Pagina 42


VRĂJITOAREA DIN ENDOR



Am menționat deja că după potop îngerii căzuți au fost opriți să se materializeze. De atunci ei au căutat să influențeze omenirea altfel. Puțini ar avea comunicare cu ei dacă ar cunoaște caracterul lor adevărat; prin urmare ei se prezintă ca fiind prietenii și rudele noastre care au murit. Astfel încearcă să comunice cu cei vii prin „medii”, care sunt înșelate, altfel n-ar servi ca „medii” pentru demoni. Isa. 8:19; Deut.18:9-12.

În vechime aceste medii se numeau vrăjitoare, vrăjitori, necromanți. Ei aveau „spirite familiare” sau erau familiari cu spiritele care au fost neascultătoare în zilele lui Noe. Dumnezeu prevenise pe israeliți împotriva acestor spirite rele și a mediilor. El a spus să nu-i fie permis nici unui astfel de mediu să trăiască în țara lui Israel. Ele puteau lucra printre neamurile care nu erau în grija divină, dar Saul, reprezentantul lui Dumnezeu, a primit porunca să le nimicească pe toate acestea.

Când împăratul Saul a pierdut tovărășia lui Dumnezeu, care a refuzat să mai comunice cu el, acesta s-a dus să ceară sfatul unei vrăjitoare din Endor și i-a cerut să-l trezească pe profetul Samuel care între timp murise. Spiritele rele au personificat destul de ușor pe Samuel și vrăjitoarea i-a dat împăratului mesajul în numele lui, în timp ce Samuel era mort și nu putea da sau primi nici un mesaj. Împăratul Saul n-a văzut nimic, ci a primit doar un răspuns de la vrăjitoare care a zis că ea îl văzuse și-l auzise pe Samuel.

Spiritele rele au mijloace de a afla multe lucruri despre viitor. Dar în acele împrejurări oricine ar fi putut cunoaște soarta lui Saul și a armatei sale. Împăratul însuși știa ce-l așteaptă. Tocmai aceasta l-a tulburat și l-a făcut să caute pe vrăjitoare, contrar poruncii divine. Nu se poate presupune nici măcar o clipă că Dumnezeu și Samuel, după ce au refuzat să comunice cu Saul, își schimbau părerea și permiteau unei vrăjitoare, condamnată de Legea divină, să conducă lucrurile. 1 Cron. 10:13, 14.