Calea, adevărul și viața

Calea, adevărul și viața

 

„Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei, veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi.” Ioan 8:31, 32.

La prima Venire a Sa Domnul nostru a venit la națiunea Iudee, care era o Casă a Servitorilor în relație de legământ cu Dumnezeu. Acestora trebuia să le fie acordat prima dată privilegiul de a deveni fii ai lui Dumnezeu, și binecuvântarea lor urma să fie în măsura în care erau credincioși luminii care a venit la ei. Înainte de a putea deveni fii ai lui Dumnezeu însă, era necesar ca Isus să fie Răscumpărătorul lor, să facă împăcarea pentru nelegiuire și astfel să deschidă calea. El a venit să facă aceasta, dar nu o făcuse încă. Oricine ajungea să înțeleagă scopurile și aranjamentele divine și să acționeze în armonie cu ele, urma să fie făcut liber, să fie eliberat de condamnarea care era asupra lor ca evrei, de rezultatele slăbiciunii cărnii lor și să fie adus în deplin acord cu Dumnezeu.

Putem vedea că acest mare privilegiu a însemnat de asemenea ceva mai mult decât toate acestea. A însemnat ceva încă mai înalt — chiar comoștenire cu Mesia. Dar toate aceste lucruri erau încă o taină. Erau cunoscute până la acel timp numai de Domnul nostru; Lui I s-au clarificat pentru că fusese conceput de Spirit sfânt. Erau multe lucruri greu de înțeles. Isus a vorbit în pilde, în cuvinte tainice, chiar cu scopul de a face Calea Vieții deschisă atunci o „cale îngustă”. Și astfel citim în Scripturi că unii au spus despre cuvintele Învățătorului: „Cuvântul acesta este prea tare; cine poate să-l sufere?” Cine îl poate crede?

Cuvintele grele la care se face referire în special au fost că „trupul Său era adevărata hrană și sângele Său adevărata băutură”, și că dacă mâncau și beau din ele puteau câștiga viața veșnică. Și astfel citim că după aceea mulți L-au părăsit și au abandonat gândul de a fi ucenicii Lui, atât de orbiți erau în privința propriilor lor interese. În loc să continue cu răbdare, ei au spus: Aceasta este nechibzuință! Nu înțelegem!

Isus a anticipat această stare de lucruri când le-a spus aceste cuvinte. I-a pus în gardă. Era de parcă ar fi spus: ați spus că „niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta!” Deja ați auzit cuvinte foarte diferite de cuvintele cărturarilor și fariseilor. Acum continuați; aveți răbdare așa încă puțin. Dacă veți face aceasta, veți înțelege situația la timpul cuvenit. Exercitați credință — exercitați răbdare. Ați început să fiți interesați de aceste lucruri și când veți deveni pe deplin ucenicii Mei, vi se va acorda o cunoștință a Adevărului. Și acest Adevăr vă va face liberi; vă va da toate binecuvântările și privilegiile pe care le primesc copiii lui Dumnezeu. Mare binecuvântare au avut puținii care au dat atenție sfatului Învățătorului!

 

Binecuvântări începute la Cincizecime

Aceste cuvinte ale lui Isus n-au fost adresate în special celor doisprezece apostoli, ci evreilor în ge­neral care au fost atrași prin simpatie. Nicodim poate să fi fost unul dintre aceștia; el a fost înclinat să se poticnească de lucrurile spirituale; nu putea înțelege cum era posibil ca cineva să se nască din nou. Citim că Spiritul sfânt nu fusese încă dat „fiindcă Isus nu fusese încă slăvit”. Sfântul Pavel ne spune că „omul natural nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie; și nici nu le poate cunoaște, pentru că ele se înțeleg duhovnicește”. 1 Cor. 2:14.

