Habacuc*

*Mica 4:10; Mica 7:7-10; Luc. 18:7;

Capitolul 1

1. Prorocia descoperită prorocului Habacuc.
2. Până când voi striga către Tine, Doamne, fără* s-asculți? Până când mă voi tângui Ție, fără să dai ajutor?
*Plâng. 3:8;
3. Pentru ce mă lași să văd nelegiuirea, și Te uiți la nedreptate? Asuprirea și silnicia se fac sub ochii mei, se nasc certuri și se stârnește gâlceavă.
4. De aceea Legea este fără putere, și dreptatea nu se vede, căci cel rău* biruie pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăți nedrepte. –
*Iov 21:7; Ps. 94:3, etc.; Ier. 12:1;
5. Aruncați-vă ochii* printre neamuri și priviți, uimiți-vă și îngroziți-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare pe care n-ați crede-o, dacă v-ar povesti-o cineva!
*Isa. 29:14; Fap. 13:41;
6. Iată, voi ridica pe haldei*, popor turbat și iute, care străbate întinderi mari de țări ca să pună mâna pe locuințe care nu sunt ale lui.
*Deut. 28:49, 50; Ier. 5:16;
7. El este grozav și înfricoșat; numai din el însuși îi iese dreptul și mărirea lui.
8. Caii lui sunt mai iuți decât leoparzii, mai sprinteni decât lupii de seară*, și călăreții lui înaintează în galop de departe, zboară** ca vulturul care se repede asupra prăzii.
*Ier. 5:6; Țef. 3:3.; **Ier. 4:13;
9. Tot poporul acesta vine numai ca să jefuiască; privirile lui lacome caută înainte, și strânge prinși de război ca nisipul.
10. Își bate joc de împărați, și voievozii sunt o nimica pentru el, râde de toate întăriturile, căci îngrămădește pământ și le ia.
11. Apoi aprinderea i se îndoaie, întrece măsura, și se face vinovat, căci puterea* lui o ia ca dumnezeu al lui!
*Dan. 5:4;
12. Doamne, nu ești Tu* din veșnicie, Dumnezeul meu, Sfântul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ți împlinești judecățile Tale**; Tu, Stânca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale!
*Ps. 90:2; Ps. 93:2; Plâng. 5:19.; **2Împ. 19:25; Ps. 17:13; Isa. 10:5-7; Ezec. 30:25;
13. Ochii Tăi sunt așa de curați* că nu pot să vadă răul și nu poți să privești nelegiuirea! Cum** ai putea privi Tu pe cei mișei, și să taci când cel rău mănâncă pe cel mai neprihănit decât el?
[E418] [R190506]
*Ps. 5:5.; **Ier. 12:1;
14. Vei face Tu omului ca peștilor mării, ca târâtoarei care n-are stăpân?
15. El îi scoate* pe toți cu undița, îi trage în mreaja sa, îi strânge în năvodul său. De aceea se bucură și se înveselește.
*Ier. 16:16; Amos 4:2;
16. De aceea aduce jertfe* mrejei sale, aduce tămâie năvodului său; căci lor le datorează partea lui cea grasă și bucatele lui gustoase!
*Deut. 8:17; Isa. 10:13; Isa. 37:24, 25;
17. Pentru aceasta își va goli el întruna mreaja și va înjunghia fără milă pe neamuri?

