Iov

Capitolul 1

Propășirea lui Iov

1. Era în țara Uț un om care se numea Iov. Și omul acesta era fără prihană și curat la suflet. El se temea de Dumnezeu și se abătea de la rău.
2. I s-au născut șapte fii și trei fete.
3. Avea șapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgărițe și un foarte mare număr de slujitori. Și omul acesta era cel mai cu vază din toți locuitorii Răsăritului.
4. Fiii săi se duceau unii la alții și dădeau, rând pe rând, câte un ospăț. Și pofteau și pe cele trei surori ale lor să mănânce și să bea împreună cu ei.
5. Și, după ce treceau zilele de ospăț, Iov chema și sfințea pe fiii săi: se scula dis-de-dimineață și aducea pentru fiecare din ei câte o ardere de tot. Căci zicea Iov: „Poate că fiii mei au păcătuit și au supărat pe Dumnezeu în inima lor.” Așa avea Iov obicei să facă.

Satana cere să se atingă de Iov

6. Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfățișat înaintea Domnului. Și a venit și Satana în mijlocul lor.
7. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Și Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului și de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”
8. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană și curat la suflet, care se teme de Dumnezeu și se abate de la rău.”
9. Și Satana a răspuns Domnului: „Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu?
10. Nu l-ai ocrotit Tu pe el, casa lui și tot ce este al lui? Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui, și turmele lui acoperă țara.
11. Dar ia întinde-Ți mâna și atinge-Te de tot ce are, și sunt încredințat că Te va blestema în față.”
12. Domnul a zis Satanei: „Iată, îți dau pe mână tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna.”
Și Satana a plecat dinaintea Domnului.

Răbdarea lui Iov

13. Într-o zi, pe când fiii și fiicele lui Iov mâncau și beau vin în casa fratelui lor cel întâi născut,
14. a venit la Iov un sol, care a zis: „Boii arau și măgărițele pășteau lângă ei.
15. Și s-au aruncat niște Sabeeni asupra lor, i-au luat și au trecut pe slujitori prin ascuțișul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ți dau de știre.”
16. Pe când vorbea el încă, a venit un altul și a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer și a aprins oile și pe slujitorii tăi și i-a ars de tot. Numai eu am scăpat, ca să-ți dau de știre.”
17. Pe când vorbea el încă, a venit un altul și a zis: „Niște Haldei, înșirați în trei cete, s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat și au trecut pe slujitori prin ascuțișul sabiei. Numai eu am scăpat, ca să-ți dau de știre.”
18. Pe când vorbea el încă, a venit un altul și a zis: „Fiii tăi și fiicele tale mâncau și beau vin în casa fratelui lor întâi născut.
19. Și deodată, a venit un vânt mare de dincolo de pustiu și a izbit în cele patru colțuri ale casei: casa s-a prăbușit peste tineri, și au murit. Și am scăpat numai eu, ca să-ți dau de știre.”
20. Atunci Iov s-a sculat, și-a sfâșiat mantaua și și-a tuns capul. Apoi, aruncându-se la pământ, s-a închinat
21. și a zis: „Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat și Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!”
22. În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc și n-a vorbit nimic necuviincios împotriva lui Dumnezeu.

Capitolul 2

Satana învinuiește pe Iov

1. Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi de s-au înfățișat înaintea Domnului. Și a venit și Satana în mijlocul lor și s-a înfățișat înaintea Domnului.
2. Domnul a zis Satanei: „De unde vii?” Și Satana a răspuns Domnului: „De la cutreierarea pământului și de la plimbarea pe care am făcut-o pe el.”
3. Domnul a zis Satanei: „Ai văzut pe robul Meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om fără prihană și curat la suflet. El se teme de Dumnezeu și se abate de la rău. El se ține tare în neprihănirea lui, și tu Mă îndemni să-l pierd fără pricină.”
4. Și Satana a răspuns Domnului: „Piele pentru piele! Omul dă tot ce are pentru viața lui.
5. Dar ia întinde-Ți mâna și atinge-Te de oasele și de carnea lui, și sunt încredințat că Te va blestema în față.”
6. Domnul a zis Satanei: „Iată, ți-l dau pe mână: numai cruță-i viața.”
7. Și Satana a plecat dinaintea Domnului.
Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creștetul capului.
8. Și Iov a luat un ciob să se scarpine și a șezut pe cenușă.
9. Nevasta sa i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu, și mori!”
10. Dar Iov i-a răspuns: „Vorbești ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, și să nu primim și răul?”
În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.

Cei trei prieteni vin la Iov

11. Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Șuah, și Țofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l loviseră. S-au sfătuit și au plecat de acasă să se ducă să-i plângă de milă și să-l mângâie.
12. Ridicându-și ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Și au ridicat glasul și au plâns. Și-au sfâșiat mantalele și au aruncat cu țărână în văzduh deasupra capetelor lor.
13. Și au șezut pe pământ lângă el șapte zile și șapte nopți, fără să-i spună o vorbă, căci vedeau cât de mare îi este durerea.

Capitolul 3

Plângerea lui Iov

1. După aceea, Iov a deschis gura și a blestemat ziua în care s-a născut.
2. A luat cuvântul și a zis:
3. „Blestemată să fie ziua în care m-am născut
și noaptea care a zis: „S-a zămislit un copil de parte bărbătească.”
4. Prefacă-se în întuneric ziua aceea,
să nu Se îngrijească Dumnezeu de ea din cer
și să nu mai strălucească lumina peste ea!
5. S-o cuprindă întunericul și umbra morții,
nori groși să vină peste ea,
și neguri de peste zi s-o înspăimânte!
6. Noaptea aceea! S-o acopere întunericul,
să piară din an,
să nu mai fie numărată între luni!
7. Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
8. Blestemată să fie de cei ce blestemă zilele,
de cei ce știu să întărâte Leviatanula;
aSau: crocodilul
9. să se întunece stelele din amurgul ei,
în zadar să aștepte lumina
și să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10. Căci n-a închis pântecele care m-a zămislit,
nici n-a ascuns suferința dinaintea ochilor mei.
11. De ce n-am murit în pântecele mamei mele?
De ce nu mi-am dat sufletul la ieșirea din pântecele ei?
12. De ce am găsit genunchi care să mă primească?
Și țâțe care să-mi dea lapte?
13. Acum aș fi culcat, aș fi liniștit, aș dormi și m-aș odihni
14. cu împărații și cei mari de pe pământ,
care și-au zidit falnice morminte,
15. cu domnitorii care aveau aur
și și-au umplut casele cu argint.
16. Sau n-aș mai fi în viață,
aș fi ca o stârpitură îngropată,
ca niște copii care n-au văzut lumina!
17. Acolo nu te mai necăjesc cei răi,
acolo se odihnesc cei sleiți de puteri.
18. Acolo cei puși în lanțuri sunt lăsați toți în pace,
nu mai aud glasul asupritorului;
19. cel mic și cel mare sunt totuna acolo,
și robul scapă de stăpânul său.
20. Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce suferă
și viață celor amărâți la suflet,
21. care așteaptă moartea și nu vine;
măcar că o doresc mai mult decât o comoară,
22. care n-ar mai putea de bucurie
și de veselie, dacă ar găsi mormântul? –
23. Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu știe încotro să meargă,
pe care îl îngrădește Dumnezeu din toate părțile?
24. Suspinele îmi sunt hrana de toate zilele,
și jalea mi se varsă ca apa.
25. De ce mă tem, aceea mi se întâmplă;
de ce mi-e frică, de aceea am parte!
26. N-am nici liniște, nici pace, nici odihnă,
și necazul dă peste mine.”

Capitolul 4

Cuvântarea lui Elifaz către Iov

1. Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis:
2. „Dacă vom îndrăzni să-ți vorbim, te vei supăra?
Dar cine ar putea să tacă?
3. De multe ori tu ai învățat pe alții
și ai întărit mâinile slăbite.
4. Cuvintele tale au ridicat pe cei ce se clătinau
și ai întărit genunchii care se îndoiau.
5. Și acum, când este vorba de tine, ești slab!
Acum, când ești atins tu, te tulburi!
Nu este frica ta de Dumnezeu sprijinul tău?
6. Nădejdea ta, nu-i neprihănirea ta?
7. Adu-ți aminte, te rog: care nevinovat a pierit?
Care oameni neprihăniți au fost nimiciți?
8. După câte am văzut eu, numai cei ce ară fărădelegea și seamănă nelegiuirea îi seceră roadele!
9. Aceia pier prin suflarea lui Dumnezeu,
nimiciți de vântul mâniei Lui.
10. Mugetul leilor încetează,
dinții puilor de lei sunt zdrobiți!
11. Leul bătrân piere din lipsă de pradă,
și puii leoaicei se risipesc.

Toți oamenii sunt vinovați

12. Un cuvânt s-a furișat până la mine,
și urechea mea i-a prins sunetele ușoare.
13. În clipa când vedeniile de noapte frământă gândul,
când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc,
14. m-a apucat groaza și spaima,
și toate oasele mi-au tremurat.
15. Un duh a trecut pe lângă mine…
tot părul mi s-a zbârlit ca ariciul…
16. Un chip cu o înfățișare necunoscută era înaintea ochilor mei.
Și am auzit un glas care șoptea încetișor:
17. „Fi-va omul fără vină înaintea lui Dumnezeu?
Fi-va el curat înaintea Celui ce l-a făcut?
18. Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în slujitorii Săi,
dacă găsește El greșeli chiar la îngerii Săi,
19. cu cât mai mult la cei ce locuiesc în case de lut, care își trag obârșia din țărână
și pot fi zdrobiți ca un vierme!
20. De dimineață până seara sunt zdrobiți,
pier pentru totdeauna și nimeni nu ține seama de ei.
21. Li se taie firul vieții:
mor și tot n-au căpătat înțelepciunea!

Capitolul 5

Nelegiuitul piere

1. Strigă acum! Cine îți va răspunde?
Căruia dintre sfinți îi vei vorbi?
2. Nebunul piere ucis de mânia lui,
prostul moare ucis de aprinderea lui.
3. Am văzut pe un nebun prinzând rădăcină;
apoi deodată i-am blestemat locuința.
4. Fiii lui n-au noroc,
sunt călcați în picioare la poartă,
și nimeni nu-i scapă!
5. Secerișul lui este mâncat de cei flămânzi,
care vin să-l ia chiar și din spini,
și averile lui sunt înghițite de oameni însetați.
6. Nenorocirea nu răsare din țărână,
și suferința nu încolțește din pământ.
7. Omul se naște ca să sufere,
după cum scânteia se naște ca să zboare.

Ajutorul este la Dumnezeu

8. Eu aș alerga la Dumnezeu,
lui Dumnezeu I-aș spune necazul meu.
9. El face lucruri mari și nepătrunse,
minuni fără număr.
10. El varsă ploaia pe pământ
și trimite apă pe câmpii.
11. El înalță pe cei smeriți
și izbăvește pe cei necăjiți.
12. El nimicește planurile oamenilor vicleni,
și mâinile lor nu pot să le împlinească.
13. El prinde pe cei înțelepți în viclenia lor,
și planurile oamenilor înșelători sunt răsturnate:
14. dau peste întuneric în mijlocul zilei,
bâjbâie ziua în amiaza mare ca noaptea.
15. Astfel, Dumnezeu ocrotește pe cel slab împotriva amenințărilor lor
și-l scapă din mâna celor puternici.
16. Așa încât nădejdea sprijină pe cel nenorocit,
iar fărădelegea își închide gura.

La adăpostul lui Dumnezeu

17. Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu!
Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.
18. El face rana și tot El o leagă;
El rănește, și mâna Lui tămăduiește.
19. De șase ori te va izbăvi din necaz
și de șapte ori nu te va atinge răul.
20. El te va scăpa de moarte în vreme de foamete
și de loviturile sabiei în vreme de război.
21. Vei fi la adăpost de biciul limbii,
vei fi fără teamă când va veni pustiirea.
22. Vei râde de pustiire ca și de foamete
și nu vei avea să te temi de fiarele pământului.
23. Căci vei face legământ până și cu pietrele câmpului,
și fiarele pământului vor fi în pace cu tine.
24. Vei avea fericire în cortul tău,
îți vei găsi turmele întregi,
25. îți vei vedea sămânța crescându-ți
și odraslele înmulțindu-se ca iarba de pe câmp.
26. Vei intra în mormânt la bătrânețe, ca snopul strâns la vremea lui.
27. Iată ce am cercetat și așa este! Ascultă, că sunt spre folosul tău!”

Capitolul 6

Răspunsul lui Iov

1. Iov a luat cuvântul și a zis:
2. „Oh! de ar fi cu putință să mi se cântărească durerea
și să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,
3. ar fi mai grele decât nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele până la nebunie!
4. Căci săgețile Celui Atotputernic m-au străpuns,
sufletul meu le suge otrava,
și groaza Domnului bagă fiori în mine!
5. Zbiară măgarul sălbatic când are verdeață?
Mugește boul când are de mâncare?
6. Poți mânca ce-i fără gust și fără sare?
Are vreun gust albușul unui ou?
7. Orice lucru de care aș vrea să nu m-ating,
acela-i hrana mea, fie cât de grețoasă ea!
8. O, de mi s-ar asculta dorința
și de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!
9. De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească,
întindă-Și mâna și să mă prăpădească!
10. Îmi va rămâne măcar această mângâiere,
această bucurie în durerile cu care mă copleșește:
că niciodată n-am călcat poruncile Celui Sfânt.
11. La ce să mai nădăjduiesc când nu mai pot?
La ce să mai aștept, când sfârșitul se știe?
12. Tăria mea oare este o tărie de piatră?
Trupul meu e de aramă?
13. Nu sunt eu lipsit de ajutor
și n-a fugit mântuirea de mine?

