ÎMPĂCARE—La ce clasă se referă. (Q578-3)

Întrebare (1911)—1—”Noi deci suntem trimiși împuterniciți pentru Cristos; și, ca și cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, pentru Cristos: Împăcați-vă cu Dumnezeu!" (2 Cor. 5:20) La ce clasă se referă apostolul îndemnând la împăcare cu Dumnezeu?

Răspuns—Dificultatea în această întrebare se găsește în faptul că traducătorii au inclus câteva cuvinte care nu trebuiau incluse (în l. engleză, n.t.). Textul s-ar citi fără cuvintele care sunt în italice, astfel: „Noi, deci, suntem ambasadorii lui Cristos, ca și cum Dumnezeu v-ar îndemna prin noi; noi ne rugăm în numele lui Cristos, împăcați-vă cu Dumnezeu". Noi îndemnăm la aceasta pe toți care au ureche de auzit. Nu ne îndemnăm unul pe altul, pentru că cel care a venit în Cristos a fost deja împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, și este comoșteni­tor împreună cu noi și serv împreună cu noi în acest har al lui Dumnezeu în care noi servim. Toți din Biserica lui Cristos sunt ambasadorii lui Dumnezeu și reprezentanții lui Cristos pentru a spune tuturor care au ureche de auzit, „Împăcați-vă cu Dumnezeu". Și astfel, Domnul spune din nou, „Cine are urechi de auzit să audă".

ÎMPĂRĂȚIE—Fiii împărăției aruncați afară. (Q421-1)

Întrebare (1906)—2—Te rog explică Mat. 8:12. Cum vor fi fiii împărăției aruncați în întunericul de afară unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților, în timp ce mulți de la răsărit, de la apus și de la miazăzi, vor ședea cu Avraam, Isaac și Iacov în împărăție?

Răspuns—Răspunsul meu este că Domnul a discutat aici despre împărăția pământească cu fiii pământești ai împărăției, și le-a spus că din cauză că Îl respingeau, va veni timpul când și ei vor fi respinși. El le explica lucruri spirituale, și nu a încercat să le explice diferența dintre părțile cerești și cele pământești ale noii împărății; nu era potrivit s-o facă; ei încă nu erau concepuți de Spiritul sfânt și nu ar fi putut aprecia lucrurile spirituale dacă i-ar fi învățat lucruri spirituale. De aceea Domnul nostru în toate învățăturile Sale pentru oameni în timpul celor trei ani și jumătate ai serviciului Său, n-a încercat să-i învețe lucruri spirituale; i-a învățat doar lucruri naturale. Tot ce depășea naturalul a fost spus în pilde și cuvinte întunecate, și El le-a spus ucenicilor care erau în stare să primească acele mesaje că în curând va veni timpul, ca rezultat al plecării Sale la Tatăl, când Spiritul sfânt va veni și va aduce aceste lucruri la cunoștința lor — nu la cunoștința altora. Deci nu se intenționa ca cei cărora se adresa, și care L-au respins, să înțeleagă deplin și clar faza pământească și faza cerească a Împărăției. Din punctul lor de vedere, cea mai bună cale de a le vorbi era să le vorbească la nivelul lor: că Avraam, Isaac și Iacov vor fi în împărăție, fără să spună dacă era faza cerească sau pământească. Noi știm din alte scripturi că ei vor fi în faza pământească a împărăției, dar Domnul nu S-a implicat să le explice lucrurile sau să lărgească acea trăsătură a subiectului, ci doar că ei vor fi în Împărăție și că ceilalți când vor învia vor afla că în loc să fie tovarăși cu Avraam, Isaac și Iacov în împărăție după cum au sperat să fie, fiind națiunea aleasă a lui Dumnezeu, se vor afla în starea de respingere. Când vor avea parte de plânsul și scrâșnirea dinților? Răspunsul nostru este că ei au intrat în plânsul și în scrâșnirea dinților la sfârșitul Veacului lor. Cei care L-au respins pe Domnul au avut un mare timp de strâmtorare asupra națiunii lor. Lucrul acesta se potriveș­te foarte bine cu această parte a declarației. În curând, când vor învia, la trezire, vor afla ce mare greșeală au făcut, iar profetul vorbind despre ei și cu privire la ei spune că se vor uita la Cel pe care L-au străpuns și-L vor plânge.

ÎMPĂRĂȚIE—Spirituală sau pământească. (Q421-2)

Întrebare (1909)—1—Când Domnul nostru în pildele Sale a vorbit despre Împărăție, S-a referit întotdeauna la faza spirituală?

Răspuns—Se pare că o dată a vorbit de cea pământească când a spus: „veți vedea pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov" etc. (Luca 13:28). Nu-mi amintesc de nici o altă pildă care să se refere la faza pământească decât pilda cu oile și caprele, când toată omenirea, ca oi și capre, va fi strânsă înaintea tronului Milenar, faza pământească a Împărăției, dar în gene­ral Împărăția la care se referă Domnul nostru este Împărăția spirituală, de unde vine puterea și autoritatea.

ÎMPĂRĂȚIE—Cu privire la Împărăția lui Mesia. (Q422-1)

Întrebare (1910-Z)—2—Te rog arată pe scurt cum înțelegi tu expresia, Împărăția lui Mesia și lucrarea acelei Împărății.

Răspuns—Noi înțelegem că Împărăția lui Mesia va fi o împărăție spirituală, invizibilă pentru muritori, totuși atotputernică, pentru îndeplinirea marilor lucruri promise în Lege și Profeți. Imperiul pe care El îl va stabili, invizibil pentru oameni, va lua locul Imperiului lui Satan, care este de asemenea invizibil. Împăratul Slavei va lua locul Prințului Întunericului. Principali printre agenții și reprezentanții pământești ai lui Mesia vor fi Avraam, Isaac și toți profeții, înviați în deplină perfecți­une umană. În loc să fie ca înainte, părinți, ei vor fi copiii lui Mesia, pe care El îi va face prinți peste tot pământul (Psa. 45:16). Națiunea lui Israel se va uni repede cu această Împărăție și în cele din urmă fiecare națiune va veni în armonie cu Mesia și toți oamenii vor fi privilegiați să vină sub Noul Legământ al lui Israel, stabilit atunci prin marele „Sol al Legământului în care găsiți plăcere" — Ieremia 31:31-34; Maleahi 3:1-3.

Gloriosul Mesia, pe care evreii Îl identifică cu „marele prinț Mihail, ocrotitorul fiilor poporului tău" (Dan. 12:1), mahomedanii îl așteaptă de asemenea și-l identifică cu Mahomed din trecut. Masonii Liberi de asemenea așteaptă același personaj glorios și în tradițiile lor îl identifică pe El cu Hiram Abiff, marele Maestru Mason. Același mare Mesia, Mihail, arhanghelul, Melhisedec antitipic, Preot și Împărat, noi îl identificăm ca „Omul Cristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de Răscumpărare pentru toți; această mărturie a fost dată la timpul ei" (1 Tim. 2:5, 6). Dar când marele Împărat va apare în gloria Sa și va stabili Împărăția Sa cu Israelul, El va fi, după cum este promis de Profeți, „dorința tuturor neamurilor" (Hagai 2:7). Atunci toți ochii orbi vor fi deschiși și toate urechile surde vor fi destupate. Atunci vor cunoaște toți în cer și pe pământ cine este El și cum va fi identificat ca Sămânța lui Avraam și ca ramura lui David. Nu acum, ci când Împăratul va domni cu dreptate toți vor înțelege pe deplin semnificația profeției lui Zaharia (Zah. 12:7-10) și a Psalmului 22:16. Mulțumiți că Mesia va arăta Adevărul în ziua descoperirii Sale, suntem bucuroși să atragem atenția evreilor, mahomedanilor, creștinilor, tuturor, asupra gloriosului Mesia și asupra marii lucrări de binecuvântare pentru toate națiunile pe care El o va îndeplini prin Sămânța lui Avraam, în conformitate cu Legă­mântul lui Dumnezeu și cu Jurământul Său.

ÎMPĂRĂȚIE—Stricarea celei mai mici porunci. (Q422-2)

Întrebare (1911)—1—Te rog spune-ne la ce partidă și la ce oameni S-a referit Cristos în versetul 19 din cap. 5 din Matei, când a spus: „Oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, și va învăța pe oameni așa, va fi chemat cel mai mic în Împărăția cerurilor; dar oricine le va păzi și va învăța pe alții să le păzească va fi chemat mare în Împărăția cerurilor" (Cornilescu)?

Răspuns—Despre Împărăția cerurilor se vorbește în două sensuri diferite. Într-un sens Împărăția cerurilor nu este sosită. Noi așteptăm acea împărăție a cerurilor când cei Aleși vor fi fost toți completați și toți vor fi schimbați în glorie. Dar în alt sens voi și cu mine suntem Împărăția cerurilor acum. Noi suntem cei care reprezentăm Împărăția în lume, și apostolul Petru vorbește despre noi ca despre o preoțime împărătească, o națiune sfântă, un popor deosebit, acum; chiar dacă nu este sigur că veți fi dintre aceștia și nu este sigur că și eu voi fi, totuși se vorbește în acest fel despre noi. În acest sens, despre toată biserica se vorbește ca despre Împărăția cerurilor. Așa a spus Isus, vă amintiți. Împărăția cerului suferă violență și cei violenți pun mâna pe ea prin forță. Atunci, împărăția Cerului viitoare n-a suferit violență? Nu, dar Isus a reprezentat acea împărăție și El a suferit violență, și ucenicii Săi au reprezentat această împărăție și ei au suferit, pentru că cei violenți i-au luat cu forța și ei au cauzat moartea Domnului și împrăștierea bisericii etc. Așa este și în această scriptură; oricine din clasa bisericii nu va aprecia cum se cuvine careva din poruncile lui Dumnezeu, se va face pe sine mai mic, sau ar trebui considerat cu atât mai mic printre poporul Domnului; dacă cineva ar face sau ar învăța ceva contrar cu poruncile Domnului, neavând importanță care poruncă, contrar cu ceea ce credem că este instituit divin — oricine ar merge contrar aranjamentului sau voinței lui Dumnezeu în oarecare privință, ar trebui să-l considerăm mai mic datorită acestui lucru. Cel care strică poruncile și învață pe alții să facă așa și este un exemplu rău, socotiți-l cel mai mic în împărăție, iar cei care învață voia lui Dumnezeu și se străduiesc să facă voia lui Dumnezeu, considerați-i pe aceștia printre cei mai mari; acesta este sfatul apostolului către Biserică. Uitați-vă printre voi la cei care umblă cel mai mult în urmele lui Isus, dacă vreți să alegeți frați bătrâni și diaconi în biserică. Uitați-vă la aceia dintre voi care copiază cel mai îndeaproape aranjamentele divine și alegeți dintre aceștia. Și cei care au aceste calități pentru serviciu, să fie servii bisericii. Deci vor fi cei mai mici sau cei mai mari în măsura în care fac voința divină. Acesta este standardul potrivit pe care să-l recunoaștem.

ÎMPĂRĂȚIE—Predată Tatălui. (Q423-1)

Întrebare (1911)—1—Când citim în 1 Cor. cap. 15, că Cristos va preda toate lucrurile Tatălui care i-a supus toate lucrurile, va fi această predare a tuturor lucrurilor înainte sau după puținul timp menționat în Apocalipsa, cap. 20, unde citim că Satan va fi dezlegat pentru puțin timp ca să poată ispiti lumea?

Răspuns—Răspunsul nostru este că aceasta va avea loc înainte. Când cei o mie de ani se vor termina, Cristos va preda împărăția Tatălui și Satan va fi fost legat timp de o mie de ani. Așa că în timpul acelei întregi mii de ani răul va fi restrâns, Satan va fi legat și Cristos Își va face lucrarea Sa de restabilire complet; iar apoi, după ce Și-a terminat lucrarea, El o va preda Tatălui și apoi toată omenirea, fiind perfectă, va fi sub controlul Tatălui. Dar veți spune: „Care este diferența dintre controlul Tatălui și controlul Fiului? Au Ei legi diferite?" Nu, nu există diferență în lege. Legea pe care Isus o va impune în timpul miei de ani va fi exact aceeași lege pe care Dumnezeu o va impune după mia de ani, dar Isus reprezintă mila divină; ca Mijlocitor El stă între dreptatea divină și păcătos; El stă ca Mijlocitor în virtutea faptului că a răscumpărat pe păcătos. Așa că în această poziție El reprezintă mila Tatălui. Dacă Dumnezeu ar fi să stabilească un precedent și El Însuși ar fi să exercite milă, ar trebui să pună deoparte dreptatea Sa, dar Dumnezeu nu-Și propune să facă aceasta. Dacă din când în când ar pune dreptatea deoparte, ar distruge ordinea lucrurilor, ar cultiva mai curând spiritul erorii. Pentru ilustrare, să presupunem că un înger ar spune: „Tată ceresc, am păcătuit; te rog să treci cu vederea acest lucru". Să presupu-nem că Tatăl ar spune: „Foarte bine, am să trec cu vederea". Apoi, curând, altul ar spune: „Tată ceresc, am păcătuit; te rog treci cu vederea acest lucru". Curând ar fi la modă printre îngeri să spună, „Încă nu mi-a venit rândul la iertare". Dumnezeu nu-Și propune să lucreze astfel. El le face pe toate creaturile Sale perfecte; după cum citim, lucrarea Sa este perfectă. Și făcându-i perfecți, Se așteaptă ca ei să-și mențină perfecțiunea și de aceea El nu permite imperfecțiunea. Și în cazul omului, El a permis acest curs al păcatului și a aranjat dinainte ca Isus să răscumpere pe om, așa încât să poată ilustra astfel glorioasele calități ale naturii Sale, condamnându-l pe om la moarte și permițând această domnie a păcatului și a morții, dreptatea Sa neiertând, apoi dreptatea care a cerut o răscumpărare pentru ei și a trimis pe Fiul Său să fie Răscumpărătorul — toate acestea au fost o mare lecție pentru îngeri, este o mare lecție pentru noi și va fi o mare lecție pentru omenire, că Dumnezeu nu glumește; că cuvântul lui Dumnezeu, „Să nu fii neascultător", este ceva care trebuie recunoscut; nu există neseriozitate la Dumnezeul nostru. Nu poți spune: „Ei bine, mă va ierta și nu va conta". Păcatul ar fi un lucru obișnuit printre mulți oameni dacă Dumnezeu în acest fel — prin nepăsare, ca să zicem așa — în purtarea Lui cu ei și în împlinirea voii Sale, ar fi nepăsător cu păcătosul; ar fi ceva obișnuit să păcătuiești; și ar fi într-adevăr o invitație la păcat. Dar Dumnezeu pune o interdicție asupra păcătului. El zice că acesta este vătămător pentru orice persoană, că dreptatea va fi o binecuvântare și că El nu va permite nici măcar un singur caz de păcat. Și apoi El ilustrează acest lucru în cazul omului și permite păcatul să continue, apoi dă un Răscumpărător și permite Răscumpărătorului să stea ca Mijlocitor o mie de ani, lucrând cu omenirea și ajutând-o să se ridice. El nu ia parte deloc la aceasta, toți sunt sub îngrijirea Mijlocitorului în timpul acestei mii de ani, până când Mijlocitorul îi va aduce la deplină perfecțiune. Dar la sfârșitul miei de ani ei sunt perfecți și nu mai au nevoie de Mijlocitor. Un om perfect nu are nevoie de Mijlocitor, tot așa cum nici un înger perfect nu are nevoie de un Mijlocitor sau cum nici Adam n-a avut nevoie de un Mijlocitor — și chiar mai puțin, pentru că Adam n-a avut experiența cu domnia păcatului și a morții și cu domnia dreptății, experiență pe care acești oameni perfecți o vor avea la sfârșitul miei de ani ai domniei lui Cristos, și văzând bunătatea lui Dumnezeu, ei atunci ar trebui să fie deplin stabiliți în caracterul lor. Fără îndoială că așa va fi. Așa că atunci Mijlocitorul va ieși dintre ei. Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că omenirea va fi predată dreptății simple și curate — nici mai mult, nici mai puțin; iar Dumnezeu le va cere să facă ce este drept, chiar drept în fiecare caz; fără nici o îngăduință; nici o scuză nu va fi acceptată dacă nu vor fi corecți. Dacă vor încălca puțin legea divină, înseamnă că o vor face în cunoștință de cauză și înseamnă că vor muri în a doua moarte. Totuși, nu trebuie să înțelegem că Fiul nu va avea nimic de-a face cu acest fapt. În timp ce Apocalipsa spune că va coborî foc de la Dumnezeu din cer și va distruge pe Satan și pe aceia care merg cu el în eroarea din acel timp, și aceasta arată că vine de la dreptate, totuși noi înțelegem că în toate aceste lucruri Domnul Isus și Biserica, corpul Său, asociați cu El, va fi agentul Tatălui; dar într-un caz, ca Mijlocitor, El acționează din proprie inițiativă, asupra a ceea ce El a cumpărat cu propriul Său sânge prețios, acest drept pe care El îl are să conducă lumea l-a primit prin răscum­părarea lumii, dar acea lucrare fiind terminată, El va relua lucrările active în univers ca reprezentantul lui Iehova, exact cum a fost înainte de a veni în lume. El a fost reprezentantul lui Dumnezeu în crearea lumii, în crearea îngerilor — toate lucrurile au fost făcute prin El; și tot așa și după mia de ani, când El va relua legătura Sa cu Tatăl, El va fi agentul Tatălui în toate lucrurile care vor fi făcute. Astfel, eu presupun că Domnul Isus va fi cel care va avea supravegherea acestui lucru, și distrugerea lui Satan și a altora, și aceasta pare să fie ilustrația care ni se dă în cap. 25 din Matei, unde pilda cu oile și caprele ne duce și ne arată că Satan și cei asociați cu el vor fi aruncați în iazul de foc, care este moartea a doua.

ÎMPĂRĂȚIE—Împărăția lui Mesia va fi spirituală. (Q425-1)

Întrebare (1912-Z)—1—Ce se înțelege prin Împărăția lui Mesia?

Răspuns—Noi înțelegem că Împărăția lui Mesia va fi una spirituală, invizibilă muritorilor și totuși atotputernică pentru îndeplinirea marilor lucruri promise în Lege și Profeții. Imperiul pe care El îl va stabili, invizibil oamenilor, va lua locul Imperiului lui Satan, care este de ase­menea invizibil. Împăratul Slavei îl va înlocui pe Prințul Întunericului. Principali printre agenții și reprezentanții pământești ai lui Mesia vor fi Avraam, Isaac și toți Profeții, înviați la deplină perfecțiune umană. În loc de a fi părinți, ca înainte, ei vor fi copiii lui Mesia, pe care El îi va face „prinți în toată țara" (Psa. 45:16). Națiunea lui Israel se va uni rapid cu această Împărăție. În cele din urmă fiecare națiune va veni în armonie cu Mesia și toți oamenii vor fi privilegiați să vină sub Noul Legământ al lui Israel, stabilit atunci de marele „Sol al Legământului în care găsiți plăcere" — Ier. 31:31-34; Mal. 3:1-3.

Gloriosul Mesia, pe care evreii îl identifică cu „marele prinț Mihail, ocrotitorul fiilor poporului tău" (Dan. 12:1), mahomedanii Îl așteaptă de asemenea și-l identifică cu Mahomed din trecut. Masonii Liberi așteaptă de asemenea pe același personaj glorios și în tradițiile lor îl identifică cu Hiram Abiff, marele Maestru Mason. Același mare Mesia, Mihail, Arhanghelul, atitipul lui Melhisedec, atât Preot cât și Împărat, noi îl identificăm cu „Omul Cristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți: această mărturie a fost dată la timpul ei" — 1 Tim. 2:6.

Dar când Marele Împărat va apărea în Gloria Sa și va stabili Împărăția Sa cu Israelul, El va fi, după cum este promis de către Profeți, „comoara tuturor neamurilor" (Hag. 2:7). Atunci toți ochii orbi vor fi deschiși și toate urechile surde vor fi destupate (Isa. 35:5). Atunci, cine este El și cum să fie identificat cu Sămânța lui Avraam și ramura lui David, va fi clar cunoscut tuturor din cer și de pe pământ. Nu acum, ci atunci când Împăratul va domni cu dreptate, toți vor înțelege pe deplin semnificația profeției lui (Zaharia 12:7-10) și a Psalmului 22:16. Mulțumiți că Mesia va arăta Adevărul în Ziua descoperirii Sale, noi suntem bucuroși să atragem atenția evreilor, mahomedanilor, crești­nilor, tuturor, asupra gloriosului Mesia și asupra marii lucrări de binecu­vântare pentru toate națiunile, pe care Dumnezeu o va îndeplini prin Sămânța lui Avraam, după Legământul Său și Jurământul Său.

ÎMPĂRĂȚIE—A aduce roadă pentru Împărăție. (Q426-1)

Întrebare (1912)—2—Când Domnul a spus în pildă că sămânța va aduce roadă, una 30, alta 60 și alta 100, toate aceste clase aparțin de Biserică sau de Marea Mulțime?

Răspuns—El nu ne spune, iar eu aș presupune că ar reprezenta pe toți care sunt roditori, care aduc roadele spiritului. Care aduc o sută pot fi aceia care se ridică la cel mai înalt standard, iar cei care aduc 60 s-ar putea referi la aceeași clasă, dar care să nu strălucească tot așa de tare în Împărăție, după cum citim că „o stea se deosebește în strălucire de altă stea" (1 Cor. 15:41). Și 30 ar putea însemna cei care poate vor fi din clasa Marii Mulțimi, care vor dezvolta spiritul Domnului dar nu într-o măsură așa de abundentă. În orice caz, toți vor aduce roadele spiritului; exact la fel cum sunt cei din cele două clase, fecioarele înțelepte și cele nechibzuite. Toate sunt fecioare — toți sunt curați, toți acceptabili pentru Dumnezeu.

ÎMPĂRĂȚIE—Se vor naște copii în Mileniu? (Q426-2)

Întrebare (1913)—1—La cine înțelegi tu că se referă Isa. 65:23, în special ultima clauză: „Nu vor munci degeaba și nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămânță binecuvântată de Domnul și urmașii lor vor fi împreună cu ei"?

Răspuns—Se pare că s-ar referi la o clasă umană sub administrația Împărăției. Dacă întrebăm, vor avea ei copii atunci, răspunsul ar fi că după toate probabilitățile înlăturarea acestui fapt de la familia umană va fi treptată și nu instantanee. Pentru un timp se poate să existe diferențe sexuale, dar această stare de lucruri va fi treptat eliminată pe măsură ce vor ajunge mai aproape de perfecțiunea în care „nici nu se vor mărita nici nu se vor însura". Așa că eu cred că acest text s-ar referi la un stadiu timpuriu din Mileniu.

ÎMPĂRĂȚIE—Un punct încă în îndoială. (Q426-3)

Întrebare (1915)—2—Cum vom ști noi când Împărăția este stabilită?

Răspuns—Ei bine, dragi prieteni, sunt sigur că eu voi ști când voi fi stabilit! (Râsete.) Eu voi fi stabilit atunci când voi fi „schimbat"; când voi veți fi „schimbați" la natură spirituală fiecare din voi va fi stabilit, trecând prin ușă în Sfânta Sfintelor, dincolo de văl. Noi credem că majoritatea din clasa Împărăției au trecut deja dincolo de văl. După cum înțelegem noi Biblia, toți sfinții adormiți din acest Veac Evanghelic au fost înviați și trecuți dincolo de văl în primăvara lui 1878. Bineînțeles aceasta o înțelegem prin credință. Noi credem că există dovezi rezona­bile să credem așa, dar nu credem că Împărăția a fost pe deplin stabilită atunci. Acești sfinți sunt glorificați în aceea că ei au acum corpurile lor spirituale glorioase; dar nu corpurile lor spirituale constituie Împărăția. Împărăția este puterea domnitoare. Biblia sugerează că Isus trebuie să-Și ia marea Sa putere și să domnească înainte ca marea distrugere a Ordinii prezente să aibă loc. Această distrugere înseamnă „Armaghe­don", și probabil toți cei din clasa Bibliei vor fi cu Domnul lor în glorie la timpul când Armaghedonul, faza finală a marelui timp de strâmtorare, se va desfășura. Totuși, noi nu suntem destul de înțelepți ca să știm sigur.

Am arătat în Turnul de Veghere posibilitatea ca ultimii membri ai Corpului lui Cristos să rămână încă pentru puțin timp. Vă amintiți cuvintele Psalmistului: „Să salte de bucurie credincioșii Lui îmbrăcați în slavă, să cânte de bucurie în așternutul lor! Laudele lui Dumnezeu să fie în gura lor și sabia cu două tăișuri în mâna lor," etc. (Psa. 149:5-9). Aceasta sugerează o bucurie și pare a fi de această parte de văl și pare să implice că ar putea fi unii dintre sfinți în timpul acestei perioade de lovire a națiunilor care vor exercita putere în timp ce sunt încă în trup. Dar nu știm. Așa pare să fie. Unii dintre noi ar putea fi stabiliți în acest sens înainte de a avea loc „schimbarea" noastră; pentru că profetul merge mai departe și spune despre ei: „să facă răzbunare asupra neamurilor (națiunile) și să pedepsească popoarele, ca să lege pe împărații lor cu lanțuri și pe mai-marii lor cu obezi de fier, ca să aducă la îndeplinire împotriva lor judecata scrisă. Aceasta este o cinste pentru toți credincioșii Lui". Această cinste încă n-a ajuns la noi. Voi n-ați legat încă nici un împărat; și nici eu. Ne uităm să vedem ce înseamnă aceasta. Nu trebuie să ne așteptăm ca profeția să fie clar înțeleasă până la împlinire.

Priviți înapoi la Prima Venire. Profețiile referitoare la acel timp n-au fost înțelese până după ce s-au împlinit. Așa a fost cu ucenicii după ce Domnul a fost înviat din morți. Când le-a explicat profețiile, după învierea Sa, ei au înțeles. Când le-a spus înainte ce are să se întâmple, ei n-au înțeles. Nu era timpul potrivit să înțeleagă aceste lucruri. Așa poate fi și cu noi, nu vom înțelege până când suntem în mijlocul împlinirii. Am face mai bine să lăsăm aceasta deocamdată cu un semn de întrebare.

ÎMPĂRĂȚIE—”Mărgăritarul de mare preț". (Q427-1)

Întrebare (1915)—1—”Împărăția Cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Și când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce și vinde tot ce are și-l cumpără" (Mat. 13:45-46). Ce este acest mărgăritar?

Răspuns—Am putea foarte potrivit să înțelegem că mărgăritarul din această pildă ar reprezenta Împărăția lui Dumnezeu. Voi și cu mine și toți oamenii au inteligență sau ceva de vândut, ceva de dat, ceva de schimbat. Tu ce dai? Ce fel de schimburi faci tu? Când am fost copii am învățat să schimbăm timpul pentru cunoștință; așa că am început schimbul devreme. Am schimbat orele noastre, minutele noastre, atenția noastră ca să obținem instruire și cunoștință. Crescând mai mari am spus: „Acum trebuie să facem ceva în direcția afacerilor". Așa că am intrat în afaceri, unii ca brutari, alții ca funcționari, alții ca croitori sau proprietari de mercerii, alții ca spălătorese, unde ne-am dat timpul în schimbul banilor. Cineva spune: „Eu voi fi avocat, voi face bani și apoi voi putea avea o mașină" — mai întâi o mașină, știți voi (râsete) — și voi cumpăra o casă a mea proprie și voi deveni important și voi avea un nume bun. Apoi, când voi ieși cu familia oamenii vor spune: „Vine Dl. cutare — foarte apreciat!" Acesta este premiul pe care mulți și-l pun înainte. Acesta este mărgăritarul pe care intenționează să-l cumpere. Pentru aceasta trăiesc. Pentru obținerea acelui premiu își cheltuiesc zilele, orele și minutele, plănuind cum să le meargă afacerile așa încât să facă bani.

Alții își pun în față un premiu diferit. Unul spune: „Aș vrea să fiu un mare medic". Așa că se duce la colegiul medical. Muncește din greu pentru educația sa gândind: „Voi fi unul dintre cei mai mari chirurgi din America. Aceasta este ambiția mea". De aceea el își cheltuiește timpul în această direcție, îndreptându-și toată energia spre a atinge acest lucru. Altul spune: „Aș vrea să fiu un mare muzician. Iubesc muzica mai mult decât orice". Acesta își cheltuie timpul, puterea și banii în învățarea acestei arte. Totul merge pentru muzică, pentru că acesta este singurul său ideal. Și astfel fiecare persoană are, în mod potrivit, un ideal în viață pentru care lucrează.

Un copil trebuie învățat devreme să aibă un ideal în viață; și după înțelepciunea părinților idealul va fi mai mult sau mai puțin rezonabil, mai mult sau mai puțin valoros pentru copil. Fiecare copil trebuie să aibă un ideal bun, ceva vrednic pentru care să muncească. Copiii care nu sunt binecuvântați cu părinți sau învățători buni care sunt în stare să-i îndrume corect, nu obțin binecuvântarea cuvenită de la viață, pentru că mintea copilului se extinde și dorește ceva în care să se antreneze.

O tânără adolescentă poate spune: „Mi-ar place să fiu nevasta unui mare orator sau muzician". Tânărul poate spune: „Aș vrea să mă însor cu o domnișoară inteligentă și educată". Atunci este timpul ca părinții să le imprime cu grijă idealul potrivit și nobil așa încât copiii să înceapă devreme să aibă o binecuvântare adevărată de la viață.

Înainte de a veni la Domnul, noi avem unul sau mai multe asemenea idealuri sau aspirații, unii având idealuri mai valoroase iar alții mai puțin valoroase. Oricare dintre aceste idealuri este mai bun decât să nu ai nici un ideal în viață. Persoana care nu are un ideal și nu năzuiește la nici o țintă specială, el sau ea nu face tot ce poate pentru sine. Dar când venim în Cristos începem să cunoaștem despre Evanghelie, despre minunata Chemare de Sus deschisă acum și avem cel mai înalt ideal dintre toate. Noi am auzit despre acest „mărgăritar de mare preț", de mare valoare, și am dat tot ce-am avut ca să-l cumpărăm. Toate celelalte mărgăritare — mărgăritarul de a fi un mare doctor, un mare artist, un mare muzician, o gospodină exemplară, sau altceva — toate acestea sunt mărunte și nesemnificative în comparație cu acest mare Mărgăritar, atât de mare, atât de minunat, atât de neprețuit!

Ce este acest mare Mărgăritar, această Chemare de Sus? Acest Mărgăritar, dragii mei frați, este ceea ce ne pune înainte Evanghelia. „Mărgăritarul de mare preț" este Împărăția lui Dumnezeu în care vouă și mie ni se oferă o parte. Este posibil să obținem un așa Mărgăritar ca acesta? Ce înseamnă el? Înseamnă glorie, onoare și nemurire, natura divină, a sta cu Cristos pe Tronul Său! Noi nu obținem numai o parte din aceste glorii. Obținem totul sau nimic. A intra în Împărăție înseamnă a avea o parte cu Isus în binecuvântarea „tuturor familiilor pământului", și a avea o parte în toată gloria și onoarea Sa viitoare. Acesta este Mărgăritarul de mare preț.

Domnul nostru a ilustrat convingător acest fapt în pilda negus­torului care caută mărgăritare de preț. Voi și cu mine și toți ceilalți căutăm ceva valoros pentru care să dăm în schimb timp și influență. Dar când ajungem să vedem acest singur lucru, acest cel mai ales dintre toate mărgăritarele, suntem atât de vrăjiți de el încât nu suntem decât foarte bucuroși să vindem tot ce avem pentru a-l avea. Tu spui: „Voi da tot ce am pentru acesta!" Atunci Domnul spune: „Aceasta va fi exact suma ce se cere pentru a obține acest mare Mărgăritar". Dacă spui, „Aș vrea să rețin numai puțin", Domnul va spune, „Atunci nu-l poți avea. Costă tot ce ai". Isus a dat tot ce-a avut, și a avut mult mai mult decât oricare dintre noi. Așa că noi trebuie să dăm tot ce avem, fie că avem mult, fie puțin, după estimările lumești. Noi obținem un Mărgăritar cu mult mai valoros decât mii de milioane de dolari, și totul pentru câțiva cenți neînsemnați, ca să spunem așa! Tu nu ai mult de dat; nici unul din noi nu are! Dar Dumnezeul nostru spune: „Acest mare Mărgăritar este de vânzare. Oricine are dispoziția de a-l aprecia îl poate avea". Deci, dragi frați, este privilegiul nostru binecuvântat să obținem acest minunat Mărgăritar dacă vrem.

ÎMPĂRĂȚIE—Moștenitori ai Împărăției. (Q429-1)

Întrebare (1916)—1—Ce lecții mari se vor cere de la aceia care vor fi moștenitori ai Împărăției?

Răspuns—(1) O apreciere cuvenită, deplină a Dreptății și o manifestare a acelei aprecieri a dreptății printr-o străduință de a îndeplini cerințele Regulii de Aur — să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. (2) Urmă­toarea lecție este aceea de iubire, simpatie, compasiune, milă. Oricât de pretențioși am fi cu privire la noi înșine, cu privire la propriile noastre gânduri, cuvinte și fapte, noi nu trebuie să pretindem de la alții, ci să fim dispuși să luăm de la ei ce le place lor să dea — cum a făcut Mântuitorul nostru. Aceasta va însemna (3), suferință cu Cristos, împărtășirea în Suferința Sa. Va însemna învățarea de lecții valoroase care să ne potri­vească și să ne califice pentru lucrarea de a fi regi, preoți și judecători cu Domnul nostru în Împărăția Sa care vine.

Sf. Pavel a subliniat importanța de a avea caracterul lui Cristos gravat în inimile noastre când a scris că predestinarea lui Dumnezeu pentru toți cei care vor face parte din Biserica în glorie este că ei trebuie să fie asemenea Fiului Său iubit — trebuie să aibă epistola lui Cristos scrisă în inimile lor (Rom. 8:28-30). Nu are importanță cât de imperfecte sunt corpurile lor, cât de imperfectă este atingerea idealurilor lor, acele idea­luri trebuie să fie după standardul divin. Și ei trebuie să fie în așa armonie cu acele idealuri, încât să fie bucuroși să sufere pentru atingerea lor.

ÎNCARNARE—Referitor la credință în aceasta. (Q342-1)

Întrebare (1911)—2—Crezi în reîncarnare, întoarcerea sufletului într-un corp fizic?

Răspuns—Nu cred. Cred că acest lucru este total străin de Cuvântul lui Dumnezeu în toate sensurile cuvântului.

