EDEN—Localizarea grădinii. (Q232-2)

Întrebare (1911)—1—Unde a fost Grădina Edenului? S-a găsit vreodată un loc unde un râu s-a împărțit și a curs în patru brațe?

Răspuns—Se pretinde că există un astfel de loc lângă Macedonia; eu nu l-am văzut niciodată. Nu știu cât de bine este fondată pretenția. Dar dacă există un astfel de loc, el a supraviețuit ravagiilor potopului într-un mod remarcabil. Nu m-aș aștepta la nici o urmă din Grădina Edenului dacă aș crede în potop, și eu cred în potop. Nu cred că potopul ar fi lăsat mai multe semne din Grădina Edenului decât din alte grădini.

ELISEI—Alcătuit din cine? (Q260-1)

Întrebare (1909)—2—Din cine va fi compusă clasa Elisei?

Răspuns—În primul rând nu știm dacă va exista o clasă Elisei, pentru că Biblia nu spune precis că va exista. Dar sugerăm că va fi? Da. Pe ce baze? Pentru că există o clasă Ilie și Scripturile sugerează că există o clasă Elisei la care se referă Domnul nostru și este menționată în Apocalipsa. Elisei a fost cel care s-a întovărășit cu Ilie spre sfârșitul misiunii acestuia — s-a alăturat lui ca serv și a primit o mare binecuvân­tare în final. Dacă vom presupune că el este tipul unei clase, atunci ar fi tipul a două clase. Mai întâi al Marii Mulțimi, pentru că mantaua lui Ilie i-a căzut lui, ceea ce ar părea să sugereze că puterea sau lucrarea lui Ilie va cădea asupra clasei Elisei după ce clasa Ilie va fi luată. Singurul lucru pe care l-a făcut Elisei cu mantaua a fost că s-a dus la râul Iordan, a lovit apele și a trecut dincolo. Aceasta ar însemna că clasa Elisei va trece în moarte într-un mod mult asemănător cu clasa Ilie — Iordanul reprezen-tând moartea. După trecerea Iordanului, el a început să facă o anumită lucrare revoluționară. Aceasta n-ar reprezenta-o pe Marea Mulțime, ci ar părea să reprezinte o altă clasă — lucrarea Vrednicilor din Vechime pe care ei o vor începe și o vor îndeplini în timpul Veacului Milenar. Noi credem că Scripturile arată că Vrednicii din Vechime vor fi în cele din urmă pe același plan cu Marea Mulțime și vor avea aceeași glorie.

ENOH—Unde a fost dus? (Q261-1)

Întrebare (1908)—3—Prin credință, Enoh a fost răpit ca să nu vadă moartea, etc.. Se știe dacă a fost luat de pe pământ, și ce clasă simbolizează?

