Pagina 5


A PATRA ZI SAU EPOCĂ



„Și Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, luminătorul cel mare ca să stăpânească ziua și luminătorul cel mic ca să stăpânească noaptea.”

Nu trebuie să presupunem că Soarele și Luna au fost create după Pământ. Există o cale mult mai rațională de a privi lucrurile. Soarele, Luna și stelele fuseseră create cu mult timp înainte, dar nu-și revărsaseră încă lumina asupra Pământului, din cauza vălului impenetrabil care-l acoperea. Apariția Soarelui și a Lunii în Ziua a Patra implică ruperea încă a unui inel și revărsarea masei mari de apă și minerale pe Pământ. Prin eroziunea produsă de apă s-au format șanțuri adânci în munți.

Atmosfera încărcată de carbon era foarte favorabilă dezvoltării plantelor. Se presupune că Pământul avea căldură considerabilă în scoarța sa, oceanele erau calde și bogate în carbon, iar aerul era supraîncărcat cu carbon, așa încât nici un animal viu n-ar fi putut exista. Dar tocmai aceste condiții au fost extrem de favorabile creșterii vegetației uriașe.

Se presupune că vegetația uriașă a trecut într-o stare asemănătoare cu straturile de turbă actuale. Aceste straturi de cărbune în formare au fost supuse mai apoi unei mari presiuni, pe măsură ce inelele din jurul Pământului au căzut unul după altul ca potopuri, îngropând vegetația sub depuneri mâloase. Aceasta este originea zăcămintelor noastre de cărbune.

Nu trebuie să gândim că atunci Soarele și Luna luminau Pământul ca acum. Ele însă se puteau discerne chiar și prin masa densă de ceață și prin atmosfera încărcată de carbon. Influența Soarelui și a Lunii era necesară pregătirii pentru formele superioare de viață animală și vegetală.

în acest text am putea accentua atât cuvântul a stăpâni cât și a face. Dumnezeu a făcut Soarele să stăpânească ziua și Luna să stăpânească noaptea. Pe lângă aceasta, se susține că Luna simbolizează stăpânirea Legământului Legii, iar Soarele stăpânirea Legământului Nou.