ÎNCEPUT—Referitor la Logos. (Q40-3)

Întrebare (1909)—3—(Ioan 1:2) „El (Logosul) era la început cu Dumnezeu". La ce început se referă aici? Se referă la începutul tuturor lucrurilor care au fost făcute de Logos, sau la începutul Logosului însuși? Dacă se referă la începutul Logosului, cum putea fi El cu Tatăl înainte de a exista?

Răspuns—Cuvântul „început" este mai curând un cuvânt nedefinit. Când ne gândim la Tatăl Ceresc, Cuvântul ne spune că El n-a avut început. Ar fi dificil să ne imaginăm că El a avut un început, și ar fi dificil să ne imaginăm că El n-a avut un început. Dificultatea este că mințile noastre sunt mărginite. Există o diferență între mințile noastre și mintea lui Dumnezeu, întocmai cum există o diferență între mințile noastre și mintea unui câine. S-ar putea să am un câine inteligent și să-i spun: Rex, du-te și adună oile, și el le-ar aduna pe toate. Dar să presu-punem că i-aș spune: Rex, vreau să vorbesc cu tine despre astronomie, sau despre Dumnezeu. Rex n-ar ști nimic despre Dumnezeu, deoarece creierul lui nu are capacitatea de-a primi informația. Dumnezeu nu i-a dat câinelui capacitatea de a înțelege dincolo de un punct dat. Dumnezeu ne-a dat un câmp larg de rațiune, așa încât ne putem gândi la chestiuni morale și științifice, dar nici unul dintre noi nu are o astfel de minte încât s-o înțeleagă pe cea eternă. Veți avea greutăți dacă veți încerca să gândiți că Dumnezeu are un început; ne depășește capacitatea. Să luăm o ilustrație: Presupunem că ai avea un tun care ar arunca o ghiulea cu mare viteză la mii și mii de mile și nu s-ar opri niciodată. O, veți spune, trebuie să se oprească. De ce? Ar ajunge la sfârșitul spațiului. Ce este sfârșitul spațiului? Nu puteți să vă imaginați ce este sfârșitul spațiului și nu puteți să vă imaginați o ghiulea mergând veșnic și niciodată să nu ajungă la sfârșitul spațiului. Deci trebuie să tragem concluzia că creierul nostru are limite. Eu nu pot să explic începutul lui Dumnezeu, pentru că Scripturile spun că El nu are început.

Atunci, la ce început se referă aici? Desigur, începutul Domnului, când Iehova L-a creat, și de la acel început, de când Iehova L-a creat, El a fost cu Tatăl.

ÎNDREPTĂȚIRE—Îndreptățirea lumii la sfârșitul Mileniului. (Q395-2)

Întrebare (1907)—1—Când este lumea îndreptățită, la începutul sau la sfârșitul Mileniului?

Răspuns—Noi răspundem că lumea va fi îndreptățită la sfârșitul Mileniului. După cum înțelegem noi Scripturile, procedura lui Dum­nezeu cu lumea nu va fi ca și procedura Lui cu Biserica. Acum, cei care cred sunt socotiți ca îndreptățiți individual. Însemnați-vă, nu sunt îndreptățiți, ci socotiți ca îndreptățiți. Cuvântul îndreptățire înseamnă, a face drept, și voi știți că corpul vostru nu este drept și eu știu că corpul meu nu este drept. Faptul că credeți în Domnul Isus Cristos nu v-a făcut corpul drept și nu v-a pus simțurile în echilibru cuvenit în mintea voastră și nu va dat deloc perfecțiunea ființei. Dar când va ajunge să lucreze cu lumea, El nu va proceda așa. Procedura cu lumea, după cum arată Scripturile, va fi o îndreptățire reală, și în loc de a spune oamenilor în timpul Veacului Milenar, voi sunteți îndreptățiți prin credință, mesajul va fi, voi veți respecta acum legea acestei împărății și dacă sunteți ascultători, veți face pași de progres înapoi, înapoi, înapoi la perfecțiune, și când veți ajunge înapoi, la sfârșitul Mileniului, veți fi perfecți și veți fi drepți. Ei nu vor fi îndreptățiți, ci vor fi drepți. Așa că propunerea lui Dumnezeu pentru lume este să-i aducă înapoi la perfecțiune reală.

ÎNDREPTĂȚIRE—Pentru păcatele trecute. (Q416-1)

Întrebare (1908)—2—Deoarece Cristos a murit pentru păcatele noastre în Adam, aceasta n-ar implica faptul că la îndreptățire avem pace cu Dumnezeu pentru toate păcatele noastre trecute?

Răspuns—Răspunsul meu este: Da și nu — în acest fel: Aceasta este după credința ta. Ceea ce spune Dumnezeu acum este numai pe bază de credință. Cei care nu pot exercita credință nu pot avea binecuvântări în prezent. Tot ce Dumnezeu dă în timpul acestui Veac este după credință și pentru cei care exercită credința. Vedeți, sunt unii oameni făcuți în așa fel încât nu pot exercita credință și nu pot obține binecuvântările timpului prezent dacă nu pot exercita credință. Trebuie să meargă în iad dacă nu pot exercita credință? Noi nu vorbim despre a merge în iad; nu vorbim despre chin veșnic. Suntem bucuroși, mulțumită lui Dumnezeu, că nu aceasta este pregătirea divină pentru cei care nu pot exercita credință în prezent, ci la timpul potrivit, în Veacul Milenar, vor fi tratați potrivit vederii. Dacă nu pot exercita credință acum, vor avea o ocazie de a vedea în curând în Veacul Milenar și atunci vor vedea lucrurile pe care voi și cu mine le vedem acum cu ochiul credinței. Ochiul credinței este îndrumat de Cuvântul lui Dumnezeu și pentru cei care au ochiul credinței și urechea credinței există o binecuvântare specială acum, pentru că această clasă pe care Dumnezeu o cheamă acum afară din lume sunt cei care aud și văd cu această putere a credinței. Ceilalți sunt lăsați să aștepte până la timpul când Dumnezeu va lucra cu ei. Vă amitiți cum declară apostolul și profetul, că vine timpul când toți ochii orbi vor fi deschiși și toate urechile surde vor fi destupate. Mulțumim lui Dumnezeu! Aceasta nu va fi numai pentru cei care au credință, dar acum oferta prezentă este numai pentru cei care au credință, pentru că acum Dumnezeu strânge clasa aleasă, turma mică, care va fi cu Cristos, și nici unul nu va fi potrivit pentru această poziție decât dacă poate exercita credință. De aceea Dumnezeu lasă acest lucru într-o astfel de formă încât numai acea clasă poate să o primească acum. „Dar ferice de ochii voștri că văd și de urechile voastre că aud!" (Mat. 13:16). Pentru alții care nu pot vedea și nu pot auzi din lipsă de credință, sau din lipsă de altceva, Dumnezeu are o binecuvântare de un alt fel. Acum să presupunem că ai exercitat credință, care va fi rezultatul pentru tine? Dacă poți exercita credință în Cristos și știi că Cristos a murit, și crezi pe deplin acest lucru și îl accepți, atunci ai privilegiul să înțelegi că ești unul dintre cei care au fost acoperiți cu meritul acelei jertfe; iar dacă ești guvernat de jertfa Lui, atunci ai plăcerea să simți astfel: Acum în ochii lui Dumnezeu toate lipsurile și imperfecțiunile mele naturale sunt acoperite de meritul jertfei lui Cristos, și acum Dumnezeu nu le va ține împotriva mea. Dar gândește-te că meritul este al tău numai atâta timp cât exerciți credință. Dacă îți pierzi credința înainte de a se înnopta, ai pierdut toată îndreptățirea care a însoțit-o, pentru că aceasta este numai o îndreptățire socotită, nu este o îndreptățire reală; nu ești eliberat în mod real de acele imperfecțiuni și păcate; ele sunt numai acoperite; Domnul le acoperă pe baza credinței tale, și dacă credința ta se pierde te întorci exact unde ai fost înainte. Deci, fie-ți după credința ta, în timpul prezent. Astfel îi învață Domnul pe aceia pe care îi pregă­tește acum, și anume, pe cei care sunt în școala lui Cristos, casa credinței, El îi învață cât de important este în ochii Lui deplina siguranță și încredere în El. Când ne spune că păcatele ne sunt acoperite iar noi vrem să primim aceasta așa, atunci binecuvântarea Lui este cu noi. Aceasta nu înseamnă că toate păcatele tale din viitor și din trecut sunt acoperite. Atunci care sunt acoperite? Răspunsul meu este că toate păcatele care-ți vin prin Adam și prin ereditate, prin părinții tăi; dar orice faci personal și cu voia, știind că este rău, și nu din ereditate sau slăbiciune, este totuși pentru tine să rezolvi. Bineînțeles, ereditatea și slăbiciunea vor cuprinde cred, aproape toate lipsurile și greșelile tale; dar în măsura în care ai făcut ceva cu voia, aparte de aceste slăbiciuni pe care le-ai moștenit și aparte de ignoranță, ești responsabil și va trebui să primești unele lovituri pentru ele. Așa înțeleg eu acest lucru. Și dacă azi, sau oricând, păcătuiești, cu voia și conștient, Domnul poate vedea mai bine decât tine că o parte din aceasta era din cauza ignoranței sau eredității și El va ține cont de toate acestea. Nu va trebui să rezolvi tu. De aceea apostolul spune: Nici eu însumi nu mă mai judec pe mine. El spune: Puțin îmi pasă dacă sunt judecat de voi (1 Cor. 4:3). Ce știți voi despre mine? Voi nu-mi puteți citi inima. Puțin îmi pasă dacă sunt judecat de voi. Nici eu însumi nu mă judec, Domnul este cel care va decide. Și Domnul știe exact cât de multă voință sau ignoranță există în legătură cu orice lucru ai făcut, și conform acelui aranjament rezonabil va acoperi prin credință în Cristos tot ce a fost din ignoranță și fiecare element care a fost din ereditate. Vei avea o foaie curată, în privința aceea, și vei fi responsabil și luat la socoteală numai în măsura în care ai făcut cu voia și intenționat. Ce mângâiere este aceasta pentru noi, și ce înfrânare. Este o mare greșeală pe care se pare că o fac unii, poate unii catolici și unii protestanți, că există iertare pentru orice. Catolicii spun: vom merge la preot, vom mărturisi și totul va fi gata, nu are importanță ce a fost. Am auzit despre un om care furase două șunci și a mărturisit preotului spunând: Ți-am adus ție cadou una din ele. După ce l-a iertat de păcat preotul a aflat că le furase chiar de la el însuși; așa că el a pierdut o șuncă. Nu vă spun aceasta ca o poveste adevărată sau ca o reflecție împotriva prietenilor noștri catolici, ci numai ca o ilustrație a punctului că noi nu trebuie să fim nehotărâți față de Tatăl nostru ceresc, pentru că El știe totul despre lucrurile noastre și a făcut asigurare pentru o categorie de păcate, toate care erau din Adam, toată ereditatea și ignoranța sunt iertate deplin, îndurător și nu avem nimic de plătit; dar noi trebuie să simțim că avem o responsabilitate personală pentru fiecare acțiune, pentru fiecare gând și pentru fiecare cuvânt. Dacă aveți această idee în mințile voastre, ea vă va face foarte atenți. Veți înțelege că oricât de mult a făcut Cristos pentru noi prin iertarea păcatelor trecute, totuși există o responsabilitate din partea noastră pentru tot ceea ce facem, gândim sau spunem.

ÎNDREPTĂȚIRE—În contrast cu sfințirea prin sânge. (Q395-3)

Întrebare (1909)—1—Te rog explică diferența dintre „îndreptățire prin sângele lui Isus", și „sfințire prin sângele legământului".

Răspuns—Suntem îndreptățiți prin sângele lui Isus în sensul că înțelegem că sângele sau moartea lui Cristos a plătit pedeapsa pentru păcat și că prin harul lui Dumnezeu și prin aplicarea acelui sânge pentru casa credinței din ziua Cincizecimii încoace, oricine-l va primi poate veni sub condițiile lui. În timpul prezent este trecut prin Biserică și în final va fi trecut prin Israel la toată omenirea, dar tot meritul vine de la sângele lui Cristos. Acesta ne îndreptățește la natură umană. Nimeni n-a fost vreodată îndreptățit la natură spirituală, nici nu le-a fost dată aceasta prin îndreptățire. Îndreptățire înseamnă „a face drept". Întreaga lume este sub condamnare, este nejustă, nedreaptă, și de ceea ce au ei nevoie ca să fie restabiliți în fața lui Dumnezeu ca bărbați perfecți și femei perfecte este îndreptățirea, iar în timpul acestui veac le este socotită prin credința în sângele lui Isus Cristos.

Acum cealaltă parte a întrebării: Ce înseamnă a fi sfințit prin sângele legământului? Noi suntem sfințiți prin sângele Noului Legă­mânt, pentru că aceasta este ocazia sau privilegiul de a veni în legătură cu acel Nou Legământ, privilegiul de a veni în relație cu jertfa lui Cristos. Cum? Domnul Isus vă invită pe voi și pe mine, acum că suntem îndreptățiți prin sângele lui Isus, să ne consacrăm viețile, o jertfă vie, sfântă și plăcută lui Dumnezeu. Pentru ce, de ce trebuie să facem aceasta? Pentru a putea avea o parte în suferința Lui, în jertfa Lui, ca să putem avea o parte, ca membri ai trupului Său acum, ca să putem avea o parte în jertfirea sângelui nostru sau a vieții noastre, în legătură cu pecetluirea Noului Legământ, care, în legătură cu Israel, va binecuvân­ta toate familiile pământului. Aceasta este o întrebare foarte importantă și nu sunt sigur că am lămurit-o. Rog pe toți care n-o înțeleg clar, să ridi­ce mâinile sus. (Nici o mână nu s-a ridicat.) Ei bine, sunt foarte bucuros.

Dar accentuând întrebarea, din cauza importanței ei, pot spune că îndreptățirea vine prin sângele lui Isus, iar sfințirea vine prin privi­legiul nostru de a suferi cu El, în legătură cu vărsarea sângelui nostru, sau moartea corpului vechi, care va pecetlui Noul Legământ. Dacă acel Nou Legământ nu trebuia pecetluit, atunci voi și cu mine nu aveam nici o ocazie de a ne jerfi viețile cu Isus.

ÎNDREPTĂȚIRE—Refuzul de a se consacra. (Q396-1)

Întrebare (1909)—1—Dacă o persoană este îndreptățită, iubește adevărul și dreptatea, și vrea să-I fie plăcut Tatălui Ceresc, iar apoi ajunge să înțeleagă Adevărul Prezent și diferența dintre îndreptățire și sfințire, și Planul Divin al Veacurilor în general; și apoi intenționat hotărăște să nu se consacre, ci este mulțumit să fie pe plan uman, ascultă Domnul rugăciunile lui după ce el ajunge la acest punct, dacă o astfel de persoană încearcă să învingă slăbiciunile cărnii și cere ajutorul Domnului? În ce măsură îl ajută Domnul și cât timp poate rămâne în această stare îndreptățită?

Răspuns—Răspunsul meu este că îndreptățirea prin credință este singura îndreptățire pe care a pregătit-o Dumnezeu în timpul prezent, iar prin „îndreptățire prin credință" se înțelege că o astfel de persoană este socotită ca fiind dreaptă sau perfectă. Scopul lui Dumnezeu în asigurarea acestei îndreptățiri socotite este să dea persoanei o ocazie să se consacre și astfel să devină o jertfă împreună cu Domnul Isus Cristos, ca membru al Corpului Său. Prin urmare, această îndreptățire nu este un lucru pentru lume în general, ci numai pentru cei care doresc să se apropie de Dumnezeu cu scopul de a face jertfă împreună cu Domnul nostru. Dacă, prin urmare, o persoană decide că nu se va consacra Domnului, eu aș înțelege că din momentul când a ajuns la acea concluzie persoana va fi considerată din punctul de vedere al Domnului ca nefăcând parte din această clasă pe care Domnul a avut-o în vedere să beneficieze, că ea a avut tot beneficiul din această cunoștință și a primit harul lui Dumnezeu în zadar, în sensul că n-a vrut să-l folosească. Aș crede că o astfel de persoană ar face bine să ia în considerare că a ieșit în întregime afară din aranjamentul special a lui Dumnezeu din timpul prezent. El va avea încă, împreună cu omenirea, o ocazie pentru restabilire. Dar gândul nostru este că el nu se va simți la fel de bine în veacul următor ca unii care au avut mai puțină ocazie și mai puțin privilegiu în timpul prezent. Cei care au avut multă lumină au în mod corespunzător multă responsabilitate, iar cei care au respins multă lumină, corespunzător se pot aștepta la multe lovituri.

ÎNDREPTĂȚIRE—Prin credință. (Q397-1)

Întrebare (1910-Z)—1—Va fi cineva dintre neamuri îndreptățit prin credință în timpul Veacului Milenar?

Răspuns—Înțelegem că îndreptățirea prin credință se aplică în veacul prezent și pentru mântuirea noastră — mântuirea Bisericii — care este numită „mântuire prin credință" în contrast cu mântuirea care a fost oferită evreilor în veacul lor, mântuirea prin fapte, sub Legămân­tul Legii, și de asemenea în contrast cu mântuirea care va fi oferită evreilor și lumii în veacul viitor, care va fi o mântuire prin fapte sub Noul Legământ (al Legii). Cu alte cuvinte, acest Veac Evanghelic este singurul Veac în care credința ține locul perfecțiunii. Este adevărat, bineînțeles, că nici un evreu nu putea fi îndreptățit înaintea lui Dum­nezeu prin ținerea Legământului Legii, dacă nu credea în Dumnezeu; și este la fel de adevărat că nimeni nu va fi îndreptățit sub aranjamentul Noului Legământ decât cel care crede în Dumnezeu și este în armonie cu aranjamentele care atunci vor fi deschise tuturor. Totuși, aceasta nu o va face o mântuire prin credință, ci o mântuire prin fapte — faptele Legii.

Faptele Legii n-au putut să mântuiască pe evrei în timpul dispensației Iudee pentru că ei n-au putut ține Legea și pentru că nu s-a făcut nici un aranjament printr-un mijlocitor eficient ca să-i ridice din degradare, dar s-a pregătit pentru viitor un astfel de aranjament, pentru tot Israelul și pentru toți care vor intra sub acest aranjament în Veacul Milenar. Ei vor fi făcuți în stare să facă fapte. Vor fi ajutați să iasă din degradarea lor. Astfel citim în Apocalipsa că marea va da afară pe morții ei, mormântul va da afară pe morții care sunt în el, și că vor sta toți în fața marelui tron alb în timpul Veacului Milenar și vor fi judecați după lucrurile scrise în carte; atunci ei vor fi judecați după faptele lor. Declarația distinctă făcută cu privire la noi este că noi nu suntem judecați după faptele noastre, ci după credința noastră. Deci, în Veacul Milenar va exista credință și fapte și există credință și fapte și în acest Veac Evanghelic; dar credința din Veacul Milenar va fi proporțional mai puțin merituoasă, pentru că totul va fi foarte clar și ușor de crezut, și astfel nu credința va fi cea care va fi răsplătită în mod special, ci faptele. În acest Veac, credința ocupă locul cel mai important și noi nu suntem răsplătiți după faptele noastre, pentru că nu am avea nici o faptă care să fie răsplătită. Ci credința este cea care va fi răsplătită.

Credința și faptele se aplică în ambele veacuri, dar într-un veac este răsplătită credința, iar în celălalt veac vor fi răsplătite faptele. Într-una, credința este standardul sau dovada că cineva este vrednic sau nevrednic, iar în cealaltă faptele vor fi standardul sau dovada că cineva este vrednic sau nu de viață veșnică.

Galateni 3:8 pare să arate foarte special că referința este la neamuri care sunt îndreptățite prin credință și nu prin fapte; astfel, noi înțelegem că acest text se aplică la Veacul Evanghelic în sensul că Dumnezeu a văzut dinainte că în acest Veac Evanghelic El va îndreptăți prin credință anumite persoane dintre neamuri, exact cum a intenționat să îndreptățească pe unii evrei prin credință. Neamurile niciodată n-au fost sub Legea faptelor, dar sunt acceptați sub aranjamentul Evanghe­lic, prin credință.

ÎNDREPTĂȚIRE—Referitor la Vrednicii din Vechime și cei îndreptățiți din

Veacul Evanghelic. (Q398-1)

Întrebare (1910)—1—Care este diferența dintre starea îndreptățită a Vrednicilor din Vechime în zilele lor, și măsura îndreptățirii acelora care nu au continuat spre consacrare în acest Veac Evanghelic?

Răspuns—Răspundem că unii au făcut o consacrare și ceilalți nu. Noi suntem într-o stare îndreptățită de când ne-am întors de la păcat, dar îndreptățirea este numai o parte, numai până unde am mers. Este exact ca și cum ai merge către Primărie și am întreba: Unde te duci? La Primărie. Mai târziu am întreba: Cum, încă mai mergi? Da, încă n-am ajuns. Așa și cu îndreptățirea; începi și va trebui să tot mergi până la sfârșit, altfel îndreptățirea nu va fi completată. Singurul lucru pe care Dumnezeu îl va accepta este o deplină consacrare. Vrednicii din Vechime au făcut o consacrare și Dumnezeu i-a acceptat. El a spus: dacă acești oameni ar avea trupuri perfecte, ei n-ar face nimic greșit. Îi voi socoti ca și cum ar avea trupuri perfecte. Ei au fost îndreptățiți la viață numai în sens de perspectivă, viață pe care o vor primi „la timpul potrivit". Ei trebuie să aștepte până la timpul potrivit, până după ce Isus va face „ispășirea nelegiuirii", înainte să obțină beneficiu din îndreptă­țirea lor și să atingă deplina perfecțiune a ființei la înviere.

ÎNDREPTĂȚIRE—Baza calității de fiu în trecut. (Q398-2)

Întrebare (1910)—2—Privitor la lumina mai clară asupra îndreptățirii și a altor scripturi, care este baza calității de fiu menționată în Proverbe: „Fiul meu, dă-mi inima ta ..." (Prov. 23:26)?

Răspuns—În timpul acestui Veac Evanghelic, dragi prieteni, Dumnezeu cheamă fii, și aceasta este întreaga lucrare a acestui Veac Evanghelic. Adam a fost inițial un fiu, dar a căzut, a devenit neloial Tatălui său Ceresc, și n-a mai fost vrednic să fie numit fiu al lui Dumnezeu și a fost condamnat la moarte, și astfel voi și cu mine am fost toți născuți cu o parte în acea condamnare, așa că n-am fost vrednici să fim numiți fiii Lui. Dumnezeu a intenționat ca în cele din urmă să dea întregii lumi o ocazie de a se întoarce la starea de fii în timpul domniei lui Mesia. Acum, în timpul prezent, El propune ceva unei clase speciale, celor care au ureche de auzit și inimă care să aprecieze când aud, și El cheamă să vadă câți au acea ureche. Mulți sunt chemați. Mulți aud chemarea, dar puțini sunt aleși, pentru motivul că mulți refuză să răspundă la această chemare când o aud. Dumnezeu vrea ca unii să se nege pe sine și să umble pe calea dreptății. Majoritatea oamenilor aud chemarea și spun: Cred că îi voi da atenție în curând, dar mai întâi voi gusta din păcat pentru un timp, așa că chemarea trece pe lângă ei. Că o aud sau n-o aud iarăși după ce a trecut, este alt lucru. Există unii, care, când aud, au o dispoziție diferită, o apreciază și o primesc și astfel sunt acceptați de Domnul în măsura în care o păstrează. Imediat ce se întorc de la păcat, se întorc către dreptate. Ce este dreptatea? Îndreptățirea este dreptate. Dacă aceste două cuvinte pot fi luate împreună ca însemnând același lucru, aveți ceva care vă va ajuta să înțelegeți ce înseamnă îndreptățirea. Îndreptățire înseamnă ceea ce este drept, așa că atunci când te întorci de la păcat să-l servești pe viul Dumnezeu, aceea a fost o convertire, o întoarcere de la păcat la calea dreptății. Aceasta a fost o măsură de îndreptățire. Inima a venit în atitudine corectă față de Dumnezeu și El a început să Se apropie de tine. Domnul a spus: „Apropie-te de Mine și Eu mă voi apropia de tine", și apropiindu-te de Domnul, El vine puțin mai aproape către tine. Acum, în tot acest timp, ești într-o stare îndreptățită. Adică, îndreptățirea ta nu era perfectă, nu era dreaptă în sensul absolut, ci într-o stare pe care Dumnezeu o aprobă — întoarcere de la păcat către dreptate. De aceea noi numim aceasta îndreptățire, sau starea care conduce în cele din urmă la obținerea îndreptățirii. Nu știu cât timp se poate să fi fost în această stare de a cunoaște voia lui Dumnezeu, dar fie că a fost un timp mai lung sau mai scurt, Dumnezeu ți-a arătat, dacă ai vrut să fii unul din fiii Lui, care sunt condițiile calității de fiu, și anume, că trebuie să iubești dreptatea atât de mult, și să urăști nelegiuirea atât de mult, încât să fii gata să-ți jertfești viața în serviciul dreptății și al adevărului, și să fii în opoziție cu ceea ce este greșit. Dar nu fiecare dorește să-și jertfească viața, să renunțe la plăcerile păcatului sau ale lumii, la scopurile, lucrurile și speranțele pământești — nu toți sunt gata să urmeze în urmele Învățătorului; de aceea pentru astfel de persoane vin cuvintele lui Isus: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine (să-și predea voința proprie), să-și ia crucea (în sensul de a se sacrifica, chiar interesele pământești) și să Mă urmeze" (Mat. 16:24). Este spus clar. El a venit cât a putut, până la acel punct. Acum aude cuvintele Învățătorului. A vrut să fie ucenic, la început când s-a întors de la păcat. A început să se apropie de Dumnezeu, de standardul Lui de dreptate, și acum a ajuns la punctul unde Domnul îi arată care este proba finală prin care poate fi acceptat ca fiu. El nu poate fi fiu și să fie îndreptățit la viață decât cu o singură condiție. Dacă vrea să aibă restabilire etc., Dumnezeu spune: Am o pregătire pentru aceasta în curând, în timpul domniei lui Mesia, cu tot restul lumii, și Mă voi îngriji ca drumul să fie luminos, ca acolo să fie cunoștință etc., dar dacă vrei să vii acum, există doar o singură cale rămasă deschisă. „Strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață" (Mat. 7:14). Ea te va scoate din această stare de moarte. Este îngustă și există numai o singură cale. Dacă ai fi văzut poarta când ai început, se putea să nu fi intrat, dar când ai parcurs o anumită distanță El îți arată termenii stării de fiu și nimeni n-are dreptul să facă termenii câtuși de puțin mai jos decât arată Dumnezeu, și anume, negare de sine, ia-ți crucea și urmează-Mi. Dacă, ajungând la starea aceea, spui: Sunt gata să fac voia Ta, ce va spune El? Pavel ne spune în Romani 12:1. Frații mei, acesta este un lucru binecuvântat, aceasta este o mare ocazie, este așa de bine să ai privilegiul să vii acum sub această chemare de sus și să devii comoștenitor cu Cristos în împărăția Sa. Lumea n-o cunoaște, dar vouă vă este dat s-o cunoașteți pentru că voi ați avut această înclinație să căutați dreptatea, și Dumnezeu, îndurător, v-a făcut cunoscut ceva cu privire la această chemare, la termenii și condițiile ei. Atunci, faceți pasul acesta, și așa că el spune: „Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurările lui Dumnezeu (aceste haruri de care v-ați bucurat în timp ce v-ați apropiat de El), să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă" (Rom. 12:1). Aceasta este singura cale prin care puteți să o obțineți.

Care este filosofia ei? Ei bine, noi nu spunem că aceia care nu se bucură de filosofia ei nu se pot bucura de faptul ei. Înainte de a auzi despre răscumpărare și ce a însemnat ea, v-ați bucurat de beneficiile ei, deși n-ați înțeles filosofia, și ați fost acceptați ca și copii ai lui Dumnezeu — și eu am fost, înainte de a cunoaște pe Dumnezeu în sensul în care vorbim acum despre Dumnezeu și despre planul Său. Îmi dădusem Domnului inima iar El îmi dăduse spiritul fiesc prin care L-am numit Abba, Tată, fără o cunoștință a filosofiei, și a trebuit să fac pasul consacrării înainte de a cunoaște această filosofie. Dar azi, când Domnul permite ca un vârtej de eroare să se năpustească peste poporul Lui și să numească cartea Lui un basm, și să permită Criticii Radicale să ia cu ușurință Cuvântul Său, acum El ne dă ceva prin care putem fi tari în Domnul și în puterea tăriei Lui. El ne permite să înțelegem cuvântul Său și filosofia ispășirii, că Domnul Isus este marele Răscumpărător. Voi înțelegeți că erați deja condamnați la moarte, că nu aveați nimic de oferit lui Dumnezeu, dar că, deoarece L-ați acceptat pe Cristos în minte și ați înțeles că El este Fiul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul omenirii, și astfel, baza credinței voastre în El, v-ați prezentat corpul o jertfă vie și Răscumpărătorul vostru a pășit înainte să fie Avocatul vostru și al meu, atunci jertfa voastră și a mea a putut fi acceptată de Dumnezeu cu toate imperfecțiunile ei, din cauza atribuirii meritului Său, pe care a făcut-o sfântă în ochii Lui, iar în momentul când a atribuit meritul Său, în acel moment Tatăl a putut să vă accepte. Apoi El v-a dat un semn al acceptării Sale, prin împărtășirea de Spiritul sfânt. Sunteți concepuți din nou, sunteți creaturi noi, ați primit culminarea îndreptățirii voastre. Totul a condus la aceasta. În momentul când v-ați predat și Isus a adăugat meritul Său, Tatăl v-a acceptat. Aceasta este în acord cu întreaga idee: „Fiul meu, dă-mi inima ta". Noi suntem tratați ca fii într-un mod relativ, din momentul când ne întoarcem de la păcat, pentru că dorim să fim fii, iar El lucrează cu noi ca fii. Exact așa cum voi și cu mine azi, dacă cineva se întâlnește cu noi aici și caută să se întoarcă de la păcat către Domnul, noi îi spunem frate sau soră, chiar dacă ei n-au făcut o deplină consacrare. Ei aparțin casei credinței, dar nu vor fi fii în sens deplin până când se consacră. Când îi vedem că fac pasul final și că primesc o binecuvântare de la Domnul și acceptarea lor ca fii ai lui Dumnezeu, suntem bucuroși, și atunci lucrul pe care l-au început este îndeplinit, dar tot timpul până aici ei sunt tratați ca fii, pentru că ei doresc și se apropie de acel standard glorios.

ÎNDREPTĂȚIRE—Ilustrarea îndreptățirii de probă. (Q400-1)

Întrebare (1911)—1—Te rog ilustrează îndreptățirea de probă și de asemenea îndreptățirea vitală.

Răspuns—Noi suntem îndreptățiți de probă din momentul când întoarcem spatele la păcat și ne întoarcem către Dumnezeu cu o dorință puternică și cu intenții bune în inimă. Avem o persoană care era îngropată în păcat, umblând după trup, și el aude și ajunge la o anumită înțelegere că aceasta este o cale greșită și că Dumnezeu vrea ca el să se apropie de Dumnezeu. Așa că este convertit, întors, și acum este cu fața spre Dumnezeu și începe să facă pași în acea direcție, îndepărtează murdăria cărnii și se străduiește să umble într-un mod mai ordonat. Dacă a fost bețiv, pune paharul deoparte, dacă a fost josnic în vreun alt fel, pune deoparte acele practici josnice și caută să se apropie de Dumnezeu. Acum, care este atitudinea Domnului față de el? Domnul spune: „Apropie-te de Mine și Eu mă voi apropia de tine". Așa că el merge puțin mai aproape. Care este atitudinea lui? Noi vorbim despre el ca fiind într-o atitudine îndreptățită. De ce? Îndreptățit înseamnă drept. El nu este încă pe deplin drept, dar este în acea atitudine; se apropie de dreptate. El este acolo de probă; pentru a vorbi despre el ca despre o persoană îndreptățită; el caută să umble drept. Așa că se apropie, și apropiindu-se el spune: „Doamne, aș vrea să vin foarte aproape și să fiu copilul Tău". Ei bine, Domnul spune: „Acum că ai venit atât de aproape, îți voi explica ce este necesar".

„Doamne, aș vrea să știu pe baza căror termeni pot să fiu pe deplin copilul Tău, să primesc Spiritul Tău și să primesc o parte în acea moștenire glorioasă pe care ai pregătit-o în Isus pentru cei care vor fi comoștenitori".

„Păi", răspunde Domnul, „sunt termeni foarte severi. Sunt termeni foarte stricți. Trebuie să-ți iei crucea și să urmezi pe Învățătorul. Trebuie să fii pregătit să jertfești tot ce ai, chiar viața însăși, în serviciul Meu. Numai așa poți deveni un copil al Meu în sensul deplin al cuvân­tului, pentru că aceasta este singura clasă pe care o chem acum".

Persoana spune: „Doamne, nu mă interesează sacrificiul și să fac o consacrare spre moarte, ci aș vrea doar să fac ce este drept și dacă fac ce este drept — "

„Dar tu nu poți să faci ce este drept; în trupul tău nu există perfecțiune și nu poți fi drept; niciodată nu te poți apropia de Mine pe baza legii, pentru că prin faptele legii nimeni nu poate fi îndreptățit".

„Doamne, atunci cum pot eu fi îndreptățit dacă este imposibil să țin legea?"

„Poți fi îndreptățit numai într-un singur mod, și acesta este prin meritul marelui Avocat".

„Doamne, va fi El avocatul meu?"

„El va fi avocatul tău numai dacă ajungi să faci o deplină predare a tot ce ai".

„Altfel nu va face nimic pentru mine?"

„Ba da, El este pregătit să lucreze cu tine ca și cu restul lumii; este pregătit să fie Mijlocitorul tău sub aranjamentul noului legământ; este pregătit să-ți aducă restabilirea la deplină perfecțiune și armonie cu Dumnezeu cum a avut-o Adam, și pe care Adam a pierdut-o".

„Dar Doamne, aș vrea să vin acum".

„Ei bine, nu poți veni acum decât sub chemarea pe care am deschis-o acum; chemarea pe care am deschis-o este chemarea pe care noi o numim chemarea de sus a lui Dumnezeu în Isus Cristos, pentru a deveni moștenitori ai lui Dumnezeu și comoștenitori cu Isus Cristos la o moștenire nestricăcioasă, neîntinată și care nu trece, păstrată în ceruri. Această chemare cerească este singura deschisă acum, și ea cere o deplină consacrare a vieții tale Domnului și să urmezi în urmele lui Isus. Dacă acum nu vrei să faci acest pas, stai deoparte".