Răspuns—Răspunsul meu este că tot ce știm despre Enoh, este arătat, mai întâi de toate în Genesa, apoi în declarația apostolului în Evrei și în al treilea rând în declarația lui Iuda, că Enoh a profețit venirea Domnului, spunând că Domnul vine cu nenumărații sfinți ai Săi. Dar în Genesa se arată că n-a fost găsit, a dispărut, pentru că l-a luat Dumnezeu, și apostolul în Evrei ne spune că a fost răpit, luat — ridicat, este ideea, dintr-o stare sau loc, în altul; a fost răpit ca să nu vadă sau să nu aibă experiența morții. Nu înseamnă că n-o va vedea cu ochii lui, ci că n-o va vedea în sensul de a avea experiența morții. Fără îndoială că el a văzut moartea cu ochii lui pentru că moartea exista în lume la acea dată, dar el n-a avut experiența morții. El a fost luat ca să nu aibă experiența morții. Aceasta ne conduce spre a înțelege că Enoh n-a murit. Scripturile nu spun ce a făcut Dumnezeu cu el, sau unde l-a dus, și ne lasă, de aceea, fără vreo bază sau afirmație clară în privința locului unde este. Noi putem spune unde NU este. Putem spune că nu este în ceruri; pentru că Domnul nostru a spus că „nimeni nu s-a suit în cer afară de Cel ce s-a coborât din cer" (Ioan 3:13). De aceea Enoh nu s-a dus în cer în acest sens al cuvântului. Unde s-a dus? Ei bine, Domnul l-a putut lua să-l ducă pe altă planetă după câte știu eu. Nu știu; ar fi doar o presupunere. Eu iau Cuvântul Domnului cum este scris, că el a fost răpit ca să nu vadă moartea și să nu moară. Apostolul clarifică aceasta mai târziu în același capitol. El spune: „În credință au murit toți aceștia" (Evr. 11:13), evident, el a făcut mai întâi o excepție cu Enoh și de aceea n-ar fi inclus cu ceilalți. Unde este, numai Dumnezeu știe; eu nu știu; nimeni nu știe. Așa că voi și cu mine și toți ceilalți suntem la fel. Noi avem așa o încredere în Cuvântul lui Dumnezeu, încât credem că Enoh trăiește undeva, și la timpul cuvenit al lui Dumnezeu vom afla de ce s-a făcut o excepție cu el.

Acum, este el un tip? Poate fi. Nu ni se spune că este un tip și de aceea ar fi imprudent să spunem că este. Noi nu suntem inspirați, ca să spunem că aceasta este un tip și aceea nu este un tip. Dacă putem găsi ceva în Scripturi care să spună că Enoh a fost un tip, atunci am fi îndreptățiți să spunem că a fost un tip. Dar dacă ceva în Scripturi nu se specifică a fi un tip, am face bine să avem grijă cum îl facem tip și cum facem ceva din el, deoarece ne-ar putea crea probleme. Există o afirmație cu privire la aceasta care ne dă o sugestie, o sugestie vagă, că el ar fi fost un tip, și aceasta este o declarație în legătură cu faptul că Enoh a fost al șaptelea de la Adam. „Al șaptelea de la Adam" este scos în relief — șapte, din a șaptea generație. Există doar o mică șansă de a specula puțin pe această bază. O numesc clar — „speculație". Din moment ce întotdeauna în Scripturi numărul șapte este recunoscut ca număr perfect și indicativ al perfecțiunii, putem înțelege că Enoh, al șaptelea de la Adam, ar reprezenta pe omul perfect — perfecțiunea omului sau omul în starea lui viitoare când va fi perfect și când nu va muri. Și în acest sens al cuvântului, Enoh poate fi considerat ca reprezentant al acestei clasei a omenirii care în viitor va fi în armonie cu Dumnezeu și va avea viață veșnică — cei care vor fi aduși la perfecțiune în timpul Veacului Milenar.

ENOH—Răpit; când, unde, de ce? (Q262-1)

Întrebare (1913)—1—Enoh a fost răpit. Ce a însemnat aceasta? Ce a reprezentat aceasta?

Răspuns—Biblia nu ne explică; nici eu n-o voi face. Nu știu.

EUFRAT—Referitor la Moartea a Doua. (Q263-1)

Întrebare (1911)—2—”Al patrulea râu este Eufratul" (Gen. 2:14). Reprezintă acest râu moartea a doua în acest verset?

Răspuns—Nu, după câte știu eu.

EVA—Răscumpărarea ei. (Q263-2)

Întrebare (1910)—3—Dacă nu va dura prea mult timp, te rog explică răscumpărarea Evei.

Răspuns—Nu va dura mult timp. Eva a aparținut lui Adam exact la fel cum toți din rasa lui Adam au aparținut lui Adam. Dumnezeu i-a dat-o pe Eva lui Adam după ce a luat-o din el. Este foarte ușor să vedem, dragi prieteni, că dacă Cristos a răscumpărat pe Adam și tot ce a avut Adam, El a răscumpărat-o și pe Eva.

