Ispite deosebite pentru Noua Creatură

Ispite deosebite pentru Noua Creatură

 

„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul ispitit în toate, asemenea nouă, dar fără păcat. Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să aflăm har, ca să avem ajutor la momentul potrivit.” Evr. 4:15, 16.

Sfântul Pavel vorbește despre Preoția antitipică și arată că Aaron fusese numai un preot tipic, că preoția levitică n-a ridicat de fapt niciodată păcatul, că era necesară o Preoție mai bună, că această preoție mai înaltă era reprezentată prin Melhisedec și că Dumnezeu spusese că Isus va fi „preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. Isus este un Mare Preot ceresc — nu un mare preot pământesc. S-ar putea scoate deci ideea că dacă Domnul nostru nu este un preot pământesc, El nu știe cum să compătimească cu noi. Dar apostolul ne asigură că Marele nostru Preot poate compătimi pe deplin cu noi, fiindcă a fost „ispitit în toate, asemenea nouă”.

Nu trebuie să înțelegem că apostolul vrea să spună că Domnul nostru a fost ispitit în toate felurile în care este ispitită lumea. El n-a avut nici una dintre ispitele specifice unui bețiv etc. Mintea Lui n-a fost dezechilibrată. El a fost ispitit „asemenea nouă” — Biserica. Asemenea Învățătorului nostru, noi nu suntem, ca Noi Creaturi, ispitiți asemenea lumii. Lumea are propriile ei feluri de ispite. Noi nu suntem din lume. Noi suntem încercați în calitate de copii ai lui Dumnezeu concepuți de spirit. Suntem încercați în privința loialității noastre față de El, în privința credinței și ascultării noastre. Desigur, în timp ce suntem încă în trup, suntem expuși ispitelor în privința tendințelor noastre naturale ca membri ai rasei decăzute, dar nu acestea sunt ispitele nostre ca Noi Creaturi.

 

Lumea nu ne poate înțelege

Lumea nu știe nimic despre încercările noastre speciale ca Noi Creaturi. Oamenii știu numai despre încercările și slăbiciunile obișnuite ale umanității. Dar noi, după ce am fost îndreptățiți în ochii lui Dumnezeu și puși deoparte pentru serviciul Său, dorim să ducem la îndeplinire scopurile noastre noi. Noi nu mai suntem din lume. Lumea, carnea și diavolul caută să ne dea la o parte, să ne întoarcă pe căile vechi; și aceste ispite ne pot face să uităm legământul de relație specială cu Domnul și ce ne-am învoit să facem și să fim. În această privință suntem ispitiți și încercați în mod special, și noi trebuie să fim întotdeauna în gardă. Știm că Isus, marele nostru Cap, a fost încercat în același fel ca noi.

Când Isus le-a spus ucenicilor Săi că El va merge la Ierusalim și că va fi vândut în mâinile preoților celor mai de seamă și ale cărturarilor, și-L vor condamna la moarte și-L vor da în mâinile neamurilor, care-și vor bate joc de El și-L vor lovi și-L vor răstigni, sfântul Petru a spus: Învățătorule, nu vorbi așa — este descurajator. Și de ce vorbești despre aceste lucruri stranii, despre mâncatul cărnii și băutul sângelui Tău? Doamne, nu spune aceste lucruri! Dumnezeu să Te ferească; nu aceasta va fi soarta Ta!

Deci, nici chiar cei doisprezece aleși ai Săi nu L-au putut înțelege pe Învățătorul. Isus a răspuns (dar nu în felul nepoliticos din versiunea obișnuită): „Înapoia Mea, Adversarule” — tu devii împotrivitorul Meu. Vrei să strici lucrarea pe care o fac. În loc să Mă ajuți, Mă împiedici, fiindcă gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu, ci ale oamenilor. Vezi Matei 16:21-23 îTraducerea Emphatic Diaglott — n. e.ș.

La fel este cu toți cei care caută să arate bunătate față de noi, care cred că ne servesc interesele cele mai bune. Ei spun că suntem nechibzuiți când ne gândim atât de mult la religie. Ei au intenții bune. Nu-și dau seama că trebuie să fim în cele ale Tatălui nostru. Acest fel de ispite ne vin ca creștini, ca urmași ai Învățătorului. Ispitele speciale ale copiilor Domnului nu sunt ispite de a comite imoralități mari; nici ispitele lui Isus n-au fost de felul acesta. Dar El a avut ispita de a reține Adevărul și de a da ceva mai pe gustul lor.