Vedeți, acesta a fost îndreptățit de probă până aici. Acum a ajuns la punctul unde are cunoștință, știe ce cere Domnul de la el, iar dacă face pasul consacrării va fi conceput de Spirit ca nouă creatură; și aceasta va continua până când ultimul din numărul celor aleși va fi completat. Dar dacă nu se consacră, atunci această îndreptățire de probă încetează, nu ține, nu este confirmată, nu este făcută reală sau vitală. Singurul mod în care această credință — îndreptățire — este făcută reală sau vitală este prin consacrare.

Acum, să presupunem că el se consacră. „Doamne, am stat jos și am socotit costul. M-am hotărât să accept condițiile Tale; Îți dau toată inima mea și tot ce sunt și am; fac o deplină predare. Folosește-le, Doamne, în căile Tale". Făcând această consacrare, marele Avocat devine Avocatul său personal și-i atribuie din meritul Său ca să-i acopere lipsurile, astfel încât consacrarea lui să poată fi acceptată de Tatăl; și în acest fel îndreptățirea lui este vitalizată, este completată; este făcută vie, el este îndreptățit la viață; și atunci, fiind îndreptățit la viață, în același moment el prezintă acea viață îndreptățită ca jertfă vie, acceptabilă lui Dumnezeu, o consacrare vie pe care Dumnezeu o acceptă ca jertfă prin Cristos; aceasta este vitalizarea îndreptățirii. Până la acest punct nu era vitală, era numai de probă. El mergea în direcția bună iar Dumnezeu l-a tratat cu răbdare și l-a încurajat să înainteze până ce a ajuns la punctul când trebuia să se hotărască. Dacă s-a hotărât să predea totul, atunci marele Avocat a vitalizat îndreptățirea lui, prin credință fiind recunos­cut ca perfect, și prin credință a fost recunoscut ca prezentându-se pe sine, iar Dumnezeu i-a acceptat sacrificiul.

În cazul lumii în veacul viitor, îndreptățirea nu va fi prin credință, ci prin fapte. Vă amintiți că în cartea Apocalipsei unde se vorbește despre lume că vine afară în ziua ei de judecată, citim: „Fiecare a fost judecat după faptele lui" (Apoc. 20:13).

Atunci, încercarea vor fi faptele; acum încercarea este credința. De ce nu fapte acum? Pentru că nu puteți face fapte perfecte. De ce nu? Pentru că aveți corpuri imperfecte și pentru că Dumnezeu procedează în timpul prezent în acest fel — El tratează cu aceia care, cu trupuri imperfecte au minți perfecte, voințe perfecte, deplin supuse voinței Lui. Și astfel El atrage acea voință nouă, acea minte nouă, îndreptățește creatura nouă și acceptă consacrarea, și astfel îndreptățirea este vitalizată. Dar cât privește lumea în veacul viitor, de-a lungul celor o mie de ani, oamenii se vor ridica sus, sus, la perfecțiune, și cu fiecare zi vor fi tot mai îndreptățiți, și vor fi mai drepți cu fiecare zi. Așa că se vor apropia de îndreptățire treptat, și despre fiecare din timpul acela, care va fi pe drumul bun, căutând să fie în armonie cu Domnul, se va spune că este într-o îndreptățire de probă; dar acesta nu va ajunge la îndreptățire ca și noi, deoarece el va ieși treptat din imperfecțiunea sa și va fi îndreptățit real când va atinge perfecțiunea deplină. Atunci el va fi fost făcut drept, perfect, și fiind în acea stare, la sfârșitul miei de ani, Mijlocitorul se va retrage și va permite acelei persoane drepte, perfecte să fie prezentată Tatălui. Și acesta va fi acceptabil pentru Tatăl și apoi va sta la încercare să se vadă dacă vrea și este în stare să reziste la încercări sau nu. Exact cum Adam a fost perfect și în armonie cu Dumnezeu și a fost supus unei încercări, tot așa, toată lumea fiind perfectă va fi supusă unei încercări. Astfel, în Apocalipsa citim că atunci, după ce Cristos va fi predat împărăția Tatălui, și cei o mie de ani vor fi terminați, iar Mijlocitorul va ieși dintre ei și Dumnezeu, atunci Satan va fi dezlegat ca să poată încerca pe toți cei care vor locui pe fața întregului pământ, numărul lor fiind ca nisipul de pe țărmul mării. Cei care vor ceda ispitei vor fi cei care nu vor avea o stare potrivită de inimă, și Dumnezeu nu le va mai da altă ocazie viitoare. Ei au avut toate binecuvântările care le-au fost vreodată intenționate. Iar cei care vor rezista ispitei din acel timp vor avea marea intrare în starea veșnică, deplin aprobați de Dumnezeu, ca vrednici de viață veșnică.

ÎNDREPTĂȚIRE—Înainte de 1881. (Q403-1)

SFÂRȘITUL TREPTAT AL FAVORII EVANGHELICE

Întrebare (1911-Z)—1—Înțelegi că Scripturile învață, direct sau indirect, prin paralelele Dispensației Iudee, că a fost necesar ca toți cei care în final vor constitui „turma mică" trebuie să fi fost într-o stare îndreptățită înainte de octombrie 1881?

Răspuns—Nu, nu înțelegem așa acest lucru.

ÎNDREPTĂȚIRE—Completată la consacrare. (Q403-2)

Întrebare (1912-Z)—1—Suntem noi altoiți în măslin când suntem îndreptățiți sau când suntem consacrați?

Răspuns—Și una și alta. Adică, completarea îndreptățirii este la consacrare. Nimeni nu este complet sau deplin îndreptățit decât dacă s-a consacrat. Îndreptățirea noastră începe atunci când ne întoarcem dinspre ceea ce este nedrept către ceea ce este just sau drept; și noi obținem mai multă îndreptățire, suntem tot mai drepți (pentru că îndreptățire înseamnă a fi drept), cu cât înaintăm spre consacrare. Când îndreptățirea noastră a progresat până la punctul deplinei consacrări, numai atunci suntem recunoscuți ca și concepuți de Spirit și ca mlădițe în Vie, ilustrație dată de Domnul nostru în capitolul 15 din Ioan. Același lucru este adevărat și în ilustrația cu măslinul. Numai ramurile spirituale sunt altoite în acest „măslin".

Fără îndoială întrebarea este bazată pe Romani 11:17, unde apostolul ne spune că națiunea iudee a reprezentat măslinul care a avut rădăcină bună. Rădăcina măslinului era promisiunea clară făcută lui Avraam — „toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine" (Gen. 12:3). Atunci promisiunea a început să producă ramuri. Fiecare evreu a pretins că era legat de acest Legământ Avraamic. Apostolul ne spune că din cauza necredinței multe din aceste ramuri au fost tăiate. Ei au fost tăiați în timpul perioadei de 40 de ani care a început odată cu serviciul Domnului nostru și s-a sfârșit cu distrugerea Ierusalimului.

În timpul acela toate ramurile care nu erau potrivite să fie păstrate au fost tăiate, și acelea care erau potrivite să stea în măslin au fost „curățite prin spălarea cu apă prin Cuvânt" (Efes. 5:26), și ei au fost transferați din Moise în Cristos și concepuți de Spiritul sfânt. Apostolul continuă și spune că de când ramurile evreiești au fost tăiate, Dumnezeu a strâns ramuri dintre neamuri, și că noi suntem altoiți în locul acelor ramuri tăiate. Astfel voi și cu mine putem ajunge în măslin. Noi care din fire eram copii ai mâniei, străini, suntem acum altoiți în adevăratul pom prin care va veni binecuvântarea.

Dacă putem ajunge în acel măslin, în acea Viță, în Cristos, lucrul următor ce trebuie făcut este să rămânem în El. Sunt aplicate anumite încercări; și celor care nu se conformează acelor încercări nu le va fi permis să rămână, ci vor fi tăiați. Privitor la Viță, Marele Învățător a spus: „Pe orice mlădiță care n-aduce roadă în Mine, El (Tatăl) o taie; și pe orice mlădiță care aduce roadă, o curățește, ca să aducă și mai multă roadă" (Ioan 15:2). Așa că dacă avem ajustările și curățirile pe care El le face mlădițelor roditoare, să ne bucurăm că suntem în îngrijirea Vierului bun și suntem într-o situație bună. Dacă rămânem în Vița adevărată, timpul nu este tare departe când noi, cu cei rămași din Biserică, vom fi glorificați și vom constitui Împărăția lui Mesia, care apoi va binecuvânta pe Israelul natural și prin Israelul natural pe toate națiunile pământului.

ÎNDREPTĂȚIRE—Opinia prezentă. (Q404-1)

Întrebare (1913-Z)—1—Ți-ai schimbat vederile privitor la îndreptățirea Bisericii, astfel încât prezentările din Volumul 1 al Studiilor în Scripturi în acest subiect să nu mai reprezinte gândul tău?

Răspuns—În mod sigur nu! Dacă ne-am fi schimbat gândul, de ce am continua să publicăm și să răspândim Volumul? „Dar cărarea celor drepți este ca lumina strălucitoare, care merge mereu crescând până la miezul zilei" (Prov. 4:18). Așa că subiectul îndreptățirii noastre se clarifică zilnic pentru mulți din poporul drag al Domnului. Aspectele îndreptățirii neînțelese de ei înainte sunt acum foarte clare. De exemplu, mulți nu au reușit să vadă în trecut, și unii încă nu văd, că îndreptățirea prin credință este un proces treptat. Fiecare pas al credinței ne-a adus mai aproape de punctul culminant.

Dar punctul culminant nu a fost pe deplin atins până când credința noastră nu și-a manifestat perfecțiunea, prin ascultarea și deplina predare a noastră în consacrare Domnului. Atunci, marele nostru Avocat ne-a acceptat corpurile consacrate și le-a atribuit meritul Său, îndreptățindu-ne în mod absolut în ochii Dreptății — Tatălui Ceresc. Apoi, Tatăl Ceresc a acceptat acel suflet complet îndreptățit prin conceperea cu Spiritul sfânt. De aici înainte el a fost o Nouă Creatură și un fiu conceput la plan spiritual.

În timpul perioadei de progres în credință, persoana s-a apropiat de îndreptățire treptat și a avut tot mai mult din favoarea divină. Dar numai când a făcut pasul final a ajuns să fie deplin îndreptățit la natură umană — fiu pe plan pământesc. Și acolo a rămas numai o clipă. Apoi conceperea de Spirit sfânt a indicat acceptarea jertfei celui făcut perfect și i-a dat începutul ca Nouă Creatură.

CALITATEA DE FIU — DE PROBĂ ȘI REALĂ

Toate acestea sunt arătate pe Planul Veacurilor. Planul N reprezintă starea îndreptățită în diferiții ei pași. Astfel Avraam și alții din timpul Vechiului Testament au fost îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu prin credința lor. Ei nu au fost îndreptățiți la viață, nici chiar la calitatea de fii. Ei au fost îndreptățiți la prietenia, favoarea și grija supraveghetoare a lui Dumnezeu. După ce Isus a murit, a înviat, S-a înălțat și a aplicat meritul Său pentru Biserică, El a devenit Avocatul acestei întregi clase, doritoare să umble în urmele Lui în deplină consacrare. Atribuirea meri­tului Său constituie pentru fiecare opera îndreptățirii, și aceasta face posibil ca Dumnezeu să accepte jertfa lui și să-l conceapă la noua natură.

Avraam a fost numit prietenul lui Dumnezeu datorită credinței și dorinței sale de armonie cu Dumnezeu. Așa a fost și Ioan Botezătorul despre care citim: „Prietenul mirelui ... se bucură foarte mult de glasul mirelui" (Ioan 3:29). Termenul „servitor" este aplicat în Biblie în mod special acelor evrei care erau sub Legământul Legii Mozaice. Prin acel Legământ ei s-au bucurat de grija și binecuvântarea lui Dumnezeu și li s-a permis să fie servitorii Lui. Deși mulți dintre ei, ca și Avraam, au fost prietenii lui Dumnezeu, și ar fi fost pe deplin calificați pentru toate privilegiile fiilor, totuși nu era posibil, în armonie cu aranjamentul divin, ca ei să fie recunoscuți ca fii. Pentru că, așa cum explică apostolul, un „fiu rămâne veșnic", și nimeni nu putea fi primit ca fiu divin înainte ca jertfa lui Cristos să deschidă calea pentru anularea păcatului și morții.

Tot așa, chiar și acum starea noastră ca fii ai lui Dumnezeu este de probă. Dacă rămânem în iubirea lui Dumnezeu, vom rămâne ca fii ai Lui și vom fi desăvârșiți la timpul potrivit. Dar dacă cineva se întoarce la păcat și în serviciul lui cu voia, acela își va pierde calitatea de fiu. Numele lui va fi șters din Cartea Vieții Mielului. Avocatul lui la Tatăl va înceta să-l mai recunoască. El nu va mai avea legătură cu Fiul și altuia îi va fi permis să-i ia locul ca membru al Corpului Celui Uns.

Astfel apostolul declară: „Preaiubiților, acum suntem copii (embrionari) ai lui Dumnezeu. Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că, atunci când se va arăta El (Răscumpărătorul nostru, Capul nostru), vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este" (1 Ioan 3:2). Adică, starea noastră de fii în prezent este de probă. Starea reală de fii va începe după ce vom fi trecut încercarea probatorie. Toți cei care se vor dovedi acceptabili prin credința și loialitatea lor, vor fi făcuți fii în sens deplin, prin schimbarea glorioasă a învierii. Astfel vedem că după cum nimeni nu este pe deplin primit pe planul N până când a parcurs toată lungimea consacrării, tot așa nimeni nu va fi pe deplin primit ca fiu până când va atinge planul L.

„ÎNVIEREA MAI BUNĂ"

Deși Vrednicii din Vechime, Avraam, Isaac, Iacov, Moise și Profeții etc. (Evrei 11:38-40), n-au putut fi numiți fii ai lui Dumnezeu și n-au fost numiți astfel, aceasta n-a fost din cauză că ei n-au fost vrednici de o astfel de poziție și de un astfel de nume. Apostolul ne atrage atenția la aceasta, asigurându-ne că ei „i-au fost plăcuți lui Dumnezeu", și nimic mai puțin decât perfecțiunea inimii nu-i este plăcut lui Dumnezeu. Singurul lucru care i-a împiedicat să fie acceptați ca fii a fost necesitatea ca mai întâi să fie prezentat pentru ei sângele Ispășirii. În „învierea mai bună" pe care o vor avea Vrednicii din Vechime, înțelegem că ei vor învia ca oameni perfecți. Vor fi perfecți așa cum a fost Adam înainte de păcat, și cu minți, inimi și voințe dezvoltate, antrenate, încercate, dovedite loiale lui Dumnezeu. În acea stare perfectă ei vor fi modele a ceea ce toată omenirea poate să atingă prin ascultare în timpul Domniei lui Mesia.

Din momentul învierii lor, acești oameni perfecți vor avea același drept să vină la Dumnezeu cum a avut Adam și vor fi tot atât de îndreptățiți să fie numiți fii ai lui Dumnezeu cum a fost Adam, cu excepția unui singur lucru. Și anume, că Vrednicii din Vechime, cât și restul omenirii, vor fi în mâinile marelui Mijlocitor al Noului Legământ în timpul miei de ani ai Împărăției Sale Mesianice. Și, după Scripturi, numai la sfârșitul acelei perioade va preda Împărăția Tatălui.

Astfel noi înțelegem că Vrednicii din Vechime nu vor avea de-a face direct cu Tatăl ca fii, și nu vor avea nici o recunoaștere directă din partea Lui ca fiind astfel, până la sfârșitul Domniei lui Cristos, când va preda Tatălui toate lucrurile, ca El să poată fi „totul în toți", și ca toți să poată fi supuși direct Lui. Însă, în timpul miei de ani, sub aranjamentele Mijlocitoare ale lui Cristos, Vrednicii din Vechime perfecți, și toți ceilalți în măsura atingerii perfecțiunii, se vor bucura de privilegii și binecuvântări, pentru că nu vor mai fi sub o domnie a păcatului, a morții și a lui Satan, „Prințul acestei Lumi", ci sub Prințul Vieții și domnia Sa de Dreptate spre Viață.

ÎNDREPTĂȚIRE—Primită în zadar. (Q406-1)

Întrebare (1913)—1—Privitor la cei care au fost îndreptățiți dar nu merg mai departe spre consacrare, va fi mai bine sau mai rău pentru ei la restabilire? Dacă mai rău, cum?

Răspuns—Nu există îndreptățiți care nu merg mai departe către consacrare. Există din aceia care fac pași către îndreptățire; adică, ei vin într-o atitudine îndreptățită, se apropie de Dumnezeu, dar nu ajung la punctul unde să fie socotiți ca iertați și împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său decât când ajung la punctul unde fac o deplină predare. Ca de exemplu, întreaga chemare a acestui Veac Evanghelic este pentru Preoțimea Împărătească. Voi toți sunteți chemați într-o singură speranță a chemării voastre. Nu înseamnă că unii sunt chemați la îndreptățire și alții la sfințire, ci este o singură invitație, că Dumnezeu a făcut să se deschidă calea și oricine vrea poate să se apropie de Dumnezeu deoarece Isus a murit și s-au făcut aranjamente pentru răscumpărare. Oricine vrea poate acum să se apropie dacă are ureche de auzit și de înțeles. Priviți la Cortul Întâlnirii ca fiind ilustrația lui Dumnezeu pentru acest lucru. Vedem că aceia care se apropiau de Cortul Întâlnirii puteau fi la o anumită distanță și se apropiau tot mai mult. Când ajung la ușă, la poartă, ei văd mai întâi de toate poarta însăși, care este o poartă (din pânză, n.t.) brodată și care ne spune într-un mod figurativ anumite lecții despre necesitatea iertării păcatelor, simbolic; și ei privesc dincolo de poartă și văd altarul de jertfă stând chiar în fața lor. Aceasta înseamnă că nu mai pot face vreun progres dacă nu cred în jertfa lui Cristos reprezentată prin acel altar, iar dacă au curaj să înainteze, ei trec de altar, fiind tot mai îndreptățiți — nu complet îndreptățiți, vedeți, dar fiind mai îndreptățiți. Adică, se apropie tot mai mult de starea îndreptățită. Apoi merg puțin mai departe și văd ligheanul umplut cu apă, pus acolo pentru spălarea de murdăria din pustie — murdăria cărnii. Ei zic: Aș vrea să fiu mai curat decât sunt, și aceasta înseamnă îndepărtarea unora din murdăriile cărnii; aceasta înseamnă că ei se străduiesc să fie mai în armonie cu legile dreptății divine pe care încep să le vadă tot mai clar. Apoi, în final ajung chiar la ușa Cortului Întâlnirii, și acolo, conform ilustrației, dacă-s ai Domnului sunt legați — legați la ușă. Cu alte cuvinte, țapul a fost adus și legat la ușa Cortului Întâlnirii — nu la ușa de afară, la poartă, ci legat la ușa Cortului Întâlnirii propriu-zis; și aceasta înseamnă prezentarea corpului tău ca jertfă vie. Când era legat acolo, țapul nu era mort, ci era un țap viu, și aceea reprezintă cum tu, ca unul din țapi prin natură, ai fost legat sau consacrat, sau obligat Domnului, prezentându-ți corpul ca o jertfă vie. Nu s-a putut face nimic mai mult decât ce a făcut Marele Preot. Pasul următor era ca Marele Preot să vină și să accepte acel țap ca jertfă junghiindu-l, și aceea însemna că consacrarea ta Domnului a fost acceptată de El prin Marele Preot; tu nu îți junghii în mod direct propriul țap, ci te aduci la Domnul și te prezinți Lui, și dacă este acceptabil pentru Tatăl este pentru că Domnul acceptă acel țap ca fiind o parte din Sine și o parte din jertfa Sa. Atunci, pentru că este jertfa Sa, îndreptățit prin meritul ispășirii Sale, de aceea este acceptabil pentru Tatăl. Toate jertfele Sale sunt acceptate, și astfel noi suntem acceptați în Cel Preaiubit, și din momentul acceptării jertfei noastre, noi suntem în Cristos, membri ai acelui Mare Preot, nu mai suntem țap, ci suntem socotiți acum ca parte din Marele Preot care oficiază în toată lucrarea. Așa că suntem membri ai Corpului lui Cristos, și acest Cristos, ai cărui membri sunteți, a fost simbolizat prin acel Mare Preot, și uleiul ungerii venit pe cap a reprezentat Spiritul sfânt care a venit peste Isus, și ulterior a curs până la poala hainelor, acoperind astfel sau recunoscând, sau concepând de Spirit pe toți aceia pe care El îi acceptă ca membri ai Corpului Său. Aceasta este deci completarea îndreptățirii noastre. Este un aranjament foarte favorabil când ne gândim la el, pentru că dacă eram acceptați de Dumnezeu prima dată când am venit la El, înainte să fi făcut cu adevărat o consacrare, și dacă ne-ar fi atribuit meritul Său atunci, atunci n-ar mai rămâne merit pentru noi în viitor, deoarece când meritul lui Cristos a fost atribuit o dată, nu mai rămâne de atribuit. Cu alte cuvinte, când Cristos a murit pentru păcatele noastre, a existat o parte pentru voi și o parte pentru mine și o parte pentru fiecare membru al rasei. Dacă ți-ai primit partea, aceasta nu-ți va mai fi repetată. Dacă folosești greșit acea parte după ce ai primit-o, este responsabilitatea ta, nu vei mai primi o a doua parte, Cristos nu mai moare, moartea nu va mai avea putere asupra Lui, iar El face o atribuire a meritului Său numai o singură dată pentru familia umană; tu îți primești partea ta și fiecare membru își primește partea sa. Vedeți atunci, ideea este că dacă Dumnezeu ne-ar accepta și ne-ar îndreptăți și astfel ne-ar da meritul lui Cristos iar noi n-am merge mai departe să ne facem jertfa, atunci am pierde toate privilegiile din viitor; pentru o astfel de persoană nu ar mai fi speranță în viața viitoare pe care s-o poată primi sub Împărăția lui Cristos pentru că a avut-o acum. De aceea, Dumnezeu aranjează binevoitor situația ca să ne putem apropia și să putem vorbi despre noi înșine că suntem într-o atitudine îndreptățită, și despre familiile noastre că sunt într-o atitudine îndreptățită, în sensul că ei se apropie tot mai mult de Dumnezeu și sunt în armonie cu aranjamentele Lui, gândindu-se tot mai mult la punctul când vor face marele pas și vor completa marea tranzacție pe care a oferit-o Dumnezeu; și anume, să vă prezentați corpurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, acceptabilă. Dacă vi le prezentați, și le prezentați la timp, atunci sunt acceptabile Tatălui, și momentul acceptării este momentul conceperii voastre; atunci sunteți o Nouă Creatură. Așa că este doar un moment între acestea; trebuie să fie un moment instantaneu când veți fi îndreptățiți după trup, și exact în momentul următor veți fi acceptați, pentru că tot ce așteaptă Dumnezeu, ca să ne accepte pe careva din noi, este ca păcatele să ne fie iertate și Cristos să ne prezinte; și El face aceasta în momentul când ești pregătit. Așa că El spune: Dacă cineva vrea să fie ucenicul Meu, Eu sunt pregătit să fiu avocatul său. Dacă vrei să fii ucenicul Meu ia-ți crucea și urmează-Mă.

ÎNDREPTĂȚIRE—Referitor la haina lui Cristos. (Q408-1)

Întrebare (1913)—1—În Umbrele Cortului Întâlnirii, pag. 21, paragraful 3, se spune: „Noi vedem că îndreptățirea prin credință, primul nostru pas spre sfințire, ne aduce într-o stare de pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos (Rom. 5:1). Când păcatele noastre sunt iertate, sau socotite ca acoperite cu dreptatea lui Cristos, noi suntem cu un pas mai aproape de Dumnezeu, dar încă umani, în curte". Ce înseamnă aici acoperirea cu dreptatea lui Cristos? Este primirea hainei?

Răspuns—Îndreptățire înseamnă „a face drept". Ea nu semnifică o schimbare de natură, ci numai a face dreaptă natura care exista. În cazul Domnului nostru, pe deplin îndreptățit în încercarea sau probarea credinței Sale, L-a dovedit drept și perfect; dar în cazul nostru, recu­noaștem că toți suntem păcătoși, nu există nici unul drept, nu, nici unul; de aceea, când ne apropiem de Dumnezeu, înainte de a putea avea ceva de-a face cu jertfirea, trebuie să fim îndreptățiți, adică, făcuți drepți; păcatele și imperfecțiunile noastre trebuie puse deoparte, real sau socotit, și astfel îndreptățiți prin credință. Lumea își va primi îndrep­tățirea în veacul viitor, dar nu prin credință, ci una reală. Îndreptățirea lor va fi treptată; pe măsură ce vor respecta legile Împărăției vor deveni mai perfecți mintal, moral și fizic până la sfârșitul miei de ani când vor fi atins perfecțiunea umană și vor fi îndreptățiți, drepți, perfecți. Aceasta nu va fi o îndreptățire prin credință, ci prin procesul faptelor pe care Învățătorul îl va pregăti atunci pentru lume. Dar Biserica este îndreptățită prin credință; îndreptățirea ne este socotită; noi nu suntem făcuți drepți sau perfecți în mod real; suntem doar socotiți perfecți, Domnul atribuindu-ne meritul Său și completându-ne lipsurile. Aceea ne face drepți sau acceptabili. Cu ce scop? Pentru scopul acestui Veac Evanghelic. Și care este scopul acestui Veac Evanghelic? Ca noi să putem oferi lui Dumnezeu o jertfă sfântă și acceptabilă; acela este singurul scop pentru care i se permite cuiva să se apropie de Dumnezeu. Timpul lui Dumnezeu ca să permită întregii lumi să se apropie de El este timpul Împărăției, dar acum El a deschis o cale nouă pentru noi care dorim să fim sacrificați cum a fost sacrificat Învățătorul pentru noi, care dorim să ne jertfim viețile, renunțând la toate drepturile și interesele noastre umane. Există o cale nouă deschisă pentru noi ca să intrăm, mai întâi prin îndreptățire, și apoi prin acceptarea acelei persoane sau corp îndreptățit. Dumnezeu nu ne poate accepta ca jertfă dacă nu am fost mai întâi îndreptățiți. Nu este necesar să fim îndreptățiți timp de un an, zece ani sau zece luni, dar îndreptățirea trebuie să vină mai întâi pentru că Dumnezeu nu poate accepta o jertfă imperfectă. Noi trebuie să fim făcuți drepți prin atribuirea dreptății lui Cristos; și credem că în momentul imediat următor atribuirii de către Cristos a meritului Său, în minutul următor, Tatăl ne acceptă jertfa și ne indică acceptarea dându-ne Spiritul sfânt. Luând ilustrația Cortului Întâlnirii, vedem că nimănui nu-i este permis să intre în Sfânta cu excepția preoților, și astfel, dacă ni se permite vreodată să intrăm, este pentru că Dumnezeu ne acceptă ca preoți și ne va accepta ca preoți dacă mergem prin termenii și cerințele pe care El le-a aranjat. Noi ne străduim să ne apropiem de Dumnezeu pentru că știm că El dorește să ne apropiem de El, după cum este scris: „Apropiați-vă de Dumnezeu și El se va apropia de voi" (Iacov 4:8). Noi venim la poartă și uitându-ne dincolo vedem altarul de aramă care ne vorbește despre îndreptățirea noastră, pentru că altarul acela întotdeauna este simbolul jertfei. Când stăm cu fața spre altar înseamnă că noi credem și acceptăm faptul că Cristos a murit pentru păcatele noastre; toți cei care nu cred aceasta sunt reprezentați ca fiind afară; toți cei care intră, acceptă moartea Domnului nostru pentru iertarea păcatelor lor. Ne apropiem mai mult de Dumnezeu și înaintăm până ce ne apropiem de lighean, în care este apă pentru spălare, pentru curățire, pentru spălarea mâinilor și picioarelor înainte de a intra. Aceasta înseamnă că trebuie să punem deoparte murdăriile cărnii dacă dorim să fim dintre puținii preoți. Dar încă ne apropiem de Dumnezeu și se spune despre noi că suntem într-o stare îndreptățită din momentul când intrăm pe poartă, vedem altarul, acceptăm iertarea Lui și credem în Domnul Isus Cristos; la lighean se spune că suntem într-o stare îndreptățită; mergem în direcția bună, devenim mai împăcați cu Dumnezeu cu fiecare pas pe care îl facem, până când ajungem chiar la ușa Cortului Întâlnirii. Acolo, în conformitate cu tipul, țapul a fost legat, reprezentând deplina noastră consacrare Domnului. Noi suntem acum acceptabili pentru Tatăl și aceasta era reprezentată ca îndeplinită când Marele Preot ieșea din Cortul Întâlnirii și își punea mâna pe țap și îl junghia. Prin punerea mâinii pe țap El arată că l-a acceptat ca jertfă, ca parte a jertfei Sale. Aceasta înseamnă că El ne-a atribuit meritul Său, pentru că El n-ar începe jertfirea decât prin atribuirea meritului. Pune­rea mâinii Sale ar reprezenta atribuirea meritului Său, iar junghierea ar reprezenta acceptarea consacrării noastre. Toate acestea sunt înainte de a intra înăuntru și înainte de a primi noua natură, dar în momentul când El face aceasta ne primește ca membri ai corpului Său ca să putem fi socotiți împreună cu El și să trecem cu El în prima încăpere, Sfânta, și acolo, spune apostolul, ședem împreună cu Cristos în cele Cerești. Noi am intrat deja în Sfânta și acolo suntem privilegiați să ne bucurăm de lumina sfeșnicului de aur, de privilegiile rugăciunii reprezentate prin al­tarul de aur și de ospățul spiritual reprezentat prin masa pentru punerea pâinii înainte. După ce ne-am făcut toată partea noastră venind la Domnul, acceptând jertfa la altar și venind la lighean și făcând tot ce putem să ne spălăm de murdăriile cărnii și să ne curățim, atunci am ajuns la ușă, ne-am legat aici și am făcut o consacrare, ne-am prezentat pe noi înșine, după cum spune apostolul: „aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie", dar nu noi ne junghiem, nu noi facem sacrificarea; El face toată sacrificarea. Nu oricine aduce jertfe, iar noi nu am fost preoți; noi am fost reprezentați prin țap; țapul nu s-a putut sacrifica pe sine; Marele Preot a sacrificat țapul și astfel noi suntem acceptați de Tatăl în preaiubitul, pentru că El este agentul Tatălui în toate procedurile cu Biserica.

ÎNDREPTĂȚIRE—De către cine? (Q410-1)

Întrebare (1916)—1—Cine face îndreptățirea — Iehova sau Isus?

Răspuns—Și Iehova și Isus îndreptățește. Apostolul spune: „Dumne­zeu este Acela care îndreptățește" (Rom. 8:33). Noi suntem îndreptățiți prin credință în sângele lui Isus. Îndreptățirea lui Dumnezeu este dată prin sângele lui Isus. Îndreptățirea lui Dumnezeu n-a fost dată pentru nimeni separat de sângele lui Cristos. Era necesar ca mai întâi Cristos să moară pentru ca cineva să poată fi îndreptățit. Chiar cum spune apostolul: „prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toți" (Evrei 2:9). Nici unul care a trăit înainte de Cristos n-a avut ceva mai mult decât o îndreptățire de probă, nu are importanță cine a fost el. Această îndreptățire reală a depins de ceea ce a făcut Isus pe cruce.

Dumnezeu este Cel care îndreptățește; pentru că Dumnezeu a fost Cel care a condamnat. Nu Isus a pus pe Adam la încercare. Adam n-a păcătuit împotriva lui Isus și nici împotriva vreunei legi a lui Isus, ci împotriva Legii Tatălui, împotriva Dreptății divine. Dreptatea divină a adus sentința împotriva lui Adam. De aceea el nu putea fi îndreptățit decât dacă mai întâi Dreptatea divină era mulțumită. Înainte ca noi să putem fi îndreptățiți trebuie să venim într-o anumită stare, și apoi trebuie să avem un Avocat la Tatăl, pe Isus Cristos, Cel drept. Acest Avocat este Marele Preot pe care Dumnezeu L-a pus deoparte pentru acest serviciu; iar Dumnezeu ne acceptă pe baza operei de ispășire a acestui Mare Preot.

ÎNDREPTĂȚIRE—Baza ei legală. (Q410-2)

Întrebare (1916)—2—Într-o expresie recentă ieșită de sub pana ta s-a afirmat că nu poate exista îndreptățire legală fără o îndreptățire reală; dar că, dacă a fost legală, a fost reală. Cum poate fi aceasta adevărat? Nu este îndreptățirea Bisericii în prezent legală, iar perfecțiunea lor este socotită, nu reală?

Răspuns—Afirmația scrisă este corectă; dar cel care întreabă nu privește corect acest subiect. Greșeala în mintea celui care întreabă este aceasta: El crede că Noua Creatură este îndreptățită. Dar Noua Creatură n-a avut nevoie de îndreptățire, și niciodată n-a avut nevoie de ea. Noua Creatură n-a făcut nimic greșit. Omul cel vechi era păcătos, care a moștenit pornirile păcătoase și care era sub condamnare. Acest om vechi avea nevoie să fie îndreptățit înainte de a putea deveni o Nouă Creatură; și această îndreptățire trebuie să fie una reală — de bună credință. Noi suntem îndreptățiți — nu sperăm să fim, ci fiind îndreptățiți am fost acceptați de Tatăl.

În ceea ce ne privește pe noi personal, este o tranzacție reală și a avut loc atunci când ne-am încredințat în mâinile Domnului printr-o deplină consacrare; și atunci Isus ne-a acceptat. Aceasta a fost reală — atât de reală încât de atunci încoace Dumnezeu ne socotește că suntem morți și nu ne va mai recunoaște că avem vreun drept la restabilire sau la orice altceva uman. După cum declară Scripturile: „Căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu" (Col. 3:3). Aici i se adresează Noii Creaturi și Noua Creatură nu are nevoie de îndreptățire. Vechea creatură a fost cea îndreptățită; și dovada pe care o aveți că a fost îndreptățită este că ați primit Spiritul sfânt, viața voastră veche este moartă de atunci încolo și a început viața voastră nouă; și acea viață nouă este în Cristos și Dumnezeu va lucra doar cu acea viață nouă.

