Duhurile din închisoare și de ce sunt ele acolo

DUHURILE DIN ÎNCHISOARE

Și de ce sunt ele acolo

 

 

„ÎNGERII CARE NU ȘI-AU PÂSTRAT

STAREA DE LA ÎNCEPUT”

 

„Fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase; și din toate și-au luat de soții pe acelea pe care și le-au ales „ și ele le-au născut copii; aceștia erau eroii care au fost în vechime, oameni cu renume.” Geneza 6:2, 4.

Scripturile vorbesc despre veacul viitor și numesc guvernământul spiritual al lui Cristos care va exista atunci „ceruri noi”, iar societatea și instituțiile umane care vor fi stabilite atunci „un pământ nou”, precum și despre conducerea spirituală actuală (subordonată lui Satan, „stăpânitorul lumii acesteia”), cu instituțiile pământești subordonate acestei conduceri, numindu-le „acest veac rău”, dispensația sau epoca de acum.*

Mai mult, suntem informați că stăpânirea actuală a răului n-a existat dintotdeauna, ci a fost precedată de o dispensație sau o epocă diferită, despre care se spune că este „lumea de atunci”, dinainte de potop, care a avut de asemenea ceruri sau puteri spirituale conducătoare și un pământ sau o condiție a oamenilor supusă acelei stăpâniri spirituale.

Cele „trei lumi” menționate de Petru (2 Petru 3:6, 7, 13) arată aceste trei epoci mari. În fiecare din acestea, planul lui Dumnezeu cu privire la om are un contur distinct și separat, totuși fiecare nu este decât o parte a acelui singur plan mare care, atunci când va fi complet, va arăta înțelepciunea, dreptatea, iubirea și puterea Sa, spre uimirea și admirația tuturor creaturilor Sale.

Deoarece prima „lume” (sau ordine de lucruri) a trecut la potop, rezultă că trebuie să fi fost o ordine diferită de cea actuală, și prin urmare stăpânitorul lumii rele de acum n-a fost stăpânitorul epocii precedente, oricât de larg și-a exercitat Satan influența atunci.

Câteva Scripturi aruncă lumină asupra procedurilor lui Dumnezeu în timpul acelei prime dispensații și dau o înțelegere mai clară a planului Său în ansamblu. Ideea sugerată de acestea este că „lumea” dintâi (dispensația dinainte de potop) a fost sub supravegherea și administrarea specială a anumitor îngeri sfinți cărora li s-a permis să facă ce puteau și ce doreau ca să conducă și să recupereze specia decăzută care, din cauza păcatului, avea nevoie de o conducere, alta decât a sa proprie.

Faptul că îngerii au fost conducătorii acelei epoci este indicat de toate referirile la acea perioadă; și în mod rațional se poate trage concluzia din remarca apostolului când pune în contrast dispensația actuală cu cea trecută și cu cea viitoare. El se străduiește să arate dreptatea și caracterul durabil al viitoarei conduceri a lumii, spunând: „În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare”. Nu, ci a pus-o sub controlul Domnului nostru Isus și a moșternitorilor împreună cu El, și ca atare nu numai că va fi mai dreaptă decât stăpânirea actuală a lui Satan, ci va avea și mai mult succes decât stăpânirea anterioară, cea a îngerilor. Evrei 2:2, 5.

În starea lor originară se pare că toți îngerii au avut capacitatea de a se arăta în forme pământești. Astfel Satan i s-a arătat Evei ca șarpe, sau a acționat printr-un șarpe. Alți îngeri s-au arătat frecvent ca oameni, îndeplinindu-și misiunea în acest fel, apărând și dispărând, după cum cerea lucrarea.

Se pare că atunci au căzut unii dintre îngeri. Există o presupunere generală, deși noi credem că este nefondată, că asociații lui Satan, îngerii decăzuți, au căzut înainte de crearea omului. Ni se spune că Satan a fost un ucigaș (ucigaș de oameni) de la început (Ioan 8:44). Cu siguranță nu de la începutul existenței sale, deoarece fiecare creație care iese din mâna lui Dumnezeu este perfectă; nici nu ne putem gândi că se referă la un alt început decât la începutul omului în Eden. Dar, după câte suntem informați, atunci el era singur și nu avea urmași sau îngeri.

Ambiția lui Satan, unul dintre îngerii puternici, de a deveni un stăpânitor, se pare că s-a dezvoltat când a văzut prima pereche umană cu puterile ei de procreare și marile posibilități ale unei stăpâniri întinse prin urmașii lor. Probabil el s-a gândit că obținând control asupra acelui om, ar avea stăpânire peste toți urmașii lui și ar avea putere și influență asupra altora — un rival al lui Iehova însuși; și în ambiția lui tot mai mare a spus: „Voi fi ca Cel Prea Înalt”. Isaia 14:14.