Iov se tânguiește

14. Cel ce suferă are drept la mila prietenului,
chiar dacă părăsește frica de Cel Atotputernic.
15. Frații mei s-au arătat înșelători ca un pârâu,
ca albia pâraielor care trec.
16. Un sloi le tulbură cursul,
zăpada se îngrămădește pe ele;
17. vine arșița vremii și seacă,
vine căldura soarelui și li se usucă albia.
18. Cete de călători se abat din drumul lor,
se cufundă în pustiu și pier.
19. Cetele celor din Tema se uită țintă la ele,
călătorii din Seba sunt plini de nădejde când le văd.
20. Dar rămân înșelați în nădejdea lor,
rămân uimiți când ajung la ele.
21. Așa sunteți și voi acum pentru mine.
Voi îmi vedeți necazul și vă îngroziți!
22. V-am zis eu oare: „Dați-mi ceva,
cheltuiți din averile voastre pentru mine,
23. scăpați-mă din mâna vrăjmașului, răscumpărați-mă din mâna celor răi”?
24. Învățați-mă, și voi tăcea;
faceți-mă să înțeleg în ce am păcătuit.
25. O, cât de înduplecătoare sunt cuvintele adevărului!
Dar ce dovedesc mustrările voastre?
26. Vreți să mă mustrați pentru tot ce am zis
și să nu vedeți decât vânt în cuvintele unui deznădăjduit?
27. Voi năpăstuiți pe orfan,
prigoniți pe prietenul vostru.
28. Uitați-vă la mine, vă rog!
Doar nu voi minți în față!
29. Întoarceți-vă, nu fiți nedrepți;
întoarceți-vă și mărturisiți că sunt nevinovat!
30. Este vreo nelegiuire pe limba mea,
și nu deosebește gura mea ce este rău?

Capitolul 7

Iov deznădăjduit

1. Soarta omului pe pământ este ca a unui ostaș,
și zilele lui sunt ca ale unui muncitor cu ziua.
2. Cum suspină robul după umbră,
cum își așteaptă muncitorul plata,
3. așa am eu parte de luni de durere,
și partea mea sunt nopți de suferință.
4. Mă culc și zic:
„Când mă voi scula?
Când se va sfârși noaptea?”
Și mă satur de frământări până în revărsatul zorilor.
5. Trupul mi se acoperă cu viermi și cu o coajă pământoasă,
pielea-mi crapă și se desface.
6. Zilele mele zboară mai iuți decât suveica țesătorului,
se duc și nu mai am nicio nădejde!
7. Adu-Ți aminte, Dumnezeule, că viața mea este doar o suflare!
Ochii mei nu vor mai vedea fericirea.
8. Ochiul, care mă privește, nu mă va mai privi;
ochiul Tău mă va căuta, și nu voi mai fi.
9. Cum se risipește norul și trece,
așa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuința morților!
10. Nu se va mai întoarce în casa lui
și nu-și va mai cunoaște locul în care locuia.
11. De aceea nu-mi voi ține gura,
ci voi vorbi în neliniștea inimii mele,
mă voi tângui în amărăciunea sufletului meu.
12. Oare o mare sunt eu, sau un balaur de mare,
de-ai pus strajă în jurul meu?
13. Când zic: „Patul mă va ușura,
culcușul îmi va alina durerile,”
14. atunci mă înspăimânți prin vise,
mă îngrozești prin vedenii.
15. Ah! aș vrea mai bine gâtuirea,
mai bine moartea decât aceste oase!
16. Le disprețuiesc!… nu voi trăi în veci…
Lasă-mă, căci doar o suflare mi-e viața!
17. Ce este omul, ca să-Ți pese atât de mult de el,
ca să iei seama la el,
18. să-l cercetezi în toate diminețile
și să-l încerci în toate clipele?
19. Când vei înceta odată să mă privești?
Când îmi vei da răgaz să-mi înghit scuipatul?
20. Dacă am păcătuit, ce pot să-Ți fac, Păzitorul oamenilor?
Pentru ce m-ai pus țintă săgeților Tale,
de am ajuns o povară chiar pentru mine însumi?
21. Pentru ce nu-mi ierți păcatul
și pentru ce nu-mi uiți fărădelegea?
Căci voi adormi în țărână,
și când mă vei căuta, nu voi mai fi!”

Capitolul 8

Cuvântarea lui Bildad

1. Bildad din Șuah a luat cuvântul și a zis:
2. „Până când vrei să vorbești astfel
și până când vor fi cuvintele gurii tale ca un vânt puternic?
3. Oare va răsturna Dumnezeu dreptul?
Sau va răsturna Cel Atotputernic dreptatea?
4. Dacă fiii tăi au păcătuit împotriva Lui,
i-a dat pe mâna păcatului.
5. Dar tu, dacă alergi la Dumnezeu,
dacă rogi pe Cel Atotputernic,
6. dacă ești curat și fără prihană,
atunci negreșit, El va veghea asupra ta
și va da înapoi fericirea locuinței tale nevinovate.
7. Vechea ta propășire va fi mică
față de cea de mai târziu.
8. Întreabă pe cei din neamurile trecute
și ia aminte la pățania părinților lor. –
9. Căci noi suntem de ieri și nu știm nimic,
zilele noastre pe pământ nu sunt decât o umbră. –
10. Ei te vor învăța, îți vor vorbi
și vor scoate din inima lor aceste cuvinte:
11. „Crește papura fără baltă?
Crește trestia fără umezeală?
12. Fiind încă verde și fără să se taie,
ea se usucă mai repede decât toate ierburile.
13. Așa se întâmplă tuturor celor ce uită pe Dumnezeu,
și nădejdea celui nelegiuit va pieri.
14. Încrederea lui este zdrobită,
și sprijinul lui este o pânză de păianjen.
15. Se bizuie pe casa lui, dar nu este tare;
se prinde de ea, dar nu ține.
16. Cum dă soarele, înverzește,
își întinde ramurile peste grădina sa,
17. își împletește rădăcinile printre pietre,
pătrunde până în ziduri.
18. Dar dacă-l smulgi din locul în care stă,
locul acesta se leapădă de el și zice:
„Nu știu să te fi cunoscut vreodată!”
19. Iată, așa sunt desfătările pe care i le aduc căile vieții lui;
apoi din același pământ răsar alții după el.
20. Nu, Dumnezeu nu leapădă pe omul fără prihană
și nu ocrotește pe cei răi.
21. Ba încă, El îți umple gura cu strigăte de bucurie,
și buzele cu cântări de veselie.
22. Vrăjmașii tăi vor fi acoperiți de rușine,
iar cortul celor răi va pieri.”

Capitolul 9

Răspunsul lui Iov

1. Iov a luat cuvântul și a zis:
2. „Știu bine că este așa.
Și cum ar putea omul să-și scoată dreptate înaintea lui Dumnezeu?
3. Dacă ar voi să se certe cu El,
din o mie de lucruri n-ar putea să răspundă la unul singur.
4. A Lui este înțelepciunea și atotputernicia:
cine I s-ar putea împotrivi fără să fie pedepsit?
5. El mută deodată munții
și-i răstoarnă în mânia Sa.
6. Zguduie pământul din temelia lui,
de i se clatină stâlpii.
7. Poruncește soarelui, și soarele nu mai răsare;
și ține stelele sub pecetea Lui.
8. Numai El întinde cerurile
și umblă pe înălțimile mării.
9. El a făcut Ursul mare, luceafărul de seară și Ralițele
și stelele din ținuturile de miazăzi.
10. El face lucruri mari și nepătrunse,
minuni fără număr.
11. Iată, El trece pe lângă mine, și nu-L văd,
Se duce și nu-L zăresc.
12. Dacă apucă El, cine-L va opri?
Cine-I va zice: „Ce faci?”
13. Dumnezeu nu-Și întoarce mânia;
sub El se pleacă toți sprijinitorii mândriei.
14. Și eu, cum să-I răspund?
Ce cuvinte să aleg?
15. Chiar dacă aș avea dreptate, nu I-aș răspunde.
Nu pot decât să mă rog Judecătorului.
16. Și chiar dacă m-ar asculta când Îl chem,
tot n-aș putea crede că mi-a ascultat glasul;
17. El, care mă izbește ca într-o furtună,
care îmi înmulțește fără pricină rănile,
18. care nu mă lasă să răsuflu,
mă satură de amărăciune.
19. Să alerg la putere? El este Atotputernic.
La dreptate? Cine mă va apăra?
20. Oricâtă dreptate aș avea, gura mea mă va osândi;
și oricât de nevinovat aș fi, El mă va arăta ca vinovat.
21. Nevinovat! Sunt; dar nu țin la viață, îmi disprețuiesc viața.
22. Ce-mi pasă la urma urmei?
Căci, îndrăznesc s-o spun:
El nimicește pe cel nevinovat ca și pe cel vinovat.
23. Și dacă biciul ar pricinui măcar îndată moartea!…
Dar El râde de încercările celui nevinovat.
24. Pământul este dat pe mâinile celui nelegiuit;
El acoperă ochii judecătorilor; de nu El, apoi cine altul?
25. Zilele mele aleargă mai iuți decât un alergător;
fug fără să fi văzut fericirea;
26. trec ca și corăbiile cele iuți,
ca vulturul care se repede asupra prăzii.
27. Dacă zic: „Vreau să-mi uit suferințele,
să-mi las întristarea și să fiu voios”,
28. sunt îngrozit de toate durerile mele.
Știu că nu mă vei scoate nevinovat.
29. Și dacă voi fi judecat vinovat,
pentru ce să mă mai trudesc degeaba?
30. Chiar dacă m-aș spăla cu zăpadă,
chiar dacă mi-aș curăța mâinile cu leșie,
31. Tu tot m-ai cufunda în mocirlă,
de s-ar scârbi până și hainele de mine!
32. Căci El nu este un om ca mine, ca să-I pot răspunde
și să mergem împreună la judecată.
33. Nici nu este vreun mijlocitor între noi,
care să-și pună mâna peste noi amândoi.
34. Să-Și tragă însă varga deasupra mea
și să nu mă mai tulbure spaima Lui.
35. Atunci voi vorbi și nu mă voi teme de El.
Altfel, nu sunt stăpân pe mine.

Capitolul 10

1. M-am dezgustat de viață!
Voi da drum slobod plângerii mele,
voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
2. Eu zic lui Dumnezeu: „Nu mă osândi!
Arată-mi pentru ce Te cerți cu mine!
3. Îți place să chinuiești,
să disprețuiești făptura mâinilor Tale,
în timp ce faci să-Ți strălucească bunăvoința peste sfatul celor răi?
4. Oare ai ochi de carne,
sau vezi cum vede un om?
5. Zilele Tale sunt ca zilele omului, și anii Tăi ca anii lui,
6. ca să cercetezi fărădelegea mea
și să cauți păcatul meu,
7. când știi bine că nu sunt vinovat
și că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?
8. Mâinile Tale m-au făcut și m-au zidit,
ele m-au întocmit în întregime…
Și Tu să mă nimicești!
9. Adu-Ți aminte că Tu m-ai lucrat ca lutul; și vrei din nou să mă prefaci în țărână?
10. Nu m-ai muls ca laptele?
Nu m-ai închegat ca brânza?
11. M-ai îmbrăcat cu piele și carne,
m-ai țesut cu oase și vine;
12. mi-ai dat bunăvoința Ta și viața,
m-ai păstrat cu suflarea prin îngrijirile și paza Ta.
13. Iată totuși ce ascundeai în inima Ta,
iată, știu acum, ce aveai de gând:
14. că, dacă păcătuiesc, să mă pândești și să nu-mi ierți fărădelegea.
15. Dacă sunt vinovat, vai de mine!
Dacă sunt nevinovat, nu îndrăznesc să-mi ridic capul,
sătul de rușine și cufundat în ticăloșia mea.
16. Și dacă îndrăznesc să-l ridic, mă urmărești ca un leu,
mă lovești cu lucruri de mirat,
17. îmi pui înainte noi martori împotrivă,
Îți crește mânia împotriva mea
și mă năpădești cu o droaie de nenorociri.
18. Pentru ce m-ai scos din pântecele mamei mele?
O, de aș fi murit, și ochiul să nu mă fi văzut!
19. Aș fi ca și cum n-aș fi fost,
și din pântecele mamei mele aș fi trecut în mormânt!”
20. Nu sunt zilele mele destul de puține?
Să mă lase dar, să plece de la mine, și să răsuflu puțin,
21. înainte de a mă duce, ca să nu mă mai întorc,
22. în țara întunericului și a umbrei morții,
în țara negurii adânci,
unde domnește umbra morții și neorânduiala
și unde lumina este ca întunericul!”

Capitolul 11

Cuvântarea lui Țofar

1. Țofar din Naama a luat cuvântul și a zis:
2. „Să rămână această năvală de cuvinte fără răspuns
și să creadă limbutul că are dreptate?
3. Vor face vorbele tale deșarte pe oameni să tacă?
Și-ți vei bate joc de alții, fără să te facă cineva de rușine?
4. Tu zici: „Felul meu de a vedea este drept,
și sunt curat în ochii Tăi.” –
5. Ah! de ar vrea Dumnezeu să vorbească,
de Și-ar deschide buzele să-ți răspundă
6. și de ți-ar descoperi tainele înțelepciunii Lui, ale înțelepciunii Lui nemărginite,
ai vedea atunci că nu-ți răsplătește totuși după fărădelegea ta.
7. Poți spune tu că poți pătrunde adâncimile lui Dumnezeu,
că poți ajunge la cunoștința desăvârșită a Celui Atotputernic?
8. Cât cerurile-i de înaltă: ce poți face?
Mai adâncă decât Locuința morților: ce poți ști?
9. Întinderea ei este mai lungă decât pământul
și mai lată decât marea.
10. Dacă apucă, dacă închide și cheamă El la judecată, cine-L poate opri?
11. Căci El cunoaște pe făcătorii de rele,
vede ușor pe vinovați.
12. Omul dimpotrivă, are minte de nebun
și s-a născut ca mânzul unui măgar sălbatic!
13. Tu, îndreaptă-ți inima spre Dumnezeu,
întinde-ți mâinile spre El.
14. Depărtează-te de fărădelege
și nu lăsa nedreptatea să locuiască în cortul tău.
15. Și atunci, îți vei ridica fruntea fără teamă,
vei fi tare și fără frică;
16. îți vei uita suferințele,
și-ți vei aduce aminte de ele ca de niște ape care s-au scurs.
17. Zilele tale vor străluci mai tare decât soarele la amiază,
întunericul tău va fi ca lumina dimineții.
18. Vei fi plin de încredere, și nădejdea nu-ți va fi zadarnică.
Te vei uita în jurul tău și vei vedea că te poți odihni liniștit.
19. Te vei culca și nimeni nu te va tulbura,
și mulți vor umbla după bunăvoința ta.
20. Dar ochii celor răi se vor topi;
ei n-au loc de scăpare:
moartea, iată nădejdea lor!”