Capitolul 2

1. M-am dus la locul meu de strajă și stăteam pe turn ca să veghez* și să văd** ce are să-mi spună Domnul și ce-mi va răspunde la plângerea mea.
[A061]
*Isa. 21:8, 11.; **Ps. 85:8;
2. Domnul mi-a răspuns și a zis: „Scrie* prorocia și sap-o pe table, ca să se poată citi ușor!
[A061] [C089]
*Isa. 8:1; Isa. 30:8;
3. Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă*, se apropie de împlinire și nu va minți; dacă zăbovește, așteapt-o, căci va veni și se va împlini negreșit**.
[A061] [B015] [R070601] [R150604]
*Dan. 10:14; Dan. 11:27, 35.; **Evr. 10:37;
4. Iată, i s-a îngâmfat sufletul, nu este fără prihană în el; dar cel neprihănit* va trăi prin credința lui.
*Ioan 3:36; Rom. 1:17; Gal. 3:11; Evr. 10:38;
5. Ca și cel beat și semeț, cel mândru nu stă liniștit; ci își lărgește gura ca Locuința morților*, este nesățios ca moartea, așa că pe toate neamurile vrea să le strângă la el și toate popoarele le trage la el.
[E374]
*Prov. 27:20; Prov. 30:16;
6. Nu va fi el de batjocura tuturor acestora, de râs și de* pomină? Se va zice: „Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Până când se va împovăra cu datorii?”
*Mica 2:4;
7. Nu se vor ridica deodată cei ce te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi, și vei ajunge prada lor?
8. Fiindcă* ai jefuit multe neamuri, toată rămășița popoarelor te va jefui, din pricina vărsării sângelui** oamenilor, din pricina silniciilor făcute în țară împotriva cetății și împotriva tuturor locuitorilor ei.
*Isa. 33:1.; **Hab. 2:17;
9. Vai de cel ce strânge câștiguri* nelegiuite pentru casa lui, ca să-și așeze apoi cuibul** într-un loc înalt și să scape din mâna nenorocirii!
*Ier. 22:13.; **Ier. 49:16; Obad. 1:4;
10. Rușinea casei tale ți-ai croit, nimicind o mulțime de popoare, și împotriva ta însuți ai păcătuit.
11. Căci piatra din mijlocul zidului strigă, și lemnul care leagă grinda îi răspunde.
12. Vai de cel ce zidește o cetate cu sânge*, care întemeiază o cetate cu nelegiuire!
*Ier. 22:13; Ezec. 24:9; Mica 3:10; Naum 3:1;
13. Iată, când Domnul oștirilor a hotărât lucrul acesta, popoarele se ostenesc* pentru foc, și neamurile se trudesc degeaba.
[A061]
*Ier. 51:58;
14. Căci pământul va fi plin de cunoștința slavei* Domnului ca fundul mării de apele care-l acoperă.
[B099] [D195] [D656] [R010101] [R050402] [R060406] [R070104] [R160109] [R160305] [R160503] [R190506]
*Isa. 11:9;
15. Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni* băutură spumoasă și-l amețești ca să-i vezi goliciunea**!
*Osea 7:5.; **Gen. 9:22;
16. Te vei sătura de rușine în loc de slavă; bea* și tu și dezvelește-te! Îți va veni și ție rândul să iei paharul din dreapta Domnului și va veni rușinea peste slava ta.
*Ier. 25:26, 27; Ier. 51:57;
17. Căci silniciile făcute împotriva Libanului vor cădea asupra ta, și pustiirile fiarelor te vor îngrozi, pentru vărsarea sângelui* oamenilor și silniciile făcute în țară împotriva cetății și împotriva tuturor locuitorilor ei.
*Hab. 2:8;
18. La ce ar putea folosi* un chip cioplit, pe care-l cioplește lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat care** învață pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l-a făcut să-și pună încrederea în el, pe când el făurește numai niște idoli muți?
*Isa. 44:9, 10; Isa. 46:2.; **Ier. 10:8, 14; Zah. 10:2.; Ps. 115:5; 1Cor. 12:2;
19. Vai de cel ce zice lemnului: „Scoală-te”, și unei pietre mute: „Trezește-te!” Poate ea să dea învățătură? Iată că este împodobită cu aur și argint, dar în ea nu este un duh* care s-o însuflețească.
*Ps. 135:17;
20. Domnul* însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă** înaintea Lui!”
*Ps. 11:4.; **Țef. 1:7; Zah. 2:13;

