Blândețea, o caracteristică a Cristosului

Blândețea,

o caracteristică a Cristosului

 

„Și robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici.” 2 Timotei 2:24, 25.

Cuvintele textului nostru au fost adresate de către apostolul Pavel lui Timotei, un Bătrân al Bisericii. Poporul Domnului, toți cei care aparțin Corpului lui Cristos, sunt fii ai lui Dumnezeu; totuși ei sunt cu toții slujitori — robi ai lui Isus Cristos. Fiecare fiu adevărat va dori să slujească interesele tatălui său, mai ales ale unui tată drept, iubitor; și fiecare slujitor credincios va dori să slujească interesele stăpânului sau patronului său, mai cu seamă ale unui patron sau stăpân nobil, vrednic de aceasta. Domnul nostru Isus, care a fost Fiul deosebit al Tatălui ceresc, S-a făcut Slujitorul tuturor, ca să slujească interesele Tatălui, să împlinească voința Lui.

Textul nostru se poate aplica fiecărui slujitor al lui Dumnezeu, fiecărui membru al Bisericii lui Cristos, fie că deține vreo funcție printre frați, fie că nu. Este o poruncă ce se aplică întregii Biserici. Fiecare copil al lui Dumnezeu conceput de Spirit trebuie să învețe pe alții potrivit ocaziei și capacității sale, cu limitarea pusă în Scripturi în privința sexului. „Duhul Stăpânului Domnul este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor blânzi; El M-a trimis să pansez pe cei cu inima zdrobită, să vestesc eliberarea robilor și deschiderea închisorii celor ce sunt în lanțuri” (Isaia 61:1). Aceste cuvinte ale profetului se aplică fiecărui membru al Cristosului, Cap și Corp.

 

Maniera potrivită de a prezenta adevărul

Dar Mesajul Veștilor Bune pe care ni l-a dat Domnul să-l vestim nu trebuie impus oamenilor. Pentru a fi slujitori potriviți ai Domnului și în armonie cu aranjamentele Lui, nu trebuie să ne luptăm, nu trebuie să ne certăm. Trebuie să informăm în umilință, nu cu aer de superioritate, sau cu dorința de a arăta cât știm. Mesajul nostru este pentru cei care au „urechi de auzit”. Nu trebuie să ne impunem oamenilor, nici să ne vârâm cu de-a sila, ca să-i facem să ne asculte. În vreme ce trebuie să fim gata ca să ne jertfim interesele proprii pentru a vesti Mesajul credinței noastre, totuși, când facem aceasta nu trebuie să fim certăreți, răutăcioși, arțăgoși.

Nu vrem să spunem despre cei care sunt înclinați să fie arțăgoși în prezentarea Adevărului că ei nu sunt membri ai lui Cristos, dar evident ei n-au învățat calea cea mai bună. N-au dezvoltat suficient calitatea iubirii; sunt deficitari în înțelepciunea cerească în această privință. Cu o aumită ocazie, doi dintre ucenicii Domnului au venit dintr-o cetate a Samariei, ai cărei locuitori n-au vrut să le vândă mâncare, și au întrebat cu indignare pe Isus dacă să nu ceară foc din cer ca să-i nimicească. Ca răspuns Domnul nostru a spus: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți. Căci Fiul Omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască„ (Luca 9:55, 56). La fel sunt astăzi unii gata să se certe cu orice ocazie. Deși această tendință nu dovedește că ei nu sunt copii ai Domnului, totuși ea demonstrează că nu sunt în atitudinea potrivită, că este necesară o îmbunătățire.

Lucrurile plăcute lui Dumnezeu sunt prezentate în Scripturi. Urmașii Domnului trebuie să fie blânzi față de toți oamenii — nu numai față de frații din Biserică, ci față de toți ceilalți. Ei nu trebuie să fie stârnitori de ceartă, totdeauna gata să intre într-o ciorovăială, ci să fie îndelung răbdători, să respecte opiniile și preferințele altora. Ar putea fi ocazii când creștinul ar fi pus într-o situație în care să fie obligat să se apere; dar una este să te aperi într-un mod rațional, și cu totul altceva să fii certăreț și agresiv.

Străduindu-ne să ducem Adevărul la alții, ar trebui să ținem minte că credința noastră nu trebuie prezentată oricui. „Nu aruncați perlele voastre înaintea porcilor.” Ei nu vor aprecia perlele voastre. Vor vrea să vă facă rău deoarece nu le apreciază. Dar, deși nu trebuie să fim certăreți, trebuie să fim activi în prezentarea Cuvântului Vieții. Dacă Adevărul este atacat și sufletele oneste sunt în pericol de a se poticni, noi trebuie, așa cum a poruncit apostolul, să „luptăm pentru credința care a fost dată sfinților odată pentru totdeauna” (Iuda 3). Aceasta nu înseamnă însă că trebuie să fim certăreți, sau să întreținem dispute, în sensul obișnuit al acestor termeni. Trebuie să fim totdeauna gata să vestim Adevărul cu fiecare ocazie potrivită — cu moderație, blândețe și umilință, dar cu seriozitate și zel; pentru că aceasta este treaba noastră. Dacă cei cărora le prezentăm Mesajul Adevărului sunt în atitudinea potrivită, ei îl vor dori. De aceea, este corect pentru noi să fim gata să ne dăm viața în apărarea Adevărului și a intereselor lui.