Capitolul 12

Răspunsul lui Iov

1. Iov a luat cuvântul și a zis:
2. „S-ar putea zice, în adevăr, că neamul omenesc sunteți voi
și că odată cu voi va muri și înțelepciunea!
3. Am și eu minte ca voi, nu sunt mai prejos decât voi.
Și cine nu știe lucrurile pe care le spuneți voi?
4. Eu sunt de batjocura prietenilor mei,
când cer ajutorul lui Dumnezeu:
dreptul, nevinovatul, de batjocură!
5. Dispreț în nenorocire! – iată zicerea celor fericiți:
dă brânci cui alunecă cu piciorul!
6. Jefuitorilor li se lasă corturile în pace,
celor ce mânie pe Dumnezeu le merge bine,
măcar că dumnezeul lor este în pumn.
7. Întreabă dobitoacele, și te vor învăța,
păsările cerului, și îți vor spune;
8. vorbește pământului, și te va învăța;
și peștii mării îți vor povesti.
9. Cine nu vede în toate acestea
dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri?
10. El ține în mână sufletul a tot ce trăiește,
suflarea oricărui trup omenesc.
11. Nu deosebește urechea cuvintele,
cum gustă cerul gurii mâncărurile?
12. La bătrâni se găsește înțelepciunea,
și într-o viață lungă e priceperea.
13. La Dumnezeu este înțelepciunea și puterea;
sfatul și priceperea ale Lui sunt.
14. Ce dărâmă El, nu va fi zidit din nou;
pe cine-l închide El, nimeni nu-l va scăpa.
15. El oprește apele și totul se usucă;
El le dă drumul, și pustiesc pământul.
16. El are puterea și înțelepciunea;
El stăpânește pe cel ce se rătăcește sau rătăcește pe alții.
17. El ia robi pe sfetnici
și tulbură mintea judecătorilor.
18. El dezleagă legătura împăraților
și le pune o frânghie în jurul coapselor.
19. El ia robi pe preoți;
El răstoarnă pe cei puternici.
20. El taie vorba celor meșteri la vorbă;
El ia mintea celor bătrâni.
21. El varsă disprețul asupra celor mari;
El dezleagă brâul celor tari.
22. El descoperă ce este ascuns în întuneric,
El aduce la lumină umbra morții.
23. El face pe neamuri să crească și El le nimicește; El le întinde până departe și El le aduce înapoi în hotarele lor.
24. El ia mintea căpeteniilor poporului,
El îi face să rătăcească în pustiuri fără drum,
25. unde bâjbâie prin întuneric și nu văd deslușit;
El îi face să se clatine ca niște oameni beți.

Capitolul 13

1. Iată, ochiul meu a văzut toate acestea,
urechea mea a auzit și a luat seama.
2. Ce știți voi, știu și eu,
nu sunt mai prejos decât voi.
3. Dar vreau să vorbesc acum Celui Atotputernic,
vreau să-mi apăr pricina înaintea lui Dumnezeu.
4. Căci voi sunteți niște făuritori de minciuni,
sunteți cu toții niște doctori de nimic.
5. O, de ați fi tăcut,
ce înțelepciune ați fi arătat!
6. Acum, ascultați, vă rog, apărarea mea
și luați aminte la răspunsul buzelor mele!
7. Vreți să vorbiți lucruri nedrepte din dragoste pentru Dumnezeu?
Și să spuneți minciuni, ca să-L apărați?
8. Vreți să țineți cu El
și să faceți pe apărătorii lui Dumnezeu?
9. Dacă vă va cerceta El, va găsi bine oare?
Sau vreți să-L înșelați cum înșelați pe un om?
10. Nu, nu; ci El vă va osândi,
dacă în ascuns nu lucrați decât părtinindu-L pe El.
11. Nu vă înfricoșează măreția Lui?
Și nu cade groaza Lui peste voi?
12. Părerile voastre sunt păreri de cenușă,
întăriturile voastre sunt întărituri de lut.
13. Tăceți, lăsați-mă, vreau să vorbesc!
Întâmplă-mi-se ce mi s-ar întâmpla.
14. Îmi voi lua carnea în dinți
și îmi voi pune viața în joc.
15. Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit;
dar îmi voi apăra purtarea în fața Lui.
16. Chiar și lucrul acesta poate sluji la scăparea mea,
căci un nelegiuit nu îndrăznește să vină înaintea Lui.
17. Ascultați, ascultați cuvintele mele,
luați aminte la cele ce voi spune.
18. Iată-mă sunt gata să-mi apăr pricina,
căci știu că am dreptate.
19. Are cineva ceva de spus împotriva mea? Atunci tac și vreau să mor.
20. Numai două lucruri fă-mi,
și nu mă voi ascunde de Fața Ta:
21. Trage-Ți mâna de pe mine și nu mă mai tulbura cu groaza Ta.
22. Apoi cheamă-mă și-Ți voi răspunde;
sau lasă-mă să vorbesc eu și răspunde-mi Tu!
23. Câte fărădelegi și păcate am făcut?
Arată-mi călcările de Lege și păcatele mele.
24. Pentru ce Îți ascunzi Fața
și mă iei drept vrăjmaș?
25. Vrei să lovești o frunză suflată de vânt?
Vrei să urmărești un pai uscat?
26. Pentru ce să mă lovești cu suferințe amare
și să mă pedepsești pentru greșeli din tinerețe?
27. Pentru ce să-mi pui picioarele în butuci,
să-mi pândești toate mișcările,
să pui hotar pașilor mei,
28. când trupul meu cade în putrezire
ca o haină mâncată de molii?

Capitolul 14

1. Omul născut din femeie are viața scurtă, dar plină de necazuri.
2. Se naște și e tăiat ca o floare;
fuge și piere ca o umbră.
3. Și asupra lui ai Tu ochiul deschis!
Și pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
4. Cum ar putea să iasă dintr-o ființă necurată un om curat?
Nu poate să iasă niciunul.
5. Dacă zilele lui sunt hotărâte,
dacă i-ai numărat lunile,
dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,
6. întoarce-Ți măcar privirile de la el și dă-i răgaz,
să aibă măcar bucuria pe care o are simbriașul la sfârșitul zilei.
7. Un copac, și tot are nădejde:
căci când este tăiat odrăslește din nou
și iar dă lăstari.
8. Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ,
când îi piere trunchiul în țărână,
9. înverzește iarăși de mirosul apei
și dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
10. Dar omul când moare, rămâne întins;
omul, când își dă sufletul, unde mai este?
11. Cum pier apele din lacuri
și cum seacă și se usucă râurile,
12. așa se culcă și omul și nu se mai scoală;
cât vor fi cerurile, nu se mai deșteaptă
și nu se mai scoală din somnul lui.
13. Ah! de m-ai ascunde în Locuința morților,
de m-ai acoperi până-Ți va trece mânia
și de mi-ai rândui o vreme când Îți
vei aduce iarăși aminte de mine!
14. Dacă omul odată mort ar putea să mai învie,
aș mai trage nădejde în tot timpul suferințelor mele,
până mi se va schimba starea în care mă găsesc.
15. Atunci m-ai chema, și Ți-aș răspunde,
și Ți-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.
16. Dar astăzi îmi numeri pașii,
ai ochiul asupra păcatelor mele;
17. călcările mele de Lege sunt pecetluite într-un mănunchi,
și născocești fărădelegi în sarcina mea.
18. Cum se prăbușește muntele și piere,
cum piere stânca din locul ei,
19. cum este mâncată piatra de ape
și cum este luat pământul de râu:
așa nimicești Tu nădejdea omului.
20. Îl urmărești întruna, și se duce;
îi schimonosești fața și apoi îi dai drumul.
21. De ajung fiii lui la cinste, el nu știe nimic;
de sunt înjosiți, habar n-are.
22. Numai pentru el simte durere în trupul lui,
numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”

Capitolul 15

A doua cuvântare a lui Elifaz

1. Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis:
2. „Se cade să dea înțeleptul ca răspuns înțelepciune deșartă?
Sau să-și umfle pieptul cu vânt de răsărit?
3. Să se apere prin cuvinte care n-ajută la nimic
și prin cuvântări care nu slujesc la nimic?
4. Tu nimicești chiar și frica de Dumnezeu,
nimicești orice simțire de evlavie față de Dumnezeu.
5. Nelegiuirea ta îți cârmuiește gura,
și împrumuți vorbirea oamenilor vicleni.
6. Nu eu, ci gura ta te osândește,
buzele tale mărturisesc împotriva ta.
7. Tu ești omul care s-a născut întâi?
Te-ai născut tu înaintea dealurilor?
8. Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu;
și ai sorbit din ele înțelepciune pentru tine?
9. Ce știi tu și să nu știm și noi?
Ce cunoștință ai tu pe care să n-o avem și noi?
10. Între noi sunt peri albi, bătrâni,
oameni mai înziliți decât tatăl tău.
11. Puțin lucru sunt mângâierile lui Dumnezeu pentru tine
și cuvintele care-ți vorbesc atât de blând?…
12. Încotro te trage inima
și ce înseamnă această privire țintă a ochilor tăi?
13. Ce! împotriva lui Dumnezeu îți îndrepți tu mânia
și-ți ies din gură cuvinte ca acestea:
14. „Ce este omul, ca să fie curat?
Și poate cel născut din femeie să fie fără prihană?
15. Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în sfinții Săi,
dacă nici cerurile nu sunt curate înaintea Lui,
16. cu cât mai puțin ființa urâcioasă și stricată – omul,
care bea nelegiuirea ca apa!”?
17. Vreau să te învăț, ascultă-mă!
Voi istorisi ce am văzut,
18. ce au arătat înțelepții,
ce au descoperit ei, auzind de la părinții lor,
19. cărora singuri li se dăduse țara
și printre care niciun străin nu venise încă.
20. „Omul cel rău își duce în neliniște toate zilele vieții,
toți anii de care are parte cel nelegiuit.
21. Țipete de spaimă răsună la urechile lui:
În mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.
22. El nu trage nădejde să scape de întuneric,
vede sabia care-l amenință;
23. aleargă încoace și încolo să caute pâine,
știe că-l așteaptă ziua întunericului.
24. Necazul și neliniștea îl înspăimântă
și se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.
25. Căci a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu,
s-a împotrivit Celui Atotputernic
26. și a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui
cu partea cea mai tare a scuturilor lui.
27. Avea fața acoperită cu grăsime,
coapsele încărcate cu osânză
28. și locuia în cetăți nimicite,
în case părăsite,
sortite să fie dărâmate.
29. Nu se va mai îmbogăți,
averea nu-i va crește,
și avuția nu se va mai întinde pe pământ.
30. Nu va putea ieși din întuneric,
flacăra îi va arde mlădițele,
și Dumnezeu îl va pierde cu suflarea gurii Lui.
31. Dacă se încrede în rău, se înșală,
căci răul îi va fi răsplata.
32. Ea va veni înainte de capătul zilelor lui,
și ramura lui nu va mai înverzi.
33. Va fi ca o viță despuiată de roadele ei încă verzi,
ca un măslin ale cărui flori au căzut.
34. Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă,
și cortul omului stricat îl va mânca focul.
35. El zămislește răul și naște răul:
în sânul lui coace roade care-l înșală.”

Capitolul 16

Răspunsul lui Iov

1. Iov a luat cuvântul și a zis:
2. „Astfel de lucruri am auzit eu des;
voi toți sunteți niște mângâietori supărăcioși.
3. Când se vor sfârși aceste vorbe în vânt?
Și pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale?
4. Ca voi aș vorbi eu,
de ați fi în locul meu?
V-aș copleși cu vorbe,
aș da din cap la voi,
5. v-aș mângâia cu gura
și aș mișca din buze
ca să vă ușurez durerea?
6. Dacă vorbesc, durerea nu mi s-alină,
iar dacă tac, cu ce se micșorează?
7. Dar acum, vai! El m-a stors de puteri…
Mi-ai pustiit toată casa!
8. M-ai apucat, ca pe un vinovat;
dovadă slăbiciunea mea,
care se ridică și mă învinuiește în față.
9. Mă sfâșie și mă urmărește în mânia Lui,
scrâșnește din dinți împotriva mea,
mă lovește și mă străpunge cu privirea Lui.
10. Ei deschid gura să mă mănânce,
mă ocărăsc și mă bat peste obraji,
se înverșunează cu toții după mine.
11. Dumnezeu mă lasă la bunul plac al celor nelegiuiți,
și mă aruncă în mâinile celor răi.
12. Eram liniștit, și m-a scuturat,
m-a apucat de ceafă și m-a zdrobit,
a tras asupra mea ca într-o țintă.
13. Săgețile Lui mă înconjoară din toate părțile;
îmi străpunge rărunchii fără milă,
îmi varsă fierea pe pământ,
14. mă frânge bucăți, bucăți,
se aruncă asupra mea ca un războinic.
15. Mi-am cusut un sac pe piele
și mi-am prăvălit capul în țărână.
16. Plânsul mi-a înroșit fața;
și umbra morții este pe pleoapele mele.
17. Totuși n-am făcut nicio nelegiuire,
și rugăciunea mea totdeauna a fost curată.
18. Pământule, nu-mi acoperi sângele,
și vaietele mele să n-aibă margine!
19. Chiar acum, martorul meu este în cer,
apărătorul meu este în locurile înalte.
20. Prietenii mei râd de mine,
dar eu mă rog lui Dumnezeu cu lacrimi,
21. să facă dreptate omului înaintea lui Dumnezeu,
și fiului omului împotriva prietenilor lui.
22. Căci numărul anilor mei se apropie de sfârșit,
și mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce.

