MANIFESTĂRI—Dumnezeu arătat în trup. (Q452-1)

Întrebare (1915)—1—Este clasa concepută de spirit o manifestare a lui Dumnezeu în trup?

Răspuns—Dumnezeu S-a manifestat în trup prin tatăl Adam, pentru că a făcut pe om după chipul Său (Gen. 1:26; 5:1; 9:6). Omul nu a fost făcut să păcătuiască. Biblia arată că păcatul a venit în lume prin cădere. Venind, păcatul și egoismul ne-au deformat și pervertit judecata, așa că acum, Biblia declară, „Nu este nici un om drept, nici unul măcar" (Rom. 3:10). Deși Dumnezeu nu este o ființă de carne, totuși când a făcut pe om în trup, după chipul Său, Adam a fost o manifestare a lui Dumnezeu în trup. Și la fel Isus, când a venit în lume lăsând gloria cerească, spirituală pe care a avut-o la Tatăl și a devenit om, a fost o manifestare a lui Dumnezeu în trup.

Dumnezeu este, bineînțeles, manifestat în tot trupul uman într-o anumită măsură; dar în măsura în care asemănarea originară cu Dumnezeu s-a pierdut, oamenii nu sunt după chipul Său — nu sunt manifestarea lui Dumnezeu în trup. Dar dacă devenim Creaturi Noi, prin conceperea de Spirit sfânt, avem o minte nouă, după cum declară apostolul. Mințile noastre sunt predate Domnului, voințele noastre predate voinței Lui; și pe motivul acestei supuneri a voinței noastre la voința lui Dumnezeu, apostolul ne spune că dobândim treptat spiritul minții sănătoase. Noi nu avem trupuri sănătoase, dar mințile noastre devin tot mai sănătoase prin armonia lor cu mintea lui Dumnezeu. Mintea lui Dumnezeu este o minte sănătoasă, și după cum mințile noastre devin supuse minții Lui, noi devenim sănătoși la minte. Oricine este condus de Spiritul Domnului are mintea Domnului, și Dumnezeu va fi mult mai mult manifestat în trupul său decât înainte ca o astfel de persoană să fie concepută de Spirit și ca această minte nouă să preia controlul.

Așa că vedem că este o afirmație rezonabilă a spune că fiecare Creștin, în măsura în care primește Spiritul Domnului și crește în el, devine tot mai sănătos la minte. El devine treptat o copie a Fiului iubit al lui Dumnezeu, și de aceea o copie a Tatălui; pentru că Isus este repre­zentarea exactă a Tatălui. De aceea, creștinul care crește în asemănarea lui Cristos devine tot mai mult o manifestare a lui Dumnezeu în trup (2 Tim. 1:7; Evr. 1:3).

MARA—Îndulcirea apelor de la Mara. (Q453-2)

Întrebare (1910-Z)—2—Ce semnificație tipică este în faptul că atunci când s-a aflat că apele de la Mara erau amare și Fiii lui Israel nu aveau apă de băut, Moise a tăiat un anumit lemn și l-a aruncat în ape și astfel a îndulcit apele?

Răspuns—Ca rezultat al păcatului lui Adam n-a existat nimic permanent împrospătător din care poporul lui Dumnezeu să se împărtă­șească. Aceia care au dorit să fie poporul Lui, aceia care au lăsat lumea în urma lor, au găsit multă insatisfacție, dacă putem spune așa, în prevederile legii care a adus numai condamnare. Totuși, la timpul potrivit Dumnezeu a permis moartea Domnului nostru Isus, și prin moartea Sa — prin mesajul sacrificiului răscumpărător — cei care beau din acest fapt, din această apă, nu vor găsi acel gust amar.

Putem spune că ar fi rezonabil să considerăm că există o corespon­dență a acestui fapt în prezent. În timpul Veacurilor Întunecate apa vieții a devenit foarte poluată și în consecință de nedorit. Când noi am venit la apele Cuvântului Domnului și am aflat că erau amare și murdare, dezgustătoare, nesănătoase, Domnul în providența Sa ne-a arătat mai clar decât am văzut în trecut marea doctrină a Răscumpă­rării, motivul pentru care Domnul nostru Isus a fost suprimat în moarte. Aici a fost manifestarea Milei și Iubirii divine. De când noi am înțeles acest adevăr, de când adevărul a venit în contact cu mesajul Veacurilor Întunecate și a curățat acest mesaj, ne putem împărtăși de el spre împrospătare și bucurie.

Noi nu putem ști dacă aceasta s-a intenționat să fie o corespondență, dar putem cel puțin să tragem niște învățături din ea, învățăturile fiind adevărate, fie că faptul a fost intenționat să fie astfel aplicat fie că nu.

MAREA MULȚIME—Învingători prin constrângere. (Q289-2)

Întrebare (1905)—1—Dacă marea mulțime este compusă din „biruitori" se aplică la ei Apoc. 3:21?

Răspuns—Nu, pentru că aici este arătată limita. Nu cel care biruiește prin constrângere, ci „cum Eu am biruit". Aceia care biruiesc cum a biruit El, sunt cei care vor fi pe tron.

MAREA MULȚIME—Referitor la ospățul nunții Mielului. (Q289-3)

Întrebare (1907)—2—Când va suferi Marea Mulțime marea strâmtorare și când va participa la ospățul nunții Mielului?

Răspuns—Răspunsul meu este că aproape toate ilustrațiile scriptu­rale cu referire la Marea Mulțime ar arăta că timpul special pentru strâmtorarea lor va fi la sfârșitul acestui veac — se pare că după ce toată Biserica va fi adunată — ca de exemplu, pilda fecioarelor înțelepte și nechibzuite. Ne amintim de fecioarele înțelepte, zicând, Doamne, Doam­ne, deschide-ne, și ele intră toate, apoi au venit și fecioarele nechibzuite zicând: Doamne, Doamne deschide-ne, și li s-a spus că Domnul nu le recunoaște ca Clasa Mireasă și că ele vor intra în strâmtorare. Aceasta pare să indice că strâmtorarea specială peste clasa Marii Mulțimi va fi după ce întreaga Turmă Mică a trecut dincolo de văl în Sfânta Sfintelor. Aceasta desigur este doar o pildă, și noi construim cât știm de înțelept pe această pildă. Apoi în Leviticul ni se arată locul unde se face lucrarea cu Țapul de trimis, după ce s-a făcut lucrarea cu țapul Domnului, dar aceasta nu e o dovadă clară că lucrarea va fi în întregime după ce țapul Domnului a fost junghiat, și după ce sângele lui a fost oferit, pentru că aceste tipuri nu pot avea loc toate în același timp și în mod natural trebuie să fie o ordine în acestea — aceasta prima, cealaltă a doua, și așa mai departe, dar faptul că mai întâi se face lucrarea cu vițelul și în al doilea rând cu țapul Domnului și în al treilea rând cu țapul de trimis, pare să implice că strâmtorarea acestei clase va veni în special la sfârșitul Veacului Evanghelic, după ce toți aleșii vor fi intrat, deși noi credem că în Scriptură este loc de presupus că au fost unii din această Clasă a Marii Strâmtorări de-a lungul veacului, în timp ce marea masă dintre ei, probabil aparțin acestui sfârșit din cauza circumstanțelor speciale care predomină acum. Cineva poate va spune: Care sunt circumstanțele speciale existente acum, care ar cauza ca un număr mai mare din Marea Mulțime să trăiască azi decât oricând înainte? Condițiile care sunt favorabile pentru ei acum sunt că într-o măsură creștinismul este popular și mulți oameni au auzit de Cristos și au făcut un fel de consacrare Domnului și acum nu există acea persecuție deschisă, clară și distinctă; așa că oamenii acum sunt mai înclinați să facă o deplină consacrare Domnului, presupunând că acesta este un lucru ușor, și când ajung înăuntru și află că nu este așa ușor cum au gândit, unii dintre ei sunt dispuși să se retragă puțin, și aceștia vor deveni Marea Mulțime, în timp ce în trecut, când lucrurile erau mai furtunoase și mai clar definite, a trebuit mai mult timp să se ia o hotărâre. După cum a menționat Domnul nostru, ei au stat și au socotit costul. În zilele noastre nu sunt dispuși să socotească costul. Ei aud predicatorii spunându-le că e un lucru ușor. Aceștia spun în esență, veniți acum și puteți avea totul în câteva minute. Veți fi mai prosperi în afaceri și vă veți îmbogăți mai repede, veți avea case mai bune, mai mult respect din partea vecinilor voștri etc. Deci, acum este un timp de ademenire, și oamenii sunt ademeniți de aceste denaturări ale căii înguste și după ce intră pe ea, află că este o cale îngustă, deoarece Domnul le va arăta curând aceasta, și astfel există astăzi un număr mai mare din această clasă decât în trecut.

Acum, cât despre ospățul nunții Mielului, noi găsim că Domnul ilustrează Clasa Marii Mulțimi. Ei spun: „Să ne bucurăm și să ne înveselim ... fiindcă nunta Mielului a venit și soția Lui s-a pregătit!" (Apoc. 19:7). Ea a fost pregătită și a intrat la nuntă, și noi suntem lăsați afară, este ideea. Atunci ei spun, „Să ne bucurăm și să ne veselim." De ce să se veselescă? Pentru că atunci ochii lor sunt într-adevăr deschiși și văd Babilonul cum nu l-au văzut înainte, și văd planul lui Dumnezeu cum nu l-au văzut înainte. Ei nu erau într-o atitudine bună de inimă să aibă o ureche de auzit și o inimă care să aprecieze, și de aceea n-au putut vedea lucrurile adânci, pentru că Dumnezeu ne dă o înțelegere mai adâncă a Cuvântului Său numai când ajungem într-o stare bună de inimă.

Așa deci, cei din Marea Mulțime din Apocalipsa cap. 19 sunt ilustrați zicând: Să ne bucurăm și să ne veselim căci a venit nunta Mielului și soția Lui s-a pregătit, și ei se bucură de toate și merg mai departe zicând, Babilonul a căzut, bucurați-vă, bucurați-vă ceruri de căderea lui etc. Ei sunt bucuroși că Babilonul a căzut când ajung să vadă ce a fost el cu adevărat și cât de mult erau legați de el, și n-au înțeles cât de multă influență orbitoare venise de la acea sursă.

Vreau să spun acum, pentru că unii poate nu au această vedere încă, sau poate n-au văzut în această lumină. După experiența și observația mea, cea mai mare piedică pentru lucrarea lui Dumnezeu în timpul prezent — atenție, pentru lucrarea lui Dumnezeu în timpul prezent — este ceea ce se cunoaște ca „Slujirea Creștină". Ei bine, ar spune cineva, frate Russell tu așa crezi? Da, așa cred. Dar nu fac ei așa și așa, predicând mult moralitatea? Ba da, dar aceasta nu este lucrarea lui Dumnezeu pentru timpul prezent. Lucrarea lui Dumnezeu în timpul acestui veac este punerea deoparte a unui popor pentru numele Său; găsirea grâului este lucrarea specială a lui Dumnezeu în timpul prezent. Ei fac o lucrare care va fi bună în felul ei și eu admit că multe dintre lucrurile lor sunt binevoitoare, și eu apreciez toate acestea cum le apreciază și ceilalți, și mă bucur să-i văd mai degrabă făcând aceasta decât să facă rele, și pentru aceasta îi felicit. Totuși, veți vedea că aproape toate obstrucțiile față de adevărul prezent vin de la cei în slujire. Dacă nu erau slujitorii din toate denominațiile lumii civilizate, adevărul s-ar răspândi printre poporul lui Dumnezeu ca un foc necon­trolat. Este exact la fel cum a fost la prima venire. Cine a împiedicat poporul să creadă în Domnul Isus în acele zile? Au fost cărturarii și fariseii. Isus le-a spus: „Voi închideți oamenilor împărăția cerurilor; nici voi nu intrați în ea și nici pe cei care vor să intre, nu-i lăsați să intre — ați luat cheia cunoștinței de la oameni" (Mat. 23:13). Tot așa este și cu slujitorii de azi, dragi prieteni. Este exact o paralelă la ce a fost cu 1800 de ani în urmă. Ei stau în cale. Ei nu înțeleg pe deplin aceasta, sunt bucuros s-o spun, și nu sunt așa de responsabili ca și când ar înțelege pe deplin. Nu cred că ei sunt în întregime fără răspundere. Nu cred că oameni care au fost educați și știu despre șeol și hades, și care permit oamenilor să stea la predicile lor an după an, și să presupună că cred în chinul veșnic, foc, etc., când ei nu cred nimic de felul acesta, și să permită ca aceste doctrine absurde să împiedice oamenii de la o slăvire corectă a lui Dumnezeu, sunt de nescuzat. Dar, aceasta este între propria lor conștiință și Domnul, și eu nu trebuie să lupt împotriva lor. Eu doar vă sugerez mai mult decât le-aș spune lor; pentru că, de ce să ofensăm pe cineva dacă nu e nevoie? Aș spune unui frate care ar fi într-o stare bună de inimă: „Frate, dacă îți faci datoria, nu crezi că se cuvine să arăți cuvintele adevărului și ale dreptății și adevăratul caracter al lui Dumnezeu? Nu crezi că acesta este privilegiul tău?" În acest fel aș vorbi cu oricine aș putea vorbi așa. Dar în timp ce ei te țin la distanță personi­ficând demnitatea, dacă ai pune ceva întrebări ai afla că nu pot să răspundă la ele. De abea pot răspunde în mod potrivit la vreo întrebare scripturală. Încercați pe unul și veți vedea.

Mă gândesc la un frate care a venit la mine și a zis: „Frate Russell, cred că am greșit. Am acceptat aceste doctrine ale adevărului prezent și le-am crezut, dar nu m-am dus la nici unul din predicatorii din biserici să-i întreb despre ele și cred că trebuia s-o fac. Cred că am greșit, pentru că nu sunt învățat în greacă sau în ebraică și nu am multă educație, și iată pe acești oameni cu care mă cunosc bine, și care sunt oameni buni și învățați; mă cunosc bine, chiar aici în acest oraș Pittsburg și Allegheny, cu unii dintre predicatorii de frunte, în special din denominația Presbiterienilor Uniți, pentru că eu însumi am lucrat în diferitele lor Școli Duminicale, organizând campanii împotriva consumului de alcool, și toți mă cunosc foarte bine, și eu îi cunosc ca fiind oameni buni. Conștiința mi-a spus că n-am făcut bine; trebuia să mă duc la ei și să spun: doctore cutare, poți să-mi spui despre acest lucru dacă este adevărat sau nu? Ce crezi, frate Russell?"

Am văzut că voia să meargă și că era mai bine pentru el să meargă, așa că i-am zis: „Frate, eu m-aș duce și aș face acest lucru. Dacă-l faci într-un mod potrivit, va fi bine".

„Ce înțelegi, frate Russell, prin mod potrivit?"

„Îți voi spune care cred eu că ar fi modul potrivit; când mergi de exemplu la locuința dr. A, suni și ceri să-l vezi, iar când vine la ușă și îl saluți, zici cam așa către el: doctore, am unele lucruri de natură doctri­nară care m-au nedumerit și m-am gândit să-ți cer sfatul în legătură cu ele când vei avea timp; nu vreau să te deranjez acum, poate ești ocupat și ar dura cam o oră, și aș vrea să vin atunci când ai timp. Vrei să mă programezi cândva? El va spune probabil cam așa: hai chiar acum înăuntru frate, acum e foarte bine".

Fratele a spus: „Frate Russell, de ce spui să fac exact în acest mod?"

Am spus: „Motivul este acesta: dacă nu urmezi această metodă ca să-l faci să spună că îți va acorda o oră, vei afla că până ce îi vei spune care-i întrebarea, el va spune: Ei bine, frate, este o soră bolnavă pe care trebuie să mă duc s-o văd, te rog scuză-mă și hai altă dată".

„Frate Russell, tu nu știi. Este vorba de doctorul cutare și doctorul cutare; ei sunt oameni așa de buni".

„Da, îi cunosc pe acei domni mai mult sau mai puțin, și admit că ei sunt deasupra mediei, dar frate, tu nu știi dificultatea pe care o au ei când le pui una din aceste întrebări; au o problemă în față cu care nu s-au mai întâlnit niciodată în viața lor, și nu știu ce să spună, și aceasta este calea cea mai ușoară de scăpare. Bineînțeles că în fiecare adunare mare există oricând unul sau doi frați bolnavi și ei pot într-adevăr spune: Se cuvine să-i vizitez și să-i văd — și ei știu că trebuie să scape de tine și de întrebările tale. Ei cred că îți fac un bine deoarece știu că nu pot să răspundă la întrebare, și ei cred că acesta este modul cel mai rapid și mai bun de-a o face și se gândesc că niciodată nu vei mai avea o șansă pentru că te vor ocoli tot timpul".

„O, frate Russell, tu nu îi apreciezi îndeajuns—"

„Ba da, frate, dar tu nu înțelegi situația, iar eu o înțeleg. Predica­torul va spune: Da, pot să-ți acord o oră acum, intră, ia loc în birou. Tu intri, și el zice: Ei bine, care este întrebarea?" Eu am întrebat: „Ce îl vei întreba?" Și el a spus: „M-am gândit să-i pun o întrebare specială care și pe mine mă interesa, aceea despre Restabilire unde apostolul Petru spune, Restabilirea va veni prin prezența Domnului etc. Aceasta este întrebarea pe care m-am gândit s-o pun". Eu am spus: „Aceasta este o întrebare foarte bună și să te ții de ea. Dar când intri, te așezi și el te întreabă care este întrebarea, iar tu îi spui textul din Scriptură, tu trebuie să fii atent pentru că acel om își va spune sieși: Conștiința mea! Această întrebare, ei bine, nu știu răspunsul la această întrebare cum nu știu cum să sar până pe lună. Ce să fac? I-am spus acestui om că are o oră. Conștiința mea! Ce mă fac?" Ei bine, ce va face? Îți spun eu ce va face, frate. Își va spune sieși: Trebuie să-l încurc pe omul acesta așa încât să nu știe care-i capătul. Îi voi ameți mintea și-l voi încurca — trup, spirit și suflet, iad, hades, șeol. Asta pot s-o fac. Nu știe multe, știu că nu e un om educat.

„O, frate Russell, doctorul cutare n-ar face asta".

„Frate, știu că va face așa pentru că acesta este singurul lucru pe care l-ar putea face. El fie ar face așa, fie ar veni și ar zice clar: Frate, aceasta este o scriptură pe care n-o înțeleg. Aș fi vrut s-o știu, și dacă găsești interpretarea ei să mi-o aduci. Dacă ar fi pe deplin cinstiți, așa ar face. Dar după ce o instituție mare le-a spus: „Voi sunteți doctori în teologie, sunteți potriviți acum chiar să vindecați teologia” — când au obținut toate acestea, atunci să vină un om mic să le spună, iată o întrebare simplă, și să nu poată face nimic cu ea, se cere o mare măsură de umilință să recunoască acest lucru".

I-am mai spus: „Când începe să vorbească așa și încearcă să te încurce și să te întrebe despre una și alta, să te zăpăcească, tu spui „O, doctore, cred că nu am pus bine întrebarea”. Pune vina pe tine însuți, poți face acest lucru în onestie pentru că nu ești obligat să presupui că el încearcă să ocolească întrebarea ta; ai tot dreptul să-i spui — nu am for­mulat bine întrebarea. Spune-i: „Doctore, mi se pare că nu am formulat bine întrebarea; tu nu-mi răspunzi la întrebare. Întrebarea pe care vreau să ți-o pun este despre timpurile restabilirii tuturor lucrurilor; ce înseamnă aceasta?” Trebuie să-l aduci înapoi la subiect; și el va încerca din nou să te încurce. Dar tu spui: „O, doctore, nu pun întrebarea clar; aș vrea să știu cum să o pun în mod potrivit. Vreau să știu despre timpurile restabilirii”. Îl ții exact la aceasta frate, și nu există un doctor în teologie în această țară sau stat care să te poată egala în cunoștința Cuvântului lui Dumnezeu, și tu ești doar de trei luni în adevăr".

„Frate Russell", a spus el, „în loc să încerc să-l prind și să-l țin timp de o oră, m-am gândit că ar trebui să încerc să mă scap și să am grijă să nu mă țină ei pe mine".

Am spus: „Nu, frate, nu aceasta este ideea; tu va trebui să încerci să-i ții la întrebare, pentru că nu pot să răspundă și ei știu că nu pot, și vor încerca să te încurce. Și nu vor admite că nu știu să răspundă".

Și aceasta îmi amintește de un alt domn. Cum mergeam pe stradă aproape de Casa Bibliei, mergând puțin mai repede ca de obicei, am trecut de el. Cred că m-a recunoscut și a zis: Frate Russell, un moment. Și m-a ajuns. Era un om cu care nu vorbisem niciodată în viața mea. Arăta foarte bine, bine îmbrăcat. Nu știam cine este. Mi-a spus numele dar l-am uitat. El a spus: „Vreau să-ți pun o întrebare despre o pildă". M-am gândit că era foarte ciudat ca un om să te întâlnească pe stradă și să-ți pună o asemenea întrebare. Am spus: „Ce pildă este, frate?" Mi-a spus-o — am uitat care pildă era — dar era una foarte simplă, clară, și i-am răspuns și explicat foarte ușor, cred că în cam două minute. „Ei bine" zice el, „este foarte simplu, foarte satisfăcător", și a repetat, „foarte satisfăcător".

Am spus: „Cum de ești atât de agitat pentru un lucru așa de mic ca acesta?" El a spus: „Mă miră de ce predicatorul meu n-a putut să-mi spună acest lucru. Aparțin de biserica Doctorului Kennedy chiar peste drum de Casa Bibliei — biserica Presbiteriană principală din Allegheny — și m-am dus la el și i-am pus exact aceeași întrebare".

„Ei bine, ai fi gândit că sunt cel mai stupid om de pe pământ, și el practic mi-a spus, ei bine, tu nu ai destulă rațiune s-o înțelegi dacă ți-aș explica-o. M-a făcut să mă simt ca o legumă. Niciodată nu m-am gândit că sunt un om mare, dar m-am gândit că merit cel puțin un tratament rezonabil, că ar fi putut încerca să-mi explice și dacă n-aș fi putut înțelege, ar fi fost greșeala mea. Dar el m-a strivit pur și simplu în loc să-mi explice; nu mi-a spus nimic despre ea. Care crezi că a fost motivul că a procedat așa?"

Am spus: „Frate, presupun că motivul pentru care nu ți-a spus a fost că nu știa să răspundă și a gândit că acela era cel mai bun mod să scape".

El a spus: „Mă întreb dacă așa a fost".

Noi știm dragi prieteni, aceia dintre noi care au avut o astfel de experiență, că tocmai acesta era motivul. Dr. Kennedy este un om foarte capabil, un om foarte bun în multe privințe; nu vorbesc să-l discreditez ca om sau să spun un cuvânt împotriva caracterului său; pentru că după câte știu eu, el este un predicator bine educat și trebuie să știe multe lucruri. El știe ce este șeolul — cel puțin nu pot presupune că este atât de stupid și ignorant încât să nu știe, după toate ocaziile pe care le-a avut să afle.

Acest om a continuat zicând: „N-am putut să nu mă gândesc că dacă eu eram cel mai nechibzuit din adunare, nu trebuiau să aleagă pe cel mai nechibzuit om ca bătrân".

Eu am spus: „Frate, nu cred că este în întregime nechibzuința ta".

El a spus: „Am avut destulă minte să înțeleg când mi-ai explicat tu".

Am menționat aceste lucruri numai să ilustrez chestiunea.

Dar întorcându-ne la Apoc. 19, unde se spune: „Să ne bucurăm și să ne înveselim și să-i dăm slavă, fiindcă nunta Mielului a venit etc." Ei au fost bucuroși când au aflat adevărata situație, că Dumnezeu i-a eliberat și că instituția a fost o piedică în calea planului lui Dumnezeu în multe privințe. În timp ce ei, poate, fac bine în construirea de spitale, învățând unele fapte morale și oprind pe unii oameni de a intra în baruri, iar uneori punând unele legi de a limita drepturile barurilor, și uneori chiar deschizând un bar diferit pentru a împiedica oamenii să meargă la baruri de categorie proastă, uneori având o popicărie pentru a împiedica oamenii să meargă în alte popicării unde pot să cumpere alcool — în toate acestea ei încearcă să acționeze moral. Cred că îi apreciez destul, pentru tot ce pretind despre ei înșiși, dar în privința învățării sfințirii spiritului și a credinței în sângele prețios a lui Cristos, nu cred că mulți dintre ei pretind că fac aceasta; nu cred că mulți ar spune că aceasta este adevărata lor misiune și că încearcă să facă astfel. Din contră, vor spune că trebuie să meargă după oameni, să salveze masele, și încercând să salveze masele de la ceva, neavând inimile schimbate, ei neglijează adevăratul popor al lui Dumnezeu care are nevoie să fie hrănit, după cum ne spune Dumnezeu: „Hrănește oile Mele". Domnul nostru când a vorbit apostolului Petru nu i-a spus să meargă și să prindă niște lupi și să pună blană de oaie pe ei și să găsească șerpi cu clopoței, să-i schimbe și să-i facă să arate ca oile. Tu îngrijește oile și mieii, iar Domnul se va îngriji cum să devină ei oi și miei. El trebuie să facă atragerea. Oricine vine la El, a fost atras de Tatăl. „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară" (Ioan 6:37). Voi și cu mine să nu încercăm să zdrobim inimile oamenilor și nici capul. Să lăsăm ca providența lui Dumnezeu să facă toată această zdrobire a inimilor. Evanghelia pe care El ne-a dat-o este pentru a lega inimile zdrobite și a prelua oile și mieii și a-i hrăni; acesta este propunerea lui Dumnezeu. Noi vrem să stăm lângă Cuvântul Domnului. Noi nu avem încredere în inimile noastre că suntem mai înțelepți decât Domnul; nu vom lua un mănunchi de tufiș uscat să legăm pe el ciorchini de struguri și să zicem că aceasta este o viță-de-vie adevărată.

Dar aceștia vor afla că prăbușirea completă a sistemelor umane, căderea Babilonului, a lucrat într-adevăr spre bine. Apoi se arată că primesc un mesaj special de la Dumnezeu, care zice: „Ferice de cei chemați la ospățul nunții Mielului!" (Apoc. 19:9). Există o diferență între a fi la nuntă și a mânca la ospăț — ceea ce se îndeplinește când fecioarele înțelepte intră și ușa se închide este nunta, dar ospățul are loc la puțin timp după aceasta. Ospățul de nuntă, bineînțeles, este doar o mare ilustrație pentru mintea noastră. În mod real nu vor sta jos, să mănânce și să bea, ci aceasta este numai o ilustrație a ocaziei fericite care va urma. Și la aceste festivități mari, Marea Mulțime este invitată să ia parte. Ei nu au fost destul de loiali să-și depună viața, dar au fost loiali, pentru că n-au negat numele și sângele prețios, și de aceea Domnul nu-i va lepăda și va exista un loc pentru ei; vor avea ocazie să intre la ospăț și să aibă parte de bucurie. Exact cum este ilustrat în Ps. 45, Mireasa este plină de strălucire înăuntru: haina ei este țesută cu aur. Ea va fi adusă înaintea Împăratului în haine de broderie — reprezentând Biserica mergând toată în prezența Tatălui la sfârșitul acestui veac, și apoi citim în versetul următor: „Fecioarele, însoțitoarele ei, vor fi aduse la tine". Acestea erau fecioarele nechibzuite. Totuși ele sunt fecioare, care o urmează. Ele de asemenea vor fi aduse în prezența Regelui. Ne bucurăm și pentru ele. Nu există egoism în iubirea lui Dumnezeu. Noi suntem bucuroși să vedem ce a aranjat Domnul pentru Turma Mică, Marea Mul­țime, Vrednicii din Vechime și pentru întreaga lume — pentru toți care doresc să fie în armonie cu El când ajung la o cunoștință a adevărului.

MAREA MULȚIME—Din trecut; referitor la marea strâmtorare. (Q296-1)

Întrebare (1907)—1—Cei din Marea Mulțime care au murit în veacurile trecute, cum vor veni din marea strâmtorare, deoarece ei au murit cu mult înainte de a veni strâmtorarea?

Răspuns—Răspunsul meu este că, după înțelegerea noastră, au existat unii din această clasă de-a lungul Veacului Evanghelic, totuși cei mai mulți din această clasă trăiesc în timpul prezent. Există motive pentru care în trecut n-au fost atât de mulți. De exemplu, când au fost persecuții aspre împotriva celor care s-au numit cu numele lui Cristos, aceasta a fost o încercare grea și nu prea mulți au fost pregătiți să facă o deplină consacrare. În consecință, cei care au făcut o consacrare au fost clasa cea mai zeloasă și dispusă să o îndeplinească. Dar azi, noi trăim într-un timp când totul este mult mai favorabil în exterior și mulți oameni vor să spună că ei sunt creștini, și dacă sunt și dacă nu sunt. Este mai popular azi. Așa că unii oameni au făcut fără îndoială o consacrare în condițiile favorabile din prezent, pe care n-ar fi făcut-o în trecut. Deci un mare număr, credem noi, sunt în această stare în care au făcut o consacrare Domnului, dar din cauza condițiilor favorabile, în alt sens al cuvânului, ei nu trăiesc conform consacrării lor; ei nu devin învingători; ei sunt legați în Babilon. Și astfel, acesta este timpul când cei din Marea Mulțime sunt în mod special proeminenți. Noi nu suntem competenți să spunem care persoane din aceste diferite biserici aparțin acestei clase, dar vedem că o mare proporție din această clasă aparține zilelor noastre. De-a lungul veacului, noi am înțelege că au existat unii care au fost necredincioși într-o anumită măsură, în aceea că nu s-au jertfit voluntar, bucuroși și doritori, după ce s-au învoit să facă așa. Putem vedea cum Domnul se poate să fi permis ca unii din ei să treacă prin persecuții, tortură și chinuri, și cum au putut să treacă prin mari strâmtorări atunci. Nu am idee dacă toți cei care au suferit fiind arși pe rug, etc., au fost sfinți. Nu-i judec, dar citind printre rândurile istoriei, aș presupune că mulți dintre ei n-au fost sfinți în cel mai înalt sens al cuvântului, după cum înțelegem noi că implică Scripturile.

MAREA MULȚIME—Referitor la primirea vieții. (Q297-1)

Întrebare (1909)—1—Marea Mulțime primește viață pe plan spiritual direct de la Dumnezeu?

Răspuns—Da, ei primesc viață direct prin aceea că au fost concepuți de Spiritul sfânt, și când sunt concepuți ei sunt concepuți exact în același fel ca și turma mică, pentru că noi toți suntem chemați într-o singură speranță a chemării noastre. Ei nu-și întăresc chemarea și alegerea, dar nefiind vrednici de a doua moarte, primesc prin urmare viață pe plan spiritual.

MAREA MULȚIME—Referitor la Dătătorul de viață. (Q297-2)

Întrebare (1909)—2—Cine este dătătorul de viață pentru Marea Mulțime?

Răspuns—Nu Domnul nostru Isus, ci Tatăl Ceresc. Voi sunteți concepuți de Spiritul sfânt de către Tatăl în acest veac prezent. Așa ne spune Domnul Isus și apostolii. Domnul nostru Isus are de dat numai viața restabilirii, și El o dă acum numai acelora care vin atrași de către Tatăl, ca să fie membri ai Corpului Domnului; ei și numai ei primesc conceperea de Spirit sfânt la această nouă viață. Cu lumea nu se lucrea­ză deloc — restabilirea nu este încă oferită. Singura restabilire oferită acum este aceea a îndreptățirii prin credință, cu înțelegerea că aceasta va fi jertfită.

Dacă voi sunteți necredincioși, după ce ați fost concepuți de Spiritul sfânt, nu va mai exista altă viață pentru voi. Fiind concepuți de Spiritul sfânt, ați ajuns la punctul unde sunteți o nouă creatură. Dacă nu reușiți să mergeți mai departe, sunteți totuși noi creaturi, chiar dacă mergeți în clasa Marii Mulțimi; ei sunt toți ființe spirituale, pentru că sunt concepuți de Tatăl, căci Tatăl face toată conceperea.

MAREA MULȚIME—Concepere de spirit; referitor la Cortul întâlnirii. (Q297-3)

Întrebare (1909)—1—Cum ilustreză sau arată tipurile Cortului Întâlnirii că Marea Mulțime este concepută de spirit?