Capitolul 3

1. Rugăciunea prorocului Habacuc. (De cântat în felul cântecelor* de jale.)
*Ps. 7, titlu;
2. Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însuflețește-Ți* lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-Ți aminte de îndurările Tale!
[A061]
*Ps. 85:6;
3. Dumnezeu vine din Teman, și Cel Sfânt* vine din muntele Paran… – (Oprire.) – Măreția Lui acoperă cerurile, și slava Lui umple pământul.
[A061]
*Deut. 33:2; Jud. 5:4; Ps. 68:7;
4. Strălucirea Lui este ca lumina soarelui, din mâna Lui pornesc raze, și acolo este ascunsă tăria Lui.
[A061]
5. Înaintea Lui merge* ciuma, și molima** calcă pe urmele Lui.
[A061]
*Naum 1:3.; **Ps. 18:8;
6. Se oprește și măsoară pământul cu ochiul; privește și face pe neamuri să tremure; munții* cei veșnici** se sfărâmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări veșnice.
[A061]
*Naum 1:5.; **Gen. 49:26;
7. Văd corturile Etiopiei pline de groază, și se cutremură colibele din țara Madianului.
[A061]
8. S-a mâniat oare Domnul pe râuri? Împotriva râurilor se aprinde mânia Ta sau împotriva mării se varsă urgia Ta, de ai încălecat* pe caii Tăi și Te-ai suit în carul Tău de biruință?
[A061]
*Deut. 33:26, 27; Ps. 68:4; Ps. 104:3; Hab. 3:15;
9. Arcul Tău este dezvelit; blestemele sunt săgețile cuvântului Tău… – (Oprire.) – Tu despici pământul ca să dai drumul* râurilor.
[A061]
*Ps. 78:15, 16; Ps. 105:41;
10. La vederea Ta se cutremură* munții; se năpustesc râuri de apă; adâncul își ridică glasul și își înalță valurile în sus**.
[A061]
*Exod. 19:16, 18; Jud. 5:4, 5; Ps. 68:8; Ps. 77:18; Ps. 114:4.; **Exod. 14:22; Ios. 3:16;
11. Soarele* și luna se opresc în locuința lor, de lumina săgeților** Tale care pornesc, de strălucirea suliței Tale care lucește.
[A061]
*Ios. 10:12, 13.; **Ios. 10:11; Ps. 18:14; Ps. 77:17, 18;
12. Tu cutreieri pământul în urgia Ta, zdrobești neamurile în mânia Ta*.
*Ier. 51:33; Amos 1:3; Mica 4:13;
13. Ieși ca să izbăvești pe poporul Tău, să izbăvești pe unsul Tău; sfărâmi* acoperișul casei celui rău, o nimicești din temelii până în vârf. – (Oprire.) –
*Ios. 10:24; Ios. 11:8, 12; Ps. 68:21;
14. Străpungi cu săgețile Tale capul căpeteniilor lui care se năpustesc peste mine ca furtuna, să mă pună pe fugă, scoțând strigăte de bucurie ca și cum ar fi și mâncat pe cel nenorocit în culcuș.
15. Cu caii Tăi mergi* pe mare, pe spuma apelor mari.
*Ps. 77:19; Hab. 3:8;
16. Când am auzit… lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul*; la vestea aceasta, mi se înfioară buzele, îmi intră putrezirea în oase și-mi tremură genunchii. Căci aș putea oare aștepta în tăcere ziua necazului, ziua când asupritorul va merge împotriva poporului?
*Ps. 119:120; Ier. 23:9;
17. Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi, și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, și nu vor mai fi boi în grajduri,
[M0515] [R150506]
18. eu* tot mă voi bucura** în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!
[M0515] [R150506]
*Iov 13:15.; **Isa. 41:16; Isa. 61:10;
19. Domnul Dumnezeu este tăria* mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor** și mă face să merg pe înălțimile mele. – Către mai marele cântăreților. De cântat cu instrumente cu corzi.
*Ps. 27:1.; **2Sam. 22:34; Ps. 18:33.; Deut. 32:13; Deut. 33:29;