În aranjamentele Domnului, El nu îndreptățește pe fiecare individual ca și cum fiecare ar trebui să aștepte până când Domnul termină cu alte lucruri. Întreg acest fapt a fost aranjat și pregătit înainte. Răscumpărătorul nostru a atribuit meritul pentru noi la început, odată pentru toți. Noi toți suntem reprezentați în acel singur act. Întreaga Biserică a fost inclusă când El S-a înfățișat înaintea lui Dumnezeu pentru noi (Evrei 9:24). Atribuirea făcută atunci a fost suficientă pentru întreaga Biserică, și prin acel merit suntem noi îndreptățiți. Noi ne primim partea acestei atribuiri când ne conformăm condițiilor, termenilor. Marele Preot lucrează cu noi după linii care merg automat. Isus acceptă pe toți care vor veni la Dumnezeu în conformitate cu condițiile Lui. El a făcut pregătire pentru păcatele Bisericii cu peste 1800 de ani în urmă; și dacă vă primește, El vă primește în numele Tatălui. Noi ne primim partea în pregătirea făcută de Marele Preot și ne conformăm condițiilor unei depline consacrări lui Dumnezeu. La fel este cu binecuvântarea de la Cincizecime, care a fost dată Bisericii la început odată pentru toți, și fiecare membru al Bisericii își primește partea când vine în Cristos. Când cineva ajunge să fie corect legat de Cap, el își primește partea sa de ungere. Tu ești un membru al Corpului lui Cristos și ai partea ta din binecuvântările companiei Unse. Astfel atribuirea făcută de Marele Preot pentru întreaga Biserică la începutul Veacului Evanghelic operează automat pentru a îndreptăți fiecare persoană când își prezintă corpul ca o jertfă vie.

ÎNDREPTĂȚIRE—Relația ei cu consacrarea. (Q411-1)

Întrebare (1916)—1—Este corect să se spună că înainte de consacrare credincioșii sunt îndreptățiți, sau se apropie numai de îndreptățire?

Răspuns—Ei se apropie de îndreptățire. Acești pași ai îndreptățirii de probă în Curte îl conduc doar spre punctul de vitalizare a îndreptă­țirii sale. Isus îndreptățește la Ușa Cortului Întâlnirii; dar El nu îndrep­tățește o persoană care dorește doar să-și îndepărteze murdăriile cărnii. Numai când vine la Ușă, se leagă și face un legământ cu Dumnezeu, poate fi pe deplin îndreptățit. Acolo Marele Preot este gata să-i atribuie dreptatea Sa și să-l accepte ca membru al Corpului lui Cristos — când e la ușă.

Dacă Domnul ar îndreptăți pe oricine imediat ce a intrat pe Poartă și a venit în Curte la Altarul de Aramă, ar trebui să existe, desigur, un scop în acea îndreptățire. Care ar putea fi scopul? Scopul îndreptățirii este de a face pe cineva supus sau gata pentru primirea Spiritului sfânt. De aceea, dacă ar fi îndreptățit la Altarul de Aramă și ar primi Spiritul sfânt, toate șansele sau privilegiile sale pământești ar fi pierdute. El poate că ar vrea să iasă afară — cum fac mulți — dar ar fi prea târziu dacă ar fi avut loc îndreptățirea reală. Oricine n-a ajuns la punctul de a face un Legământ cu Dumnezeu, n-a renunțat la drepturile sale de restabilire. Până la consacrare el are încă o ocazie pentru acestea în viitor, în Veacul Milenar. Dar oricine face această consacrare și este acceptat de Domnul, nu va obține niciodată restabilire sau altceva pe plan uman în veacul viitor. De aceea, din milă, Domnul nu recunoaște pe nimeni până când el face toți acești pași într-o astfel de îndreptățire de probă și se decide definitiv că vrea să fie ucenicul Domnului, și spune aceasta cu adevărat după ce a stat și a socotit prețul. Până ce n-a ajuns la acest punct hotărâtor, Domnul nu va avea nimic de-a face cu el. Dar dacă se va lega la acea ușă, prin aceea că va face un legământ cu Dumnezeu, atunci Domnul îl va lua în grijă și va face ca totul să lucreze spre binele lui — dar nu înainte de a face acest pas.

ÎNDREPTĂȚIRE—Referitor la Curte. (Q412-1)

Întrebare (1916)—1—În legătură cu Cortul Întâlnirii în Pustie, este îndreptățirea arătată în Curte? Dacă da, cum?

Răspuns—În Curte se arată ceea ce noi numim îndreptățire de probă. Să presupunem că această încăpere este curtea; că Cortul Întâlnirii este acolo la celălalt capăt, intrându-se pe aceste uși; că la acest capăt avem perdeaua albă de jur împrejur, în loc de acești pereți; și chiar aici în față avem Altarul de Aramă. Cineva intrând în starea Curții ar sugera prin aceasta că dorește să se apropie de Domnul. Dumnezeu este reprezentat de Sfânta sau Sfintele, acolo în spate; și în partea aceasta este reprezen­tată starea generală a lumii. Persoana care caută pe Dumnezeu se apropie când intră pe poartă și vine la Altarul de Aramă. El vede acest Altar și ce înseamnă el. Pentru el acesta înseamnă că știe că este păcătos și nu are mijloace de acces la Dumnezeu decât prin jertfa pentru păcat. El recunoaște că jertfa a fost necesară pentru a face ispășire pentru păcat. Văzând aceasta, el spune: „Nu vreau să mă opresc aici, ci să mă duc mai departe la acel Lighean lustruit de cupru, în care este apă pentru spălarea de murdăriile din pustie — picioarele și mâinile în special.

Aici la Lighean el începe să se spele, și aceasta înseamnă că recunoaște necesitatea curățirii, chiar după ce a văzut jertfa pe Altar. El spune: „Văd necesitatea curățirii de păcat și de întinăciunile care mi-au venit fiind în legătură cu lumea din afara Curții". Această spălare la Lighean înseamnă, bineînțeles, că el se curăță pe sine întrucâtva. Aceasta este dispoziția corectă; iar dacă nu are această dispoziție, sângele de pe Altarul de aramă nu i-ar folosi. Mergând la Lighean el arată că dorește să fie curățit de murdăriile cărnii, să fie curățit în cuvânt, în gând și în faptă de orice lucru care murdărește și este greșit.

După ce s-a curățat de impuritățile cărnii la Lighean, se poate ca el să dorească să se apropie și mai mult de Dumnezeu. Se poate apropia până la perdea, nu mai mult; pentru că Primul Văl reprezintă moartea voinței. Moartea voinței înseamnă că acela vrea să predea toate interesele pământești Domnului. Dacă nu face aceasta el nu poate merge mai departe. Până aici se poate să fi fost foarte mult sub controlul propriei voințe. Dar când îl controla propria sa voință nu era satisfăcă­tor; și acum dorește să intre în armonie cu Dumnezeu și să facă voia Lui.

El știe destul despre voia lui Dumnezeu ca să-și dea seama că aceasta este mai bună decât a lui proprie; iar acum este sigur că vrea să facă voia lui Dumnezeu. La acest punct va afla că îl va costa ceva ca să facă voia lui Dumnezeu în viața sa. De aceea el este îndrumat de Cuvântul lui Dumnezeu să stea jos și să socotească prețul. Cât va costa? Probabil prietenia lumii. Legăturile sale prietenești cu lumea vor fi rupte, pentru că ei vor vrea un curs mai ușor în viață decât va avea el. Ei vor spune că el este prea bun, că vrea lucruri prea bune și că nu se poate descurca în acest mod. Imediat se vor depărta de el pentru că este prea bun pentru ei. Tovărășia sa nu va mai fi agreabilă, pentru că ei lucrează după concepte diferite. Poate că înainte era în tovărășia unor oameni care foloseau un limbaj imoral. Va trebui să se elibereze de ei; pentru că el vrea să fie în comuniune cu Domnul. Bineînțeles, aceasta nu înseamnă că nu va face afaceri cu ei; ci înseamnă că nu-i va dori ca tovarășii săi și nici ei nu vor dori tovărășia lui.

Astfel, procesul de spălare va continua; și după cum acesta va înainta în mintea, în inima precum și în purtarea sa, curând va ajunge să spună: „Aș vrea să fiu al Domnului cu orice preț. Înțeleg că El are unele favoruri și privilegii sau binecuvântări mari pentru cei care devin în întregime ai Lui. Știu destul ca să-mi dau seama că aș vrea să fiu de partea Domnului și să susțin lucrurile care sunt frumoase, bune și adevărate".

Atunci, lucrul de făcut pentru el va fi să se lege pe sine la stâlpul ușii. Este necesar să se restrângă, să renunțe la propria libertate. Ar putea spune că aceasta este o sarcină destul de grea. Da, dar este necesar să renunțe la libertatea propriei sale voințe și să spună: „De aici încolo pentru mine nimic în afară de voința Domnului. Sunt de acord că voia lui Dumnezeu va fi prima pentru mine de aici încolo". Dacă spui, „Am ajuns la concluzia că voi face aceasta", atunci leagă-te, făcând un legământ cu Dumnezeu. Predă-te pe deplin lui Dumnezeu și asemenea Domnului spune: „De aici încolo nu voia mea, ci voia Ta să se facă". Când faci aceasta, te-ai legat la ușa Cortului Întâlnirii.

Atunci Marele Preot iese și te ucide după trup. În tip marele preot ia țapul și îi taie gâtlejul, și din acel moment e mort. Acest act al Marelui Preot reprezintă că Dumnezeu îți acceptă consacrarea. În același minut ești conceput și devii o Nouă Creatură în Cristos. Tu ești socotit acum ca un membru al Corpului Preotului. Ca o Nouă Creatură, ai devenit un membru al Corpului lui Cristos. Dar după trup ești acel țap mort. În tip, marele preot lua grăsimea țapului și o punea pe Altarul din Curte pentru a fi arsă. Sângele țapului a reprezentat viața predată, care este prețioasă în ochii lui Dumnezeu. Tu poți spune că nu ai avut mult de dat; dar când ți-ai dat tot ce ai avut în legătură cu dreptul tău la binecu-vântarea Restabilirii, ai dat tot ce ai putut da. Sângele țapului era dus de marele preot în Sfânta Sfintelor și era stropit pe Capacul Ispășirii, exact cum făcea și cu sângele vițelului. Grăsimea era pusă pe Altar în curte pentru a fi arsă; și toate celelalte erau duse afară din Tabără pentru a fi mistuite prin ardere afară din Tabără.

Ce miros urât făcea! Aceasta arată cum va părea lumii viața voastră. Va fi considerată ca murdăria și gunoiul pământului, la fel cum a fost și cu a apostolilor. Isus a mers mai întâi afară din Tabără. El a sfințit locul de ardere. Apostolii de asemenea au mers afară; și de-a lungul Veacului Evanghelic toți cei evlavioși ai poporului lui Dumnezeu au fost „arși afară din Tabără". Acesta este cel mai bun lucru pentru noi. Îndrumările Marelui Preot sunt că noi trebuie să mergem cu El afară din Tabără. Se poate ca unii din rudele voastre să facă arderea; pentru că voi sunteți acolo să fiți arși, după trup.

Dar, spiritual, ca Nouă Creatură? Acea viață nouă nu trebuie să fie arsă. Carnea țapului este cea care trebuie să iasă afară din Tabără să fie arsă. Tu ești o Creatură Nouă și un membru al Corpului lui Cristos. Spiritual ai tot felul de privilegii și binecuvântări — Pacea lui Dumne­zeu care întrece orice înțelegere domnind în inima ta — în timp ce în trupul tău continuă arderea. În timp ce apostolul era „ars afară din tabără" — în temnița din Filipi — înăuntru, prin credință în Isus, a avut liniște; așa încât a cântat cântări de laudă lui Dumnezeu. S-ar putea să aveți unele experiențe foarte grele și în același timp să puteți cânta cântări de laudă lui Dumnezeu. (Aveți grijă să nu vă deranjați vecinii!) Scripturile ne asigură că dacă suferim cu Cristos vom și domni cu El. De aceea ne putem bucura în suferințele noastre — nu în suferințele pentru nechibzuință, ci în suferințele care sunt pentru credincioșia și loialitatea noastră față de Domnul și față de Adevăr. Toate aceste suferințe ne dau bucurie. Ne bucurăm că suntem în Sfânta, unde putem avea unele din bucuriile Domnului. În Sfânta avem Pâinea Prezenței Sale, ne bucurăm de lumina Sfeșnicului de Aur și avem și experiențele Altarului de Aur.

Curtea reprezintă toate experiențele credinciosului în îndreptățire din momentul când intră pe poartă, intrând în Curte, trecând de Altarul de Aramă și până ce vine la ușa Cortului Întâlnirii. Aceasta este o îndreptățire de probă, de când persoana începe să facă primul pas. El începe să se apropie de Dumnezeu chiar de când trece de poartă spre Altarul de Aramă. Se apropie mai mult în timp ce se spală la Lighean și încă mai mult când se leagă la Ușa Cortului Întâlnirii. Când a făcut aceasta, a făcut tot ce poate face el. Lucrul următor trebuie să fie făcut de Domnul, reprezentat de marele preot al lui Israel. Marele Preot antitipic te acceptă ca un membru al Corpului Său, te prezintă acceptabil înaintea Tatălui; iar Tatăl, acceptându-te, îți dă Spiritul sfânt și devii o Nouă Creatură. Această îndreptățire, sfințire și concepere de Spirit se fac toate deodată. La unii procesul de îndreptățire de probă poate fi foarte încet. Adesea ei progresează foarte încet din cauza doctrinelor Babilonului și a învățăturilor false. Ei vor rătăci, intrând și ieșind, jucându-se de-a v-ați ascunselea, neînțelegând care sunt pașii potriviți ce trebuie făcuți. Ce stare! Noi toți am fost în ea. Nu știam ce să facem; nici nu puteam să spunem altora ce să facă; dar acum devine foarte clar. Toți diferiții pași în legătură cu îndreptățirea de probă se clarifică bine; pentru că a venit timpul lui Dumnezeu ca lucrurile să se clarifice. De aceea vedem noi lucrurile. Acum putem alerga până la Lighean, să ne spălăm de murdăriile cărnii, și să ne legăm la ușă într-un timp foarte scurt; pentru că știm cum s-o facem. Câtă binecuvântare este să trăiești în acest timp!

ÎNDREPTĂȚIRE—Baza ei. (Q415-1)

Întrebare (1916-Z)—1—Este Merit sau Îndreptățire ceea ce se acordă celui care este îndreptățit prin credință?

Răspuns—Aici ar trebui să clarificăm expresia „îndreptățit prin credință", pentru că în utilizarea biblică acest termen are două semnificații diferite. Citim, de exemplu, că Avraam a fost îndreptățit prin credință, dar desigur nu în sensul în care este Biserica îndreptățită prin credință! Avraam a fost îndreptățit la tovărășie cu Dumnezeu, pentru a primi făgăduința, pentru a ști anumite lucruri pe care Dumnezeu le intenționează în viitor și pentru a-și demonstra sub un standard divin loialitatea față de Dumnezeu. Dar el n-a fost îndreptățit la viață veșnică. El n-a fost îndreptățit în sensul că el putea fi invitat să-și prezinte corpul jertfă vie și să devină răscumpărător pentru Adam, sau un sacrificiu meritoriu pentru altul în oarecare sens. Nimeni nu putea fi astfel îndreptățit prin credință până după moartea lui Isus, până la acordarea meritului Său după ce s-a înălțat și a apărut „în prezența lui Dumnezeu pentru noi" — Biserica.

ÎNDREPTĂȚIRE—Ordinea ei, referitor la consacrare. (Q415-2)

Întrebare (1916-Z)—2—Ce are loc întâi, Îndreptățirea sau Consacrarea?

Răspuns—Depinde de sensul atașat cuvântului consacrare. Biblia recunoaște consacrarea din două puncte de vedere diferite; primul, consacrarea persoanei; al doilea, validarea ei de către Domnul Isus Cristos și acceptarea ei de către Tatăl. Consacrarea persoanei de a face voința Domnului, predarea deplină a voinței lui proprii, așa cum ea este simbolizată prin legarea țapului la ușa Cortului Întâlnirii, precede îndreptățirea. Dar al doilea pas este acesta: anume, că este necesar ca Domnul nostru Isus Cristos să devină Avocatul pentru aceia care doresc să devină membri ai Preoțimii Împărătești înainte ca ei să devină acceptabili pentru Tatăl. Deci, îndreptățirea lor prin Domnul Isus Cristos care le acordă meritul Său, urmează după consacrarea lor și este imediat urmată de actul de consacrare a acestora de către Tatăl Ceresc în sensul acceptării lor ca persoane consacrate și acordării lor a tuturor drepturilor și privilegiilor incluse în aranjamentul legământului.

ÎNDREPTĂȚIRE—Legală și efectivă. (Q417-1)

Întrebare (1916)—3—În Turnul din 15 septembrie, pag. 281 (Vestitorul Dimineții Milenare pag. 81, n.t.), articolul despre Îndreptățire, vorbindu-se despre îndreptățirea „legală și efectivă" există această afirmație: „În același timp este și le­gală și efectivă". Ideea de aici vrea să spună că îndreptățirea noastră este efectivă și nu socotită?

Răspuns—Aceasta este ceea ce am încercat să spunem și aparent nu am reușit s-o spunem în mod potrivit. Nu putem spune aceasta în așa fel ca tot poporul lui Dumnezeu să înțeleagă.

ÎNDREPTĂȚIRE—Vederile Pastorului Russell nu s-au schimbat. (Q418-1)

Întrebare (1916)—1—Comparând articolele despre Îndreptățire din Volumul 6, Umbrele Cortului Întâlnirii și Turnul din 15 septembrie 1916, sunt ele în armonie? Și-a schimbat fratele Russell vederile cu privire la Îndreptățire?

Răspuns—Fratele Russell nu și-a schimbat vederile cu privire la Îndreptățire. Îndreptățirea este îndreptățire, a fost întotdeauna îndreptățire și va fi totdeauna îndreptățire, iar fratele Russell nu poate schimba îndreptățirea, nici pentru sine, nici pentru altcineva. Îndrep­tățire înseamnă a face drept, a face just. De exemplu, dacă am avea o balanță în mână și am pune ceva de o parte, atunci punând o greutate egală de partea cealaltă am echilibra balanța. Aceasta este baza ideii despre îndreptățire — balanța. Aplicați această idee la omenire. Voi și cu mine și întreaga rasă umană am pierdut echilibrul. Adevăratul echilibru al lui Adam a fost o minte perfectă și Dumnezeu nu i-a cerut mai mult decât a putut face. De aceea el a fost un om echilibrat, și fiind separat de păcătoși n-a avut nevoie de îndreptățire pentru a fi făcut drept. Isus a fost la fel. El a fost „sfânt, nevinovat, fără pată și despărțit de păcătoși", nu I-a lipsit nimic în nici un sens și de aceea n-a avut nevoie de echilibrare, nu cerea îndreptățire sau să fie făcut drept. El ERA drept. Numai ceea ce este greșit sau este neechilibrat are nevoie să fie îndreptățit. Întreaga lume a fost încercată în Adam, pusă pe cântar, găsită cu lipsă și ulterior condamnată la moarte de către Judecătorul cel Drept. El i-a condamnat pe toți în Adam ca fiind nevrednici de viață și niciodată nu-Și va modifica sau schimba gândul. Cum atunci, veți întreba, va binecuvânta El lumea? Dumnezeu ne spune că toată această condamnare a venit prin neascultarea unui om și apoi a trecut la toți copiii lui Adam, așa că toți sunt supuși acestei stări neechilibrate, neterminate, începută în Adam. Noi am fost născuți cu o minte și un corp neechilibrat. Nu trebuie să fim considerați responsabili pentru aceasta în sensul că noi am cauzat nedreptatea, dar totuși suntem nedrepți, deși nu suntem responsabili pentru nedreptate. Adam este cel responsabil de ea. După cum printr-un OM a venit păcatul, prin om a venit și moartea. Nu noi am adus această stare de moarte; am fost născuți în ea. Am fost născuți în această stare nesatisfăcătoare care este nevrednică de viață. Dumnezeu S-a îngrijit ca noi să fim îndreptățiți, sau făcuți drepți. În cazul lui Adam, ar însemna că el trebuie făcut drept în fața lui Dumnezeu, altfel niciodată nu poate avea viață veșnică, iar Cristos va face ceva pentru el în privința îndreptățirii, care-l va face acceptabil pentru Dumnezeu. Ce va face Cristos pentru Adam și pentru întreaga rasă umană? Ce va face El pentru Adam și pentru rasă va fi diferit de ceea ce va face pentru Biserică. În Mileniu El îi va face pe Adam și rasa umană perfecți. Toți cei ascultători vor deveni perfect echilibrați, bine cumpăniți, în deplină armonie cu Dumnezeu în toate talentele și puterile lor când Isus va termina de lucrat cu ei la sfârșitul Veacului Milenar. Totuși, ei trebuie să fie dispuși și să coopereze cu El. Dumnezeu nu intenționează să forțeze mintea nimănui contrar tendinței lor naturale, dar dacă vor vrea, El îi va ajuta să se ridice la perfecțiunea care a fost pierdută în Eden și le va da privilegiul recuperării complete. Acesta este felul în care lumea va fi îndreptățită, sau făcută dreaptă. Acest lucru s-a arătat în Volumul VI; aceeași îndreptățire s-a învățat în Umbrele Cortului Întâlnirii și de douăzeci de ori în Turnul de Veghere. Este aceeași în fiecare din ele. Nu s-a dat nici un înțeles nou. Totuși, această îndreptățire i se aplică bisericii diferit pentru că biserica este separată de lume în marele plan al lui Dumnezeu; ca urmare îndreptățirea le vine într-un mod diferit. De ce? Dacă Domnul v-ar îndreptăți pe voi și pe mine în același fel în care va îndreptăți lumea, atunci ne-ar face ființe umane perfecte. Dar El nu ne-a făcut perfecți, pentru că trupul nostru este la fel ca și atunci când ne-am predat inimile Domnului. Fiind imperfecți în trup dovedește că nu suntem îndreptățiți în trup. Atunci, cum ne îndreptățește? Din tip vedem că meritul lui Isus este atribuit, sau socotit bisericii cu scopul acoperirii lipsurilor lor, ca și cum Dumnezeu ar ascunde aceste lipsuri de ochii Săi, așa încât cu această acoperire sau atribuire a meritului lui Cristos pentru noi, Dumnezeu ne poate accepta ca jertfe. El nu ne-a putut accepta ca jertfe atâta timp cât am fost păcătoși. Trebuie să ni se dea dreptul la viață înainte de a ne putea prezenta corpurile ca jertfe vii. Noi nu putem da ceva înainte de a avea acel ceva. De aceea trebuie să fim îndreptățiți prin CREDINȚĂ. Notați diferența dintre a face pe cineva perfect în mod real în timpul Veacului Milenar și îndreptățirea prin credință din acest Veac. Noi avem această îndreptățire prin credință. Ea începe cu noi. „Prea târziu! Prea târziu!" va fi strigătul când vom fi fost glorificați. Când am început noi? Când am întors spatele la păcat și am început să căutăm pe Dumnezeu. A converti înseamnă a se întoarce. Dacă eu merg într-o direcție, în cursul natural al păcatului și al lumii, și aud ceva despre Dumnezeu și despre adevăr, și ajung să am unele cunoștințe despre aceste subiecte și că Dumnezeu binevoiește să primească pe păcătoși înapoi la El, ce voi face? Mă voi întoarce și mă voi pune de partea dreptății. Atunci sunt convertit sau întors. Această întoarcere nu înseamnă că ai devenit sfânt. O, nu! Nu ești un sfânt pentru că te-ai întors. Te-ai întors pentru că ai vrut să-l găsești pe Dumnezeu: „bâjbâind, să-L găsești" (Fapt. 17:27). Noi L-am găsit când ne-am întors de la cursul rău și am vrut să mergem pe calea bună. L-am găsit când am început să mergem pe calea bună. Atunci am făcut pași către lăsarea deoparte a păcatului, lăsarea deoparte a obiceiurilor murdare, pentru că trebuie să le lăsăm pe acestea deoparte. Așa că am început să ne dezbrăcăm de murdăriile cărnii. Am continuat să încercăm, și am spus: vrem să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. În final am spus că vrem să ajungem pe deplin la Dumnezeu și am auzit că trebuie să intrăm în legătură cu Isus și El ne va îndreptăți și ne va face acceptabili pentru Tatăl. Cum Îl voi cunoaște pe Isus? Începi să ai res­pect. Înveți din Biblie, din Studii în Scripturi, din pliante, de la prieteni etc., și ajungi să înțelegi că trebuie să faci o deplină predare de sine lui Isus pentru a fi ucenicul Său, și înveți că dacă astfel vii la Domnul și El te acceptă, El te va îndreptăți și imediat te va prezenta Tatălui care Își va arăta acceptarea dându-ți Spiritul sfânt și astfel concepându-te la o viață spirituală. Imediat ce marele Avocat la Tatăl te acceptă în numele Tatălui, lucrul următor este conceperea ta de spirit. În același timp cu deplina ta consacrare și acceptare a venit și conceperea de spirit. Până aici ai fost în proces de a fi îndreptățit. Te-ai întors în direcția bună pentru a ajunge îndreptățit și te apropiai tot mai mult de starea îndreptățită unde Dumnezeu ar fi mulțumit cu tine, dar El nu te-a ascultat până când mai întâi te-ai întors. Înaintând în această direcție, ai progresat mereu spre îndreptățire; fiecare pas te-a condus spre punctul îndreptățirii. A fost aceasta arătată în Cortul Întâlnirii, și dacă da, cum? Un Israelit din afară care dorea să se apropie de Dumnezeu vedea mai întâi perdelele albe care înconjoară curtea, reprezentând starea noastră înaintea lui Dumnezeu, și afla că trebuie să meargă la poartă și prin invitație să meargă până la altarul de aramă și la sacrificiul făcut pe el. Aceasta ar spune că el se întorcea de la păcat și dorea să se apropie de Dumnezeu. Acest altar și sacrificiul a reprezentat pregătirea lui Dumnezeu pentru păcătos. El a făcut un sacrificiu în interesul păcătoșilor, ca să te poată primi pe tine în mod just și să poată trata cu tine. În acest fel am mers și noi la Dumnezeu. Apoi ar trece până la Ligheanul de aramă. Acesta conține apă, iar apa reprezintă adevărul și de asemenea curățire, și astfel, după cum arată ilustrația, fiecare, mergând la Lighean pune deoparte unele din murdăriile cărnii și ca urmare ajunge într-o stare mai curată și mai bună. Să nu mergem mai întâi la Dumnezeu și apoi să scăpăm de murdăriile cărnii. Niciodată! Tu acum mergi la Dumnezeu și este foarte potrivit să-ți arăți dorința de a face orice îți stă în putere ca să înlături murdăria din tine și acest lucru este reprezentat prin Lighean, iar apoi, mergi mai departe și te apropii mai mult de primul văl, și întrebi, ce să fac acum? Acum aș vrea să merg mai departe și să devin preot. Știu că acum Dumnezeu cheamă pentru preoți. Dar nu poți fi preot dacă nu ești sacrificator. Va trebui să sacrifici dacă speri să fii preot. Trebuie să ai pe preotul care să facă sacrificiul. Isus este preotul. Înainte de a fi sacrificat trebuie să fii legat la ușa Cortului Întâlnirii exact cum a fost legat țapul. Te legi dându-ți Domnului voința — tot ce ai și tot ce ești. Legarea țapului la ușa Cortului Întânirii reprezintă consacrarea voastră și consacrarea mea. Țapul consacrat este lovit de marele preot. Marele preot este cel care ne junghie. El face aceasta. Exact în momentul când El te acceptă și are loc junghierea sau sacrificiul, în acel moment El te îndreptățește. Dumnezeu nu te va accepta înainte ca meritul Lui să-ți fie atribuit. Atunci ești conceput de Spiritul sfânt și devii o nouă creatură, și această nouă creatură, concepută de Spiritul sfânt, este un membru al Cristosului, și merge dincolo de al doilea văl. Țapul nu merge niciodată dincolo de văl. Nici unul dintre țapi n-a intrat și n-a intrat nici vițelul. Țapul și vițelul reprezintă carnea, și carnea niciodată nu intră înăuntru. Noua creatură este cea care intră. În momentul când Domnul te acceptă, ești îndreptățit, și în acel moment primești Spiritul sfânt și ești primit în corpul marelui preot, și pentru că ești în acel corp, ești în Sfânta. Lucrul următor va fi credincioșie până la moarte când vei trece pe sub al doilea văl.

Acum vedeți unde intră această îndreptățire. Aceasta poate fi pre­zentată în diferite feluri, dar este un singur început, un singur sacrificiu necesar, o singură consacrare necesară și o singură îndreptățire prin sângele prețios.

ÎNFIERE—Cui i se aplică spiritul de înfiere? (Q7-1)

Întrebare (1912)—1—”Ci ați primit un duh de înfiere, prin care strigăm: Ava, Tată!" (Rom. 8:15). Se aplică această expresie, „duh de înfiere", la Domnul nostru?

Răspuns—Nu. Domnul nostru niciodată n-a fost altceva decât fiu. În nici un sens n-a fost un Fiu înfiat. Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume. Când era în lume era Fiu. Calitatea Lui de fiu n-a încetat niciodată. El a rămas Fiu, credincios, până la moartea pe cruce. Când Dumnezeu L-a înviat din morți El era tot Fiu, ridicat la cea mai înaltă glorie. Nici pentru experiența Bisericii nu se potrivește bine acest cuvânt înfiere. Dumnezeu nu ne înfiază în trup. El are de-a face cu noi doar ca Noi Creaturi. Și noi devenim Noi Creaturi nu prin înfiere, ci prin concepere de Spirit sfânt. Diaglott-ul dă traducerea preferabilă (duh fiesc, n.t.).

ÎNGER—Referitor la ideea că Petru a fost înger. (Q20-1)

Întrebare (1911)—2—Care este explicarea ta la Fapt. 12:15: „„Ți-ai ieșit din minți!” i-au zis ei. Dar ea susținea că așa era. Ei, dimpotrivă, ziceau: „Este îngerul lui”".

Răspuns—Vă amintiți împrejurările. Petru a fost în închisoare și îngerul l-a scos afară și l-a condus o anumită distanță, iar el a mers la o casă unde se făcea rugăciunea; era la miezul nopții, iar ei încă se mai rugau când Petru a bătut la ușă. Vă amintiți că micuța Roda a venit la ușă, a fugit înapoi și le-a spus că Petru era la ușă, iar ei au spus „O, nu poate fi el."

„El este", a spus Roda.

„Trebuie să fie îngerul lui".

De ce au spus că era îngerul lui? Dragi prieteni, ei nu au fost inspirați să spună că era îngerul lui. Noi nu știm că vreunul din oamenii care se rugau în acea noapte au fost inspirați, deci eu n-aș da mai multă atenție la ceea ce ar spune ei în acest subiect decât la ceea ce ați spune voi. Noi ne luăm instrucțiunile din ceea ce a spus Domnul sau Apostolii. Apostolul nu spune nimic despre el că ar fi înger. Ce au înțeles ei putem toți presupune. Aveți libertate din partea mea să presupuneți ceea ce doriți. Dacă vreți să știți ce îmi închipui eu, presupun că ei au avut unele idei obișnuite că ar putea fi un fel de întruchipare, sau ceva de genul acesta. Nu știu ce au avut în minte; nimeni nu știe.

ÎNGERI—Prima dispensație supusă îngerilor. (Q16-2)

Întrebare (1906)—3—Unde se spune în Cuvântul lui Dumnezeu că în timpul primei dispensații ridicarea omenirii a fost lăsată pentru îngeri?

Răspuns—Răspundem că nu se spune așa nicăieri. Este numai o concluzie pe care o tragem din două lucruri. Primul, noi găsim că erau îngeri în legătură cu omenirea în acel timp și de aceea gândim că Dumnezeu trebuie să-i fi pus acolo, sau să le fi dat ceva responsabilități în legătură cu rasa, altfel ei n-ar fi fost acolo. Al doilea, avem declarația apostolului în Noul Testament în care se referă la Domnul nostru Isus și la împărăția viitoare, spunând că Dumnezeu nu va supune îngerilor acea împărăție. Deci, când spune că Dumnezeu nu va supune îngerilor acea împărăție, ne lasă să deducem că a fost un timp când lumea a fost supusă îngerilor. Și privind în urmă vedem timpul când ea a fost supusă îngerilor, și când acei îngeri nu și-au păstrat starea dintâi, ci au fost mai mult sau mai puțin cuceriți de răutatea lumii.

ÎNGERI—Materializarea — dovadă că ei sunt în încercare? (Q16-3)

Întrebare (1908)—1—Pe ce Scripturi ne bazăm noi pentru ideea că îngerii căzuți sunt acum în încercare? Mai întâi, cum se armonizează aceasta cu referința din 1 Cor. 6:3 „Nu știți că noi vom judeca pe îngeri?". Al doilea, judecă Sfinții în vreun sens înainte de a fi corpul complet? Dacă da, în ce fel judecă ei?