Răspuns—Am subliniat deja că Dumnezeu nu menționează foarte deosebit Marea Mulțime în Biblie, și am găsit motivul pentru aceasta; și anume, dacă Marea Mulțime era tratată pe același plan și cu aceeași măsură de interes și amănunțime ca și Turma Mică, ar fi implicat că Dumnezeu le-ar fi oferit pe amândouă și ar fi zis: Iată-le, alegeți. Dar nu este așa; declarația Domnului este: „Voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre" (Efes. 4:4), pentru a fi membri ai Corpului Celui Uns. Astfel Scripturile fac numai aluzia că vor exista unii care vor constitui Marea Mulțime, care vor obține o mare binecuvântare și pentru care nu s-a făcut niciodată o invitație. Mai degrabă va fi aceasta decât că ei vor fi distruși în a doua moarte. Fiecare din acea Mare Mulțime primește harul lui Dumnezeu în același fel ca și Turma Mică, dar nu-l folosește în mod potrivit, ceea ce înseamnă să-și depună viețile cu Domnul Isus, pentru că în îndeplinirea Planului toate aceste vieți trebuie depuse în moarte, toate să fie date pentru pecetluirea Noului Legământ. Deci, cu Marea Mulțime este o întrebare dacă sunt asemenea Domnului Isus sau dacă vin prin marea strâmtorare și în final primesc viață spirituală.

MAREA MULȚIME—Referitor la anularea păcatelor lumii. (Q298-1)

Întrebare (1909)—2—Cum poate Marea Mulțime să anuleze pedeapsa pentru păcatele speciale făcute cu voia de lume? Cum face țapul de trimis o împăcare cu Dumnezeu?

Răspuns—Marea Mulțime nu are nimic de-a face cu aceasta și nici Turma Mică nu are nimic de-a face cu anularea păcatelor. Cel care face această lucrare este Marele Preot. El poate folosi diferite lucruri ca bază pentru diferiții Lui pași, dar El este Cel care face aplicarea și nici Marea Mulțime nici Turma Mică nu fac nimic în anularea acestora.

Am sugerat în Umbrele Cortului Întâlnirii și încă suntem de acord cu aceasta, că țapul de trimis reprezintă pe Marea Mulțime. Mulți spun, ei bine, Marea Mulțime sau țapul de trimis nu intră în Sfânta. Eu răspund că nici vițelul și nici Țapul Domnului nu intră. Ce a intrat acolo? Sângele vițelului și al țapului Domnului, reprezentând valoarea sacrificiului, a fost dus înăuntru să facă ispășire. Sângele vițelului era ca să facă ispășire pentru păcatele Seminției lui Levi, incluzând preoții, numiți corpul sau casa Marelui Preot, familia preoțească, și sângele vițelului plătea pentru păcatele tuturor acelora, membrii corpului, sau preoții subordonați. Apoi a fost luat sângele țapului care a reprezentat pe preoții subordonați. Sângele țapului n-a fost stropit de către țap, ci de către Marele Preot, și a fost aplicat pentru tot poporul. Marele Preot a avut de făcut tot lucrul, și noi nu am avea respectul cuvenit față de Cap dacă am gândi că avem ceva de-a face cu acea problemă — noi suntem socotiți în aceasta numai ca membri ai Corpului Său.

Din moment ce sângele vițelului a anulat păcatele casei credinței, și sângele țapului a anulat păcatele tuturor celor din afară, ce păcate au rămas în legătură cu țapul de trimis? Răspunsul este că Marele Preot a luat păcatele adunării și le-a mărturisit pe capul țapului de trimis. Ce păcate sunt acelea, în afară de cele menționate deja, pentru care sângele a fost aplicat? Răspund că păcatele pentru care s-a făcut ispășirea în Sfânta și în Sfânta Sfintelor sunt păcatele originare care vin din cauza lui Adam și imperfecțiunile moștenite de la el. Meritul lui Cristos trecând prin Corpul Său este aplicat pentru toate aceste păcate. Ce alte păcate mai există? Acelea care nu sunt datorită slăbiciunii adamice. Lumea nu face tot ce poate și de aceea comite multe păcate care nu sunt din cauza slăbiciunii adamice. Păcatele unor oameni merg înaintea lor iar ale altora urmează, dar Domnul va avea grijă ca toate păcatele să fie plătite. Fiecare păcat făcut în mod conștient este un păcat de acest fel, și acestea sunt cele mărturisite pe capul țapului de trimis. Vă vom da o ilustrație. Vă amintiți că ați citit: „Ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat care a fost vărsat pe pământ, de la sângele lui Abel, cel drept, până la sângele lui Zaharia", etc (Mat. 23:35). La ce sânge nevinovat se face referire? Evident la faptele rele făcute de omenire, nu datorită slăbiciunii adamice. Domnul vede o cale prin care păcatele umanității făcute în mod conștient pot fi anulate, iar când voi și cu mine vedem filosofia, spunem că totul e bine. Deci Scripturile par să indice că va exista altă socoteală cu lumea. Vă amintiți scriptura care vorbește de sufletele de sub altar strigând: „Până când Stăpâne, Tu, care ești sfânt și adevărat, nu vei judeca și nu vei răzbuna sângele nostru asupra celor ce locuiesc pe pământ?" (Apoc. 6:10). Domnul are un sistem exact de ținere a evidenței și El va răsplăti pe fiecare și va pedepsi pe fiecare după ce a făcut, bine sau rău. Cei care au păcătuit cu știință vor primi o anumită pedeapsă care trebuie să vină înainte ca socotelile să fie achitate. Având în vedere faptul că noi trăim aici și privim înapoi spre „veacurile întunecate", trebuie să acceptăm lucrurile care se întâmplă. În tot cazul, există un mare timp de strâmtorare care vine la sfârșitul acestui veac, și ei vor fi lăsați să ia parte la această strâmtorare. Le va fi permis să aibă parte de ea până ajung să-și dea viața, pentru că, dacă nu mor, nu pot avea o parte în binecuvântările spirituale.

MAREA MULȚIME—Referitor la nunta Mielului. (Q299-1)

Întrebare (1909)—1—Va participa Marea Mulțime la nunta Mielului când ni se spune că Mireasa va fi completă cu un anumit timp înainte? Este nunta Mielului un eveniment special?

Răspuns—Răspunsul meu este că nunta Mielului este un eveniment deosebit și că obiceiul nunții din zilele noastre nu ilustrează în mod potrivit această chestiune, dar obiceiul nunții care a predominat printre evrei o reprezintă în mod potrivit și de aceea acolo trebuie să căutăm ilustrația așa cum a ajuns la noi din istorie.

Se încheia un contract de căsătorie, un angajament de căsătorie, de obicei în forma unui contract scris între cel care urma să fie mirele și cea care urma să fie mireasa, și astfel aceștia doi erau logodiți, și această logodnă dura de obicei un an; și aceasta era tot atât de obligatorie ca și cum ar fi fost de fapt căsătoriți, și orice incorectitudine din partea vreu­nuia dintre ei era considerată ca și cum ar fi fost căsătoriți. În timpul acelui an, se știa că ea era logodită, și așa era potrivit. La sfârșitul anu­lui, bărbatul venea și o lua la el, și de atunci ea era soția lui. După aceea urma o petrecere somptuoasă care putea dura o perioadă considerabilă, și aceasta nu era cunoscută ca nuntă ci ca și sărbătoarea nunții, ospățul de nuntă. Procedurile Domnului cu Biserica sunt în această direcție: mai întâi de toate, timp de 1800 de ani Biserica a fost logodită cu Fiul lui Dumnezeu, și apoi El a plecat într-o țară îndepărtată. El a promis că la întoarcere mai întâi va lua Biserica Sa logodită la El. În tot timpul acestui Veac Evanghelic Biserica L-a așteptat și a avut semnul logodnei, Spiritul sfânt. Când El vine și o ia la Sine, ea îi va fi soție, exact ca în tip — nu e nevoie de ceremonie.

Care este antitipul? Noi înțelegem că la a doua venire a Domnului, cei credincioși din Biserică, cei care muriseră, au fost înviați și au fost primiți într-o clipă la Domnul, așa că acea parte din Biserică este căsătorită cu Domnul, imediat ce au fost primiți de El. Ei erau numai logodiți înainte, dar acum El i-a primit la Sine. Noi intrăm și suntem schimbați într-o clipeală de ochi. Aceasta a fost reprezentată de cele cinci fecioare înțelepte; ele n-au intrat toate deodată ci au urmat una după alta. Așa este și cu noi, vom fi schimbați în momentul morții noastre, vom fi schimbați într-un moment, și astfel vom fi pentru totdeauna cu Domnul. Aceea va fi căsătoria cu Mielul. După aceea Domnul trimite mesajul către Marea Mulțime spunând: Binecuvântat este acela care este chemat sau invitat la ospățul nunții Mielului. Această petrecere somptuoasă poate dura câteva zile sau săptămâni, un an sau mai mulți. La acel ospăț al nunții va fi prezentă Marea Mulțime, fecioarele care au urmat-o, cum citim în Psalmul 45.

MAREA MULȚIME—Dacă este în Sfânta. (Q300-1)

Întrebare (1909)—1—Trebuie să se spună despre clasa Marii Mulțimi că este în Sfânta?

Răspuns—Ei bine, răspunsul meu este că clasa Marii Mulțimi nu este clasa Marii Mulțimi până când este scoasă din Sfânta. Înțelegeți ce vreau să spun. Toți aceia care primesc Spiritul sfânt în timpul acestui Veac, îl primesc pentru că fac o consacrare spre moarte și aceasta îi admite ca și cum ar urma să fie preoți. Isus îi admite, dar dacă ei nu reușesc să îndeplinească condițiile, nu vor fi vrednici să rămână ca preoți. Ei sunt aruncați afară și merg în curte. Deci, când unul ajunge în locul unde trebuie să fie din clasa Marii Mulțimi și nu din preoțimea Împărătească, aceasta înseamnă că el este afară din Sfânta. Dar la început, când și-a făcut consacrarea, el s-a consacrat să fie preot și a fost tratat în toate privințele la fel ca și alții, până la timpul când nu și-a îndeplinit consacrarea.

MAREA MULȚIME—Referitor la Abihu ca tip. (Q300-2)

Întrebare (1909)—1—În ce fel a reprezentat Abihu în tip pe clasa Marii Mulțimi?

Răspuns—Au existat doi fii ai lui Aaron și citim că ei au servit în funcția de preoți, și citim că au adus foc străin înaintea Domnului. Nu se spune nimic mai mult decât atât, și noi suntem lăsați să presupunem ce a însemnat aceasta. Nimeni nu știe, dar noi credem că este un tip; pentru că, după cum Aaron a fost un tip al Domnului nostru Isus, tot așa și preoții subordonați au fost un tip al Bisericii. Deci, aceștia doi care au adus foc străin și au murit făcând astfel, ar părea să reprezinte o clasă. Dacă este o clasă care merge în moartea a doua, nu știu; sau dacă unul reprezintă acea clasă și celălalt altă clasă, nu știu. A fost un timp când am gândit că cei doi nu pot reprezenta pe cei care merg în moartea a doua. De ce? Aceștia ar fi două cincimi din toată preoțimea, și ar însemna că două cincimi din poporul consacrat al lui Dumnezeu ar eșua și ar merge în moartea a doua. Dar, dragi prieteni, m-am gândit recent că poate nu am privit corect acest lucru. Pot fi mult mai mulți care merg în moartea a doua decât am presupus eu. Îmi amintesc că m-am felicitat pe mine însumi în legătură cu faptul că oile și caprele reprezintă clase de oameni — oile, poporul Său și caprele, ceilalți. Am fost bucuros că erau atât de puține capre. Dar când am fost în Palestina și m-am uitat la turme și am remarcat că sunt aproape tot atâtea capre ca și oi, am fost nesigur dacă această ilustrație ar dovedi corect gândul.

Gândul meu acum este că nimeni nu va putea fi din preoțimea regală sau nu va obține viață veșnică dacă nu va avea legea perfectă a lui Dumnezeu, iubind pe Dumnezeu cu tot sufletul, mintea și puterea sa, și pe aproapele său ca pe sine însuși. Și o nouă poruncă vă dau, să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu etc. Dacă aceasta este cerința, și este, mă întreb într-adevăr câți vor îndeplini această cerință. Am simțit că trebuie să fiu foarte atent, spunând-mi: „Sufletul meu, fii atent". Dacă aceștia doi reprezintă pe cei care merg în moartea a doua, aceasta nu-ți va strica să ai grijă. Nu fi mulțumit cu nimic ce nu ajunge la standardul divin în inima și viața ta.

MAREA MULȚIME—Referitor la consacrare. (Q301-1)

Întrebare (1909)—2—Cine sunt aceia care constituie Marea Mulțime, în afară de cei care n-au reușit să-și țină angajamentul de consacrare? Adică, aceia care mor înainte de timpul de strâmtorare?

Răspuns—N-am înțeles întrebarea. Nu știu de alții care vor fi în Marea Mulțime decât aceia care nu reușesc să-și țină angajamentul de consacrare, care este un angajament de a ne jertfi voluntar viața umană, și dacă cineva nu va face aceasta voluntar, va trebui ca viața să-i fie luată.

Ați remarcat în această dimineață că am subliniat cum Domnul nostru S-a înălțat la cer, a dat casei credinței drepturile umane pe care El le-a cumpărat, și că El le-a dat în termenii și pe condițiile ca ei să le jertfească? Da. Ei bine, cei care fac aceasta voluntar și sunt cu o inimă bună și sinceră, sunt mai mult decât învingători. Și cu ceilalți ce va fi? De la ceilalți va trebui ca viața să fie luată, pentru ca să se poată pecetlui Noul Legământ, dar ei nu vor reuși să obțină marea răsplată.

MAREA MULȚIME—Lucruri care conduc la ea. (Q301-2)

Întrebare (1910)—1—Care sunt lucrurile principale care ne trag din clasa Turmei Mici în clasa Marii Mulțimi?

Răspuns—Răspunsul meu ar fi: lipsă de zel, lipsă de iubire pentru Dumnezeu, lipsă de iubire pentru frați. Adică, răceala din partea inimii tale. Dar, pentru a răspunde și a merge mai specific la rădăcina între­bării, ar fi aceasta: păcatele mici din partea ta ar fi lucrurile care te-ar separa de turma mică și ți-ar da partea cu Marea Mulțime. Ideea este dată în Apocalipsa, unde se spune: „Aceștia sunt cei care vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit" (Apoc. 7:14). Acea spălare a hainelor ne dă cheia. De ce a fost nevoie să le spele? Pentru că erau murdare etc. Scripturile ne spun că trebuie să ne păstrăm hainele nepătate, ca să putem fi prezentați fără pată, fără încrețitură sau orice de genul acesta. Aici este diferența: turma mică va fi clasa fără pată etc., în timp ce Marea Mulțime va fi clasa ale cărei haine sunt pătate, încrețite și nepotrivite pentru a fi din clasa Mireasă. Să aplicăm aceasta personal la afacerile voastre și la ale mele. Este posibil ca un creștin să trăiască așa încât să nu aibă nici o pată pe haină, și este aceasta învățătura Bibliei? Nu, nu aceasta este învățătura Bibliei. Având un corp imperfect, tu, ca nouă creatură, loială lui Dumnezeu, dorind să faci voia Lui, afli că nu poți face toate lucrurile pe care ai vrea să le faci, și de aceea vei avea ocazional o pată sau încrețitură pe haina ta albă, care ți-a fost dată când Dumnezeu te-a acceptat ca nouă creatură în Cristos. Nu te poți păstra să nu ai unele pete sau lipsuri, din cauza imperfecțiunii, din cauză că trebuie să-ți folosești corpul acesta imperfect. Trebuie să-l folosești pe cel pe care-l ai, și așa că sigur vei face acele lucruri pe care n-ai vrea să le faci; sau, cum spun prietenii noștri Episcopali, și foarte potrivit, „Am făcut lucrurile pe care nu se cuvenea să le facem, și am lăsat nefăcute lucrurile pe care se cuvenea să le facem, și nu este ajutor în noi". Aceasta este adevărat, cred, pentru fiecare dintre noi. Nu putem face tot ce am vrea să facem. Toți știm aceasta, dar nu există scuze pentru a nu face efortul. Dumnezeu se uită la efort, și după efort te va judeca. El judecă mintea nouă, nu carnea, pentru că mintea nouă este în încercare. Să presupunem că din cauza cărnii sau a ignoranței ești surprins într-o greșeală, te pătezi, ce vei face? Aceasta este întrebarea. Ei bine, aici Domnul a făcut o pregătire, există un lichid curățitor, și dacă e aplicat, curăță, după cum cântăm uneori, „Sângele Său îmi este folositor". Astfel Scriptura declară: „Sângele lui Isus Cristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat" (1 Ioan 1:7). El nu vorbește de păcatul originar; nu ajungi să fii din clasa „noi" până când nu vii sub sânge, și acesta a curățat responsibilitatea pentru păcatul originar. Ce se întâmplă după ce ai primit haina dreptății lui Cristos? Dacă te pătezi, trebuie să vii imediat la Avocat, după cum citim: „Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Avocat, pe Isus Cristos cel drept" (1 Ioan 2:1). Noi nu avem mijlocitor la Tatăl, nu există nici un cuvânt despre aceasta în întreaga Biblie. Noi avem un Avocat la Tatăl, Isus Cristos cel drept. Noi trebuie să venim la Tatăl prin El, rugându-L fierbinte de iertarea acestui păcat.

Acest Avocat este Avocatul nostru, în virtutea faptului că are un merit al Său pe care-l poate aplica pentru noi, aplicându-l mai întâi pentru păcatele trecute, precum și pentru fiecare slăbiciune și imper­fecțiune prezentă, ca să ne poată prezenta sfinți și fără pată înaintea Tatălui. Aceasta va fi clasa, vedeți. Această clasă care vrea să aibă hainele curățate, care deplâng chiar și o pată de pe haină. Aceasta este clasa pentru care Avocatul va face lucrarea de curățire.

Acum dați-mi voie să mă refer la propria voastră experiență. Când mergi la Avocat cu această problemă, spui: Doamne, Doamne, prin slăbiciune sau imperfecțiune am căzut în acest punct, îmi pare rău, și cer iertare, și cer să nu-mi fie pus la socoteală, pentru că intenția mea reală este bună, și într-adevăr doresc să fac voia Ta în inima mea. Ceri iertare pentru acesta și El te iartă. Spui: Doamne, niciodată nu voi mai face aceasta. Apoi, după puțin timp, poate fi un an sau șase luni, faci același lucru din nou. Spui: O, am spus data trecută că nu voi mai face asta din nou, și acum îmi este rușine să mă duc la Domnul și să-I spun că sunt neglijent. Ce să fac? Un singur lucru este de făcut, adică să fii atât de nerăbdător după favoarea și zâmbetul Domnului, încât să mergi la tronul harului să obții milă. Dar sunt unii care nu fac așa. Ei spun: O, nu în seara asta, nu, astă-seară nu pot să mă rog. Apoi se pun în pat și dorm. Ziua următoare este la fel. Ei sunt puțin mai departe de Domnul, norul este un pic mai mare, și ei spun: Voi încerca să nu mă gândesc la aceasta deloc. Așa că petele se adună, și la început ei le-au deplâns dar acum nu o mai fac. Apoi ei spun: Cred că am luat lucrurile prea în serios la început, aflu că toți au acele pete. Nouă nu ne place de ele. Și astfel ei încep să trăiască o viață neglijentă, se pregătesc pentru Marea Mulțime. Vedeți că ei trebuie să-și spele hainele înainte de a fi acceptați la starea cerească. Dacă nu ți-o păstrezi curată prin solicitare constantă la tronul harului ceresc, petele se vor acumula, și singura cale de a-ți spăla hainele va fi în marea strâmtorare.

MAREA MULȚIME—Cine îi înlătură. (Q303-1)

Întrebare (1910)—1—Umbrele Cortului Întâlnirii, pag. 69, declară că clasa Marii Mulțimi se taie pe ei inșiși din Cristos. Ioan 15:2: „Pe orice mlădiță care n-aduce roadă în Mine, El o taie", pare să indice încă un act din partea lui Dumnezeu. Te rog definește cele două lucruri.

Răspuns—Ei bine, Dumnezeu acționează numai pentru că ceilalți acționează. De exemplu, Isus spune: „Eu sunt Vița, voi mlădițele; pe orice mlădiță care aduce roadă, o curățește, ca să aducă și mai multă roadă. În aceasta Tatăl Meu este preamărit, ca să aduceți roadă multă" (Ioan 15:5, 2, 8). Vedem că această curățire sunt încercările și dificultățile vieții, dar acestea sunt doar pentru aceia care sunt mlădițe în Cristos. Și cum ajung ei în Cristos? Consacrându-se. Și care a fost intenția legitimă sau scopul consacrării voastre? Aceea ca să puteți fi roditori. Acesta este însuși obiectivul venirii voastre ca membri în Vie, Corpul lui Cristos. De aceea, dacă nu aduci roadă, dacă nu cultivi roadele spiritului, te îndepărtezi tu însuți, sau te tai tu însuți, pentru nereușita de a aduce roada pe care o cere Dumnezeu. Atunci El îi va separa pe aceia de Biserica aleșilor Săi — Corpul ales al lui Cristos.

MAREA MULȚIME—Suferă pentru păcatele lumii sau ale oamenilor? (Q303-2)

Întrebare (1910)—1—Turnul de Veghere din 15 iunie face o distincție între lume și oameni. Trebuie să înțelegem că Marea Mulțime suferă doar pentru păcatele oamenilor, sau Marea Mulțime suferă pentru păcatele lumii?

Răspuns—Turnul de Veghere nu știa că face o astfel de diferență. Eu înțeleg că oamenii menționați în Scripturi se referă la lume, așa că dacă noi am făcut o distincție de acest fel, a fost în mod neintenționat. Este foarte dificil să scrii și să eviți să nu calci peste ce ai scris undeva, și să-ți amintești toate atitudinile diferite ale minții, și cum cineva ar putea privi ceva din acest punct de vedere, iar alții din alt punct, iar alții din altul. Va trebui să citiți mai atent și eu să scriu mai atent; așa că amândoi vom avea câte o parte.

MAREA MULȚIME—Referitor la sămânța lui Avraam. (Q304-1)

Întrebare (1910)—2—Ideea că clasa Marii Mulțimi este o parte din sămânța spirituală a lui Avraam este conținută în întrebarea referitoare la legăminte? Vezi Turnul din 15 februarie 1909.

Răspuns—Nu știu la ce se face referire. Întrebările nu trebuie să fie dependente de altceva, apoi dacă Turnul nu este în armonie veți remarca. Dar voi răspunde la întrebare fără referire la Turn — „Este Marea Mulțime o parte din sămânța spirituală a lui Avraam?" Răspunsul meu este că da, după înțelegerea mea este, dar sunt două moduri de a vedea acest lucru. Tipul seminței spirituale a lui Avraam a fost Isaac și Rebeca, Isaac reprezentând pe Domnul și Rebeca reprezentând Biserica, clasa Mireasă, Turma Mică; și apoi, în relatarea despre felul în care a fost chemată Rebeca, vă amintiți că citim despre anumite servitoare care i-au fost date și care au mers cu ea. Aceste servitoare reprezintă clasa Marii Mulțimi. Ele au călătorit cu Rebeca; ele n-au fost Mireasa, ci „fecioarele, însoțitoarele ei", care au mers cu ea. Așa era obiceiul în toate cazurile din Vechiul Testament, că oriunde este menționată mireasa, este menționată și o servitoare care mergea cu ea. Erau soțiile lui Iacov, și fiecare avea o servitoare. Era un obicei al vremii. Deci citim că Rebeca a avut cel puțin două servitoare dacă nu mai multe. În Psalmul 45, ilustrând Biserica drept Mireasa lui Cristos, citim că Mireasa este plină de strălucire înăuntrul casei; că ea va fi adusă la Împărat în haine cusute la gherghef. Apoi citim despre fecioare, însoțitoarele ei, care o urmează. Aceste însoțitoare ale Miresei sunt o parte din cei ce sunt în casă. Deci clasa Marii Mulțimi este o parte din casă. Dar să luăm o altă ilustrație care este dată, seminția lui Levi. Să ne întoarcem și să vedem de unde vine. Vă amintiți noaptea de paști. În acea noapte Domnul a cruțat întâii-născuți ai lui Israel. Apoi, vă amintiți că Domnul ulterior a spus lui Moise: Am trecut și am cruțat întâii-născuți ai lui Israel, dar acum schimbă-i cu seminția lui Levi. De atunci încoace seminția lui Levi a reprezentat întreaga clasă a întâilor-născuți, și acea clasă a întâilor-născuți a reprezentat Biserica, de aceea este numită Biserica Întâilor-născuți ale căror nume sunt scrise în Ceruri. Acum, întreaga casă levită a fost reprezentanta acestei clase a întâilor-născuți, această Biserică a Întâilor-născuți. Dar între acești leviți erau două clase. Dintre leviți a fost aleasă o mică turmă de Preoți — Aaron și familia sa — iar cei rămași au fost servitorii acestei familii preoțești. Aici avem o altă ilustrație a faptului general că această casă a credinței include pe Isus, clasa Mireasă aleasă și clasa Marii Mulțimi, toți fiind Biserica Întâilor-născuți ale căror nume sunt scrise în Ceruri, și toți sunt din aceia cruțați sau peste care se trece în acest timp de noapte — în timpul prezent, înainte să înceapă dimineața Milenară. Această noapte cuprinde tot Veacul Evanghelic, și toți aceia care sunt cruțați în această noapte sunt reprezentați prin întreaga seminție a lui Levi. De aceea, întreaga seminție a lui Levi reprezintă Biserica întâilor-născuți, și aceste două clase sunt Corpul ales al lui Cristos sau Mireasa lui Cristos, și pe de altă parte servii spirituali ai Bisericii, clasa Marii Mulțimi.

MAREA MULȚIME—Referitor la separarea de Turma Mică. (Q305-1)

Întrebare (1910)—1—Anticipezi o separare exterioară a Marii Mulțimi de Turma Mică, sau numai o separare în spirit, și o afiliere generală a acestor două clase la un grup până la sfârșitul perioadei de seceriș?

Răspuns—Nu știu despre nimic care să indice că Domnul va face o separare între Turma Mică și Marea Mulțime, în ceea ce privește separarea lor în partide. Vă amintiți că am subliniat în Studii în Scripturi că Ilie a fost un tip al Bisericii și că este posibil ca Elisei să fie un tip al clasei Marii Mulțimi și ulterior al clasei Vrednicilor din Vechime. Nu suntem așa de siguri în privința lui Elisei, dar suntem siguri de Ilie, pentru că avem o dovadă clară în Apocalipsa că Ilie a fost un tip al clasei Bisericii; dar dacă Elisei a fost un tip al clasei Marii Mulțimi, atunci acel tip ar părea să dovedească faptul că nu va fi nici o separare, pentru că au existat numeroase oferte de separare, reprezentate prin încercările și probele care ar tinde să-i despartă. Ca de exemplu, Ilie i-a spus lui Elisei, rămâi aici, Domnul mă trimite acolo și acolo. Dar Elisei spune, nu, nu te voi părăsi; oriunde vei merge tu, eu voi merge cu tine. Așa că el a plecat. Apoi altă dată Ilie a spus, rămâi aici, Domnul mă trimite acolo și acolo. Dar Elisei a mers cu el peste tot. Și în final Ilie i-a făcut cunoscut lui Elisei că primirea unei binecuvântări speciale va depinde de faptul dacă el va fi cu Ilie până la sfârșit. Elisei a cerut o binecuvântare specială — pot să am o binecuvântare specială? Dă-mi binecuvântarea ta. Ilie a răspuns: Dacă mă vei vedea când voi fi răpit, atunci vei avea o bine­cuvântare. Cu alte cuvinte, dacă continui credincios și mă urmezi și nu te separi prin încercările de pe cale, vei obține o binecuvântare specială după ce clasa Ilie va fi dusă. Și aceasta este exact ce am aștepta noi. Vă amintiți apoi, că atunci când Ilie a fost luat, mantaua lui a căzut la Elisei și Elisei a luat-o. Mantaua este un simbol al puterii. Vă amintiți că Elisei și-a pus mantaua lui Ilie și a avut unele din puterile lui Ilie. Când a venit la Iordan a lovit apele cu mantaua și le-a despărțit și a putut trece pe uscat. Toate acestea ar fi simbolul morții clasei Marii Mulțimi — că ei vor trece prin moarte, care este simbolizată de Iordan, victorioși, după ce au mantaua lui Ilie cu ei. Orice se întâmplă după trecerea Iordanului noi am înțelege, dacă aceasta ar fi cumva un tip, că ar fi tipul a ceea ce vor face Vrednicii din Vechime când le va veni timpul, după ce Marea Mulțime va fi trecut prin Iordanul morții.

MAREA MULȚIME—Căzută de la ținta iubirii perfecte. (Q305-2)

Întrebare (1910)—1—Poate unul care a ajuns la ținta iubirii perfecte să cadă înapoi în Marea Mulțime?

Răspuns—Cred că poate; cred că poate să cadă nu numai în Marea Mulțime, ci poate să cadă de tot. Dacă a ajuns la ținta iubirii perfecte și a fost un învățător pentru alții, poate fi respins dacă nu-și menține starea și legătura cu Domnul.

MAREA MULȚIME—Referitor la a servi ca preoți. (Q306-1)

Întrebare (1910)—2—Sunt cei din Marea Mulțime preoți în serviciul lucrurilor sfinte?

Răspuns—Nu, nu sunt preoți. Ei au fost acceptați ca preoți. Ilustrația este dublă. Preoțimea pe care Dumnezeu o pregătește este o preoțime care aparține viitorului, adică, preoțimea spirituală; Preoțimea Împărătească este viitoare. Vorbim acum despre noi ca membri ai Preoțimii Împărătești, dar nu în sens real; acum voi sunteți membri de probă, să se vadă dacă veți fi sau nu veți fi vrednici de a fi membri ai Preoțimii Împărătești. Membrii Preoțimii Împărătești vor fi aceia care vor avea parte cu Isus în învierea Sa, întâia înviere. „Fericiți și sfinți sunt cei care au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte nu are nici o putere; ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor împărăți cu El o mie de ani" (Apoc. 20:6). Dar Marea Mulțime sunt aceia care după ce s-au consacrat și și-au propus să facă pașii cuveniți la care au fost chemați ca preoți, nu reușesc să facă acești pași și de aceea nu vor fi preoți în viitor. Ei sunt acum împreună cu noi, și nu este pentru mine sau pentru voi să determinăm care sunt preoții și care-și îndeplinesc sacrificiile cum se cuvine; aceasta este pentru Domnul să hotărască. În această companie pot fi unii care vor fi Preoți și unii care vor fi Leviți, și nu vor ajunge să fie vrednici de preoțime. Dar nu este pentru mine sau pentru voi să facem o deosebire și să spunem: Tu nu ești Preot, ci ești Levit. Domnul nu ne-a dat o astfel de autoritate. Așa că acum vorbim despre noi împreună. Tu te-ai consacrat și mergi înainte dar eu nu știu dacă îți faci sacrificiul în mod cuvenit sau nu și nici tu nu știi despre al meu.

MAREA MULȚIME—Referitor la pierderea coroanelor. (Q306-2)

Întrebare (1910)—1—Sunt cuvintele „Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ți ia cununa" (Apoc. 3:11), aplicabile strict la clasa Marii Mulțimi? Se poate spune că aceștia au cununa vieții?

Răspuns—Răspunsul meu este că nu există clasa Marii Mulțimi la început. Nimeni n-a fost primit ca membu al Marii Mulțimi. A fost primit ca preot jertfitor și fiecare este ales la timpul consacrării. Pentru acela a fost alocată o coroană. Scopul invitației a fost ca el să poată avea o coroană. Dar se pune întrebarea: Își va menține el dreptul la acea coroană prin aceea că va fi învingător? Dacă da, înseamnă că va continua să fie unul din clasa preoțească la care a fost invitat, pentru că noi toți suntem chemați într-o singură speranță a chemării noastre. Dar dacă nu reușește să fie învingător, atunci încetează să mai fie din acea clasă a Corpului lui Cristos, clasa Turmei Mici, și încetând a mai fi din acea clasă își pierde dreptul la coroană. Dar coroana a fost acolo când s-a consacrat pentru că nici unul nu este acceptat decât pentru coroană.

