Controlul limbii o necesitate

Controlul limbii o necesitate

„Vă spun că în ziua judecății oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor înerodnic sau vătămătorș pe care-l vor fi rostit.” Matei 12:36.

Domnul nostru se adresa unora dintre cărturarii și fariseii care încercau „să-L prindă prin cuvintele Lui” — să profite de chestiunile tehnice ale limbii. În străduința lor de a I se opune, acei cărturari și farisei făceau tot ce puteau pentru a-L pune în încurcătură sau a-L învinge în raționamentele Lui, chiar mergând până la a folosi argumente pe care ei de fapt nu le credeau. Aceasta este o procedură foarte periculoasă. Indiferent cât de dreaptă credem că este cauza noastră luată în ansamblul ei, nu trebuie să recurgem la o folosire greșită a limbii pentru a susține ceea ce credem noi că este Adevărul.

Poate că acei farisei au spus printre ei: „Trebuie să folosim argumente puternice pentru a rezista în fața acelui Nazarinean. El folosește un limbaj puternic. Trebuie să ne susținem partea noastră din controversă și să nu ne arătăm înfricoșați”. Dar această poziție nu le-a justificat conduita. Deoarece Dreptatea este temelia Tronului lui Dumnezeu, orice încercare de a profita de altul în vreun fel va aduce în mod sigur pedeapsă.

Din comentariile Domnului nostru în diferite împrejurări asupra subiectului limbii, ne dăm seama că în zilele Sale trebuie să fi predominat o stare foarte greșită printre cei cu care El a venit în contact. Cărturarii și fariseii I-au atribuit

o putere rea și au declarat că era unealta lui Satan — că Satan vorbea prin El etc. La început Domnul nostru le-a spus într-un mod general că se înșelau pe ei înșiși. Mai târziu i-a mustrat aspru și le-a arătat falsitatea argumentelor lor. În legătură cu textul nostru a declarat că ei vor fi condamnați prin cuvintele lor — vor fi tratați, corectați în dreptate și aduși la adevărata reformare, ori altfel vor muri în Moartea a Doua.

Puterea limbii

Ființele umane sunt singurele creaturi pământești care pot vorbi — oral sau în scris sau în alt mod. Poporul lui Dumnezeu își dă seama din ce în ce mai mult de înțelepciunea afirmației apostolului Iacov, că deși limba este un mădular mic, totuși este cel mai periculos dintre toate pentru că are cea mai largă influență. Dacă cineva nu greșește în vorbire este un om perfect (Iacov 3:2). Noi nu putem evalua posibilele rezultate ale cuvintelor noastre. Această influență poate ajunge chiar până la marginile Pământului. De aceea trebuie să analizăm cu grijă ce putem spune, pentru a constata dacă cuvintele noastre vor glorifica pe Dumnezeu sau Îl vor dezonora — dacă ele vor stârni gânduri și impulsuri bune în mințile altora, sau dacă vor stârni ceea ce este rău.

În Înțelepciunea Sa, Dumnezeu a văzut potrivit să ne creeze astfel încât conduita noastră de astăzi are mult de-a face cu caracterul nostru de mâine. Astfel că noi fie construim, fie distrugem caracterul în mod continuu. Ar fi bine ca toți să știe acest lucru. Nu numai oamenii din lume, ci și creștinii ar trebui să înțeleagă acest principiu; pentru că creștinii sunt acum în încercare pentru glorie, onoare și nemurire. Prin urmare, neglijând să-și cântărească atent cuvintele, ei ar putea pierde marele premiu pentru care se străduiesc.

