Încercările lui Avraam și ale lui Lot

Extras din REPRINTURILE TURNULUI DE VEGHERE ORIGINAL și

Mesagerul Prezenței lui Hrislos, 15 iulie 1901, pagina 231-232

ÎNCERCÂRILE LUI AVRAAM ȘI ALE LUI LOT

Gen. 13:1-18.- Mana Aug. 4

 

"Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel" - Mat. 7:12

 

Dezvoltarea caracterului implică o varietate de experiențe și încercări, în alegerea lui Avraam ca agent și canal prin care el va aduce lumii binecuvântările intenționate, Dumnezeu a ales un om bun, dar nu unul perfect - pentru că nu era un om perfect de ales, după cum nu fusese începând cu întreaga posteritate a lui Adam. Deși Dumnezeu 1-a chemat pe Avraam, i-a făcut numai parțial promisiuni până ce el și-a arătat credința prin ascultare. Și era potrivit ca diferite și severe teste ale credinței să vină înainte ca desăvâșirea favorii divine să fie garantate lui. Unul dintre aceste teste ale credinței au venit printr-o secetă în țara Canaanului, și, drept rezultat, o lipsă de hrană, o foamete, în regiunea unde Avraam își așezase, turmele și cirezile.

A fost, firește, o încercare severă pentru el a credinței să-și vadă vitele slabe și murind și să se gândească la țara fertilă pe care o părăsise și că această țară atinsă de secetă a fost cea la care 1-a chemat Domnul. El trebuia să meargă undeva pentru a găsi apă și întreținere, și s-a gândit să nu meargă înapoi în Babilon, ci să călătorească spre sud-vest în țara care avea graniță cu Egiptul. Egiptul era avansat în civilizație, și asemenea Caldeii, locuința lui de odinioară era o țară păgână - până la punctul că poporul ÎL pierdu-se într-un mod considerabil pe unicul Dumnezeu și închinarea la El, și deveniseră închinători la tot felul de zeități. Acesta era un experiment periculos: Se poate că Avraam s-a îndrăgostit de civilizația, etc., Egiptului și a pierdut respectul pentru promisiunea Domnului în ceea ce privește Canaanul; totuși, el nu a avut acest scop, dar se pare că în mod contrar a devenit o binecuvântare pentru el; pentru că experiența lui acolo 1-a convins din ce în ce mai mult că el nu putea avea fericirea adevărată în condițiile date: mai degrabă el prefera să umble de colo colo și nu avea o cetate stabilă, și să nu fie legat de nici una din obiceiurile și regulile unei lumi care nu-L recunoaștea pe Dumnezeu. Experiența 1-a învățat să caute, să spere, să aștepte, cetatea sau guvernul Noului Ierusalim, care nu fusese stabilită încă, dar pentru care poporul Domnului se roagă încă: "Vie împărăța Ta, facă-se voia Ta pe pământ."

Avraam puțin și-a dat seama câtă nevoie avea să se roage, "Nu ne lăsa în ispită, ci ne ferește de cel rău." La sosire, el a fost dus, ca un om important, în atenția regelui, și Sara, soția lui, a fost prezentată - dar ca sora lui, sau nepoata lui și nu ca soția lui. Se poate că Avraam a auzit la acest timp despre vreun incident care avusese loc în legătură cu unul dintre faraoni, despre care noi cunoaștem acum din consemnările de pe papirus descoperite recent - că la insistența prinților lui el a trimis forță armată și a luat o femeie frumoasă de la soțul ei pentru harem. Sara era o femeie frumoasă, și Avraam se temea că faraon se putea să-1 omoare pentru a-i lua soția. Probabil că el nu a întâmpinat această dificultate când și-a început călătoria, nici până ce ajunsese acolo și fusese chemat înaintea regelui. Tot astfel poporul lui Dumnezeu întâmpină totdeauna aceasta: dacă ei părăsesc țara promisiunii, căutând lucruri mai bune în lume, ei găsesc dificultățile și încercările mult mai mari.