MAREA MULȚIME—Referitor la trezirea Marii Mulțimi. (Q306-3)

Întrebare (1910)—2—Înțelegi că de la 1878 încoace toți consacrații care sunt credincioși trec imediat dincolo pe plan spiritual când mor, și ar include aceasta pe cei din Marea Mulțime? Și înțelegi că cei din Marea Mulțime care au murit înainte de timpul secerișului prezent au fost treziți la acea dată? Și dacă acest lucru este adevărat, cum s-ar armoniza cu pilda fecioarelor înțelepte și nechibzuite?

Răspuns—Răspunsul meu este: Nu știu nimic în Scriptură care ne-ar da o bază potrivită pentru a ajunge la o concluzie, și nici nu știu dacă este foarte important ca voi să ajungeți la o concluzie. Concluzia pe care voi și cu mine vrem s-o stabilim este să ne întărim chemarea și alegerea, să încercăm să ne menținem afară din clasa Marii Mulțimi și să încercăm să ajungem în Turma Mică. Nu pot vedea că are vreo importanță pentru cineva dintre noi dacă Marea Mulțime a fost trezită în 1878 sau nu. Aceasta este înțelegerea noastră privitor la Turma Mică, anume, că de la acea dată, toți cei care au fost membrii Corpului lui Cristos au fost schimbați; dar cât despre Marea Mulțime, nu vom încerca să răspundem. Nu știm. Suntem mai curând înclinați să credem că nu, dar nu avem o bază pe care să răspundem.

MAREA MULȚIME—Au alergat pentru premiu și l-au pierdut. (Q307-1)

Întrebare (1911)—3—Vor fi unii din clasa Marii Mulțimi care au alergat pentru premiu și l-au pierdut, și apoi au mers în clasa Marii Mulțimi?

Răspuns—Răspundem că da; după înțelegerea noastră, toți vor fi în această clasă — toți din Marea Mulțime vor fi dintre cei care au început să alerge. Unii dintre ei au alergat poate numai un pas sau doi, dar alergarea pentru premiu mi se pare că începe exact la poartă. Exact în minutul când am intrat pe poartă începem să alergăm; voi sunteți în alergare și toți aleargă de la acel punct. Tu ești pe pista de alergare, fie că alergi repede sau încet, și toți intră pe aceeași poartă. După cum spune apostolul: „Noi suntem chemați la o singură nădejde a chemării noastre" (Efes. 4:4). Dumnezeu n-a chemat pe nimeni să fie din clasa Marii Mulțimi. Oricine este chemat în acest veac este chemat să fie din clasa Turmei Mici. Toți cei din clasa Marii Mulțimi vor fi dintre aceia care au început să alerge; vor exista din aceia care după ce au început să fie din clasa consacrată, după ce s-au consacrat să predea totul, după ce au luat startul în alergare, și apoi nu reușesc, trebuie să meargă fie în clasa Marii Mulțimi, fie, mai rău, în moartea a doua.

MAREA MULȚIME—Consacrare dar nu alergare. (Q307-2)

Întrebare (1911)—1—Vor fi unii în Marea Mulțime care au făcut o consacrare și niciodată nu au alergat pentru premiu?

Răspuns—Nu știu dacă cineva în afară de Domnul poate răspunde la această întrebare; dar aș presupune că n-ar fi nimeni în clasa Marii Mulțimi care n-a început alergarea.

MAREA MULȚIME—Referitor la concepere. (Q307-3)

Întrebare (1911)—2—Este corect să spunem că clasa Marii Mulțimi este concepută la natura divină, văzând că numai Turma Mică este născută ca divină, de natură nemuritoare? Te rog explică învățăturile scripturale în privința conceperii de Spirit sfânt.

Răspuns—Cred că este cu totul corect să folosim această expresie „concepuți la natură divină". Totuși, am schimbat-o în „Zorile" (Studii în Scripturi — n.t.) pentru a se citi: „concepuți la natură spirituală", dar am făcut aceasta nu pentru că am crezut că era necesar s-o fac, ci pentru că m-am gândit să fie mai ușor pentru unii să înțeleagă ideea. Conceperea este la o anumită natură, exact la fel cum noi suntem toți chemați într-o singură speranță a chemării noastre. Conceperea de Spirit sfânt este aceeași concepere în fiecare caz, dar dacă ea are o direcție sau dezvolta­re, rezultatul va fi natura divină, și dacă ia altă direcție, sau dezvoltare, rezultatul va fi natură ca a îngerilor. Noi credem că aceasta este bine ilustrată de faptul că aceia care sunt concepuți natural pot fi născuți băieți sau fete. Din aceeași concepere poate rezulta băiat sau fată; așa că nu este loc să spunem că unul este conceput pentru a fi băiat sau fată. Conceperea este aceeași în fiecare caz. Așa și cu conceperea de Spirit sfânt; toți sunt de o concepere, de un Tată, și toate de același fel. Dar după cum anumite lucruri în cea umană servesc spre a determina dacă va fi băiat sau fată după ce procesul de concepere s-a sfârșit, exact așa este și cu cea spirituală; după ce conceperea de spirit a fost împlinită, anumite condiții etc., servesc spre a determina dacă acela va fi născut dintre cei morți la natură divină sau la natură spirituală ca și îngerii, și factorul acela determinant îl găsim clar declarat în Scripturi, că depinde de noi. În măsura în care voi și cu mine suntem credincioși Celui care ne-a chemat, termenilor și condițiilor, ne vom întări chemarea și alegerea. Acea chemare, acea alegere, acea concepere, pe care trebuie să o întărim, este la natură divină. Dacă nu reușim să o întărim în cel mai înalt sens al cuvântului, există încă o posibilitate de naștere la o natură mai joasă prin aceeași concepere de Spirit; sau mai este încă o posibilitate, de a fi în cele din urmă înlăturați în moartea a doua.

Altă ilustrație, vă amintiți, adusă în atenția noastră în Turnul de Veghere, este aceea a albinelor. Între albine se pare că sunt trei clase; este lucrătoarea, trântorul și regina albinelor, și acestea sunt toate concepute la fel inițial; dar că celula va deveni una sau cealaltă, depinde de un anumit tratament ulterior. Când albinele doresc să facă o regină ele se pare că hrănesc acea larvă tot mai mult cu hrană consistentă până când devine regină, de dimensiuni mai mari, total diferită de celelalte albine. Cred că am putea învăța o lecție de aici, că aceia care se hrănesc cel mai mult cu hrană spirituală au cea mai mare șansă de a ajunge la poziția regală.

Domnul ne-a dat hrană din belșug, și noi toți suntem chemați să fim de această clasă a albinelor rege și albinelor regină — clasa regină ni se potrivește destul de bine, din moment ce Domnul este rege. Noi vom fi regina lui. Deci, ca noi să fim din acea clasă depinde în mare măsură de modul cum vom asimila adevărurile pe care Domnul ni le-a dat, și asimilarea include de asemenea folosirea binecuvântărilor și favorurilor care vin la noi. Așa că având toți aceeași concepere, mult va depinde de noi înșine în privința felului în care vom folosi diferitele ocazii și binecuvântări.

MAREA MULȚIME—Referitor la partea ei în întâia înviere. (Q308-1)

Întrebare (1912-Z)—1—Va avea Marea Mulțime parte în Întâia Înviere?

Răspuns—Cei care au parte de Întâia Înviere vor trăi și vor domni cu Cristos o mie de ani (Apoc. 20:4, 6). De aceea, cei din Marea Mulțime nu vor avea parte în Întâia Înviere. Apostolul Pavel vorbește despre Învierea lui Cristos — „ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui, fiind făcut asemenea cu moartea Lui" (Fil. 3:10). Aceasta este Întâia Înviere.

Există însă alte două scripturi care includ Marea Mulțime: Evrei 12:23, unde apostolul vorbește despre Biserica Întâilor-născuți ale căror nume sunt scrise în ceruri, și Apoc. 2:27, unde se menționează despre aceia ale căror nume sunt scrise în Cartea Vieții Mielului. Toți cei ale căror nume sunt scrise în Cartea Mielului vor obține viață pe plan spiritual, și Domnul spune că El nu va șterge numele nici unuia dintre învingători Apoc. 3:5.

Învinge Marea Mulțime? Da. Dumnezeu nu are de dat binecuvântări acelora care nu sunt învingători. Care este diferența între Marea Mulțime și Turma Mică? Diferența este că Turma Mică sunt cei mai mult decât loiali lui Dumnezeu. Marea Mulțime va fi loială lui Dum­nezeu în aceea că ei nu-și vor reține viața când va veni încercarea. Mai degrabă vor muri decât să-L tăgăduiască pe Domnul; și astfel vor suferi distrugerea cărnii. Dar ei n-au înaintat cu suficient zel pentru a-și îndeplini consacrarea. Au fost loiali lui Dumnezeu, dar n-au făcut mai mult decât că și-au menținut loialitatea.

Apoi avem afirmația Domnului relatată în Ioan 5:28, 29: „Pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele: cei care au practicat binele, pentru învierea vieții". Aceasta va include și Turma Mică și Marea Mulțime; amândouă clasele vor primi viață veșnică. Dacă această declarație include și pe Vrednicii din Vechime, atunci aceasta înseamnă trei clase: Turma Mică, Marea Mulțime și Vrednicii din Vechime, deși vor fi diferite planuri de perfecțiune — perfecțiune umană, perfecțiune care va fi ca și a îngerilor, și în cele din urmă perfecțiunea care va fi pentru cei asemenea lui Cristos, adică aceea a naturii divine.

MAREA MULȚIME—Nu este arătată în piramidă. (Q309-1)

Întrebare (1912-Z)—1—Nu este nimic în Marea Piramidă care să reprezinte Marea Mulțime — fecioarele însoțitoarele Miresei, care o vor urma? (Ps. 45:14). Noi înțelegem că interpretarea ta învață că de fapt Camera Reginei reprezintă simbolic pe cei care vor atinge perfecțiunea pe plan uman, și Camera Regelui reprezintă simbolic pe cei care vor atinge natura divină. Nu este Marea Mulțime arătată în piramidă, ori doar ai neglijat să atragi atenția asupra trăsăturii care o simbolizează?

Răspuns—Dumnezeu, în timpul acestui Veac Evanghelic, de aproape 19 secole, a chemat Biserica la glorie, onoare și nemurire. În timpul veacului următor, sub Împărăția lui Mesia, El va deschide o cale de restabilire și întoarcere la perfecțiune pământească pentru toți cei voitori și ascultători din omenire. Dumnezeu n-a chemat pe nimeni să fie din Clasa Marii Mulțimi. Cei care vor fi în final din acea clasă, „mântuiți ca prin foc", vor obține o răsplată la care niciodată n-au fost chemați sau invitați. Există doar o singură chemare în acest veac; după cum citim: „Voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre" (Efes. 4:4). Acea chemare a fost la sacrificiu de sine — să umblăm în urmele lui Isus. Numai făcând acel legământ de sacrificiu a fost fiecare din noi acceptat sau conceput de Spiritul sfânt sau privilegiat să ne numim aleșii lui Dumnezeu.

Având în vedere aceste lucruri, pare foarte potrivit că Marea Piramidă nu arată un loc pentru Marea Mulțime, ca și cum ar fi fost invitați la un astfel de loc.

Anticamera, după cum am arătat deja, arată experiențele Bisericii în Școala lui Cristos, care sunt necesare înainte ca cineva să poată trece, prin puterea Întâii Învieri, la perfecțiunea divină simbolizată prin Ca­mera Regelui. De aceea putem spune că clasa Marii Mulțimi vin toți în această anticameră, sau Școală, dar că numai cei „credincioși până la moarte" trec dincolo, pe sub placa de granit din Camera Regelui.

MAREA MULȚIME—Concepuți de Spirit, Leviți, Curte. (Q310-1)

Întrebare (1912)—2—Te rog explică despre Marea Mulțime, „Concepuți de Spirit" — Leviții antitipici, în contrast cu Curtea care reprezintă starea îndreptățită.

Răspuns—În Cortul Întâlnirii, Curtea reprezintă o stare care nu este încă completă sau perfectă în timpul prezent. Să vă ilustrez acest fapt în experiența noastră spirituală. Vom presupune că noi aparținem de Tabără, și acolo în spate este Cortul Întâlnirii cu perdelele lui și toate celelalte pe care nu trebuie să le descriu unei adunări de studenți ai Bibliei. Noi vom spune curând că avem dorința să traversăm Curtea, și aflăm că înăuntru sunt servitori speciali și dorim să devenim unul dintre servitorii lui Dumnezeu în legătură cu Cortul Întâlnirii. Ne dăm seama însă că suntem păcătoși și astfel imperfecți, dar totuși ne întoarcem spre Dumnezeu și mergem spre Cortul Întâlnirii, iar îndreptățirea noastră se poate spune că începe din acel moment când ne-am întors spre Cortul Întâlnirii. Suntem îndemnați să căutăm „ceea ce este drept", și este drept și corect să avem această atitudine față de Dumnezeu, de aceea o luăm în direcția bună sau pe calea Îndreptățirii. Există mulți oameni în lume care spun că Dumnezeu nu este departe de nici unul din noi, dar scriitorul inspirat a spus că sunt mulți care „caută pe Dumnezeu și se silesc să-l găsească bâjbâind" (Fapt. 17:27). Cei care părăsesc Tabăra pentru a veni în Curtea Cortului Întâlnirii caută pe Dumnezeu cu dorința de a-L găsi. Când vin în preajma Cortului Întâlnirii, află că există numai o singură intrare (Credință în Domnul Isus Cristos), și că acea cale este singura cale de a se apropia de Cortul Întâlnirii. Ei intră, și cum intră trebuie să treacă pe lângă Altarul de Aramă pentru Sacrificiu ca să meargă mai departe în interiorul curții. Persoana care vede atât, vede mai mult ca oricând înainte despre acest lucru. Dar el sau ea nu este încă la Cortul Întâlnirii propriu zis. Aceia care vin până aici trebuie să-și amintească faptul că mai au de mers încă puțin. La acel Altar ei au văzut faptul că Dumnezeu S-a îngrijit de o cale de ieșire din păcat. Recunoscând aceasta, ei se pot opri acolo pentru o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă. Un pericol este că unii sunt atât de mulțumiți cu acea parte, încât stau jos acolo mulțumindu-se cu atât. Este bine că noi mulțumim lui Dumnezeu pentru că a făcut acea pregătire pentru mântuire, dar încă trebuie să înaintăm. Ce este după ce ai văzut acest Altar și semnificația lui? Pasul următor duce la Lighean, și spre acest Lighean merg ei. Ce găsesc ei? Apă! Aceasta desigur înseamnă Curățire. O! să îndepărtez murdăria acestui trup și să mă îndrept față de Dumnezeu pe cât se poate — sau mai curând să mă las să fiu îndreptat! Am nedreptățit pe cineva? Asemenea întrebări trebuie să ne punem și tot noi să ne și răspundem. Aceasta este atitudinea celor care au ajuns la Lighean pentru curățire. Noi ne putem curăți la Lighean, dar încă n-am venit pe deplin la Dumnezeu. Oare n-aș putea face ceva? Aceasta este întrebarea următoare care vine în mintea acelora care au ajuns la Lighean. Noi rămânem într-o stare îndreptățită atât timp cât o ținem înainte pe cale, și devenim mai drepți în fața lui Dumnezeu și mai îndreptățiți, dacă putem spune așa, cu fiecare pas făcut înainte pe cale. Acum venim la Ușa Cortului Întâlnirii și ne prezentăm ca jertfe, reprezentați prin Țap. „Aduceți trupurile voastre" este îndemnul care ne vine acum. Când am făcut aceasta, am făcut tot ce ne stă în putere să facem. Nu mai este nimic din ceea ce putem face după această prezentare a corpurilor noastre ca Jertfe în acest sens. Dar noi nu suntem îndreptățiți prin acest act. Nimic de la noi nu ne poate îndreptăți pentru că îndreptățirea noastră nu este prin fapte. „Dumnezeu este Acela care îndreptățește" (Rom. 8:33). Și există doar o singură cale, și anume, acea cale prin EL care este CALEA, ADEVĂRUL și VIAȚA. El trebuie să fie Avocatul nostru. Când ne prezentăm la Ușa Cortului Întâlnirii și spunem: „Doamne, eu mă predau", atunci este timpul ca Dumnezeu să pună în aplicare mărețul aranjament pe care El l-a făcut dinainte, și acolo și atunci Marele Preot devine Avocatul nostru. Când El aplică Meritul Său, jertfa este acceptată. În acel moment suntem îndreptățiți, și, ca o consecință, Tatăl Ceresc ne primește prin Spiritul sfânt și suntem concepuți de acel Spirit sfânt ca Noi Creaturi. Noile Creaturi sunt acum în Cortul Întâlnirii; au trecut de primul văl și se bucură de lumina Sfeșnicului, de Pâinea pentru punere înainte și de Altarul de Aur, iar apoi la sfârșitul vieții vor trece dincolo de al Doilea Văl — Învierea, și vor ajunge de cealaltă parte a Vălului, în siguranță. Totul este în viața prezentă. Cei care se apropie de Dumnezeu, crezând în opera lui Isus, și care se încred în sacrificiul prețios, sunt într-o poziție de îndreptățire de probă, și îndreptățiți numai când au făcut o deplină consacrare Domnului. Ei sunt îndreptățiți la privilegiul de a se apropia, dar nu sunt privilegiați să fie Preoți și nu pot veni în favoarea deplină a lui Dumnezeu fără a merge mai departe și mai departe. Să presupunem că cineva a mers până la Lighean și apoi începe să cugete că a înaintat prea repede, și apoi stă argumentând că trebuie să oprească acest progres rapid, luând lucrurile mai încet și dorind să rămână aici pentru un timp înainte de a merge spre Preoție, îndreptățirea aceluia nu se completează niciodată. Îndreptățirea sa nu este niciodată completată pentru că el niciodată nu face pasul final prin care acea Îndreptățire devine vie. Acela este pasul DEPLINEI CONSACRĂRI. Umblând în acest fel o bucată de timp, fără vreun semn de înaintare pe cale, unii devin reci și ies de pe cale, și probabil ies cu totul din Curte. Aceasta reprezintă folosul Curții în timpul prezent. Când ajungem la sfârșitul acestui veac și la perfecțiunea sfinților, cei care s-au apropiat de Dumnezeu în mod sincer în acest veac și care au mers până la capăt, vor fi acceptați. Cei rămași nu vor mai fi îndreptățiți în acest fel, ci vor fi cu restul lumii așteptând binecuvântările veacului următor. Curtea va fi golită, ca să spunem așa, și toți cei care au intrat pe deplin în Sfânta Sfintelor vor rămâne ca Membri ai Corpului lui Cristos. La sfârșitul acelui timp se va face o distincție între cei care au fost găsiți vrednici și cei care n-au fost găsiți vrednici. Cei care au fost găsiți vrednici vor trece în Sfânta Sfintelor pentru a fi veșnic împreună cu Domnul, dar ceilalți care nu au fost găsiți vrednici vor fi excluși de la aceasta și vor aparține de a doua companie. Ei încă au Îndreptățirea. Ei au primit-o când au trecut de Primul Văl al Consacrării — în momentul când Isus a devenit pentru ei Garant. Ei nu pot fi dintre Aleși. Ei sunt dintre Leviți. Aceste poziții reprezintă atitudinea celor două clase. Toată Clasa Levită repre­zintă starea Curții, iar toată Clasa Preoțească, starea Aleșilor.

MAREA MULȚIME—În Sfânta sau în Curte. (Q312-1)

Întrebare (1912)—1—Poate cineva, care a intrat în Sfânta ca Preot, în timpul Veacului Evanghelic, să mai cadă înapoi în Marea Mulțime sau în starea Curții?

Răspuns—Aceasta arată o înțelegere greșită — Marea Mulțime nu este în Curte. Singurii care sunt acum în Curte sunt cei într-o stare de îndreptățire de probă — Marea Mulțime nu este în Curte. La încheierea acestui veac nu va mai exista o îndreptățire de probă. Nu va mai fi nimeni în starea Curții, cu excepția celor real îndreptățiți. Dacă Marea Mulțime va fi exclusă de la gloria funcției preoțești, la sfârșitul acestui veac, atunci ei vor servi în Curte ca Leviți ai veacului următor. Dar cei din Curte acum, în timpul acestui veac, sunt numai cei într-o stare de îndreptățire de probă.

MAREA MULȚIME—Referitor la Sfânta. (Q312-2)

Întrebare (1912)—1—Poate fi din clasa Marii Mulțimi, unul care niciodată n-a fost în starea simbolizată de Sfânta Cortului Întâlnirii?

Răspuns—Nu, ei nu pot fi din clasa Marii Mulțimi dacă n-au ajuns în Cortul Întâlnirii — numai cei care fac o consacrare și a căror consacrare a fost acceptată sunt socotiți membri de probă ai Corpului lui Cristos. Dacă, după intrarea în Sfânta, ei nu mai au Spiritul lui Cristos, nu mai sunt conduși de Spiritul Său, sfârșitul va arăta că nu și-au păstrat poziția în Corpul lui Cristos, dar nimeni nu este competent să decidă acest punct acum. Învierea va descoperi hotărârea Stăpânului.

MAREA MULȚIME—Să ne temem că suntem în ea? (Q312-3)

Întrebare (1913)—2—Când înțelegem că frica este de la Adversar, ar fi nepotrivit să ne așteptăm să avem anumite indicii sigure în inima noastră, că am căzut în clasa Marii Mulțimi, sau că ne-am întărit chemarea și alegerea în acest timp târziu de seceriș?

Răspuns—Gândul meu ar fi că capul tău este sărac și imperfect, și așa este și al meu; că n-ai fi în stare să-ți aranjezi suficient toate gândurile ca să știi unde stai. Dacă încerci o astfel de despicare a firului de păr cu tine însuți, cel mai bun lucru este să zici: Cunosc termenii și condițiile, trăiesc după cea mai bună abilitate a mea la nivelul acestor termeni? Dacă poți spune: Fac tot ce pot spre a-mi îndeplini jurământul de consacrare, atunci nu poți face mai mult, deci fă atâta și fii liniștit. Spune-ți ție însuți: „Credincios este Cel care ne-a chemat, care de asemenea Își va face partea Sa". Dacă tu îți faci partea ta, Domnul își va face partea Lui — acesta este sfârșitul, nu are rost să argumentăm mai mult. Dacă erai în clasa Marii Mulțimi probabil nu-ți dădeai seama de asta deloc. Voi spune pur și simplu: ai făcut o consacrare Domnului? Da; faci tot ce poți? Da; crezi că ai putea să faci și mai bine? Da; ei bine, atunci încearcă să faci mai bine.

MAREA MULȚIME—Dezvoltarea lor. (Q313-1)

Întrebare (1913)—3—S-a dezvoltat clasa Marii Mulțimi de-a lungul Veacului Evanghelic; sau vor trece toți prin timpul de strâmtorare?

Răspuns—Am răspuns deja la aceasta în Studiile în Scripturi, și poate o a doua citire va da o lumină mai bună. Faptul este că Marea Mulțime nu este dat să fie cunoscută de voi sau de mine sau de altă persoană. Nu va exista o astfel de clasă până când Domnul va hotărî după cum este reprezentat în pildă. El este reprezentat dând anumiți talanți servilor Săi și la întoarcere se socotește cu servii, și aceasta înseamnă biserica. Unii vor fi într-o clasă și alții în cealaltă. Acea clasificare va afecta atât pe morți cât și pe vii. În providența lui Dumnezeu se poate ca unii să fi avut experiența strâmtorării care aparține de a doua clasă în timpul Veacului Evanghelic. Noi nu putem determina care sunt din Turma Mică.

MAREA MULȚIME—Referitor la 1914. (Q313-2)

Întrebare (1913)—1—Crezi că acei care trec de 1914 vor intra în clasa Marii Mulțimi?

Răspuns—Nu știu, și gândul sau presupunerea mea n-ar fi de nici o valoare. Cred că cu cât presupunem mai puțin cu atât este mai bine. Cu privire la 1914, avem unele motive să credem că este un an foarte important. Niciodată n-am prezentat nimic ce să indice că vederea noastră în această privință este infailibilă. Nu știu clar că Timpul Neamurilor se vor sfârși în Octombrie 1914 sau la altă dată. Noi gândim că este un motiv puternic să credem că Timpul Neamurilor se va sfârși în 1914. O dăm aceasta ca opinia noastră și vă arătăm motivul scriptural. Unii pot crede și alții nu. Acesta este gândul nostru, și dacă este corect, atunci sau puțin după aceea va veni un mare timp de strâmtorare asupra lumii. Nu o ardere cu foc literal, ci un foc simbolic, în aceea că lumea va trece prin experiențe de foc, în mijlocul cărora va fi stabilită împărăția lui Mesia.

MAREA MULȚIME—Ispășind păcatele. (Q313-3)

Întrebare (1913)—2—Este gândul tău că Marea Mulțime ispășește păcatele parțial voite comise împotriva Bisericii în ceea ce privește dreptatea, pentru a putea ieși din mormânt?

Răspuns—Eu nu m-aș exprima în această formă. M-aș exprima într-o formă care este în TURNUL DE VEGHERE sau în VOLUME; cred că aceea este mai bună. Acest frate poate are dreptate, dar nu-mi place felul de exprimare. Dacă vei citi din nou ceea ce este în TURNUL DE VEGHERE, aceea este ceea ce prefer eu. În cele mai multe din aceste întrebări doctrinare prefer să nu spun, nici la convenții nici în scrisori private, nimic altceva decât ce este scris în TURNUL DE VEGHERE pentru că găsesc că unii dintre prietenii dragi înclină să spună: O, aceasta este ceea ce a crezut fratele Russell, ceea ce e în VOLUME și în TURNUL DE VEGHERE, știu, dar de atunci el și-a schimbat gândul; mi-a scris o scrisoare specială, dar l-am auzit la convenția din acest an spunând așa și așa. Înțeleg că până și unul dintre peregrini a vorbit despre ceea ce și-a schimbat gândul fr. Russell. Vreau să spun că atunci când fratele Russell își va schimba gândul, îl va pune în TURNUL DE VEGHERE; el vrea ca toți să știți. Luați-l din TURNUL DE VEGHERE. Voi explica acolo acest lucru cât mai clar posibil, și dacă nu pot explica destul de clar acolo mă tem că nici aici n-aș putea s-o fac.

MAREA MULȚIME—Schimbarea lor. (Q314-1)

Întrebare (1913)—3—Sunt cei din clasa Marii Mulțimi schimbați în momentul morții lor în timpul prezent?

Răspuns—Înțelegem că acei din clasa Marii Mulțimi sunt schimbați în momentul morții lor? Cred că nu. După înțelegerea mea, clasa Turmei Mici va constitui întâia înviere; după cum citim: Binecuvântați și sfinți sunt cei care au parte de întâia înviere; ei vor fi preoți și regi ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor domni cu El o mie de ani. Aceasta este întâia înviere. Eu aș înțelege că clasa Marii Mulțimi nu va fi schimbată decât după ce clasa Bisericii, Turma Mică, este completă de cealaltă parte de văl.

MAREA MULȚIME—Schimbarea lor. (Q314-2)

Întrebare (1913)—1—Cam când va fi glorificată clasa Marii Mulțimi?

Răspuns—Cred că la scurt timp după ce va fi glorificată Turma Mică și după ce marele timp de strâmtorare va veni peste lume în general, în care clasa Marii Mulțimi vor fi printre primii care vor avea parte, și după ce toți vor termina, vor fi glorificați și aduși în prezența marelui Împă­rat, după cum este descris în Psalmul 45.

MAREA MULȚIME—De această parte de văl. (Q314-3)

Întebare (1913)—2—Există clasa Marii Mulțimi de această parte de văl și există vreo separare între Tuma Mică și Marea Mulțime de această parte de văl?

Răspuns—Am încercat să spunem seara trecută că nu există separare, nu sunt două clase în timpul prezent, și ar fi chiar nepotrivit ca voi sau eu sau oricare alții din poporul lui Dumnezeu să încerce să spună: Acesta aparține Marii Mulțimi și acela Turmei Mici. Nimeni nu decide aceasta decât Domnul, și acest lucru evident este lăsat chiar până la sfârșit, de aceea, noi credem că ar fi nepotrivit să vorbim despre două clase în Biserică. „Voi toți sunteți frați". Toți vin sub un nume. Căutați să vă întăriți chemarea și alegerea. Nimeni nu poate ști sau spune cât de bine alergați în concurs. Numai Dumnezeu știe și voi știți cât de loiali sunteți, și apostolul sugerează că noi am putea fi cu totul siguri de cât de bine facem. Vă amintiți că el spune: Prea puțin îmi pasă dacă sunt judecat de voi sau de vreun om. Ba încă nici eu însumi nu mă judec. Aș putea să am o judecată greșită despre mine și să spun, Tu nu aparții de Turma Mică, sau să spun, Tu sigur aparții de Turma Mică. Deci ar fi un lucru mărunt ca noi să ne judecăm unul pe altul sau pe noi înșine. Unul este care judecă, Dumnezeu, și El va hotărî. Nimeni altcineva nu este competent s-o facă. Facem bine să evităm orice astfel de judecată. Ajutați-vă unul pe altul, încurajați-vă unul pe altul, arătați termenii și condițiile și toate celelalte, dar nu vă judecați unul pe altul.

MAREA MULȚIME—Ce parte are în adunarea în sărbătoare. (Q315-1)

Întrebare (1913)—3—De Adunarea în sărbătoare și Biserica Întâilor-născuți care sunt scriși în ceruri — biserica din acest text include și pe Marea Mulțime și când se aplică textul?

Răspuns—Am avut această întrebare mai devreme în serviciul nostru. Ea include, după cum am arătat atunci, clasa Marii Mulțimi și se aplică la timpul prezent. Adică, apostolul ne spune despre strângerea Bisericii. Noi credem că adunarea în sărbătoare se desfășoară acum; exact la fel cum și convenția aceasta durează de două zile; unii au venit sâmbătă dimineața, unii seara, și unii tocmai au intrat. Am văzut pe unii care au intrat chiar acum cu valizele. Așa că aici este o adunare și ne-am adunat treptat. Exact așa strânge Dumnezeu prin întâia înviere, Biserica Întâilor-născuți. Întâiul-născut din Biserică, Isus Capul, a mers în glorie cu 1800 de ani în urmă, dar adunarea Bisericii, care este Corpul Său, înțelegem că are loc în timpul acestei perioade de seceriș. Cei care dorm în Isus vor fi primii schimbați, iar noi care suntem în viață și rămânem vom fi schimbați treptat, fiecare la rândul său, până când toți din Biserică vor fi avut experiența schimbării. Și același proces de adunare a Bisericii Întâilor născuți va include și clasa Marii Mulțimi, și toți vor veni ca parte din adunarea în sărbătoare a Bisericii Întâilor-născuți ale căror nume sunt scrise în Ceruri. Numele lor nu sunt toate scrise în Cartea Vieții Mielului, pentru că numele celor care sunt scrise acolo sunt clasa specială, clasa Mireasă. Numele lor sunt scrise din timpul când s-au consacrat, și Domnul a spus că nu le va șterge numele decât dacă se vor dovedi dezertori — decât dacă se vor întoarce împo­triva Lui și a aranjamentelor Sale. Deci vedem că Domnul procedează cu foarte mare îndurare și va aduce pe unii chiar prin mare strâmtorare.

MAREA MULȚIME—Referitor la Planul Veacurilor și la Cortul Întâlnirii.

(Q315-2)

Întrebare (1913)—1—Pe plan, Marea Mulțime este reprezentată pe planul M al conceperii de spirit, totuși în ilustrația finală în tipul Cortului Întâlnirii ni se spune că ei vor fi în starea curții, sub concepere de spirit. Te rog armonizează aceasta.

Răspuns—Planul este o ilustrație a înaintării Bisericii spre dobân-direa Chemării de sus, și apoi în piramida mare de la sfârșitul planului sunt ilustrate diferitele relații ale acestora una cu alta. Noi nu putem spune că putem armoniza aceasta pentru mintea fiecăruia. Ia din aceasta cât poți și lasă restul. Unii pot obține mai multă hrană dintr-o felie de pâine decât alții, deci nu putem împiedica pe acela care obține doar puțină hrană să mănânce pâinea, și, dacă are nevoie, să mănânce mai mult.