Dar unii au văzut destul în Isus pentru a-i atrage spre El. Aceștia, în sinceritate de inimă, au spus: Sigur cuvintele Lui sunt adevărate și criticile Lui la adresa națiunii noastre sunt adevărate. Nu vedem cum va împlini aceste profeții; dar El ne spune: continuați și veți înțelege mai târziu. Și unii au continuat — „peste cinci sute de frați”. După cum promisese Isus, acestora le-a fost dat privilegiul de a deveni ucenici cu adevărat.

Când a venit Cincizecimea, Tatăl ceresc i-a primit pe toți cei care au continuat în Cuvântul lui Isus, și ei au fost concepuți de Spiritul sfânt în familia Domnului. Atunci au început să vadă lucrurile spirituale — au fost luminați. Nu toată lumina a venit deodată, ci ei au progresat cu trecerea zilelor și anilor. Ei erau într-adevăr ucenici adevărați ai lui Cristos — astfel de urmași ai lui Isus cum binevoia Tatăl să recunoască. Au fost făcuți liberi nu numai de condamnarea Legământului Legii, ci liberi de păcat și de moarte. Au primit o voință nouă, o minte nouă și Spiritul sfânt le-a arătat „lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”.

În rugăciunea Sa către Tatăl, Domnul nostru a spus: „Sfințește-i prin adevărul Tău; Cuvântul Tău este adevărul”. Prin cuvântul Adevăr, Isus S-a referit aici la revelarea de către Tatăl a Planului Său Divin prin Spiritul sfânt; și influența sfințitoare va veni prin cunoașterea acelui Adevăr, primit într-o inimă onestă. Această sfințire sau punere deoparte, strict vorbind, a început cu binecuvântarea Cincizecimii, și încă continuă să lucreze. Și această sfințire progresează atâta timp cât individul permite Adevărului să aibă influența intenționată în viața sa. Vedem o deosebire între textul nostru și cel tocmai citat. În cazul din urmă este Cuvântul lui Iehova, iar în primul este Cuvântul lui Isus. Isus spune: Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, veți cunoaște tot mai bine pe Tatăl ceresc și veți cunoaște voința Lui, calea Lui, metoda Lui; astfel veți cunoaște cuvântul Lui. Toate lucrurile Îi împlinesc voința — voința Tatălui — și văzând și făcând voința Tatălui, va urma procesul de sfințire. Isus le spune tuturor: „Eu sunt calea și adevărul și viața”. Eu sunt singurul prin care puteți veni la Tatăl și să puteți deveni fiii Lui; și rămânând în Mine veți ajunge la marea împlinire.

 

Mijlocul prin care vin toate binecuvântările noastre

Înțelegem deci că Cristos este îndestularea pe care Dumnezeu a prevăzut-o pentru noi în toate privințele. „Care ne-a fost făcut Înțelepciune de la Dumnezeu, Dreptate îîndreptățireș, sfințire și răscumpărare îeliberareș” (1 Cor. 1:30). Mai întâi, aflând despre lucrarea Sa de sacrificiu pentru noi, primim înțelepciunea, instruirea și îndrumarea necesare, prin care putem veni la Tatăl prin meritul Lui. Și El este Înțelepciunea noastră pe tot parcursul drumului. Tatăl ceresc a avut un Plan glorios înainte de întemeierea lumii; acest lucru a fost lăsat să se înțeleagă în Eden, chiar după cădere. La timpul potrivit El a făcut încă o aluzie la acest Plan prin Enoh și prin Avraam, iar mai târziu prin Moise și prin profeți. Dar modul în care lumea urma să beneficieze de el a fost ascuns, totul a fost ținut secret.