Răspuns—Răspunsul meu este că lucrul acesta l-am tratat cum am putut mai bine într-un număr din Turnul de Veghere de aproximativ acum un an; cred că a fost numărul din octombrie 1907, în care am sugerat că după înțelegerea noastră îngerii căzuți sunt acum în judecată, încercare, și pe scurt am arătat acolo că judecata noastră asupra acestui lucru este că această încercare, judecare sau probare a îngerilor căzuți va fi probabil în privința încercării sau probării lor anterioare, relatată în capitolul șase din Genesa, primele cinci versete, unde se spune că ei au văzut fiicele oamenilor că erau frumoase și le-au luat de soții după cum au vrut; și pentru acea tranzacție ei au fost aruncați jos și au fost restrânși timp de 4000 de ani care au urmat. Acum, faptul că ei sunt puși din nou în încercare sugerează că Domnul așteaptă ca în toată această perioadă de 4000 de ani sau mai mult, unii din ei fără îndoială să fi învățat lecția căii rele pe care au apucat; că ei vor fi învățat marea lecție privind izolarea lor de Dumnezeu și de cei sfinți, și ei de asemenea vor fi învățat o importantă lecție privind influența păcatului asupra umanității, și ei vor fi învățat o importantă lecție din faptul că Cristos, prin harul lui Dumnezeu, a gustat moartea pentru omenire, și din puterea lui Dumnezeu de a-L învia dintre morți, și faptul că aceia care sunt supuși lui Dumnezeu au o binecuvântare, și cei care nu sunt supuși lui Dumnezeu au un blestem. Cred că ei au avut o bună ocazie în acești 4000 de ani să învețe aceste lecții. Gândul este că judecata lor va fi o încercare sau dovadă ca să se vadă în ce măsură au învățat dreptatea în acest lung interval de timp. Aș presupune că printre acei îngeri căzuți sunt unii care au ajuns să vadă lucrurile în adevărata lor lumină și care tânjesc după legătura cu Dumnezeu și cu sfinții îngeri, și ei sunt într-o măsură separați de cei răi, chiar în starea lor spirituală, și că ei, cunoscând legea lui Dumnezeu, nu vor avea nici o comunicație cu omenirea, se abțin de la orice comunicații; că ei nu sunt dintre aceia care încearcă să comunice prin medii spiritiste, prin atingeri sau bătăi ușoare și scriere cu mâna; că ei au venit la o măsură de armonie cu Dumnezeu și simt asupra lor constrângerea ascultării. Atunci, mă întreb, în ce fel ar putea fi încercați acești îngeri în Veacul Milenar? În ce fel ar putea ei să aibă o încercare atunci? Nu văd nici o cale, pentru că ei nu așteaptă o sentință; ei sunt sub sentință de 4000 de ani. Judecata pe care o așteaptă este o judecată similară judecății pe care o așteaptă lumea — adică o nouă încercare; și acea nouă încercare va implica o ocazie pentru păcat și de aceea o ocazie de a scăpa de această legare care a fost peste ei de 4000 de ani. După înțelegerea noastră, în timpul Veacului Milenar lumea va fi protejată de astfel de influențe rele. Domnul spune că Satan va fi legat pentru o mie de ani, ca să nu mai poată înșela neamurile. Aceasta, pentru mintea mea, este o garanție că nu numai Satan nu va fi în stare să ispitească sau să înșele lumea, dar și că îngerii căzuți nu vor avea putere în timpul Veacului Milenar. Atunci când pot avea ei putere? Răspund că puterea, privilegiul, sau libertatea, ar părea să se aplice în timpul prezent, și că acesta este timpul potrivit, tocmai când ajungem la schimbarea de dispensație, când Domnul ne spune că va fi un mare timp de ispită. „Ceasul încercării care va veni peste toată lumea, ca să încerce pe cei ce locuiesc pe pământ" (Apoc. 3:10). Acum, ce credeți că ar fi mai potrivit decât ca acestor îngeri să li se permită o cale prin care ei să se poată sustrage de la sentința divină de restricție asupra lor, și, după cât se pare, să ia puterea sau privilegiul de a se materializa, evident contrar intenției divine? Noi știm că nimic nu se poate face contrar voinței lui Dumnezeu în aceasta, că El are putere deplină de ai restrânge, dar El le poate permite să se înșele pe ei înșiși, crezând că au ocolit aranjamentul divin, și astfel, având plăcere în a face lucrurile pe care le doresc, ce-ar însemna aceasta pentru noi, dragi prieteni, și pentru omenire? Ar însemna marele ceas al încercării, al ispitirii, despre care vorbesc Scripturile. Ar însemna un uimitor timp de strâmtorare, ar însemna o mare intervenție din partea acestei puteri rele peste care a fost o restricție din partea providenței lui Dumnezeu timp de mai bine de patru mii de ani. Lumea a fost mai mult sau mai puțin protejată de aceste ființe rele, cu excepția celui care de bună voie și-a predat mintea, în vreun sens, puterii lor. Acum, dacă ei primesc mai multă libertate și mai multe privilegii decât au avut înainte, puteți vedea că ar fi o mare ispită pentru omenire. Și nu ar fi în același timp și un mare timp de încercare, judecată, sau probare peste ei? Cred că ar fi. Cum unul după altul ar părea că-și ia libertatea de a se sustrage planului divin, aceasta ar încerca pe toți îngerii care au vreo dorință de păcat. Ei bine, veți spune, în ce fel judecă sfinții pe îngeri? „Nu știți că noi vom judeca pe îngeri?" (1 Cor. 6:3). Nu pe acești îngeri căzuți trebuie să-i judece sfinții? Ba da. Atunci cum avem noi ceva de-a face cu aceasta? Sunt sigur, dragi prieteni, că în ceea ce privește punerea lor la probă, nu știu cum este, dar încerc să mă gândesc și aceasta îmi vine în minte: Cum se poate că noi îi vom judeca sau îi vom pune la probă? Eu presupun că noi judecăm pe îngeri acum în sensul că îi punem la încercare, că ei învață de la Biserică, bineînțeles. Eu înțeleg că acești îngeri căzuți nu au ocazie să învețe de la Dumnezeu, de la Spiritul sfânt sau din Biblie; și ei nu au mijloace de a învăța de la lume voința divină și planul divin. De unde și-ar lua ei informația privind voia lui Dumnezeu? Cred că de-acum ei știu foarte bine locul și singurul loc unde pot afla informații cu privire la viitor, adică: de la Biserica lui Cristos, așa că nu mă îndoiesc nici o clipă că în oricare măsură spiritele căzute ar fi prezente cu noi la acestă convenție, ele caută să afle ceva. Aceasta este tocmai ce aș aștepta. Ei știu unde să meargă pentru informații. Ei nu merg la biserica nominală pentru informații; ei sunt prea bine informați, ei știu că n-are nici un rost să meargă acolo, întocmai cum și voi știți că nu are rost să mergeți acolo, ei știu unde să caute adevărul; și presupun că ei se uită printre poporul Domnului și ascultă ce lucruri a făcut cunoscut Domnul prin spiritul Său sfânt și prin Cuvântul Său acelora care sunt ai Lui în aceste zile din urmă, și că, prin urmare, lucrurile pe care voi și cu mine le putem vedea, înțelege și declara, sunt lucrurile care îi judecă, sau devin o probă pentru ei. Ajungând să cunoască aceste lucruri, ei sunt încercați prin ele. Acesta este felul de judecată care va pune aceste încercări asupra îngerilor. Această informație privind voia Domnului și privind timpul în care trăim, vine de la sfinții care sunt în această lume, de la sfinții din viața prezentă, și noi suntem într-un anumit timp doar reprezentanții tuturor sfinților, pentru că noi repre­zentăm pe Domnul nostru Isus în lume, deci putem spune că suntem reprezentanții sau ambasadorii Lui, și desigur noi reprezentăm și pe toți ceilalți membri care au trecut de cealaltă parte de văl. Voia Domnului și adevărul privind toată chestiunea poate fi adusă, prin harul lui Dumne­zeu, în atenția nu numai unul altuia ci și în atenția acestor îngeri căzuți, și atunci va veni asupra lor încercarea prin faptul că pot vedea care este voia lui Dumnezeu și ce este corect, și de asemenea la ce să se aștepte în acest timp. Întocmai cum voi și cu mine suntem aduși sub o anumită măsură de judecată acum, o anumită măsură de încercare — „Domnul Dumnezeul vostru vă pune la încercare" (Deut. 13:3), și totuși nu Dumnezeu vorbind din ceruri vă încearcă; Dumnezeu vorbește prin Cuvântul Său; astfel vorbirea lui Dumnezeu prin mărturia adevărului prezent este cea care vă judecă pe voi și pe mine. Judecarea noastră este în prezent în acest fel. De aceea, să nu ne mirăm dacă judecata lor va veni în același fel cum vine judecata noastră. Noi suntem judecați — „Cuvântul pe care l-am vestit Eu, acela îl va judeca în ziua de pe urmă" (Ioan 12:48). Cuvântul Domnului este acum proba pentru biserica nominală. Cei care primesc Cuvântul, rămân tari în el și primesc binecuvân­tări din el. Cei care nu sunt credincioși Cuvântului Domnului și urmează basme meșteșugite și doctrinele oamenilor, umblând după propriile dorințe, se dovedesc necredincioși și Cuvântul îi judecă, spunându-le unde este linia cea corectă — nu vă spune numai vouă și mie, ci prin noi și acestor îngeri căzuți.

ÎNGERI—Dacă îngerii sunt fii. (Q19-1)

Întrebare (1909)—1—Cum se face că îngerii sunt numiți fii ai lui Dumnezeu câtă vreme ni se spune că Isus Mântuitorul nostru a fost singurul Fiu conceput al lui Dumnezeu?

Răspuns—În acest fel: Cuvintelor „singurul conceput" trebuie să li se dea adevărata forță. În existența pre-umană a Domnului nostru, El a fost singurul conceput direct de Tatăl. Deși îngerii sunt fii ai lui Dum­nezeu, ei nu sunt direct concepuți de Dumnezeu, ci ei au fost creați prin Domnul Isus Cristos, pentru că toate lucrurile au fost făcute prin El, și de aceea El a făcut pe îngeri, nu prin puterea sau autoritatea Sa, ci prin puterea și autoritatea Tatălui. Vedeți Volumul cinci.

ÎNGERI—Restabilirea celor căzuți. (Q19-2)

Întrebare (1909)—1—Vor fi vreunii din îngerii căzuți restabiliți, și dacă da, cum se poate face aceasta fără o răscumpărare?

Răspuns—Nu avem informații clare privitoare la îngerii căzuți, în afară de cea în care Apostolul spune, „Nu știți că noi vom judeca pe îngeri?" (1 Cor. 6:3) Acest cuvânt „judeca", după cum este folosit în Scripturi reprezintă o încercare. Atunci concluzia este că, dacă ei vor mai avea o încercare, atunci unii dintre ei vor avea o ocazie de a beneficia de acea încercare.

Ei au căzut din starea lor de sfințenie printr-o măsură de ispită, și în lunga perioadă de când au căzut, ei au avut numeroase ocazii de a vedea eroarea cursului lor, și dacă vor, să se reformeze. Mai mult, să notăm că apostolul Petru ne spune că Domnul nostru Isus prin moartea și învierea Sa a propovăduit spiritelor din închisoare, referindu-se astfel direct la îngerii căzuți care nu și-au păstrat prima lor stare, ci au fost aruncați în Tartar și restrânși în întuneric sau în închisoare prin acel lanț. Declarația apostolului Petru înseamnă aceasta: Îngerilor căzuți, numiți acum demoni, li s-a propovăduit o anumită lecție importantă; aceasta a fost manifestarea marii îndurări a lui Dumnezeu pentru omenire, prin aranjamentul pentru răscumpărarea omenirii, și îngerii căzuți au putut vedea că, dacă Domnul a fost îndurător față de omenire, exista o posibilitate ca El să-și arate mila și față de ei cândva. Răspunsul nostru este că există speranță pentru îngerii căzuți. Presupunerea noastră este, dragi prieteni, că de când Isus prin moartea și învierea Sa a ținut această predică îngerilor, atât celor sfinți cât și celor căzuți, unii se vor reforma și își vor manifesta reformarea, și noi în mod rațional putem presupune că aceștia s-ar abține mai departe de la orice neascultare; și de aceea, în timpul celor 1800 de ani trecuți, au existat două clase generale de îngeri căzuți, unii credincioși, întorcându-se la dreptate, iar alții în dezarmonie cu Dumnezeu, practicând păcatul și urmând pe Satan.

Necesită aceștia o răscumpărare? Noi răspundem că nu. Dacă îngerii erau condamnați la moarte, atunci o răscumpărare din moarte ar fi fost necesară. Ei au fost numai restrânși în întuneric și împiedicați să-și folosească puterile. Dacă ar fi fost o condamnare la moarte atunci s-ar fi cerut câte un înger sfânt să devină răscumpărător pentru fiecare înger căzut, pentru că ei ar fi venit sub condamnare individual. Cu omenirea este diferit; voi și cu mine nu am fost condamnați individual, ci am venit sub condamnare prin tatăl Adam, de aceea răscumpărarea tatălui Adam nu înseamnă doar răscumpărarea lui însuși, ci și a tuturor urmașilor lui. Astfel, planul lui Dumnezeu este ca Cristos să poată fi răscumpărare pentru toți, fiind răscumpărare pentru unul; dar un astfel de aranjament nu ar fi posibil pentru îngerii căzuți, pentru că ei sunt supuși sentinței lor individuale.

ÎNGERI—Când vor fi distruși îngerii căzuți? (Q22-1)

Întrebare (1909)—1—Vor fi distruși îngerii căzuți la sfârșitul acestei perioade de seceriș sau vor fi legați împreună cu Satan și distruși împreună cu el la sfârșitul Veacului Milenar?

Răspuns—Eu, bineînțeles, nu știu, dar pot să vă spun părerea și motivul meu. Încercarea lor și încercarea lui Satan par să fie lucruri diferite. El nu a fost ispitit decât de ambiția sa, și după câte știm noi, nu a manifestat căință, și Scripturile nu arată că-i va fi oferită milă, ci el va fi distrus.

Îngerii au avut destul timp să-i vadă prosperitatea și succesul, precum și lipsa aparentă de putere a lui Dumnezeu de a-l opri. Apoi a fost legătura lor cu familia umană. Egoismul lui a fost total și a încercat să obțină putere. Cât privește pe îngerii aceștia care și-au părăsit locuința sau prima lor stare, sunt menționați în special în Iuda și în Petru, că ei sunt ținuți în lanțurile întunericului până la judecata zilei celei mari. Acum, se referă aceasta la judecata zilei Milenare, sau la timpul prezent? Noi credem că se referă la judecata din timpul prezent, pentru că ei au fost ținuți în lanțurile întunericului și se pare că ei vor avea puterea să scape din acele lanțuri de întuneric acum. Noi pre­supunem că, scăpând acum, ei își imaginează că Dumnezeu nu este în stare să-i țină. Ei scapă de lanțurile lor, ceea ce va fi o parte din timpul de strâmtorare a lumii care este nu numai datorită aranjamentului uman, ci și datorită îngerilor răi. Atunci, dacă în timpul acestor secole în care ei au fost restrânși, unii din ei au învățat să aștepte pe Domnul, după cum arată Scripturile, și să se pocăiască, acum va fi timpul ca ei să-și arate loialitatea, în perioada când toți ceilalți îngeri vor fi ispitiți să facă rău. Amintiți-vă că termenul „judecată", folosit aici, este în sensul de încercare și nu de sentință. Ei sunt ținuți în lanțurile întunericului până la timpul de încercare al zilei celei mari. Se poate pune întrebarea, Cei care nu vor fi găsiți vrednici în acest timp de încercare vor fi distruși acum sau vor fi legați împreună cu Satan pentru mia de ani? Gândul nostru este că ei vor fi distruși acum, că după ce încercarea lor va fi ter­minată, Dumnezeu nu va avea nici un scop special pentru a-i ține. Nu știm; aceasta este doar presupunerea noastră. Voi puteți presupune altfel, și dacă o faceți, nu ne vom certa. Unde Cuvântul Domnului vorbește clar, vom vorbi și noi. Dacă vreți gândul meu, îl aveți, dar dacă-l vreți pe al vostru propriu, țineți-l.

ÎNGERI—Referitor la cei căzuți, în încercare. (Q20-2)

Întrebare (1911)—2—Sunt îngerii căzuți în încercare acum, și când vor primi judecata?

Răspuns—Într-un sens al cuvântului putem presupune că îngerii căzuți se poate să fi fost mai mult sau mai puțin în încercare din timpul când au fost puși în lanțurile întunericului. Ei au fost toți păcătoși, și imediat ce s-a dat judecata divină împotriva lor și au fost limitați în lanțurile întunericului, toți au observat că s-au amestecat serios în voința divină și au fost sub condamnare, și nu aș fi deloc surprins dacă unii dintre ei ar fi simțit că vor să se reformeze. Dar noi credem că timpul special când se poate să fi fost adevărat despre ei ceva de felul acesta, a fost când moartea și învierea Domnului a propovăduit îngerilor căzuți o minunată predică referitor la iubirea și mila divină pentru omenire, aranjând astfel recuperarea omului din păcat și moarte; îngerii văzând aceasta, pentru ei a fost o predică despre mila divină astfel încât și ei să aibă speranță. Și dacă unii dintre îngeri care au avut respect pentru legea lui Dumnezeu, și care au avut vreo speranță de milă divină, și-au manifestat credința și speranța continuând a trăi contrar păcatului și în armonie cu dreptatea divină, sunt sigur că au avut o încercare teribilă; că îngerii căzuți le-au creat tot felul de persecuții, și probabil orice persecuție pe care am avea-o noi ar fi inferioară perse-cuțiilor pe care se poate să le fi avut ei, pentru că ne putem foarte bine imagina că dacă îngerilor căzuți le-a fost permis să facă ce-au vrut acelora care iubesc dreptatea, aceasta ar însemna o soartă grea pentru cei care au ales să se reformeze. Deci, în acest sens al cuvântului, această încercare sau judecată a îngerilor căzuți este în progres tot așa cum este în progres judecata și încercarea Bisericii, pentru a se vedea dacă noi iubim sau nu dreptatea și urâm nelegiuirea, și ce vom îndura pentru dreptate. Așa că îngerii căzuți care au avut respect pentru Dumnezeu și dreptate, și care au avut vreo speranță că mila lui Dumnezeu le-ar putea fi acordată, ar fi fără îndoială în încercare în acest sens, aceasta ar fi o probă a loialității lor; orice ar veni împotriva lor i-ar proba sau judeca în privința loialității lor față de Dumnezeu. Dar la sfârșitul acestui veac sau la deschiderea noii dispensații, ar părea să fie unele probe sau încercări speciale care vor veni asupra lor. În această privință noi știm foarte puțin. Tot ce știm este că ni se spune că ei sunt în lanțurile întunericului până la judecata zilei celei mari. Ce înseamnă aceasta în mod precis, este o problemă. Judecata zilei celei mari poate nu se referă la ei atât de deosebit ca și la noi cei din lume. Există o judecată specială a acestei zile mari gata să se manifeste, când toate împărățiile acestei lumi vor fi judecate, când toate instituțiile prezente vor fi încercate și focul acelei zile le va încerca, focul acelei zile va încerca pe toți din Biserică, și acești îngeri căzuți sunt ținuți în lanțurile întunericului până la acel timp, ideea fiind, că atunci cele patru vânturi vor fi dezlegate și aceasta înseamnă că ei nu vor mai fi sub restricții sau în lanțurile întunericului, ci vor putea să se manifeste. Vom vedea puțin mai târziu. Întrebați-mă ceva despre aceasta în 1915 și cred că voi ști mai mult.

ÎNGERI—Materializările vor fi doar ca parte bărbătească? (Q21-1)

Un frate (1913)—1—Este posibil ca acestor îngeri căzuți să li se permită să se materializeze doar cu înfățișare bărbătească?

Fratele Russell—Nu; după câte știu eu, frate, au fost manifestări și cu înfățișare femeiască. Nu avem timp și nu știu dacă este necesar să dau vreo ilustrație pentru acest fapt, ci doar răspund la întrebare.

ÎNSUFLEȚIRE—Și ținta. (Q556-1)

Întrebare (1907)—1—Într-un număr recent al Turnului, spui că nu suntem însuflețiți până ce nu ajungem la țintă, și că unii nu sunt niciodată însuflețiți. Vrei să spui că numai aceia dintre consacrați care ajung la țintă sunt însuflețiți în vreun grad sau în vreun sens?

Răspuns—N-aș vrea să afirm că nici o însuflețire nu va avea loc decât după ce ajungem la țintă. Apostolul folosește nașterea naturală ca o ilustrație: „Mai întâi conceperea, apoi însuflețirea și apoi nașterea". Noi, mai întâi suntem concepuți de Cuvântul Adevărului; apoi dacă continuăm să fim în legătură cu Domnul va veni însuflețirea, activarea; și dacă această activare continuă, și continuăm să creștem în har și cunoștință, vom fi născuți în cele din urmă la întâia înviere. Dar n-aș vrea să spun că nimeni nu va manifesta nici un semn de energie sau însuflețire în serviciul Domnului până ce mai întâi ajunge la ținta iubirii perfecte, ci cred că este corect să spun că nimeni nu va ajunge la ținta iubirii perfecte fără a fi însuflețit. După cât este de sigur că va ajunge la punctul unde el iubește pe Domnul cu toată inima sa și își iubește aproapele și chiar dușmanii, tot așa este de sigur că el va fi la punctul să fie însuflețit sau activat în serviciul Domnului și al aproapelui. Aceasta am vrut noi să spunem în Turn.

ÎNTÂI-NĂSCUȚI—Biserica simbolizată prin ei. (Q278-1)

Întrebare (1913)—2—Pe cine simbolizează întâii-născuți ai Egiptului?

Răspuns—Întâii-născuți ai Egiptului reprezintă Biserica Întâilor-născuți, după cum ne atrage atenția apostolul — Biserica Întâilor-născuți a căror nume sunt scrise în Ceruri. Biserica întâilor-născuți include două clase, Turma Mică, clasa Mireasă, și clasa Marii Mulțimi — fecioarele, însoțitoarele ei. Cum pot fi ei toți în Biserica Întâilor-născuți? Pentru că această Biserică a Întâilor-născuți este primul rod al lui Dumnezeu dintre creaturile Sale; ea reprezintă pe toți cei concepuți de Spiritul sfânt în timpul prezent. Fiecare conceput acum este primul rod în comparație cu lumea, pentru că lumea va fi regenerată de către și în timpul Împărăției lui Mesia, și toți cei care acum cred și acceptă condițiile lui Dumnezeu și primesc conceperea Spiritului sfânt, nașterea lor trebuie să aibă loc înainte de a putea începe lucrarea cu lumea. Așa că noi toți suntem turma mică și marea mulțime; adică, toți aceia care vin la Tatăl prin Cristos, toți care au fost acceptați, toți care sunt concepuți de Spirit aparțin acestei Biserici a Întâilor-născuți. Apoi sunt cele două clase, unii mai mult decât biruitori, și unii numai biruitori, dar ei sunt toți o Biserică. Exact așa și în tip, întâii-născuți ai lui Israel erau reprezentați de întreaga seminție a lui Levi; întreaga seminție era consacrată lui Dumnezeu, dar din acea seminție a fost aleasă clasa Împărătească, preoțească, ca ei să servească în mod special și să aibă o apropiere specială de Dumnezeu — un serviciu special pentru Dumnezeu. Dar întreaga seminție era sfântă, toți erau dedicați, și întreaga seminție a lui Levi a simbolizat Biserica întâilor-născuți.

ÎNTRUNIRI—Adunări de peregrini, publicitate etc. (Q469-2)

Întrebare (1907)—1—Ce ai sfătui tu cu privire la adunările de peregrini? Ar fi bine să se cheltuiască mulți bani pentru publicitate și pentru închirierea de săli în această perioadă de seceriș? Sau ar fi mai bine ca serviciul să fie mai mult în interesul acelora care sunt deja în credință? În ce măsură trebuie peregrinul să îndrume în această problemă?

Răspuns—Voi răspunde, dragi prieteni, că gândul meu ar fi, răspunzând mai întâi la ultima întrebare, că peregrinul nu trebuie să încerce deloc să îndrume în această chestiune. Aceasta nu este treaba peregrinului. Noi îndrumăm acest lucru în cea mai mare parte de la biroul Turnului de Veghere. Peregrinii ar trebui să îndeplinească liniile de conduită stabilite acolo, iar acceptarea lor ca peregrini implică faptul că sunt mulțumiți să procedeze așa. Aceasta nu înseamnă robie, ci implică angajare în slujbă în acele condiții și înseamnă că ei sunt mulțumiți și recunosc regulile stabilite ca fiind sub supraveghere divină. Așa că eu aș spune că peregrinul nu are nimic de-a face cu acest lucru. Nu știu despre faptul că peregrinii ar proceda așa, dar dacă vreunul din ei a făcut așa, presupun că a făcut-o din neatenție.

Acum, în legătură cu cât de multă publicitate să se facă, aș spune aceasta: Noi preferăm să lăsăm această chestiune în mâinile prietenilor. Faceți atât de multă sau atât de puțină publicitate vizitelor acestor peregrini câtă doriți. Considerați aceasta ca o parte din slujba voastră de administrator; voi trebuie să vă îngrijiți de aceasta. Societatea se îngrijește de altă parte, aceea de a trimite peregrini, îngrijindu-se de cheluielile lor etc., iar peregrinul face altă parte. Dacă fiecare își face partea lui, totul va ieși bine. Deci vedeți că se lasă responsabilitate fiecărei părți să facă ceea ce crede, după judecata lor, că va fi voința Domnului.

Sfatul nostru ar fi să nu fie foarte multe adunări publice, pentru că scopul special al acestor vizite ale peregrinilor este să servească casa credinței, iar serviciile publice nu sunt întotdeauna cel mai folositor lucru pentru casa credinței în sine. Așa că noi întotdeauna îndemnăm că dacă ar fi atât întruniri publice cât și private, adunările publice să nu fie lăsate să ocupe tot timpul, ci, cel puțin jumătate sau mai mult de jumătate din timp să fie acordat lucrurilor care sunt de interes special pentru casa credinței.

ÎNTRUNIRI—Referitor la grupuri mici. Q470-1

Întrebare (1909)—2—Ai sfătui ca un grup de trei sau patru să aibă Studii Bereeane, sau lecții din volume?

Răspuns—Păi, cred că ar fi potrivit să le aibă pe amândouă. Noi avem multe ocazii și nu trebuie să ne limităm la una. Lecțiile Bereeane ar fi probabil mai bune pentru întrunirile de genul celor publice care ar fi puțin mai formale, iar serile puteți face studiu în Volume.

Aș sfătui în legătură cu aceasta ca nimeni să nu uite adunările pentru rugăciune și experiență, pentru că ele sunt printre cele mai profitabile adunări de care se bucură Biserica. În măsura în care ele prosperă, putem vedea că în general starea spirituală a acelei adunări este bună și de aceea, pe cât posibil, nu uitați adunările pentru rugăciune și experiență, dar nu faceți greșeala de a spune experiențe despre lucruri care s-au întâmplat cu ani în urmă. Noi sugerăm să aveți un subiect pentru fiecare săptămână și să spuneți experiențe pe cât posibil în direcția subiectului. În unele locuri se folosesc predicile săptămânale ca bază pentru adunările de rugăciune și experiență, și se încearcă să se țină relatarea despre experiențele lor în aceeași direcție, și astfel, având-o în minte în timpul săptămânii, ei vor căuta ceva experințe în armonie cu acel subiect. În biserica din New York, se ia pentru subiectul săptămânal de rugăciune și experiență discursul de duminică după-amiază și apoi se urmăresc experiențele, duminică, luni, marți și miercuri — patru zile — în legătură cu subiectul. Dacă subiectul este despre răbdare, de exemplu, atunci vor observa în ce măsură au cultivat răbdarea și în general ei găsesc că au unele experiențe în acest interval de timp. Apoi, după adunarea de miercuri, au același gând în minte până duminica viitoare, având astfel subiectul proaspăt în minte tot timpul. Există un avantaj în aceasta, și anume că ne face să fim la zi, și cred că toți veți afla în experința voastră că ați fost duși de val și cu greu v-ați dat seama că sunteți luați de val în ceea ce privește experiența creștină, dar acum, astăzi, noi vrem să avem experință creștină, altfel ziua este practic pierdută. Deci vedeți, căutând aceste experiențe găsim ceea ce căutăm. Dacă nu aveți ceva de felul acesta în minte, nu veți avea o astfel de experiență, și nu prea veți ști cum s-a îngrijit Domnul de voi, sau ce experiențe ați avut. Noi am găsit acestea foarte folositoare.

ÎNTRUNIRI—Ordinea întrunirilor. (Q471-1)

Întrebare (1910)—1—În ce mod ai sugera tu să se țină întrunirile într-o adunare care are două întruniri duminica și două în timpul săptămânii, fiind patru întruniri în cele șapte zile, ce fel de studii și în ce număr le-ai sugera?

Răspuns—Sfatul meu ar fi că mijlocul săptămânii este un timp bun pentru o adunare de mărturisirea experiențelor — întrunire pentru laudă, părtășie creștină și apropiere unii de alții. Ar trebui să se țină seama că la astfel de întruniri se obține nu numai experiență ci și o unire compătimitoare a inimilor. Apoi cred că ar fi bune studiile bereeane așa cum le-am sugerat. Apoi ar depinde de materialul din adunare și așa mai departe, dacă ar fi bine să se încerce un discurs public sau nu. În unele cazuri acesta ar fi tocmai lucrul potrivit, iar în alte cazuri cred că ar fi foarte neînțelept. Cred că ar trebui să recunoaștem că există un astfel de lucru cum este calitatea naturală de a învăța, și că numai aceia care sunt în stare să învețe să fie puși să învețe; cel mai bun lucru ar fi să nu încerce să învețe cel care nu are o aptitudine pentru aceasta, ci să meargă mai mult în direcția a ceva ca studiul bereean. Chiar și acolo se cere multă abilitate de a învăța, și conducătorul trebuie să studieze cum să atragă adunarea. Nu cred că ar fi potrivit ca eu să intru și să dau sfaturi speciale cu privire la caracterul acestor întruniri, decât că o adunare de experiență eu cred că este bună o dată pe săptămână. Unele dintre studiile bereeane sunt de asemenea bune pentru că adunările găsesc că sunt cele mai bune pentru avantajul lor spiritual și adunarea trebuie invitată să se exprime, și dacă este necesar, să se încerce diferitele feluri de întruniri pentru a afla care este pentru ei cea mai folositoare și mai interesantă. Și în special sfătuiesc pe bătrâni și diaconi să nu încerce să treacă peste adunare și să domnească peste ea, ci s-o ajute pe calea pe care pare să ne conducă Spiritul Domnului.

ÎNTRUNIRI—Referitor la adunarea pentru mărturisirea experiențelor. (Q471-2)

Întrebare (1910)—1—Cu privire la această primă întrunire pe care tu ai recomandat-o. Mergând dintr-un loc în altul, aflu că frații o înțeleg cu greu. Ei iau un subiect și-l discută la o adunare de experiențe. Este acesta gândul potrivit, sau care este gândul?

Răspuns—Despre o adunare pentru mărturisirea experiențelor — ce este o adunare pentru mărturisirea experiențelor? Pentru frații din Allegheny, de exemplu, sugestia noastră, la aceeași adunare la care m-am referit mai înainte, a fost ca ei să aibă în minte discursul de duminică după-amiază ca fiind un fel de gând-sămânță pentru săptămână; ca atunci când se vor aduna miercuri seara pentru adunarea de mărturi-sirea experiențelor să poată spune cât mai multe experiențe în legătură cu textul de duminică după-amiaza, așa încât să obțină tot beneficiul din cele ce au auzit duminică — toate experiențele lor întrețesându-se cu acel subiect, așa că va fi în întregime în mintea lor până miercuri seara. Și când se vor aduna miercuri seara, orice întâmplări sau experiențe de viață au avut, cu băcanul sau măcelarul, sau orice, în treburile lor sau în studiul individual, orice ar fi interesant în direcția subiectului discursului de duminică după-amiază, aceea va fi mărturia pe care o vor relata ca parte din experiența creștină; și dacă n-au avut experiențe legate de subiectul de duminică după-amiaza, atunci le pot spune pe cele care le-au avut; dar sunt preferabile cele legate de subiectul de duminică după-amiază, pentru ca acel subiect să poată fi imprimat în inimă și să rămână acolo pentru totdeauna. Apoi, după adunarea de miercuri seara, aceleași gânduri pot continua în minte până duminica urmăoare, obținând astfel beneficiul concentrării gândului în întreaga săptămână, mestecându-l și digerându-l în întregime, cum s-ar zice. Și acesta este modul pe care l-au găsit folositor. Nu numai să ia subiectul și să-l discute — aceea nu este deloc o adunare pentru mărturisirea experiențelor. O mărturie este mărturisirea experiențelor în legătură cu un subiect.

ÎNTRUNIRI—Metodă de conducere când frații nu sunt prezenți. (Q472-1)

Întrebare (1910)—2—În cazul unei adunări mici, unde nu există un frate care să conducă, ce metodă să se urmeze pentru a conduce studiul bereean sau studiul Umbrelor Cortului Întâlnirii — unde nu există nici un frate în fruntea adunării?

Răspuns—Ce vrei să spui prin faptul că nu este nici un frate în fruntea adunării?

Fratele—Că nu există un frate în adunare, ci numai surori.

Răspuns—Cred că ele trebuie să facă studiu fără frate. Am sugerat deja în volumul șase, frate, răspunzând la o întrebare ca aceasta, că dacă ele vor, pot să-l considere pe autorul volumului ca fiind prezent cu ele, el fiind reprezentat prin acel volum.

ÎntrebareAr fi potrivit pentru o soră să pună întrebări?

Răspuns—Desigur. Singurul punct în legătură cu surorile este acesta: Nu se spune că o soră nu are voie să învețe pe surori, ci Pavel a spus, „Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat" (1 Tim. 2:12). Aici nu spune că ea nu are voie să învețe pe copii și pe surori, ci apostolul spune că atunci când în Biserica lui Cristos sunt bărbați și femei alăturea, este nepotrivit și în nearmonie cu tipul și ilustrația că Cristos este capul, reprezentat prin bărbați, și Biserica este corpul, reprezentat prin femei, și că ar fi nepotrivit pentru femeie să învețe, implicând că Biserica ar învăța pe Cristos. Și așa că el a prezentat aceasta ca fiind voința divină și noi o urmăm. Dar ca sora să pună întrebări, să deschidă adunarea și să se roage este desigur foarte potrivit.

ÎNTRUNIRI—Referitor la frați în vizită, dacă să vorbească. (Q472-2)

Întrebare (1910)—1—Să i se ceară unui frate care vine în vizită să servească cu un discurs?

Răspuns—Gândul meu este că s-ar putea să nu fie cel mai bine să se invite un frate vizitator, altul decât cei acreditați de Societate ca peregrini sau special prezentați adunării, pentru că s-ar stabili un anume precedent. Și în al doilea rând, bătrânul nu este pus în poziția să hotărască cine va conduce adunarea, ci numai că el însuși a fost numit să conducă adunarea, decât dacă se simte foarte sigur că adunării i-ar place ca acel frate să servească; apoi se cuvine să-și lase la o parte toată personalitatea și să întrebe adunarea dacă dorește sau nu să asculte pe un astfel de frate. Cred că așa s-ar pune toată responsabilitatea chestiunii în mâinile adunării și s-ar evita orice relație tensionată care ar putea exista și uneori ar salva adunarea de la încurcătură. Pentru că dacă obiceiul ar fi ca orice frate vizitator să aibă întâietatea, atunci ar putea fi dezavantajos, pentru că adunarea n-a ales pe fratele vizitator ci pe acela care a fost ales, de aceea adunarea trebuie să fie cea care spune dacă altcineva să-i servească sau nu — decât dacă s-a dat libertate specială conducătorului.