Ziua de judecată

Domnul nostru a accentuat faptul că de fiecare cuvânt nefolositor — de orice exprimare nefolositoare — trebuie să se dea socoteală într-o zi a socotelii. După cum înțelegem noi, Scripturile învață că pentru Biserică această zi a socotelii este acest Veac Evanghelic. În fiecare zi trebuie să mergem la Tatăl nostru ceresc și să spunem: „Ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm celor care ne-au greșit”. Nu numai că zilnic trebuie să dăm socoteală, dar și la sfârșitul cursului nostru va avea loc un bilanț general. Prin aceasta nu înțelegem că la sfârșitul alergării noastre vom fi chemați și interogați pentru fiecare cuvânt al experienței noastre, ci fiecare dintre noi care vine în contact cu Adevărul, fie zidește caracterul, fie îl dărâmă, și la sfârșitul probării sale caracterul său îi va hotărî răsplata. După cum un elev învață zilnic lecțiile și se pregătește pentru examenele finale de la sfârșitul anului, când are loc o verificare generală a cunoștințelor lui, tot așa este și cu elevii din Școala lui Cristos. Învățătorul nostru se ocupă de noi în fiecare zi; dar la sfârșitul cursului nostru va avea loc un bilanț.

Fără îndoială că în fiecare dintre noi se află unele lucruri dezaprobate de Domnul; căci toți avem comoara Minții Noi în vase de lut și de aceea nu putem face cum am vrea. Dar ne-am angajat să servim Domnului și să fim loiali în a face voia Sa. De aceea El Se ocupă de noi acum. Făcând așa, El ne avertizează că limba este un mădular foarte important al trupului nostru și că trebuie să fim atenți cum o folosim; căci aceasta va avea legătură cu decizia finală de la sfârșitul acestui Veac Evanghelic, când vor fi prezentate rezultatele. Atunci se va hotărî dacă suntem vrednici de cea mai mare onoare — comoștenire cu Mântuitorul nostru — sau dacă vom fi servitorii acelei clase, sau dacă vom fi nevrednici de viață pe oricare plan de existență.

Cum socotește Domnul nostru calomnia

Dar pentru noi există de asemenea o socoteală acum. Domnul nostru spune că limba este un mădular atât de important încât reprezintă inimile noastre mai exact decât orice altceva. Mâna ar putea face o faptă bună, totuși inima ar putea fi foarte diferită de mână. De fapt, mâna ar putea să nu exprime deloc sentimentul adevărat al inimii. Dar limba în mod sigur va exprima ceea ce este de fapt în inimă. De aceea, prin cuvintele noastre fie zidim zilnic, fie dărâmăm caracterul.

Există un spirit care aruncă afară cuvinte aspre. Din punctul de vedere al Domnului, aceasta este OMOR. Astfel la sfârșitul Veacului Iudeu cărturarii și fariseii L-au criticat și L-au defăimat pe Domnul nostru. Deși din cunoștința Legii știau că sunt răspunzători de acțiunile lor, totuși ei n-au apreciat faptul că vor fi judecați după cuvintele lor.

Așa va fi în Ziua Judecății lumii — Mileniul. Omenirea va fi răspunzătoare pentru lucrarea limbii ei. Dar ea va avea o ocazie mai favorabilă atunci decât dacă ar fi judecată acum; atunci vor fi în acțiune forțe care îi vor face o judecată mai promptă; și de aceea își va învăța lecțiile repede. Oamenii vor fi răspunzători de cuvintele lor. Cei care „n-au știut-o îvoia stăpânului — n. e.ș „ vor fi bătuți cu puține” lovituri; dar cei care „au știut îvoia stăpânului — n. e.ș și nu s-au pregătit deloc” după cunoștința lor „vor fi bătuți cu multe lovituri”.

Frâie speciale pentru limbă

Sub presiunea unei ispite neașteptate, poporul Domnului, care este acum sub judecată, ar putea spune din impuls ceea ce nu place Învățătorului. Dar noi trebuie să învățăm să nu vorbim fără chibzuială; trebuie să învățăm să ne cântărim cuvintele. Deoarece suntem servitori ai lui Dumnezeu, întotdeauna trebuie să fim atenți la căile noastre, pentru a putea face cel mai bun serviciu posibil. Trebuie nu numai să avem o bunăvoință de a face ce este drept; trebuie să încercăm să ne înfrânăm limba. Orice angajamente sau hotărâri sau rețineri pe care am căuta să le punem asupra limbii noastre ar putea fi considerate ca frâie, prin care suntem determinați să ne aducem într-o supunere deplină față de voința lui Dumnezeu.