Numai când a venit Isus a fost deschisă, a fost arătată calea vieții. „El îCristosș „ a adus la lumină viața și neputrezirea prin Evanghelie.” Esența Evangheliei nu fusese nici măcar declarată, cu atât mai puțin cunoscută, înainte de a veni Isus. Apostolul Pavel spune că această mântuire a „început să fie vestită de Domnul, ne-a fost adeverită de cei care au auzit-o” (Evr. 2:3). Domnul nostru a început să o vestească; dar secretul Evangheliei, Taina ei, n-a fost dezvăluită pe deplin până după Cincizecime. Isus a început să o înțeleagă clar numai după ce a fost conceput de Spiritul sfânt — numai atunci a început să ne pună în față calea vieții și a nemuririi. Chiar și atunci cuvintele Lui au fost pilduitoare, și numai când urmașii Lui au fost concepuți de Spiritul sfânt au fost capabili să intre în „lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”.

 

Isus dreptatea noastră

Pe lângă faptul că El este Înțelepciunea noastră, Isus devine și Dreptatea noastră. El ne acoperă păcatele. Ne atribuie dreptatea Sa, meritul sacrificiului Său. Și această atribuire ne aduce într-o stare de dreptate completă — nu reală, ci socotită, pe care Dumnezeu binevoiește să o recunoască în modul stabilit de El.

Domnul nostru nu devine Dreptatea tuturor — nici chiar a unora care dau o oarecare atenție Cuvintelor Sale — ci numai a celor care ajung la punctul supunerii depline la voința Tatălui. Și există un motiv întemeiat pentru aceasta; pentru că numai cei care se oferă să fie membri ai Corpului Său în acest Veac Evanghelic, numai cei concepuți de Spirit vor profita de îndreptățire prin credință. Ceilalți vor fi condamnați la moarte prin ea acum. În veacul următor ceilalți vor veni la El. Dar numai cei care vin la El acum, să meargă pe urmele Lui, au o îndreptățire prin credință.

Isus sfințirea noastră

Pasul consacrării din partea celor care devin ucenicii lui Isus este numit în Scripturi sfințire. Dar nu este aceeași sfințire care ne vine prin El. Dumnezeu spune: „Voi să vă sfințiți și „ Eu „ vă sfințesc” — adică: Puneți-vă deoparte, și vă voi pune și Eu; Vă voi pune în locul unde doriți să veniți. Astfel, pentru toți cei care venim la Tatăl prin El, Isus devine nu numai Îndreptățirea noastră, ci prin El avem și Sfințirea — punerea deoparte completă. Noi suntem acceptați în El și harul și calitatea Sa de Avocat ne permit să atingem sfințirea completă și finală.

Dumnezeu ne pune deoparte prin aceea că ne concepe de Spirit sfânt la noua natură și ne face membri potențiali ai Preoțimii Împărătești — membri potențiali ai Corpului Celui Uns. Aceasta se numește scriptural o pregustare sau o „arvună” a moștenirii noastre, care va fi trăită pe deplin când vom fi schimbați de la natura umană la cea spirituală — „schimbați într-o clipă, într-o clipeală din ochi”. Dar această „arvună a moștenirii noastre” ne este dată cu intenția să creștem în procesul sfințirii deja început în noi până la completarea lui. La aceasta ajungem prin Cristos.

 

Isus eliberarea noastră

Cei care fac progres satisfăcător vor avea la înviere o deplină eliberare de păcat, de toate imperfecțiunile cărnii și chiar de carne — eliberare deplină prin puterea Primei Învieri. Astfel Cristos devine Eliberarea noastră. Atunci vom atinge desăvârșirea completă a fiilor lui Dumnezeu pe planul divin.

În toate aceste lucruri Cristos este centrul; numai prin El putem obține aceste binecuvântări. Deși Tatăl le dă, El le dă prin Fiul Său, care este Reprezentantul Tatălui. Isus a primit Spiritul Tatălui și l-a turnat peste noi. Acest lucru este ilustrat în tip prin ungerea marelui preot. Uleiul sfânt al ungerii a fost turnat pe capul lui și a curs pe corp. Astfel noi suntem unși prin Capul nostru ca membri ai Marelui Preot.