MAREA MULȚIME—Referitor la a învăța ce se înțelege. (Q315-3)

Întrebare (1915)—2—Nu poate fi aplicat Apoc. 7:9-17 la lumea mântuită, mai degrabă decât la o clasă a Marii Mulțimi? Nu este un pericol serios în învățătura că va fi o mulțime mare pe plan spiritual, și că acei cărora le lipsește o profundă apreciere a înaltei chemări și o consacrare spre ea, vor fi totuși mântuiți?

Răspuns—Ar fi foarte periculos pentru orice persoană care nu vede un lucru să-și permită să-l învețe. Cel care întreabă, evident nu înțelege acest subiect, și aceasta scurtează răspunsul. Când lăsăm un subiect așa cum îl spune Domnul, îl avem corect. „Prorocul care are un vis să istorisească visul acesta; și cine a auzit Cuvântul Meu să spună întocmai Cuvântul Meu" (Ier. 23:28). „Noi vorbim ce știm" (Ioan 3:11). Acesta este privilegiul pe care intenționăm să-l avem până la moarte. Nu-i așa?

MAREA MULȚIME—Schimbarea lor. (Q316-1)

Întrebare (1915)—3—Va fi luată Marea Mulțime Acasă înainte ca Împărăția să fie stabilită?

Răspuns—Cred că nu. Cred că Împărăția va fi stabilită înainte ca Marea Mulțime să fie luată. Cred că după ce Împărăția va fi stabilită și după ce Timpul de Strâmtorare este la culme, Marea Mulțime își vor spăla hainele și își vor termina cursul, în timpul perioadei de anarhie, și apoi vor fi prezenți la Ospățul Nunții. Ei nu vor fi parte din Mireasă, dar vor putea avea totuși onoarea de a fi la marele Ospăț și vor fi asociați cu Mireasa, vor deveni servii ei onorați — domnișoarele ei de onoare, ca să zicem așa.

MAREA MULȚIME—Și natura divină. (Q316-2)

Întrebare (1916)—1—Există vreo scriptură care să dovedească faptul că Marea Mulțime nu va primi natura divină?

Răspuns—Nu există scripturi care să dovedească faptul că Marea Mulțime va primi natura divină, și sunt multe scripturi care să dovedească faptul că ei nu vor primi natura divină, pentru că Scripturile spun că natura divină va fi dată doar acelora care sunt mai mult decât învingători. Marea Mulțime vor fi în final învingători, dar clasa Turmei Mici vor fi mai mult decât învingători, și va fi compusă din aceia care câștigă o mare victorie în aceea că ei urmează cu totul pe Miel. Isus Și-a prezentat voluntar corpul ca o jertfă vie. Turma mică vor fi sacrificii voluntare, iar marea mulțime nu vor fi sacrificii voluntare. De aceea ei vor fi trimiși în pustiul strâmtorării pentru distrugerea cărnii lor. Numai cei jertfitori care cooperează de bună voie și bucuroși cu Preotul jertfitor, Domnul Isus, vor fi membri ai clasei mireasă și vor deveni părtași la natura divină — glorie, onoare și nemurire. La început numai Tatăl a avut nemurirea, după aceea Fiul a primit-o ca răsplată a credicioșiei Sale, și apoi clasa mireasă va sta cu El pe tronul Său și va fi părtașă la gloria Sa. Sf. Petru ne spune că El ne-a dat promisiuni nespus de mari și scumpe, ca prin acestea (lucrând în mințile și inimile noastre) să putem deveni părtași la natura divină. El vorbește clasei turmei mici și nu clasei marii mulțimi. De ce nu? Deoarece Cuvântul Domnului nu este pentru marea mulțime. Ei refuză să meargă înainte credincioși până la moarte, deci Cuvântul Domnului nu le este trimis lor. Ei vor trebui să fie împinși, vedeți; dar cei care vor vrea să meargă prin Cuvânt, vor fi părtași la natura divină. Sf. Pavel spune că aceia care caută gloria, onoarea și nemurirea obțin această viață veșnică, dar ei trebuie s-o caute. Este ceva de făcut. Cei vrednici sunt cei care o caută. Noi trebuie să aplicăm această promisiune intrând mai întâi în legământ de sacrificiu, și apoi, dacă vom alerga cum se cuvine, vom ajunge la acel premiu. Alții vor primi o răsplată mai mică.

MARIA—De ce nu i se arată mai multă onoare. (Q463-2)

Întrebare (1911)—2—De ce la adunările voastre, membri nu arată mai multă onoare față de mama Domnului nostru? O femeie pe care Dumnezeu a onorat-o atât de mult?

Răspuns—Mi se pare că nimeni din poporul lui Dumnezeu n-ar vrea să ofenseze cu ceva pe Maria, mama lui Isus. Dacă ar face-o, eu cred că ar face o foarte mare greșeală. Totuși, se poate ca unii, inconștient, să pară că aruncă o umbră de îndoială — nu înseamnă că ei vreau să facă așa — ci văzând că prietenii noștri catolici o fac pe Maria să fie aproape la fel de mare ca Fiul ei, de aceea intervine o reacție naturală și o inclinare naturală de a lua cealaltă parte a chestiunii, și să spună că ea n-a fost, și că ea nu a fost fără pată etc. Așa că acesta este singurul mod în care pot vedea ceva care să pară ca o lipsă de onoare cuvenită Mariei, mama lui Isus. Cred că toți creștinii trebuie să onoreze pe Maria foarte mult. Eu sunt sigur că o onorez foarte mult. Cred că Dumnezeu o onorează foarte mult, și pe fiecare pe care Dumnezeu îl onorează doresc să-l onorez și eu, fie bărbat, fie femeie. Așa că în cazul Mariei sunt foarte bucuros să o cinstesc. Ea trebuie să fi fost o femeie foarte bună și nobilă, altfel Domnul n-ar fi folosit-o niciodată. Dar noi nu vom subscrie la teoria catolică, anume că ea a fost născută fără pată, că ea s-a născut fără păcat. Dacă era așa, ar fi fost o femeie perfectă. Presupun că aceasta pretind catolicii pentru a dovedi că Isus a fost născut perfect; ei cred că mama lui trebuia să fie perfectă. În aceasta ei au trecut cu vederea un principiu al naturii. În primul rând, ea nu putea fi născută perfectă pentru că n-a început cu viață perfectă, pentru că tatăl ei n-a fost perfect. În al doilea rând, ea nu putea fi fără pată. În cazul lui Isus, El a putut fi născut perfect, pentru că Tatăl Său, Cel de la care I-a venit viața, a fost pur. Această putere sfântă a lui Dumnezeu care a venit peste ea a fost calea prin care copilului I S-a dat viață, personalitate, suflet. Aici avem net definit în fața noastră faptul că tatăl este dătătorul de viață și mama este cea care întreține viața. Tot ce a avut Maria de-a face cu Domnul nostru a fost să-I furnizeze hrana necesară prin care El să fie susținut și să Se nască; aceasta a fost partea ei, și Dumnezeu, fără îndoială, a ales o femeie bună.

MATERIALIZARE—Spiritele rele, referitor la sfinți. (Q464-1)

Întrebare (1909)—1—Diavolii fiind spirite rele, este posibil ca ei să apară în Biserică în corp ca învățători și să înșele pe sfinți?

Răspuns—Răspunsul nostru este că broșura pe tema aceasta va fi mai bună decât putem noi răspunde în câteva minute. Totuși, vom spune pe scurt că spiritelor rele care au fost condamnate la potop, la care se re­feră Petru când vorbește despre „spiritele din închisoare", în sensul că ei sunt opriți de la privilegiile de care s-au bucurat odată — nu le-a fost permis să se materializeze de la potop încoace. Scripturile spun că sunt legați în lanțurile întunericului PÂNĂ LA judecata zilei celei mari. Acest cuvânt „până la" pare să implice că atunci când ajungem la acel timp, interdicțiile sunt ridicate.

Gândul nostru nu este că Dumnezeu îi va elibera de interdicția lor, ci că Dumnezeu le va permite să se înșele pe ei înșiși în aceea că au găsit o cale diferită de materializare, separată de El, și aceasta este ceea ce pretind spiritiștii. Totuși, eu nu știu nimic despre aceasta și îi las în pace — n-aș merge la una din ședințele lor oricât mi-ar plăti.

Îți este frică?

Nu, nu-mi este frică de ei, ci mi-e teamă de Domnul. Respectul meu pentru Domnul îmi spune că nu trebuie să am nimic de-a face cu ei. Cred că aceia care o iau pe calea ședințelor, materializărilor și manifestărilor lor riscă foarte mult.

Vreau să spun că nu acuz mediile că sunt asociați cu spiritele, pentru că unii, după câte știu eu, sunt medii adevărate, făcând o lucrare reală și crezând că comunică cu spiritele ființelor umane moarte. Vreau să spun că pentru ei lucrarea lor pare reală. Spiritele rele se prezintă a fi spiritele morților și astfel înșeală omenirea, și așa se păstrează vie teoria că atunci când un om este mort, este mai viu decât oricând. Întreaga lume păgână este sub stăpânirea lor. Apostolul Pavel spune că aceia care îi cinstesc pe aceștia cinstesc pe demoni și nu pe Dumnezeu. Apoi el a vorbit despre unele doctrine ale diavolilor. Toți aceștia dăunează Bisericii, și lor le place să înșele pe poporul lui Dumnezeu. Așteptarea noastră este că ei vor crede că au rupt opreliștile pe care Dumnezeu le-a pus asupra lor în zilele potopului, și apoi, cu acest gând că au găsit o cale de a-L evita pe Dumnezeu, se vor materializa după cum au făcut în zilele potopului. Prietenii noștri spiritiști, nu că eu sunt prieten cu ei dar oamenii care sunt înșelați de spiritiști sunt toți prietenii mei, și toți cei care sunt sub înșelare sunt prietenii mei, iar cei care nu sunt sub înșelare îmi sunt încă mai buni prieteni — prietenii noștri spiritiști așteaptă ca această putere să crească și ca ei să se materializeze și să umble pe străzi, și nu m-ar surprinde dacă vor obține această putere. Ei sunt legați în lanțurile întunericului până atunci, apoi Dumnezeu nu va ține seama de acest lucru, în parte ca să-i încerce și să vadă dacă toate aceste secole de experiență, în care ei au văzut originea păcatului și au primit o idee despre Dumnezeu și despre dreptate, i-au învățat lecția necesară. El le va permite să facă aceasta, să creadă că îi ocolește planul și de asemenea să poată avea o parte în aducerea marelui timp de strâmtorare cu care această lume sau veac se va sfârși.

Vor apare ei în Biserică în corpuri umane ca învățători să înșele pe sfinți? Domnul a spus — și este cu mult mai bine să luăm ce a spus Domnul decât orice ar putea spune fratele Russell — că dacă ar fi posibil, ei ar înșela chiar și pe cei aleși, pe sfinți. Aceasta ar implica faptul că nu va fi posibil, dar că va fi posibil să înșele pe toți ceilalți afară de sfinți; de aici importanța de a fi sfinți și de a ne ține foarte strâns de Domnul.

MĂRTURISIREA EXPERIENȚELOR—Nu a îndemna. (Q710-1)

Întrebare (1911)—1—Trebuie ca frații să se îndemne la fapte bune la adunările de mărturisire a experiențelor, sau să se limiteze la propriile lor experiențe, binecuvântări etc.?

Răspuns—Ei bine, cred că îndemnul este un lucru și mărturisirea experienței este alt lucru. O adunare de mărturisire a experiențelor nu trebuie să fie intenționată strict ca o adunare pentru a îndemna; o mărturisire este dată mai mult cu presupunerea ca atunci când ți-ai mărturisit experiența, ea însăși să constituie, fără a spune acest lucru, un îndemn pentru alții să se străduiască pe calea dreaptă. Și aceasta este una dintre cele mai convingătoare mărturisiri care pot fi date. Omul care-și trăiește religia și ale cărui experiențe mărturisesc acea viață religioasă dă unul dintre cele mai bune îndemnuri posibile pentru alții ca să trăiască o viață bună. În același timp cred că nimeni nu poate găsi în mod cuvenit vreo greșeală la unul care, după mărturisirea experienței lui, ar adăuga un cuvânt sau două ca îndemn. Dar cred că este adevărat, după cum pare să implice întrebarea, că mulți greșesc presupunând că a da un îndemn este o mărturisire când nu este, și greșesc dând prea multe îndemnuri. Mărturisirea experiențelor, cred, sunt mai bune.

MĂRTURISIREA EXPERIENȚELOR—Să-și mărturisească experințele frații

care au o voce slabă? (Q709-2)

Întrebare (1915)—1—Ar fi egoism din partea unui frate sau a unei surori să ocupe timpul cu mărturisirea experienței la o adunare unde el sau ea nu poate fi auzită, și unde sunt alții doritori să vorbească care pot fi auziți? (Râsete)

Răspuns—Aceasta este puțin critic la adresa acelora care nu vorbesc destul de tare. Cred că modul potrivit de a pune problema ar fi acesta. Trebuie să considerăm că într-o anumită măsură este egoism a te ridica și doar a șopti o experiență, în special dacă este lungă, și care poate fi auzită doar de puțini ori poate de nimeni. Când prietenii dragi s-au adunat împreună cu cheltuieli considerabile din toate părțile țării cu scopul de a primi o binecuvântare, e păcat să pierzi timpul. Acest principiu este bun și la adunările de acasă. Noi putem compătimi cu cei care nu se pot face auziți, dar ei ar putea la fel de bine să-i șoptească Domnului în privat; prietenii nu vor avea folos dacă nu vorbesc destul de tare ca să fie auziți. Știți că apostolul Pavel a spus că el mai curând ar vorbi cinci cuvinte și să fie înțeles decât să vorbească zece mii de cuvinte pe care nimeni să nu le poată înțelege (1 Cor. 14:19). Aceasta este o lecție bună. Noi trebuie să vorbim limba care poate fi înțeleasă; și sugerăm ca toți să încerce să-și ridice vocea ca o trompetă. Unii trebuie să-și pună trei sau patru trompete.

Dar, dragi prieteni, nimic din ceea ce spunem nu este cu gândul să descurajăm pe careva dintre voi; pentru că noi credem că o mare binecuvântare vine la poporul Domnului din mărturisirea unei experiențe. De aceea sperăm că fiecare va găsi o ocazie să mărturisească o experiență. Dar dacă nu puteți vorbi ca să fiți auziți, vorbiți aproximativ șase cuvinte și stați jos, acesta ar fi sfatul nostru. Atunci veți avea ocazia de a vă ridica pentru Cristos și astfel de a primi o binecuvântare, și de asemenea veți ști că n-ați oprit pe altcineva. Mărturisește-ți experiența, dar fă-o pe scurt.

MÂINI—Puse pe capul jertfelor. (Q317-1)

Întrebare (1909)—2—Care a fost semnificația faptului că Marele Preot întotdeauna își punea mâinile pe capul jertfelor?

Răspuns—Nu sunt sigur dacă el întotdeauna își punea mâinile pe capul lor, dar când o făcea, implica faptul că le accepta, și că acestea îl reprezentau pe el, ca fiind sacrificiul lui. La fel era în cazul când un păcătos își punea mâinile pe o jertfă, aceasta era acceptată în locul lui și îl reprezentat pe el. Tot așa și în cazul Bisericii care și-a pus mâinile pe Pavel și pe Barnaba, acel act spunea, de fapt: Noi îi acceptăm ca reprezentanții noștri, și când pleacă ei reprezintă această Biserică din Antiohia, că Biserica va suporta cheltuielile lor, etc.

MÂNDRIE—Remediul ei. (Q550-1)

Întrebare (1911)—3—Ai ceva sugestii pentru tendința spre prea multă minte și nu destulă inimă?

Răspuns—Cred că aceasta este o boală foarte periculoasă, și cred că Marele Medic a pus medicamentul potrivit în cutia cu medicamente pe care ne-a dat-o; cred că El ne-a dat remediile potrivite în Cuvântul Său; El ne îndrumă să cultivăm smerenia și să cultivăm iubirea; smerenia va reduce mărimea capului, iar iubirea va crește mărimea inimii.

MÂNTUIRE—Comună și mare. (Q619-1)

Întrebare (1905)—1—”Mântuirea noastră comună" (Iuda 3) nu este mântuirea tuturor din moartea Adamică? Înțeleg bine că în timp ce se referă atât la faza cerească cât și la cea pământească, ea va continua de asemenea ca singura mântuire comună a lumii, în timp ce biserica are parte de „o mântuire așa de mare"?

Răspuns—Știu că apostolul folosește cuvintele „mântuirea noastră comună" și de asemenea vorbește despre o „mântuire așa de mare" (Evrei 2:3) când spune, „Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care, începând să fie vestită de Domnul, ne-a fost adeverită de cei care au auzit-o?" Putem înțelege că există o mântuire prin îndreptățirea prin credință, care este mântuirea comună, care se va aplica întregii lumi la timpul cuvenit. Apoi, există această minunată binecu­vântare, privilegiul de a fi comoștenitori cu Fiul lui Dumnezeu. Aceste afirmații pot fi luate în ambele moduri.

MÂNTUIRE—Lucrați la mântuirea voastră. (Q619-2)

Întrebare (1909)—2—Te rog explică cuvintele apostolului, „Duceți până la capăt mântuirea voastră ... Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după buna Sa plăcere, și voința și înfăptuirea" (Fil. 2:12, 13). Care este forța argumentului „căci" în acest pasaj?

Răspuns—Eu înțeleg a fi aceasta: Duceți până la capăt mântuirea. Adică, Dumnezeu v-a pus în școala lui Cristos și vă dă o anumită cunoștință și ajutoare care sunt pentru Biserică, și toate acestea sunt pentru edificarea Sfinților și pentru zidirea în cea mai sfântă credință, până ce toți ajungem la statura deplină a lui Isus Cristos, Capul, și a Bisericii, Corpul. Voi aveți de-a face cu această muncă de a deveni un membru al Corpului lui Cristos. Aceasta depinde de felul cum primiți din spiritul Său și cum primiți adevărul în inimi bune și oneste, cum lăsați să pătrundă și să lucreze în caracterul vostru.

Ce are de-a face „căci" cu aceasta? „Căci Dumnezeu este acela care lucrează". Dacă v-ați gândi să faceți acestea lucrând voi înșivă, ați spune, Cât de neajutorat sunt, am încercat și am căzut în același punct iarăși și iarăși. M-am descurajat atât de tare și nu știu ce să fac. Amintiți-vă că Dumnezeu este Cel care lucrează cu voi. Dumnezeu lucrează pentru voi sau împotriva voastră? Dumnezeu lucrează pentru tine dragă frate, cu tine, pentru tine. Ce vrea El să facă pentru tine? El vrea să te facă mai mult decât învingător, un membru al Corpului lui Cristos, și de aceea ne dă făgăduințe nespus de mari și scumpe prin care să putem deveni părtași ai naturii divine.

MÂNTUIRE—Mântuiți prin har în contrast cu a fi pierduți. (Q620-1)

Întrebare (1911)—3—Dacă un om este mântuit prin har poate fi el pierdut prin ceva ce ar putea face?

Răspuns—Avem moduri ciudate de a gândi, dragi prieteni, și trebuie să avem înțelegere unul față de altul. Nu râd de întrebarea fratelui nostru drag și nici voi nu râdeți, dar mă face să mă gândesc cât de nesatisfăcătoare sunt facultățile noastre mintale. Modul în care Dumnezeu ne mântuiește prin har nu este împotriva voinței noastre. El Se îngrijește de mântuirea noastră. El Se îngrijește de mântuirea fiecărui membru al rasei noastre. Nu este acesta har? Nu este aceasta o favoare? Favoare înseamnă har și har înseamnă favoare. Nu este o mare favoare că Dumnezeu S-a îngrijit de o cale prin care voi și cu mine să putem scăpa, și fiecare să poată scăpa de pedeapsa morții și să poată veni înapoi la viață veșnică și la favoare divină? Nu este aceasta o mare binecuvântare? Ba da, chiar că este. Deci, oricine va fi mântuit vreodată va fi mântuit prin har; dar va mântui Dumnezeu pe cineva împotriva voinței și cooperării lui? Niciodată. Nimeni nu va fi mântuit vreodată decât dacă acceptă favoarea lui Dumnezeu și cooperează cu favoarea și binecuvântarea divină. Așa că harul sau favoarea lui Dumnezeu se îngrijește de o mântuire întreagă, tot ce este legat de ea este asigurat, și apoi rămâne ca eu și voi și oricare altă persoană care aude și ajunge la o înțelegere și la o ocazie, să se folosească de aceasta, și dacă nu se folosește de ea, atunci primește harul lui Dumnezeu în zadar și nu va profita de el în nici un fel.

MÂNTUIRE—Din ce? (Q619-3)

Întrebare (1911)—1—A murit Cristos să ne mântuie să nu murim sau din puterea morții?

Răspuns—În oricare mod vrei să spui. El nu te mântuie să nu mori. Puterea morții este acum peste noi toți, și acea putere ne doboară treptat pe măsură ce trec zilele, până ce ne doboară de tot. Și atunci Domnul va salva nu numai pe cei care sunt sub puterea sau stăpânirea morții și care se duc spre groapă, spre mormânt, ci va elibera și pe cei care au ajuns complet în moarte. Toți vor ieși afară. „Toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși din ele" (Ioan 5:28-29).

MÂNTUITOR—Isus un mântuitor complet. (Q630-1)

Întrebare (1911)—2—A putut Cristos să fie Mântuitor deplin și complet dacă s-a cerut ceva de la om, fie în mântuirea cerească fie în mântuirea pământească?

Răspuns—Desigur că El a putut fi un Mântuitor complet. Să presu­punem că sunt zece oameni care sunt pe cale să se înece în apă, și să presupunem că eu am colace de salvare cu frînghii pe ele și le arunc lor și zic, „Le vedeți? Prindeți-vă bine de ele și vă voi trage afară! Prindeți-vă bine! Țineți-vă tare!" Toți au fost invitați să se prindă și să fie trași afară. Acum, dacă unul refuză acest mod de salvare după ce știe ce este și a auzit ce s-a spus, știe că este în stare să se prindă de frângie și are mâini cu ce să se prindă de ea și are toată puterea să se prindă bine de ea și să fie scos din apă, dacă el refuză acest lucru, persoana care a aruncat colacele de salvare a fost totuși Salvatorul tuturor acestor persoane. El i-a recuperat pe toți, pentru că, dacă după ce au fost astfel salvați în sensul că salvarea sau recuperarea le-a fost dată și ei au respins-o cu voia, este exact ca și cum ar fi sărit din nou în apă după ce au fost pe mal.

MÂNTUIȚI—Referitor la cei 144.000. (Q628-1)

Întrebare (1911)—3—”Și am auzit numărul celor ce fuseseră pecetluiți: o sută patruzeci și patru de mii, pecetluiți din toate semințiile fiilor lui Israel" (Apoc. 7:4). Aceasta înseamnă că numai aceștia vor fi mântuiți?

Răspuns—Nu, există unii care vor fi mântuiți și nu sunt pecetluiți. După înțelegerea noastră acești 144.000 corespund exact acestui om pe care l-am avut în întrebarea anterioară* (*Întrebarea 1, pag. 570). Dumnezeu ridică marele om, acest antitip a lui Moise, sau a fost în proces de ridicare — sau cu alte cuvinte acești 144.000, sămânța spirituală a lui Avraam despre care apostolul Pavel spune, „Și dacă sunteți ai lui Cristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori potrivit făgăduinței" (Gal. 3:29) — aceștia sunt sămânța lui Avraam care vor fi ca stelele cerului în contrast cu sămânța pământească a lui Avraam care vor fi ca nisipul de pe țărmul mării, și care va include în cele din urmă toate națiunile, popoarele, neamurile și limbile; după cum este scris despre Avraam, „Te-am rânduit să fii tatăl multor popoare" (Rom. 4:17) — nu numai tatăl poporului Israel, ci tatăl multor popoare. Deci toate popoarele care în cele din urmă vor fi mântuite vor veni sub Noul Legământ al lui Israel și toți vor deveni copiii lui Avraam prin credință și prin ascultare. Dar acum, între timp, înainte ca această binecuvântare să vină la Israelul trupesc și înainte ca ea să ajungă la toate celelalte popoare prin Israelul trupesc, Dumnezeu alege această clasă spirituală, acești 144.000. Și veți găsi în cartea Apocalipsei că despre acești 144.000 se spune că au fost strânși sau pecetluiți din cele 12 seminții ale lui Israel — pecetluiți câte 12.000 din fiecare seminție. Adică, Dumnezeu a plănuit totul ca și cum ar strânge întregul număr al seminției spirituale a lui Avraam din cele 12 seminții ale lui Israel — El a plănuit pe această bază. Apoi a primit pe atâția dintre copiii lui Israel după trup câți au fost vrednici de un loc în clasa spirituală, vrednici să-i aducă în acea clasă pecetluită, pecetluită cu Spiritul sfânt. Noi știm de exemplu despre faptul că Isus în timpul serviciului Său a strâns cam cinci sute de frați, cum îi numește Sf. Pavel. Știm de asemenea că în ziua Cincizecimii au mai fost câteva mii arătați ca vrednici și că au fost pecetluiți, iar mai târziu alte câteva mii de evrei. Și apoi mai știm că lucrarea de slujire a fost limitată exclusiv la națiunea evreiască timp de trei ani și jumătate după moartea lui Isus. Și apoi ei au avut iarăși aceeași ocazie ca și neamurile, și o ocazie mai bună decât neamurile în ceea ce privește condițiile, tot restul veacului Iudeu și până la timpul când cetatea Ierusalimului a fost distrusă în anul 70. În tot acest timp Dumnezeu a găsit evrei care aparțineau în mod literal celor 12 seminții, unii dintre ei aparțineau lui Așer — cei care au fost în Palestina au reprezentat pe cele 12 seminții, deși cei mai mulți au fost din seminția lui Iuda, a lui Beniamin și a lui Levi — aceștia au fost principalii, dar au existat și alții din alte seminții după cum remarcă Scripturile, și au fost reprezentate toate cele 12 seminții, iar unii din districtele din Asia Mică, Grecia și Roma, și oriunde au mers apostolii, ca de exemplu când au mers prima dată la Roma, sfântul Pavel a chemat mai întâi pe evrei la sinagogă și le-a explicat situația și le-a dat prima ocazie și a spus că era necesar, era potrivit ca Evanghelia să vă fie vestită mai întâi vouă. Acesta a fost programul lui Dumnezeu; El a vrut să ia dintre evreii aparținând diferitelor seminții atâția câți puteau fi găsiți — și apoi ce s-a întâmplat? Să presupunem că avem aici 12 coșuri și în fiecare ar fi 12.000 de boabe de mazăre; și un coș reprezintă seminția lui Iuda, altul reprezentând seminția lui Beniamin, altul a lui Isahar, Așer, Zabulon etc., și în unele sunt mai multe boabe de mazăre, în altele mai puține, dar în toate este mazăre în diferite cantități. Când toți evreii care erau potriviți pentru acest loc de a fi sămânța spirituală a lui Avraam au fost strânși și pecetluiți, atunci mesajul Evangheliei a trecut la neamuri. De ce? Pentru a umple măsura acestor 12 seminții. Cărei seminții aparțin eu? Presupun, sper că aparțin uneia dintre aceste măsuri și sper că voi aparțineți alteia, sau aceleiași; dar din oricare ați face parte va fi nevoie să se completeze numărul. Exact cum, de exemplu, guvernul Statelor Unite are anumite trupe în Insulele Filipine, și să presupunem că acolo este Regimentul 97 din New York, și alte Regimente din Missouri, și alt Regiment din Pennsylvania, și altul din Maryland, și acele regimente au numele lor obișnuite; dar să presupunem că din anumite motive, boală sau pierdere sau mai știu eu ce, aceste regimente scad la număr, așa încât ele nu sunt la standardul normal de o mie de oameni, sau câți oameni are un regiment, și guvernul spune, „Completați toate aceste regimente". Ei ar putea deschide un oficiu de recrutare aici în St. Louis și oamenii care ar fi recrutați aici în St. Louis ar putea merge să completeze Regimentul New York-ez, sau pe cel din Pennsylvania, după cum ar fi nevoie. Exact așa completează și Dumnezeu acest număr. El a început totul mai întâi cu Israelul, și acestor diferite seminții ale lui Israel li s-a dat un anumit număr fiecăreia, și când au intrat atâția câți au fost potriviți și au fost gata de a fi pecetluiți în acest fel, ceilalți au fost completați dintre neamuri. Așa spune apostolul Pavel în Romani 11, vă amintiți, că atunci când va intra plinătatea neamurilor, atunci orbirea lui Israel va fi îndepărtată. Imediat ce Dumnezeu va avea un număr suficient pentru a completa acești 144.000 toată lucrarea veacului Evanghelic se va sfârși repede. Se va sfârși, pentru că sămânța spirituală a lui Avraam va fi completă și nu se va mai adăuga nici unul la ea; nu va fi nici mai puțin cu unul nici mai mult cu unul; și imediat ce aceasta se va împlini, va veni, vedeți, glorificarea acestor 144.000 ca împărăție spirituală și apoi va veni binecuvântarea Israelului natural! După cum spune Sf. Pavel, „Tot Israelul va fi binecuvântat, tot Israelul va fi mântuit, tot Israelul va fi adus înapoi în favoarea și în armonia divină, și prin Israel binecuvântarea se va extinde la toate popoarele pentru că timpul cuvenit pentru împărțirea binecuvântărilor lui Dumnezeu pentru omenire va fi sosit; va fi venit timpul pentru binecuvântarea tuturor familiilor pământului prin Israelul natural", sub acest Israel superior și spiritual, cei 144.000. Și acești 144.000 sunt dintre evrei, englezi, irlandezi, galezi și toți ceilalți. Așa că în loc ca acești 144.000 să fie sfârșitul sau completarea lucrării, dragi prieteni, ei sunt doar începutul mântuirii lui Dumnezeu. Aceasta este mântuirea specială, aceasta este clasa aleasă, aceasta este clasa Mesianică al cărei Cap este Isus — și aceasta înseamnă doar un început. După aceasta va avea loc o mântuire generală pentru întreaga omenire. Dar aceștia sunt mântuiți la stări cerești în timp ce masa omenirii va avea oferta și ocazia mântuirii în trup, venind la perfecțiune umană și la viață veșnică ca ființe umane și la o deplină stăpânire pământească restabilită — tot ce a fost pierdut în Eden va fi restabilit prin acest mare Mesia.

MELHISEDEC—Biografia lui. (Q484-1)

Întrebare (1908)—1—Cine a fost Melhisedec?

Răspuns—Scripturile ne spun că Melhisedec a fost în același timp preot și rege. El a fost un personaj care a trăit în zilele lui Avraam. Vă veți aminti relatarea despre el că era dintr-o cetate numită Salem, care înseamnă „pace". Era cetatea păcii, iar el era regele acestei cetăți. Se presupune că Salemul era o cetate reprezentativă pentru împărăția păcii și că regele era un tip al Domnului nostru Isus Cristos în gloria împărăției Sale, când El va fi Prințul Păcii sau Împăratul Păcii. Ca preot, Melhisedec n-a oferit jertfe; el a fost un preot glorificat, și de aceea, după cum Aaron, preotul evreu, a reprezentat pe Domnul nostru în lucrarea lui de sacrificiu, Melhisedec, ca tip, a reprezentat pe Domnul nostru ca preot glorificat, un preot care domnește. Cu alte cuvinte, aici sunt două tipuri; unul prezentând serviciul pământesc al lui Cristos, suferințele lui Cristos, jertfirea lui Cristos și prezentarea meritului sacrificiului Său la Tatăl, toate tipificate în Aaron; apoi Biserica tipificată prin fiii lui Aaron, preoții subordonați și partea lor în sacrificiu, împlinind ce lipsește suferințelor lui Cristos; în timp ce preoția lui Melhisedec reprezintă pe Cristos și Biserica glorificați în împărăția gloriei, capabili și doritori să binecuvânteze toată lumea și să stabilească împărăția păcii, împărăția milenară, în care toată lumea va fi binecuvântată. Ni se spune foarte puțin despre Melhisedec. Apostolul ne spune că el n-are început al zilelor și nici sfârșit al anilor. Nu înțelegem că niciodată nu s-a născut sau că n-a murit niciodată, ci, mai curând, ca preot el era tipic, și că preoția lui n-a venit de la părinții săi, cum a fost cu preoția lui Aaron care a trecut de la un fiu la altul, ci preoția lui a fost una originală; el n-a avut părinți în această preoție de tip Melhisedec și n-a avut nici copii în această preoție; preoția sa a fost fără început și fără sfârșit în timp; și astfel el a fost un tip al lui Cristos a cărui funcție preoțească, ca preot al noii ordini a împărăției Milenare, nu este limitată, și nu-I vine prin ereditate, nici nu trece de la El la altcineva. În acest fel a fost Melhisedec un tip.

