Sfatul înțelept al Tatălui

Sfatul înțelept al Tatălui

 

„Fiul meu, dă-mi inima ta, și să găsească plăcere ochii tăi în căile mele.” Proverbe 23:26.

Înțeleptul Solomon avea multe soții; de aceea putem presupune în mod rațional că avea și fii. Totuși, a presupune că el a adresat aceste cuvinte unuia dintre fiii săi, sau fiecăruia pe rând, n-ar fi rațional, după părerea noastră; pentru că, cu greu ne-am putea gândi că Solomon dorea să atragă atenția în mod deosebit asupra căilor sale — „și să găsească plăcere ochii tăi în căile mele”. El n-a fost totdeauna o pildă bună de urmat pentru un fiu. Ni se pare că trebuie să căutăm semnificația mai departe. Ne amintim că mai devreme lui Solomon i-a fost acordată înțelepciune deosebită din partea Domnului, datorită cererii sale serioase în acea direcție imediat după ce a devenit rege. Am putea înțelege că el personifica Înțelepciunea, că Înțelepciunea spunea: „Fiul meu îoricine dorește să fie un fiu al Înțelepciuniiș, dă-mi inima ta”. Deoarece Înțelepciunea ar fi un alt nume dat Creatorului, am putea înțelege că Dumnezeu face o invitație fiilor Săi, să-I predea inima și să observe căile Sale. Aceasta, în orice caz, pare a fi lecția cea bună pe care o putem extrage din această scriptură.

 

Cum se pierde sau se menține starea de fiu

Vedem că Dumnezeu, care este Tatăl speciei noastre, ne-a dat ființa, ne-a făcut inițial perfecți, în tatăl nostru Adam. El a dat și îngerilor viață și ființă perfectă, și El dorește ca toți aceștia să-și dea Lui inima. Ei au fost fiii Lui de la timpul când au fost creați. Lucifer a fost un fiu al lui Dumnezeu. Adam a fost un fiu al lui Dumnezeu. Cursul potrivit pentru un fiu al lui Dumnezeu ar fi să se predea cu totul ca să facă voia Tatălui său. Dar în cazul lui Lucifer, aflăm că în loc să-și predea Tatălui inima, el a fost egoist și a încercat să-și facă propria sa voie; și a eșuat lamentabil. În cazul unora dintre îngeri, care nu și-au păstrat starea dintâi, deși erau fii ai lui Dumnezeu, ei nu și-au predat Domnului inima; și ei au eșuat lamentabil. Toți aceștia păcătuind, și-au pierdut starea de fii. Numai continuând loialitatea și ascultarea poate fi menținută starea de fii.

Dumnezeu a aranjat ca omenirea să se poată întoarce la El. În mod asemănător, noi înțelegem că oricare dintre îngerii căzuți care se pocăiesc, pot, în marea Zi de Judecată, să se întoarcă la părtășie cu Dumnezeu. Mesajul Său, la timpul potrivit, pentru toți câți doresc să se întoarcă la El, va fi: „Dacă vrei să fii fiul Meu, dă-Mi inima ta și să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele”.

Ocazia de a deveni fii ai lui Dumnezeu n-a fost dată nici uneia dintre ființele decăzute decât de la Prima Venire a Domnului nostru Isus, și chiar și atunci doar unei anumite clase din rasa decăzută a lui Adam. Aceștia au fost chemați să fie fii pe planul de existență divin, o ofertă care n-a fost făcută de Iehova niciodată înainte nimănui din omenire. Domnul nostru Isus, în calitate de Fiu, Își predase pe deplin inima Sa lui Dumnezeu. Și, deși când a venit pe pământ, acest curs al credincioșiei și ascultării L-a condus pe calea strâmtorării, L-a dus apoi la glorie, onoare și nemurire. Cei care au căutat de atunci să devină fii ai lui Dumnezeu, aud mesajul că Tatăl nu va primi pe nimeni afară de cei care vin prin Fiul Său Isus ca Răscumpărătorul lor și apoi fac o consacrare deplină spre a face voia lui Dumnezeu.

Vedem că toți aceia care au încercat să fie poporul lui Dumnezeu și n-au împlinit acești termeni, au făcut o greșeală serioasă și n-au obținut ceea ce au dorit să obțină. Noi nu trebuie să reținem nimic pentru noi. Trebuie să ne supunem deplin aranjamentelor pe care le-a făcut Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Inimile noastre trebuie aduse în această atitudine de consacrare deplină și ținute acolo. Acelora care, în loialitate de inimă, întrunesc toate aceste cerințe raționale ale Domnului, le spune: „Fii credincios până la moarte, și îți voi da cununa vieții”. Apoc. 2:10.

