Vom onora pe Domnul nostru și-I vom fi plăcuți Lui cel mai bine în măsura în care vom uita de noi înșine și ne vom angaja cu totul în serviciul adevărului. Așa că, dacă vreodată vă vine în minte gândul — deoarece se poate, sau s-ar putea — dacă fac aceasta nu mă va slăvi pe mine, dacă fac aceea nu mă va slăvi pe mine, trebuie să respingeți astfel de gând complet de la voi, fiind neloial și nevrednic de voi ca Noi Creaturi.* Tot ceea ce voi și cu mine trebuie să avem în gând în privința serviciului este: Ce I-ar fi plăcut Învățătorului nostru pe care Îl servim și căruia dorim să ne alăturăm în curând, dacă vom fi găsiți credincioși, în împărăția Sa? *Dacă noi căutăm să ne servim pe noi înșine, atunci să fim siguri că nu vom fi plăcuți Lui, și vom pierde marele premiu. Putem fi siguri — și voi veți fi de acord în mod cert cu aceasta — că Domnul nu va avea nici măcar unul în clasa împărăției care va căuta la ale sale și va fi egoist; aceasta este contrar spiritului Învățătorului; și astfel apostolul ne spune că Dumnezeu a știut dinainte și a preorânduit alegerea celor care vor fi asemănări ale Fiului Său, și, de aceea, dacă voi și cu mine dorim să fim asemănări ale lui Cristos și comoștenitori cu Cristos în împărăția Sa, trebuie să fim asemănări și în acest sens anumit, că El a fost servitorul tuturor, și în măsura în care voi și cu mine putem fi servitorii tuturor, sau servitori a mai puțini, după cum poate fi cazul, noi să fim bucuroși de ocazie.

**Acum pe altă linie de gândire, dacă vreți: Când folosesc cuvântul „a propovădui”, să nu mă înțelegeți că vreau să spun numai a vorbi ca într-un discurs sau o predică.  Noi propovăduim în sensul de a învăța. *Toată vorbirea publică este de natura propovăduirii sau vestirii mesajului; fie că este în adunări breeene, fie în alt fel; este o propovădire sau o vestire a mesajului Domnului.* Și vă sugerez, dragi prieteni, că ceea ce trebuie să propovăduim, mesajul pe care trebuie să-l dăm, este foarte important, și că Adversarului i-ar plăcea foarte mult să ne abată mințile de la el. Pe unii i-ar putea ispiti să se depărteze mergând pe o chestiune laterală care ar fi nouă, așa încât adunarea ar putea gândi că primește lumină nouă.* Nu cred că vreți lumină nouă. Nu cred că Domnul vrea lumină nouă. Nu cred că există lumină nouă, dragii mei prieteni. Marea noastră lumină a pornit cu o mie opt sute de ani în urmă. Dificultatea la noi este că acea lumină s-a întunecat prin tradițiile bătrânilor, și noi încercăm să curățim globul așa încât lumina să strălucească. Încercăm să punem lucrurile așa încât marile adevăruri pe care Isus și apostolii le-au enunțat să fie înțelese clar de către noi și de către toată turma lui Dumnezeu peste care El ne-a făcut supraveghetori. *Ca atare, să evităm orice este de natura încercării de a fabrica lumină nouă, periculoasă pentru noi și pentru turmă. *Nu se află din belșug în Evanghelia pe care a propovăduit-o Isus? Nu se află din belșug în Evanghelia pe care au propovăduit-o apostolii? Cât mai vrem, aș vrea să știu? Nu cred, dragi prieteni, că este necesar pentru voi și pentru mine să ne întoarcem și să fim fabricanți de lumină nouă, și cred că este un pericol în acea direcție, de aceea caut să vă apăr. *Cred că mesajul Domnului Isus, mesajul pe care l-au anunțat îngerii, este mesajul pe care trebuie să-l înțeleagă lumea — marea iubire a lui Dumnezeu și marea iubire a Domnului Isus Cristos și cum a murit El, Cel drept pentru cei nedrepți, și clasa pe care o cheamă acum, și cum trebuie să ne întărim chemarea și alegerea, și cum prețul de răscumpărare pe care l-a plătit Isus este temelia întregului plan de mântuire, că moartea lui Isus este temelia pe care este zidit fiecare aspect al harului divin.* Apoi filozofia legată de aceasta poate urma foarte bine; este bine legată de ea; dar răscumpărarea, restabilirea, jertfa și natura divină, acestea sunt principiile fundamentale ale Evangheliei lui Cristos, după cât pot eu vedea. Acestea sunt lucrurile pe care le-au învățat Isus și apostolii și în privința cărora ne-au lăsat un exemplu. Cursul vostru, cred eu, va fi cel mai plăcut lui Dumnezeu și cel mai reușit pentru a aduce poporul lui Dumnezeu în armonie cu El și a fi binecuvântat cu bogăția Spiritului Său, în măsura în care voi vă țineți foarte aproape de Învățătorul și de cele douăsprezece stele pe care Dumnezeu le-a stabilit să fie cercul, cununa Bisericii, așa cum este ilustrat în Apocalipsa capitolul 12.

