Pagina 14


ÎNCEPE SUSPINUL ȘI PLÂNSUL



Prima moarte din familia lui Adam trebuie să fi aruncat asupra ei o umbră grea. Speranța din făgăduința divină, că Sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui, s-a stins pentru un timp. Apoi s-a născut Set. Numele lui arată speranța părinților că el va fi omul promis de Domnul - nevăzând că Cel făgăduit va fi Mesia, care va veni mult mai târziu și a cărui lucrare o mai așteaptă lumea încă.

Chiar dacă spunem că aceasta este prima moarte, să nu uităm că din punct de vedere divin, Adam și rasa lui erau deja morți, așa încât nimeni nu-și poate recâștiga viața veșnică decât prin opera Mântuitorului, de ispășire a păcatului.

Actualmente îîn 1914 - n. e.ș populația lumii este de un miliard șase sute de milioane, în fiecare zi murind nouăzeci de mii.

Este fără îndoială o fericire pentru rasa noastră decăzută că noi nu putem aprecia adânc durerile și necazurile altora. Fiecare individ, fiecare familie are parte de necazuri, cam cât poate suporta. De fapt, bine a cântat poetul, dându-și seama că exteriorizarea durerii este o nechibzuință:

„Mergi și îngroapă-ți tristețea
De care lumea-și are a ei parte,
Mergi și adânc o îngroapă,
Mergi și cu grijă o ascunde”.

Speranța, bucuria și pacea ne vin prin făgăduința divină că va veni timpul când nu va mai fi necaz, moarte, păcat, durere. Împărăția lui Mesia va birui păcatul și moartea, și va lucra pentru ca voia lui Dumnezeu să se facă tot atât de deplin pe Pământ cum se face acum în ceruri. Mat. 6:9, 10.

Experiențele noastre cu păcatul și pedeapsa lui ar trebui să ne facă compătimitori. Noi n-ar trebui să facem nimic spre a le mări altora necazul, ci spre a-l ușura. Cuvintele lui Isus ating această coardă a compătimirii: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă”. Nu există altă odihnă pentru cei cu inima ostenită, decât în unirea cu Cristos.