Capitolul 17

1. Mi se pierde suflarea,
mi se sting zilele,
mă așteaptă mormântul.
2. Sunt înconjurat de batjocoritori,
și ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.
3. Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta;
altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?
4. Căci le-ai încuiat inima în fața priceperii.
De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie.
5. Cine dă pe prieteni să fie prădați,
copiilor aceluia li se vor topi ochii.
6. M-a făcut de basmul oamenilor
și ca unul pe care-l scuipi în față!
7. Ochiul mi se întunecă de durere;
toate mădularele mele sunt ca o umbră.
8. Oamenii fără prihană sunt înmărmuriți de aceasta,
și cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.
9. Cel fără prihană rămâne totuși tare pe calea lui,
cel cu mâinile curate se întărește tot mai mult.
10. Dar voi toți, întoarceți-vă,
veniți iarăși cu cuvântările voastre,
și vă voi arăta că între voi niciunul nu e înțelept.
11. Ce! Mi s-au dus zilele,
mi s-au nimicit planurile,
planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea…
12. Și ei mai spun că noaptea este zi,
că se apropie lumina, când întunericul a și venit!
13. Când Locuința morților o aștept ca locuință,
când în întuneric îmi voi înălța culcușul;
14. când strig gropii: „Tu ești tatăl meu!”
Și viermilor: „Voi sunteți mama și sora mea!”
15. Unde mai este atunci nădejdea mea?
Și cine mai poate vedea nădejdea mea?
16. Ea se va coborî cu mine la porțile Locuinței morților,
când vom merge împreunăa să ne odihnim în țărână.”
aNădejdea mea și eu

Capitolul 18

A doua cuvântare a lui Bildad

1. Bildad din Șuah a luat cuvântul și a zis:
2. „Când vei pune capăt acestor cuvântări?
Vino-ți în minte, și apoi vom vorbi.
3. Pentru ce ne socotești atât de dobitoci?
Pentru ce ne privești ca pe niște vite?
4. Oare pentru tine, care te sfâșii în mânia ta,
s-ajungă pustiu pământul
și să se strămute stâncile din locul lor?
5. Da, lumina celui rău se va stinge, și flacăra din focul lui nu va mai străluci.
6. Se va întuneca lumina în cortul lui
și se va stinge candela deasupra lui.
7. Pașii lui cei puternici se vor strâmta,
și, cu toate opintirile lui, va cădea.
8. Căci calcă cu picioarele pe laț
și umblă prin ochiuri de rețea;
9. este prins în cursă de călcâi,
și lațul pune stăpânire pe el;
10. capcana în care se prinde este ascunsă în pământ,
și prinzătoarea îi stă pe cărare.
11. De jur împrejur îl apucă spaima
și-l urmărește pas cu pas.
12. Foamea îi mănâncă puterile,
nenorocirea este alături de el.
13. Mădularele îi sunt mistuite unul după altul,
mădularele îi sunt mâncate de întâiul născut al morții.
14. Este smuls din cortul lui unde se credea la adăpost
și este târât spre împăratul spaimelor.
15. Nimeni din ai lui nu locuiește în cortul lui,
pucioasă este presărată pe locuința lui.
16. Jos, i se usucă rădăcinile;
sus îi sunt ramurile tăiate.
17. Îi piere pomenirea de pe pământ,
numele lui nu mai este pe uliță.
18. Este împins din lumină în întuneric
și este izgonit din lume.
19. Nu lasă nici moștenitori, nici sămânță în poporul său,
nicio rămășiță vie în locurile în care locuia.
20. Neamurile care vor veni se vor uimi de prăpădirea lui,
și neamul de acum va fi cuprins de groază.
21. Aceasta este soarta celui rău,
aceasta este soarta celui ce nu cunoaște pe Dumnezeu.”

Capitolul 19

Răspunsul lui Iov

1. Iov a luat cuvântul și a zis:
2. „Până când îmi veți întrista sufletul
și mă veți zdrobi cu cuvântările voastre?
3. Iată că de zece ori m-ați batjocorit;
nu vă este rușine să vă purtați așa?
4. Dacă am păcătuit cu adevărat,
numai eu sunt răspunzător de aceasta.
5. Credeți că mă puteți lua de sus?
Credeți că mi-ați dovedit că sunt vinovat?
6. Atunci să știți că Dumnezeu mă urmărește și mă învelește cu lațul Lui.
7. Iată, țip de silnicie, și nimeni nu răspunde;
cer dreptate, și dreptate nu este!
8. Mi-a tăiat orice ieșire, și nu pot trece;
a răspândit întuneric pe cărările mele.
9. M-a despuiat de slava mea,
mi-a luat cununa de pe cap,
10. m-a zdrobit din toate părțile, și pier;
mi-a smuls nădejdea ca pe un copac.
11. S-a aprins de mânie împotriva mea,
S-a purtat cu mine ca și cu un vrăjmaș.
12. Oștile Lui au pornit deodată înainte,
și-au croit drum până la mine
și au tăbărât în jurul cortului meu.
13. A depărtat pe frații mei de la mine,
și prietenii mei s-au înstrăinat de mine.
14. Rudele mele m-au părăsit,
și cei mai de aproape ai mei m-au uitat.
15. Casnicii mei și slugile mele mă privesc ca pe un străin,
în ochii lor sunt un necunoscut.
16. Chem pe robul meu, și nu răspunde;
îl rog cu gura mea, și degeaba.
17. Suflarea mea a ajuns nesuferită nevestei mele,
și duhoarea mea a ajuns nesuferită fiilor mamei mele.
18. Până și copiii mă disprețuiesc: dacă mă scol, ei mă ocărăsc.
19. Aceia în care mă încredeam mă urăsc,
aceia pe care îi iubeam s-au întors împotriva mea.
20. Oasele mi se țin de piele și de carne;
nu mi-a mai rămas decât pielea de pe dinți.
21. Fie-vă milă, fie-vă milă de mine, prietenii mei!
Căci mâna lui Dumnezeu m-a lovit.
22. De ce mă urmăriți ca Dumnezeu?
Și nu vă mai săturați de carnea mea?
23. Oh! Aș vrea ca vorbele mele să fie scrise,
să fie scrise într-o carte;
24. aș vrea să fie săpate cu un priboi de fier
și cu plumb în stâncă pe vecie…
25. Dar știu că Răscumpărătorula meu este viu
și că Se va ridica la urmă pe pământ.
aEbraică: Goel
26. Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar dacă nu voi mai avea carne,
voi vedea totuși pe Dumnezeu.
27. Îl voi vedea și-mi va fi binevoitor;
ochii mei Îl vor vedea, și nu ai altuia.
Sufletul meu tânjește de dorul acesta înăuntrul meu.
28. Atunci veți zice: „Pentru ce-l urmăream noi?”
Căci dreptatea pricinii mele va fi cunoscută.
29. Temeți-vă de sabie:
căci pedepsele date cu sabia sunt grozave!
Și să știți că este o judecată.”

Capitolul 20

A doua cuvântare a lui Țofar

1. Țofar din Naama a luat cuvântul și a zis:
2. „Gândurile mele mă silesc să răspund,
și frământarea mea nu-mi dă pace.
3. Am auzit mustrări care mă umplu de rușine,
și din adâncul minții mele duhul mă face să răspund.
4. Nu știi tu că, demult de tot,
de când a fost așezat omul pe pământ,
5. biruința celor răi a fost scurtă,
și bucuria nelegiuitului numai de o clipă?
6. Chiar dacă s-ar înălța până la ceruri,
și capul i-ar ajunge până la nori,
7. va pieri pentru totdeauna, ca murdăria lui,
și cei ce-l vedeau vor zice: „Unde este?”
8. Va zbura ca un vis, și nu-l vor mai găsi;
va pieri ca o vedenie de noapte.
9. Ochiul care-l privea nu-l va mai privi,
locul în care locuia nu-l va mai zări.
10. Peste fiii lui vor năvăli cei săraci,
și mâinile lui vor da înapoi ce a răpit cu sila.
11. Oasele lui, pline de vlaga tinereții,
își vor avea culcușul cu el în țărână.
12. Dulce era răul în gura lui,
îl ascundea sub limbă,
13. îl mesteca întruna și nu-l lăsa,
îl ținea în cerul gurii:
14. dar hrana lui se va preface în măruntaiele lui,
va ajunge în trupul lui o otravă de aspidă.
15. Bogățiile înghițite le va vărsa,
Dumnezeu le va scoate din pântecele lui.
16. Otravă de aspidă a supt
și de aceea, limba năpârcii îl va ucide.
17. Nu-și va mai plimba privirile peste pâraiele
și râurile de miere și de lapte,
18. va da înapoi ce a câștigat
și nu va mai trage folos din câștig;
va da înapoi tot ce a luat
și nu se va mai bucura de el,
19. căci a asuprit pe săraci și i-a lăsat să piară,
a dărâmat case și nu le-a zidit la loc.
20. Lăcomia lui n-a cunoscut margini;
dar nu va scăpa ce are mai scump.
21. Nimic nu scapă de lăcomia lui, dar bunăstarea lui nu va ține.
22. În mijlocul belșugului va fi în nevoie;
mâna tuturor ticăloșilor se va ridica asupra lui.
23. Și iată, ca să-i umple pântecele,
Dumnezeu va trimite peste el focul mâniei Lui
și-l va sătura cu o ploaie de săgeți.
24. Dacă va scăpa de armele de fier,
îl va străpunge arcul de aramă.
25. Își smulge din trup săgeata, care scânteie la ieșirea din fierea lui,
și îl apucă spaimele morții.
26. Toate nenorocirile sunt păstrate pentru comorile lui;
va fi mistuit de un foc pe care nu-l va aprinde omul,
și ce va mai rămâne în cortul lui va fi ars de foc.
27. Cerurile îi vor dezveli fărădelegea,
și pământul se va ridica împotriva lui.
28. Veniturile casei lui se vor pierde,
vor pieri în ziua mâniei lui Dumnezeu.
29. Aceasta este soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău,
aceasta este moștenirea pe care i-o hotărăște Dumnezeu.”

Capitolul 21

Răspunsul lui Iov

1. Iov a luat cuvântul și a zis:
2. „Ascultați, ascultați cuvintele mele, dați-mi măcar această mângâiere.
3. Lăsați-mă să vorbesc, vă rog;
și, după ce voi vorbi, veți putea să vă bateți joc.
4. Oare împotriva unui om se îndreaptă plângerea mea?
Și pentru ce n-aș fi nerăbdător?
5. Priviți-mă, mirați-vă
și puneți mâna la gură.
6. Când mă gândesc, mă înspăimânt, și un tremur îmi apucă tot trupul:
7. Pentru ce trăiesc cei răi?
Pentru ce îi vezi îmbătrânind și sporind în putere?
8. Sămânța lor se întărește cu ei și în fața lor,
odraslele lor propășesc sub ochii lor.
9. În casele lor domnește pacea, fără umbră de frică;
nuiaua lui Dumnezeu nu vine să-i lovească.
10. Taurii lor sunt plini de vlagă și prăsitori,
juncanele lor zămislesc și nu leapădă.
11. Își lasă copiii să se împrăștie ca niște oi,
și copiii se zbenguie în jurul lor.
12. Cântă cu sunet de tobă și de harpă,
se desfată cu sunete de caval.
13. Își petrec zilele în fericire
și se coboară într-o clipă în Locuința morților.
14. Și totuși ziceau lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi.
Nu voim să cunoaștem căile Tale.
15. Ce este Cel Atotputernic, ca să-I slujim?
Ce vom câștiga dacă-I vom înălța rugăciuni?”
16. Ce! Nu sunt ei în stăpânirea fericirii? –
Departe de mine sfatul celor răi! –
17. Dar de multe ori se întâmplă să li se stingă candela,
să vină sărăcia peste ei,
să le dea și lor Dumnezeu partea lor de dureri în mânia Lui,
18. să fie ca paiul luat de vânt,
ca pleava luată de vârtej?
19. Veți zice că pentru fiii Săi păstrează Dumnezeu pedeapsa.
Dar pe el, pe nelegiuit, ar trebui să-l pedepsească Dumnezeu, ca să simtă;
20. el ar trebui să-și vadă nimicirea,
el ar trebui să bea mânia Celui Atotputernic.
21. Căci, ce-i pasă lui ce va fi de casa lui după el,
când numărul lunilor i s-a împlinit?
22. Oare pe Dumnezeu Îl vom învăța minte,
pe El, care cârmuiește duhurile cerești?
23. Unul moare în mijlocul propășirii, păcii și fericirii,
24. cu coapsele încărcate de grăsime
și măduva oaselor plină de suc.
25. Altul moare, cu amărăciunea în suflet,
fără să se fi bucurat de vreo fericire,
26. și amândoi adorm în țărână,
amândoi sunt mâncați de viermi.
27. Știu eu bine care sunt gândurile voastre,
ce judecăți nedrepte rostiți asupra mea.
28. Voi ziceți: „Unde este casa apăsătorului?
Unde este cortul în care locuiau nelegiuiții?”
29. Dar ce! N-ați întrebat pe călători
și nu știți ce istorisesc ei?
30. Cum în ziua nenorocirii, cel rău este cruțat,
și în ziua mâniei, el scapă.
31. Cine îl mustră în față pentru purtarea lui?
Cine îi răsplătește tot ce a făcut?
32. Este dus la groapă
și i se pune o strajă la mormânt.
33. Bulgării din vale îi sunt mai ușori,
căci toți oamenii merg după el,
și o mulțime îi merge înainte.
34. Pentru ce dar îmi dați mângâieri deșarte?
Ce mai rămâne din răspunsurile voastre decât viclenie?”