Avraam a hotărât un tertip pentru păstrarea vieții lui, ca să spună doar o parte din adevăr și să vorbească de Sara ca de sora lui, fără să o recunoască de soție. Negocierea era oricum una josnică și absolut nedemnă pentru un om; dar Domnul nu 1-a părăsit, ci, după cum arată consemnarea, i-a înapoiat-o pe Sara cu o mustrare de la regele păgân care trebuie să-1 fi rănit destul de tare pe Avraam și care i-a servit ca o lecție pentru tot restul vieții. Astfel, toate lucrurile lucrează împreună pentru binele celor care iubesc pe Dumnezeu - chiar greșelile și pașii lor greșiți devin lecții și binecuvântări sub providența divină, învățând această lecție, Avraam și-a întors pașii pe același drum spre țara promisiunii, întorcându-se din nou spre Betel unde el construise mai devreme un altar Domnului și s-a consacrat oficial: Acolo Avraam a chemat din nou numele Domnului, întoarcerea promptă a pașilor lui este, de asemenea, o lecție pentru poporul Domnului din această Vârstă Evanghelică. Dacă ne dăm seama că prin lipsa de credință sau slăbiciunea cărnii am făcut un pas greșit, contrar cu voința Domnului și a celor mai bune interese spirituale ale noastre, nu trebuie pierdut timp în întoarcerea pașilor și apelarea la Domnul. Noi avem un altar sfințit cu sângele prețios al lui Hristos, mult superior celui pe care Avraam 1-a sfințit cu sângele animalelor tipice; și Apostolul ne sfătuiește - "Așa că putem veni cu încredere (curajoși-plini de credință) în fața tronului harului lui Dumnezeu, ca să primim îndurare și să găsim har, pentru a avea ajutor la vremea potrivită" - Evrei 4:16.

Unul dintre cele mai puternice adevăruri din consemnările Bibliei, și că ele nu sunt lucrarea preoților sau a unor ticăloși, este faptul că defectele și slăbiciunile marilor și celor mai luminoase caractere sunt zugrăvite la fel de imparțial ca și virtuțile și puternicele lor calități. Dacă istoria lui Avraam și istoria lui David, amândoi oameni plini de credință și după inima lui Dumnezeu, recunoscuți ca prietenii lui, ar fi născocite, în mod sigur că ar fi omise toate lipsurile povestitorilor contemporani.

În realitate, slăbiciunile acestor oameni, și compătimirea divină față de ei fără a ține seama de acestea, și credința, căința și restabilirea în favoarea divină, au fost lecții de o valoare incalculabilă pentru sfinții Domnului de-a lungul vârstei, mulți dintre ei găsindu-se uneori mai mult sau mai puțin prinși în cursă, și într-o oarecare măsură împiedicați de marile tentații ale lumii, corpului și Diavolului.

Turmele și cirezile lui Avraam creșteau, precum și numărul servitorilor lui, în mod asemănător făcea și Lot - deși el era fără îndoială un om la fel de bogat ca și unchiul lui. Se pare că prosperitatea aduce necaz la fel ca nenorocirea, sau chiar mai mult; și nu ne surprinde să aflăm că o ceartă a izbucnit între păstorii celor doi stăpâni, și se pare că cearta s-a extins până la Lot. Țara la acel timp nu era așezată în straturi compacte, și nu era deținută și controlată de sindicate; prin urmare, Avraam și Lot se mutau încoace și încolo prin țara plină de pășune, căutând numai să găsească pășunat, și deoarece canaaniții (Locuitori de la șes) și periziții (locuitori de la munte) locuiau în Canaan, însemna inevitabil că grupurile migratoare, cum erau cele ale lui Avraam, găseau pășunat uneori limitat. Atitudinea promptă a lui Avraam pentru menținerea păcii este demnă de competiție. Cuvintele lui Lot în această chestiune generează un motto bun pentru acasă și pentru problemele din societate; "Te rog ca să nu fie ceartă între mine și tine ... căci suntem frați." Nu tot poporul Domnului este dispus în mod pașnic după carne, dar iubirea de pace este un element important al noii creaturi, noii minți, noii voințe, noii inimi; prin urmare, iubirea de pace trebuie cultivată și trebuie să i se acorde mai multă atenție în măsura în care constatăm cât este dispoziția noastră înnăscută de arțăgoasă. Acesta este unul din modurile în care poporul Domnului trebuie să se înnoiască în cuvânt și faptă: -"Prin înnoirea minții lor."

Avraam nu era numai pașnic, ci și generos, după cum arată exprimarea lui față de Lot; pentru că deși el era pe departe cel mai bogat dintre cei doi, și turmele și cirezile lui mai mari aveau nevoie de mai multă provizie, cu toate acestea i-a dat alegerea lui Lot. Aici este o altă lecție pentru tot poporul Domnului; generozitatea, nu generozitatea irațională și care nu judecă, care ar da gratis totul, ci o generozitate nepărtinitoare, dreaptă, care este foarte bine reprezentată în Textul de Aur; și anume, regula de aur cu care noi trebuie să-i tratăm pe alții, după cum și noi vrem ca ei să ne trateze pe noi: oricine urmează această regulă va constata ca și Avraam că la sfârșit ea va fi folositoare - chiar dacă la început pare fără folos.