Cu cât suntem mai liniștiți, mai calmi, mai stăpâniți când cineva ni se împotrivește, cu atât mai bine putem apăra și recomanda Mesajul pe care-l ducem. Cu cât va fi mai mare contrastul dintre spiritul nostru și cel al împotrivitorului nostru, cu atât argumentul în favoarea Adevărului va fi mai puternic în mintea celor care aud și cu atât vom fi mai în stare să dezarmăm prejudecata din mintea împotrivitorului, dacă inima lui este sinceră și onestă. Cel care-și pierde stăpânirea de sine și devine combativ și certăreț, își pierde propria cauză. Nu trebuie să-și piardă niciodată capul. Acesta sigur va spune lucruri care ar fi fost mai bine să rămână nespuse și va arăta prin ton și mod de comportare că nu este animat de Spiritul Învățătorului. Mai mult rău decât bine poate rezulta dintr-o astfel de greșeală. Totdeauna trebuie să prezentăm Mesajul cu blândețe, cu amabilitate, cu convingere. Poate fi necesar să fim fermi în declarațiile noastre, dar spiritul prezentării trebuie să fie blând, fie că este în particular, fie că este în public.

 

Însușirile unui adevărat învățător

Apostolul spune că slujitorii Domnului trebuie să fie „în stare să învețe pe alții” (1 Tim. 3:2; 2 Tim. 2:24). Sfântul Pavel se adresează aici în mod special unui Bătrân al ecclesiei. A fi în stare să învețe pe alții înseamnă a avea capacitatea de învățare. Nu toți au capacitatea, darul de a clarifica lucrurile pentru alții. Sunt unii oameni care, cu cât vorbesc mai mult, cu atât sunt înțeleși mai puțin. Dacă sunt unii care se găsesc în această stare, ei ar trebui să folosească publicații și apoi să încerce să prezinte Mesajul într-un mod care să poată fi asimilat de mintea altora — făcându-l clar, simplu și logic. În prezentarea Mesajului altora este nevoie de răbdare. Să fii gata să repeți punctul tot mereu, să compătimești cu cei pe care îi înveți, amintindu-ți cât de greu ți s-a părut ție când încercai să ieși din întuneric la lumină.

Fie că prezinți Adevărul în public sau în particular, niciodată să nu iei un aer de superioritate, de aroganță. Niciodată să nu­-ți permiți să fii iritat încât să spui: „Despre aceasta eu pot afla mai multe în cinci minute decât poți afla tu într-un an”; nici măcar să nu sugerezi aceasta prin expresia feței tale, sau în tonul sau comportarea ta. Vezi, ai putea să te exprimi în aceste patru moduri deodată; dar oricare din cele patru va fi deajuns să pună o barieră între tine și cei cărora te-ai străduit să le trezești interesul. Trebuie să fii blând, smerit cu inima, umil.

Dacă cineva îți prezintă un argument sau o scriptură despre care el crede că-ți contrazice poziția, spune-i: „Ei bine, frate, haide să vedem dacă aceasta este în armonie cu învățăturile Bibliei. Noi trebuie să acceptăm ca Adevăr doar ceea ce armonizează toate declarațiile Cuvântului lui Dumnezeu. Să verificăm subiectul”. Să ai o manieră blândă, de învățăcel, care arată că este dispus să învețe de la altul, dacă el te poate învăța ceva din Cuvântul sigur al Domnului. Astfel împotrivitorul tău va fi mai dispus să audă ce ai de zis, dacă este dispus să fie cât de cât rezonabil.

Fără îndoială poporul Domnului învață tot mai mult lecția dată în textul nostru — „robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți”. Este o lecție pe care toți trebuie s-o învețe, Bătrânii, Diaconii și fiecare membru al Corpului lui Cristos. Este necesară pentru zidirea caracterului nostru și este necesară ca să putem face un serviciu mai eficient pentru Învățătorul. La început când ne-am încins armătura și am luat Sabia Spiritului, probabil că am făcut unele exerciții cu sabia, și poate adesea am făcut mai mult rău decât bine. Am simțit că avem ceva ce nimeni n-ar putea răsturna. Dar am învățat să fim mai blânzi, mai înțelepți, mai răbdători, mai iubitori; și astfel am devenit mai apți să fim instructorii altora. Am văzut cum putem vătăma Cauza Domnului printr-o prezentare greșită a Adevărului și cum printr-o prezentare potrivită putem avea mai mult succes în înfăptuirea lucrării Domnului, în ajungerea la inimile flămânde, și cum putem fi mai plăcuți marelui nostru Împărat, pe care-L iubim cu toții și dorim să-L servim.

R — 5698 / iunie 1915

 

C. M. 95

1 Ce simț fericit și binecuvântat,

Iubirea fiască, sigil nepătat,

Perfectă dragoste, de tot curată,

Ca să răbdăm toate pe noi ne-nvață.

 

2 Doresc mult să fiu blând, simplu și umil,

Ca-Nvățătorul meu și ca un copil.

Mai sincer mai milos, la minte plăcut,

Să pot veghea-n rugă, pân-noapte-a trecut.

 

3 Vreau știință curată, cari de sus vine,

Și-n totul e plină de fructe bune;

Vreau al lui Isus Duh, precum a promis

Da vreau să și trăiesc precum El a zis.

 

4 Toate sunt deșarte, a lumii plăceri,

Văzând valoarea lor, că-s numa-nșelări,

Eu vreau să fiu liber, nu rob la păcat,

Trăind numai Lui ce m-a răscumpărat.