Capitolul 22

A treia cuvântare a lui Elifaz

1. Elifaz din Teman a luat cuvântul și a zis:
2. „Poate un om să aducă vreun folos lui Dumnezeu?
Nu; ci înțeleptul nu-și folosește decât lui.
3. Dacă ești fără prihană, are Cel Atotputernic vreun folos?
Și dacă trăiești fără vină, ce va câștiga El?
4. Pentru evlavia ta te pedepsește El oare
și intră la judecată cu tine?
5. Nu-i mare răutatea ta?
Și fărădelegile tale fără număr?
6. Luai fără pricină zăloguri de la frații tăi,
lăsai fără haine pe cei goi.
7. Nu dădeai apă omului însetat,
nu voiai să dai pâine omului flămând.
8. Țara era a ta, fiindcă erai mai tare, te așezai în ea, fiindcă erai cu vază.
9. Dădeai afară pe văduve cu mâinile goale,
și brațele orfanilor le frângeai.
10. Pentru aceea ești înconjurat de curse
și te-a apucat groaza dintr-odată.
11. Nu vezi dar acest întuneric,
aceste ape multe care te năpădesc?
12. Nu este Dumnezeu sus în ceruri?
Privește vârful stelelor, ce înalt este!
13. Și tu zici: „Ce știe Dumnezeu?
Poate să judece El prin întunericul de nori?
14. Îl înfășoară norii, nu vede nimic,
bolta cerească abia dacă o străbate!”
15. Ce! Vrei s-apuci pe calea străveche,
pe care au urmat-o cei nelegiuiți,
16. care au fost luați înainte de vreme
și au ținut cât ține un pârâu care se scurge?
17. Ei ziceau lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi!
Ce ne poate face Cel Atotputernic?”
18. Și totuși Dumnezeu le umpluse casele de bunătăți. –
Departe de mine sfatul celor răi! –
19. Cei fără prihană vor fi martori ai căderii lor și se vor bucura,
cel nevinovat va râde de ei
20. și va zice: „Iată pe potrivnicii noștri nimiciți!
Iată-le bogățiile arse de foc!”
21. Împrietenește-te dar cu Dumnezeu și vei avea pace;
te vei bucura astfel iarăși de fericire.
22. Primește învățătură din gura Lui
și pune-ți la inimă cuvintele Lui.
23. Vei fi așezat iarăși la locul tău, dacă te vei întoarce la Cel Atotputernic,
dacă depărtezi fărădelegea din cortul tău.
24. Aruncă dar aurul în țărână,
aruncă aurul din Ofir în prundul pâraielor!
25. Și atunci Cel Atotputernic va fi aurul tău,
argintul tău, bogăția ta.
26. Atunci Cel Atotputernic va fi desfătarea ta
și îți vei ridica fața spre Dumnezeu.
27. Îl vei ruga, și te va asculta, și îți vei putea împlini juruințele.
28. Pe ce vei pune mâna îți va izbuti,
pe cărările tale va străluci lumina.
29. Vină smerirea, tu te vei ruga pentru ridicarea ta:
Dumnezeu ajută pe cel cu ochii plecați.
30. El va izbăvi chiar și pe cel vinovat,
care își va datora scăparea curăției mâinilor tale.”

Capitolul 23

Răspunsul lui Iov

1. Iov a luat cuvântul și a zis:
2. „Și acum plângerea mea este tot o răzvrătire.
Dar suferința îmi înăbușe suspinele.
3. Oh! Dacă aș ști unde să-L găsesc,
dacă aș putea să ajung până la scaunul Lui de domnie,
4. mi-aș apăra pricina înaintea Lui,
mi-aș umple gura cu dovezi.
5. Aș ști ce poate să răspundă,
aș vedea ce are să-mi spună.
6. Și-ar întrebuința El toată puterea ca să lupte împotriva mea? Nu; ci m-ar asculta negreșit.
7. Doar un om fără prihană ar vorbi cu El,
și aș fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.
8. Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo;
dacă mă duc la apus, nu-L găsesc:
9. dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea;
dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.
10. Dar El știe ce cale am urmat;
și, dacă m-ar încerca, aș ieși curat ca aurul.
11. Piciorul meu s-a ținut de pașii Lui;
am ținut calea Lui și nu m-am abătut de la ea.
12. N-am părăsit poruncile buzelor Lui;
mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.
13. Dar hotărârea Lui este luată, cine I se va împotrivi?
Ce-I dorește sufletul, aceea face.
14. El Își va împlini dar planurile față de mine
și va mai face și multe altele.
15. De aceea tremur înaintea Lui,
și când mă gândesc la lucrul acesta, mă tem de El.
16. Dumnezeu mi-a tăiat inima,
Cel Atotputernic m-a umplut de groază.
17. Căci nu întunericul durerii mele mă nimicește,
nici negura în care sunt înfășurat.

Capitolul 24

1. Pentru ce nu păzește Cel Atotputernic vremurile de judecată
și de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
2. Sunt unii care mută hotarele, fură turmele și le pasc;
3. iau măgarul orfanului,
iau zălog vaca văduvei;
4. îmbrâncesc din drum pe cei lipsiți,
silesc pe toți nenorociții din țară să se ascundă.
5. Și aceștia, ca măgarii sălbatici din pustiu,
ies dimineața la lucru să caute hrană,
și în pustiu trebuie să caute pâine pentru copiii lor.
6. Taie nutrețul care a mai rămas pe câmp,
culeg ciorchinii rămași pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.
7. Îi apucă noaptea în umezeală,
fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.
8. Îi pătrunde ploaia munților,
și, neavând alt adăpost, se ghemuiesc lângă stânci.
9. Aceia smulg pe orfan de la țâță,
iau zălog tot ce are săracul.
10. Și săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte,
strâng snopii și-s flămânzi;
11. în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn,
calcă teascul și le este sete;
12. în cetăți se aud vaietele celor ce mor,
sufletul celor răniți strigă…
Și Dumnezeu nu ia seama la aceste mișelii!
13. Alții sunt vrăjmași ai luminii,
nu cunosc căile ei,
nu umblă pe cărările ei.
14. Ucigașul se scoală în revărsatul zorilor,
ucide pe cel sărac și lipsit,
și noaptea fură.
15. Ochiul preacurvarului pândește amurgul:
„Nimeni nu mă va vedea”, zice el,
și își pune o maramă pe față.
16. Noaptea sparg casele,
ziua stau închiși;
se tem de lumină.
17. Pentru ei, dimineața este umbra morții,
și când o văd, simt toate spaimele morții.
18. Dar nelegiuitul alunecă ușor pe fața apelor,
pe pământ n-are decât o parte blestemată
și niciodată n-apucă pe drumul celor vii!
19. Cum sorb seceta și căldura apele zăpezii,
așa înghite Locuința morților pe cei ce păcătuiesc.
20. Pântecele mamei îl uită,
viermii se ospătează cu el,
nimeni nu-și mai aduce aminte de el!
Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,
21. el, care pradă pe femeia stearpă și fără copii,
el care nu face niciun bine văduvei!…
22. Și totuși Dumnezeu, prin puterea Lui, lungește zilele celor silnici,
și iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viață;
23. El le dă liniște și încredere,
are privirile îndreptate spre căile lor.
24. S-au ridicat; și într-o clipă nu mai sunt,
cad, mor ca toți oamenii,
sunt tăiați ca spicele coapte.
25. Nu este așa?
Cine mă va dovedi de minciună,
cine-mi va nimici cuvintele mele?”

Capitolul 25

A treia cuvântare a lui Bildad

1. Bildad din Șuah a luat cuvântul și a zis:
2. „Puterea și groaza sunt ale lui Dumnezeu;
El face să împărățească pacea în ținuturile Lui înalte.
3. Cine ar putea să-I numere oștile?
Și peste cine nu răsare lumina Lui?
4. Cum ar putea omul să fie fără vină înaintea lui Dumnezeu?
Cum ar putea cel născut din femeie să fie curat?
5. Iată, în ochii Lui nici luna nu este strălucitoare,
și stelele nu sunt curate înaintea Lui;
6. cu cât mai puțin omul, care nu este decât un vierme,
fiul omului, care nu este decât un viermișor!”

Capitolul 26

Răspunsul lui Iov

1. Iov a luat cuvântul și a zis:
2. „Cât de bine știi tu să vii în ajutorul slăbiciunii!
Cum dai tu ajutor brațului fără putere!
3. Ce bune sfaturi dai tu celui fără pricepere!
Ce belșug de înțelepciune dai tu la iveală!
4. Către cine se îndreaptă cuvintele tale? Și al cui duh vorbește prin tine?
5. Înaintea lui Dumnezeu tremură umbrele sub ape
și sub locuitorii lor;
6. înaintea Lui Locuința morților este goală,
adâncul n-are acoperiș.
7. El întinde miazănoaptea asupra golului,
și spânzură pământul pe nimic.
8. Leagă apele în norii Săi,
și norii nu se sparg sub greutatea lor.
9. Acoperă fața scaunului Său de domnie
și Își întinde norul peste el.
10. A tras o boltă pe fața apelor,
ca hotar între lumină și întuneric.
11. Stâlpii cerului se clatină
și se înspăimântă la amenințarea Lui.
12. Prin puterea Lui tulbură marea,
prin priceperea Lui îi sfărâmă furia.
13. Suflarea Lui înseninează cerul,
mâna Lui străpunge șarpele fugar.
14. Și acestea sunt doar marginile căilor Sale,
și numai adierea lor ușoară ajunge până la noi!
Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?”

Capitolul 27

Cel din urmă răspuns al lui Iov

1. Iov a luat din nou cuvântul, a vorbit în pilde și a zis:
2. „Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate!
Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăște viața,
3. că atâta vreme cât voi avea suflet
și suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,
4. buzele mele nu vor rosti nimic nedrept,
limba mea nu va spune nimic neadevărat.
5. Departe de mine gândul să vă dau dreptate!
Până la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăția.
6. Țin să-mi scot dreptatea
și nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.
7. Vrăjmașul meu să fie ca cel rău,
și potrivnicul meu ca cel nelegiuit!
8. Ce nădejde-i mai rămâne celui nelegiuit;
când îi taie Dumnezeu firul vieții, când îi ia sufletul?
9. Îi ascultă Dumnezeu strigătele, când vine strâmtorarea peste el?
10. Este Cel Atotputernic desfătarea lui?
Înalță el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?
11. Vă voi învăța căile lui Dumnezeu,
nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.
12. Dar voi le cunoașteți și sunteți de același gând;
pentru ce dar vorbiți așa de prostește?
13. Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău,
moștenirea pe care o hotărăște Cel Atotputernic celui nelegiuit.
14. Dacă are mulți fii, îi are pentru sabie,
și odraslele lui duc lipsă de pâine.
15. Cei ce scapă din ai lui, sunt îngropați de ciumă,
și văduvele lor nu-i plâng.
16. Dacă strânge argint ca țărâna,
dacă îngrămădește haine ca noroiul –
17. el le strânge, dar cel fără vină se îmbracă în ele,
și de argintul lui omul fără prihană are parte.
18. Casa lui este ca aceea pe care o zidește molia,
ca o colibă pe care și-o face un străjer.
19. Se culcă bogat și moare despuiat;
deschide ochii și totul a pierit.
20. Îl apucă groaza ca niște ape;
și noaptea, îl ia vârtejul.
21. Vântul de răsărit îl ia și se duce;
îl smulge cu putere din locuința lui.
22. Dumnezeu aruncă fără milă săgeți împotriva lui,
și cel rău ar vrea să fugă să scape de ele.
23. Oamenii bat din palme la căderea lui
și-l fluieră la plecarea din locul lui.

Capitolul 28

1. Argintul are o mină de unde se scoate
și aurul are un loc de unde este scos ca să fie curățat.
2. Fierul se scoate din pământ
și piatra se topește ca să dea arama.
3. Omul pune capăt întunericuluia,
cercetează, până în ținuturile cele mai adânci,
pietrele ascunse în negura și în umbra morții.
aCu ajutorul felinarului, de care se slujesc minerii
4. Sapă o fântână departe de locurile locuite;
picioarele nu-i mai sunt de ajutor,
stă atârnat și se clatină, departe de locuințele omenești.
5. Pământul, de unde iese pâinea, este răscolit înăuntrul lui ca de foc,
6. pietrele lui cuprind safir,
și în el se găsește pulbere de aur.
7. Pasărea de pradă nu-i cunoaște cărarea.
Ochiul vulturului n-a zărit-o,
8. cele mai trufașe dobitoace n-au călcat pe ea,
și leul n-a trecut niciodată pe ea.
9. Omul își pune mâna pe stânca de cremene
și răstoarnă munții din rădăcină.
10. Sapă șanțuri în stânci,
și ochiul lui privește tot ce este de preț în ele.
11. Oprește curgerea apelor
și scoate la lumină ce este ascuns.
12. Dar înțelepciunea unde se găsește?
Unde este locuința priceperii?
13. Omul nu-i cunoaște prețul,
ea nu se găsește în pământul celor vii.
14. Adâncul zice: „Nu este în mine”;
și marea zice: „Nu este la mine.”
15. Ea nu se dă în schimbul aurului curat,
nu se cumpără cântărindu-se cu argint;
16. nu se cântărește pe aurul din Ofir,
nici pe onixul cel scump, nici pe safir.
17. Nu se poate asemăna cu aurul, nici cu diamantul,
nu se poate schimba cu un vas de aur ales.
18. Mărgeanul și cristalul nu sunt nimic pe lângă ea:
înțelepciunea prețuiește mai mult decât mărgăritarele.
19. Topazul din Etiopia nu este ca ea,
și aurul curat nu se cumpănește cu ea.
20. De unde vine atunci înțelepciunea?
Unde este locuința priceperii?
21. Este ascunsă de ochii tuturor celor vii,
este ascunsă de păsările cerului.
22. Adâncul și moartea zic:
„Noi am auzit vorbindu-se de ea.”
23. Dumnezeu îi știe drumul,
El îi cunoaște locuința.
24. Căci El vede până la marginile pământului,
zărește totul sub ceruri.
25. Când a rânduit greutatea vântului
și când a hotărât măsura apelor,
26. când a dat legi ploii
și când a însemnat drumul fulgerului și tunetului,
27. atunci a văzut înțelepciunea și a arătat-o,
i-a pus temeliile și a pus-o la încercare.
28. Apoi a zis omului: „Iată, frica de Domnul, aceasta este înțelepciunea;
depărtarea de rău, este pricepere.”