EVA—Referitor la toți în Adam. (Q263-3)

Întrebare (1910)—1—”Și după cum în Adam toți mor" (1 Cor. 15:22) — să înțelegem că aceasta înseamnă mama Eva?

Răspuns—Da, răspunsul meu este că noi înțelegem că aceasta include și pe mama Eva; ea a fost în Adam în sensul că a fost o parte din familia lui Adam; că totul a fost centrat în Adam; că așa a aranjat Dumnezeu și că păcatul lui Adam a adus starea morții. Dacă Adam ar fi păcătuit și mama Eva n-ar fi păcătuit, bineînțeles n-ar fi prea potrivit să oferim o sugestie, dar ideea mea ar fi că dacă Adam ar fi păcătuit, el ar fi fost scos afară din grădină iar ea ar fi fost scoasă împreună cu el, el fiind reprezentantul rasei, și neascultarea lui ar fi însemnat neascultarea ambilor; ea ar fi fost socotită ca având o parte cu el în neascultare.

EVA—Poziția ei în fața lui Dumnezeu. (Q264-1)

Întrebare (1915-Z)—2—Ce poziție a avut Eva în fața lui Dumnezeu?

Răspuns—Mama Eva n-a avut o stare în fața lui Dumnezeu decât ca parte din corpul lui Adam, pentru că ea a fost luată din coasta lui. Înțelegem că aceasta reprezintă faptul că Biserica nu are o stare în fața lui Dumnezeu prin ea însăși, ci pentru a fi creată s-a cerut sacrificiul lui Isus, Domnul ei. Cu alte cuvinte, ea a ieșit din coasta Lui. Al doilea Adam este Domnul ceresc — întâiul-născut dintre morți, Îndreptățitorul, Dătătorul de viață pentru lume. În timpul Veacului Evanghelic, Dumnezeu este în proces de alegere a Bisericii pentru a fi Mireasa lui Cristos, și ea a fost în proces de dezvoltare. Ca Mireasă, Soția Mielului, ea poate fi considerată a doua Evă; și lucrarea ei va fi în timpul veacului care vine, fiind ca o mamă sau îngrijindu-se de rasa lui Adam, concepută din nou de „Domnul din Ceruri”, al doilea Adam. 1 Cor. 15:45-47.

Întreaga imagine ne arată că responsabilitatea căderii a fost asupra lui Adam. Sfântul Pavel subliniază că Mama Eva a fost cea înșelată și a fost mai întâi în încălcare, dar subliniază și că prin neascultarea lui Adam a intrat păcatul în lume, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor „pentru că toți au păcătuit” (Rom. 5:12) — arătând efectul căderii lui Adam asupra urmașilor săi, prin ereditate. Deoarece „plata păcatului este moartea”, și deoarece păcatul care a adus moartea a fost păcatul lui Adam și nu al Evei, înseamnă că prețul de răscumpărare va fi cel care corespunde lui Adam și nu cel care corespunde Evei.

TRUPUL DE SACRIFICIU

Când citim, „Mi-ai pregătit un trup”, ca sacrificiu, nu trebuie să înțelegem că aceasta se referă la Biserică, trupul lui Cristos pregătit pentru sacrificiu. Trupul pregătit pentru sacrificiu a fost corpul uman al lui Isus. A fost pregătit în sensul că i-a fost dat în mod miraculos și a fost sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși. Singur Isus a avut un astfel de trup pregătit pentru El. Biserica nu are astfel de trup.