Atâta vreme cât Satan și oștirea lui de demoni sunt în libertate, poporul Domnului va face bine să fie atent la căile lui, ca să nu păcătuiască cu limba. Satan și îngerii lui încearcă să corupă pe acei care s-au predat Domnului și să-i prindă în cuvintele lor. Astfel că atâta timp cât suntem în prezența lor trebuie să fim în mod special în gardă, ca să nu ne prindă în capcană. După cum spune psalmistul: „îmi voi pune frâu gurii cât va sta cel rău înaintea mea”.

 

O lecție importantă pentru toți

Deși Domnul nostru a declarat că oamenii vor trebui să dea socoteală pentru fiecare cuvânt vătămător, totuși El S-a referit la gândurile din spatele cuvintelor. Atitudinea inimii a fost cea care L-a întristat. El știa că atitudinea inimii arătată de cărturari și de farisei le va dăuna.

Printre poporul Domnului nu este nimic mai important decât să învețe să fie foarte drepți. Deși este corect să fii iubitor, bun, generos, totuși dreptatea este însăși temelia caracterului. Orice iubire și bunătate nebazate pe dreptate nu sunt nici satisfăcătoare, nici plăcute Domnului. În procedurile cu alții, un copil al lui Dumnezeu nu va gândi, ce mă vor lăsa semenii mei să iau de la ei, ci, care sunt drepturile altora și ce ar dori Tatăl meu ceresc să fac?

Este foarte natural pentru cineva să-și recunoască drepturile sale în orice chestiune, dar natura decăzută nu observă atât de repede drepturile altora. De aceea, una din cele mai importante lecții de învățat pentru poporul Domnului este să le facă altora așa cum ar vrea să le facă alții lor — simpla dreptate.

Ne temem că mulți din poporul drag al Domnului nu și-au dat seama pe deplin că ascultarea de regulile care guvernează Noua Natură înseamnă în mod absolut „Regula de Aur” din partea lor față de toți ceilalți. Ei nu trebuie să facă altora ceea ce n-ar vrea să le facă alții lor. Datoria Noii Creaturi este să aducă trupul în așa supunere încât dreptatea să conducă în fiecare faptă și cuvânt, și pe cât este posibil în fiecare gând. Trebuie să fii drept în gânduri înainte de a fi drept în purtare. Cel care judecă nedrept va acționa nedrept în ciuda străduințelor spre contrariu.

Comoara înmagazinată în inima noastră

Reflectând că Biserica stă înaintea Curții de Judecată, sub examinarea personală a Domnului nostru, și că în evaluarea Sa cuvintele noastre sunt un criteriu de judecată, niciodată nu putem cântări destul de atent principiile în baza cărora va lua El decizia. Cuvintele Domnului nostru, consemnate în Matei 12:34-36, arată că atât inima cât și gura sunt sub examinare specială. Ce necesară este deci o stare corectă a inimii, pentru ca aceste cuvinte ale gurii noastre să poată fi plăcute Domnului și Răscumpărătorului nostru!

În declarația Domnului nostru, inima este reprezentanta caracterului și gura este indicatorul acelui caracter. Cuvântul inimă este folosit uneori în Scriptură cu sensul exact al cuvântului minte. Din prisosul minții vorbește gura. Un om bun scoate lucruri bune din vistieria minții sale. Dar toată omenirea este păcătoasă din natură; de aceea, prin natură toți sunt răi într-o anumită măsură. Dumnezeu nu aprobă pe nimeni care este sub sentința morții. Cu toate acestea, în rasa condamnată a lui Adam există unii care sunt relativ buni — aceia care, în ciuda imperfecțiunilor în care s-au născut, a neajunsurilor naturii lor decăzute, doresc să fie în armonie cu Cel care este atotbun.