Izbutind să contamineze curentul la izvorul lui, Satan a câștigat o mare influență asupra speciei; dar puterea sa asupra lor a fost limitată din cauza competiției marii mulțimi a îngerilor care, în calitatea lor de păzitori, au învățat și au condus omenirea o vreme în armonie cu voința lui Dumnezeu. Dar corupția omului a fost contagioasă și în cele din urmă unii dintre acești conducători îngerești au căzut victime flagelului păcatului și și-au părăsit propria lor locuință, sau stare ca ființe spirituale, nu și-au păstrat starea de la început sau originară. Au folosit greșit puterile pe care le-au avut, acelea de a-și lua formă umană, și au dobândit o minte dezaprobată și imorală copiind pe omul degenerat, începând o rasă nouă de oameni în lume, după cum afirmă textul nostru. Geneza 6:2-4.

îAceastă scriptură este aplicată de către unii la două clase de oameni. Ei presupun că o clasă, mai dreaptă decât cealaltă, sunt numiți aici „fiii lui Dumnezeu”. Dar astfel de interpretare nu ține, deoarece nu este păcat ca un om să ia în căsătorie pe fiica altui om. În Scripturi căsătoria printre oameni nu este niciodată condamnată ca fiind păcătoasă. Dimpotrivă, a fost rânduită de Dumnezeu și a avut întotdeauna aprobarea Lui (Geneza 2:24; Evrei 13:4). Domnul nostru Și-a dovedit aprobarea prin prezența Sa la nunta din Cana (Ioan 2:1-11). Nici înmulțirea speciei umane, în condiții potrivite, nu este condamnată ca fiind păcătoasă. Dumnezeu a poruncit ca Pământul să fie umplut cu o specie de ființe provenite dintr-o pereche și pentru ca ulterior răscumpărarea speciei să poată fi asigurată prin ascultarea și jertfa unuia — Cristos (Geneza 1:28; Romani 5:19). Totuși, sunt unii dintre cei cărora Domnul le-a acordat o cunoștință din adevărul Său care hotărăsc dinainte să nu se căsătorească, după cum ei își neagă multe alte drepturi și privilegii pe care le au „pentru Împărăția cerurilor” (Matei 19:12), dacă ei consideră că prin aceasta pot aduce Domnului o slujire mai eficientă.

Mai mult, dacă aceasta ar fi doar o unire a două clase din aceeași specie, de ce urmașii lor ar fi numiți în mod special „oameni cu renume”? Dacă astăzi se căsătoresc cei drepți cu cei răi, sunt prin aceasta copiii lor uriași sau mai puternici sau mai renumiți? Desigur că nu!ș

După o degenerare de câteva sute de ani, omenirea a pierdut mult din vigoarea și perfecțiunea originară a minții și a trupului; dar cu îngerii lucrurile au stat altfel: puterile lor au rămas perfecte și neștirbite. Prin urmare, este clar că copiii lor au avut parte de vitalitatea taților și s-au asemănat mai mult cu primul om decât cei din jurul lor, printre care ei erau uriași, atât în puterea mentală cât și în cea fizică.

Pe acei îngeri care nu și-au păstrat starea inițială ci au căutat nivelul oamenilor păcătoși, părăsindu-și propria lor locuință sau stare spirituală, Dumnezeu i­-a pus în lanțuri veșnice. Aceasta înseamnă că Dumnezeu le-a restrâns sau le-a limitat puterile, luându-le puterea sau privilegiul de a se arăta în formă pământească, umană sau altfel. Așadar, deși știm că s-au arătat astfel înainte de potop, nu este menționat nici un caz în care ei au putut să se elibereze de atunci încoace din această restricție sau lanț. Dimpotrivă, îngerii care nu și-au părăsit starea de la început nu sunt astfel legați și s-au arătat frecvent ca oameni, ca o flacără de foc, ca un stâlp de nor etc., așa cum este consemnat atât în Scripturile Vechiului cât și ale Noului Testament.