„Cel care a înviat pe Domnul Isus ne va învia de asemenea și pe noi prin Isus” îTraducerea King James — n. e.ș; adică Isus va fi agentul activ. Dar sunt anumite aspecte ale Planului Divin pe care Isus le va împlini în numele Său; de exemplu, binecuvântarea și ridicarea lumii. Deși Tatăl este Autorul întregului Plan, totuși această binecuvântare vine asupra lumii exclusiv prin sacrificiul Fiului. Cristos va realiza lucrarea Veacului Milenar și apoi va preda Tatălui omenirea.

Dar lucrarea Sa pentru Biserică este diferită: „Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou” (1 Pet. 1:3). Nu Fiul ne-a conceput, deși prin Fiul primim această favoare divină. Prețul sau costul obținerii acestei favori divine speciale este sacrificiul vieților noastre. Ceea ce primește Biserica într-un mod mai direct de la Fiul este îndreptățirea. Totuși această îndreptățire este de la Tatăl, și nu este o îndreptățire reală, ci una atribuită. Este un aranjament special din partea Tatălui pentru noi ca să putem intra în favoarea Sa acum, înaintea lumii — Primele Roade pentru Dumnezeu și pentru Miel.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu minunat, și marele Său Plan al Veacurilor este nespus de minunat! Inimile noastre se bucură că ochii noștri au fost unși să vadă aceste lucruri glorioase, ascunse de mulți în timpul acestui Veac Evanghelic, știind că toți ochii orbi vor fi deschiși și toate urechile surde vor fi făcute să audă!

 

Ei „își vor întoarce urechea de la adevăr”

Propovăduirea Domnului a produs întotdeauna două efecte opuse asupra mulțimii amestecate care L-a auzit: a atras o clasă și a respins alta. Cei care erau plini de mândrie și îngâmfare, și care au preferat întunericul în locul luminii pentru că faptele lor erau rele și pentru că și-au dat seama că dacă admit lumina Adevărului trebuie neapărat să-și conformeze caracterele după ea — toți aceștia au fost respinși de învățăturile lui Cristos. Și dacă Domnul ar fi întreprins lucrarea de slujire conform metodelor urmate astăzi, depinzând pentru sprijin de bunăvoința și contribuțiile oamenilor, acel sprijin ar fi fost adesea foarte slab sau cel puțin foarte inconstant.

În unele ocazii mulțimile au primit mărturia Lui, dar mai târziu L-au părăsit, fără să mai meargă cu El, în timp ce El continua să aplice lecțiile Adevărului divin (Luca 4:14-29). Uneori mulțimile se țineau de învățăturile Lui, „se mirau de cuvintele de har care ieșeau din gura Lui”; totuși cu timpul iarăși L-au părăsit, rămânând doar o mână de oameni. Ioan 6:60-69.

Ce consternare ar urma în diferitele biserici de astăzi, dacă slujitorii declarați ai Evangheliei ar urma exemplul Învățătorului, vestind în mod asemănător tot sfatul lui Dumnezeu! Cât de repede ar deveni nepopulari și ar fi învinuiți de dezbinarea bisericilor! Adunările marilor temple moderne dedicate pe dinafară serviciului lui Dumnezeu și învățăturilor lui Cristos n-ar suporta. Ei merg acolo pentru a fi întreținuți cu discursuri plăcute și elocvente din partea domnilor cu titlu care se presupune că le cunosc gusturile și ideile celor din adunare și le vor predica după placul lor. Ei sunt foarte dispuși să-și dea banii pentru ceea ce doresc, dar nu doresc Adevărul.