Fratele Harrison: Pot să mai pun o întrebare? Întrebarea mi-a fost pusă recent. Apreciez foarte mult ce ai spus, dar nu este bine să recunoaște și faptul că poporul evreu a fost foarte strict și specific în relatările lor și că nu este nici o relatare despre nașterea, părinții sau preoția lui Melhisedec? N-ar fi acest lucru cumva ca o explicație a scripturii care spune că el n-a avut început al zilelor sau sfârșit al anilor? Îți amintești că evreii erau foarte corecți în relatările despre genealogiile și cronologiile lor? Am vrut numai niște informații la acest punct dacă vrei.

Fratele Russell: Evreii nu pretind că țin o înregistrare a nașterii fiecărei persoane, după câte știm noi. Poate că au existat astfel de înregistrări, dar ele n-au făcut parte din relatările Scripturii. Ei erau obligați să consemneze pe toți preoții lor, și din acest motiv prietenii noștrii evrei de azi nu pot avea nici o preoțime, pentru că nici un evreu de pe pământ nu poate dovedi că este din sămânța lui Avraam prin linia lui Aaron. El poate pretinde că este din linia lui Avraam, dar nu poate dovedi că este din linia lui Aaron. Nici un evreu nu știe azi care pot fi fiii lui Aaron; așa că dacă și-ar primi țara înapoi și toate celelalte, nu și-ar putea restabili preoțimea, pentru că se cere ca fiecare preot care servește la altarul Domnului să fie în stare să-și arate genealogia ca descendent al lui Aaron. Aceasta nu s-ar aplica la Melhisedec, pentru că el a avut un ordin de preoție cu totul diferit. Apostolul arată aceasta în argumen-tarea sa când îl prezintă pe Melhisedec, astfel: „Evreilor, când vă spun despre Cristos că este după o nouă rânduială, voi sunteți înclinați să nu credeți (înțelegeți că parafrazez); veți spune: Unde este relatarea despre el? El nu putea fi preot dacă nu putea să arate despre sine că este din seminția lui Levi, un fiu al lui Aaron. Dar eu vă răspund, evreilor, și vă spun că Dumnezeu a dat un alt tip. Uitați-vă înapoi la Melhisedec; aveți vreo dovadă că el a fost din seminția lui Levi? Nu, Melhisedec a trăit înainte ca seminția lui Levi să fie inaugurată. Aveți vreo dovadă că Melhisedec a avut vreo legătură cu Levi? Nu. Atunci a fost o altă preoție, și doresc să vedeți că această altă preoție a lui Melhisedec a fost de un ordin mai înalt decât preoția lui Aaron, pentru că Avraam, care a fost tatăl lui Aaron după trup, a plătit zeciuială acestui preot Melhisedec, iar Aaron era în coapsele lui Avraam când a plătit zeciuială, și aceasta arată că din punctul de vedere al lui Dumnezeu, rânduiala lui Melhisedec este mai înaltă decât preoția Aaronică. Atunci, vă spun că Cristos este un preot după rânduiala lui Melhisedec. Acesta este argumentul aposto­lului. Este o rânduială superioară. Voi evreilor îmi cereți să vă dovedesc că pentru ca Isus să fie preot trebuia să vină din seminția lui Aaron. Seminția lui Aaron nu are nimic de-a face cu această preoție înaltă. Melhisedec a fost un tip al acestuia, Cristos este acesta". Nu cred că faptul că nu există vreo relatare ar avea ceva de-a face cu aceasta.

MEMORIE—Memorarea scripturilor, referitor la învingere. (Q486-3)

Întrebare (1911)—1—Este necesar ca toți să fie în stare să învețe pe de rost scripturile care ne sunt necesare pentru a arăta tuturor care este temelia nădejdii noastre, pentru a fi din clasa învingătoare?

Răspuns—Nu, dragul meu frate. Mă tem că dacă acesta ar fi testul, mulți dintre noi ar cădea; noi nu gândim în felul acesta. Ceea ce așteaptă Domnul este că, dacă ești cu adevărat loial Lui și studiezi Cuvântul Său, repetându-l din memorie sau căutându-l în vreun fel și spunând de ce crezi acele lucruri, vei putea fi în stare să arăți pe ce bază crezi așa. Nu doar să spui, „Cred că aceasta este în catehismul nostru". Aceasta nu este nici o dovadă; nici nu-i o dovadă să spui că crezi că se află în Biblie; ci găsește-o, înseamn-o și asigură-te de ceea ce crezi.

MERIT—Referitor la viața jertfită sau la ascultare. (Q487-1)

Întrebare (1910)—2—Meritul pe care Cristos, ca avocatul nostru, îl aplică pentru noi, este meritul vieții Sale jertfite, sau este meritul ascultării Sale perfecte?

Răspuns—Amândouă, dragi prieteni. Ascultarea perfectă L-a condus pe El să-Și jertfească viața și de aceea viața Lui jertfită a fost dovada perfectei ascultări de voința Tatălui. Și meritul acestui sacrificiu este în creditul Său și este lucrul pe care în cele din urmă îl va da ca preț de răscumpărare pentru întreaga lume, pentru ca întreaga lume să poată avea restabilirea; și meritul acestui sacrificiu îl atribuie acum sacrificiului vostru și al meu când îl acceptă pe al vostru și pe al meu ca sacrificii ale Lui.

MERIT—Folosirea întregului merit. (Q487-2)

Întrebare (1911)—3—De ce este esențial ca tot meritul lui Cristos să fie folosit mai întâi pentru casa credinței, și apoi să fie dat înapoi întreg înainte ca ceva din el să poată fi aplicat pentru omenire? Cu alte cuvinte, de ce să nu fie folosită o parte pentru fiecare, Biserica și lumea, în același timp?

Răspuns—Ei bine, nu știu dacă pot să explic mai clar decât am încercat deja. Dacă n-am reușit să explic clar în trecut, mi-e teamă că niciodată nu voi reuși. Nu știu cum să explic mai clar. Dacă cel care întreabă nu este mulțumit cu aceasta, va trebui s-o ducă la Domnul să afle de ce. Cred că acele lucruri sunt fixate pentru că Dumnezeu le fixează așa, și dacă noi vrem să știm de ce Dumnezeu stabilește lucrurile diferit de ceea ce noi ne-am imagina și am gândi, trebuie să mergem la El în rugăciune și să-i cerem să ne mulțumească. Dacă suntem prea nemulțumiți cu calea Sa, probabil ne va spune să stăm deoparte până în Veacul Milenar și atunci El ne va arăta totul, în mod real. Răspunzând pe scurt la întrebare, voi spune că acestea sunt două clase distincte; Biserica este o clasă și lumea este altă clasă, iar aplicarea meritului este arătată în ziua de ispășire ca fiind separată și distinctă pentru aceste două clase. Acum, dacă o parte din meritul lui Cristos este dat Bisericii să-l folosească în așa fel încât Biserica să poată fi îndreptățită, așa încât Biserica să se poată uni cu Cristos în sacrificiu, atunci putem spune că suma este mai mică cu acea cantitate. Se poate presupune că există o sumă de un milion de dolari, și să presupunem că iei din ei o sută de mii și-i folosești pentru altceva. În timp ce sunt luați o sută de mii, nu poți numi restul un milion de dolari pentru că lipsesc o sută de mii până la un milion. Ceea ce Cristos dă Bisericii este îndeajuns să completeze lipsurile fiecăruia, și aceasta ia o parte din acel merit; aceasta nu cere întregul merit; cere o anumită cantitate din merit ca să putem avea acest privilegiu de a ni se compensa slăbiciunile; și până când toată Biserica nu și-a terminat această lucrare de folosire a meritului atribuit, suma totală a meritului nu va fi acolo. Acum, care este diferența? Domnul va da, în timpul miei de ani, în timpul marii zile de mijlocire, toate aceste binecuvântări ale restabilirii; totul i se va da lumii; El nu le va da numai o parte din merit, ci totul în sensul restabilirii. Dar El trebuie să aibă întreaga cantitate pentru ca să mulțumească dreptatea pentru lume, ca lumea să poată obține beneficiul întreg al restabilirii. Este ca și cum Biserica ar fi o clasă total separată. El va lucra cu lumea și îi va da restabilirea. Nouă El nu ne dă restabilirea. Noi nu primim restabilirea. El numai completează pentru Biserică, atribuindu-vă vouă și mie destul ca să ne facă satisfăcători în ochii lui Dumnezeu; dar El are nevoie de întregul merit când îl aplică pentru lume pentru că El trebuie să-Și dea întreaga viață pentru lume, pentru restabilire — nereținând nimic. Dacă acum nu este clar, nu știu cum să spun mai clar.

MERIT—Cât de mult se cere pentru Adam. (Q488-1)

Întrebare (1911-Z)—1—Din moment ce Adam a păcătuit cu voia și conștient, și a fost condamnat individual, și din moment ce sentința a fost executată asupra lui și acum este sub această sentință, și acum nu are nimic și nu este nimic, cât de mult din meritul lui Cristos va fi necesar pentru eliberarea din starea sa condamnată?

Răspuns—Noi înțelegem că Adam, fiind încercat și găsit vinovat și condamnat la moarte, și murind sub acea condamnare, n-a făcut nimic să-și lichideze obligațiile în nici un sens al cuvântului; și se va cere mulțumirea deplină printr-un preț de răscumpărare pentru a-l elibera și a-i permite să aibă o altă încercare. Desigur, aceasta este adevărat în gene­ral despre întreaga familie umană. Ca și copii ai lui Adam cu noi se lu­crează ca rasă, în loc de indivizi, cu excepția Bisericii și a națiunii evreiești sub legea lor.

În timpul Veacului Milenar nu va mai exista nici o atribuire a meri­tului lui Cristos pentru nimeni, cum este atribuit acum Bisericii. Nouă ne este atribuit acest merit cu un scop special — să ne facă în stare să oferim jertfe acceptabile. În Veacul Milenar nimeni nu va avea nevoie de neprihănirea altuia pentru a fi acceptabil. Din contră, întreaga lume socotită ca unul, va fi tratată din acest punct de vedere; și Cristos, ca mare Mijlocitor, Profet și Rege, va mulțumi Dreptatea pentru Adam și pentru toți copiii săi, lucrând cu ei ca și cu unul. După ce va mulțumi Dreptatea, și astfel va cumpăra întreaga lume, marele Mijlocitor al Nou­lui Legământ îl va pune în aplicare, și sub acel Nou Legământ binecu­vântarea va începe cu Israel; dar fiecare membru al rasei umane va avea o ocazie de a ajunge la perfecțiune, după cum am arătat mai înainte.

Pentru a ajunge la adevărata esență a întrebării, noi vom pune chestiunea sub altă formă și vom spune: Dacă Adam ar fi trăit în Veacul Evanghelic, după înțelegerea noastră el nu ar fi fost acceptabil pentru oferta acestui Veac Evanghelic — n-ar fi fost consecvent cu aranjamen­tul divin să se procedeze cu Adam așa cum Domnul procedează cu Biserica, pentru că el, fiind condamnat personal, n-ar fi avut nimic ce să poată prezenta ca jertfă. Noi, din contră, avem ceva de prezentat — „Aduceți-vă trupurile voastre ca o jertfă vie". În timp ce corpurile noastre sunt cu lipsuri, avem totuși unele puteri, și acestea suntem invitați să le prezentăm. Noi avem corpuri pe care vrem să le constrân­gem la supunere. Aceasta este speranța noastră — să ni se permită să suferim cu Cristos, ca să putem fi părtași la gloria Sa.

Apostolul spune, „Nu știți că ... voi nu sunteți ai voștri? Căci ați fost cumpărați cu un preț. Slăviți deci pe Dumnezeu în trupul vostru!" (1 Cor. 6:20). Aceasta pare să implice că noi am avea ceva. Recunoscând pe Cristos ca centrul Planului lui Dumnezeu și ca Răscumpărătorul nostru, noi suntem chemați să renunțăm la păcat — glorificând pe Dumnezeu prin consacrarea vieților noastre, a trupurilor noastre, pentru serviciul Său. Dar dacă noi am fi fost păcătosul inițial și am fi fost condamnați inițial, nu vedem că am fi avut ceva ce să putem spune că era al nostru ca să putem da.

MERIT—În contrast cu dreptatea. (Q489-1)

Întrebare (1911-Z)—1—Ce deosebire ai face tu între dreptatea Domnului nostru și meritul Său?

Răspuns—Dreptatea Domnului nostru au fost acțiunile Lui drepte, conduita Lui corectă, caracterul Său perfect când a fost om, când a fost în încercare. Meritul este aprecierea divină, estimarea divină a acelui caracter, a acelei purtări drepte. Din momentul când El a încetat să mai fie un om, Domnul nostru nu mai are o dreptate ca ființă umană. Acea dreptate care a fost a Lui înainte de consacrare și pe care Și-a menținut-o, constituie un merit în ochii lui Dumnezeu, care este acum atribuit Bisericii și care va fi folosit de El să șteargă păcatele întregii lumi, în curând. Există merit suficient; pentru că un om a fost condamnat la moarte, și mai târziu alt om a fost găsit vrednic de viață. De aceea, acest merit, această valoare a jertfirii unei vieți nevrednice de moarte este la dispoziția Sa în aranjamentul divin.

MERIT—Va avea Biserica tot meritul când va trece dincolo de văl? (Q489-2)

Întrebare (1912-Z)—1—Nu va avea Biserica, după ce va fi trecut dincolo de văl, tot meritul lui Cristos în mâinile ei pentru a-l pune pe capacul ispășirii?

Răspuns—Nu; Biserica nu are nimic de-a face cu ispășirea pentru păcat, întocmai cum preoții subordonați nu aveau nimic de-a face cu prezentarea sângelui pe capacul ispășirii în Ziua Ispășirii.

O vedere corectă a acestui fapt, credem că este aceasta: Marele Preot, Isus, S-a înălțat la cer și a atribuit meritul Său pentru Biserică. Cei care au așteptat în „odaia de sus" pentru binecuvântarea de la Cinci­zecime s-au prezentat înaintea lui Dumnezeu, dorind să fie acceptați de El ca jertfe. Ei nu s-au sacrificat pe ei înșiși, ci doar s-au prezentat pentru jertfă. Astfel citim: „Vă îndemn, dar, fraților ... să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie". Problema prezentării este a noastră, nu a Domnului; acceptarea oferirii ca jertfă este în întregime lucrarea Dom­nului — a Marelui Preot. Odată cu acceptarea corpului nostru ca jertfă noi încetăm să existăm ca oameni și de atunci, în ochii lui Dumnezeu și unul în ochii altuia, suntem membri vii ai Celui Uns — Marele Preot.

Marele Preot a acceptat Biserica în ansamblu prin prezentarea ei la Cincizecime. Și în armonie cu Scripturile, noi venim în această favoare sau har care rămâne deschis până când ultimul membru al Corpului lui Cristos va fi desăvârșit și trecut dincolo de văl. Lucrarea de dincolo de văl nu va fi a noastră ca preoți subordonați. Stropirea sângelui țapului Domnului va fi lucrarea Marelui Preot după cum a stropit și sângele vițelului. Ilustrația „Miresei" trebuie eliminată clar din orice idee cu privire la sacrificiu și trebuie asociată doar cu Răscumpărătorul și Mirele, ca și comoștenitori în Împărăția Sa. Ilustrația preoților subor­donați se aplică Bisericii cu privire la toate lucrurile legate de jertfă.

MERIT—În contrast cu haina sau îmbrăcămintea. (Q490-1)

Întrebare (1912-Z)—2—Ar fi corect să spunem că meritul lui Cristos nu poate fi comparat cu o îmbrăcăminte sau haină decât după consacrare?

Răspuns—O haină este o acoperitoare. Haina de nuntă din pildă reprezintă meritul Domnului nostru atribuit poporului Său ca o acoperitoare pentru lipsurile sau imperfecțiunile cărnii. Această haină face ca Biserica să fie cunoscută ca Mireasă în devenire, care recunoaște conducerea lui Isus, Domnul ei. Altă ilustrație reprezintă pe membrii Bisericii purtând haine albe și bonete, ilustrarea preoțimii subordonate. În această ilustrație preoții reprezintă pe frați sau pe membrii Corpului și arată că ei nu sunt independenți, ci subordonați sau supuși Conducerii lui Isus.

Haina dreptății lui Cristos atribuită Bisericii pentru a-i acoperi lipsurile și a o face acceptabilă, dă loc sau se transformă într-o haină a propriei sale dreptăți, la înviere. După cum Domnul nostru Isus este reprezentat îmbrăcat în in alb, la fel și Mireasa este ilustrată ca gătită în in subțire, „dreptatea sfinților". Haina atribuită acoperă numai lipsurile și imperfecțiunile noastre trupești din timpul prezent.

Corpul nou pe care Dumnezeu ni-l va da la înviere va fi perfect în sine și nu va avea nevoie de atribuirea meritului lui Isus. Corpul spiritual al celor care vor ajunge la „întâia înviere" va fi absolut, complet, perfect, așa cum a fost corpul lui Isus la înviere. Haina dreptății lui Cristos a fost atribuită să ne acopere imperfecțiunile trupești.

Noua haină trebuie să fie brodată. Și această ilustrație arată strădu-ințele noastre din timpul prezent de a dezvolta asemănarea de caracter cu Isus — spre perfecțiune, în spirit. După cum citim, „Este semănat (Noua Creatură, sufletul) în slăbiciune și înviază în putere; este semănat în necinste și înviază în slavă; este semănat trup natural (având nevoie de atribuirea meritului lui Isus) și înviază trup duhov­nicesc (în posesia unui merit al lui propriu)" (1 Cor. 15:43, 44).

MERIT—Este meritul împărțit? (Q490-2)

Întrebare (1912-Z)—1—Ai arătat că nimic mai puțin decât întregul merit al lui Cristos n-ar fi suficient pentru păcatele oricărei persoane din familia umană. Cum să ne gândim atunci la împărțirea acestui merit între diferitele persoane care compun Biserica Întâilor-născuți și între persoanele care vor alcătui clasa restabilirii în viitor?

Răspuns—Punerea întregului merit al lui Cristos în mâinile Dreptă­ții garantează o deplină mulțumire a Dreptății pentru toate slăbiciunile adamice ale întregii omeniri — chiar înainte ca acel merit să fie însușit în mod specific. Și din moment ce Biserica a fost parte din lume, pentru care meritul jertfei este un preț suficient, Dumnezeu a putut fi drept când a atribuit fiecăruia care vine în numele și meritul lui Isus destul din meritul Său ca să compenseze pentru imperfecțiunile și greșelile lui; și așa este cu toată această clasă — „Biserica Întâilor născuți". Atribuirea acestui merit pentru Biserică separat și aparte de lume, angajează și obligă acel merit pentru un timp ca să compenseze imper­fecțiunile trupești ale Bisericii, așa încât să permită acestei clase să ofere lui Dumnezeu o jertfă îndreptățită, și de aceeea, acceptabilă.

Dar acesta este numai atribuit sau împrumutat Bisericii, pentru că Biserica nu dorește să păstreze drepturile pământești ale lui Isus. Biserica vrea să jertfească tot ce are și astfel să urmeze exemplul lui Isus. Și Marele Preot le atribuie destul din meritul Său pentru a face sacrificiul Bisericii acceptabil când este oferit de Marele Preot. Când toată Biserica Întâilor-născuți va fi ajuns la răsplățile naturii spirituale, tot meritul Marelui Preot, Isus, va fi eliberat, în ceea ce-i privește pe ei — întreaga cantitate va fi din nou liberă în mâinile Dreptății, cum a fost când Isus S-a înălțat la cer.

MIJLOCITOR—Pentru oi sau pentru capre? (Q465-1)

Întrebare (1909)—2—S-a spus că clasa oilor în Veacul Milenar nu vor avea nevoie de mijlocitor — doar caprele.

Răspuns—N-aș fi de acord cu această declarație. Scripturile pun întreaga lume sub Mijlocitorul. Fiecare persoană cu excepția Corpului Mijlocitorului este inclusă în aceasta. Mijlocitorul vine și stă între aceștia. În timpul întregului Veac Milenar toți vor fi sub acel Mijlocitor. Nu va exista comunicare între Dumnezeu și lume decât la sfârșitul Veacului Milenar. Lumea va fi îndreptățită prin faptele ei — real. Biserica este într-o stare diferită. Când Împărăția Milenară a lui Cristos va fi stabilită, El va lucra cu toată lumea și îi va ridica sus, sus prin înviere și restabilire — sus la tot ce a avut Adam — la tot ce a pierdut Adam, și în acea stare perfectă ei vor fi pregătiți să fie predați Tatălui. În timpul Veacului Milenar El nu-i va preda Tatălui, pentru că Tatăl a stabilit ca El să fie Judecătorul lor, să fie Regele lor, să fie Mijlocitorul lor — și totul se centrează în aceasta, pentru că Cristos și Biserica sunt una. Aceasta va însemna îndreptățire pentru lume. Îndreptățire înseamnă a face drept — a face just. Ce a fost Adam la început? El a fost un om drept. Când a păcătuit a devenit nedrept, a devenit imperfect, a decăzut. Îndreptățire înseamnă a fi ridicat la acel loc de perfecțiune unde toți să fie ascultători. Aceasta va face Cristos pentru toată lumea. Ei vor fi îndreptățiți, fiecare om după faptele sale. Așa că întreaga lume la sfârșitul Veacului Milenar va fi în acea stare în care vor putea fi predați Tatălui. Dacă vreun om ar fi acum predat Tatălui, aceasta ar însemna distrugerea lui, dar când lumea va fi fost ridicată de către Mijlocitor și predată Tatălui perfectă, nu vor mai avea nevoie de Mijlocitor pentru că vor fi drepți în mod real — nu numai socotit. Deci vedeți că în timpul veacului Milenar nu numai caprele vor avea nevoie de un mijlocitor, ci și oile vor avea nevoie de un mijlocitor. Dumnezeu a făcut acest aranjament pentru că a văzut că unii din lume vor fi oi. Clasa capre, care vor fi distruși, vor fi cei care nu se vor folosi de acel aranja­ment. După cum am fost învățați, lumea, oile și caprele, nu va avea de-a face cu Tatăl — decât la sfârșitul veacului vor avea de-a face cu Tatăl.

MIJLOCITOR—Față de Avocat. (Q466-1)

Întrebare (1909)—1—Mijlocitor și Avocat — în ce fel se aseamănă — în ce fel se deosebesc?

Răspuns—Cuvântul „mijlocitor" în limba noastră engleză poate fi folosit și este adesea folosit în conversația obișnuită în sens diferit de acela în care este folosit în Biblie. Adică, s-ar putea spune uneori: „Eu ocup o poziție ca un fel de mijlocitor în casa noastră. Adică, toate dificultățile se rezolvă prin mine". Acesta este un mod de a folosi cuvântul, dar nu este cel scriptural. În Scripturi fiecare utilizare a cuvântului „mijlocitor" este în legătură cu un legământ. Eu nu l-am folosit întotdeauna așa în trecut. L-am folosit într-un mod larg, neremarcând că Biblia folosește cuvântul întotdeauna în legătură cu un legământ. Cristos este mijlocitorul Noului Legământ. Așa că de aici încolo eu îl voi folosi în acest sens restrâns. Dacă găsiți că am scris altceva să știți că este o scăpare și nu este intenționat. Un mijlocitor stă între două părți să vadă dacă se face dreptate ambelor părți. Să presupunem că tu și cu mine vrem să construim o casă. Tu ești de acord s-o construiești pentru cincisprezece mii de dolari, în termenii și condi-țiile puse. Se obișnuiește ca într-un astfel de caz să ai un „mijlocitor" și „mijlocitorul" într-un astfel de contract este numit de obicei arhitect. Atunci avem un arhitect — un mijlocitor — care face planurile și condi­țiile și tu accepți aceste specificări. La fel, în orice tranzacție de afaceri, dacă dai un cec pentru ceva, se face un contract. Tu ești de acord și te angajezi prin el. Deci acesta este un legământ sau un contract între noi. Unde este mijlocitorul? Legea. În fiecare caz unde sunt implicate două părți, mijlocitorul observă dacă totul este drept. Cristos a răscumpărat lumea și El va fi Mijlocitorul pentru a împărți anumite binecuvântări. Iehova este de acord să-i ia și să-i accepte pe acești oameni din lume prin acest Mijlocitor. Cristos este de acord să ridice lumea la perfecțiune — El stă între Dumnezeu și ei. El îi reprezintă în fața lui Dumnezeu. El poate sta între ei și Iehova și le dă tot ajutorul în virtutea sacrificiului pe care deja l-a făcut. El îndeplinește prevederile Noului Legământ pentru lume, asigurând lumea și dând asigurare lui Dumnezeu, iar la sfârșitul veacului îi va preda Tatălui perfecți — restabiliți la perfecțiunea pier­dută în Adam. Un avocat este împuternicitul tău — el nu este împu­ternicitul altuia — el nu este niciodată pentru altă parte decât pentru tine. El are dreptul să meargă la proces pentru că este membru al curții. Tu nu poți merge oricând la proces, ci trebuie să ai un avocat care să te reprezinte. Tu ești liber și ai o poziție bună — nu ești condamnat de tribunal, dar trebuie să-ți iei un avocat care cunoaște în totalitate legile noastre — trebuie să ai un avocat. Un avocat nu este un mijlocitor, ci este reprezentantul tău înaintea curții. Așa că Biserica are un avocat la Tatăl. „Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Avocat: pe Isus Cristos Cel drept" (1 Ioan 2:1). Ce va spune El pentru noi? El va arăta Tatălui că noi avem imperfecțiuni dar El știe că inimile noastre sunt drepte și acesta ar fi un caz potrivit pentru îngăduință. Noi avem iertarea păcatelor prin credința în sângele Său.

MIJLOCITOR—Referitor la Cristosul glorificat. (Q467-1)

Întrebare (1909)—1—Pe baza căror scripturi pretinzi tu că Cristosul glorificat cu toată puterea în mâinile Sale va fi „omul" Mijlocitorul?

Răspuns—Noi nu pretindem că un om a fost vreodată mijlocitorul; noi pretindem că Mijlocitorul este Noua Creație, Cristosul glorificat, că Isus ca om n-a putut fi Mijlocitorul, El trebuia să-Și sacrifice umanitatea ca jertfă pentru păcat, înainte de a avea dreptul să-Și folosească meritul sau sângele pentru a pecetlui Noul Legământ, și nu putea exista un Nou Legământ fără această pecetluire, nici nu putea exista un Mijlocitor, și astfel în mod necesar Mijlocitorul trebuia să fie Domnul înviat. Așa că Mijlocitorul Noului Legământ nu este Biserica în trup. După ce amândoi, Capul și Corpul, vor fi trecut dincolo de văl, atunci, pe plan spiritual, tot meritul fiind centralizat bineînțeles în Cap, ei împreună cu El vor fi Mijlocitorul. Exact la fel cum atunci când mă uit la fața voastră, nu mă adresez mâinilor voastre și nu mă uit la picioarele voastre și nu mă adresez lor, nici capului vostru fără corp, ci mă adresez capului vostru, și când fac aceasta, includ și corpul. Deci, Domnul Isus este Capul și va avea un corp pe care îl pregătește acum în acest Veac Evan­ghelic, și acel corp întreg va fi cu El ca Mijlocitor în timpul Veacului Milenar și atunci va fi împărăția mijlocitoare. Nu poate exista o lucrare mijlocitoare între Dumnezeu și oameni până ce se completează Corpul lui Cristos și începe împărăția mijlocitoare, și ea va ține de-a lungul miei de ani, apoi împărăția mijlocitoare se va sfârși, pentru că atunci Cristos, nu numai Isus Capul, ci și Biserica, Corpul Său, vor preda Împărăția Tatălui.

MIJLOCITOR—Referitor la Omul Isus Cristos. (Q467-2)

Întrebare (1913)—1—”Un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: omul Cristos Isus" (1 Tim. 2:5). Te rog explică mai departe gândul exprimat de tine despre Cristos Noua Creatură în legătură cu această declarație, Omul Isus Cristos, mijlocitor.

Răspuns—Cuvintele apostolului au fost: Este un singur mijlocitor între Dumnezeu și om, Omul Isus Cristos, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți: faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenită. Isus este acest mijlocitor; nu înseamnă că a făcut deja această lucrare de mijlocire; El este cel care va face lucrarea, exact la fel cum, de exemplu, dacă Președintele Wilson ar fi aici, dar încă n-a venit timpul pentru instalarea lui, și dacă s-ar ști că este ales, atunci noi am putea vorbi despre el și am putea spune: dl. Wilson, președintele. Cineva ar putea spune că încă nu este instalat, nu este președinte, dar este ales președinte; el este cel votat deja; nu există nici o îndoială, el va fi președintele. Așa că în cazul lui Isus, apostolul arată spre Isus și spune că omul Isus Cristos S-a dat pe Sine, El este cel care va fi Mijlocitorul, El este Mijlocitorul, El Și-a început lucrarea ca Mijlocitor, pentru că primul Său lucru ca Mijlocitor este să junghie jertfele Sale, și El deja a făcut această lucrare în ceea ce privește propria Sa jertfă, și de 1.800 de ani El junghie jertfele țapului care a reprezentat Biserica Sa; și această lucrare de junghiere a clasei țapului, membrii Corpului Său, o face de 1800 de ani încoace, și în tot acest timp El este un Mijlocitor, Mijlocitorul care-și junghie jertfele, și numai după ce va fi terminat toată această lucrare de junghiere a „jertfelor mai bune" va avea sângele ispășirii care va fi folosit ca putere de pecetluire pentru acel Nou Legământ. Noua Creație este cea care se ocupă de toate aceste sacrificii, Isus și Corpul lui Isus în carne. Când El va fi terminat lucrarea de jertfire, atunci Își va scoate haina de sacrificiu și Își va pune hainele Sale de glorie după cum preotul a îmbrăcat hainele de glorie și frumusețe. Atunci El va fi fost împlinit întreaga lucrare și va fi gata să binecuvânteze întregul popor, și toate familiile pământului vor fi binecuvântate prin acel mare Mijlocitor care va sta între Dumnezeu și oameni.

MIJLOCITOR—Cine? (Q468-1)

Întrebare (1916)—2—Te rog explică 1 Timotei 2:5, 6. Cine este mijlocitorul?

Răspuns—Presupun, dragi prieteni, că nu vă gândiți să explic acest text în detaliu, pentru că ne-ar lua tot timpul rămas. Este tratat amănunțit în Vol. 5. De aceea trebuie să fim scurți pentru a da o parte cuvenită și celorlalte întrebări. „Este...un singur Mijlocitor între Dum­nezeu și oameni: omul Isus Cristos, care S-a dat pe Sine". Aceasta arată persoana lui Isus, și la timpul când S-a dat pe Sine El a fost singur. Nu existau membri ai Corpului Său. El S-a dat pe Sine o răscumpărare pentru toți. Această lucrare de răscumpărare este baza tuturor lucrurilor. Acea primă lucrare Isus a făcut-o singur, iar voi și cu mine nu avem nimic de-a face cu darea acestui preț de răscumpărare pentru că s-a dat viața unui om perfect în schimbul unui om perfect, iar voi și cu mine suntem toți membri ai acelui om dintâi și condamnați din cauza lui și n-am putut răscumpăra pe fratele nostru în nici un sens al cuvântului. Isus încă n-a devenit mijlocitorul. El nu va fi Mijlocitorul până când se inaugurează Noul Legământ. Totuși, în alt sens, El este mijlocitorul, exact ca atunci când S-a născut și a fost copil în Betleem, „Eu pentru aceasta...am venit în lume" (Ioan 18:37) dar El n-a luat împărăția pe când era copil și nu a avut dreptul să devină rege până când a ajuns la maturitate și S-a predat în consacrare, și nici chiar atunci, ci după ce Și-a împlinit consacrarea în moarte. Totuși, profetic se vorbește despre El ca despre un rege pe când era copil și la fel și ca mijlocitor. El va fi mijlocitorul Noului Legământ. Înainte de venirea lui Isus, Dumnezeu a spus că va face un Legământ Nou: Ieremia 31:31. Domnul le-a spus evreilor: „„Iată, vin zile,” zice Domnul, „când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un Legământ Nou”" — „voi lua din trupul lor inima de piatră și le voi da o inimă de carne" (Ier. 31:31, Ezec. 11:19). Aceasta toată va fi lucrarea Noului Legământ și va trebui să înceapă cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda și să se extindă la toate familiile pământului. Casa lui Israel și casa lui Iuda nu sunt în favoarea lui Dumnezeu în prezent.