ÎNTRUNIRI—Referitor la alții decât bătrânii să conducă întrunirile. (Q473-1)

Întrebare (1910)—2—Sfătuiești tu ca diferiți frați din adunare să conducă, în afară de bătrâni?

Răspuns—Aceasta trebuie s-o hotărască adunarea. Acest lucru trebuie lăsat adunării. Dacă adunarea alege numai un bătrân, atunci aceasta este responsabilitatea adunării; aceasta înseamnă că adunarea n-a găsit alții care după gândul ei au calitățile pentru a fi bătrâni. Ca acel bătrân să spună că el știe mai bine decât adunarea și să numească pe altcineva, ar fi o nesocotire a judecății adunării pentru că adunarea a spus că n-a găsit pe altcineva potrivit ca bătrân. Aceasta a spus-o când a ales numai un bătrân. Dar dacă adunarea a spus, vom alege numai un bătrân iar noi dorim ca bătrânul să-și folosească judecata și să pună și pe alți frați din adunare și să-i folosească în diferite moduri, sau să-i invite să servească în altă calitate, atunci adunarea a lăsat acea responsabi­litate bătrânului, iar el poate folosi doar responsabilitatea pe care i-o dă adunarea și nimic mai mult. Totuși, ar fi un lucru potrivit ca în cazul acesta adunarea să aleagă pe ceilalți să fie diaconi și apoi să-i spună fratelui bătrân al adunării: Să ai în vedere ca acești diaconi să fie puși în serviciu după cum poți, pentru că alegându-i ca diaconi ne-am gândit că am văzut calitățile care sunt relevante pentru a-i pune în serviciu, poate în curând la un serviciu al Bisericii mai important. Și Sf. Pavel spune că cei care folosesc poziția de diacon cu credincioșie dobândesc o bună răsplată; adică, fiind credincioși ca diaconi sau ca servi în a fi atenți și a servi, fie la prânz sau altcumva, își arată spiritul potrivit pentru serviciu în Biserică, și prin aceasta ei arată că li se poate încredința și alt serviciu. Dar dacă unui diacon îi este rușine să servească adunarea în aducerea fructelor, a laptelui sau altceva la amiază, el nu este potrivit pentru diacon, și ar fi periculos ca bătrân.

ÎNTRUNIRI—Cea mai importantă pentru o adunare mică. (Q473-2)

Întrebare (1910)—1—Pot să te întreb care crezi tu că este cea mai importantă întrunire pentru o adunare mică care tocmai pornește?

Răspuns—Care considerăm noi că este cea mai importantă întrunire pentru o mică adunare de studenți ai Bibliei care tocmai pornește? Eu cred fraților că una dintre cele mai importante întruniri ar fi o adunare pentru rugăciune și mărturisirea experiențelor o dată pe săptămână. Știu că nu va impresiona pe toți prietenii dragi, dar vă voi spune care a fost experiența noastră la Pittsburg ca să puteți avea un folos din aceasta. Cam cu treizeci de ani în urmă, sau cu cel puțin douăzeci de ani în urmă, am observat nevoia vizibilă a Bisericii de mai multă spiritua-litate și am văzut că exista o mai mare dispoziție de a se mânca hrană tare decât să se ia ceva hrană de alt fel și le-am sugerat că m-am gândit că ar fi foarte indicat dacă ar rezerva o seară în fiecare săptămână — am sugerat miercuri seara — ca fiind o seară potrivită pentru o întrunire de laudă, rugăciune și în special pentru mărturisirea experiențelor; am sugerat ca mărturisirile să nu fie cum erau de obicei, când eram în diferite denominații, ci mărturia să fie proaspătă, la zi, experiențele săptămânii — nu experiențe din trecut. Ce experiențe am avut în această săptămână? Ce efect a avut textul de duminică în viețile noastre? În ce măsură am fost în stare să-l punem în practică? Ce experiențe legate de acesta — eșecuri sau succese — am avut? Prietenii dragi, am putut vedea, nu prea au vrut să încerce; ei s-au îndoit că acesta ar fi cel mai bun fel de întrunire; s-au temut că va fi foarte plictisitoare și monotonă și că vor spune totul într-o săptămână și vor trebui să repete același lucru săptămâna viitoare. Ei n-au înțeles — menținerea proaspătă, la zi, a adunării de mărturisire a experiențelor, dar din apreciere pentru servul vostru, vorbitorul, au votat cum le-am sugerat, că o vom face pentru un timp sau pentru trei luni cel puțin, și în fiecare miercuri seara nu vom avea nimic altceva decât adunarea de mărturisirea experiențelor, și la sfârșitul acestui timp vom vota dacă dorim să continuăm cu ea. Rezultatul a fost acesta: Când am ajuns să votăm, ei ajunseseră să iubească considerabil întrunirea, dar încă nu erau prea entuziasmați, dar când a trecut un an, au fost foarte încântați, și acum sunt sigur că foarte mulți dintre prietenii dragi din adunarea din Pittsburg vă vor spune că dacă ar fi să se renunțe la vreo întrunire din timpul săptămânii, ei s-ar ține de adunarea de mărturisirea experiențelor și ar pierde pe toate celelalte mai degrabă decât pe aceea, atât de folositoare au găsit acest fel de întrunire. Cred că aceasta este experiența multora și știu că este contrar cu ceea ce mulți dintre voi ar fi înclinați să creadă la început. Dar cred că veți ajunge să vedeți așa; că există un fel de ospăț spiritual pe care-l obținem prin comunicare unul cu celălalt la aceste adunări de mărturisirea experiențelor, dacă ele sunt la zi, iar conducătorul poate să le facă interesante prezentând chestiunea și lăsând pe fiecare să spună pe rând — începând la un capăt, de exemplu, și dându-i fiecăruia prezent ocazia să mărturisească; că toți ajung să o aprecieze și ea aduce o mare binecuvântare inimilor tuturor.

În al doilea rând, gândul meu este că următoarea întrunire importantă ar fi ceva în genul unui studiu bereean. De ce? Pentru că acolo se pun întrebări care, dacă există un conducător bun, vor fi foarte interesante pentru adunare. Numai atâta are un conducător de făcut. Adunarea poate să se descurce și fără un conducător, în afară de cazul când acesta are o aptitudine în a clarifica lucrurile, iar un conducător care vorbește tot timpul nu este un conducător bun, ci un conducător bun este acela care poate face pe alții să vorbească; și există pericolul să simtă că el nu vorbește destul și că el trebuie să vorbească mai mult. Ei bine, aceasta este puțină ambiție; probabil există puțină mândrie aici; el trebuie să înlăture toată personalitatea și toată mândria și ambiția în dorința sa de a face bine turmei; și cine reușește să facă Biserica să se entuziasmeze și să o intereseze întrebările și să le pună pe toate în discuție, așa încât ei să înțeleagă amănunțit întrebările și răspunsurile, și după ce adunarea a răspuns la întrebare, atunci el să facă un rezumat al răspunsurilor, sau să le citească din carte, sau în oricare mod care ar fi găsit mai bun — acela este un conducător plin de succes și aceea va fi o adunare înfloritoare, pentru că ei vor ajunge să înțeleagă subiectele și să le aprecieze. Dar este cu totul alt lucru dacă nu aveți un conducător potrivit. Dacă el vrea să vorbească tot timpul, sau nu știe cum să activeze adunarea, acela nu este un conducător potrivit pentru o astfel de întrunire. Această parte trebuie studiată. Dacă vreunul dintre noi n-a avut succes în trecut, să studiem cum să facem pe oameni să fie interesați, să punem întrebarea într-un fel și în altul, și să le trezim interesul, nu să-i intimidăm. Știu că există unii care procedează altfel și spun: „Păi, tu nu înțelegi lecția deloc, n-ai studiat această lecție". Ei nu se află acolo să fie intimidați ca și copiii; ei se află acolo ca frați și surori ai Domnului; ei vin și vor să fie ajutați; poate că unii dintre ei n-au avut timp suficient ca să studieze. Să-i facem să se simtă în așa fel ca la adunarea următoare să dorească să știe unele din răspunsurile la întrebări, așa că vor fi pregătiți și nu vor mai trebui să spună „Nu știu". Vedeți că există o altă cale de a ajunge la acest lucru. Conducătorul unei adunări trebuie să studieze după cum spune apostolul: „Străduiește-te (studiază - în l. engleză, n.t.) să te prezinți aprobat" (2 Tim. 2:15) — ca și conducător. Pavel n-a scris întregii adunări, el a scris unui conducător, lui Timotei. „Străduiește-te să te prezinți aprobat ... ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine" — prezintă problema în mod cuvenit, împărțită drept, și nu numai să împarți drept cuvântul, ci și cu privire la lecție, prezentând totul. Toate acestea intră, vedeți, ca parte din cursul potrivit al unui conducător. Și el trebuie să studieze acest lucru și să vadă cum o poate face cel mai bine, cum poate intra în subiect în aceeași simțire cu toată adunarea, și să nu fie distant și să-i trateze ca și cum ar fi mai jos, ci ca pe frați. Vă veți da seama că aceia care se comportă tot ca ceilalți frați are cea mai mare influență în turmă. Sunteți parte din tur­mă. Nu suntem noi toți oi? Desigur că da. Noi nu suntem numai păstori, făcând o lucrare de păstor, ci și noi aparținem turmei. Faptul că Domnul ne-a dat privilegiul de a vorbi pentru El, ca reprezentanții Săi în turmă, nu schimbă faptul că suntem totuși oi. Noi nu suntem domni peste turmă, nici peste moștenire. Noi suntem încă oi și vrem să continuăm să avem natura asemănătoare oilor și s-o manifestăm. Deci cred că a doua adunare în ordinea importanței ar fi un studiu bereean. Acum, voi știți că studiile bereene pot fi de diferite feluri. De exemplu, noi conducem o serie de studii bereene în Turnul de Veghere, un număr de întrebări în fiecare duminică. Aflu că un număr mare de adunări nu țin pasul cu lecțiile. Eu cred că ei fac o greșeală. Unii dintre ei mi-au spus: „Păi, noi suntem mult în urmă, frate Russell, în volumul cinci, sau suntem în urmă în alt volum. Apoi am prins ideea și înaintăm, dar suntem tot în spate". Aceasta este treaba lor; eu nu caut greșeli; nu este menirea mea să fac asta; adunarea trebuie s-o facă; dacă aceasta vreau ei, Dumnezeu să-i binecuvânteze, s-o facă; dar sfatul meu ar fi ca ei să țină pasul cu procesiunea. Există un anume avantaj să mergi aproape de fanfară. Faci pasul mai bine și toată grupa se mișcă mai bine. Orchestra este în frunte și mergeți toți împreună și este plăcut să te gândești că tot poporul drag al Domnului, oriunde ar fi, sunt exact la aceeași lecție.

Poate că aceasta este numai o chestiune de sentiment, poate că nu este de o importanță reală, și totuși fiecare mică chestiune de sentiment își are greutatea și influența ei în toată problema. Sfatul meu este să nu treceți peste lecțiile care sunt între locul unde ați ajuns voi și unde este lecția publicată, ci din contră, s-o faceți în altă seară și ocupați-vă de cealaltă. Începeți cu o lecție care are subiectul din prezent și țineți pasul cu el, lăsându-l pe celălalt pentru altă întrunire până când terminați volumul cinci. Cred că veți găsi că acesta este un sfat bun. Dar eu spun, fratele Russell nu trebuie să dicteze, și nici altcineva. Faceți ceea ce credeți că este voia Domnului. Dacă credeți că Domnul vrea ca voi să faceți un alt lucru, faceți-l. Și în orice caz să ne amintim că nici fratele Russell nici altcineva din vreo adunare nu poate să hotărască ce să facă o adunare, ci trebuie ca adunarea însăși să hotărască.

Și cred că este un punct important pe care unii dintre frații dragi îl uită. Ei simt prea mult importanța de a fi bătrân, în sensul de a stăpâni. Aceasta este natural, știți; ei nu se pot abține; dar supuneți-l; omul vechi este acela care încearcă să se înalțe; țineți-l supus; noi toți suntem la un nivel ca și Noi Creaturi și vom spune: „Ca și Noi Creaturi vreau ca toată turma Domnului de aici, toți din această adunare, să se poată exprima întocmai cum fac și eu; toți avem dreptul". Și, veți vedea, chiar dacă adunarea nu se împotrivește la ceea ce faci, totuși vor aprecia faptul că veghezi la libertățile și drepturile lor, și dacă îi consulți ei vor aprecia acest lucru. Ei bine, eu nu cred că există vreo adunare undeva care să facă mai mult pentru un bătrân, sau să se supună mai mult la un bătrân decât s-ar supune congregația din Brooklyn dacă el ar încerca să le dicteze; dar încă nu s-a întâmplat nici la Pittsburg nici la Brooklyn ca fratele Russell să încerce vreodată să le dicteze. El n-a făcut așa niciodată, după câte știe el. El le-a dat sfatul lui, exact cum vi-l dau acum, dar neîncercând în nici un fel să silească, ci doar cerând adunării, după ce a fost informată, să voteze după judecata lor și să accepte judecata adunării ca fiind judecata Domnului în această chestiune.

ÎNTRUNIRI—Numărul de întruniri în lucrarea de extindere. (Q476-1)

Întrebare (1911)—1—Recent s-a sugerat în Turnul de Veghere cu privire la lucrarea de extindere, ca nu mai puțin de șase întruniri să fie ținute în fiecare oraș. Ar fi bine să fie șase întruniri într-un loc unde la a doua întrunire vin numai doi sau trei interesați?

Răspuns—Răspunsul meu este nu, dacă nu vin oameni, eu n-aș continua întrunirile. Niciodată nu țineți o întrunire dacă sunteți singurii participanți. Voi va trebui să hotărâți cam câți ar constitui o adunare potrivită.

ÎNTRUNIRI—Bătrânii din Brooklyn pun diaconi să conducă întruniri? (Q477-1)

Întrebare (1911)—2—Bătrânii din adunarea din Brooklyn pun diaconi să conducă adunările fără să-i aleagă adunarea după cum s-a arătat etc.?

Răspuns—Aceasta se presupune a fi o lucrare pastorală, nu o lucrare pentru bătrâni. Unul dintre bătrânii adunării din Brooklyn este însărcinat cu responsabilitatea de a supraveghea întrunirile și de a fi ajutor pentru pastor în acea privință, și, cu acordul pastorului, ocazional este numit un diacon pentru o lucrare sau pentru alta. Acesta ar trebui să fie scopul alegerii unui pastor, ca el să poată supraveghea nevoile adunării și să le completeze ici și colo după nevoile care sunt. Dar ideea, aici sau în altă parte, nu este ca cineva să fie numit permanent la un serviciu, ceea ce este ca și cum el ar fi fost ales de adunare ca bătrân. Ar fi numai o chestiune temporară ca să satisfacă o urgență și să-i fie dată diaconului o posibilitate de a fi încercat.

ÎNTRUNIRI—Să conducă diaconii? (Q477-2)

Întrebare (1912)—3—Ar fi potrivit să li se ceară diaconilor să conducă întruniri, în locul bătrânilor, când ei sunt mult mai competenți?

Răspuns—Gândul nostru ar fi contrar cu aceasta, că Bătrânii sunt cei aleși special pentru a fi conducători, și că diaconii ar fi numiți să țină întruniri numai să suplinească lipsurile. În acest mod se urmează exemplul scriptural. Apostolul spune că un diacon care servește în funcția de diacon, dobândește un loc de cinste. Adică, dacă el este credincios în lucrurile materiale în Biserică, loial și credincios în grija față de bunul mers al Bisericii, arătând că este o persoană potrivită în acel mod, dobândește încrederea adunării în măsură mare, și ei să-l i-a înconsiderare în vederea alegerii lui cândva ca bătrân. Între timp însă, sunt situații când un bătrân se poate să nu fie prezent, și aceasta dă o bună ocazie de a încerca diaconii. Cred că aceasta trebuie cultivată tot timpul în toate adunările. Bătrânii sunt frații mai bătrâni din Biserică, nu neaparat în vârstă, ci în special în spiritualitate. Bătrânețea spirituală a caracterului este calitatea lor, nu are importanță cât de bătrâni sau cât de tineri ar fi ei. O parte din misiunea bătrânilor în grija lor față de bunul mers al adunării ar fi să fie atenți la frații mai tineri, care ar putea fi calificați să servească ca diaconi, să-i instruiască, și dacă au capacitate, să-i pregătească pentru a fi bătrâni. În unele cazuri am găsit se pare o gelozie din partea unui bătrân, ca nu cumva altcineva să aibă abilitate și să aibă parte la serviciu. Un astfel de spirit ar fi în mod sigur neplăcut Învățătorului și spre dezavantajul bătrânului; pentru că el n-ar putea avea un spirit egoist fără a-și face rău sieși. Obligația lui solemnă este să se îngrijească de bunul mers al adunării și să nu fie egoist. Orice frate care are capacitate să servească trebuie să fie ales. Nu vă fie teamă că nu va fi de lucru. Oricine are abilitate de a servi pe Domnul, să-l servească cu credincioșie; lăsați pe Domnul să aibă grijă de ceilalți. Dacă vedem pe altul mai competent decât noi în serviciu, se cuvine să fim bucuroși de acel serviciu mai bun pentru Dumnezeu. Nu există pericolul că nu va fi muncă destulă. Lucrarea de extindere și o sută de alte căi de serviciu își așteaptă lucrătorii. Dumnezeu ne va folosi în măsura în care avem spiritul smerit.

ÎNTRUNIRI—Alegerea învățătorului. (Q478-1)

Întrebare (1913)—1—Este o stare greșită a inimii ca cineva să prefere un învățător pentru anumite studii, care are abilitate pentru astfel de studii, și să nu-l aleagă din punct de vedere al personalității?

Răspuns—Nu cred că ar fi o stare greșită a inimii. Există unii care pot avea un talent special ca învățător. O persoană ar putea prefera pe acela care poate împărți cele mai multe învățături. Nu văd în mod necesar o stare greșită a inimii în aceasta, dar spun că adunarea trebuie să caute ca la alegerile sale să găsească între frați pe aceia care au calități speciale și sunt în stare să învețe, pentru că acesta este un element al calităților unui bătrân, după cum spune apostolul, iar cine nu este în stare să învețe nu trebuie ales deloc. Totuși, rămâne ideea că ar exista o diferență; de aceea, sugestia noastră pentru prieteni ar fi, și practica noastră în Brooklyn este, ca acești diferiți conducători să fie schimbați, mai mult sau mai puțin; de exemplu, unul care ar conduce adunarea pentru un anumit timp să fie schimbat la altă adunare, apoi la altă adunare, făcând rotație, pentru a da adunărilor ocazia să-l aibă și pe cel mai bun și pe cel mai slab.

ÎNTRUNIRI—Să conducă diaconii întruniri? (Q478-2)

Întrebare (1914)—2—Majoritatea adunării noastre dorește ca unii dintre diaconii noștri să conducă ocazional întrunirea de rugăciune, dar unii dintre bătrânii noștri spun că este nescriptural ca diaconii să conducă întruniri și că nimeni alții decât bătrânii nu trebuie să le conducă. Au ei dreptate?

Răspuns—Mergeți din nou la autoritatea Bibliei. În Biblie găsim pe unii diaconi ai Bisericii timpurii făcând o lucrare creștină bună, diaconul Ștefan și diaconul Filip și alții. Ei n-au fost apostoli.

Așa că noi spunem că adunarea, cu această ocazie după judecata noastră, sau mai curând bătrânii, au greșit spunând că numai un bătrân poate conduce o întrunire. Noi credem că un plan foarte bun este cel sugerat de adunare și faptul că adunarea l-a sugerat este corect și potrivit. Diaconii sunt aleși pentru un serviciu, și apostolul a spus: „cei ce servesc bine dobândesc un loc de cinste" (1 Tim. 3:13). Pentru ce? Pentru libertate în legătură cu lucrarea. Ei sunt aleși pentru o parte specială a lucrării, dar dacă ei arată că au și alte talente trebuie încurajați să le folosească, și adunarea trebuie să ajungă treptat să le cunoască și ar putea în timp să-i aleagă ca bătrâni. Dacă ei n-ar avea ocazie, adunarea n-ar ști niciodată.

Cred că ceea ce a sugerat adunarea este chiar lucrul pe care trebuie să-l facă, și ar putea merge chiar mai departe și să spună aproximativ cât de des să fie chemat un diacon să conducă întrunirea sau s-o aranjeze după cum adunarea vede de bine, iar bătrânii trebuie să fie bucuroși să-i ajute pe acești frați tineri să-și folosească toate talentele și puterile lor, și dacă află că au talente care-i face potriviți pentru funcția de bătrân, ar fi chiar potrivit la alegere să se spună: Eu nominalizez pe fratele cutare. El a fost un diacon foarte credincios și acum îl nominalizez ca bătrân. Acesta ar fi un lucru foarte frumos din partea unui frate bătrân. El trebuie să-și ajute fratele mai tânăr să înainteze.

Întotdeauna există lucru din belșug. Nu vă fie teamă că veți avea prea mulți bătrâni. „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii!" (Mat. 9:37). Mergeți și faceți tot ce puteți și când Dumnezeu vede că vă străduiți vă va deschide alte uși.

ÎNTRUNIRI—Bătrâni ca un tribunal de judecată. (Q479-1)

Întrebare (1916)—1—Este potrivit ca bătrânii să stea ca un tribunal de judecată și să cheme pe cel care se presupune că umblă într-un mod dezordonat pentru a apărea înaintea lor și a-și explica purtarea? Sau trebuie urmat sfatul Domnului dat în Matei 18:15-18?

Răspuns—Sunt de acord cu sugestia întrebării că trebuie să se procedeze în armonie cu porunca Domnului din pasajul citat. Cuvântul Domnului nu autorizează nici un tribunal de bătrâni, sau alții, pentru a se amesteca în treburile altora. Aceasta ar însemna întoarcere la practicile din Veacurile Întunecate din timpul inchiziției; și noi am arăta același spirit pe care l-au avut inchizitorii. Domnul a pus chestiunea într-un mod simplu și noi nu putem s-o îmbunătățim. Biblia spune: „Dacă fratele tău păcătuiește împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău" (Mat. 18:15). Aceasta ar trebui să sfârșească chestiunea. Totuși, dacă nu reușește, Scriptura arată următorul pas. Citim: „Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi frați, pentru ca orice cuvânt să fie sprijinit pe mărturia a doi sau trei martori" (vers 16). Dacă cel care a făcut răul va da ascultare sfatului a doi sau trei și va opri facerea de rău, faptul se va sfârși. Nu ar fi de competența noastră să-i cerem ceva sau să încercăm să-i administrăm vreo pedeapsă. Trebuie să ne amintim Cuvântul Domnului care zice: „Domnul va judeca pe poporul Său" (Evr. 10:30). Dacă va avea nevoie de o pedeapsă, putem să ne încredem în Domnul că i-o va da și să nu luăm chestiunea în mâinile noastre. Trebuie să avem încredere în Domnul. Dacă noi oprim răul, aceasta este tot ce putem face. Dar dacă cel care a făcut răul va persista în a face rău și nu se va pocăi, și dacă faptul este de suficientă importanță, atunci trebuie să aducem faptul în atenția Bisericii pentru îndreptare — Matei 18:15-18.

Nu trebuie să aducem orice fleac înaintea Bisericii. Părerea mea este că trei pătrimi din lucrurile care îmi sunt aduse la cunoștință — lucruri de felul acesta — ar fi fost mai bine să fie uitate și să nu se facă nimic cu ele. Totuși, poate exista o excepție în cazul în care faptul a depășit persoana și a implicat cumva întreaga adunare. În astfel de caz, s-ar putea să fie imposibil să procedezi cu acest lucru în mod individual. Atunci Bătrânii pot să se constituie într-un Consiliu sau Comitet, să pună pe unul dintre ei să studieze cazul și să vadă dacă răul nu poate fi oprit sau îndreptat. Când faptul depășește persoana, nu avem nici un sfat peste Cuvântul lui Dumnezeu. Să avem grijă să nu devenim ca Babilonul, să ținem o inchiziție și să ne încurcăm. Cuvântul lui Dumnezeu ne este de ajuns și trebuie să-l urmăm îndeaproape iar prin aceasta evităm confuzia.

ÎNTRUNIRI—Datorii ale bătrânilor și diaconilor. (Q480-1)

Întrebare (1916)—1—Într-o adunare mare, în cazul în care bătrânii sunt ocupați în totalitate cu serviciul și toți diaconii servesc în măsura cea mai deplină în care permit împrejurările, și totuși o adunare rămâne fără conducător, ar fi potrivit pentru Comitetul conducătorilor adunării — compus din trei bătrâni — să numească ca ajutor un frate din adunare, cunoscut membrilor comitetului ca fiind în clar cu Adevărul și calificat să acționeze ca și conducător?

Răspuns—Aș crede că acela este lucrul potrivit în asemenea împre­jurări. Este potrivit ca adunarea să decidă numărul de Bătrâni care ar fi calificați să conducă întrunirile. Totuși, dacă nu sunt îndeajuns, comitetul nu poate face altfel decât să numească pe cineva pe care ei gândesc că este calificat pentru a ajuta în situația respectivă. Totuși, ei nu pot trece de numărul stabilit de adunare, decât în caz de urgență. În mod obișnuit, Bătrânii stabiliți trebuie să conducă toate întrunirile; dar în unele cazuri de urgență poate fi numit un diacon calificat, după cum s-a indicat mai sus. Dar trebuie să se țină bine minte că numărul Bătrânilor calificați trebuie desemnați de către adunare și vocea ei trebuie să stabilească întrunirile în împrejurări obișnuite. Nu trebuie făcută nici o deviere de la aceasta decât în cazul unei urgențe.

ÎNTRUNIRI—Aranjamente pentru întruniri. (Q480-2)

Întrebare (1916)—2—Când o adunare este mare la număr și se consideră recomandabil să se împărțească altora o anumită parte din amănuntele lucrării — cum ar fi pregătirile pentru întruniri, fixarea timpului și locului întrunirii și stabilirea conducătorilor pentru diferite întruniri — trebuie ca o astfel de lucrare să fie îndeplinită doar de Bătrâni, ca supraveghetori ai adunării, sau să înde­plinească și diaconii astfel de datorii împreună cu Bătrânii?

Răspuns—Cuvântul Domnului ne dă o mare libertate în astfel de cazuri. Nu se specifică în mod deosebit care să fie lucrarea Bătrânilor și care să fie lucrarea Diaconilor. Se lasă liber, putem presupune, după cum ne este mai convenabil. Bătrânii trebuie să aibă în sarcină lucrul spiritual al Bisericii — întrunirile și tot ce este de felul acesta. Ei trebuie să fie frați potriviți pentru vorbiri publice; după cum spune apostolul, ei trebuie „să fie în stare să învețe". Acum, unii sunt în stare să învețe în public și de aceea trebuie să fie numiți pentru o astfel de lucrare, în timp ce alții sunt în stare să învețe în particular și de aceea trebuie puși la studii bereene și la adunări acasă. Aptitudinii de a învăța trebuie să i se dea o interpretare mai largă. Aceasta nu înseamnă numai de a ține o vorbire de la masă, ci înseamnă a fi în stare să învețe în orice mod. Unii cred că dacă ei sunt aleși ca Bătrâni trebuie să vorbească în public. Dar nu este așa. Aptitudinea de a învăța include a învăța atât public cât și în particular; și unora trebuie să li se dea lucrul în particular, iar unora lucrarea publică, dar toți trebuie să fie apți să învețe.

Bătrânii trebuie să conducă toate întrunirile; pentru că toate întrunirile sunt spirituale. Dacă o persoană nu este potrivită ca bătrân, atunci el nu este potrivit să fie un conducător al întrunirilor. Atunci unde ar intra Diaconii? Cuvântul Diacon înseamnă serv, și înseamnă unul care poate face orice fel de serviciu. Ca de exemplu, el poate avea în sarcină îngrijirea casei ca om de servici, sau poate avea în grijă cărțile, sau să aibă sarcina lucrării de voluntariat. Foarte multe lucruri pot fi date în mod potrivit diaconilor și în multe cazuri ei se pot îngriji de aceste lucruri mai bine decât pot s-o facă oricare alții. De aceea, dați-le lucrarea pe care o pot face bine. Uneori frați care sunt de meserie negustori pot fi folosiți ca diaconi, deși ei nu sunt apți să învețe. Unuia ca acesta i se poate da în mod potrivit în grijă lucrarea de voluntariat, fiind stabilit responsabil cu acea lucrare, deși se poate ca el să nu poată fi în stare s-o facă tot atât de bine ca și Bătrânul. Totuși, această lucrare nu trebuie dată Bătrânilor, pentru că Bătrânii vor avea destul de lucru în legătură cu lucrurile spirituale care îi va ține ocupați.

Acum cu privire la întrebarea dacă Diaconii și Bătrânii să se întâlnească împreună. Cred că ar fi un aranjament foarte plăcut dacă Diaconii ar fi întotdeauna bineprimiți de către Bătrâni la toate întrunirile lor; pentru că un Diacon bun este unul care prin credincioșia sa față de diferitele datorii date lui poate deveni aprobat și „să dobândească un loc de cinste" (1 Tim. 3:13); adică, o mare măsură de libertate. Și el trebuie să privească mai departe posibilitatea de a fi făcut Bătrân, dacă va arăta creștere și dezvoltare pentru lucrarea unui Bătrân. Există lucrare de făcut pentru Diaconi. Nu numai să-i servească pe Bătrâni, ci trebuie să servească și adunarea. Există multe laturi ale serviciului în legătură cu activitatea adunării, întocmai cum există din belșug lucru de făcut în legătură cu Convenția. A fost multă muncă de pregătire înainte de această Convenție, cum ar fi rezervarea camerelor, repartizarea lor, grija față de interesele participanților etc.

Fără îndoială că s-a stabilit un comitet în legătură cu Convenția și într-un astfel de comitet ar fi bine să fie atât un Bătrân cât și un frate care este de meserie negustor. Bătrânii ar putea face această lucrare ei înșiși, sau ar putea s-o facă Diaconii. Aceasta ar rămâne pentru aceia care au abilitatea să îndeplinească lucrarea. Unii frați au mare capacitate iar alții au foarte puțină. Luați de exemplu lucrarea legată de ziare. Un Diacon ar putea s-o facă foarte bine dacă ar fi calificat.

Totuși, responsabilitatea pentru lucrurile spirituale rămâne în mod cuvenit în mâinile Bătrânilor. Întocmai cum inspiratul apostol Pavel, în drum spre Ierusalim, s-a oprit la Milet și a trimis după Bătrânii Bisericii din Efes. El le-a spus: „Luați seama dar la voi înșivă și la toată turma în care va pus Duhul Sfânt supraveghetori, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care a câștigat-o cu sângele Celui al Său (Fiu)" (Fapt. 20:28). Lucrarea lor a fost aceea de a hrăni Turma lui Dumnezeu. Diaco­nii ar putea face alte feluri de lucrări. În toate întrunirile Bătrânilor și Diaconilor, Bătrânii trebuie să-și asume responsabilitatea lucrurilor spirituale, în timp ce Diaconii pot foarte bine să aibă responsabilitatea lucrurilor materiale. Ei trebuie să se sfătuiască unul pe altul în lucrurile materiale. Ei trebuie să se sfătuiască la o astfel de întrunire combinată. Unul poate da sfaturi în chestiunile administrative, iar altul poate da sfaturi în lucrurile spirituale. Deși responsabilitatea va fi asupra Bătrânilor prin vot final, totuși ei trebuie să fie bucuroși să aibă în atenție sugestiile Diaconilor atunci când se votează. Dar în timp ce afacerile materiale ale adunării trebuie să fie în mâinile Diaconilor calificați, Bătrânii trebuie să fie cei capabili de a le da sfaturi. Votul poate fi unul reciproc, deși Bătrânii sunt responsabili pentru rezultat.

Înțeleg că voi v-ați separat întrunirile administrative de toate celelalte întruniri. Aceasta este bine. Întrunirile administrative trebuie în mod obișnuit să fie separate de celelalte. Nu lăsați interesele Bisericii în întregime în mâinile Bătrânilor, pentru că ei pot să stăpânească peste adunare. Țineți anumite lucruri în mâinile adunării; pentru că respon-sabilitatea tuturor lucrurilor Bisericii rămâne în final în mâinile adună-rii, deși sunt multe lucruri care pot fi lăsate Bătrânilor și Diaconilor.

ÎNTRUNIRI—Diaconii să voteze. (Q482-1)

Întrebare (1916)—1—Este potrivit ca Diaconii să voteze la astfel de întruniri și la asemenea întrebări, sau acest lucru trebuie lăsat pentru Bătrâni ca suprave­ghetori? Dacă ar exista un număr mai mare de Diaconi decât de Bătrâni și ar vota toți, atunci nu s-ar putea ca Diaconii să controleze lucrurile administrative ale adunării în locul Bătrânilor?

Răspuns—Bătrânii trebuie să aibă în grijă lucrurile spirituale și trebuie să voteze; dar adunarea stabilește numărul întrunirilor. Să aveți atâtea întruniri câte pot fi conduse și la câte se poate participa în mod cuvenit. Unii s-ar putea să nu-și dea consimțământul la adăugarea încă a unei întruniri, dar ar fi bine să se ia în considerare conveniența și prosperitatea altora. Ei s-ar putea să aibă nevoie de încă o întrunire, în timp ce tu s-ar putea să nu ai nevoie. De aceea ar fi bine să fim de acord să avem atâtea întruniri câte crede adunarea că este necesar pentru dezvoltarea persoanelor din adunare.

În Brooklyn, dacă se dorește încă o întrunire, se raportează dorința, uneori la mine și alteori la alții. Gândindu-ne la acest fapt, noi încercăm să aflăm câți ar participa la această întrunire. Dacă nu sunt destui care să participe, nu vom recomanda întrunirea. Nu credem că este bine să recomandăm o nouă întrunire dacă nu sunt șapte sau opt care pot să participe la ea, și să sperăm că acest număr va crește până la cincispre­zece. Dar dacă numărul ajunge la treizeci, atunci ar trebui să ne gândim că este bine să împărțim întrunirea în două, așa încât să se poată obține o dezvoltare mai bună a fiecărei persoane. Există unii în poporul Dom­nului care sunt în mod natural nu prea educați; și unde sunt prezenți prea mulți, aceștia ar fi neglijați; de aceea, dacă sunt prezenți mai pu­țini, ei primesc mai multă atenție și aceasta conduce la dezvoltarea lor.