Nu găsim nimic în Scriptură care să susțină doctrina depravării totale — să implice că nu există nimic bun în omenire. Chiar dacă nici unul nu este perfect, cu toate acestea, există unii care au cel puțin o voință bună, intenții bune. Astfel de caractere superioare ale veacurilor trecute sunt reprezentate prin Vrednicii din Vechime — Abel, Enoh, Noe, Avraam, Isaac, Iacov, Moise, profeții lui Israel etc., care au demonstrat pe deplin ascultarea lor față de Dumnezeu și loialitatea față de principiile dreptății.

Clasa aprobată de Dumnezeu

În timpul acestui Veac Evanghelic de asemenea există unii care sunt buni. Printre țările păgâne, precum și printre cele creștine, există unii care sunt bine-intenționați, care nu sunt răutăcioși, care nu se străduiesc să facă rău, ci se străduiesc să facă bine. Totuși, pentru ca cineva să aibă aprobarea divină în acest veac, trebuie să fie dintre aceia care vin la Tatăl prin Isus, deoarece nimeni altcineva nu este acceptat de Dumnezeu. Tatăl nu va primi pe nimeni a cărui inimă nu este sinceră, care nu are intenții bune, care nu arată loialitate față de El și de principiile dreptății.

De aceea, toți aceia despre care avem motiv să credem că sunt acceptați de Dumnezeu, concepuți de Spiritul sfânt, nu mai trebuie socotiți „copii ai mâniei, ca și ceilalți”, ci din Casa Credinței. În ciuda slăbiciunilor cărnii, ei sunt buni la inimă; altfel Dumnezeu nu i-ar accepta. La aceștia există un conflict constant între Voința Nouă și dorințele cărnii. Când ajungem să analizăm pe cei care sunt buni la inimă, aflăm că toți au corpuri imperfecte — unii mai mult decât alții. Să renunțăm la lupta pentru premiu din cauză că nu putem face perfect? Nu! Domnul ne asigură că El Se uită la inimă, nu la carne; că El a făcut un aranjament foarte îndurător prin Domnul nostru Isus, prin care imperfecțiunile sunt curățite. „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat.” De aceea, toți copiii Lui pot veni curajos la Tronul Harului Ceresc, ca să obțină milă și ajutor în orice timp de nevoie.

Așchii sau mere — care dintre ele

Lucrurile bune scoase din comoara inimii unui om bun vor fi acele lucruri pe care el le-a înmagazinat din când în când. După cum spune psalmistul despre omul evlavios: „Își găsește plăcerea în Legea DOMNULUI și zi și noapte cugetă la Legea Lui”. Și despre sine declară: „O iau înaintea îanticipezș străjilor de noapte și deschid ochii, ca să cuget la cuvântul Tău”, la Lege, la precepte — la spiritul, la scopul acelei Legi, nu numai la forma exterioară. Așa trebuie să medităm asupra spiritului Legii lui Dumnezeu. Sentimentul inimii noastre trebuie să fie dorința de a primi Mintea Divină cât se poate de amănunțit asupra fiecărui subiect. Toți care sunt dornici să fie în armonie cu Dumnezeu și să obțină asemănarea caracterului Său se vor gândi la lucrurile care sunt bune, curate, sfinte. Psalmul 1:2; 119:148; Filipeni 4:8.

Când cineva se gândește la lucrurile care sunt bune, în minte i se înmagazinează ceea ce este bun. Oriunde se află o gură dispusă să vorbească lucruri rele, există o dispoziție rea — o minte în care s-a înmagazinat răul. Ceea ce și-a înmagazinat cineva în minte va fi lucrul cel mai important și despre acesta va vorbi în mod sigur. O comoară rea se va arăta, în ciuda tuturor străduințelor de a o ascunde; și în mod asemănător se va arăta și o comoară bună, pentru că mintea poate reține numai o anumită cantitate. Luca 6:45.