Unii dintre prietenii noștri din Biserica nominală ne-ar putea spune: De ce nu vă angajați în lucrarea pentru săraci, sau în lucrarea de ridicare socială? Tot timpul vorbiți despre Împărăție! despre Împărăție! Ca ambasadori ai lui Dumnezeu noi suntem aici tocmai pentru scopul de a le spune oamenilor despre Împărăție, despre lucrurile glorioase pe care le are Dumnezeu în păstrare pentru sfinții Săi și de asemenea despre scopurile Sale pentru lume. Noi știm că metodele umane de „lucru pentru săraci” nu vor reuși să salveze lumea, dar Împărăția o va salva. Ispita este să facem ceva ce ar fi aplaudat de alții, în loc să facem și să spunem lucruri din Cuvântul lui Dumnezeu, care aduc dezaprobare din partea lumii și din partea celor din biserica nominală. Editorul are prieteni care-i spun: dacă n-ai vorbi așa cum vorbești și n-ai scrie așa cum scrii, mai mulți te-ar asculta. Ai putea fi foarte popular dacă ai vorbi puțin diferit. Pui prea multă religie în predicile tale. Noi răspundem, da, dar noi vorbim și scriem ca să informăm poporul în privința Cuvântului, a caracterului, a Planului lui Dumnezeu; și în privința chemării Sale actuale pentru Biserică.

 

Caracterul ispitelor Învățătorului

Învățătorului I se prezentase în minte sugestia: Acum ia o cale mai ușoară. Această cale care pare a fi indicată este cea mai aspră cu putință. Du-Te la Dumnezeu și spune-I că nu Ți se pare drept, Tu care ai fost loial în toate aceste veacuri să fii supus unui astfel de tratament; că acesta pare un mod foarte straniu de a trata un Fiu credincios; că nu poate exista nici un motiv bun pentru el și că nimic nu poate fi câștigat prin acesta. Întreabă-L pe Dumnezeu dacă nu poate face ceva schimbare. Întreabă-L dacă nu întrece măsura.

Și la fel noi, urmașii Lui, am putea avea uneori sugestii asemănătoare. Dar un murmur, un spirit rebel ar dovedi că nu suntem în atitudinea corectă a inimii; ar dovedi fie că de fapt nu ne-am supus niciodată Domnului voința, fie că am retras-o și că ne-a lipsit încrederea în El. Și copilul lui Dumnezeu trebuie să se împotrivească acestor ispite.

Când sfântul Petru a căutat să-L apere pe Învățătorul nostru de soldații și ofițerii care au venit să-L aresteze, chiar dacă a știut care va fi sfârșitul, Isus a spus: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” El nu S-a gândit nici o clipă să cedeze vreunei ispite de a-Și folosi puterea superioară ca să-i împiedice pe vrăjmașii Săi să-L prindă. El le-a arătat că avea asemenea putere; căci toți s-au dat înapoi și au căzut la pământ. Astfel El a arătat că dacă ar fi vrut să-Și exercite puterea supranaturală ar fi fost infinit mai puternic decât ei, și S-a supus nu fiindcă trebuia, ci fiindcă în realitate Se supunea de bună voie morții. Aceasta a fost o demonstrație a declarației Sale anterioare: „Îmi dau viața „ . Nimeni nu mi-o ia, ci o dau Eu de la Mine Însumi” (Ioan 10:17, 18). El a refuzat în mod constant să cedeze la vreun apel din partea cărnii Sale de a scăpa de suferințele Sale sau de a le micșora. El a fost „ispitit în toate asemenea nouă, dar fără păcat”.

Noi am putea slăbi uneori; am putea să nu reușim — și chiar nu reușim. Nu putem trăi complet la înălțimea standardului glorios. Cristos a fost fără păcat. În carnea noastră abundă păcatul și noi avem slăbiciuni pe care El nu le-a avut. Dar dacă este ca noi să urmăm în urmele Sale, trebuie să biruim și să ne dovedim biruitori până la sfârșit. Nu trebuie să ne spunem: Nu pot trăi cum a trăit Isus, chiar dacă aș încerca oricât de mult; ce rost are stabilirea unui standard perfect? Dar are rost; și noi ar trebui să ne străduim cu seriozitate să ajungem cât se poate de aproape de acel standard. Ținând acel Model glorios întotdeauna în fața noastră, vom fi în stare să ajungem mult mai aproape de perfecțiune decât dacă standardul nostru ar fi mai jos. Noi trebuie să avem acest standard perfect ca scop al nostru, dacă ne așteptăm să câștigăm premiul pentru care am intrat în această alergare.

Dacă Isus ar fi păcătuit și n-ar fi reușit în vreun fel, ar fi însemnat eșec complet. N-ar fi înviat niciodată. Acest lucru a fost simbolizat prin marele preot iudeu când trecea pe sub văl cu sângele. Dacă marele preot nu urma instrucțiunea Legii în aducerea jertfelor sale murea sub văl. De aceasta S-a temut Isus în Ghetsimani când „a adus rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrimi către Cel care putea să-L scape din îgrecește ekș moarte” — nu să-L scape de la moarte, ci să-L salveze din moarte prin înviere. Și relatarea este că El a fost auzit și a fost întărit, mângâiat (Luca 22:39-45; Evr. 5:7). De îndată ce a avut asigurarea Tatălui că nu încălcase nici o condiție și că nu va merge în moarte eternă, El a fost mulțumit să sufere orice altă experiență care-I venea.