ÎNTRUNIRI—Folosirea unui regulament de ordine interioară. (Q482-2)

Întrebare (1916)—1—Ai sfătui adunarea de aici din Los Angeles să formuleze un set de reguli de ordine interioară pentru a conduce întrunirile administrative etc.?

Răspuns—Unii dintre frați sunt foarte legați de reguli de ordine interioară. Anumite reguli sunt, bineînțeles, necesare; pentru că fără ele am fi anarhici; și totuși noi trebuie să respectăm legea iubirii și dreptății. Respectarea în special a acestor două legi va rezolva aproape totul. Totuși, dreptatea trebuie să fie mai întâi. Eu trebuie să fiu drept față de tine în orice; și totuși nu trebuie să-ți cer dreptate în schimb. Tu nu trebuie să dorești să faci mai puțin decât ce este drept față de mine, și desigur eu nu trebuie să fac nimic mai puțin față de tine. Dar în timp ce eu mă mențin la dreptate strictă, totuși nu trebuie să cer aceasta de la tine. Pot cere mai puțin. Operând cu aceste două reguli de ordine interioară, Dreptatea și Iubirea, nu vom avea nevoie de foarte multe alte legi. S-ar putea să avem prea multe reguli de ordine interioară; dar acestea două ținute ferm în minte ne vor ajuta în foarte multe cazuri.

ÎNTRUNIRI—Felul întrunirilor. (Q483-1)

Întrebare (1916)—2—Care fel de întruniri ar fi cele mai avantajoase?

Răspuns—Aceasta depinde foarte mult de împrejurări. Noi am găsit că una dintre cele mai folositoare întruniri pe care le știm este cea de studii bereene; dar pot fi unele cazuri excepționale unde aceasta s-ar putea să nu fie cea mai folositoare. În unele cazuri un serviciu de predică duminica seara poate fi cea mai folositoare; în unele cazuri două servicii de predică duminica. Totuși, acestea ar fi cazuri excepționale. În general cred că cel mai mare beneficiu derivă din studiile bereeane, pentru că acestea cer ca fiecare persoană să se pregătească și să dea propriile sale răspunsuri. Nu intenționez să dau sfaturi concrete, ci generale, și voi lăsa fiecărei adunări reprezentate aici să aplice ceea ce spun în propriul lor mod.

Biblia nu spune nimic despre câte sau ce fel de întruniri să avem. Aceasta rămâne să fie hotărât de spiritul minții sănătoase. Noi trebuie să avem în minte folosul și beneficiul fiecărui membru al adunării. Trebuie „să veghem unii asupra altora". Unii ar putea gândi că au nevoie de mai multe întâlniri. Dacă vor hotărî să aibă prea multe, treptat vor afla că participarea devine prea mică pentru a se justifica continuarea lor, fiind mai puțini decât numărul inițial. Gândul meu ar fi că trei întruniri duminica ar fi suficiente. Dar fiecare trebuie să-și folosească mintea și apoi să dea aceeași libertate și privilegii altora să gândească și să facă pentru ei înșiși. Aceasta este drept și corect. Această idee de dreptate trebuie să intre în toate afacerile vieții, pentru că dreptatea este temelia Tronului lui Dumnezeu și trebuie să fie temelia purtării fiecărui creștin; de fapt dreptatea trebuie să fie baza a tot ceea ce facem. Dacă unii din adunare doresc cinci întruniri, atunci eu aș spune: „În regulă, dar nu pot participa la toate. Totuși voi vota pentru cinci întru­niri, dacă vreți cinci și credeți că vor participa destul de mulți la ele".

ÎNTRUNIRI—Numărul lor. (Q483-2)

Întrebare (1916)—1—Adunarea din Los Angeles ține duminică întruniri după cum urmează: 10:30 Școala duminicală cu lecția din TURNUL DE VEGHERE; 13:30 Studiul unui articol din TURNUL DE VEGHERE; 15:00 Discurs; 19:00 Studiu bereean în volumul șase. Unii spun că ar trebui să avem mai multe întruniri, alții că avem deja prea multe; unii spun că ar trebui să avem două discursuri în loc de unul. Ce crezi tu că ar fi cel mai avantajos pentru adunare în această privință?

Răspuns—În fiecare caz, fiecare adunare trebuie să decidă pentru sine. Cât despre mine, cred că sunt prea multe întruniri. În acest exemplu n-aș fi înclinat să adaug la numărul întrunirilor care se țin deja. Dacă aș fi aici și aș vota în acest subiect, dacă aș ști numai cât știu acum, aș fi înclinat să am trei întruniri în loc de cinci. Patru sunt cam câte ați putea ține. Deși ar putea fi diferit, există desigur un număr mare din poporul Domnului care au obligații pământești față de soții lor, soțiile și copiii lor, care nu sunt în Adevăr și cărora le datorează ceva în singura zi rezervată pentru odihnă și schimbare a ocupației.

Pentru un soț care nu este în Adevăr și a cărui singură zi acasă este duminica, să afle că soția lui ar fi plecată prea mult de acasă în această zi ar apărea ca și cum l-ar neglija; și sunt sigur că și voi ați gândi la fel în condiții similare; și o soție care nu este în Adevăr, văzându-l foarte puțin pe soțul ei chiar și duminica, dacă el ar fi la întruniri cea mai mare parte a zilei, n-ar avea aproape deloc compania lui. Desigur aceasta n-ar fi drept. Noi avem felurite obligații de natură pământească față de soții noștri sau față de soțiile noastre, după caz; și aceste obligații nu trebuie să fie trecute cu vederea.

Acum, dacă adunarea ar ține atâtea întruniri duminica, în unele cazuri ar fi înțelept pentru o persoană să nu participe la toate. Chiar și în cazul când o persoană ar fi în stare să-și dea întreaga sa zi Domnului, rămâne ca el să decidă cum își va petrece timpul. S-ar putea să vrea să acorde o parte din timp pentru serviciu voluntar, iar altă parte pentru vreo altă latură a lucrării — o parte pentru studiu bereean, o alta pentru propovăduire. El trebuie să-și folosească judecata cea mai bună în această chestiune. Nu ar părea un lucru înțelept ca adunarea să aibă mai mult de patru întruniri; și chiar dacă toți ar putea participa la toate aceste întruniri, trebuie să ne amintim cuvintele apostolului: „Blândețea (cumpătarea, în l. engleză, n. t.) voastră să fie cunoscută de toți oamenii" (Fil. 4:5). Cumpătarea cu privire la întrunirile religioase, cât și cu privire la alte lucruri. Trebuie să ne amintim că puterea noastră este limitată și de aceea trebuie să ținem seamă de aceia care depind de noi — soții noștri, soțiile noastre, copiii noștri, vecinii noștri, rudele noastre. S-ar putea să avem unele obligații față de toți, dar, bineînțeles, în special față de Casa Credinței și față de familiile noastre, pentru că ei au prioritate.

ÎNTUNERIC—Aruncat în întunericul de afară. (Q199-2)

Întrebare (1911)—1—Te rog explică Matei 8:12: „Iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul de afară, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților". „Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legați-i mâinile și picioarele și luați-l și aruncați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților”" (Matei 22:13). Ce înseamnă aceasta?

Răspuns—Vom trata aceste două texte împreună, căci sunt foarte asemănătoare. Răspunsul nostru este că acesta nu este ca și purgatoriul, pentru că purgatoriul este plin de foc și nu poate fi tare întuneric acolo. Acesta este întunericul de afară iar purgatoriul este lumina dinăuntru și focul dinăuntru, nu-i așa? Nu poate fi nici focul iadului după opinia pro­testantă pentru că focul iadului după opinia protestantă este foarte luminos, strălucitor și fierbinte. Acesta n-ar fi întunericul de afară ci ar fi lumina dinăuntru, nu-i așa? Bineînțeles. Noi am uitat ce facem când ne citim Bibliile. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă următoarele. Domnul nu vorbește aici despre lume deloc; El vorbește despre Biserica Sa, iar cei care sunt credincioși vor fi în lumină, în lumina cunoștinței, în lumina înțelegerii, în lumina aprecierii planului lui Dumnezeu. După cum declară Scripturile, nici unul din cei răi nu va înțelege; cei înțelepți vor înțelege. După cum spun iarăși Scripturile: „Prietenia Domnului este cu cei ce se tem de El, ca să-i facă să cunoască legământul Său" (Psa. 25:14). Ei vor fi în lumină, și sunt numiți în Biblie fii ai luminii. Domnul în aceste pilde vorbește despre unii care, la sfârșitul acestui veac, nefiind credincioși privilegiilor și ocaziilor lor, vor fi respinși din lumină, vor fi aruncați în întunericul de afară. Unde este întunericul de afară? Întunericul de afară este peste tot. Există mult întuneric în păgânism, și există din belșug și aici în Portland, și dacă cineva dintre noi, care suntem poporul lui Dumnezeu, nu umblă cu grijă, circumspect și în armonie cu Cuvântul Său, nu vom continua să fim fii ai luminii, nici nu vom continua să fim favorizați de Domnul cu lumina Cuvântului Său, ci vom fi aruncați afară din această stare de favoare, legați de mâini și picioare, în sensul că nu vom fi în stare să ne controlăm; nu vom putea alege să rămânem în lumină sau nu, pentru că Domnul l-ar forța pe acela să iasă afară din lumină; nu i-ar permite să rămână în lumină deloc.

ÎNVĂȚĂTURĂ—Femeile să tacă. (Q704-1)

Întrebare (1909)—1—”Femeile să tacă în biserici, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul; ci să fie supuse, cum zice și legea. Dacă voiesc să capete învățătură asupra unui lucru, să întrebe pe soții lor acasă; căci este rușinos pentru femeie să vorbească în Biserică" (1 Cor. 14:34, 35).

Te rog explică și armonizează aceste afirmații scripturale cu declarația din 1 Cor. 11:5, care spune:

„Dar orice femeie care se roagă sau prorocește cu capul descoperit, își necinstește capul, pentru că este ca una care ar fi rasă".

Răspuns—Veți găsi aceste scripturi tratate foarte pe larg, foarte bine, și mult mai la subiect în Volumul Șase. Nu cred că ai studiat destul Volumul Șase. Unii vreau să știe când iese Volumul șapte dar nu cred că Domnul va permite să iasă până ce Volumul Șase va fi mai amănunțit digerat.

ÎNVĂȚĂTURĂ—A suporta învățătura nesănătoasă. (Q704-2)

Întrebare (1909)—2—În ce măsură trebuie ca frații să suporte învățătura nesănătoasă din partea Bătrânilor sau a altora, și cum se remediază astfel de situații?

Răspuns—Ei bine, dragi prieteni, există anumite lucruri care trebuie suportate, dar apostolul sugerează că a suporta învățătura nesănătoasă înseamnă a lua parte la făptuirea răului, că nu trebuie să suportăm deloc învățătura nesănătoasă. Dacă sunt unii care suportă o astfel de învățătură, noi credem că este datoria lor să protesteze. Dar, aceasta nu înseamnă că vederea lui este bună și vederea tuturor celorlalți este greșită. Dar să presupunem că eu aș fi într-o adunare din Denver, un membru al adunării, și să presupunem că cineva, în public sau în privat, ar învăța unele lucruri care eu aș crede că sunt greșite și păgubitoare pentru casa credinței, n-ar fi potrivit ca eu să stau și doar să spun, „Eu nu învăț eroarea". Tăcerea mea ar însemna a-mi da consimțământul la acea eroare. Ar fi potrivit să caut o ocazie pentru a expune în mod blând, răbdător, clar și hotărât ceea ce cred eu că este eroare și care este învățătura Bibliei în acel subiect etc. După ce mi-am făcut datoria în această problemă, nu înseamnă că trebuie să insist ca fiecare să ajungă la vederea mea asupra subiectului. Mi-am spus părerea și dacă cineva dorește să spună ce are de spus, trebuie să aibă posibilitatea s-o facă. Biserica lui Cristos nu trebuie să fie îngustă la minte, ci toți trebuie să aibă privilegiul de a avea adevărul, dar toate lucrurile trebuie făcute decent și în ordine. Datoria mea trebuie să se termine când mi-am arătat convingerile și motivele pentru ele, așa că nu e nevoie să le spun de șase ori. Trebuie să arăt motivele scripturale și ei trebuie să le arate pe ale lor. Tot poporul Domnului trebuie să recunoas­că Scripturile ca fiind cele mai înalte învățături. Să presupunem că majoritatea adunării ar decide împotriva vederii mele asupra subiectului. Atunci ce se întâmplă? Ar trebui să spun: Aici este un învățător care nu este conform Bibliei; să absentez de la adunare și să nu mă întâlnesc cu ei? Nu. Voi zice, „Mi-am făcut datoria față de adunare, voi continua și poate că se va ivi altă ocazie în care să-mi prezint vederile. Dacă s-ar ivi o altă ocazie, aș rămâne pe poziția mea atâta timp cât aș gândi că este bine, dar nu m-aș face insuportabil.

Dar alții care nu fac parte din adunare? Aș spune, „Prietene, vecine, îți mulțumesc pentru cuvintele tale, le-am luat în considerare și am încheiat chestiunea, și te rog să nu ne mai tulburi.

Cum să se îndrepte situația? Dacă neînțelepciunea ar fi din partea unui Bătrân, dacă ar fi aproape timpul alegerii, așteptați și aveți grijă să nu alegeți pe cineva care nu este sănătos în învățătură. Dacă ați știut aceasta atunci când l-ați ales, atunci ați greșit. Nu aveți dreptul să votați pe cineva pe care știți că nu este clar în adevăr. Veți găsi totul despre acest subiect în Volumul Șase.

Am aflat că uneori poporul Domnului ezită și zice, „Nu-mi place să votez pentru cutare și cutare, și nu cred că cutare și cutare este potrivit pentru poziția de Bătrân. Greșiți dacă tăceți și votați pentru el. Dumnezeu vrea să aibă în Biserica Lui pe aceia care au caracter, recunosc principiul și acționează în conformitate cu acel principiu. Trebuie puțină învingere din partea voastră ca să vă învingeți timiditatea, și acesta este un motiv în plus pentru care trebuie să vă faceți datoria; pentru că numai învingătorii vor fi din clasa aleasă. Admir acel caracter căruia nu-i place să se certe, să conteste și să rănească sentimentele altora; noi trebuie să avem această dispoziție și există o cale plăcută și gentilă de a spune lucrurile care sunt destul de clare, și trebuie să spuneți tuturor că nu aveți decât cele mai bune intenții când vă faceți datoria. Biserica trebuie să-și facă timp și să hotărască cine vor fi Bătrânii voștri. Voi reprezentați pe Domnul și îl reprezentați pe El prin votul vostru. Noi vrem să simțim tot mai mult responsabilitatea votului nostru în Biserica lui Cristos.

ÎNVIERE—Starea necredincioșilor la înviere. (Q581-1)

Întrebare (1906)—1—Înțeleg că Scripturile învață că aceia care mor necredincioși, sub condamnare, învie din mormânt fără nici o schimbare a stării, ca să fie ridicați în timpul veacului Milenar? Am vederea corectă?

Răspuns—Noi răspundem că aproape da. Toți care merg în mormânt într-o stare de moarte din cauza condamnării lui Adam, fără să fi avut încercarea în timpul prezent, fără să fi venit la o cunoștință a adevărului în acea măsură care să-i facă responsabili pentru viață sau moarte veșnică, merg în mormânt ca și cum ar fi o mare închisoare, și nu există schimbare în timp ce sunt în închisoare; acolo nu se schimbă nimic. În șeol, hades, groapă, mormânt, unde merge întreaga omenire nu este înțelepciune, cunoștință sau plan. Prin urmare când ei vor fi treziți și scoși din mormânt prin puterea marelui Răscumpărător la timpul cuvenit, practic vor ieși în aceeași stare în care au intrat — spun practic — pentru că trebuie să luăm în considerare că sunt unele limite. Ar fi rezonabil să presupunem de exemplu, că Lazăr a murit de un fel de boală care a însemnat ruinarea organelor. Să presupunem că a murit de tuberculoză și că amândoi plămânii erau distruși când a murit: Bineînțeles că n-ar putea respira din nou fără plămâni. Fiind înviat, vedeți că Lazăr ar veni în aceeași stare mintală și morală și practic în aceeași stare fizică, dar cu completarea necesară încât să aibă plămâni pentru a respira. Și tot așa, dacă un om a fost spulberat de o explozie, noi ar trebui să presupunem că va fi pus din nou împreună. Adică, nu va învia bucățele, ci om întreg, deși nu în mod necesar om perfect. Ofer aceste sugestii doar în general. Ideea este că Dumnezeu lucrează cu noi ca creaturi morale, dar dacă ai o dispoziție naturală rea, ți se vede pe față, și cei care sunt versați în frenologie îți pot spune aceasta după forma capului și după expresia facială, sau alții ar putea să-ți spună multe despre dispoziția ta naturală privind în palmă și citind-o acolo. Se pare că Dumnezeu a construit în așa fel organismul nostru încât degradarea mintală și morală lasă urme pe față, pe cap și pe întregul corp, în special când acestea trec din generație în generație. Păcatele din trecut ajungând la noi, ele și-au lăsat urmele mai mult sau mai puțin, iar de cele care nu sunt prin propria înfăptuire nu trebuie să ne fie rușine în mod special fiindcă nu suntem de vină. Domnul nu ne acuză în mod special pentru acestea. Dacă am fi fost perfecți, toți am fi arătat bine.

ÎNVIERE—Morții Tăi și trupul meu mort. (Q582-1)

Întrebare (1907)—1—Isaia 26:19: „Morții Tăi vor trăi, trupurile mele moarte se vor trezi. Treziți-vă și cântați, cei ce locuiți în țărână! Căci roua Ta este o rouă a luminilor și pământul va scoate iarăși afară pe cei morți". Implică aceasta că a înviat cineva când a fost înviat corpul Domnului, sau se referă cumva la Domnul?

Răspuns—Eu înțeleg că se referă la Domnul iar traducerea este aproape bună, dar există numai puțină diferență, cum veți remarca în Versiunea Comună (în l. engleză, n.t.) că unele cuvinte sunt scrise în italice. Tradus corect, acest text ar zice: „Morții tăi vor trăi, corpul meu mort va ieși afară". Noi suntem Corpul Domnului și, ca și corp al Său, vom ieși afară; „Morții vor trăi, corpul meu va ieși afară dintre morți ca și Corp al lui Cristos", ca și El.

ÎNVIERE—Conștient imediat. (Q582-2)

Întrebare (1909)—2—Cei care neagă totul pentru Cristos și astfel devin membrii în Biserică, vor intra în viață veșnică la o stare conștientă imediat după moarte?

Răspuns—Noi răspundem că a fost necesar ca apostolii și Ștefan să adoarmă. A fost necesar ca ei și toți ceilalți să aștepte până la a doua venire a lui Cristos și la stabilirea Împărăției Sale. Pavel spune că nu toți vom adormi, ci noi vom fi schimbați prin înviere într-o clipire de ochi.

ÎNVIERE—Va fi loc pentru toți? (Q582-3)

Întrebare (1909)—3—Dacă sunt înviați în trup uman, cum vor fi puși 20 de miliarde de oameni pe acest pământ?

Răspuns—Am auzit un om zicând că dacă toți oamenii din lume ar fi aduși înapoi, ei ar sta câte opt unul peste altul pe toată suprafața pământului. Dacă acel înțelept și-ar lua creionul ar afla că există loc destul pentru toți în statul Texas și tot nu s-ar ocupa întregul spațiu. Aceste declarații fanteziste se fac pentru că ei nu gândesc. Nu acuz persoana care a pus această întrebare, pentru că el evident a primit sugestia de la un om capabil. Nu trebuie să credem astfel de lucruri fanteziste doar pentru că unii oameni înțelepți le spun. Și voi vă puteți da seama de aceasta calculând.

Unii oameni, când se gândesc la a Doua Venire a lui Cristos, o pun foarte departe, și menționează ca dovadă zonele carbonifere, care cred că vor fi suficiente pentru 50 de mii de ani. Din contră, oamenii care lucrează cu cărbunele spun că nu există destul cărbune nici pentru 150 de ani. Peste 50 de mii de ani n-ar mai putea sta oamenii pe pământ.

ÎNVIERE—Corpuri umane în contrast cu cele spirituale. (Q582-4)

Întrebare (1909)—1—Ce fel de corp va fi la înviere?

Răspuns—Există un corp natural și unul spiritual; lumea va fi înviată pe plan natural, ca ființe umane în corpuri de carne. Ei vor fi treziți în această stare. Dar Biserica, concepută de Spiritul sfânt, va fi născută de Spirit la înviere și vor fi ființe spirituale. Este semănat un corp natural, este înviat un corp spiritual; este o înviere diferită de cea care vine pentru lume.

ÎNVIERE—Referitor la planul L pe schiță. (Q583-1)

Întrebare (1909)—2—Pe care plan a fost înviat Isus, spiritual sau divin, după cum este ilustrat pe Planul Veacurilor? Te rog explică declarația din vol. 1, pag. 231, că El a fost înviat la planul spiritual „L", și după 40 de zile El S-a înălțat la mărirea din locurile preaînalte, la planul gloriei divine.

Răspuns—Este greu să explici pe deplin astfel de adevăruri spiritu­ale pe orice fel de schiță sau plan, și în opinia mea, dragi prieteni, Planul Veacurilor care apare în primul volum al Studiilor, trebuie să fi avut supravegherea Domnului în unele privințe, altfel n-ar fi putut reprezen­ta atât de clar și deplin cum reprezintă diferiții pași ai îndreptățirii, sfințirii etc., și touși s-ar părea aproape imposibil să reprezenți mai mult decât este reprezentat pe acel plan. Nu aș ști să fac astăzi unul mai bun ca să reprezinte ideile.

Deoarece există o Mulțime Mare care va fi înviată pe plan spiritual, și deoarece ea nu va ajunge la planul gloriei în împărăție, de aceea noi am reprezentat pe schiță că planul spiritual ar fi un lucru iar planul gloriei alt lucru. Și ele sunt diferite, pentru că Marea Mulțime va ajunge pe planul ființelor spirituale ca și Turma Mică, dar Turma Mică va ajunge pe planul gloriei, puterii și domniei pe care Marea Mulțime nu le va avea, de aceea există diferență între planele „L" și „K" pe schiță. Noi n-am încercat să arătăm pe schiță că Cristos și Turma Mică vor ajunge pe un plan diferit de cel al Marii Mulțimi, dar am lăsat ca acest lucru să fie spus în cuvinte în altă parte. Marea Mulțime va ajunge pe planul îngerilor, după câte știm noi, în timp ce Turma Mică va ajunge pe planul divin ca ființe spirituale, dar de un grad mai înalt.

ÎNVIERE—Mai întâi Biserica. (Q583-2)

Întrebare (1909)—3—Te rog explică Isaia 26:19: „Împreună cu trupul meu mort se vor ridica și ei (în l. engleza, n.t.)".

Răspuns—Acesta este pasajul care vorbește despre pământ că își dă afară morții. Această scriptură, după cum o înțeleg eu, ar trebui să spună în felul următor: „Morții tăi vor trăi, trupul meu mort va fi înviat". Omițând cuvintele în italice și cuvântul „împreună" care nu sunt în original. El vorbește despre Biserica lui Cristos, în întâia înviere, morții deosebiți.

ÎNVIERE—Referitor la copii. (Q583-3)

Întrebare (1909)—1—Fețița mea, care a murit în fragedă copilărie, va învia la o înviere pentru viață sau la o înviere prin judecată?

Răspuns—După lege, cuvântul „copil" înseamnă o persoană sub vârsta majoratului.

Răspunzând la această întrebare, aș spune că un copil care n-a ajuns la majorat nu poate fi un sfânt; sfinții sunt toți învingători. Toți ceilalți vor avea o înviere prin judecată. Dumnezeu se va îngriji de copii, iar dacă vei fi pe plan spiritual, tu însuți vei putea să-i îngrijești mult mai bine. Noi avem de-a face cu cineva care este plin de iubire și are toată puterea să se ocupe de fiecare fază a chestiunii.

ÎNVIERE—Nu toți adormim. (Q584-1)

Întrebare (1909)—2—(1 Cor. 15:51, 52), „Nu toți vom adormi, dar toți vom fi schimbați, într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Căci trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii și noi vom fi schimbați". Unii cred că acest verset include și lumea.

Răspuns—Nu o include; nu are nimic de-a face cu lumea. Vorbește numai despre învierea Bisericii. În versul 22 apostolul vorbește despre toți că și-au pierdut viața prin Adam și o obțin înapoi prin Cristos, apoi continuă să discute învierea Bisericii și aceasta este partea care ne interesează în special. Cu lumea se va lucra la timpul cuvenit.

ÎNVIERE—Înțelesul oaselor uscate. (Q584-2)

Întrebare (1910)—3—Viziunea oaselor uscate din Ezechiel 37 se referă la învierea morților, sau la ce?

Răspuns—Noi răspundem că după înțelegerea noastră, această viziune a oaselor uscate nu se referă la învierea morților în sensul obișnuit al acestui cuvânt, ci se referă la învierea națiunii evreiești moarte, care zice, vă rog să remarcați, „Speranțele noastre s-au uscat". Toate speranțele lor sunt moarte, și această trezire, această adunare os cu os, reprezintă modul treptat în care speranțele evreilor se vor aduna și treptat îi vor reanima ca popor.

ÎNVIERE—Ordinea învierii, referitor la Marea Mulțime și Vrednicii din

Vechime. (Q584-3)

Întrebare (1910)—4—Vrei să ne dai ceva dovezi că Marea Mulțime va fi trezită înaintea Vrednicilor din Vechime?

Răspuns—Ei bine, depinde de mintea fiecăruia ce ar considera el ca dovadă. Gândul meu este acesta: Marea Mulțime este identificată cu Biserica în lucrarea acestui Veac Evanghelic și este ilustrată în multe feluri ca fiind asociată cu Biserica — de exemplu, preoții care erau în legătură cu leviții în lucrarea acestei Zile a Ispășirii și jetfirii etc. Apoi, în al doilea rând, așa cum este ilustrată prin Mireasă, reprezentând Turma Mică, și ceilalți, însoțitoarele ei, care o urmează și par să fie incluse cu Biserica. Apoi vă reamintesc ilustrația cu Rebeca. Am remarcat nu demult că atunci când Avraam a trimis să cheme pe Rebeca pentru a fi mireasa lui Isaac, el nu a chemat nici o însoțitoare să vină cu ea, dar unele au venit. Aceea ar reprezenta, vedeți, clasa Marii Mulțimi care vin și sunt servitorii clasei Mireasă. Mi s-ar părea potrivit să consider că atunci când Isaac și-a primit mireasa, a primit și pe însoțitoarele ei; că ele au intrat cu mireasa, însoțind-o și fiind asociate cu ea. Și tot așa este cu Cristos, Turma Mică și Marea Mulțime — aș înțelege că probabil toți vor intra împreună. Pe lângă aceasta, amintiți-vă că este o anumită parte din meritul lui Cristos atribuit fiecăruia care se oferă ca jertfă. Am văzut seara trecută, vă amintiți, când ne-am ocupat de subiectul botezului, că atunci când ne prezentăm jertfa, Domnul nostru Isus, ca Avocat al nostru, Marele nostru Preot, vine și ne acceptă jertfa ca a Sa proprie și atribuie jertfei ceva din meritul Său ca s-o facă îndestulătoare pentru acceptarea divină, și apoi o socotește pe toată. Așa că clasa Marii Mulțimi, vedeți, se consacră și primesc această atribuire a meritului lui Cristos, exact la fel ca și Turma Mică — toți o primesc înainte de a fi concepuți de Spiritul sfânt. Gândul meu este că aceasta se va sfârși în sensul cel mai deplin al cuvântului — toată această atribuire a meritului sacrificiului lui Cristos tuturor din casa credinței în timpul acestui veac Evanghelic se va sfârși, și tot meritul lui Cristos va fi din nou, în sensul deplin al cuvântului, în mâinile dreptății înainte ca cineva din lume să primească vreo binecuvântare din aranjamentul Noului Legământ, și că Vrednicii din Vechime vor aparține clasei pământești care vor primi aceste binecuvântări ale restabilirii, dar ei nu-și vor primi partea din binecuvântările restabilirii până ce atât Mica Turma cât și Marea Mulțime vor fi sfârșit în întregime în privința atribuirii meritului lui Isus pentru acoperirea lor. Vedeți că Cel care stă ca avocat pentru fiecare membru al Turmei Mici stă ca avocat și pentru fiecare membru al Marii Mulțimi. El S-a angajat să fie garantul pentru fiecare din noi când am venit la Tatăl. El a făcut jertfele noastre acceptabile, ale fiecăruia, și fiecare are nevoie de El ca avocatul nostru până la sfârșit. După cum spune apostolul, „Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Avocat" (1 Ioan 2:1). Deci clasa Marii Mulțimi va trebui să fie interesată în Isus ca avocatul lor până când vor trece dincolo de văl. După înțelegerea mea, El va trebui să înceteze în întregime să mai fie avocatul Bisericii înainte de a deveni Mijlocitorul între Dumnezeu și lume.

ÎNVIERE—Referitor la firul existenței rupt în timpul schimbării. (Q585-1)

Întrebare (1910)—1—Când vom fi trecut de încercările noastre cu succes și vom avea schimbarea la natură divină, firul existenței va fi rupt sau va fi la fel ca și nașterea naturală?

Răspuns—Aceasta este prea mult pentru mine. Nu văd nimic în nașterea naturală care să fie o ilustrație a schimbării Bisericii. Singura ilustrație în legătură cu acest lucru la care mă gândesc este aceasta: în cazul nașterii naturale mai întâi este o concepere, apoi o dezvoltare și în final nașterea unei noi creaturi; tot așa și cu cea spirituală: mai întâi conceperea, apoi dezvoltarea și însuflețirea și în final nașterea Noii Creaturi. Nu văd nimic în legătură cu felul în care se naște un copil ca să dea o sugestie în vreun sens cu privire la schimbarea sfinților. După câte știu eu, Scripturile nu dau nici una. Nu văd nici un paralelism. Schim­barea noastră va fi într-un moment, într-o clipeală din ochi, și aceasta nu este conform cu nici o naștere naturală de care să știu eu.

ÎNVIERE—Unele tipuri ale învierii. (Q585-2)

Întrebare (1910-Z)—1—Deoarece Domnul a aranjat foarte multe tipuri în timpul Veacului Iudeu cu privire la Veacul Evanghelic și la viitor, care l-ai considera tu cel mai important tip al învierii?

Răspuns—Dacă considerăm această întrebare legată în mod special de Domnul nostru, noi vedem multe tipuri care ilustrează foarte convingător învierea Sa. Cel pe care l-a menționat Domnul nostru trebuie clasat ca unul dintre cele mai importante, din două motive: mai întâi, pentru că El l-a menționat și astfel i-a dat greutate, și al doilea, pentru că numai acesta dintre toate tipurile ne dă lungimea exactă a timpului cât a stat în mormânt. Cuvintele Domnului nostru au fost, „Căci, după cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele peștelui celui mare, tot așa Fiul Omului va sta trei zile și trei nopți în inima pământului" (Mat. 12:40), indicând astfel că învierea Sa va fi în a treia zi și că va fi scos afară din mormânt cum a fost scos Iona afară din pântecele peștelui, pe care el l-a numit „pântecele iadului", starea mormântului, șeolul, hadesul.

Ar părea, tot din cuvintele apostolului, că trebuie să dăm importanță ilustrației învierii Domnului nostru așa cum este arătată prin primirea lui Isaac de către Avraam ca din morți, când el îl consacrase deja morții și era gata să-l junghie, Domnul oprindu-i mâna și dându-i în loc altă jertfă.

Suntem îndreptățiți de asemenea să presupunem că jertfa „snopului legănat" a fost o ilustrație proeminentă sau un tip al învierii Domnului nostru, în special pentru că s-a întâmplat exact la vremea care marca ziua învierii Sale, ziua următoare după Sabat, a 50-a zi înainte de Cincizecime. Aceasta s-a dat se pare ca să ilustreze învierea Domnului nostru ca „pârga lui Dumnezeu", „pârga celor adormiți", „primul care trebuia să învie din morți". De aceea aceasta este o ilustrație foarte frumoasă. Vezi Lev. 23:10, 11, 15, 16.

Dacă ne gândim la tipurile învierii lumii, vedem o mulțime. După cum s-a sugerat, trecerea Iordanului poate fi considerată un tip al trecerii din starea morții dincolo în Canaan. Jubileul, restabilirea fiecărui om la starea inițială, este desigur o ilustrație minunată a „timpurilor de restabilire a tuturor lucrurilor", a ridicării omenirii afară din păcat, degradare și moarte, afară din starea lor pierdută, și aducerea lor înapoi la starea inițială, deplina perfecțiune a naturii umane.

Am fi pe deplin îndreptățiți, credem, să considerăm ca tipuri minunile Domnului nostru prin trezirea unora care dormeau — Lazăr, fiica lui Iair și fiul văduvei din Nain. Acestea ne-au fost date ca umbre, și de aceea într-un sens ca să simbolizeze sau să ilustreze învierea.

Altă ilustrație a învierii, nu numai trezirea, dar și învierea omenirii, este arătată la sfârșitul Zilei Ispășirii. Când Moise a primit binecuvân­tarea pentru popor ca rezultat al stropirii a doua oară a sângelui, el a ieșit, și, ridicându-și mâinile, a binecuvântat poporul. Poporul aștepta în sac și cenușă și în tristețe din cauza păcatului, și binecuvântarea lui Moise și a lui Aaron, binecuvântarea Domnului prin ei, însemna înlăturarea acelui blestem și ridicarea poporului — ridicarea lor din tristețe la bucuria în Domnul.

ÎNVIERE—”Morții Tăi — Trupurile mele moarte". (Q586-1)

Întrebare (1910-Z)—1—Ce se înțelege prin „Morții Tăi vor trăi, trupurile mele moarte se vor trezi" — Isaia 26:19.

Răspuns—Se pare că adăugarea câtorva cuvinte (în l. engleză, n.t.) de către traducători a cauzat dificultăți în legătură cu acest text. Ei au introdus cuvintele ca să facă pasajul clar, așa au gândit, dar în loc să-l clarifice l-au făcut confuz, nereușind să vadă că morții lui Dumnezeu sunt cei care sunt membri ai Corpului lui Cristos.