Domnul nostru Isus a fost rânduit de Dumnezeu ca Preot după rânduiala lui Melhisedec; dar din punctul de vedere al sacrificiului El a fost antitipul lui Aaron și urma întâi să Se ofere pe Sine, iar apoi să-i accepte pe ucenicii Săi, să-i îndreptățească prin jertfa Sa, și apoi să-i facă membre sau părți din sacrificiul Său. Este evident că în tip numai marele preot a fost rânduit să aducă sacrificiul pentru păcat în Ziua Ispășirii. Nici unul dintre preoții subordonați n-a avut un astfel de drept. Așa că nici unul dintre preoții subordonați antitipici, urmașii lui Cristos, nu este competent să se ofere pe sine însuși. Tot ceea ce noi putem face este să ne prezentăm Răscumpărătorului nostru, care ne îndreptățește — consacrându-ne viața până la moarte. El ne acceptă, ne atribuie meritul Său și ne socotește membre ale Corpului Său de carne; și apoi, prin Spiritul Său sfânt, prin Cristos, Dumnezeu lucrează în noi „să vrem și să facem buna Sa plăcere”, care este să ducem la bun sfârșit lucrarea jerfirii de sine chiar până la moarte. Dar toate acestea în timp ce Biserica nu este sacrificată așa cum a fost Marele Preot, nici prezentată Tatălui în numele nostru. Tatăl tratează numai cu Avocatul nostru și noi suntem acceptați numai pentru că suntem ai Lui.

Toate acestea sunt arătate în tipul jertfei pentru păcat din Ziua Ispășirii. Marele preot oferea mai întâi vițelul, ca propriul său sacrificiu — reprezentându-l pe el însuși în mod individual. Apoi marele preot, nu preoții subordonați, oferea țapul Domnului — un singur țap, nu mai mulți țapi. Acest țap era oferit nu ca sacrificiul preoților subordonați, ci ca sacrificiul marelui preot. Tot așa este și în antitip. Consacrarea noastră este acceptabilă Tatălui numai datorită meritului lui Isus, atribuit nouă ca membre ale Sale când ne adoptă ca parte a propriului Său trup.

EVANGHELIA—Câți au auzit-o? (Q287-1)

Întrebare (1909)—1—Col. 1:23, 24. Explică — În prima parte apostolul vrea să spună că fiecare om de sub ceruri a auzit Evanghelia în ziua lui?

Răspuns—Timp de 1600 de ani sau mai mult Domnul a avut un mesaj pentru evrei — această Evanghelie, sau mesaj, a fost vestită numai evreilor. După prima venire a Domnului nostru a venit un timp când El a spus națiunii evreiești: „Iată, vi se lasă casa pustie" (Mat. 23:38). După convertirea lui Corneliu, acest mesaj n-a mai fost limitat la evrei — a fost propovăduit pentru „orice creatură" — oricui are ureche de auzit. Ceilalți nu vor avea niciodată o ocazie? O, ba da. Vor vedea și auzi ei vreodată? O, da. Toți ochii orbi vor fi deschiși și toate urechile surde destupate. Pavel a fost un slujitor al acestei Evanghelii. „Mă bucur acum în suferințele mele pentru voi" — Pavel a fost bucuros că era un servitor al acestui mesaj evanghelic. El a știut că numai aceia care erau favorizați de Domnul erau astfel privilegiați. El a spus: „Sunt bucuros să împlinesc ce lipsește suferințelor lui Cristos". Voi și cu mine avem același privilegiu. Noi nu avem poziția înaltă pe care a avut-o apostolul Pavel. Astăzi citim cuvintele lui. Exemplul și cuvintele lui Pavel ne aduc mare consolare. Dacă nu bem din acest pahar nu putem fi ucenicii Săi. Voi și cu mine vom fi bucuroși să facem tot ce putem.

EVANGHELIA—Propovăduită mai întâi celor morți. (Q287-2)

Întrebare (1911)—2—”Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită evanghelia și celor morți, pentru ca să fie judecați ca oameni în ce privește trupul, dar să trăiască potrivit lui Dumnezeu în ce privește duhul" (1 Petru 4:6). Te rog explică.