Cei care L-au urmat pe Domnul numai pentru puțină vreme și apoi L-au părăsit, desigur că au încetat să fie ucenicii Lui și n-au mai fost recunoscuți astfel; nici nu s-au mai gândit să se pretindă a fi ucenicii Lui. Ucenicul este un elev, un învățăcel; și când un om încetează a mai fi învățăcel sau elev al lui Cristos, marele Învățător, nu mai este ucenicul Lui. Acest lucru a fost foarte vizibil când Domnul a fost prezent și când numele Lui era de ocară printre oameni; dar mai târziu, când El n-a mai fost prezent și când învățăturile Sale au fost amestecate fără scrupule cu filosofiile omenești în așa măsură încât să le dezbrace de ocară și să le facă într-adevăr goale, atunci oamenii au început să pretindă că sunt ucenicii Lui. Aceasta a fost la multă vreme după ce învățăturile Sale au fost complet respinse.

 

Răsplata adevăratei ucenicii

Expresia Domnului, „Sunteți în adevăr ucenicii Mei”, implică o deosebire între ucenicii adevărați și cei doar cu numele. Și deoarece dorim să continuăm a fi ucenici sinceri ai lui Isus, să remarcăm condiția exprimată: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu,sunteți în adevăr ucenicii Mei”. Fățărnicia uceniciei numai cu numele este o urâciune înaintea Domnului.

Este un lucru binecuvântat să faci primul pas în viața creștină — acela al acceptării lui Cristos ca Răscumpărătorul și Domnul nostru și al predării noastre totale Tatălui prin El. Dar răsplata acestui prim pas depinde în întregime de rămânerea în Cuvântul Său, în atitudinea de ucenici adevărați. Dispoziția mândriei umane este de a se rătăci de la simplitatea Adevărului divin și de a căuta teorii și filosofii noi de-ale noastre, sau de a le examina pe ale altora care doresc să fie considerați înțelepți și mari în ochii lumii.

Răsplata uceniciei continui este „Veți cunoaște adevărul” — și nu „Veți învăța totdeauna și nu veți putea ajunge niciodată la cunoștința adevărului” (2 Tim. 3:7). Aici este greșeala pe care o fac mulți; nereușind să rămână în Cuvântul Domnului, ei se afundă în diferite filosofii omenești, care ignoră sau strică Cuvântul Domnului și stabilesc teorii opuse. Pentru cei care caută Adevărul printre aceste teorii omenești nu există nici o promisiune că îl vor găsi vreodată, și nici nu-L găsesc.

Adevărul Divin se găsește numai prin mijlocul stabilit divin — Domnul nostru, apostolii și profeții. „A rămâne în Cuvântul” Domnului implică a continua în învățăturile prezentate în scrierile inspirate ale profeților și ale apostolilor, a studia și a medita asupra lor, a crede în ele fără rezerve și a-ți conforma cu credincioșie caracterul după ele. Și aceasta se potrivește bine cu faptul că trebuie acordată atenție tuturor ajutoarelor pe care Domnul le ridică dintre frații noștri în Corpul lui Cristos, după cum acestea sunt enumerate de apostolul Pavel (Efes. 4:11-15; 1 Cor. 12:12-14). Domnul întotdeauna a ridicat și va ridica până la sfârșit astfel de ajutoare pentru edificarea Corpului lui Cristos; dar datoria fiecărui membru este să le verifice învățătura prin Cuvântul infailibil.

Dacă astfel continuăm în Cuvântul Domnului ca ucenici serioși și sinceri, cu adevărat vom „cunoaște Adevărul”, vom fi „întăriți în adevărul pe care-l avem” îAdevărul potrivit acumș și vom fi „înrădăcinați și zidiți” în adevăr; vom fi „întăriți în credință” și „gata să răspundem oricui ne cere socoteală de nădejdea care este în noi”; „să luptăm pentru credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna”; să „luptăm lupta cea bună”; să „facem acea frumoasă mărturie” și în mod hotărât să „luăm partea noastră la suferință, ca buni ostași ai lui Hristos Isus”, chiar până la sfârșitul luptei noastre.

Noi nu venim la cunoștința Adevărului deodată; ci treptat, pas cu pas, suntem conduși în Adevăr. Fiecare pas este unul de progres sigur, conducând spre un punct mai avantajos pentru mai multe realizări atât în cunoștință cât și în caracter stabilit.