Omițând cuvintele „împreună cu" și „oameni" (în l. engleză, n.t.) pasajul se citește destul de potrivit. „Morții Tăi vor trăi; trupul meu mort va ieși afară", referindu-se astfel, credem noi, la învierea Bisericii, Corpul lui Cristos, poporul deosebit al Domnului. Și acesta este un semnal general, să zicem așa pentru binecuvântarea întregii omeniri. La timpul potrivit toți morții vor fi treziți. Mai mult, vor fi treziți nu la suferință și chin, ci să cânte. Ei vor ieși ca să învețe despre bunătatea lui Dumnezeu, despre pregătirile Sale îndurătoare, și se vor folosi de aceste pregătiri, în „timpurile restabilirii tuturor lucrurilor". „Treziți-vă și cântați, cei ce locuiți în țărâna" pământului.

ÎNVIERE—Aplicarea învierii. (Q587-1)

Întrebare (1910-Z)—2—Cine vor fi înviați mai întâi, Vrednicii din Vechime sau clasa Marii Mulțimi?

Răspuns—În lumina a ceea ce am discutat recent în Turnul de Veghere, este evident că meritul lui Cristos este atribuit Bisericii în timpul acestui Veac Evanghelic — pentru toți aceia care încearcă să fie din Biserică; este folosit să se atribuie acelora care doresc să devină jertfitori și care se consacră lui Dumnezeu ca să se poată prezenta ca jertfe acceptabile și astfel să devină membri ai clasei spirituale și comoștenitori cu Cristos. Aceasta se aplică atât la „marea mulțime" cât și la „turma mică". Se aplică tuturor celor care sunt concepuți de Spiritul sfânt pentru că n-ar putea fi concepuți de Spiritul sfânt decât prin atribuirea meritului lui Cristos jertfei lor pământești.

Urmează deci, ca un fapt necesar, că înainte ca meritul morții lui Cristos să poată fi aplicat pentru Vrednicii din Vechime sau pentru Israel, sub aranjamentul Noului Legământ pentru Israel și pentru lume, acesta trebuie să fie eliberat în ceea ce-i privește pe toți cei cărora acum le este atribuit cu scopul de a le da ocazia să ajungă la starea spirituală. Aceasta ar dovedi în concluzie, credem noi, că clasa „marii mulțimi" va fi înviată înainte de a fi înviați Vrednicii din Vechime.

ÎNVIERE—Caracterul va determina felul învierii? (Q587-2)

Întrebare (1910-Z)—3—Din punct de vedere scriptural, caracterul morții persoanei indică felul învierii sale?

Răspuns—Argumentul apostolului (1 Cor. 15) cu privire la înviere este că Dumnezeu va da fiecărei semințe propriul ei fel de corp. „Dacă este un trup natural, este și un trup duhovnicesc" (1 Cor. 15:44). La înviere, omenirea în general va învia în corpuri naturale — „ce este născut din carne este carne" și ce se naște din carne moare sau „adoarme" pentru un timp, și va fi trezit „carne". Ce este născut din carne și ulterior conceput de Spiritul sfânt este socotit o Nouă Creatură, și când Noua Creatură adoarme, ea doarme ca ființă spirituală — doarme așteptând schimbarea învierii. În acest caz schimbarea învierii este arătată de către apostol astfel: „este semănat în necinste și înviază în slavă; este semănat în slăbiciune și înviază în putere; este semănat trup natural și înviază trup duhovnicesc"; dar cine nu este conceput de Spiritul sfânt, bineînțeles, nu-și va schimba natura în mormânt. Nu există schimbare în mormânt, nici în bine nici în rău. „Oriîncotro ar cădea copacul ... în locul unde cade, acolo rămâne" (Ecles. 11:3); învierea va fi după caracterul persoanei. Dacă a devenit o Nouă Creatură în Cristos, el va fi înviat sau făcut perfect ca Nouă Creatură la înviere. Dacă este un om bun va fi înviat un om bun firesc; dacă este un om rău va fi înviat un om rău firesc; dacă este unul dintre Vrednicii din Vechime, noi înțelegem că va fi înviat ca om perfect.

ÎNVIERE—Încercând să prindă în cursă pe Isus. (Q588-1)

Întrebare (1910-Z)—1—A cui nevastă va fi ea?

Răspuns—Saducheii, agnosticii, au încercat să prindă în cursă pe marele Învățător punând una din întrebările lor încuietoare. Șapte frați s-au căsătorit la rând cu aceeași femeie și toți au murit înainte să moară ea. A cui nevastă va fi ea la înviere? Ei n-au întrebat, a cui nevastă va fi ea în ceruri sau în purgatoriu sau în chinul veșnic, pentru că nici Isus și nici evreii nu susțineau o astfel de învățătură. Fariseii și Isus învățau învierea morților, iar Saducheii au pus această întrebare sarcastică împotriva acestei învățături.

Remarcați măreția răspunsului Învățătorului: „Vă rătăciți, necunoscând nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu" (Mat. 22:29). Voi nu înțelegeți învățătura Scripturilor cu privire la asemenea chesti-uni, și prin întrebarea voastră ignorați marea putere divină care va fi exercitată la înviere și va îndepărta toate dificultățile situației. Apoi marele Învățător a continuat să le spună că ajungând (treptat) la înviere, cei care vor ajunge la o înviere completă din starea păcatului și a morții, „nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita" ci vor fi fără sex, cum sunt îngerii. Astfel întrebarea Saducheilor care se presupunea a fi mare și fără răspuns a pălit și ignoranța lor a fost demascată.

ÎNVIERE—Învierea noastră socotită este o înviere treptată? (Q588-2)

Întrebare (1911)—2—Învierea noastră socotită, de la consacrare până la moarte, este treptată sau instantanee?

Răspuns—Este și una și alta. Apostolul spune, „ați fost și înviați împreună cu El", „Deci, dacă ați fost înviați împreună cu Cristos" etc. (Col. 2:12; 3:1) Noi suntem socotiți ca Noi Creaturi din momentul consacrării și noua creatură învie din vechea creatură moartă, așa că învierea sau ridicarea acelei noi creaturi începe; și aceasta progresează proporțional cu creșterea noii creaturi. Sunt folosite diferite imagini. Una ar fi o ridicare treptată — o ajungere la statură — și cealaltă ar fi reprezentată de conceperea de spirit, starea embrionară, pregătindu-se pentru naștere. Acestea sunt figuri de stil, și noi trebuie să încercăm și să nu confundăm diferitele imagini, ci să beneficiem de fiecare. Așa că suntem înviați cu El. Aceasta se produce instantaneu. Noua creatură a început în momentul consacrării tale și al conceperii de Spirit sfânt. Atunci începe să învie din vechea natură și va continua pe măsură ce învingi tot mai mult natura veche; vechea natură moare, iar noua natură este înnoită, însuflețită, întărită sau zidită, oricare ar fi cuvântul folosit — învie tot mai mult, obținând tot mai mult din asemănarea de caracter cu Domnul Isus Cristos, și astfel sunteți înviați cu El și înviați în El și înviați ca un membru al corpului Său. Și dacă atingi o dezvoltare suficientă în acest proces al învierii, vei fi unul din turma mică.

ÎNVIERE—Referitor la învierea în corp perfect. (Q589-1)

Întrebare (1911)—1—Învață Scripturile că la înviere, un ochi pierdut, sau auzul, va fi redat la trezire?

Răspuns—Nu există nimic în Scripturi care să arate acest punct deosebit, dar noi credem că este rezonabil să presupunem că cei care vor ieși din mormânt în timpul domniei lui Mesia nu vor ieși, în nici un sens, schilodiți; de exemplu, având un ochi lipsă, sau având o mână lipsă; ci vor ieși cu mâinile lor, deși se poate ca mâinile lor să nu fie în aceeași stare cum au fost inițial; ca de exemplu când Domnul nostru a vindecat omul cu mâna uscată. Dacă a avut un neg pe mână înainte de a se fi uscat, s-ar putea să fie și după aceea; a fost doar recuperată la starea ei normală. Deci, eu înțeleg că Scriptura nu învață că omul va învia perfect, pentru că atunci toate urmele imperfecțiunii lor ar dispărea; nimeni n-ar fi în stare să-i recunoască după fața nici după mintea lor. Fiecare trăsătură și fiecare linie de pe fața voastră, și de pe fața mea, și de pe mâinile voastre și de pe mâinile mele, indică anumite calități ale minții, și dacă ai face ca toate aceste calități ale mâinii și feței să fie perfecte, ai face în mod necesar și mintea perfectă, și făcând aceasta nici un om nu s-ar recunoaște pe sine, pentru că acum toți sunt imperfecți, și noi ne cunoaștem pe noi și între noi după imperfecțiunile noastre. Gândul meu este că atunci când lumea va fi trezită, oamenii vor ieși practic cu corpuri perfecte, dar nu total perfecte — astfel de corpuri, de exemplu, cum ar fi ale voastre și al meu în starea lor normală, cu sănătate medie în condiții medii; nu în starea în care ar fi dacă au avut un accident și și-au pierdut mâinile și picioarele și-ar veni înapoi fără ele, ci mai degrabă că vor veni cu un grad rezonabil de perfecțiune umană. Dar aceasta este de asemenea o presupunere pentru că Scripturile nu intră în subiect și nu ne dau amănunte.

ÎNVIERE—Referitor la evrei și neamuri. (Q589-2)

Întrebare (1911)—2—Învață Scripturile că la învierea lumii, evreii vor învia primii, înaintea neamurilor?

Răspuns—Ele învață că unii evrei vor învia mai întâi. Acei evrei vor fi Avraam, Isaac, Iacov și profeții. Noi nu înțelegem că vreun alt evreu va avea vreo prioritate sau întâietate, ci întreaga lucrare a învierii va fi probabil graduală, începând cu ultimul până la primul; dar și aici este o chestiune de presupunere. Unde Scripturile nu afirmă clar ceva, facem bine dacă o luăm foarte provizoriu.

ÎNVIERE—La cât timp după Timpul Neamurilor? (Q589-3)

Întrebare (1911)—1—La cât timp după sfârșitul timpului neamurilor va fi trezit din mormânt primul dintre morți?

Răspuns—Nu știu. Aș putea să presupun puțin. Presupunerile nu sunt tare satisfăcătoare, dar presupunerea noastră este că după ce timpul neamurilor se sfârșește, va fi un mare timp de strâmtorare după cum arată în mod clar Scripturile — strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoare. Apoi, urmând acelei strâmtorări, va veni domnia dreptății, binecuvântări, creșterea cunoștinței, favoarea lui Dumnezeu peste oameni, și națiunile în viață vor fi aduse mai mult sau mai puțin la cunoștința de Domnul. Cât timp va cere acest lucru, nu știu. Cred că luând în considerare toate milioanele de păgâni, va fi un volum mare de muncă de făcut pentru cel puțin 50 sau 100 de ani. Imediat ce națiunile în viață vor fi aduse la un grad de dezvoltare și ridicare, aș aștepta să vină un timp când pământul își va da rodul și va fi în stare să susțină populația în creștere, și acea trezire a fiecărui om la rândul lui va continua până ce întreaga lume va fi recuperată din mormânt.

ÎNVIERE—În contrast cu a doua șansă. (Q590-1)

Întrebare (1911)—2—Morții vor fi înviați pentru judecată sau li se va da o altă șansă?

Răspuns—După cum am arătat seara trecută, întreaga rasă umană a avut o șansă în Adam, și când el a păcătuit a fost condamnat și toată rasa care era în coapsele lui a împărtășit condamnarea și moartea lui. Și Dumnezeu asigură prin Isus o răscumpărare pentru toți — pentru Adam și copiii săi. Cu ce scop? Pentru ca toți să aibă o a doua șansă; fiecare dintre ei. Ei au avut o șansă în Adam și au pierdut-o prin neascultarea lui Adam, și Dumnezeu asigură o altă șansă pentru fiecare om ca să obțină viață veșnică prin Fiul Său Isus. Unii dintre noi avem șansa acum. Către aceia care au primit mesajul lui Dumnezeu, către aceia care au auzit vocea, Isus zice, „Dar ferice de ochii voștri că văd și de urechile voastre că aud!" (Mat. 13:16). Sugestia este că mulți dintre cei care-L înconjurau n-au avut ureche de auzit și n-au avut ochi de văzut, dar cei care au văzut și au auzit au fost binecuvântați. Dumnezeu a promis că voi și cu mine avem ocazia acum pentru că auzim, și dacă răspundem, suntem în încercare, iar cuvântul încercare are în el idea de judecată; voi sunteți în judecată, sau în încercare, cele două cuvinte conținând același gând.

La sfârșitul acestui veac va fi luată o decizie. Isus îi descrie pe unii dintre cei care au dinarii și talanții, spunând că la a doua Sa venire El se va socoti cu propriii Săi servitori — nu cu lumea, ci cu propriii Săi servitori cărora le-a dat dinarii și talanții, și îi va întreba cum i-au folosit, iar cel care va veni și va spune că a avut un dinar sau un talant și nu l-a folosit ci l-a îngropat în pământ — în afaceri sau în alt mod — va fi socotit ca serv necredincios și nu va primi binecuvântările care vor veni atunci, iar ceilalți servitori, oricare ar fi ei, care au primit dinarii și talanții ocaziilor și privilegiilor în legătură cu chemarea de sus a acestui veac, dacă i-au folosit cu credincioșie, li se va da o binecuvântare după cum reprezintă Domnul acolo. Ai fost credincios în puține lucruri, te voi face stăpân pentru multe lucruri. Toată Biserica vor fi conducători pentru omenire. Când? Când lumea va fi în încercare, când va fi sosit ziua de judecată a omenirii. Are lumea o zi de judecată diferită de cea a Bisericii? O, da, total diferită. Acum este ziua de judecată a Bisericii; ea continuă de la Cincizecime și se va sfârși când ultimul membru al Bisericii, cei aleși, se va completa. Atunci va începe ziua de judecată a lumii și ziua de judecată a lumii va dura o mie de ani. De-a lungul domniei de o mie de ani a lui Mesia lumea va fi în încercare, în judecată, să se vadă dacă vor fi vrednici de viață veșnică în calitate de ființe umane sau dacă nu vor fi vrednici. Despre această zi de judecată a lumii vorbește apostolul, vă amintiți. El spune, „Dumnezeu ... a rânduit o zi (în viitor) în care va judeca (în viitor) după dreptate pământul locuit, prin Omul pe care l-a rânduit" (Fapt. 17:31). Cine este acest om? Același mare om despre care vorbește și el — Mesia, Isus capul și biserica corpul Său.

ÎNVIERE—Mai întâi este învierea spirituală. (Q591-1)

Întrebare (1911)—1—Nu este întâia înviere spirituală? Col. 3:1, „Deci, dacă ați fost înviați împreună cu Cristos, căutați lucrurile de sus". Efes. 2:1, „Și voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre". Efes. 5:14, „Deșteaptă-te, tu, care dormi, scoală-te dintre cei morți și Cristos va străluci peste tine". Rom. 6:4, „după cum Cristos a înviat dintre cei morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să umblăm în înnoire de viață".

Răspuns—Am descris seara trecută cum lumea va avea o înviere prin judecată și că învierea pentru lume va fi treptată, de-a lungul miei de ani — nu numai momentul în care vor fi treziți și vor ieși din mormânt — acesta va fi doar începutul. Ei vor ieși la o înviere, ca să poată avea parte de înviere, este ideea. După cum lumea va fi ridicată treptat din starea păcatului și a morții timp de o mie de ani și va atinge treptat perfecțiunea umană deplină, și o vor obține la sfârșit, ca rezultat, tot așa, în anumite privințe, Dumnezeu dă aceeași ilustrație în legătură cu Biserica. Adică, de la deplina voastră consacrare Domnului, de la conceperea de Spirit sfânt, voi sunteți reprezentați ca o nouă creatură, ca înviind din vechea natură moartă, ca devenind viu pentru Dumnezeu ca nouă creatură, și se spune că noua creatură crește, mai întâi este un prunc, după aceea un tânăr și apoi un om deplin dezvoltat. Și această idee a dezvoltării caracterului este reprezentată altfel ca o parte a învierii noastre — „ați fost înviați împreună cu Cristos, căutați lucrurile de sus" (Col. 3:1). Aceste diferite texte citate se aplică toate la această parte a învierii pe care trebuie s-o avem în viața prezentă. Și vreau să sugerez că dacă un om nu are această parte a învierii, în sensul de ieșire din slăbiciunile sale, și nu atinge tot mai mult dezvoltarea de caracter, el nu va fi potrivit pentru învierea glorioasă instantanee, pe care Dumnezeu o are pentru Biserică la sfârșitul acestui veac, la a doua venire a Domnului nostru.

ÎNVIERE—Credința morților. (Q591-2)

Întrebare (1911)—1—Te rog explică Ioan 11:25, „Isus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri niciodată”".

Răspuns—Toată omenirea, prin Isus, va fi făcută vie. Nimeni nu va ajunge la deplina perfecțiune a vieții fără credință și ascultare. Dar această asigurare este destul de largă în planul Tatălui ceresc pentru ca fiecare membru al rasei lui Adam să se poată întoarce la viață veșnică prin credință și ascultare. Când se vor fi întors la perfecțiunea vieții, dacă vor continua să fie ascultători nu vor muri niciodată. De exemplu, lumea de-a lungul miei de ani, prin credință și ascultare, se va întoarce la deplină perfecțiune, deplină armonie cu Domnul, și dacă la sfârșitul miei de ani ei sunt în deplină ascultare în inimă și minte nu există motiv să moară vreodată. Dumnezeu vrea ca toți cei ascultători să aibă viață veșnică prin Cristos.

ÎNVIERE—Ne vom cunoaște unul pe altul. (Q592-1)

Întrebare (1911)—2—Ne vom cunoaște noi unul pe altul în ziua învierii? În ce formă vom apărea?

Răspuns—Apostolul, vorbind despre Biserică a spus, „Acum cunosc în parte, dar atunci vom cunoaște deplin, cum am fost cunoscut și eu pe deplin" (1 Cor. 13:12). El a vorbit doar despre Biserică, care va fi făcută perfectă pe plan spiritual, și bineînțeles toate ființele spirituale se vor vedea unele pe altele. Noi nu-L vedem pe Domnul acum și nu vedem nici pe îngeri, pentru că noi suntem pe plan uman iar ei sunt pe plan spiritual; dar apostolul spune că toți cei care vor constitui Biserica vor avea o schimbare într-un moment, într-o clipeală de ochi, la sau în timpul ultimei trâmbițe — trâmbița simbolică. Când va veni acea schimbare vom fi ca El. Domnul nostru este o ființă spirituală; El nu este om. Cei care cred că Isus este om în ceruri, în totală dezarmonie cu toate condițiile cerurilor, au o concepție foarte greșită despre întreaga chestiune. Isus a fost înviat în spirit, spune apostolul, „Căci Domnul este Duhul" (2 Cor. 3:17). „L-a pus să stea la dreapta Sa, în locurile cerești, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice autoritate și de orice nume care se poate numi" (Efes. 1:20-21). Ca om n-a fost mai presus decât îngerii, ci puțin mai prejos, pentru că omul este o ființă pe un plan mai prejos decât un înger; la învierea Sa El a fost înviat pe un plan mai înalt. Așa că noi la înviere Îl vom vedea așa cum este, și-L vom cunoaște cum și noi suntem cunoscuți — pe deplin. Cât privește lumea, ei se vor cunoaște unii pe alții pentru că se vor întoarce practic în starea în care au murit. Să pun o întrebare, Cum se vor cunoaște unul pe altul când se vor întoarce? Răspundem, că după înțelegerea noastră, Biblia învață că învierea va avea loc în ordine inversă aceleia în care au murit oamenii. Adică, primul care va fi înviat din mormânt nu va fi Adam și copiii săi, ci aceia care au murit cel mai recent, așa că lucrarea învierii se va desfășura invers, și posibil că Adam și cei din zilele lui vor fi ultimii înviați; și fiecare generație, cum vor fi treziți, se vor cunoaște cu ceilalți toată calea înapoi, și identitatea va fi pe deplin stabilită când vor ajunge înapoi la Adam. Set îl va cunoaște pe Adam; Adam îl va cunoaște pe Set.

ÎNVIERE—Avantaje pentru toți. (Q592-2)

Întrebare (1911)—1—Clasa învierii va fi înviată ca sămânță a lui Avraam, sau binecuvântările vor veni la popoarele muritoare atunci?

Răspuns—Și una și alta. Binecuvântarea este pentru cei răscum­părați. Pe câți a răscumpărat Isus? „Isus ... prin harul lui Dumnezeu ... să guste moartea pentru toți" (Evrei 2:9). Nu lasă pe nici unul afară, nici unul. „Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit și învierea morților. Și după cum în Adam toți mor, tot așa, în Cristos, toți vor fi făcuți vii, dar fiecare la rândul lui" (1 Cor. 15:21-23). Această binecuvântare va veni prin Mesia. Acum să luăm altă scriptură care face diferența și arată Biserica separată de lume. Citim despre Cristos că El este ispășirea — adică, mulțumirea — pentru păcatele noastre — pentru păcatele Bisericii — și nu numai pentru ale noastre, ci și pentru păcatele lumii întregi. El este Răscumpărătorul atât al bisericii cât și al lumii. Dumnezeu dă o binecuvântare celor care acum au ureche de auzit și răspund la această invitație de sus, și care umblă pe calea îngustă, dar pentru omenire, care atunci va fi adusă la cunoștință, El are altă binecu­vântare, dacă vor avea inimi bune și oneste și se vor folosi de ocazie.

ÎNVIERE—Este universală. (Q593-1)

Întrebare (1911)—2—Dacă învierea va fi universală, ce vrea să spună Scriptura când zice, „Omul care se abate de la calea înțelepciunii, se va odihni în adunarea celor morți" (Prov. 21:16)?

Răspuns—Eu înțeleg că vrea să spună că aceia care se abat de la calea înțelepciunii au avut mai întâi înțelepciunea. Cum se poate cineva abate de la calea înțelepciunii dacă este păgân? Puteți să-mi spuneți cum poate un păgân să se abată de la calea înțelepciunii? Cel care se poate abate de la calea înțelepciunii este cel care este pe calea înțelepciunii, și aceștia sunt comparativ puțini. În prezent numai Biserica are o înțelegere corectă. Viața veșnică este aceasta, să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu adevărat. Aceasta este adevărata înțelepciune. Cât de puțini sunt azi cei care cunosc pe viul și adevăratul Dumnezeu și pe Isus Cristos pe care L-a trimis! Sunt foarte puțini în Winnipeg și foarte puțini în orașul meu, Brooklyn, și în Londra, iar păgânii nu-L cunosc deloc. Singurii care au o înțelegere sunt cei ca voi și ca mine, care au făcut o consacrare Domnului, și a căror ochi ai înțelegerii au fost deschiși și care au început să umble pe calea îngustă, să umble în urmele Lui. Dumnezeu spune, „Dacă cineva dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el" (Evr. 10:38). Ce i se va întâmpla? Moartea a doua. Este exact ce vrea să spună aici. Cel care se abate de la calea înțelepciunii va rămâne în adunarea celor morți. Moartea lui va fi moartea a doua din care nu va exista nici o recuperare de nici un fel. Dumnezeu nu-i vrea pe cei care-L resping cu voia; El nu vrea ca ei să aibă viață veșnică pe nici un plan, nici uman nici spiritual.

ÎNVIERE—Puterea ei lucrează acum. (Q593-2)

Întrebare (1912-Z)—1—Lucrează acum puterea învierii în viețile sfinților?

Răspuns—Puterea învierii lucrează acum în viețile sfinților. În Rom. 8:11 apostolul spune, „Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Cristos Isus dintre cei morți va învia și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuiește în voi". Aceasta nu se referă la învieri viitoare. Aceasta se referă la activarea corpului vostru muritor. Apostolul argumentează că noi odinioară trăiam pentru păcat, dar când am făcut o deplină predare Domnului devenim morți față de păcat; că atunci când am fost concepuți de Spiritul sfânt am devenit creaturi noi, în aceste vase pământești; și că trupul este socotit mort față de păcat iar noua creatură vie pentru Dumnezeu. Apostolul spune că Spiritul lui Dumnezeu este în stare să învie trupul nostru muritor astfel încât în loc să fie serv al păcatului, cum a fost odată, să fie serv al dreptății.

Există o mare diferență între corpul nemuritor pe care îl vom avea în curând, și însuflețirea trupului muritor. Noul corp nu va fi deloc un corp de carne. „Este semănat în putrezire și înviază în neputrezire; este semănat în necinste și înviază în slavă; este semănat în slăbiciune și înviază în putere; este semănat trup natural și înviază trup duhovnicesc" (1 Cor. 15:42-44). Acest trup carnal trebuie să fie însuflețit de Spiritul lui Dumnezeu care locuiește în noi; și treptat acest proces de înviere, în care este angajată Noua Creatură, devine tot mai puternic. Dacă acesta continuă, învierea noastră progresează; și va veni timpul, la sfârșitul căii noastre, când Domnul ne va socoti vrednici de glorioasa schimbare, să fim ca El și să ne împărtășim de gloria Lui de sus, planul spiritual.

ÎNVIERE—Marele Învățător a expus ignoranța Saducheilor. (Q594-1)

Întrebare (1912-Z)—2—”La înviere, soția căruia ... va fi ea" (Mat. 22:28) dacă a avut mai mulți soți?

Răspuns—Saducheii, agnosticii, care nu credeau în înviere, au încercat să prindă în cursă pe Marele Învățător punând una din întrebările lor încuietoare. Șapte frați s-au căsătorit la rând cu aceeași femeie și toți au murit înainte să moară ea. „La înviere, soția căruia ... va fi ea?" Ei n-au întrebat, a cui nevastă va fi ea în ceruri sau în purgatoriu sau în chin veșnic, pentru că nici Isus și nici evreii nu aveau o astfel de învățătură. Fariseii și Isus învățau învierea morților, iar Saducheii au pus această întrebare sarcastică împotriva acestei învățături.

Remarcați măreția răspunsului Învățătorului: „Vă rătăciți, necunos­când nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu" (Mat. 22:23-33). Voi nu înțelegeți învățătura Scripturilor cu privire la asemenea chestiuni, și ignorați prin întrebarea voastră marea putere divină care, la înviere, va fi exercitată ca să îndepărteze toate dificultățile situației. Apoi Marele Învățător a continuat să le spună că acei care vor ajunge (treptat) la înviere ­­­— cei care vor ajunge la o înviere completă din starea păcatului și a morții, „nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita" ci vor fi fără sex, cum sunt îngerii. Astfel întrebarea Saducheilor care se presupunea a fi mare și fără răspuns a pălit și le-a fost demascată ignoranța.

ÎNVIERE—Un text adăugat. (Q594-2)

Întrebare (1912-Z)—1—Te rog explică Apoc. 20:5: „Ceilalți morți n-au înviat până nu s-au sfârșit cei o mie de ani".

Răspuns—Teologii sunt de acord că acest text este o adăugire. Trebuie totuși să ne amintim că este un lucru a fi legal sau oficial mort, și alt lucru a fi mort în mod real. Dar cum le-a spus Isus unora, El i-a recunoscut ca fiind vii numai pe cei care L-au acceptat. Cei care n-au pe Fiul n-au viață în nici un sens sau grad; cei care au pe Fiul le este socotit începutul vieții. Lumea, în timpul miei de ani va avea ocazia, nu numai să fie treziți, ci să aibă viață deplină. De aceea, dacă după ce sunt treziți vor înainta și vor asculta de legile Împărăției, ei vor fi ridicați sus, sus, sus, afară din moarte, la perfecțiune și viață.

ÎNVIERE—Dacă se va cunoaște viața trecută. (Q595-1)

Întrebare (1913)—2—Când un om va fi înviat, va avea el cunoștință despre viața lui trecută?

Răspuns—Am face o deosebire, mai întâi, între a fi înviat și a fi trezit. A fi trezit este un lucru, și a fi înviat este altul. Omenirea în general va fi trezită pentru a avea parte de înviere, dar ridicarea sau învierea va fi după trezire. Ei nu vor fi ridicați în timp ce dorm în moarte, ci după trezire.

Ca răspuns la această întrebare, aș spune, da. Cei care vor fi treziți vor avea aceleași calități mintale ca și în viața trecută. Ei își vor aminti de experiențele trăite în corpul precedent pentru că creierul lor va avea aceleași circumvoluțiuni și aceleași impresii pe care le-au avut în el. Se vor naște aceleași gânduri, cum este ilustrat printr-o bandă magnetică înregistrată. Aveți înregistrarea și puteți face câte copii vreți, și când le puneți la aparat ele produc aceleași sunete ca și înregistrarea originală. Noul corp va avea aceleași gânduri pe care le-a avut corpul precedent, și în acest sens identitatea va fi păstrată. Presupun că și forma fizică va fi păstrată, ca oamenii să se poată cunoaște prin particularitățile și lipsurile personale. Cred că vor putea scăpa de imperfecțiuni. Perioada pentru a scăpa de acestea este întreaga mie de ani a domniei lui Cristos. În timpul acestei mii de ani ei vor fi ridicați afară din imperfecțiunile lor și numai la sfârșitul miei de ani vor fi pe deplin liberi.

În cazul Bisericii acest lucru este diferit. Încercarea lor are loc în prezent, și aceste încercări sunt cu scopul de a încerca pe sfinții lui Dumnezeu să se afle dacă sunt loiali din inimă. Celor care se dovedesc loiali li se va da glorioasa schimbare la întâia înviere. Lor li se vor da corpuri spirituale; un organism perfect cu mintea spirituală pe care o au acum, și aceasta le va fi învierea. Învierea lor va fi diferită de cea a lumii, și ei se vor cunoaște unii pe alții, nu după trupurile spirituale, pentru că aceste corpuri vor fi în întregime noi. Nu pot să vă spun cum se vor cunoaște unii pe alții, pentru că așa cum spune Domnul, acum cunoaștem în parte, dar atunci vom vedea față în față.

ÎNVIERE—Referitor la spirit, carne și oase. (Q595-2)

Întrebare (1913)—1—Ce a vrut să spună Isus, când după învierea Sa a zis, „un duh n-are carne și oase, cum vedeți că am Eu" (Luca 24:39)?

Răspuns—El a vrut să spună că o ființă spirituală n-are carne și oase. Ucenicii erau înspăimântați. Ei aveau anumite idei nedefinite cu privire la spirit, cum au și azi oamenii. Nu știu în ce măsură atunci spiritele puteau să facă agitație, cum fac azi, dar ucenicii n-au știut dacă ceea ce era în fața lor avea trup palpabil și oase ca ale lor. Știți că ușile erau închise și ei n-au putut crede că cineva cu corp din carne și oase putea intra. Ei credeau că văd o fantomă, și Isus, să le inspire încredere, a spus, „Nu vă fie teamă. Un duh n-are carne și oase, cum vedeți că am eu; pipăiți-mă și vedeți. Voi mânca niște pește". El i-a spus lui Toma cu altă ocazie, „Adu-ți degetul încoace și uită-te la mâinile Mele"(Ioan 20:27). El S-a materializat. A înviat ca ființă spirituală. Avea puterea unei ființe spirituale, să Se materializeze și să Se dematerializeze. El n-a avut aceste puteri pe când era om, în timpul celor 33 de ani ai vieții Sale pământești. Doar după ce a fost schimbat și a devenit din nou o ființă spirituală a avut aceeași putere ca alte ființe spirituale.

ÎNVIERE—Referitor la ordinea învierii. (Q596-1)

Întrebare (1915)—2—Vrednicii din Vechime vor fi înviați înaintea Marii Mulțimi?

Răspuns—Nu știm sigur, dar suntem înclinați să credem că nu. Noi credem că clasa Marii Mulțimi va trece dincolo de văl înainte ca Vrednicii din Vechime să fie treziți. La această chestiune se poate reflecta într-un mod sau altul; dar modul în care suntem cel mai înclinați să reflectăm acum este acesta — să spunem că Marea Mulțime vine ca o a doua parte a Bisericii, ca o parte a clasei generale reprezentată în Biserica Întâilor-născuți. Vă amintiți că aceasta a fost arătată în tip; pentru că toți Leviții — nu numai preoții — au aparținut clasei acceptate de Domnul în schimbul întâilor-născuți ai lui Israel.

Așa că noi înțelegem în general că Marea Mulțime aparține aceleiași clase ca Biserica, Corpul lui Cristos. Ei sunt cei pentru care s-a făcut o aplicare specială a meritului lui Cristos în timpul acestui veac Evanghelic, făcută la început; și meritul lui Cristos, astfel obligat, se poate spune că nu va fi pe deplin eliberat până când se va fi lucrat complet cu toți aceștia. Aceasta ar implica, înțelegem noi, că meritul lui Isus nu poate fi aplicat nimănui din afară, nici chiar Vrednicilor din Vechime, până când toată clasa Bisericii va fi murit și astfel meritul va fi eliberat. De aceea, noi credem că Vrednicii din Vechime nu vor fi înviați până ce Marea Mulțime va fi trecut dincolo de văl.

ÎNVIERE—De ce evreii îmbălsămează corpurile? (Q596-2)

Întrebare (1916)—3—Din moment ce evreii credeau într-o înviere a morților, de ce îmbălsămau trupurile morților lor, ca și în cazul lui Iosif? Ei credeau că vor învia în aceleași corpuri?

Răspuns—Noi nu putem spune ce credeau ei. Dar astăzi când noi ne îmbălsămăm morții aceasta nu înseamnă că noi credem că vor învia în acele corpuri. Ei nu cunoșteau modul simplu de îmbălsămare pe care-l practicăm noi azi. Ei arătau ceva credință în privința morților, dar nu în mod necesar o speranță evreiască; pentru că egiptienii, nu evreii, practicau îmbălsămarea. Biblia ne dă de înțeles că Iosif a cerut să fie îmbălsămat ca o expresie a credinței lui în promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam că Palestina va fi dată israeliților. El a dorit să fie înmormântat cu poporul său exact cum noi azi transportăm un sicriu la mare distanță ca să poată fi înmormântat în mormântul familiei.

ÎNVIERE—Referitor la copiii născuți morți. (Q596-3)

Întrebare (1916)—1—Vor învia copiii născuți morți?

Răspuns—Nici un copil nu este un suflet înainte de naștere. Scripturile vorbesc despre „Fiecare suflet în care este suflare de viață", și aceste suflete din Adam sunt răscumpărate de sufletul lui Isus, și de aceea acestea sunt singurele suflete care vor fi înviate din mormânt. Cine nu s-a născut n-a fost răscumpărat; dacă nu s-a născut, atunci nu este răscumpărat; și dacă nu este răscumpărat, atunci nici nu va fi înviat. Astfel de copii la care se face referire în întrebare nu s-au născut, n-au fost răscumpărați și de aceea nu vor avea parte de înviere.