S-ar părea că Lot era mai puțin generos decât unchiul său - mai egoist; și profitând de îndemnul darnic al acestuia din urmă, el a ales bogata și fertila vale a Iordanului - țara Sodomei, despre care consemnarea spune că era "asemenea grădinii Domnului" (grădina Eden), și asemenea celei mai avantajate porțiuni din Egipt. După cât se pare, Lot era un negustor inteligent, pentru că alegerea lui însenina nu numai cea mai bogată parte a țării cu pășune, ci în plus cel mai bun târg pentru turme și cirezi; pentru că valea Iordanului părea să fi fost un drum comercial principal frecventat de caravane, etc., cele mai bune cumpărătoare de oi și vite. Avraam și Lot puteau să ia împreună valea Iordanului la început, văzând cât de bine se potrivește cu ocupația lor: fără îndoială, motivul pentru care Avraam a evitat aceasta se află în faptul răutății poporului de acolo, și faptul că el nu dorea să se aducă pe el, soția și servitorii lui în apropierea unor astfel de oameni, preferând o regiune mai puțin fertilă din cauza separării de aceste asociații, cu care nu s-ar iî simțit în armonie și tovărășie.

Lot avea mult mai puțină credință și mult mai puțin caracter decât unchiul său, dar și el era un om bun, și hotărârea lui de a face țara Iordanului casa lui, nu înseamnă că el se întovărășise cu sodomiții. Dimpotrivă, consemnarea spune că comportarea lor "chinuia sufletul său drept." (2 Pet. 2:8) Evident că el a fost amăgit, cum sunt mulți din poporul Domnului de astăzi, în asociere cu influențe rele, de dragul prosperității lumești. Fără îndoială că el era convins că putea să trăiască separat de contaminările Sodomei, și că putea să exercite o influență morală asupra celor nedrepți. Cât de neânțeleaptă, foarte neânțeleaptă, a fost într-adevăr comportarea lui, văzută în lumina istoriei sale ulterioare, înțelepciunea lui Avraam se distinge în contraste izbitoare și cele două experiențe dau lecții prețioase pentru toți cei care caută cetatea cerească și se roagă, Vie împărăția Ta. Comportamentul lui Avraam ilustrează cuvintele Domnului nostru, "Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și dreptatea sa și toate celelalte lucruri (necesare) vă vor fi date pe deasupra." Comportarea lui Lot ilustrează cuvintele Domnului nostru, "Ce-i folosește omului dacă câștigă întreaga lume!" Căutarea lui Lot pentru avere, etc., fără îndoială că i-a adus câștiguri mari, pentru că a devenit un om bogat și influent în Sodoma, dar bogăția și influența lui au costat prea mult; în primul rând, ele au costat pacea minții, pentru că "sufletul său drept se chinuia;" el nu avea o fericire adevărată, în al doilea rând, 1-a costat copiii, fiii și fiicele, toți, doar doi necăsătoriți, și se părea chiar că erau pătați prin contactul cu exemplul rău. Și la costat și soția lui, a căror înduioșări pentru copiii ei a stricat echilibrul interesului ei în Domnul și dreptate. La costat în plus, în cele din urmă, toate turmele, cirezile și bogăția, care toate s-au dus la fund în focul din cer coborât peste cetatea distrugerii.

Este o mare lecție aici pentru noi toți, în special pentru acei iubitori de dreptate care au grija, paza copiilor: lecția este că ei trebuie să se gândească mai puțin la avantaje pământești, sociale, politice și financiare, și să se gândească mai mult, mult mai mult, la influențele și avantajele morale și spirituale care pot fi obținute prin izolarea de răul care este în lume - pe cât este posibil "croiți cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel care șchiopătează (este pătat de păcat) să nu se abată din cale (calea dreptății)." - Evrei 12:13.