Încă un lucru: *Unii frați iubiți par să găsească despre fratele Russell la fel de mult în Biblie cum găsesc despre Domnul Isus, și cred că aceasta este o mare greșeală. Eu nu găsesc. *Unii dintre ei spun că sunt orb în privința acestui subiect, că ei pot vedea mai bine ca mine. Poate că ei pot, nu știu, dar cred, dragi prieteni, că este un pericol în această direcție și aș vrea să vă pun pe toți în gardă. Cred că este voia Domnului să recunoaștem fiecare instrument al lui Dumnezeu pe care El îl folosește, dar nu trebuie să recunoaștem nici un instrument al lui Dumnezeu, ca fiind în competiție, oricare ar fi ea, cu Domnul sau cu aranjamentul Său divin.

**El este izvorul binecuvântării, numai El trebuie să fie lăudat cel mai mult. Cred că acesta este sentimentul corect. Cred că toți sunteți de acord cu aceasta. Și totuși cred că este un pericol ca unii frați iubiți să-l propovăduiască pe fratele Russell. Fratele Russell ar vrea să nu faceți aceasta. El crede că n-ar fi spre slava lui Dumnezeu. Dați-mi voie să repet deci, dragi prieteni, că în opinia mea *avem de studiat atât de mult din Evenghelia lui Dumnezeu, atât de mult din planul Său, atâtea ocazii de a vesti viruțile Sale, încât să folosim tot timpul nostru în felul acesta. Sfatul meu, prin urmare, este să dăm foarte puțină atenție la orice în afară de acestea. *Scripturile spun într-adevăr că putem da laudă celui căruia i se cuvine laudă, și că aceasta se aplică la oricine, la toți; ca, de exemplu, privind în urmă îl vedem pe Martin Luther, și el a făcut o lucrare mare, și-i mulțumim lui Dumnezeu pentru el; și am putea spune același lucru despre John Wesley, și foarte adevărat; sunt bucuros în providența lui Dumnezeu că el a trăit și că a fost credincios. Au fost și alții din poporul lui Dumnezeu în trecut. Să ne bucurăm și să ne veselim de fiecare, și să fim recunoscători lui Dumnezeu că a folosit diferite instrumente ca să ne ajute pe noi și pe alții, și să ducă înainte marea Sa cauză; dar să nu intrăm în nimic ce ar semăna cumva cu o închinare la om, căci sunt sigur că ar fi neplăcut pentru Domnul și dăunător pentru noi înșine. *Vă amintesc din nou despre scriptura din Apocalipsa unde este ilustrată Biserica, asupra căreia am atras atenția, cred, acum treizeci de ani. Ioan, revelatorul, care a văzut aceste lucruri, a căzut la pământ să se închine îngerului care i le-a arătat, și îngerul a spus: „Ferește-te să faci una ca aceasta! „ Închină-te lui Dumnezeu!” Și astfel, dragi prieteni, dacă Tatăl nostru ceresc și Domnul nostru ceresc îl folosesc pe fratele Russell într-o măsură, el este foarte bucuros și foarte recunoscător să fie folosit. *Și dacă Domnul binevoiește să-l mai folosească, el va fi bucuros să fie folosit până la ultima suflare, dar el nu vrea nici o închinare, nu vrea nici o adorare nepotrivită, nu vrea nici o laudă. El este bucuros să fie iubit de către toți cei care sunt frații Domnului și să fie considerat confrate servitor cu toți, străduindu-se să facă să se întâmple toate lucrurile glorioase pe care le-a promis Dumnezeu, străduindu-se să spună veștile bune de mare bucurie tuturor celor pe care îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.