Capitolul 29

Iov mai înainte

1. Iov a luat din nou cuvântul în pilde și a zis:
2. „Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute,
ca în zilele când mă păzea Dumnezeu,
3. când candela Lui strălucea deasupra capului meu
și lumina Lui mă călăuzea în întuneric!
4. Cum nu sunt ca în zilele puterii mele,
când Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,
5. când Cel Atotputernic încă era cu mine
și când copiii mei stăteau în jurul meu;
6. când mi se scăldau pașii în smântână,
și stânca vărsa lângă mine pâraie de untdelemn!
7. Dacă ieșeam să mă duc la poarta cetății
și dacă îmi pregăteam un scaun în piață,
8. tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea,
bătrânii se sculau și stăteau în picioare.
9. Mai marii își opreau cuvântările
și își puneau mâna la gură.
10. Glasul căpeteniilor tăcea
și li se lipea limba de cerul gurii.
11. Urechea care mă auzea mă numea fericit,
ochiul care mă vedea mă lăuda.
12. Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor
și pe orfanul lipsit de sprijin.
13. Binecuvântarea nenorocitului venea peste mine,
umpleam de bucurie inima văduvei.
14. Mă îmbrăcam cu dreptatea și-i slujeam de îmbrăcăminte,
neprihănirea îmi era manta și turban.
15. Orbului îi eram ochi,
și șchiopului picior.
16. Celor nenorociți le eram tată
și cercetam pricina celui necunoscut.
17. Rupeam falca celui nedrept
și-i smulgeam prada din dinți.
18. Atunci ziceam: „În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19. Apa va pătrunde în rădăcinile mele,
roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.
20. Slava mea va înverzi neîncetat,
și arcul îmi va întineri în mână.”
21. Oamenii mă ascultau și așteptau,
tăceau înaintea sfaturilor mele.
22. După cuvântările mele, niciunul nu răspundea,
și cuvântul meu era pentru toți o rouă binefăcătoare.
23. Mă așteptau ca pe ploaie,
căscau gura ca după ploaia de primăvară.
24. Când li se muia inima, le zâmbeam
și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.
25. Îmi plăcea să mă duc la ei și mă așezam în fruntea lor;
eram ca un împărat în mijlocul unei oștiri,
ca un mângâietor lângă niște întristați.

Capitolul 30

1. Și acum!… Am ajuns de râsul celor mai tineri decât mine, pe ai căror părinți nu-i socoteam vrednici să-i pun printre câinii turmei mele.
2. Dar la ce mi-ar fi folosit puterea mâinilor lor,
când ei nu erau în stare să ajungă la bătrânețe?
3. Sfrijiți de sărăcie și foame,
fug în locuri uscate, de multă vreme părăsite și pustii.
4. Smulg ierburile sălbatice de lângă copăcei
și n-au ca pâine decât rădăcina de bucsău.
5. Sunt izgoniți din mijlocul oamenilor,
strigă lumea după ei ca după niște hoți.
6. Locuiesc în văi îngrozitoare,
în peșterile pământului și în stânci.
7. Urlă printre tufișuri
și se adună sub mărăcini.
8. Ființe mârșave și disprețuite –
sunt izgoniți din țară.
9. Și acum, astfel de oameni mă pun în cântecele lor,
am ajuns de batjocura lor.
10. Mă urăsc, mă ocolesc,
mă scuipă în față.
11. Nu se mai sfiesc și mă înjosesc,
nu mai au niciun frâu înaintea mea.
12. Ticăloșii aceștia se scoală la dreapta mea
și îmi împing picioarele
și își croiesc cărări împotriva mea ca să mă piardă.
13. Îmi nimicesc cărarea
și lucrează ca să mă prăpădească, ei, cărora nimeni nu le-ar veni în ajutor.
14. Ca printr-o largă spărtură străbat spre mine,
se năpustesc sub pocnetul dărâmăturilor.
15. Mă apucă groaza.
Slava îmi este spulberată ca de vânt,
ca un nor a trecut fericirea mea.
16. Și acum, mi se topește sufletul în mine,
și m-au apucat zilele suferinței.
17. Noaptea mă pătrunde și-mi smulge oasele,
durerea care mă roade nu încetează.
18. De tăria suferinței, haina își pierde fața,
mi se lipește de trup ca o cămașă.
19. Dumnezeu m-a aruncat în noroi
și am ajuns ca țărâna și cenușa.
20. Strig către Tine, și nu-mi răspunzi;
stau în picioare, și nu mă vezi.
21. Ești fără milă împotriva mea,
lupți împotriva mea cu tăria mâinii Tale.
22. Mă ridici, îmi dai drumul pe vânt
și mă nimicești cu suflarea furtunii.
23. Căci știu că mă duci la moarte,
în locul unde se întâlnesc toți cei vii.
24. Dar cel ce se prăbușește nu-și întinde mâinile?
Cel în nenorocire nu cere ajutor?
25. Nu plângeam eu pe cel amărât?
N-avea inima mea milă de cel lipsit?
26. Mă așteptam la fericire,
și când colo, nenorocirea a venit peste mine;
trăgeam nădejde de lumină, și când colo, a venit întunericul.
27. Îmi fierb măruntaiele fără încetare,
m-au apucat zilele de durere.
28. Umblu înnegrit, dar nu de soare.
Mă scol în plină adunare și strig ajutor.
29. Am ajuns frate cu șacalii,
tovarăș cu struții.
30. Pielea mi se înnegrește și cade,
iar oasele îmi ard și se usucă.
31. Harpa mea s-a prefăcut în instrument de jale,
și cavalul meu scoate sunete plângătoare.

Capitolul 31

1. Făcusem un legământ cu ochii mei
și nu mi-aș fi oprit privirile asupra unei fecioare.
2. Dar ce soartă mi-a păstrat Dumnezeu de sus?
Ce moștenire mi-a trimis Cel Atotputernic din ceruri?
3. Pieirea nu-i oare pentru cel rău,
și nenorocirea pentru cei ce fac fărădelege?
4. N-a cunoscut Dumnezeu căile mele?
Nu mi-a numărat El toți pașii mei?
5. Dacă am umblat cu minciuna,
de mi-a alergat piciorul după înșelăciune:
6. să mă cântărească Dumnezeu în cumpăna celor fără prihană
și-mi va vedea neprihănirea!
7. De mi s-a abătut pasul de pe calea cea dreaptă,
de mi-a urmat inima ochii,
de s-a lipit vreo întinăciune de mâinile mele,
8. atunci eu să semăn și altul să secere,
și odraslele mele să fie dezrădăcinate!
9. Dacă mi-a fost amăgită inima de vreo femeie,
dacă am pândit la ușa aproapelui meu,
10. atunci nevasta mea să macine pentru altul
și s-o necinstească alții!
11. Căci aceasta ar fi fost o nelegiuire,
o fărădelege vrednică să fie pedepsită de judecători,
12. un foc care mistuie până la nimicire
și care mi-ar fi prăpădit toată bogăția.
13. De aș fi nesocotit dreptul slugii sau slujnicei mele,
când se certau cu mine,
14. ce aș putea să fac, când Se ridică Dumnezeu?
Ce aș putea răspunde când pedepsește El?
15. Cel ce m-a făcut pe mine în pântecele mamei mele, nu l-a făcut și pe el?
Oare nu ne-a întocmit același Dumnezeu în pântecele mamei?
16. Dacă n-am dat săracilor ce-mi cereau,
dacă am făcut să se topească de plâns ochii văduvei,
17. dacă mi-am mâncat singur pâinea,
fără ca orfanul să-și fi avut și el partea lui din ea,
18. eu, care din tinerețe l-am crescut ca un tată,
eu, care de la naștere am sprijinit pe văduvă;
19. dacă am văzut pe cel nenorocit ducând lipsă de haine,
pe cel lipsit neavând învelitoare,
20. fără ca inima lui să mă fi binecuvântat,
fără să fi fost încălzit de lâna mieilor mei;
21. dacă am ridicat mâna împotriva orfanului,
pentru că mă simțeam sprijinit de judecători;
22. atunci, să mi se dezlipească umărul de la încheietură,
să-mi cadă brațul și să se sfărâme!
23. Căci mă temeam de pedeapsa lui Dumnezeu
și nu puteam lucra astfel din pricina măreției Lui.
24. Dacă mi-am pus încrederea în aur,
dacă am zis aurului: „Tu ești nădejdea mea;”
25. dacă m-am îngâmfat de mărimea averilor mele,
de mulțimea bogățiilor pe care le dobândisem;
26. dacă am privit soarele când strălucea,
luna când înainta măreață,
27. și dacă mi s-a lăsat amăgită inima în taină,
dacă le-am aruncat sărutăria, ducându-mi mâna la gură:
aSărutări, în semn de închinare
28. și aceasta este tot o fărădelege care trebuie pedepsită de judecători,
căci m-aș fi lepădat de Dumnezeul cel de sus!
29. Dacă m-am bucurat de nenorocirea vrăjmașului meu,
dacă am sărit de bucurie când l-a atins nenorocirea,
30. eu, care n-am dat voie limbii mele să păcătuiască,
să-i ceară moartea cu blestem;
31. dacă nu ziceau oamenii din cortul meu:
„Unde este cel ce nu s-a săturat din carnea lui?”
32. Dacă petrecea străinul noaptea afară,
dacă nu mi-aș fi deschis ușa să intre călătorul;
33. dacă mi-am ascuns fărădelegile, ca oameniia
și mi-am închis nelegiuirile în sân,
aCa oamenii sau ca Adam
34. pentru că mă temeam de mulțime,
pentru că mă temeam de disprețul familiilor, ținându-mă deoparte și necutezând să-mi trec pragul…
35. Oh! de aș găsi pe cineva să m-asculte!
Iată apărarea mea, iscălită de mine: să-mi răspundă Cel Atotputernic!
Cine-mi va da plângerea iscălită de potrivnicul meu?
36. Ca să-i port scrisoarea pe umăr,
s-o leg de fruntea mea ca o cunună;
37. să-i dau socoteală de toți pașii mei,
să mă apropii de el ca un domn.
38. Dacă pământul meu strigă împotriva mea
și dacă brazdele lui varsă lacrimi;
39. dacă i-am mâncat roada fără s-o fi plătit
și dacă am întristat sufletul vechilor lui stăpâni:
40. atunci să crească spini din el în loc de grâu,
și neghină în loc de orz!”
Sfârșitul cuvintelor lui Iov.

Capitolul 32

Cuvântarea lui Elihu

1. Acești trei oameni au încetat să mai răspundă lui Iov, pentru că el se socotea fără vină.
2. Atunci s-a aprins de mânie Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, din familia lui Ram. El s-a aprins de mânie împotriva lui Iov, pentru că zicea că este fără vină înaintea lui Dumnezeu.
3. Și s-a aprins de mânie împotriva celor trei prieteni ai lui, pentru că nu găseau nimic de răspuns și totuși osândeau pe Iov.
4. Fiindcă ei erau mai în vârstă decât el, Elihu așteptase până în clipa aceasta, ca să vorbească lui Iov.
5. Dar, văzând că nu mai era niciun răspuns în gura acestor trei oameni, Elihu s-a aprins de mânie.
6. Și Elihu, fiul lui Baracheel din Buz, a luat cuvântul și a zis: „Eu sunt tânăr, și voi sunteți bătrâni:
de aceea m-am temut
și m-am ferit să vă arăt gândul meu.
7. Eu îmi ziceam: „Să vorbească bătrânețea,
marele număr de ani să învețe pe alții înțelepciunea.”
8. Dar, de fapt, în om, duhul,
suflarea Celui Atotputernic, dă priceperea.
9. Nu vârsta aduce înțelepciunea,
nu bătrânețea te face în stare să judeci.
10. Iată de ce zic: Ascultați-mă! Îmi voi spune și eu părerea.
11. Am așteptat sfârșitul cuvântărilor voastre,
v-am urmărit dovezile,
cercetarea pe care ați făcut-o cuvintelor lui Iov.
12. V-am dat toată luarea aminte;
și iată că niciunul din voi nu l-a încredințat,
niciunul nu i-a răsturnat cuvintele.
13. Să nu ziceți însă: „În el, noi am găsit înțelepciunea;
numai Dumnezeu îl poate înfunda, nu un om!”
14. Mie nu mi-a vorbit de-a dreptul:
de aceea eu îi voi răspunde cu totul altfel decât voi.
15. Ei se tem, nu mai răspund!
Li s-a tăiat cuvântul!
16. Am așteptat până și-au sfârșit cuvântările,
până s-au oprit și n-au știut ce să mai răspundă.
17. Vreau să răspund și eu la rândul meu,
vreau să spun și eu ce gândesc.
18. Căci sunt plin de cuvinte,
îmi dă ghes duhul înăuntrul meu;
19. lăuntrul meu este ca un vin care n-are pe unde să iasă,
ca niște burdufuri noi, gata să plesnească.
20. Voi vorbi deci ca să răsuflu în voie, îmi voi deschide buzele și voi răspunde.
21. Nu voi căuta la înfățișare,
nu voi linguși pe nimeni;
22. căci nu știu să lingușesc:
altfel, într-o clipită m-ar lua Ziditorul meu.