Devenind depravați în gusturile lor și fiind lăsați în voia minții lor dezaprobate, și fiind opriți de la orice tovărășie cu Dumnezeu și cu lucrările și planul Său, acești îngeri decăzuți nu mai au nici o plăcere în lucrurile de pe planul spiritual, ci râvnesc la asociere cu omenirea depravată și la participare cu oamenii în păcat. Cât de înțeleaptă și bună a fost atotputernica mână care le-a restrâns puterea și influența asupra oamenilor, prin aceea că i-a oprit de la legături personale! Acum ei pot de fapt intra și pot acționa prin oricine le dorește tovărășia ca medii spiritiste, dar nu pot face mai mult. Până acolo poți merge, le spune Atotputernicul, dar nu mai departe. Aceasta este explicația în legătură cu spiritismul.

Domnul nostru și ucenicii Săi au întâlnit în misiunea lor pe unii din această clasă posedată de diavoli. Din unul dintre aceștia El a scos o legiune de diavoli  (Marcu 5:1-15). Doritori să fie asociați în vreun fel cu omul, dar neputându-și lua formă umană din cauza restricției, când au găsit un om dispus să aibă astfel de tovărășie, o legiune s-a înghesuit în el, făcându-l astfel maniac. Chiar și atunci când și-au dat seama că Domnul avea să-l elibereze pe om din posesia lor, în disperare ei au cerut ca favoare să li se permită să locuiască și să folosească corpurile unei turme de porci aflate în apropiere. Dar porcii au înnebunit și s-au aruncat turbați în mare.

Iuda (6, 7) dă dovezi concludente asupra acestui subiect și arată în mod clar natura păcatului pentru care îngerii căzuți au fost condamnați și restrânși, când, după ce menționează despre îngerii care au păcătuit, spune: „Tot așa, Sodoma și Gomora și celelalte cetăți din jurul lor, care se dăduseră ca și ele cu totul desfrânării și umblau după trup străin”. Că Dumnezeu interzice orice amestec sau combinare a naturilor și vrea ca fiecare să-și păstreze starea originară sau primară este arătat clar de acest pasaj și de Leviticul 18:23; 20:15, 16. Iar faptul că rasa noastră așa cum este astăzi, venind prin Noe, este tulpină pur adamică și nu conține nici un amestec, este arătat de expresia: „Iată care sunt urmașii lui Noe. Noe era un om drept și integru printre cei din timpul lui” — adică, nu era contaminat în felul descris mai sus. Geneza 6:9.

Privind înapoi deci, vedem prima epocă sub controlul îngerilor, incapacitatea lor de a ridica omul din starea sa decăzută și influența corupătoare pe care degradarea umană continuă o avea asupra unora dintre îngeri. Aceștia au fost cu totul incapabili să îndeplinească marea lucrare de ridicare a omului. Fără îndoială ei erau doritori s-o facă, fiindcă au cântat și au strigat de bucurie la crearea lui. Dumnezeu i-a lăsat să încerce, și aceasta a fost parte din educarea, încercarea și disciplinarea lor, dar au eșuat. Unii au intrat în rândurile răului, în timp ce restul n-au avut putere să pună capăt cursului groaznic al păcatului. Mai târziu îi găsim pe îngerii cei buni încă tot interesați, doritori să privească în planul pe care de atunci Dumnezeu îl duce la împlinire prin Cristos, și fiind gata întotdeauna să facă ce le cere El în servciul nostru (1 Petru 1:12). Astfel li s-a dovedit atât îngerilor cât și oamenilor incapacitatea puterii îngerești de a mântui pe oameni.

La începutul „acestui veac rău”, în pofida străduinței lui Noe de a sluji lui Dumnezeu și de a-și învăța urmașii să-i urmeze exemplul, precum și a manifestării judecății lui Dumnezeu la potop, tendința a fost mereu în jos și curând răutatea Sodomei i-a adus acesteia nimicirea. Omenirea era aplecată spre o cale rea și Dumnezeu i-a permis s-o urmeze. Apoi slujirea îngerilor pentru copiii lui Dumnezeu a fost retrasă, cu excepția a puțini dintre ei; și acum, în loc să ne trimită mesageri cerești ca să ne spună voia Sa, ne-a dat Cuvântul Său „pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul pregătit pentru orice lucrare bună”. 2 Timotei 3:16, 17.

De la căderea omului, planul lui Dumnezeu s-a desfășurat treptat și în liniște, și la timpul potrivit va aduce roadă îmbelșugată spre viață veșnică; și în cele din urmă va dovedi tuturor creaturilor Sale că planul lui Dumnezeu este singurul care poate să îndeplinească marea lucrare. El alege și probează mai întâi „turma mică”, Preoțimea Împărătească, și apoi se extinde ca să ridice și să restabilească pe toți ceilalți doritori să accepte viața veșnică în baza condițiilor lui Dumnezeu.

 

„Adevărul vă va face liberi.”