Legământul nou special la care se referă Domnul, „Adunați-Mi pe credincioșii Mei care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!" (Psa. 50:5), acest Legământ de sacrificiu este acela care se socotește acum. Isus a fost primul dintre acești sfinți care s-a consacrat și Și-a predat viața în ascultare de voința Tatălui. El a deschis calea așa ca voi și cu mine să ne putem oferi trupurile ca sacrificii acceptabile pentru Domnul. Aceasta este lucrarea din prezent, și toată această companie vor fi membri ai marelui mijlocitor — un singur mijlocitor. Corpul nu este complet încă. Numai Isus a trecut dincolo de văl. El a fost Capul. Dumnezeu L-a înviat mai întâi pe Isus și ne învie și pe noi prin Isus; așa că întreaga Biserică a lui Cristos este în curs de înviere. „Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica, dintre frații voștri, un proroc ca mine; pe El să-l ascultați în tot ce vă va spune. Și oricine nu va asculta de prorocul acela, va fi nimicit din mijlocul poporului" (Fapt. 3:22, 23). Vedem că acel mare profet este marele mijlocitor al veacului Milenar. Noul Legământ între Dumnezeu și om, omenire. Isus a fost primul înviat. La timpul când apostolul a scris aceste cuvinte Isus era singurul. Acum membrii corpului lui Isus Cristos sunt înviați și duși lângă cap. Noi sperăm să fim membri ai Cristosului în glorie; atunci mijlocitorul va fi complet și lucrarea mijlocitorului va începe.

MILENIU—Nu vor fi copii atunci. (Q492-1)

Întrebare (1910)—1—”Nu vor mai fi în el copii care trăiesc puține zile, nici bătrâni care să nu-și împlinească zilele. Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr și cel ce va muri în vârstă de o sută de ani va fi blestemat ca păcătos". Ce sens are această declarație din Isaia 65:20?

Răspuns—Eu înțeleg că aici se descrie timpul din Mileniu când viața scurtă prezentă va fi un lucru al trecutului; acolo nu vor mai exista copii care să moară la vârsta de câteva zile. Un păcătos care va muri la vârsta de o sută de ani, blestemat de Dumnezeu, care va muri în moartea a doua, va fi doar un copil în acea nouă ordine de lucruri; exact la fel cum a fost cazul înainte de potop când media duratei de viață a fost între 600 și 900 de ani; atunci oricine murea la 100 de ani murea practic în copilărie, pentru că, de regulă, nu erau recunoscuți pe deplin dezvoltați ca bărbați și femei decât în jurul vârstei de 100 de ani. Mulți dintre acești patriarhi, vă amintiți, au avut primul copil între 60 și 90 și 100 de ani. Așa că acesta ar fi gândul meu despre sensul acestui pasaj. Nu spune că nimeni nu va muri mai repede de 100 de ani. Ar putea fi unii atât de incorigibili și atât de contrari ordinii divine a lucrurilor, încât vor muri mai repede de 100 de ani. Dar în general, gândul meu este că se in­tenționează să ni se garanteze că Dumnezeu are în plan 100 de ani de încercare pentru fiecare membru al rasei umane. Totuși, unii dintre aceștia poate că au fost încercați într-o anumită măsură în viața prezentă, și dacă este așa, ar putea influența durata timpului de încercare de atunci; nu știm; va fi timp destul să aflăm când ajungem acolo. Să nu ne facem griji de podurile care nu sunt terminate până când nu ajungem la râu.

MINĂ—Însemnătatea minelor din pildă. (Q536-1)

Întrebare (1911)—2—Ce reprezintă mina din pilda minelor? Dacă răspunsul va fi că prin mine se înțelege îndreptățirea, te rog explică ce se înțelege prin cele zece mine de la sfârșit, și faptul că servul cu zece mine a primit mina de la servul care a avut o mină (Luca 19:11-28).

Răspuns—Există două pilde care sunt asemănătoare în multe privințe; una descrie că s-a dat fiecărui serv câte o mină, și alta descrie darea diferiților talanți, unora mai mulți altora mai puțini, un talant, doi talanți, cinci talanți. Și ei au câștigat diferite mine. Pilda cu talanții, putem remarca, pare să se potrivească foarte bine cu diferitele talente pe care poporul lui Dumnezeu le posedă. De exemplu, cineva poate avea talent pentru conversație în particular. Altul poate avea talent care să fie în aceeași direcție și de asemenea un altul pentru serviciu public. Iar altul poate avea talent pentru scris. Deci vedeți că unul poate avea mai multe talente iar altul numai un talent, într-o măsură remarcabilă. Cel puțin aceasta credem noi că a avut Domnul în minte când a spus această pildă. Aceasta ne-ar reprezenta pe voi și pe mine în diferitele noastre stări ale minții, trupului și ocaziilor, iar răsplata talanților ar fi că acela care este credincios în folosirea a ceea ce are, fie că a fost unul, două sau cinci talente, dacă au fost credincioși în puține lucruri, unii mai mult alții mai puțin, toți cei la fel de credincioși vor obține aceeași răsplată generală.

Pilda minelor a fost diferită, prin aceea că fiecare serv a primit câte o mină separat — o singură mină, nici mai mult, nici mai puțin; Domnul n-a explicat ce înseamnă mina, de aceea voi și cu mine suntem lăsați să încercăm să înțelegem din fapte și circumstanțe etc., la ce s-ar putea referi ele. Am sugerat în Turnul de Veghere că aceste mine reprezintă îndreptățirea, că fiecare primește îndreptățirea, fie că are mai multe talente sau mai puține talente, și acea îndreptățire înseamnă a-l face pe individ drept sau acceptabil pentru Dumnezeu. După ce este astfel făcut drept sau acceptabil pentru Dumnezeu prin această binecuvântare care-i vine, îndreptățirea, care îndreptățește întreaga lui ființă, și fie că are capacitate mai mare sau mai mică, ei sunt îndreptățiți prin acea singură binecuvântare a minelor din pildă. Așa că, dacă aveți multe talente nu vor fi socotite dacă nu sunteți mai întâi îndreptățiți. Acest dar al Domnului, îndreptățirea, este un dar special pe care ni-l dă, și acesta te-a făcut într-adevăr servul Lui. Îndreptățirea acoperă toate talentele naturale pe care le ai, multe sau puține, și la sfârșitul cursului tău ca serv al Lui trebuie să prezinți tot ce ai Domnului și El te va chema la socoteală la sfârșitul acestui veac pentru toate talentele pe care le ai, tot acest lucru venind prin îndreptățire și n-ar fi socotit deloc fără îndreptățire.

Se întreabă mai departe cum va fi luat talantul de la o persoană și dat celui care l-a folosit. Aceasta pare să se aplice la amândouă pildele. Dacă unul neglijează folosirea ocaziilor și privilegiilor, ele vor fi date altuia. Sf. Pavel ne dă o ilustrație în această direcție. În experiența lui, Sf. Pavel, vă amintiți, a găsit pe unii frați care nu erau în mare măsură sau extrem de grijulii în a fi folosiți în serviciul Domnului, iar el s-a străduit cu atât mai mult să facă tot ce a putut; dacă un frate făcea mai puțin în vreun fel, era altă ocazie pentru Sf. Pavel să vină și să facă mai mult. El sugerează în unele locuri că, dacă ei și-ar fi îndeplinit responsa­bilitatea, s-ar fi îngrijit de bunăstarea lui temporară, și a menționat aceasta după ce a ajuns în alt loc. El nu le-a spus când era acolo. Acum, dacă voi ați fi ales să contribuiți la cheltuielile mele, puteam să servesc cauza mult mai bine când eram la voi, dar s-a întâmplat că am fost obligat să lucrez să fac corturi ca să nu fiu o greutate pentru nici unul din voi. Dar ei au pierdut un mare privilegiu. El sugerează că dacă ar găsi pe cineva care ar pierde o ocazie și că dacă el ar putea lucra în plus ca să obțină acea ocazie, ar fi bucuros s-o facă și pe aceea. Așa că voi și cu mine avem mulți talanți care ne aparțin în mod natural, și trebuie să folosim credincios acei talanți și mine în serviciul Domnului, și dacă există vreo nereușită din partea cuiva, nu trebuie să ne oprim și să ne certăm cu el și să nu-i folosim pe ai noștri, ci să mergem înainte și să-i folosim, folosind această ocazie pe care fratele o neglijează și împlinind-o, așa că vom obține o mare binecuvântare chiar dacă el pierde una.

MINUNI—În numele lui Isus. (Q492-2)

Întrebare (1908)—1—Mi se cere să explic Marcu 9:38, 39, 40: „Și Ioan I-a zis: „Învățătorule, noi am văzut pe un om alungând demoni în Numele Tău și l-am oprit pentru că nu venea după noi”. „Nu-l opriți”, a spus Isus, „căci nu este nimeni care să facă o minune în Numele Meu și să Mă poată vorbi de rău îndată după aceea. Cine nu este împotriva noastră este pentru noi”".

Răspuns—Cu greu aș putea să explic mai clar decât este explicat. Cred că noi trebuie să credem aceasta așa cum scrie și să nu explicăm deloc. Dacă am încerca să explicăm, ar trebui să explicăm la nesfârșit pentru că n-ar putea fi clarificată mai bine.

Dacă o persoană face minuni în numele lui Isus, noi nu trebuie să ne amestecăm nici să-i interzicem s-o facă; nu trebuie să spunem, „Pentru că nu vii cu noi, vom vorbi rău despre tine, sau te vom opri". Vom lăsa aceasta pentru Domnul. Dacă Domnul vrea să-l oprească, El poate s-o facă. Nu este treaba voastră sau a mea să-l oprim. Treaba noastră este să fim atenți la noi înșine și să ne ținem cât putem de aproape de Învățătorul, și să ne ținem inimile cât se poate de clar în adevăr și să evităm orice ne-ar încurca; și dacă un frate sau o soră are ceva cu care noi nu putem fi de acord, să-i lăsăm în pace; dacă ei fac ceva, fie învățare, fie altceva, care este un lucru bun, și-l fac în numele Domnului, noi am face bine să nu ne amestecăm și să nu spunem nimic împotriva lor. Alții să spună și să facă cum doresc. Apoi cineva ar putea spune, „Frate Russell, cum e cu adepții Științei Creștine? Ei fac minuni, nu-i așa?" Unii dintre ei. „Și spiritiștii, și ei fac minuni, nu-i așa?" Unii dintre ei. „Și Mormonii fac unele minuni, nu?" Ba da. „Ei bine, nu fac toți aceștia minuni în numele lui Isus?" Nu, noi răspundem că nu. „Dar toți pretind că îl recunosc pe Cristos; adepții Științei Creștine pun pe Cristos chiar la loc de frunte: „Știința Creștină”". Știu, dragul meu frate, dar este un lucru să spui creștin, și este alt lucru să gândești creștinește, și este alt lucru să fii creștin. Acum, dacă cineva va examina dacă altul este sau nu este în armonie cu Domnul, voi și cu mine vrem să avem în minte o regulă foarte simplă, care ne va ajuta de fiecare dată când o vom folosi, și de fiecare dată când o vom folosi ea ne va fi tot mai clară în minte și ne face mai tari și mai rapizi în folosirea ei din nou. Noi nu trebuie să avem un semn distinctiv care să spună că din cauză că tu nu stai jos când te rogi, eu nu pot să mă rog împreună cu tine, sau pentru că tu vrei să cânți cântări iar eu psalmi, nu putem să-L slăvim împreună pe Dumnezeu. Nu trebuie să facem diferențe de acest fel. Dacă unii spun, Nouă ne place să ne întâlnim într-o biserică cu o cruce pe ea, și dacă alții zic, Nouă ne place să ne întâlnim într-o altfel de cameră, nici aceasta nu este un motiv de separare între creștini. Noi nu putem spune că ei nu sunt creștini pentru că doresc să se întâlnească în vreun alt fel de clădire decât credem noi că este potrivit. Dacă cineva vrea să poarte un fel diferit de îmbrăcăminte de ceea ce gândim noi că este cel mai potrivit, noi nu-i învinuim pentru aceasta; ei ar putea fi creștini adevărați și totuși să aibă toate aceste particularități. S-ar putea ca el să meargă chiar la unele lucruri care aparent nu sunt atât de neimportante. Eu aș putea spune, de exemplu, iată un om care folosește tutun; să zic că el nu este creștin pentru că folosește tutun? Nicidecum, dacă altfel el dă dovadă că este un copil al lui Dumnezeu. Voi aștepta ca Domnul să-i arate în cele din urmă cum merge toată lucrarea de curățire, nu numai pe dinafară ci și pe dinăuntru, și voi vorbi despre curățirea dinăuntru și nu voi face remarci despre curățirea pe dinafară, și voi face tot ce pot să nu jignesc gândurile și ideile lui în direcția slăbiciunii sau orbirii sale evidente. Voi lăsa aceasta pentru el și pentru providența Domnului să-l învețe. Veți remarca că în volume, de exemplu, nu există nici o încercare de a impune aranjamente dietetice unei persoane, ce să mănânce sau ce să bea, sau ce să poarte, și totuși am avut dovezi că mulți au ajuns la adevărul cu privire la aceste lucruri. Mă gândesc la un frate care a venit odată la mine și mi-a spus: „Frate Russell, aș vrea să-mi explici ce este în volume încât mi-a afectat atât de mult întreaga viață. Am fost episcopal, și înainte de aceasta congregaționalist; dar ca episcopal am avut unele idei foarte rigide în unele puncte iar în altele nu chiar așa. Am fost foarte rigid în legătură cu Biserica Episcopală ca fiind Biserica și toate celelalte fiind secte, și n-am putut avea simpatie față de ele. Și am fost foarte rigid în legătură cu bazarurile și sărbătorile bisericii și n-am vrut să am nimic de-a face cu ele, dar când era vorba de vin, trabuc și tutun, sau să joc cărți cu un prieten, dacă nu era pe bani, nu ezitam deloc; am gândit că acestea erau foarte potrivite; nu m-am gândit niciodată să le pun la îndoială. Prietenii îmi spuneau să citesc aceasta despre tutun și aceasta despre vin și altceva despre alte lucruri, și eu le spuneam să țină acele lucruri pentru ei, că eu știam ce fac și să mă lase în pace; dar când am citit volumele o schimbare a venit asupra mea. Mai întâi de toate am lăsat vinul și cărțile de joc și apoi curând m-am pomenit cu un trabuc în mână, și cum tocmai îl aprindeam, aveam obiceiul să fumez cel puțin zece pe zi — lucram pentru o companie de asigurări și ei plăteau toate cheltuielile iar țigările erau parte din cheltuieli și așa înțelegeam — și cum tocmai aprindeam un trabuc de zece cenți, m-am gândit: Ei bine, William, ai de gând să-l fumezi pentru gloria lui Dumnezeu? Și chibritul a ars înainte de a avea timp să-mi răspund la întrebare; am aprins alt chibrit și înainte să se termine de ars am ajuns la concluzia că nu pot fuma o țigară pentru gloria lui Dumnezeu și de aceea am aruncat-o la coșul de gunoi. Apoi, având un fel de foame de un stimulent nervos, tocmai era să pun în gură niște tutun fin tăiat, și am spus, asta poți s-o faci, bineînțeles, pentru gloria lui Dumnezeu, este diferit de un trabuc! Și m-am gândit, Oare pot? Și am aruncat și tutunul la coș și de atunci n-am mai luat nici țigară nici tutun în gura mea. Și așa a continuat acest lucru în tot trupul meu, și acum ce înseamnă aceasta? După aceea m-am dus la volume și am căutat să văd ce pot afla acolo despre țigări, tutun, vin și cărți de joc, nu era nici un cuvânt în ele. Acum spune-mi cum se face că aceasta m-a afectat și alte lucruri care erau exact la obiect n-au avut nici un efect asupra mea". „Frate", am spus, „celelalte lucruri au fost ca și grădinarul care taie ramurile primăvara; el îngrijește o livadă și are foarfece ca să taie ramurile uscate, și taie o ramură ici și una colo și curăță pomul. Și aceasta încercau ei să facă dându-ți o pliantă despre tutun, cărți de joc, lichioruri, etc. Volumele urmează regula scripturală și pune securea la rădăcina pomului și tot pomul cade deodată". Și el a spus, „Aceasta este; acum înțeleg; consacrarea a fost cea care a făcut asta". Și aceasta este în armonie cu întrebarea. Când venim la prietenii noștri de la Știința Creștină, ei ne spun că fac aceste minuni și le fac în numele lui Cristos, noi trebuie să trecem direct la subiect și să spunem, este într-adevăr în numele lui Cristos? Noi spunem, nu, acestea nu sunt în numele Domnului Isus Cristos. Poate fi un alt Cristos, pentru că știți că sunt mulți Cristoși falși. V-am relatat recent într-un Turn unele cuvinte ale doamnei Eddy cu privire la Domnul nostru Isus, că pentru teoria ei ar avea foarte mică importanță dacă omul Isus a trăit vreodată sau nu — propriile ei cuvinte luate din propriul ei răspuns către un împotrivitor. Pentru noi are cea mai mare importanță dacă El a trăit vreodată sau nu. Dacă El n-ar fi trăit și n-ar fi murit pentru păcatele noastre, după cum spun Scripturile, atunci niciodată n-am avea o viață viitoare printr-o înviere prin puterea Sa și prin moartea Sa. Deci are o mare importanță care Cristos este și în numele cărui Cristos sunt făcute minunile, ca să acceptăm persoana ca pe un frate în Domnul. Cei care pretind lucruri în numele unui Cristos, dar care neagă că Isus Cristos, Domnul nostru, a gustat moartea pentru fiecare om și ne-a răscumpărat prin propriul Său sânge, nu sunt de-ai noștri, și cu cât recunoaștem aceasta mai repede cu atât mai bine. Ei nu au deloc pe Cristosul nostru, ci din contră, toți aceia, fie că sunt cu noi în alte puncte sau nu, dacă recunosc pe Isus și valoarea morții Sale pentru păcatele noastre și se încred în El pentru viață veșnică și caută să umble în urmele Lui, ei sunt frații noștri, fie că vin cu noi fie că nu; dacă urmează cu noi, credem că ei merg pe calea cea bună și noi suntem mai bucuroși; merg în direcția care credem că este cuvenită. Exact ca și acest om menționat în această ilustrație, dacă el ar fi fost bucuros să urmeze pe ucenici, ar fi avut dovezi cu atât mai bune în ceea ce privește starea lui în Domnul, totuși ei nu trebuiau să i se opună dacă făcea un lucru bun în numele lui Isus; nu trebuiau să-l împiedice sau să pună nici cea mai mică piedică în calea lui. Dacă aveți ocazia să-i explicați și să-l ajutați pe o cale mai bună, în regulă, dar nu vă opuneți. Ci gândiți-vă, cuvântul „Isus" în text înseamnă „Mântuitor de păcatele noastre", iar doamna Eddy nu crede că există păcate și spune că nu există pedeaspsă pentru păcate. Moartea, declară Scripturile, este pedeapsa pentru păcat, dar ei spun că nu există păcat și nu există moarte. Atunci cum a putut fi Isus al nostru Mântuitorul lor? Ei n-au nevoie de nici un Mântuitor; n-au pierdut nimic, spun ei, și mai spun că nu vor primi nimic — și noi credem că aceasta este aproape corect în ceea ce-i privește pe aceia care s-ar putea să aibă o înțelegere clară a chestiunii. Dar noi avem de spus aceasta, că o mulțime din adepții Științei Creștine, Mormoni și Spiritiști sunt orbiți de dumnezeul lumii acesteia, întocmai cum sunt orbiți și păgânii, și noi credem că există o ocazie pentru ei tot așa ca și pentru păgâni în viitor. Aceasta este speranța și credința noastră conform Cuvântului Domnului.

MINUNI—Sursa puterii lui Cristos. (Q495-1)

Întrebare (1911)—1—Crezi că Cristos a făcut minunea cu hrănirea celor cinci mii datorită faptului că avea stăpânire asupra elementelor pământului, ca ființă umană perfectă?

Răspuns—Nu, nu cred. Nu cred că o ființă perfectă ar putea face ca o pâine să hrănească cinci mii de persoane. Nu consider deloc că aceasta este o putere umană. Consider că aceasta a fost o putere pe care Isus a avut-o datorită faptului că a primit Spirit sfânt, ca să facă orice era necesar în serviciul lui Dumnezeu și în stabilirea Bisericii și pentru instruirea oamenilor de atunci. De aceea n-a fost o ilustrație a puterii umane, ci după cum a zis Isus cu altă ocazie „Eu scot demoni cu degetul lui Dumnezeu" (Luca 11:20) — cu alte cuvinte, cu puterea lui Dumnezeu într-o măsură mai mică. Știți că mâna reprezintă putere, așa că degetul mic ar reprezenta puțină putere. Așa că Isus a spus, dacă Eu cu degetul lui Dumnezeu fac asta și aia, Dumnezeu poate să facă mai mult, acestea sunt lucruri mici în comparație cu puterea lui Dumnezeu.

MIREASĂ—Este Mireasa completă? (Q45-2)

Întrebare (1913)—1—Au trecut toți cei din clasa mireasă dincolo de văl, și Marea Mulțime este singura rămasă pe pământ?

Răspuns—Sper că nu, dragi prieteni. Nu am informații speciale, dar sper că încă ne este permis să sperăm că putem să ne întărim chemarea și alegerea, umblând în urmele lui Isus. Nu am nici un motiv să cred că clasa mireasă este completă.

MOARTE—Păcătoșii murind la vârsta de o sută de ani. (Q201-1)

Întrebare (1907)—2—Vor trăi cei incorigibili mai mult de o sută de ani, sau vor muri la vârsta de o sută de ani?

Răspuns—Înțelegerea noastră cu privire la acea declarație a lui Isaia este că atunci, dacă păcătosul se va opune cu voia și deliberat lui Dumnezeu și Împărăției Sale, nu va fi tolerat să trăiască mai mult de o sută de ani. Aceasta nu garantează că el trebuie să trăiască o sută de ani, ci că trebuie să moară la o sută de ani. El poate muri mai repede de o sută de ani dacă gradul de voință și neascultare sunt destul de mari, dar poate și să-și prelungească viața chiar dacă într-o anumită măsură este neascultător, până la o sută de ani, dar nu mai mult.

MOARTE—Destinul copiilor. (Q201-2)

Întrebare (1907)—3—În Planul lui Dumnezeu, ce asigurare este făcută pentru pruncii și copiii care mor înainte de anii de maturitate? Sunt ei limitați la Împărăția pământească?

Răspuns—Răspunsul meu este, dragi prieteni, că nu este nici o cale spre Împărăția cerească, decât dacă ești născut din nou. Pot fi copiii născuți din nou? Pot fi copiii concepuți de Spiritul sfânt? Dacă nu pot fi concepuți de Spiritul sfânt, nu pot fi născuți din Spiritul sfânt; deci vedeți că întreaga chestiune este foarte simplă. Copilul aparține pământului; aparține lui Adam și rasei lui; este un membru al rasei lui. Dacă Dumnezeu ar fi dorit ca el să aibă ocaziile celor aleși, i-ar fi permis să trăiască și să vină la cunoștința adevărului și astfel la îndreptățire, sfințire și concepere de spirit. Dar vedeți că atunci când Domnul permite ca un copil să moară în pruncie, el n-a fost dintre cei pe care El a intenționat să-i favorizeze cu cunoștința acestei Chemări de sus, și așa este o mare proporție din rasă. Care va fi poziția lor? Vor ieși cum au plecat, din pământ, pământești. Dar cineva va spune: „Dacă eu aparțin clasei spirituale, și sunt dintre cei care aparțin de Turma Mică sau Marea Mulțime pe plan spiritual, ce șansă voi avea să mă îngrijesc de cei mici ai mei?" Ei bine, dragii mei frați și surori, nu presupuneți că cei mici ai voștri vor fi încă sub supraveghere, ca și cum ați fi fost un părinte pământesc? Nu presupuneți că cei cerești, care sunt Regi și Preoți cu Isus, și au toată puterea în cer și pe pământ, vor avea putere să se îngrijească de cei mici ai lor de pe pământ? Și vor exista mulți care vor fi bucuroși să se îngrijească de cei mici ai voștri, servindu-i pe cei care au plecat înainte și care aparțin clasei Preoțești. După înțelegerea noastră, întoarcerea acestora din mormânt va fi în aceeași stare în care au murit, fără nici o schimbare anume, și cei mici, prin urmare, vor veni la condiții mai favorabile decât sunt în prezent în lume.

MOARTE—Învingând teama de moarte. (Q202-1)

Întrebare (1907)—1—Cum putem noi învinge teama de moarte?

Răspuns—Răspunsul meu este, dragi prieteni, că Dumnezeu niciodată n-a intenționat ca moartea să fie un lucru plăcut pentru noi, și cu cât sunteți mai înțelepți, cu atât mai puțin vă va plăcea moartea; ea va constitui o mai mare oroare pentru voi. Modul de a o învinge este prin deplina supunere a minții noastre față de Domnul. Există unele lucruri care nu ne vor plăcea toată viața noastră. Poți lua o doză de medicamente foarte amare fără a strâmba din nas, dacă îți pui în minte că este bine și potrivit s-o faci. Vei spune: Ei bine, o voi face, și o faci; dar dacă te gândești și te uiți prea mult, și încerci să înghiți de două sau de trei ori, ți se va face rău de ea. Calea bună de urmat este să spui: Este aranjamentul Domnului și este o parte din legământul meu să-mi pun viața în serviciul Domnului, chiar până la moarte; deci, Doamne îți dau totul Ție, las în întregime problema din mâinile mele și mă socotesc mort, așa că, Doamne, voi lăsa întreaga problemă pentru Tine, să mă îngropi și să mă învii. Totul este în mâinile Tale. După ce ți-ai încredințat Domnului calea, vei gusta și vei simți că este mult mai puțin amar. În timp ce nu trebuie să ne bucurăm de moarte și de procesul morții, totuși trebuie să ne dăm seama de grija providențială a Domnului, și că El este în stare să țină ceea ce i-am încredințat, și noi nu trebuie să fim triști ca și cei care nu au nici o speranță. Putem fi puțin triști din cauza morții, dar nu ca alții, pentru că noi avem speranța binecuvântată; și cu cât credința devine mai puternică, cu atât veți avea mai puțină frică de moarte; și cu cât devine mai puternică cunoștința despre consacrare, cu atât mai puternică va fi credința voastră.

MOARTE—Imposibilă pentru că sunt ca și îngerii. (Q202-2)

Întrebare (1907)—2—Te rog explică Luca 20:35, 36: „Dar cei găsiți vrednici să aibă parte de veacul acela și de învierea dintre cei morți, nici nu se vor însura nici nu se vor mărita; pentru că nici nu vor mai putea muri, căci vor fi ca îngerii. Și ei sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii". Te rog explică propoziția: „pentru că nici nu vor putea muri, căci vor fi ca îngerii".

Răspuns—Aceasta este traducerea Versiunii Comună, care este de preferat în acest caz. Noi nu preferăm Versiunea Comună tot timpul, dar de regulă o preferăm față de alte versiuni pe care le cunoaștem.

Asupra unor pasaje traducerea Diaglott ne dă mai multă lumină, iar asupra altora Versiunea Revizuită, dar luată ca întreg, nouă ne place Versiunea Comună. Și versiunea comună spune că ei vor fi ca și îngerii, nici nu vor mai putea muri, și acesta este modul în care cred eu că se intenționează a se citi și a se înțelege. Eu înțeleg că aceasta este aplicabilă și la Biserică și la lume. Este aplicabilă la Biserică mai întâi pentru că mai întâi cu ea se lucrează. Este aplicabilă la Biserică în modul că atunci când va veni timpul schimbării noastre, și vom fi avut schimbarea învierii, întâia înviere, înviere la glorie, onoare și nemurire, aceasta ne va face fii ai învierii într-un sens special, mai mult decât pe oricare alții, pentru că aceasta este cea mai înaltă, și oricare altă înviere va fi în mod necesar inferioară acesteia, care este cea mai înaltă și cea mai minunată dintre toate învierile pe care Dumnezeu le-a plănuit. Există o înviere a Bisericii, alta a Vrednicilor din Vechime, la perfecțiune, și apoi, cum am văzut seara trecută, există o înviere la judecată pentru lume, prin care vor veni treptat în armonie cu Domnul. Dar acum, vom aplica aceasta mai întâi la Biserică. Când vom fi fost schimbați și vom fi ființe spirituale, nu vom mai muri; dacă avem nemurirea nu mai putem muri. Și vom fi ca și îngerii, pentru că îngerii nu se căsătoresc; și astfel, în acestă privință, Turma Mică la înviere nu va fi de sex masculin sau feminin. Când se vorbește de Mireasa lui Cristos, nu trebuie să gândim că ei sunt de gen feminin, ci mai curând că aceasta este doar o ilustrație care reprezintă frumoasa relație dintre Mire și Mireasă. Și iarăși, ne gândim la Cristos ca și Cap peste Corp, și la noi ca membri ai Corpului — altă ilustrație frumoasă. Știți că toate acestea reprezintă pe Domnul nostru ca fiind Cel mai important. Îngerii nu sunt bărbați și femei și vorbind despre ei nu trebuie să folosim acești termeni; am prefera să nu vorbim despre ei așa, pentru că ei sunt fără sex. Aceasta este destul de ușor în ceea ce privește Biserica.

Acum despre lume. Când la sfârșitul Veacului Milenar lumea se va fi ridicat sus, afară din degradare și păcat, și va fi ajuns înapoi pe planul unde a fost Adam inițial, atunci toată necesitatea stării de bărbat și femeie pentru propagarea rasei fiind încetate, ei vor fi ca și îngerii în această privință. Inițial, Adam n-a fost nici de gen masculin nici feminin, ci Dumnezeu a separat femeia din el și a făcut rasa noastră de gen masculin și feminin; dar după ce întregul scop al lui Dumnezeu va fi fost servit, și Cristos va fi luat locul acelui om și va fi răscumpărat tot ce a ieșit din el, atunci distincția între sexe, după ce și-a servit scopul, va înceta. Înțelegerea noastră este că atunci rasa va fi ca și îngerii în această privință. Și nu vor mai muri; vor fi perfecți. Așa că după ce rasa va fi adusă înapoi la perfecțiune și după ce toți vor fi fost încercați la sfârșitul Veacului Milenar, toți cei care vor iubi dreptatea vor avea viață veșnică și restul oamenilor vor fi distruși. Lui Dumnezeu îi place ca cel drept să trăiască veșnic și să se bucure de toate binecuvântările Sale de-a lungul veșniciilor.

MOARTE—Toți vor merge în moarte? (Q216-2)

Întrebare (1908)—1—Clasa restabilirii care va trăi când Biserica va fi pecetluită va merge în moarte, sau restabilirea va începe imediat chiar cu ei?