Capitolul 33

1. Acum dar, Iov, ascultă cuvântările mele,
ia aminte la toate cuvintele mele!
2. Iată, deschid gura
și mi se mișcă limba în cerul gurii.
3. Cu curăție de inimă voi vorbi,
buzele mele vor spune adevărul curat:
4. Duhul lui Dumnezeu m-a făcut,
și suflarea Celui Atotputernic îmi dă viață.
5. Dacă poți, răspunde-mi,
apără-ți pricina, fii gata!
6. Înaintea lui Dumnezeu eu sunt semenul tău,
și eu, ca și tine, am fost făcut din noroi.
7. Astfel frica de mine nu te va tulbura,
și greutatea mea nu te va copleși.
8. Dar tu ai spus în auzul meu,
și am auzit sunetul cuvintelor tale:
9. „Sunt curat, sunt fără păcat,
sunt fără prihană, nu este fărădelege în mine.
10. Și Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea,
mă socotește vrăjmaș al Lui;
11. îmi pune picioarele în butuci,
îmi pândește toate mișcările.”
12. Îți voi răspunde că aici n-ai dreptate,
căci Dumnezeu este mai mare decât omul.
13. Vrei dar să te cerți cu El,
pentru că nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui?
14. Dumnezeu vorbește însă, când într-un fel, când într-altul,
dar omul nu ia seama.
15. El vorbește prin vise, prin vedenii de noapte,
când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc, când dorm în patul lor.
16. Atunci El le dă înștiințări
și le întipărește învățăturile Lui,
17. ca să abată pe om de la rău
și să-l ferească de mândrie,
18. ca să-i păzească sufletul de groapă
și viața de loviturile sabiei.
19. Și prin durere este mustrat omul în culcușul lui,
când o luptă necurmată îi frământă oasele.
20. Atunci îi este greață de pâine,
chiar și de bucatele cele mai alese.
21. Carnea i se prăpădește și piere,
oasele care nu i se vedeau rămân goale;
22. sufletul i se apropie de groapă,
și viața de vestitorii morții.
23. Dar dacă se găsește un înger mijlocitor pentru el,
unul din miile acelea care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze,
24. Dumnezeu Se îndură de el și zice îngerului:
„Izbăvește-l, ca să nu se coboare în groapă;
am găsit un preț de răscumpărare pentru el!”
25. Și atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie,
se întoarce la zilele tinereții lui.
26. Se roagă lui Dumnezeu, și Dumnezeu îi este binevoitor,
îl lasă să-I vadă fața cu bucurie
și-i dă înapoi nevinovăția.
27. Atunci el cântă înaintea oamenilor și zice:
„Am păcătuit, am călcat dreptatea,
și n-am fost pedepsit după faptele mele;
28. Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă,
și viața mea vede lumina!”
29. Iată, acestea
le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului,
30. ca să-l ridice din groapă,
ca să-l lumineze cu lumina celor vii.
31. Ia aminte, Iov, și ascultă-mă!
Taci, și voi vorbi!
32. Dacă ai ceva de spus, răspunde-mi!
Vorbește, căci aș vrea să-ți dau dreptate.
33. Dacă n-ai nimic de zis, ascultă-mă!
Taci, și te voi învăța înțelepciunea.”

Capitolul 34

1. Elihu a luat din nou cuvântul și a zis:
2. „Ascultați, înțelepților, cuvintele mele!
Luați aminte la mine, pricepuților!
3. Căci urechea deosebește cuvintele,
cum gustă cerul gurii bucatele.
4. Să alegem ce este drept,
să vedem între noi ce este bun.
5. Iov a zis: „Sunt nevinovat
și Dumnezeu nu vrea să-mi dea dreptate;
6. am dreptate și trec drept mincinos;
rana mea este jalnică, și sunt fără păcat.”
7. Este vreun om ca Iov,
care să bea batjocura ca apa,
8. care să umble în tovărășia celor ce fac rău,
care să meargă mână în mână cu cei nelegiuiți?
9. Căci el a zis: „Nu-i folosește nimic omului
să-și pună plăcerea în Dumnezeu.”
10. Ascultați-mă dar, oameni pricepuți!
Departe de Dumnezeu nedreptatea,
departe de Cel Atotputernic fărădelegea!
11. El dă omului după faptele lui,
răsplătește fiecăruia după căile lui.
12. Nu, negreșit, Dumnezeu nu săvârșește fărădelegea;
Cel Atotputernic nu calcă dreptatea.
13. Cine L-a însărcinat să cârmuiască pământul?
Cine I-a dat lumea în grija Lui?
14. Dacă nu S-ar gândi decât la El,
dacă Și-ar lua înapoi duhul și suflarea,
15. tot ce este carne ar pieri deodată,
și omul s-ar întoarce în țărână.
16. Dacă ai pricepere, ascultă lucrul acesta,
ia aminte la glasul cuvintelor mele!
17. Oare ar putea să domnească un vrăjmaș al dreptății?
Și vei osândi tu pe Cel drept, pe Cel puternic,
18. care strigă către împărați: „Netrebnicilor!”
Și către domnitori: „Nelegiuiților!”
19. Care nu caută la fața celor mari
și nu face deosebire între bogat și sărac,
pentru că toți sunt lucrarea mâinilor Lui?
20. Într-o clipă, ei își pierd viața.
La miezul nopții, un popor se clatină și piere. Cel puternic piere,
fără amestecul mâinii vreunui om.
21. Căci Dumnezeu vede purtarea tuturor,
privește pașii fiecăruia.
22. Nu este nici întuneric, nici umbră a morții, unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea.
23. Dumnezeu n-are nevoie să privească multă vreme,
ca să tragă pe un om la judecată înaintea Lui.
24. El zdrobește pe cei mari fără cercetare
și pune pe alții în locul lor.
25. Căci El cunoaște faptele lor:
noaptea îi răstoarnă, sunt zdrobiți.
26. Îi lovește ca pe niște nelegiuiți,
în fața tuturor.
27. Abătându-se de la El
și părăsind toate căile Lui,
28. ei au făcut să se înalțe la Dumnezeu strigătul săracului.
I-au îndreptat luarea aminte la strigătul celui nenorocit.
29. Dacă dă El pace, cine poate s-o tulbure?
Dacă Își ascunde El Fața, cine poate să-L vadă?
La fel Se poartă fie cu un popor, fie cu un om,
30. pentru ca nelegiuitul să nu mai stăpânească
și să nu mai fie o cursă pentru popor.
31. Căci a zis el vreodată lui Dumnezeu:
„Am fost pedepsit, nu voi mai păcătui;
32. arată-mi ce nu văd;
dacă am făcut nedreptăți, nu voi mai face”?
33. Oare după părerea ta va face Dumnezeu dreptate?
Tu lepezi, tu alegi, și nu eu.
Spune dar ce știi!
34. Oamenii cu pricepere vor fi de părerea mea,
înțeleptul care m-ascultă va gândi ca mine:
35. „Iov vorbește fără pricepere,
și cuvântările lui sunt lipsite de judecată.
36. Să fie încercat dar mai departe,
fiindcă răspunde ca cei răi!
37. Căci adaugă la greșelile lui păcate noi;
bate din palme în mijlocul nostru,
își înmulțește cuvintele împotriva lui Dumnezeu.”

Capitolul 35

1. Elihu a luat din nou cuvântul și a zis:
2. „Îți închipui că ai dreptate și crezi că te îndreptățești înaintea lui Dumnezeu,
3. când zici: „La ce-mi folosește,
ce câștig am că nu păcătuiesc?”
4. Îți voi răspunde și la aceasta, ție și prietenilor tăi totodată.
5. Uită-te spre ceruri și privește! Vezi norii cât de sus sunt față de tine?
6. Dacă păcătuiești, ce rău Îi faci Lui?
Și când păcatele ți se înmulțesc, ce-I faci Lui?
7. Dacă ești drept, ce-I dai Lui?
Ce primește El din mâna ta?
8. Răutatea ta nu poate vătăma decât semenului tău,
dreptatea ta nu folosește decât fiului omului.
9. Oamenii strigă împotriva mulțimii apăsătorilor,
se plâng de silnicia multora;
10. dar niciunul nu zice: „Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu,
care ne insuflă cântări de veselie noaptea,
11. care ne învață mai mult decât pe dobitoacele pământului
și ne dă mai multă pricepere decât păsărilor cerului?”
12. Să tot strige ei atunci, căci Dumnezeu nu răspunde,
din pricina mândriei celor răi.
13. Degeaba strigă, căci Dumnezeu n-ascultă,
Cel Atotputernic nu ia aminte.
14. Măcar că zici că nu-L vezi,
totuși pricina ta este înaintea Lui:
așteaptă-L!
15. Dar pentru că mânia Lui nu pedepsește încă,
nu înseamnă că puțin Îi pasă de nelegiuire.
16. Așa că Iov își deschide gura degeaba
și spune o mulțime de vorbe fără rost.”

Capitolul 36

1. Elihu a urmat și a zis:
2. „Așteaptă puțin și voi urma, căci mai am încă de vorbit pentru Dumnezeu.
3. Îmi voi lua temeiurile de dreptate
și voi dovedi dreptatea Ziditorului meu.
4. Fii încredințat, cuvântările mele nu sunt minciuni,
ci ai a face cu un om cu simțăminte curate.
5. Dumnezeu este puternic, dar nu leapădă pe nimeni;
și este puternic prin tăria priceperii Lui.
6. El nu lasă pe cel rău să trăiască
și face dreptate celui nenorocit.
7. Nu-Și întoarce ochii de asupra celor fără prihană
și-i pune pe scaunul de domnie cu împărații,
îi așază pentru totdeauna ca să domnească.
8. Se întâmplă să cadă în lanțuri
și să fie prinși în legăturile nenorocirii?
9. Le pune înainte faptele lor,
fărădelegile lor, mândria lor.
10. Îi înștiințează ca să se îndrepte,
îi îndeamnă să se întoarcă de la nelegiuire.
11. Dacă ascultă și se supun,
își sfârșesc zilele în fericire
și anii în bucurie.
12. Dacă n-ascultă, pier uciși de sabie,
mor în orbirea lor.
13. Nelegiuiții se mânie,
nu strigă către Dumnezeu când îi înlănțuie;
14. își pierd viața în tinerețe,
mor ca cei desfrânați.
15. Dar Dumnezeu scapă pe cel nenorocit prin nenorocirea lui,
și prin suferință îl înștiințează.
16. Și pe tine te va scoate din strâmtorare,
ca să te pună la loc larg, în slobozenie deplină,
și masa ta va fi încărcată cu bucate gustoase.
17. Dar dacă-ți aperi pricina ca un nelegiuit,
pedeapsa este nedezlipită de pricina ta.
18. Supărarea să nu te împingă la batjocură,
și mărimea prețului răscumpărării să nu te ducă în rătăcire!
19. Oare ar ajunge strigătele tale să te scoată din necaz
și chiar toate puterile pe care le-ai putea desfășura?
20. Nu suspina după noapte,
care ia popoarele din locul lor.
21. Ferește-te să faci rău,
căci suferința te îndeamnă la rău.
22. Dumnezeu este mare în puterea Lui;
cine ar putea să învețe pe alții ca El?
23. Cine Îi cere socoteală de căile Lui
și cine îndrăznește să-I spună:
„Faci rău”?
24. Nu uita să lauzi faptele Lui,
pe care toți oamenii trebuie să le mărească!
25. Orice om le privește,
fiecare muritor le vede de departe.
26. Iată ce mare e Dumnezeu!
Dar noi nu-L putem pricepe,
numărul anilor Lui nimeni nu l-a pătruns.
27. Căci El trage la El picăturile de apă,
le preface în abur și dă ploaia,
28. pe care norii o strecoară,
și o picură peste mulțimea oamenilor.
29. Și cine poate pricepe ruperea norului
și bubuitul cortului Său?
30. Iată, El Își întinde lumina în jurul Lui
și acoperă adâncimile mării.
31. Prin aceste mijloace,
El judecă popoarele
și dă belșug de hrană.
32. Ia fulgerul în mână
și-l aruncă asupra potrivnicilor Lui.
33. Dă de veste că e de față printr-un bubuit,
și până și turmele Îi simt apropierea.

Capitolul 37

1. La auzul acestor lucruri îmi tremură inima de tot
și sare din locul ei.
2. Ascultați, ascultați trăsnetul tunetului Său,
bubuitul care iese din gura Lui!
3. Îl rostogolește pe toată întinderea cerurilor,
și fulgerul Lui luminează până la marginile pământului.
4. Apoi se aude un bubuit, tună cu glasul Lui măreț;
și nu mai oprește fulgerul, de îndată ce răsună glasul Lui.
5. Dumnezeu tună cu glasul Lui în chip minunat;
face lucruri mari pe care noi nu le înțelegem.
6. El zice zăpezii: „Cazi pe pământ!”
Zice același lucru ploii, chiar și celor mai puternice ploi.
7. Pecetluiește mâna tuturor oamenilor,
pentru ca toți să se recunoască de făpturi ale Lui.
8. Fiara sălbatică se trage într-o peșteră
și se culcă în vizuina ei.
9. Vijelia vine de la miazăzi,
și frigul din vânturile de la miazănoapte.
10. Dumnezeu, prin suflarea Lui, face gheața
și micșorează locul apelor mari.
11. Încarcă norii cu aburi
și-i risipește scânteietori;
12. mișcarea lor se îndreaptă după planurile Lui,
pentru împlinirea a tot ce le poruncește El pe fața pământului locuit.
13. Îi face să pară ca o nuia
cu care lovește pământul,
sau ca un semn al dragostei Lui.
14. Iov, ia aminte la aceste lucruri!
Privește liniștit minunile lui Dumnezeu!
15. Știi cum cârmuiește Dumnezeu norii
și cum face să strălucească din ei fulgerul Său?
16. Înțelegi tu plutirea norilor,
minunile Aceluia a cărui știință este desăvârșită?
17. Știi pentru ce ți se încălzesc veșmintele,
când se odihnește pământul de vântul de miazăzi?
18. Poți tu să întinzi cerurile ca El,
tari ca o oglindă turnată?
19. Arată-ne ce trebuie să-I spunem.
Căci suntem prea neștiutori ca să-I putem vorbi.
20. Cine-I va da de veste că Îi voi vorbi?
Dar care este omul care-și dorește pierderea?
21. Acum, firește, nu putem vedea lumina soarelui care strălucește în dosul norilor,
dar va trece un vânt și-l va curăța;
22. de la miazănoapte ne vine aurora
și ce înfricoșată este măreția care înconjoară pe Dumnezeu!
23. Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge,
căci este mare în tărie,
dar dreptul și dreptatea deplină El nu le frânge.
24. De aceea oamenii trebuie să se teamă de El;
El nu-Și îndreaptă privirile spre cei ce se cred înțelepți.”