Adevărul însușit astfel, pas cu pas, devine o putere sfințitoare, producând în viețile noastre roadele binecuvântate ale dreptății, păcii, bucuriei în Spiritul sfânt, iubirii, blândeții, credinței, răbdării, oricărei virtuți și oricărui har, pe care timpul și cultivarea le duc la o glorioasă maturitate.

Nu numai că adevăratul ucenic va cunoaște astfel Adevărul și va fi sfințit prin el, dar Domnul a mai zis: „adevărul vă va face liberi”. Cei care au primit Adevărul cunosc prin experiență binecuvântată ceva din puterea sa eliberatoare. Imediat ce o anumită măsură din el este primită într-o inimă bună și onestă, el începe să rupă cătușele păcatului, ignoranței, superstiției și fricii. Razele sale aducătoare de sănătate pătrund în cele mai întunecate colțuri ale inimii și ale minții, și astfel revigorează întreaga ființă; ne însuflețesc trupurile.

 

„Dezvăluirea cuvintelor Tale dă lumină”

Păcatul nu poate suporta lumina Adevărului; și cei care continuă să trăiască în păcat când au primit suficientă lumină pentru a-i arăta diformitatea trebuie în mod inevitabil să-și piardă Lumina, pentru că sunt nevrednici de ea. Ignoranța și superstiția trebuie să dispară în fața acestei Lumini. Și ce realizare binecuvântată este să fii astfel eliberat! Totuși milioane se află încă sub influența orbitoare a erorii. Sub înșelările lui, ei se tem și respectă pe unele dintre cele mai josnice unelte ale lui Satan pentru asuprirea și degradarea lor, pentru că aceste unelte cu ipocrizie pretind numire divină; și ei au fost făcuți să se teamă de Dumnezeu ca de un Tiran răzbunător, care trimite marea majoritate a creaturilor Sale într-o eternitate de chin. Mulțumim lui Dumnezeu! Noi care am primit Adevărul ne-am trezit din acel coșmar îngrozitor și sclavia lui Satan asupra noastră este distrusă. Lumina a risipit întunericul nostru.

Am fost eliberați și de frica pe care o vedem acum venind peste toată lumea în timp ce marile sisteme civile și eclesiastice care au stăpânit lumea de atâta timp sunt îngrozitor clătinate. Toți oamenii chibzuiți se tem de posibilul rezultat al anarhiei și al terorii; alarma tuturor crește pe măsură ce ne apropiem de criza îngrozitoare spre care ne îndreptăm cu repeziciune și pe măsură ce pericolul devine tot mai evident. Dar, în miezul tuturor acestora și cu asigurarea deplină a Cuvântului infailibil al lui Dumnezeu în privința terorilor conflictului prin care trebuie să treacă lumea în curând, adevărații ucenici ai lui Cristos care rămân în Cuvântul Lui nu se tem, ci se bucură; pentru că ei știu că obiectivul lui Dumnezeu în permiterea acestei furtuni puternice este să curețe atmosfera morală a lumii, și că după furtună va veni prin providența Sa o pace durabilă. Instruiți în Adevăr, ei își dau seama de necesitățile situației și au încredere în providența divină, care poate face ca până și mânia omului să-L laude, să facă toate lucrurile să lucreze împreună spre bine.

Binecuvântată promisiune! — „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei, veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face liberi”. Preiubiților, fiindcă am primit această favoare minunată de la Domnul, oare să nu rămânem în ea, fără să dăm vreo atenție învățăturilor seducătoare, ci să aducem roada ei binecuvântată în viețile noastre? Și oare să nu fim credincioși ei în toate împrejurările, apărând-o împotriva fiecărui asalt și purtând ocara ei? Să ne dovedim aprecierea față de Lumina glorioasă prin loialitatea și credincioșia noastră, lucrând la mântuirea noastră cu frică și cutremur.

R — 5506 / august 1914