Răspuns—Eu înțeleg că odată cu încheierea acestui veac — sau mai curând doresc să spun că Biserica va fi completă la sfârșitul acestui veac, și atunci un mare timp de strâmtorare va veni peste lume în care mulți oameni își vor pierde viața — un timp de strâmtorare care este ilustrat în Scripturi prin strâmtorarea care a venit peste evrei la sfârșitul veacului lor când atâția mii de oameni din Israel și-au pierdut viața la asediul Ierusalimului. Acest lucru este dat în Scripturi ca un tip pentru sfârșitul acestui veac și pentru pieirea multora. De asemenea Revoluția Franceză este luată în cartea Apocalipsei ca o ilustrație a timpului care vine la sfârșitul acestui veac. Așa că ceea ce așteptăm noi va fi o scurtă perioadă de anarhie, și Biserica va fi luată înainte ca această anarhie să înceapă. Ea va fi completă, după cum a spus Domnul nostru. Lumii îi va fi frică așteptând lucrurile care vor veni pe pământ, dar El spune: „Vegheați ... ca să fiți socotiți vrednici să scăpați de toate acestea" (Luca 21:36). Peste Biserică vor veni anumite lucruri, și acestea vor include multe încercări și persecuții, și poate multă suferință în diferite feluri, la sfârșitul acestui veac, dar ei vor fi fost trecut toți dincolo de văl înainte ca această strâmtorare anarhistă să vină peste lume. Și venind această strâmtorare peste lume, multe vieți se vor pierde; dar totuși mulți oameni vor rămâne din cele 1600 de milioane din populația lumii. Noi nu ne așteptăm să moară nici jumătate. Nu încercăm să ghicim numărul dar fără îndoială vor fi mulți rămași în acel timp și la aceia va veni mai întâi mesajul Domnului, și stabilirea Împărăției Sale. Scripturile ne învață că aceasta va începe cu evreii. Ei vor fi primii favorizați în acel timp de restabilire. Favoarea lui Dumnezeu va veni mai întâi la ei prin Vrednicii din Vechime și apoi prin ei la toate popoarele, neamurile și limbile. Și astfel toate popoarele în viață vor avea o binecuvântare de la Domnul, iar binecuvântarea lor va veni chiar la începutul zorilor Veacului Milenar; ei vor avea această primă binecuvântare, și după cum se vor alinia la ordinea de lucruri din împărăție, dreptatea va începe să se stabilească pe pământ; și după cum omenirea va veni în armonie, totul va fi stabilit într-o anumită măsură înainte ca cineva să fie sculat din mormânt. Îmi imaginez că o parte din această întrebare ar fi: Nu trebuie ca toți să meargă în mormânt? Din moment ce pedeapsa a fost moartea, nu trebuie ca fiecare membru al rasei lui Adam să meargă în mormânt? Răspunsul meu este că nu; nu este necesar pentru voința divină. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu întreaga lume este moartă, după cum a spus Isus, vă amintiți. A fost un anume tânăr care a zis: Doamne, după moartea tatălui meu voi veni și voi fi unul dintre ucenicii Tăi. Până trăiește bătrânul cred că e mai bine să stau cu el, dar după ce moare voi deveni unul dintre ucenicii Tăi. Isus a luat cuvântul și i-a spus: Lasă morții să-și îngroape morții, iar tu du-te și vestește Evanghelia. Adică, întreaga lume este moartă din punctul de vedere al lui Dumnezeu.

Boala, moartea, au trecut la toată omenirea și din punctul de vedere al lui Dumnezeu nici unul dintre ei nu are viață, nici drept la viață. Iarăși, vă amintiți că Domnul Isus a spus: „Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața" (1 Ioan 5:12). Deci, întreaga lume care nu are pe Cristos nu are viață. Cristos este Dătătorul de viață și oricine are pe Cristos obține viață. Deci întreaga lume este o lume moartă deja. Așa deci, odată cu începutul Veacului Milenar, Domnul care a cumpărat întreaga lume cu prețiosul Său sânge, va începe opera de restabilire a lucrurilor și de binecuvântare a lumii, ridicând-o, și pe măsură ce lumea va obține această ridicare va fi ajutată să iasă din starea ei de moarte. De exemplu, când oamenii care au murit vor ieși, nu vor ieși la viață. Vă amintiți că Scriptura spune că numai clasa primei învieri vine afară la viață. Domnul nostru spune: „Cei care au făcut binele". Cei care I-au fost plăcuți Tatălui, cei care au aprobarea Lui, vor veni la înviere pentru viață, ceilalți vin la înviere prin judecată — o ridicare graduală din moarte, o zi de o mie de ani în care, sub judecățile Împărăției Milenare, vor fi ridicați sus, sus, sus, afară din degradarea și păcatul lor, afară din moarte și aduși la deplină perfecțiune a vieții. Vedeți, Adam a avut viață când Dumnezeu l-a creat, dar când a păcătuit a intrat sub sentința morții: „Cu moarte vei muri". Procesul morții a început pe loc. El a fost izgonit din grădina Edenului. A început să fie un om muribund; nu putea fi atât un om viu cât și un om muribund. Perfecțiunea vieții a început să se piardă din momentul când a fost izgonit din grădină. După sentința morții au trebuit 930 de ani înainte de a fi absolut mort. Așa este și cu lumea în chestiunea restabilirii; trezirea din mormânt nu le va da viață; viața este perfecțiune; această trezire îi va aduce tot în stare imperfectă, fără viață. Dar ei vor fi ridicați tot mai sus afară din degradarea mintală, morală și fizică, în care au fost afundați prin păcat. Așa că numai la sfârșitul Veacului Milenar va fi eliberată lumea de moarte. Și acest lucru îl spun Scripturile, Vrăjmașul cel din urmă care va fi nimicit va fi moartea. Și acest lucru îl spun și despre împărăția Milenară a lui Cristos, pentru că este exact în legătură cu ea. În 1 Corinteni cap. 15 apostolul arată că El trebuie să domnească până când va supune toată autoritatea și toată nesupunerea, și ultimul vrăjmaș, ultimul vrăjmaș al lui Dumnezeu, al dreptății și al omului, va fi moartea. Și astfel va fi nevoie de întreaga mie de ani ca moartea să fie supusă, pentru că va fi nevoie de întreaga mie de ani ca omul să fie scos din moarte. Atâta timp cât moartea are putere asupra omenirii, ea nu este distrusă. Va fi nevoie de întreaga mie de ani ca moartea să fie distrusă și omenirea să fie eliberată.

Cineva ar putea spune: „Frate Russell, n-ai spus nimic despre faptul că cineva ar muri în moartea a doua". Nu, dar este adevărat. Scriptura ne spune că vor fi unii care, cu toată favoarea lui Dumnezeu, vor respinge sfatul lui Dumnezeu și nu vor obține viața, nu vor fi scoși din ea; nu pentru că ar exista vreo limită în planul lui Dumnezeu, nu pentru că Dumnezeu n-a făcut nici o pregătire pentru ei, nu pentru că sângele prețios al lui Cristos n-a fost suficient pentru ei, nici pentru că ocaziile Veacului Milenar au fost insuficiente. Nu, ci numai din cauza refuzului lor de a accepta favoarea lui Dumnezeu sub aceste condiții binecuvântate și favorabile ale Mileniului. Dumnezeu a dat fiecărei ființe umane voință pentru sine, și El n-are ca scop să constrângă voința vreunui om, ci din contră, El caută pe aceia care I Se închină în duh și în adevăr. Și dacă cineva nu I Se închină în duh și în adevăr, să fie lăsat să moară. Dumnezeu nu-Și propune să dea viață veșnică nimănui decât celor care doresc viața veșnică și care iubesc condițiile pe baza cărora El oferă această viață — condițiile de ascultare și loialitate față de Dumnezeu — și noi toți spunem, Amin. Ne bucurăm că Dumnezeu a stabilit ca nici un suflet rebel să nu trăiască. Așa că atunci când va fi venit sfârșitul Veacului Milenar, iar Isus va preda lumea Tatălui, El va putea să o predea perfectă, pentru că între timp îi va distruge în moartea a doua pe toți cei care refuză să meargă mai departe și refuză să asculte de legile Împărăției Sale. Vă amintiți profeția care spune cum că un păcătos va muri la vârsta de 100 de ani. Acesta va fi nimicit din cauza refuzului său de a veni în acord cu regulile împărăției. Vă amintiți declarația apostolului Petru din Fapte cap. 3, unde spune, referindu-se la împărăția Milenară a lui Cristos: În adevăr Moise a zis părinților că un profet, un mare învățător, profet, preot și rege va ridica Dumnezeu dintre voi fraților, ca și mine. După cum Moise a fost marele conducător al lui Israel, tot așa aici va fi unul mai mare ca Moise, antitipul; și spune că sufletul care nu va asculta de acel profet va fi complet distrus din popor. Mulțumim lui Dumnezeu că nu va fi chinuit! Nu, Dumnezeu va distruge pe toți cei răi —”nimicește pe toți cei răi" (Psa. 145:20). Aceasta este o pedeapsă dreaptă, justă pentru cei care refuză favoarea lui Dumnezeu și condițiile Sale drepte, raționale și iubitoare.

Fratele Harrison: Poți să ne spui un cuvânt sau două în plus asupra câtorva puncte din acest subiect? Am înțeles că ai spus că cei care vor veni la o înviere pentru viață vor include numai pe cei care au parte de întâia înviere. Această înviere la viață nu include și pe Vrednicii din Vechime, care au murit credincioși, și al doilea, putem să ne așteptăm la învierea Vrednicilor din Vechime în timpul anarhiei, sau imediat la sfârșitul acelei perioade?

Răspuns—De acord. Această declarație a Domnului nostru din Ioan 5:29, „cei care au practicat binele, pentru învierea vieții", include mai mult decât întâia înviere. Vedeți, cuvântul „întâia" într-un sens este folosit pentru ordinea în timp — prima în timp. Această înviere specificată acolo va fi prima în ordinea timpului, dar cuvântul în original înseamnă strict în ordinea calității — înviere de primă clasă. Domnul nu spune că toți vor veni la învierea de primă clasă. Altă scriptură spune: „Fericiți și sfinți sunt cei care au parte de întâia înviere (adică, de primă clasă)! ... ei vor fi preoți ai lui Dumnezeu și ai lui Cristos și vor împărăți cu El o mie de ani" (Apoc. 20:6). Vedeți, aceasta este Turma Mică. Când Domnul nostru menționează chestiunea, El nu împarte această întâia înviere, sau această înviere a celor care au făcut binele; El nu ne spune despre diferitele părți, ci îi pune laolaltă pe toți cei care aparțin de învierea celor care au făcut binele. Toți vor veni la viață, la înviere. De aceea, aceasta include nu numai Mica Turmă care constituie Biserica, mireasa lui Cristos, ci include și Marea Mulțime, pentru că și ei au făcut binele. Ei s-au consacrat, și deși nu au fost destul de loiali, după cum spun Scripturile, ca să fie socotiți vrednici de o parte la tron cu Domnul, să fie preoți ai clasei preoțimii împărătești și să fie împreună moștenitori cu El, totuși încercările aduse peste ei dovedesc în cele din urmă că sunt loiali Lui Dumnezeu, chiar cu prețul vieții lor, așa că ei au făcut binele; ei ies învingători, după cum este arătat în Apocalipsa unde este ilustrată această clasă. Citim despre turma mică de 144.000 și mai citim despre o mare mulțime al cărei număr nu-l știe nimeni, din orice popor, seminție, neam și limbă. Cine sunt aceștia? Aceștia sunt cei care vin din necazul cel mare. Turma Mică a venit prin mare necaz. Fără strâmtorare nu veți intra în Împărăție. Atunci cine sunt aceștia? Aceasta este o clasă specială care are necaz pentru un motiv special și citim că în cele din urmă li se vor da ramuri de palmier. Lor nu li se vor da coroane. Coroanele aparțin turmei mici, dar ramurile de palmier aparțin Marii Mulțimi, deoarece ele reprezintă victoria. Marea Mulțime câștigă victoria pentru că Scripturile spun că ei sunt învingători. Dar Turma Mică ce este? Mai mult decât învingători. Marea Mulțime va fi învingătoare; ei toți trebuie să învingă sau altfel vor muri în moartea a doua. Oricine vine sub puterea Spiritului în timpul acestui Veac Evanghelic este menit să iasă învingător, altfel moare în moartea a doua; nu este nimic altceva. Sunt deci două clase care au făcut binele; Turma Mică, mai mult decât învingători și Marea Mulțime, învingători. Și apoi sunt și Vrednicii din Vechime pe care îi menționează Pavel în scrisoarea lui către Evrei, unde explică cum unii dintre ei au fost găsiți credincioși și au îndurat greutăți, și el merge mai departe și ne spune despre ei, zicând că ei au avut această mărturie că au fost plăcuți lui Dumnezeu. Vedeți că aceasta arată că ei vor fi din acea clasă menționată de Domnul nostru. El spune că au făcut binele. Pe ce bază? Credință și ascultare. Atunci ei sunt în clasa învierii. Aceasta include de fapt trei clase, dar Domnul nostru le menționează ca una: „cei care au practicat binele, (vor veni) pentru învierea vieții" (Ioan 5:29). Aceste trei clase vor veni la viață pe trei planuri diferite — trei învieri diferite în acest sens al cuvântului. Prima vor fi Sfinții care vor învia pe planul naturii divine; a doua, va fi Marea Mulțime care vor învia pe planul naturii spirituale, ca și cel al îngerilor; și a treia, Vrednicii din Vechime care vor învia pe planul uman ca oameni. De ce trebuie toți aceștia să învie la viață și perfecțiune? Ei au fost în încercare și în încercarea lor au avut mărturia că au ieșit învingători, i-au fost plăcuți lui Dumnezeu, de aceea Dumnezeu le va da viață. Darul lui Dumnezeu este viața veșnică. Darul lui Dumnezeu este viața veșnică într-o aplicare specială pentru Biserică; această viață veșnică este natura divină. Viața veșnică pentru Marea Mulțime este ca ființe spirituale pe plan îngeresc. Darul lui Dumnezeu, viața veșnică, pentru Vrednicii din Vechime va fi restabilirea — perfecțiunea naturii umane. Ei niciodată nu au fost chemați la ceva mai mult. Vă amintiți spusele apostolului, că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi decât pentru ei, ca ei să nu fie făcuți perfecți fără noi. Cât de minunat se potrivesc Scripturile! Dar ce-i cu restul omenirii? Ei vor învia pentru a fi încercați. Vă amintiți că acest cuvânt „judecată" înseamnă „încercare". Lumea nu va fi încercată până ce vine timpul potrivit. Unii din voi poate ați fost la tribunal și știți că numai un caz este judecat odată, nu toate, nu-i așa? Aici avem un caz care este judecat și celelalte cazuri nu pot veni până ce este judecat acesta. Dumnezeu pune la încercare mai întâi de toate Biserica; Biserica este încercată în timpul acestui Veac Evanghelic. După ce încercarea Bisericii se termină, cei care ajung la stadiul de a fi plăcuți lui Dumnezeu vor fi introduși în gloriile binecuvântării Domnului prin schimbarea învierii, într-un moment, într-o clipire de ochi. Încercarea lor este atunci trecută, cum ilustrează Domnul nostru în pilda omului de neam mare care a plecat într-o țară îndepărtată să primeasă o împărăție etc.

MOARTE—Referitor la animale în Veacul Milenar. (Q203-1)

Întrebare (1909)—1—Animalele inferioare vor muri în veacul următor?

Răspuns—Eu înțeleg că vor muri, că promisiunea de viață veșnică n-a fost niciodată făcută vreunei alte creaturi pământești cu excepția omului, pentru că omul este în chipul lui Dumnezeu, pentru că el este domnul pământului. Eu înțeleg că toate animalele inferioare vor continua să moară de-a lungul întregului veac Milenar cum au murit în trecut. Fratele Wesley a greșit când a spus că creatura în sine va fi eliberată. Fratele Wesley a înțeles greșit, el s-a gândit la câini, pisici și cai.

Dumnezeu le-a făcut animale. Ele își trăiesc scurta perioadă de viață și mor, dar în cazul omului vedem cum Dumnezeu l-a răscumpărat din distrugere pentru că el este mult mai bun decât animalele. Adeseori m-am gândit că e ciudat ca un om care poate compătimi cu creația animală poate crede vreodată că Dumnezeu ar destina milioane de ființe umane chinului veșnic.

MOARTE—Starea de după moarte. (Q204-1)

Întrebare (1909)—2—Care este starea și condiția omului după moarte?

Răspuns—După moarte el este mort. El așteaptă timpul lui Dumnezeu când, prin Cristos, îl va readuce din moarte, și pe toți care au intrat acolo, nu că el este conștient de moarte mai mult decât sunteți voi și cu mine când dormim noaptea. Lumea nu știe nimic între timp. Fiii lor sunt înjosiți și ei nu știu, și sunt onorați și nu pricep acest lucru despre ei. În groapă (șeol) unde mergi nu este nici înțelepciune, nici cunoștință, nici planuri.

MOARTE—Expresia feței în moarte. (Q204-2)

Întrebare (1909)—3—Cum îți explici zâmbetul de pe fața oamenilor care intră în stare de inconștiență?

Răspuns—Nu-mi explic deloc; poți zâmbi oricând. Un anume profesor a examinat un număr de oameni când erau pe patul de moarte privitor la expresia facială etc. Unele fețe exprimau bucurie, altele durere, dar marea majoritate nu aveau nici un semn. Aceasta nu dovedește nimic; pentru că atunci când oamenii mor, organele lor sunt în mod special stimulate. Mintea unor oameni care au febră este mult mai activă și ei îți vor povesti despre viziuni etc. Noi nu urmăm basme meșteșugit alcătuite, ci urmăm Cuvântul lui Dumnezeu. Unii dintre cei mai buni oameni din lume mor fără să zâmbească. Vă voi spune despre unul care a murit fără nici un zâmbet; numele Lui este Isus.

MOARTE—Moarte spirituală. (Q204-3)

Întrebare (1909)—1—Cum e cu moartea spirituală?

Răspuns—Singura moarte despre care vorbește Biblia este moartea umană. Declarația scripturală este că Dumnezeu i-a dat lui Adam la început o încercare, dar când a căzut, a căzut pentru voi și pentru mine. Dacă este ca cineva să aibă o ocazie de viață veșnică, aceasta trebuie să fie printr-o a doua șansă, pentru că prima șansă a fost pierdută prin Adam. A doua șansă începe cu Biserica pentru că noi avem ureche de auzit.

MOARTE—Moartea adamică — nașteri după timpul de strâmtorare (Q204-4)

Întrebare (1909)—2—Când va înceta moartea adamică? Vor fi nașteri după timpul de strâmtorare?

Răspuns—Înțelegerea mea este aceasta, dragi prieteni: Timpul de strâmtorare va paraliza, ca să spunem așa, întrega lume, și acela este timpul menționat în Psa. 46, unde Domnul, după ce vorbește despre acest timp de strâmtorare, spune că El va sfărâma arcul și va rupe sulița și va spune: Stați liniștiți și să știți că Eu sunt Dumnezeu. Aceasta este prima mare lecție pe care o va învăța lumea — „Stați liniștiți!" Au alergat încoace și încolo și au învățat despre evoluție și despre orice în afară de Cuvântul Domnului. Trebuiau să învețe lecția aceasta cu mult înainte, și anume că „Frica de Domnul este începutul Înțelepciunii" (Psa. 111:10), și să știe că El este Dumnezeu. Le va trebui ceva timp să se oprească. Dumnezeu nu așteaptă ca ei să se vindece, ci începe noua ordine de lucruri. Vor apărea Vrednicii din Vechime și Israelul sub aranjamentele Noului Legământ, și când ei vor fi stabiliți, celelalte națiuni vor vedea binecuvântările și prosperitatea lor sub supravegherea lui Dumnezeu și vor vedea că îi au pe Vrednicii din Vechime, Avraam, Isaac, Iacov etc., și vor spune: „Veniți să ne suim la muntele Domnului" (Isa. 2:3). Vedeți cum îi învață El pe evrei: „„ca să ne învețe căile Lui și să umblăm pe cărările Lui”. Căci din Sion va ieși legea și din Ierusalim Cuvântul Domnului", și „va veni ceea ce este în dorința tuturor neamurilor" (Hagai 2:7). Vor începe să vadă că aceasta este ceea ce au dorit dintotdeauna, guvernământul lui Dumnezeu, pacea, prosperitatea, să se bucure de viață etc. Vor vedea că singurul mod de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu va fi să vină sub aranjamentele Noului Legământ prin Israel. Dacă n-o vor face, Dumnezeu nu-i va recunoaște, și după cum spune profetul, nu va cădea ploaie peste ei. Este ploaie literală sau în sens de binecuvântare? Probabil amândouă. Domnul va folosi toate puterile și forțele naturii ca să dea lecții și învățăminte, și El va cere cerealelor să crească și pustiului să înflorească precum trandafirul. Întregul pământ va fi sub comanda Domnului, și cel care va face dreptate va fi binecuvântat, iar cel care n-o va face va fi pedepsit, și atunci întreaga lume va învăța că dreptatea merită. Unii oameni acum nu cred că merită a fi onest, dar atunci vor crede, pentru că vor fi binecuvântați, iar cei care nu vor fi în armonie cu Dumnezeu vor primi un fel de pedeapsă ca să poată fi aduși toți la Dumnezeu și să fie scoși din starea lor de moarte.

Când va înceta moartea Adamică? Ea va continua în aceste naturi căzute. Binecuvântarea lui Dumnezeu va veni ca rezultat al Noului Legământ, și numai cei care vor fi sub Noul Legământ vor primi binecuvântarea lui Dumnezeu; acesta va începe cu Israel, și apoi când celelalte națiuni vor vedea binecuvântările lui Israel și vor înțelege că binecuvântările vin datorită legăturii lor cu Dumnezeu, vor vrea și ei binecuvântările și vor vrea să vină sub aranjamentele Noului Legământ.

Cât de curând după timpul de strâmtorare? Aceasta va depinde de cât de curând acele popoare vor veni la cunoștința de Dumnezeu, pentru că nu va exista cale de a primi viață decât prin Fiul — aceasta este regula acum și va fi și atunci — „Cine crede în Fiul are viață veșnică; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viața" (Ioan 3:36).

Vor fi nașteri după timpul de strâmtorare?

Înțeleg că lucrurile vor decurge într-un mod natural. Mai întâi, cei de sub aranjamentul Noului Legământ, după ce vor începe să se ridice, vor avea aspirații mai înalte, calități mai nobile ale minții, iar nașterile vor fi tot mai puține, așa că la sfârșitul Veacului Milenar, nașterile vor înceta în întregime și va fi o schimbare treptată în familia umană, corespun-zătoare schimbării de la început numai că în sens opus, când Dumnezeu a separat-o pe mama Eva din Adam. Înțelegerea noastră este că întrega familie umană va fi cum a fost Adam înainte de separare. Aceasta nu va însemna că surorile vor fi înlăturate, ci ele vor dezvolta alte calități, iar bărbatul va dezvolta calități mult mai blânde. Viața perfectă va reprezenta atât calitățile cele mai blânde cât și cele mai puternice, așa că și bărbatul și femeia Veacului Milenar vor fi perfecți cum a fost Adam înainte ca Eva să fie luată din el.

MOARTE—A muri de moartea adamică după timpul de strâmtorare. (Q206-1)

Întrebare (1911)—1—Va mai muri cineva de moarte adamică după timpul de strâmtorare?

Răspuns—Da, cred că da; adică, sfârșindu-se Veacul Evanghelic și începând noua dispensație, acesta va fi începutul ocaziei pentru lume de a scăpa de moartea adamică și de a intra în viața restabilirii. Dar lumea în general, la început nu va crede; va lua ceva timp înainte ca această cunoștință să ajungă la ei. Aceasta nu se va face ca fulgerul. Va începe cu Israelul, după Scripturi, iar israeliții ajungând să înțeleagă noua dispensație, Vrednicii din Vechime întorcându-se la ei — Avraam, Isaac, Iacov etc., și toți profeții — când vor apărea printre oameni ca modele perfecte ale omenirii, și ca prinți ai Domnului pe tot pământul ca să reprezinte pe gloriosul Mesia printre oameni, evreii vor fi primii care vor recunoaște acest lucru și vor răspunde, și atunci binecuvântările restabilirii, viața și puterea, vor veni treptat la ei. Și când celelalte națiuni vor începe să vadă aceasta, vor vrea unele dintre aceste binecuvântări. Vă amintiți cum exprimă profetul aceasta. El spune: „Din Sion va ieși Legea" — adică de la Mesia, Isus și Biserica în glorie — „și din Ierusalim, Cuvântul Domnului". Aceasta este după ce Israelul va fi în favoarea lui Dumnezeu. „Și multe popoare se vor duce și vor zice: „Veniți să ne suim la muntele Domnului ... ca să ne învețe căile Lui și să umblăm pe cărările Lui" (Isa. 2:3). Ei vor vedea cum evreii încep să umble pe cărările Domnului și vor vedea binecuvântările pe care El le va da lor, și vor spune: „Nu va vrea Domnul să ne dea și nouă neamurilor ceva, dacă vom umbla în căile Sale?" Și Dumnezeu va fi la fel de bucuros să dea binecuvântări tuturor popoarelor. Dar El a aranjat ca binecuvântările să vină mai întâi la Israel și apoi să continue la toate popoarele. Tocmai aceasta au așteptat evreii în toate secolele trecute. Nu este nimic în legea evreiască sau în profeții care să-i facă pe evrei să se aștepte să fie în clasa spirituală sau cerescă.

Toate binecuvântările pe care ei le-au așteptat, sau pe care Dumnezeu le-a promis vreodată au fost binecuvântări pământești; și vor primi chiar aceste binecuvântări.

MOARTE—Referitor la trupul în țărână și duhul la Dumnezeu. (Q206-2)

Întrebare (1911)—1—Eclesiastul 12:7: „și țărâna se întoarce în pământ cum a fost și duhul se întoarce la Dumnezeu, care l-a dat".

Răspuns—Mai întâi, ce se înțelege prin duh? Răspunsul nostru este că cuvântul duh în evreiește este ruach; el semnifică respirația, suflarea vieții. Când Dumnezeu a făcut pe om, citim că El i-a suflat în nări suflarea vieților — plural, suflarea care este obișnuită tuturor vieților. Cu alte cuvinte, omul are exact același fel de suflare ca și un cal. Diferența dintre om și animal nu este că omul are o suflare diferită, sau spirit diferit, ci că el are corp diferit și diferența între corpurile umane o putem ușor vedea. Aici avem un om cu o formă a capului, și altul cu altă formă a capului. Aduceți un frenolog și el îi va descrie pe cei doi foarte precis după forma craniului; nu va descrie diferența între oameni prin suflare; suflarea nu va determina nimic, corpul va determina întreaga chestiune. Imaginați-vă un om cu un cap de câine și frenologul vă va spune că omul va gândi exact cum gândește câinele; și cu cât forma capului este mai asemănătoare cu cea a câinelui, cu atât mai mult gândirea lui va fi după gândirea câinelui, pentru că un om nu gândește cu picioarele — sau nu trebuie s-o facă — ci el gândește cu capul, și după forma capului său va fi și gândirea. Deci, când Dumnezeu a dat câinelui viață sau suflare, acesta a fost viu și a conceput alți câini, și ei la fel au fost vii. Când Dumnezeu a dat viață omului, omul a fost viu. Citim că Dumnezeu a suflat în nările lui suflare de viață — acea suflare care este comună tuturor vieților, iar omul a devenit un suflet viu, o ființă vie. Și așa omul și-a reprodus specia, iar voi și cu mine suntem copiii primului om. El a transmis acea scânteie de viață, acea suflare de viață, de atunci până azi, și voi aveți parte de aceeași suflare de viață pe care Dumnezeu a dat-o inițial printr-o scânteie tatălui Adam. El a reînnoit scânteia, n-a dat o altă scânteie proaspătă nimănui. Omul a venit sub sentința morții și aceea a însemnat că scânteia vieții va merge sus. Când Adam a murit, ce s-a întâmplat cu suflarea pe care i-a dat-o Dumnezeu? Corpul s-a întors în pământ, și ce a devenit viața sa, dreptul de a trăi, suflarea sa? El n-a mai avut control asupra ei, s-a întors în mâinile lui Dumnezeu. Și fiul lui a avut o mică parte din ea, și când a murit n-a mai avut pretenții la ea, s-a întors în mâinile lui Dumnezeu. Așa este cu noi toți de la Adam încoace; când murim renunțăm la toate drepturile la viață. Nici unul dintre noi nu poate spune: Eu am dreptul să trăiesc, am ceva ce am pierdut și pot să obțin iarăși. Dacă mai obții vreodată iarăși viață, dragul meu frate, trebuie să fie prin Dătătorul de viață. Noi am pierdut totul o singură dată prin prima neascultare a lui Adam, și singura cale de-a obține viață din nou va fi prin marele Dătător de viață; și Dumnezeu a stabilit ca Isus să fie marele Dătător de viață. Biserica primește acum viață sub termenii speciali ai chemării de sus din acest veac, dar în veacul următor Isus va fi marele Tată veșnic. După cum spune profetul Isaia: „Îl vor numi: ... Părintele veșniciei" (Isa. 9:6). Aceasta nu înseamnă că El va fi numit Iehova. O nu, cuvântul „tată" înseamnă dătător de viață, și El va fi Dătătorul de viață al lumii, Dătătorul vieții veșnice pentru lume, în contrast cu tatăl Adam care a dat doar viață temporară supusă diferitelor schimbări și morții. Cristos va fi marele Dătător de viață întregii omeniri, viață veșnică pe termenii ascultării loiale de Dumnezeu și de principiile dreptății. Așa că de-a lungul întregului Veac Milenar Cristos va regenera lumea. Au fost născuți odată de tatăl Adam și n-au primit viață suficientă, pierzând-o prin condamnare. Cristos, prin faptul că a cumpărat lumea cu propria Lui viață prețioasă, a devenit proprietarul de drept al omenirii, și El Și-a propus să devină Tatăl, Dătătorul de viață sau Cel care dă viață lumii. Și Biserica va fi asociată cu El în această lucrare; după cum primul om Adam a avut o soție, Eva, care a fost asociată cu el în prima lucrare de naștere a lumii, tot așa și al doilea Adam va avea cu El o soție, o mireasă, în regenerarea lumii. Vă reamintesc cuvintele lui Isus către ucenici. Sf. Petru vorbea despre diferite lucruri, și Isus le spunea că toți cei care îl vor urma pe El vor avea o răsplată, iar Petru a spus: „Iată, noi am lăsat toate și Te-am urmat; ce vom avea noi?" (Mat. 19:27) Isus i-a spus lui și celorlalți apostoli: „Cel care mă urmează" — voi care ați fost credincioși urmându-mă, la restabilire — și când va fi restabirea? Nu încă. Restabilirea va fi domnia de o mie de ani a lui Mesia — „la timpul reînnoirii tuturor lucrurilor, voi, care M-ați urmat, veți sta și voi pe douăsprezece scaune de domnie și veți judeca pe cele douăsprezece seminții ale lui Israel" (Mat. 19:28). Am introdus cuvântul „timp" să vedeți cum trebuie înțeles. Și binecuvântarea va merge de la Israel la toate familiile pământului.

MOARTE—Este universală? (Q208-1)

Întrebare (1911)—1—Referitor la moarte, mor toți? Ioan 8:51 spune: „Adevărat, adevărat vă spun, dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea".

Răspuns—Moarte pentru un om, moarte în sens absolut, ar însemna distrugere. Adică, prima moarte ar fi fost exact la fel ca și a doua moarte, anihilare absolută, dacă Dumnezeu cu bunătate și grație nu ar fi făcut un aranjament pentru răscumpărarea din prima moarte — moartea adamică. Răscumpărându-i pe toți din moartea adamică, Dumnezeu nu vorbește despre moarte în sens absolut, ci după cum a spus Isus, și după cum Cuvântul lui Dumnezeu dă în general ideea, oamenii dorm. Isus a spus cu privire la Lazăr, prietenul nostru Lazăr doarme. Va exista o trezire în dimineața învierii; el nu este într-adevăr mort în sensul de a fi anihilat sau distrus, a fi pierdut; aranjamentul lui Dumnezeu pentru el a fost de la început ca prin răscumpărarea și învierea din morți, el să aibă o ocazie pentru viață veșnică dacă va ține Cuvântul Domnului. Când Isus a vorbit ucenicilor, ei au spus: „Doamne, dacă doarme, se va face bine" (Ioan 11:12), atunci Isus le-a spus clar: „Lazăr a murit", dar a folosit această expresie clară pentru a se coborî la felul lor de vorbire despre moarte. În felul Său de a vorbi despre moarte, Lazăr adormise numai; nu era mort, starea de moarte fiind aceea de distrugere, exact la fel cum un câine este mort. Moartea unui om și moartea unui câine ar fi lăsat cele două creaturi exact în aceleași condiții dacă Dumnezeu n-ar fi aranjat ca omul să fie răscumpărat din moarte, în timp ce n-a făcut nici o asigurare pentru răscumpărarea câinelui, nici pentru viața viitoare a câinelui. De aceea, Isus a spus: „Dacă păzește cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea"; el poate adormi, dar sigur că va fi trezit, și dacă atunci va păzi Cuvântul Domnului și va asculta de îndrumările lui, va avea viață veșnică prin Isus Cristos Domnul nostru.