 

Marele nostru preot compătimitor

Prin faptul că Marele nostru Preot a fost ispitit și a suferit, putem ști că El nu este un mare preot rece și indiferent. Dimpotrivă, El este unul plin de compătimire, care a avut cea mai mare experiență (Evr. 2:18; 5:8). Deci, dacă noi avem ispite, ce trebuie să facem? Trebuie să mergem la Marele nostru Preot; și mergând la Tronul Harului Ceresc, putem merge cu îndrăzneală (sau, mai protrivit tradus, cu curaj, fără să ne îndoim), știind că Acela care ne întâmpină acolo este cu totul capabil să compătimească în toate necazurile și nevoile noastre și în toate ispitele noastre.

Dacă n-am păcătuit cu voia, dacă păcatele noastre au fost din imperfecțiunea cărnii prin ispită, așa încât la vremea aceea n-am fost capabili să învingem și să stăpânim carnea cum se cuvine, putem veni cu curaj, știind că Domnul înțelege totul despre slăbiciunile naturii noastre umane decăzute — El Își aduce aminte că nu suntem decât țărână (Ps. 103:13, 14). Sfântul Pavel spune că nu ne putem judeca nici pe noi în privința slăbiciunilor noastre. El zice (1 Cor. 4:3, 4): „Cât pentru mine, este ceva foarte neînsemnat să fiu judecat de voi sau de vreo judecată omenească. Ba încă, nici eu însumi nu mă mai judec „ Cel care mă judecă este Domnul”. El știe cum să facă toată îngăduința cuvenită. Atunci să nu ezităm să venim la El în rugăciune, cerându-I făgăduințele. Să căutăm îndurarea Domnului, știind că o vom primi, când ne străduim cu adevărat să-I fim credincioși.

Tatăl nostru știe totul despre aceste experiențe pe care le avem și El a făcut pregătire pentru a fi acoperiți. El a pregătit sprijin să ieșim din dificultăți, ca să putem intra ca membri ai Corpului lui Cristos, chiar dacă suntem imperfecți. El știe că nu ne putem controla pe deplin corpurile imperfecte. Dar pe măsură ce ne întărim, trebuie să fim mai capabili să ne controlăm corpul muritor. Voința nouă trebuie să subjuge mintea veche și să aibă succes mai bun în cucerirea cărnii. Trebuie să ne examinăm pe noi și progresul nostru; să nu fim satisfăcuți, nici să nu simțim că ne dovedim biruitori, decât dacă din când în când putem vedea creștere în noi în asemănarea lui Cristos și în capacitatea de a supune vechea natură cu impulsurile și tendințele ei.

Pentru noi nici un alt aranjament n-ar fi fost așa de bun ca acela pe care l-a ales Domnul. Slăbiciunile și imperfecțiunile noastre ne stau împotrivă; dar Dumnezeu a pregătit o cale prin care toate ne pot fi iertate, dacă sunt inevitabile sau dacă n-a existat voință în legătură cu ele. Orice măsură de premeditare din partea unui copil al lui Dumnezeu cere ispășire prin lovituri. Dacă ne judecăm — ne inspectăm sau ne examinăm cu atenție — pe noi înșine, gândurile, cuvintele și acțiunile noastre, se va cere mai puțină judecare și disciplinare din partea Domnului ca să ne corecteze greșelile. Dacă ne dăm seama că am fost neglijenți în vreun fel în ținerea angajamentelor noastre, dacă gândim că am lăsat-o moale cândva în ceva amănunt, este de ajutor să impunem ceva pedeapsă asupra noastră pe care s-o simțim. Să mergem la Domnul în rugăciune serioasă, cerând iertare și promițându-I că prin harul Său ne vom strădui să fim mai veghetori în viitor. Să ne examinăm zilnic în această privință și niciodată să nu trecem cu ușurință peste vreo greșeală.

Ce prețios și întăritor este faptul că ne dăm seama că Marele nostru Preot îndurător are milă de neputințele noastre! Totuși, fiindcă avem această cunoștință, noi să nu slăbim niciodată vigilența sau să profităm de îndurarea Sa. Dar ne bucurăm că avem un Scaun al Îndurării la care putem merge imediat ce suntem conștienți de incapacitatea noastră de a fi cu totul cum am vrea, și ne bucurăm să știm că nu vom fi refuzați.

R — 5585 / decembrie 1914