Răspuns—Cine sunt morții la care se face referire în întrebare? Sunt același fel de morți la care S-a referit Isus când a venit la El unul și a zis: „lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu". Isus a zis: „Lasă morții să-și îngroape morții și tu du-te și vestește împărăția lui Dumnezeu" (Luca 9:59-60). Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că toată omenirea, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, fiind sub sentința morții, sunt socotiți ca morți. Dacă nu ai pe Fiul lui Dumnezeu nu ai viață în tine. Nimeni nu are nici măcar viață socotită dacă nu este în legătură cu Domnul Isus ca marele dătător de viață. „Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața" (1 Ioan 5:12). Așa că în acest fel toată lumea este moartă, și apostolul spune: „Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia și celor morți, ca să fie judecați ca oameni în ce privește trupul, dar să trăiască potrivit lui Dumnezeu în ce privește duhul" (1 Pet. 4:6). Adică, voi și cu mine, deși suntem morți cu lumea prin natură, suntem socotiți vii, socotiți ca trecuți din moarte la viață, și atunci avem aici încercarea noastră pentru viață veșnică. Cum vom avea o încercare? După oameni, ei ar gândi că noi suntem încă în carne, dar după Dumnezeu noi am fi considerați ca noi creaturi. Și noi așa ne recunoaștem unul pe altul. Dar lumea nu ne cunoaște, și lumea încă ne crede ca parte din ea, și încă ne judecă după carne, dar noi suntem judecați de Domnul după spirit. Acum, spune apostolul, acesta este motivul că Evanghelia este predicată celor morți, ca ei să poată fi judecați ca oameni în carne, dar să trăiască după Dumnezeu în spirit.

EVREI—Atitudinea noastră față de ei. (Q379-1)

Întrebare (1907)—1—Isaia 40:1, 2: „Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu, zice Dumnezeul vostru. Vorbiți bine Ierusalimului și strigați-i că robia lui s-a sfârșit, că nelegiuirea lui este ispășită; căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele lui" (Cornilescu). Consideri aceasta aplicabilă la atitudinea noastră față de evrei în timpul prezent?

Răspuns—Cred că ar fi destul de potrivit ca noi să vorbim mângâ­ietor Ierusalimului, dar nu cred că aceasta înseamnă că Ierusalimul va auzi de prima dată. Noi am vorbit o mulțime de lucruri mângâietoare către evrei. Dacă veți lua în considerare ce este scris în al doilea volum al Studiilor în Scripturi în acest subiect și care este speranța de viitor a evreilor, și în al treilea volum unde se atrage atenția asupra acestei scripturi, și broșura în limbaj ebraic care cuprinde Umbrele Cortului Întâlnirii și ceea ce credem noi că este adevărata interpretare a epistolei către Evrei, veți observa că am încercat să spunem evreilor unele cuvinte mângâietoare, dar n-am văzut să facă prea mare impresie asupra lor — poate puțin, nu știm. Dar Domnul spune că vine timpul și că acei care au ureche de auzit vor auzi, iar alții care nu au ureche de auzit vor trebui să aștepte până ce trâmbița va suna tare și prelung.

EVREI—Cum va proceda Dumnezeu cu ei. (Q379-2)

Întrebare (1909)—1—Prin ce proces sau metodă vor fi evreii într-o poziție ca Dumnezeu să lucreze cu ei?

Răspuns—Pot doar să vă arăt presupunerea mea, care este, că la sfârșitul marelui timp de strâmtorare, atât evreii cât și restul omenirii vor fi într-o mare strâmtorare și necaz general, și aproximativ la încheie­rea timpului de strâmtorare vor apărea între evrei Vrednicii din Vechi­me, nu între cei necredincioși, pentru că sunt unii evrei într-adevăr serioși, care doresc și așteaptă pe Mesia, și presupun că acestora li se va descoperi El, și făcându-li-se cunoscut vor crede și apoi va afla un vecin și apoi alți evrei se vor strânge la ei. Probabil există mulți evrei necre­dincioși care sunt cu neamurile, și când ei vor vedea binecuvântările care vin peste Israel vor vrea și ei acea binecuvântare. Toate binecuvân-tările lui Dumnezeu vor fi pentru cei în armonie cu El.