Capitolul 38

Răspunsul Domnului

1. Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii și a zis:
2. „Cine este cel ce Îmi întunecă planurile
prin cuvântări fără pricepere?
3. Încinge-ți mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, și tu să Mă înveți.
4. Unde erai tu când am întemeiat pământul?
Spune, dacă ai pricepere.
5. Cine i-a hotărât măsurile, știi?
Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?
6. Pe ce sunt sprijinite temeliile lui?
Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului,
7. atunci când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie
și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
8. Cine a închis marea cu porți,
când s-a aruncat din pântecele mamei ei?
9. Când i-am făcut haina din nori
și scutece din întuneric;
10. când i-am pus hotar
și când i-am pus zăvoare și porți;
11. când am zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe;
aici să ți se oprească mândria valurilor tale”?
12. De când ești, ai poruncit tu dimineții?
Ai arătat zorilor locul lor,
13. ca să apuce capetele pământului
și să scuture pe cei răi de pe el?
14. Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete,
și toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată?
15. Pentru ca cei răi să fie lipsiți de lumina lor,
și brațul care se ridică să fie zdrobit?
16. Ai pătruns tu până la izvoarele mării?
Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adâncului?
17. Ți s-au deschis porțile morții?
Sau ai văzut tu porțile umbrei morții?
18. Ai cuprins tu cu privirea întinderea pământului?
Vorbește, dacă știi toate aceste lucruri.
19. Unde este drumul care duce la locașul luminii?
Și întunericul unde își are locuința?
20. Poți să le urmărești până la hotarul lor
și să cunoști cărările locuinței lor?
21. Știi, căci atunci erai născut,
și numărul zilelor tale este mare!
22. Ai ajuns tu până la cămările zăpezii?
Ai văzut tu cămările grindinei,
23. pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtorare,
pentru zilele de război și de bătălie?
24. Pe ce cale se împarte lumina?
Și pe ce cale se împrăștie vântul de răsărit pe pământ?
25. Cine a deschis un loc de scurgere ploii
și a însemnat drumul fulgerului și al tunetului,
26. pentru ca să cadă ploaia pe un pământ fără locuitori,
pe un pustiu unde nu sunt oameni;
27. pentru ca să adape locurile pustii și uscate,
și ca să facă să încolțească și să răsară iarba?
28. Are ploaia tată?
Cine dă naștere picăturilor de rouă?
29. Din al cui sân iese gheața
și cine naște promoroaca cerului,
30. ca apele să se îngroașe ca o piatră,
și fața adâncului să se întărească?
31. Poți să înnozi tu legăturile Găinușei
sau să dezlegi frânghiile Orionului?
32. Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului
și tu cârmuiești Ursul mare cu puii lui?
33. Cunoști tu legile cerului?
Sau tu îi orânduiești stăpânirea pe pământ?
34. Îți înalți tu glasul până la nori,
ca să chemi să te acopere râuri de ape?
35. Poți tu să arunci fulgerele ca să plece?
Îți zic ele: „Iată-ne”?
36. Cine a pus înțelepciunea în negura norilor
sau cine a dat pricepere întocmirii văzduhului?
37. Cine poate să numere norii cu înțelepciune
și să verse burdufurile cerurilor,
38. pentru ca să înceapă pulberea să facă noroi,
și bulgării de pământ să se lipească împreună?
39. Tu izgonești prada pentru leoaică
și tu potolești foamea puilor de lei,
40. când stau ghemuiți în vizuina lor,
când stau la pândă în culcușul lor?
41. Cine pregătește corbului hrana,
când puii lui strigă spre Dumnezeu,
când umblă rătăciți și flămânzi?

Capitolul 39

1. Știi tu când își fac caprele sălbatice puii?
Vezi tu pe cerboaice când fată?
2. Numeri tu lunile în care sunt însărcinate
și cunoști tu vremea când nasc?
3. Ele se pleacă, fată puii
și scapă iute de durerile lor.
4. Puii lor prind vlagă și cresc sub cerul slobod,
pleacă și nu se mai întorc la ele.
5. Cine a lăsat slobod măgarul sălbatic,
izbăvindu-l de orice legătură?
6. I-am dat ca locuință pustiul
și pământul sărac ca locaș.
7. El râde de zarva cetăților
și n-aude strigătele stăpânului, care-l mână.
8. Străbate munții ca să-și găsească hrana
și umblă după tot ce este verde.
9. Vrea bivolul sălbatic să fie în slujba ta?
Și stă el noaptea la ieslea ta?
10. Îl poți lega tu cu o funie, ca să tragă o brazdă?
Merge el după tine, ca să grăpeze bulgării din văi?
11. Te încrezi tu în el, pentru că puterea lui este mare?
Și-i lași tu grija lucrărilor tale?
12. Te lași tu pe el, pentru căratul roadelor tale,
ca să le strângă în aria ta?
13. Aripa struțului bate cu veselie,
de-ai zice că este aripa și penișul berzei.
14. Dar struțoaica își încredințează pământului ouăle
și le lasă să se încălzească în nisip.
15. Ea uită că piciorul le poate strivi,
că o fiară de câmp le poate călca în picioare.
16. Este aspră cu puii săi de parcă nici n-ar fi ai ei.
Că s-a trudit degeaba, nu-i pasă nicidecum!
17. Căci Dumnezeu nu i-a dat înțelepciune
și nu i-a făcut parte de pricepere.
18. Când se scoală și pornește,
râde de cal și de călărețul lui.
19. Tu dai putere calului,
și-i îmbraci gâtul cu o coamă ce fâlfâie?
20. Tu-l faci să sară ca lăcusta?
Nechezatul lui puternic răspândește groaza.
21. Scurmă pământul și, mândru de puterea lui,
se aruncă asupra celor înarmați;
22. își bate joc de frică, nu se teme
și nu se dă înapoi dinaintea sabiei.
23. Zăngănește tolba cu săgeți pe el,
sulița și lancea strălucesc,
24. fierbe de aprindere, mănâncă pământul,
n-are astâmpăr când răsună trâmbița.
25. La sunetul trâmbiței parcă zice:
„Înainte!”
De departe miroase bătălia,
glasul ca de tunet al căpeteniilor și strigătele de luptă.
26. Oare prin priceperea ta își ia uliul zborul
și își întinde aripile spre miazăzi?
27. Oare din porunca ta se înalță vulturul
și își așază cuibul pe înălțimi?
28. El locuiește în stânci,
acolo își are locuința, pe vârful zimțat al stâncilor și pe vârful munților.
29. De acolo descoperă el prada
și își cufundă privirile în depărtare după ea.
30. Puii lui îi beau sângele;
și acolo unde sunt hoituri, acolo-i și vulturul.”

Capitolul 40

1. Domnul a vorbit lui Iov și a zis:
2. „Ești încredințat acum tu, care vorbești împotriva Celui Atotputernic?
Tu care mustri pe Dumnezeu, mai ai vreun răspuns de dat?”
3. Iov a răspuns Domnului, și a zis:
4. „Iată, eu sunt prea mic; ce să-Ți răspund?
Îmi pun mâna la gură.
5. Am vorbit o dată, și nu voi mai răspunde;
de două ori, și nu voi mai adăuga nimic.”
6. Domnul a răspuns lui Iov din mijlocul furtunii și a zis:
7. „Încinge-ți mijlocul ca un viteaz; ca Eu să te întreb, și tu să Mă înveți.
8. Vrei să nimicești până și dreptatea Mea?
Și să Mă osândești, ca să-ți scoți dreptatea?
9. Ai tu un braț ca al lui Dumnezeu
și un glas de tunet ca al Lui?
10. Împodobește-te cu măreție și mărime,
îmbracă-te cu strălucire și cu slavă!
11. Varsă-ți valurile mâniei tale
și doboară cu o privire pe cei trufași!
12. Smerește cu o privire pe cei trufași,
zdrobește pe loc pe cei răi,
13. ascunde-i pe toți împreună în țărână,
învelește-le fața în întuneric!
14. Și atunci voi aduce și Eu lauda puterii dreptei tale.
15. Uită-te la hipopotamul, căruia i-am dat viață ca și ție!
El mănâncă iarbă ca boul.
16. Uită-te ce tărie are în coapse
și ce putere are în mușchii pântecelui său!
17. Își îndoaie coada tare ca un cedru,
și vinele coapselor lui sunt întrețesute.
18. Oasele lui sunt ca niște țevi de aramă,
mădularele lui sunt ca niște drugi de fier.
19. El este cea mai mare dintre lucrările lui Dumnezeu.
Cel ce l-a făcut l-a înzestrat cu o sulițăa.
aAdică: dinți mari ca să se apere
20. El își găsește hrana în munți, unde se joacă toate fiarele câmpului.
21. Se culcă sub lotus,
în mijlocul trestiilor și mlaștinilor.
22. Desișul lotusului îl acoperă cu umbra lui,
sălciile pârâului îl înconjoară.
23. Dacă se întâmplă ca râul să iasă din matcă, el nu fuge:
chiar de s-ar năpusti Iordanul în gâtlejul lui, el ar rămâne liniștit.
24. Crezi că-l poți prinde lovindu-l în față?
Sau crezi că-i vei putea străpunge nasul cu ajutorul lațurilor?

Capitolul 41

1. Poți tu să prinzi Leviatanul cu undița?
Sau să-i legi limba cu o funie?
2. Îi vei putea petrece papura prin nări?
Sau să-i străpungi cu un cârlig falca?
3. Îți va face el multe rugăminți?
Îți va vorbi el cu un glas dulce?
4. Va face el un legământ cu tine
ca să-ți fie rob pe vecie?
5. Te vei juca tu cu el ca și cu o pasăre?
Îl vei lega tu, ca să-ți înveselești fetele?
6. Fac pescarii negoț cu el?
Îl împart ei între negustori?
7. Îi vei acoperi pielea cu țepușe
și capul cu căngi?
8. Ridică-ți numai mâna împotriva lui
și nu-ți va mai veni gust să-l lovești.
9. Iată că ești înșelat în așteptarea ta de a-l prinde:
numai să-l vezi și cazi la pământ!
10. Nimeni nu este atât de îndrăzneț ca să-l întărâte.
Cine Mi s-ar împotrivi în față?
11. Cui sunt dator, ca să-i plătesc?
Sub cer totul este al Meu.
12. Vreau să mai vorbesc iarăși de mădularele lui și de tăria lui,
și de frumusețea întocmirii lui.
13. Cine-i va putea ridica veșmântul?
Cine va putea pătrunde între fălcile lui?
14. Cine va putea deschide porțile gurii lui?
Șirurile dinților lui cât sunt de înspăimântătoare!
15. Scuturilea lui mărețe și puternice, sunt unite împreună ca printr-o pecete;
aSau: Solzii
16. se țin unul de altul,
și nici aerul n-ar putea trece printre ele.
17. Sunt ca niște frați care se îmbrățișează,
se apucă și rămân nedespărțiți.
18. Strănuturile lui fac să strălucească lumina;
ochii lui sunt ca geana zorilor.
19. Din gura lui țâșnesc flăcări, scapără scântei de foc din ea.
20. Din nările lui iese fum,
ca dintr-un vas care fierbe, ca dintr-o căldare fierbinte.
21. Suflarea lui aprinde cărbunii,
și gura lui aruncă flăcări.
22. Tăria lui stă în grumaz,
și înaintea lui sare groaza.
23. Părțile lui cele cărnoase se țin împreună,
ca turnate pe el, neclintite.
24. Inima lui este tare ca piatra,
tare ca piatra de moară care stă dedesubt.
25. Când se scoală el, tremură vitejii,
și spaima îi pune pe fugă.
26. Degeaba este lovit cu sabia;
căci sulița, săgeata și pavăza nu folosesc la nimic.
27. Pentru el fierul este ca paiul,
arama, ca lemnul putred.
28. Săgeata nu-l pune pe fugă,
pietrele din praștie sunt ca pleava pentru el.
29. Nu vede în ghioagă decât un fir de pai
și râde la șuieratul săgeților.
30. Sub pântecele lui sunt țepi ascuțiți:
ai zice că este o grapă întinsă peste noroi.
31. Face să clocotească fundul mării ca un cazan
și-l clatină ca pe un vas plin cu mir.
32. În urmă el lasă o cărare luminoasă;
și adâncul pare ca pletele unui bătrân.
33. Pe pământ nimic nu-i este stăpân;
este făcut ca să nu se teamă de nimic.
34. Privește cu dispreț tot ce este înălțat,
este împăratul celor mai mândre dobitoace.”

Capitolul 42

Smerirea și căința lui Iov

1. Iov a răspuns Domnului și a zis:
2. „Știu că Tu poți totul
și că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale.” –
3. „Cine este acela care are nebunia să-Mi întunece planurile?” –
„Da, am vorbit, fără să le înțeleg,
de minuni, care sunt mai presus de mine și pe care nu le pricep.” –
4. „Ascultă-Mă și voi vorbi;
te voi întreba, și Mă vei învăța.” –
5. „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine;
dar acum ochiul meu Te-a văzut.
6. De aceea mi-e scârbă de mine
și mă pocăiesc în țărână și cenușă.”
7. După ce a vorbit Domnul aceste cuvinte lui Iov, a zis lui Elifaz din Teman: „Mânia Mea s-a aprins împotriva ta și împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n-ați vorbit așa de drept de Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.
8. Luați acum șapte viței și șapte berbeci, duceți-vă la robul Meu Iov și aduceți o ardere de tot pentru voi. Robul Meu Iov să se roage pentru voi, și numai în vederea lui nu vă voi face după nebunia voastră; căci n-ați vorbit așa de drept despre Mine, cum a vorbit robul Meu Iov.”
9. Elifaz din Teman, Bildad din Șuah, și Țofar din Naama s-au dus și au făcut cum le spusese Domnul. Și Domnul a ascultat rugăciunea lui Iov.
10. Domnul a adus pe Iov iarăși în starea lui de la început, după ce s-a rugat Iov pentru prietenii săi. Și Domnul i-a dat înapoi îndoit decât tot ce avusese.
11. Frații, surorile și vechii prieteni ai lui Iov au venit toți să-l vadă și au mâncat cu el în casă. L-au plâns și l-au mângâiat pentru toate nenorocirile pe care le trimisese Domnul peste el, și fiecare i-a dat un chesita și un inel de aur.
12. În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi. A avut paisprezece mii de oi, șase mii de cămile, o mie de perechi de boi și o mie de măgărițe.
13. A avut șapte fii și trei fete;
14. celei dintâi i-a pus numele Iemima, celei de-a doua Cheția și celei de-a treia Cheren-Hapuc.
15. În toată țara nu erau femei așa de frumoase ca fetele lui Iov. Tatăl lor le-a dat o parte de moștenire printre frații lor.
16. Iov a mai trăit după aceea o sută patruzeci de ani și a văzut pe fiii săi și pe fiii fiilor săi până la al patrulea neam.
17. Și Iov a murit bătrân și sătul de zile.