 

Căile lui Dumnezeu, așa cum sunt arătate în natură

Cei care și-au predat Domnului inimile sunt îndemnați mai departe să-I respecte căile. Ce înseamnă aceasta? Trebuie să încercăm să facem tot ceea ce vedem că face Dumnezeu? Este potrivit ca Domnul să facă judecată și să aplice pedepse celor care sunt pe un drum greșit, care au nevoie de pedeapsă. Ar fi potrivit ca noi să judecăm și să condamnăm în acest fel? Nu. Nu se cuvine ca noi să condamnăm, să dăm sentințe asupra cuiva. Putem condamna păcatul și putem dezaproba ceea ce pare a fi păcat în faptă sau cuvânt, și putem arăta în mod binevoitor care credem că ar fi motivele întemeiate pentru care gândim că este păcat. Putem mustra cu iubire. Dar suntem foarte expuși greșelilor în aceste privințe; și să condamnăm o persoană ca nepotrivită pentru familia Domnului etc., nu este de competența noastră. Așa că nu în această privință trebuie să urmăm căile Domnului. Dar vedem în căile Domnului ilustrații ale caracterului Său — Înțelepciunea Sa, Dreptatea Sa, Iubirea Sa, Puterea Sa. Remarcăm aceste calități ale caracterului Său, respectând căile Sale; și ele ne provoacă admirație și reverență. Cândva, toate căile lui Dumnezeu vor fi ale noastre, dar nu încă; pentru că nu suntem ca El, perfecți, și nu suntem încă în poziție de răspundere.

Poate că lumea nu-și dă seama că ea copiază căile Domnului în foarte multe din realizările acestei zile minunate — făcând pompe cu presiune, motoare, folosind electricitatea etc. Foarte puțini își dau seama că ei încearcă să urmeze căile lui Dumnezeu. De exemplu, în corpul uman există un mecanism minunat prin care sângele este pompat prin artere și vene și prin care este controlat. Acest mecanism este numai copiat de cele mai bune motoare din lume. Dacă ar fi știut oamenii cum să copieze nervii corpului, ei ar fi știut demult cum să dirijeze activitățile prin intermediul electricității etc. Oricine va lua seama la căile Domnului va fi mult mai înțelept decât cei care nu fac astfel. Dar lumea nu-L cunoaște pe Dumnezeu. Poporul lui Dumnezeu însă, chiar dacă ei nu sunt inventatori, pot primi mari binecuvântări luând seama la căile Domnului în natură.

Remarcați mai departe înțelepciunea minunată și superioară care se manifestă în corpul uman — o mașină care funcționează cu o cantitate foarte mică de alimente, pe care și le ia la anumite intervale și prin care poate să-și mențină energia vieții și puterea. Și să ne gândim la cal. Cantitatea de ovăz și fân pe care o mănâncă un cal este relativ mică, totuși măsura de energie și putere pe care acestea o produc este minunată. Dar în ceea ce privește ființa umană, puterea și activitatea sunt însoțite de inteligență, o putere minunată de a gândi și a raționa, și cu cât o examinăm mai mult, cu atât o găsim mai minunată.

 

Căile Domnului, așa cum se văd în Cuvântul Său

Când devenim fii ai lui Dumnezeu și începem să luăm seama la căile Sale, începem să căpătăm credință, cunoștință, spiritul ascultării, mai mult devotament față de Dumnezeu. Toți cei care sunt fii ai lui Dumnezeu vor studia căile Sale. În mod deosebit aflăm despre căile Sale prin studierea Cuvântului Său. Aceasta nu înseamnă doar a citi sau a memora Biblia. Sunt oameni care pot cita capitole sau cărți întregi din Biblie, și totuși să nu înțeleagă ceea ce citesc. Dacă gândim că prin citirea unui număr de capitole facem un lucru meritoriu, greșim. Nu simpla citire a Bibliei este folositoare pentru poporul Domnului, ci, împreună cu ea, puterea înnoitoare și întăritoare care lucrează în noi să vrem și să facem buna Sa plăcere.

R — 5702 / iunie 1915

 

„Suferiți disciplinarea! Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii. Căci care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl? Dar, dacă sunteți scutiți de disciplinare, de care toți au parte, sunteți niște copii nelegitimi, iar nu fii. Și apoi, dacă părinții noștri trupești ne-au disciplinat și tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui duhurilor și să trăim?” Evrei 12: 7-9