EVREI—Isus trimis mai întâi la ei. (Q379-3)

Întrebare (1910)—2—Te rog explică: „Dumnezeu, după ce a înviat pe Slujitorul Său, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare dintre voi de la răutățile voastre" (Fapt. 3:26).

Răspuns—”Vouă" se referă la evrei; binecuvântarea lui Dumnezeu trebuie mai întâi să fie pentru evreu și apoi pentru neamuri. Vă amintiți că Evanghelia n-a ajuns la neamuri decât după ce s-au sfârșit cele șaptezeci de săptămâni, după trei ani și jumătate de favoare pentru evrei de la moartea lui Isus; atunci Corneliu a fost primul dintre neamuri care a venit în favoarea lui Dumnezeu. Așa că Petru a avut dreptate când a spus că nu putea să meargă la neamuri până se sfârșeau acești trei ani și jumătate de favoare.

EVREI—Numărul lor în timpul lui Pavel. (Q380-1)

Întrebare (1911)—3—Cu câtva timp în urmă ai sugerat că probabil nu mai mult de zece mii de evrei au venit în biserica timpurie. Citind scrisoarea lui Pavel către Romani capitolul 11, remarcăm că el se referă la cei 7.000 din timpul lui Ilie și apoi adaugă: „Tot așa și în timpul de acum este o rămășiță potrivit alegerii harului" (vers 5). Crezi că ar fi rezonabil să interpretăm această expresie, „Tot așa și în vremea de față" să însemne că rămășița este de 7.000?

Răspuns—Nu, n-aș fi atât de critic. Vom întreba în curând pe sfântul Pavel și vom vedea ce spune el.

EVREI—Cum puteau obține viață prin ținerea Legii fără răscumpărare? (Q380-2)

Întrebare (1912)—4—Cum putea Dumnezeu să ofere evreilor Viață dacă țineau Legea, fără o Răscumpărare?

Răspuns—Dumnezeu într-adevăr nu le-a oferit evreilor nimic misterios. El practic le-a spus că le-ar face o propunere, și acea propunere a fost că dacă ei țineau Legea Sa atunci ar fi avut Viață Veșnică. Aceasta a fost o ofertă către toți. Totuși, ei n-au putut ține Legea și s-a cerut ca cineva să-i ajute, iar Domnul a fost autorizat să-i ajute. Ei erau într-o stare decăzută și astfel s-a cerut ca cineva să țină Legea pentru ei. Domnul i-a făcut lui Israel aceeași propunere pe care a făcut-o întregii lumi de la Adam încoace, și anume: „Ține Legea Mea și vei avea Viață veșnică". Domnul cere ca fiecare, pentru a avea Viață, să țină Legea Sa. Voi și cu mine trebuie să ținem Legea Sa. Totuși, nu trebuie să ținem Legea în literă și formă, dar trebuie să ținem acea Lege în spirit pe măsura capacității noastre. Înțelesul deplin al Legii se împlinește în noi, și ea este acceptată cu această modificare („în măsura capacității noastre") deoarece suntem Membri ai Corpului lui Cristos. Evreii însă NU erau îndreptățiți de Dumnezeu fără Prețul de Răscumpărare. A fost numai o propunere, numai o ofertă pentru ei. Dumnezeu a stipulat în mod formal că dacă ei țineau Legea Sa (la care ei s-au lăudat că pot) vor avea viață, dar știți care a fost rezultatul. Nu, aș spune că Dumnezeu nu le-a oferit evreilor viață veșnică așa cum o știm noi, pentru că toți erau vinovați înaintea lui Dumnezeu și înaintea Dreptății și încă nu erau împăcați.