Un tată și-a văzut fiul citind un roman. El știa că fiul său avea obiceiul de a citi pe această linie. Chemându-l pe băiat, a spus: „Ioan, vreau să golești merele din coșul acela, iar apoi să duci coșul în magazie și să-l umpli cu așchii”. Fiul a făcut cum a fost îndrumat. Când s-a întors, tatăl i-a spus: „Acum pune în el merele”. Fiul a răspuns că nu poate face aceasta, pentru că nu era loc destul în coș și pentru așchii și pentru mere. Apoi tatăl a spus: „Tocmai aceasta ești tu pe cale să faci cu mintea ta. Îți umpli mintea cu așchii; și când vei încerca să pui mere în ea nu va mai fi loc”. Așa este cu noi toți. Dacă ne umplem mintea cu glume, cu vorbe nechibzuite etc., nu vom fi în stare s-o umplem cu lucrurile Spiritului sfânt. Efeseni 5:1-7.

Mulți din poporul Domnului află că, deși inima lor este bună, există în carnea lor o tendință spre anumite lucruri care nu sunt bune. Astfel există o luptă continuă între carne și spirit, acea comoară înmagazinată va fi așchii sau mere, ca să zicem așa. Fiecare nouă creatură trebuie să decidă cu care din ele își va umplea mintea — ce fel de societate va alege, unde va merge, ce va citi, sub ce fel de influențe va intra, la ce fel de influențe se va împotrivi etc. Dacă în trecut a adunat într-o oarecare măsură lucruri rele, acum trebuie să se scape de ele. Dacă și-a umplut mintea cu glume și frivolități, lucruri nepotrivite pentru copilul lui Dumnezeu, trebuie să caute să le îndepărteze.

Cum se construiește caracterul

În fine, există o relație între strângerea unei comori bune în mintea noastră și cea despre care a vorbit Domnul nostru când a zis: „strângeți-vă comori în cer”. Când strângem comori în mintea și în inima noastră, zidim caracterul. Oricine merge în casa unui om și vede ce comori și-a adunat, poate înțelege ușor direcția în care este înclinată mintea acelui om. Preferințele lui îi demonstrează caracterul. Așa este cu noi toți; lucrurile pe care le cultivăm sunt un indicator al caracterului nostru.

Când ajungem să dăm socoteala ca Noi Creaturi, caracterul va decide dacă vom fi socotiți vrednici de a face parte din Turma Mică aleasă a Domnului. Numai cei care au strâns comoara unui caracter în asemănare cu cel al Domnului Isus Cristos, Modelul nostru, vor fi potriviți pentru o moștenire în Împărăția Cerului. Deci, destinul nostru etern se va decide după modul în care ne folosim acum mintea și după gândurile pe care le strângem acum. Oricine cultivă gânduri bune va primi o binecuvântare, nu numai în viața prezentă, ci în tot viitorul.

Prima noastră preocupare deci, trebuie să fie pentru inimă

— ca afecțiunile și dispozițiile ei să fie complet sub controlul Harului Divin; ca acolo să fie întronat fiecare principiu al adevărului și dreptății; ca dreptatea, mila, bunăvoința, blândețea, stăpânirea de sine, credința, amabilitatea frățească, iubirea, suprema reverență față de Dumnezeu și față de Cristos, și o iubire fierbinte pentru toate frumusețile sfințeniei, să fie ferm stabilite drept principii guvernatoare ale vieții. Dacă aceste principii sunt stabilite în inimă, nu vom avea nici o dificultate în controlarea limbii; căci din comoara bună a inimii noastre gura va vorbi cuvinte de adevăr, cumpătare, înțelepciune și har.

R — 5517 / august 1914

„Cine vorbește în chip ușuratic rănește ca străpungerea unei săbii, dar limba înțelepților aduce vindecare.” Prov. 12:18

„Limba înțelepților dă preț cunoștinței, dar gura nesocotiților împroașcă nebunie. Limba dulce este un pom de viață, dar când este necinstită, ea zdrobește duhul.” Prov. 15:2, 4

„DOAMNE cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele sfințeniei Tale? Cel care umblă în neprihănire, cel care face ceea ce este drept și spune adevărul din inimă. Acela nu defăimează cu limba lui, nu face rău semenului său și nu aruncă insultă asupra aproapelui său.” Psalmul 15:1-3