Avraam nu a încercat să-1 constrângă pe nepotul lui; dar, fără îndoială, după ce 1-a sfătuit în sens contrar, 1-a lăsat să-și urmeze cursul său, mulțumindu-se în a-i da povața și exemplul în sens contrar. Aici este o altă lecție pentru poporul Domnului; foarte mulți cărora le place să aibă libertate sunt dispuși să folosească forța și constrângerea în relațiile cu alții, și în general rezultatele sunt rele pentru ambele părți. Lipsa de credință stă la baza acestor dificultăți; îndărădnicia încearcă să regleze afacerile noastre, și extinzându-se încearcă să regleze și afacerile altora; pe câtă vreme o voință consacrată, care se odihnește prin credință pe promisiunea Domnului, permite ca Domnul să aibă cârma; să controleze nu numai interesele personale ale credinciosului, dar și interesele și afacerile altora. Avraam și-a arătat credința în Dumnezeu, nu numai în ceea ce privește binecuvântările viitoare promise, dar și în ceea ce privește detaliile inerente vieții de zi cu zi. Prin urmare el putea să-și per­mită nu numai să nu se amestece în libertatea lui Lot, ci putea să fie generos până la punctul de a-l lăsa pe Lot să aleagă, știind că Domnul va avea grijă de el și că îi va îndeplini toate promisiunile inerente chemării sale. Și în măsura în care suntem copii ai lui Avraam prin credință, noi trebuie să fi exercitat și trebuie să exercităm și în continuare o credință asemănătoare, ca să putem experiența binecuvântări asemănătoare prin providența lui Dumnezeu.

Deși alegerea lui Lot 1-a condus departe de drumul drept, binecuvântarea lui Avraam creștea datorită comportamentului său; pentru că Domnul i s-a arătat din nou, într-un mod neexplicabil și i-a dat asigurare reânnointă în ceea ce privește promisiunea originală, spunându-i să privească în toate direcțiile și să știe cu siguranță că, deși această țară la acel timp era sub diferiți conducători, îi va fi dată în timp lui și posterității lui veșnic. Totuși, cu această reânnoire a promisiunii trebuie să fi venit altă încercare a credinței, pentru că Avraam până acum nu avusese copii. Cât de neverosimilă, deci, împlinirea cuvântului Domnului, că sămânța lui va fi în cele din urmă foarte numeroasă, hiperbolic "ca nisipul mării!" Totuși, credința lui Avraam nu s-a clătinat, în mod asemănător credința poporului Domnului astăzi nu se clatină în ceea ce privește promisiunea lui - pentru că nu avusese o împlinire, după cum declară atât Apostolul Pavel cât și Ștefan.

Avraam a trăit în țară mulți ani și a murit acolo, totuși el a fost peregrin și străin; un musafir și nu un proprietar până în ziua morții lui. (Evrei 11:13) Explicația lui Ștefan a chestiunii este foarte explicită. (Fapte 7:5) El declară că Dumnezeu nu i-a dat niciodată atât de mult din întindere încât să o poată acoperi cu picioarele lui; și arată că timpul împlinirii acestei promisiuni este viitor - în timpul învierii, Mileniul domniei lui Hristos, după cetatea cerească, Noul Ierusalim, biserica glorificată, mireasa cu mirele, vor fi fost stabiliți în controlul lumii ca împărăția lui Dumnezeu. -Dan. 7:13,14; l Cor. 15:24.

Cu fiecare manifestare a ascultării din partea lui Avraam au venit noi binecuvântări de la Domnul, noi repetări și declarații în ceea ce privește scopul divin, întărindu-1 și încurajându-1. Cu toate acestea el a înțeles că realizarea speranței sale este în viitor, și aceasta a fost clar indicat de cuvintele Domnului, "Ridică-te, străbate țara în lung și în lat, căci ți-o voi da ție." Potrivit cu această instrucțiune, că el trebuia să fie peregrin, mutându-se dintr-un loc într-altul, Avraam singur s-a mutat la Mamre, și fără îndoială în armonie cu obiceiul său, în fiecare loc unde se oprea, construia un alt altar pentru Domnul - o altă recunoaștere tipică a păcatului, a propriei sale nevrednicii, și a faptului că stătea înaintea lui Dumnezeu, acceptarea lui era în meritele marii jertfe care încă nu fusese depusă. Astfel este și cu noi care suntem poporul Domnului, oriunde am fi; noi suntem dub providența divină, și trebuie să ne odihnim și să avem pacea lui Dumnezeu care întrece orice înțelegere, conducând în inima noastră; cu toate acestea noi nu trebuie să ne simțim în largul nostru, nici să ne simțim în largul nostru în condiții imperfecte prezente. Noi trebuie să ne amintim tot timpul că Dumnezeu ne-a promis o moștenire cerească și pe care noi trebuie să o căutăm și să o așteptăm, încredințați că va fi a noastră dacă rămânem credincioși până la sfârșitul peregrinajului vieții.