MOARTE—Cei care mor în nelegiuire. (Q208-2)

Întrebare (1911)—1—Ce se întâmplă cu oamenii care mor în nelegiuirea lor, care nu ajung niciodată la o cunoștință de Domnul?

Răspuns—Ei bine, dragi prieteni, ce înseamnă să moară cineva în nelegiuirea lui? Cine nu moare în nelegiuirea lui? Există cineva drept în lumea întreagă? Nu spun Scripturile că nu este nici unul drept, nici unul? Luând aceasta ca bază, spunem că singurii care sunt aduși acum la armonie cu Dumnezeu și despre care astfel se poate spune că sunt mântuiți acum când mor, sunt această mică clasă care au ajuns la o cunoștință de Dumnezeu, la o înțelegere a favorii și privilegiului divin și care au făcut o deplină consacrare Domnului și care sunt concepuți de Spiritul sfânt al Domnului la o înnoire a vieții. Ei au trecut din moarte la viață și dacă rămân, sunt într-o condiție diferită decât restul lumii. Dar restul lumii este pe cale de a muri, cum au fost dintotdeauna.

Ce constituie nelegiuirea? Nu este numai acel element de nelegiuire care este în cineva, pentru că s-a născut cu ea. Noi am fost născuți în păcat, am fost formați în nelegiuire. În păcat ne-au conceput mamele noastre. Nelegiuire nu este să fii născut în acest mod, nu-i așa? Voi v-ați născut într-o stare imperfectă, dar termenul nelegiuire cum se folosește în general se aplică la depravare din partea persoanei, ceva intenționat și încăpățânat în caracterul și dispoziția persoanei, ceva luptă împotriva lui Dumnezeu, luptă împotriva adevărului și luptă împotriva dreptății. Aceasta ar fi nelegiuire. Dacă un om vine acum în legătură cu Cristos și ochii înțelegerii lui se deschid, și dacă apoi el devine un om rău, întorcându-se de la Domnul înapoi la păcat, după cum spune Apostolul Petru, „Câinele s-a întors la ce vărsase și scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăși în mocirlă" (2 Pet. 2:22), o astfel de persoană, spun Scripturile, nu va mai avea favoare de la Dumnezeu, iar moartea lui va fi moartea a doua din care nu va mai fi scăpare de nici un fel, nicicând, prin nici un mijloc. El va fi mort în același sens cum piere un animal, după cum spune Sf. Petru. Aceasta se aplică doar la clasa care acum vine la Domnul, care are ureche de auzit, ochi de văzut și este conceput de Spirit; aceasta nu se aplică la nimeni altcineva. Dar ce se întâmplă cu lumea? Ei bine, în timpul Veacului Milenar, în timpul Perioadei Mesianice, când cunoștința de Domnul va umple tot pământul și când toată omenirea va avea ocazia să se întoarcă deplin la armonie cu Dumnezeu, cel care atunci va iubi nelegiuirea, va iubi păcatul și va urî dreptatea — și mai mult decât atât, oricine nu va iubi dreptatea și nu va urî păcatul — va fi socotit vrednic de moartea a doua. Pentru ei nu va mai fi altă ocazie de nici un fel. Așa că standardul lui Dumnezeu pentru viață veșnică este dreptatea și perfecțiunea, nimic altceva. Fie că această dreptate se obține în timpul prezent prin credință și prin atribuirea socotită a meritului lui Cristos, fie că aceasta va fi o dreptate reală, pe care lumea o poate atinge în timpul miei de ani ai domniei lui Cristos, prin ridicarea lor treptată din contaminare și imperfecțiune, oricum ar fi — oricine păcătuiește împotriva unei astfel de dreptăți este un păcătos cu voia, un păcătos răutăcios, și va muri în moartea a doua.

MOARTE—Când va înceta moartea adamică? (Q209-1)

Întrebare (1912)—1—Cât timp vor continua oamenii să moară de moartea adamică după marele timp de strâmtorare?

Răspuns—Unii vor continua să moară un timp. Nu știu exact cât timp. Modul în care aceasta se va petrece va fi următorul: Când Împărăția va fi stabilită, primii care vor aprecia acea Împărăție vor fi Vrednicii din Vechime. Ei vor fi în deplin acord cu Dumnezeu și vor fi aduși din mormânt într-o stare perfectă. Ei vor fi pe deplin sfătuiți și instruiți cu privire la toate lucrurile care aparțin de Împărăție. Nu știu exact cât timp vor fi printre oameni. Va trebui să presupunem că Vrednicilor din Vechime le va trebui puțin timp să înțeleagă și să aprecieze lucrurile. În orice caz, ei nu vor fi împiedicați de imperfecțiunile pe care le avem noi. De aceea vor avea nevoie numai de un timp relativ scurt ca să înțeleagă lucrurile. În Timpul de Strâmtorare, „timpul strâmtorării lui Iacov", „el (Iacov) va fi scăpat". Va fi multă jale, dar întreaga lume va fi într-o stare de inimă sensibilă, iar evreii vor fi în special gata să accepte pe Domnul și vor pricepe situația foarte repede și vor constitui nucleul Împărăției lui Dumnezeu. Împărăția va fi israelită pentru un timp, dar prima națiune care se va supune, va avea multă pace, bucurie și favoare, mult deasupra altor popoare, și nu va trebui mult timp ca să înceapă să vadă ce este Împărăția lui Dumnezeu. Aceste națiuni văzând binecuvântările peste națiunea evreiască vor striga: „Veniți să ne suim la Muntele Domnului ... ca să ne învețe căile Lui" (Isa. 2:3). Pentru toți aceia care vor veni în deplină armonie cu Dumnezeu prin Noul Legământ atunci în vigoare, toate condițiile adamice vor începe să treacă. Vor începe să scape de boli și vor câștiga perfecțiunea sănătății și puterii. Viața veșnică va începe să le vină în condiții favorabile. Este doar o singură cale prin care oamenii pot ajunge în aceste condiții favorabile și aceasta este să devină „israeliți". Toate binecuvântările Noului Legământ sunt pentru copiii lui Avraam. El este Tatăl tuturor celor Credincioși, și astfel că atunci când ei vor deveni credincioși lui Dumnezeu, ei vor deveni virtual copiii lui Avraam. Familia lui Avraam va continua să crească până la sfârșitul miei de ani și atunci vor fi „ca nisipul mării" la număr. Cei care vor refuza să vină în armonie cu acea familie vor fi distruși în Moartea a Doua. Toți trebuie să fie „Copiii lui Avraam", și aceasta înseamnă că toți trebuie să devină „Copii ai lui Dumnezeu". Moartea va continua să opereze în toată lumea exceptând pe aceia care vor fi acest nucleu al Împărăției și aceste binecu­vântări se vor extinde în cele din urmă de la acel nucleu sub termenii și condițiile care atunci vor predomina printre oamenii de pe acest pământ.

MOARTE—Cine sunt morții din Isaia 26:14. (Q210-1)

Întrebare (1912)—1—Te rog explică Isaia 26:14: „Cei ce sunt morți acum nu vor mai trăi, sunt niște umbre și nu se vor mai scula; căci Tu i-ai pedepsit, i-ai nimicit și le-ai șters amintirea".

Răspuns—Sunt unii care cred că acest text se referă la omenire și încearcă să folosescă acest text ca să răstoarne alte texte. Noi nu trebuie să încercăm să răsturnăm un text cu altul. Mai curând să încercăm să aducem toate textele Scripturii în deplină armonie unul cu celălalt și cu întreaga Scriptură. Aici este un text care pare să vină în conflict cu învățăturile lui Isus și ale Apostolilor. Priviți textul o clipă. Găsim aici o descriere foarte specială a clasei specificate aici. Această descriere se aplică la „Uriașii" din prezent din lume. Se referă la trusturile și corpo­rațiile uriașe care au putere mare și toate se unesc. Nu are importanță cât de puternice par să fie acum, ele vor pieri. Ele vor muri. Se vor distruge. Nu se vor mai ridica odată ce au fost distruse. La această clasă se referă acest text.

MOARTE—Definiția din dicționar. (Q211-1)

Întrebare (1912-Z)—2—Este vreo diferență între „moarte" și „anihilare"?

Răspuns—Dicționarul Standard, cea mai bună autoritate a noastră în astfel de chestiuni, dă următoarea definiție cuvântului a anihila: (1) a scoate din existență; a distruge; a reduce la nimic; (2) a distruge identitatea cuiva. Sinonimul este a extermina, adică, a distruge total. Cuvintele sunt doar vehicule pentru exprimarea gândului și depinde mult de vehiculul care arată cel mai bine ce vrei să spui în problema în discuție. Scânteia energiei animale pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Adam, și pe care el, în schimb, a împărțit-o copiilor lui, dar pe care a pierdut-o pentru el și pentru urmași prin fapta lui de neascultare, la moarte trece de la o persoană tot așa cum trece de la un animal. Cuvântul „viață", după cum este folosit într-un mare număr de cazuri, nu înseamnă doar scânteia energiei animale, ci este un sinonim pentru suflet sau ființă.

În scopul sau aranjamentul lui Dumnezeu, această ființă n-a devenit în moarte stinsă, exterminată, anihilată; pentru că El i-a pregătit un viitor. Totuși, nu există ființă simțitoare în sensul că ar avea conștiință, cunoștință, apreciere a durerii sau a bucuriei sau vreo altă experiență. Dar Creatorul divin, care a creat la început ființa, a declarat că în cazul lui Adam și a copiilor lui, scopul Său este să dea un Răscumpărător, prin care toți să poată fi restabiliți tot atât de complet ca și înainte de a fi sub sentința morții.

Lumea, care nu recunoaște pe Dumnezeu sau puterea Lui, și care nu are cunoștință de promisiunea învierii prin meritul operei de răscumpărare a lui Cristos, poate în mod potrivit să vorbească despre cel mort ca fiind stins, ca un animal mort. Acesta este punctul de vedere agnostic. Dar credincioșii, instruiți de Dumnezeu cu privire la scopul Său în Cristos și în cele din urmă în învierea morților, și în ocazia de viață veșnică pentru fiecare, trebuie să privească acest lucru din același punct de vedere din care a privit Domnul nostru când a spus: „Dar El nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii, căci pentru El toți sunt vii" (Luca 20:38); sau cum a declarat Apostolul Pavel când a vorbit despre „Dumnezeu ... care înviază morții și care cheamă cele ce nu sunt ca și cum ar fi" (Rom. 4:17); adică, Dumnezeu are ca scop trezirea lor, și vorbește despre starea prezentă a morții adamice numai ca despre o întrerupere a vieții și nu ca despre o anihilare, exterminare, stingere.

Probabil aveți deja în bibliotecă un mic volum intitulat Planul Divin al Veacurilor — al patrulea milion acum sub tipar. El vă va da un răspuns mult mai complet la întrebare decât ar permite timpul nostru limitat în această coloană.

MOARTE—Noi murim zilnic jertfindu-ne viețile. (Q212-1)

Întrebare (1912-Z)—1—Care este gândul apostolului în afirmația „Astfel că în noi lucrează moartea, iar în voi viața"? — 2 Cor. 4:12.

Răspuns—Noi înțelegem că Sf. Pavel se referă la strâmtorările pe care el și însoțitorii lui le-au avut călătorind în interesul Adevărului. Aceste persecuții, dificultăți, încercări pe cale, erau dovezi că Dumnezeu le accepta sacrificiul. Astfel moartea lor continua, după cum spune în altă parte: „Noi murim zilnic" (1 Cor. 15:31). În această afirmație, el a arătat scopul sau motivul care l-a îndemnat pe el și pe însoțitorii lui să acționeze. Ceea ce au făcut n-a fost făcut într-un mod superficial fiindcă aveau o misiune generală, ci dintr-un motiv al inimii și în armonie cu voința divină, ca să poată aduce Bisericii binecuvântări spirituale.

Biserica timpurie a înțeles că apostolii erau foarte activi în serviciul Adevărului; și Sf. Pavel a explicat că motivul lor era neegoist. El a îndemnat Biserica să nu-și facă plăcerea lor, ci să-și pună viețile unul pentru altul, după cum făcea el și însoțitorii lui, ca exemple pentru turmă. Toți cei care sunt membri ai Preoțimii Împărătești își pun viața în serviciu. Astfel ne „zidim în credința noastră preasfântă" (Iuda 20), până ajungem la Noul Ierusalim! — Împărăția glorioasă a marelui Uns, marelui Profet, Preot și Rege, Isus fiind Marele Preot al mărturisirii ei!

Domnul nostru a declarat „Iată-mă, vin să fac voia Ta"; „desfătarea mea este să fac plăcerea Ta" (Evrei 10:9; Psa. 40:8). Aceasta a fost o parte a voinței divine, ca El să-Și jertfească viața, să-și termine sacrificiul, ca s-o poată da în cele din urmă pentru Adam și pentru toată rasa lui.

MOARTE—Adamică sau de sacrificiu. (Q212-2)

Întrebare (1913-Z)—2—Să presupunem că unul dintre sfinții consacrați ai lui Dumnezeu ar muri într-o catastrofă naturală — inundație, foc etc. — ar fi o astfel de moarte sacrificială sau ar fi adamică?

Răspuns—Un copil consacrat al lui Dumnezeu nu poate să moară de moarte adamică. Moartea lui va fi moarte de sacrificiu ori Moartea a Doua. Dacă atunci când moare este un copil consacrat al lui Dumnezeu, moartea lui va fi doar o completare a consacrării pe care a făcut-o înainte. Viețile noastre sunt făcute sfinte și acceptabile prin Marele Preot, în orice formă ar veni moartea. Dar dacă între timp acest copil consacrat al lui Dumnezeu se va întoarce de la El, atunci aceasta ar fi Moartea a Doua. Dacă păcătuiește intenționat, deliberat, el comite „păcat care duce la moarte". 1 Ioan 5:16.

MOARTE—Frica de moarte. (Q212-3)

Întrebare (1913)—1—Frica de Moartea a Doua va fi evidentă pentru familia umană perfectă din veacurile viitoare, sau va fi posibil practicarea păcatului?

Răspuns—Înțelegerea noastră este că Domnul intenționează ca, după distrugerea lui Satan la sfârșitul Veacului Milenar, să nu se practice păcatul. Aceasta va însemna sfârșitul absolut al păcatului și sfârșitul absolut al morții — cel puțin în ceea ce privește umanitatea și pământul. Dar Dumnezeu, înainte de a aduce lucrurile la acea culme și a decide cine poate avea viață veșnică, intenționează să facă o investigare așa de atentă încât să demonstreze dacă ei vor avea ceva iubire față de păcat sau nu: cei care vor avea vreo iubire față de păcat vor putea avea tot păcatul pe care-l vor vrea și toată pedeapsa pe care o vor vrea, iar Dumnezeu nu-i va vrea. El îi vrea pe cei care iubesc dreptatea și urăsc nelegiuirea; binecuvântările sunt doar pentru acea clasă. Toți cei ale căror păcate vor fi descoperite vor fi pedepsiți cu moartea a doua, așa că aceasta garantează că nimeni nu va trăi dincolo de acel timp, cu excepția celor în deplin acord cu Dumnezeu, și de aceea, fără frică de moartea a doua.

MOARTE—Adamică, după stabilirea Împărăției. (Q213-1)

Întrebare (1913)—2—Se va mai muri de moartea adamică după ce Împărăția lui Mesia va fi stabilită pe pământ?

Răspuns—Cred că depinde de greutatea sensului pe care-l dăm expresiei „stabilită pe pământ". După înțelegerea mea Împărăția va lua ceva timp ca să fie stabilită. Va lua timp pentru stabilirea ei, pentru că, după cum înțeleg eu chestiunea, El intenționează să stabilească Împărăția după cum oamenii sunt gata s-o primească. Vor exista o mulțime de oameni când va veni momentul ca Mesia să stăpânească lumea și să-Și stabilească Împărăția; vor fi mii și zeci de mii care nu vor avea deloc cunoștință despre acest fapt, și probabil va lua ceva timp să ajungă cunoștința la ei, săptămâni, luni, poate ani — nu știu dacă pot spune ani, dar o considerabilă perioadă de timp — și se pare, după cum am citit în Scripturi, aceasta se va face într-un mod ordonat. Va exista o anumită clasă gata să primească pe Învățător și Împărăția; vor fi, de exemplu, Vrednicii din Vechime ca o clasă și alte persoane care au ajuns la o cunoștință de Domnul, care sunt în armonie cu Împărăția, iar cu aceștia vor fi evreii, cei voitori, și mulți dintre ei vor fi pregătiți să se conformeze, zicând: Aici sunt Avraam, Isaac, Iacov și toți Profeții și ei ne spun că Împărăția este stabilită iar noi ne vom conforma; dacă Împărăția lui Mesia este prezentă, vom căuta să fim în armonie cu ea. Pe măsură ce binecuvântarea va veni peste ei, restricția făcându-i tot mai buni, și o binecuvântare peste recolta lor, și toate lucrurile bune peste ei, ceilalți vor spune: Iată, acești evrei au obținut totul, și vor mai spune, „Veniți, să ne suim la muntele Domnului ... ca să ne învețe căile Lui" (Isa. 2:3), ca și pe evrei; pentru că „din Sion va ieși legea și din Ierusalim cuvântul Domnului" (Isa. 2:3), și va ajunge până la marginile pământului. Dar binecuvântările recoltei, și așa mai departe, pe care le arată Scripturile, pot lua ceva timp să-i convingă; o recoltă rea poate să nu-i convingă. Poate când vor avea două sau trei, vor spune: Acești evrei spun că motivul prosperității lor este că au ca sprijin pe unii dintre profeții lor, înviați dintre morți, dar aceasta este o nebunie. Dar pe măsură ce va trece timpul și binecuvântările vor continua, vor spune: Nebunie sau nu, lor le merge foarte bine. Mai târziu oamenii vor judeca mai clar când le va afecta viețile, și vor veni în armonie și vor fi reprezentați ca israeliți; toți vor deveni Israeliți, sămânța lui Avraam, pentru că sămânța lui Avraam va umple tot pământul, și cine nu va deveni sămânța lui Avraam va suferi moartea a doua. Și astfel, eu cred că va fi o muncă graduală; nu știu dacă vor trebui zece ani sau mai mult, dar sunt înclinat să cred că cinci ani va fi un timp lung. Și noi credem că în timpul acela moartea va opera în lume; oamenii vor muri tot așa ca și acum, de slăbiciune și boală, și că numai pentru cei care vor veni în armonie va începe să treacă procesul de moarte și slăbiciune, și că ceilalți vor muri încă de moartea adamică; nu va fi nici o diferență între moartea de care vor muri ei și moartea de care au murit bunicii lor. Toată moartea care vine ca rezultat al păcatului este moarte adamică oricând ar veni ea, așa că dacă ea vine după secole este tot moarte adamică. Promisiunea Domnului este pentru cei care se îndepărtează de păcat; atunci ei pot trăi; dar dacă le place mai mult păcatul, vor muri, și aceasta va însemna moartea a doua pentru ei, deoarece ar însemna că n-ar fi în armonie cu Împărăția, și totuși, chiar și acestora li se va da o sută de ani, vă amintiți, în care se poate să se facă vinovați și să nu fie recunoscuți vrednici de moartea a doua.

MOARTE—A fost moartea Domnului nostru o moarte de sacrificiu? (Q214-1)

Întrebare (1913)—1—A fost moartea Domnului nostru numai o moarte de sacrificiu, sau a fost nevoie ca Dumnezeu să-I atribuie păcat ca să poată muri?

Răspuns—Noi înțelegem că moartea Domnului nostru a fost o moarte pur de sacrificiu. Nu găsim nici o scriptură care să spună că Tatăl I-a atribuit păcat; nu vedem nici un motiv pentru care să I se atribuie păcat. Nu Tatăl a fost cel care L-a omorât; nu Tatăl a fost cel care a spus că El era un păcătos. Nu guvernatorul roman a spus că El era păcătos; evreii au fost cei care s-au declarat mai întâi împotriva Lui și l-au forțat pe guvernator să împlinească cererile lor; toată această condamnare a venit de la evrei și nici o condamnare de la Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, El a fost și atunci și întotdeauna sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși, iar Scripturile arată că dacă El ar fi fost altcumva, n-ar fi fost acceptabil pentru altarul lui Dumnezeu; a presupune că Dumnezeu I-ar fi atribuit păcat, ar arăta că El n-ar fi avut loc pe altarul lui Dumnezeu, pentru că nimic întinat nu era permis să vină la altarul lui Dumnezeu. Uneori spunem că păcatele noastre I-au fost atribuite Lui și dreptatea Sa ne este atribuită nouă, și există o măsură de adevăr într-o astfel de declarație și o măsură de corectitudine într-o astfel de idee. Adică, vedem cum ne-a fost atribuită dreptatea Sa; aceasta este foarte clar; El atribuie sau acordă Bisericii meritul sau dreptatea Sa în vederea sacrificiului pe care l-a făcut, și putem de asemenea vedea ce se înțelege prin ideea că păcatele noastre i-au fost atribuite Lui; de bună voie El a luat locul păcătosului, S-a oferit lui Dumnezeu „un sacrificiu bine plăcut". El S-a oferit ca sacrificiu după cum este simbolizat prin oferirea vițelului de către Aaron; vițelul nu avea cusur, ci era perfect. Ca Preot, El a junghiat vițelul, și ca Preot, l-a oferit după aceea lui Dumnezeu. De fapt, El nu l-a oferit încă lui Dumnezeu pentru lume, nu încă. Au trecut mai mult de 1800 de ani. Preotul a luat numai sângele vițelului și a intrat în Sfânta și în Sfânta Sfintelor și acolo a stropit sângele numai pentru El și casa Lui, corpul Său și casa credinței; clasa Turmei Mici, clasa preoțească reprezentată în corpul Său, preoții subordonați, și casa credinței reprezentând clasa Marii Mulțimi; numai pentru aceștia a stropit El sângele. Păcatele lumii nu i-au fost atribuite în nici un sens nici atunci și nici până acum. Când El va fi terminat sacrificarea Bisericii, care este corpul Său, El ne va prezenta Tatălui; aceasta va fi la sfârșitul veacului când Biserica va fi fost oferită împreună cu El și atunci El va prezenta întregul merit al sacrificiului Său pentru păcatele tuturor oamenilor, ale întregii omeniri. Acela va fi timpul când păcatele lumii vor fi anulate, dar în prezent El ne dă dreptatea Sa nouă și păcatele noastre sunt puse asupra Lui. El n-a păcătuit niciodată, ci numai a atribuit dreptatea Sa Bisericii, și în curând, lumii.

MOARTE—O vor căuta și n-o vor găsi. (Q215-1)

Întrebare (1913)—1—”În acele zile, oamenii vor căuta moartea și n-o vor găsi; vor dori să moară și moartea va fugi de ei" (Apoc. 9:6). Te rog explică.

Răspuns—Cartea Apocalipsei este o carte simbolică și cred că nu poate fi corect înțeleasă decât ca un întreg. Noi nu suntem pregătiți în această seară s-o explicăm ca un întreg; de aceea, credem că cel mai bine ar fi să lăsăm această mică porțiune pentru o explicare viitoare.

MOARTE—Referitor la Noul Legământ. (Q215-2)

Întrebare (1913)—2—Dacă noul Veac trebuie să înceapă curând, cum ai declarat în această după-amiază, va fi necesar ca fiecare om să moară pentru a obține acea viață nouă; sau va fi posibil să primească beneficiile Noului Legământ și să nu moară deloc?

Răspuns—Noi înțelegem că Scripturile învață că Împărăția lui Mesia se inaugurează în mijlocul unui timp de strâmtorare. Fără îndoială, dacă aceasta va fi cea mai mare strâmtorare pe care a avut-o vreodată lumea, după cum declară Scripturile, va fi un timp sever. Ne imaginăm că mulți oameni își vor pierde viața. Dacă își pierd viața va trebui să aibă o înviere din morți. Mulți vor trece peste timpul prezent în Noul Veac, și Împărăția fiind stabilită nu vor mai trebui să moară. Ei se vor ridica tot mai mult la perfecțiune și în final vor primi viață veșnică fără a mai merge vreodată în mormânt.

Dar mă gândesc la o altă parte. Cineva ar putea spune: „N-a trecut sentința morții la toată familia umană, și n-ar însemna aceasta că ei trebuie să moară?" Ei sunt toți în moarte; tu ești în moarte. Fiecare se naște sub sentința morții. Nu este necesar ca aceia pentru care vine grațierea să trăiască viața întreagă pentru ca să fie treziți. Să ilustrăm acest lucru. Să presupunem că toți de aici au fost condamnați la închisoare pe viață; în loc de închisoarea morții este închisoarea din Springfield. Să presupunem că vine furgonul și ia un grup să-i ducă la închisoare, apoi vine după altul, și după altul, dar mai sunt unii care rămân. Să presupunem că Guvernatorul sau Primarul sau cineva cu autoritate, face o grațiere și pune deoparte această sentință. Va fi necesar ca noi să mergem la închisoare și să ieșim? Grațierea ar înlătura acest lucru. Așa că unii au mers deja în închisoarea morții, alții sunt pe paturile lor de boală și pe cale spre aceasta, în timp ce unii dintre noi au încă o măsură de sănătate și putere. Când noul legământ va fi stabilit nu va mai fi necesar pentru cei care trăiesc să coboare în închisoare.

MOARTE—Trebuie toată omenirea să intre în mormânt? (Q216-1)

Întrebare (1915)—1—Te rog dă o scriptură pentru ideea că unii din familia umană care trăiesc acum nu trebuie să moară.

Răspuns—Aș spune că întrebarea este pusă greșit. Dacă cel care întreabă crede că toți cei 1.600 de milioane care trăiesc acum trebuie să dea ceva dovadă că toți vor muri, nu este necesar. În mod potrivit, se pare că nu toți vor muri; pentru că concluzia logică ar fi că după cum Prințul Întunericului are puterea morții, și el va fi pus sub control foarte curând, va fi legat, și după cum Dătătorul de Viață care a murit pentru lume Își va stabili Împărăția, iar acea Împărăție este atotputernică și Regele ei este împotriva morții, moartea va înceta când Împărăția va lua controlul. Noul Rege se va opune nu numai ca oamenii care deja au murit să rămână morți, ci se va opune și morții celor care vor fi fost atunci legal răscumpărați. Aceasta va include pe fiecare membru al rasei lui Adam.

Am dat o ilustrație în Studii în Scripturi care acoperă acest punct. Dar știți că trebuie să studiem acele Studii în Scripturi tot mereu. Acolo ilustrația este aceasta: Să presupunem că noi toți strânși laolaltă am fi puși sub arest, că un ofițer al Guvernului ar veni la ușă și ar spune, „Am o știre neplăcută: Toți sunteți arestați". Și apoi să presupunem că ar avea un furgon afară și ar începe să ne ducă la închisoare. După ce ar face un transport, s-ar întoarce după altul și apoi după altul și altul. Apoi să presupunem că în timp ce furgonul ar fi în drum spre secția de poliție și în timp ce ceilalți ar aștepta aici să fie luați, cineva ar merge să discute cu autoritățile, iar ei ar spune: „E ceva greșeală aici, dar este de plătit atâta". „Foarte bine, vă voi da cecul". Apoi ofițerul șef ar spune: „Opriți arestările imediat". Așa că ofițerii merg să execute ordinul. Ei întâlnesc furgonul și spun: „Nu mai e nevoie să-i duceți pe acești oameni, nu mai sunt arestați. Lăsați-i să plece!" Apoi el vine la clădirea unde cei rămași așteaptă încarcerarea și spune: „Acum sunteți liberi toți". Apoi se grăbește la închisoare și-i eliberează pe cei care au fost închiși dându-le vestea eliberării.

Acum, cei care au fost duși la închisoare și cei care n-au fost duși la închisoare au fost toți sub sentință. Dar când chestiunea a fost aranjată, n-a mai fost nevoie să intre în închisoare. Așa este și cu rezultatele morții Domnului nostru. Nu numai că îi va elibera pe cei care au mers în marea închisoare a morții, dar va opri și procesul împotriva celor care așteaptă să intre în această închisoare. Aceasta se sugerează în Scripturi. De exemplu, vedeți Țefania 3:8, 9; Apoc. 14:6, 7.

MOARTE—Sacrificială sau reală. (Q221-1)

Întrebare (1916)—1—”Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiți de El", Psa. 116:15. Înseamnă aceasta a muri zilnic cu moarte sacrificială, sau moartea reală a unui sfânt?

Răspuns—Nu trebuie să ne certăm cu privire la acest text. Tot ce aparține de sfinți este prețios pentru Domnul. Consacrarea este prețioasă în ochii Lui. A fost prețioasă în ochii Lui când Isus, primul sfânt, a făcut-o. Tatăl a făcut ca Spiritul sfânt să vină peste Isus atunci, iar Glasul a declarat că El este Fiul lui Dumnezeu. La fiecare pas în continuare putem avea favoarea și binecuvântarea divină, pentru că tot ce aparține de sfinți este prețios în ochii Domnului. Consacrarea, moartea zilnică și în final moartea reală — toate sunt prețioase Tatălui. El va da tuturor acestora acea mare răsplată. De aceea, prețioși trebuie să fie ei în ochii Lui.

MOARTEA A DOUA—Nereușita sacrificiului lui Isus și moartea a doua. (Q637-2)

Întrebare (1905)—2—Dacă Isus nu Și-ar fi dat viața Sa umană ar fi mers în moartea a doua?

Răspuns—Aceasta depinde la ce timp s-ar aplica această întrebare. Dacă Isus la vârsta de 30 de ani Și-ar fi spus, Nu-mi voi jertfi viața, voi trăi strict în acord cu legea divină, eu înțeleg că putea să-Și mențină viața. Nimic din legea lui Dumnezeu nu I-ar fi cerut viața. Dar la vârsta de 30 de ani El a făcut o consacrare și a predat tot ce era pământesc. După ce a făcut acel legământ cu Dumnezeu, să Se fi retras ar fi fost păcat și ar fi însemnat moartea a doua.

MOARTEA A DOUA—Ce păcat duce la moartea a doua? (Q638-1)

Întrebare (1908)—3—Ce constituie păcat care duce la moarte. Înainte de Împărăția Milenară este posibil ca cineva, în afară de cei concepuți de spirit, să comită păcat care duce la moarte?

Răspuns—Noi răspundem că păcatul care duce la moarte este un păcat împotriva luminii și cunoștinței. Nimeni nu poate face păcat care duce la moarte dacă n-are cunoștință. Păcatul care duce la moarte nu este un păcat din ignoranță; este un păcat voit, intenționat împotriva luminii, și de aceea este numit păcat împotriva Spiritului sfânt, păcat împotriva Spiritului Adevărului. Deci, este posibil ca cineva în afară de cei concepuți de spirit să comită păcat care duce la moarte? Răspund că numai cei care au fost concepuți de Spiritul sfânt au cunoștință despre lucrurile adânci ale lui Dumnezeu și de aceea numai aceștia au responsabilitatea acestei mari cunoștințe; că lumea în general, nefiind concepută de Spiritul sfânt, neavând cunoștință despre lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, și neînțelegând adevărul lui Dumnezeu, în mod clar nu sunt responsabili în acea măsură. Responsabilitățile sunt ale voastre și ale mele pentru că am gustat și știm, de aceea suntem responsabili și putem face păcat care duce la moarte, în timp ce lumea nu poate păcătui în acest mod. Acum, o întrebare: Câtă cunoștință este necesară înainte de a putea comite acest păcat care duce la moarte? Răspund că după înțelegerea mea nu se cere o cunoștință prea mare. Apostolul spune că dacă noi am păcătuit cu voia după ce am primit o cunoștință a adevărului. La ce fel de adevăr s-a referit? S-a referit la cunoștința la care am ajuns în ceea ce privește sfârșitul cronologiei? O, nu, pentru că atunci toți care au fost înaintea noastră n-ar fi avut destulă cunoștință ca să meargă în moartea a doua, pentru că n-au știut multe despre cronologie. Este vorba despre cei care înțeleg dispensațiile paralele? Nu, pentru că mulți oameni n-au știut niciodată nimic despre dispensațiile paralele. Este vorba numai de cei care știu despre Jubilee? Nu, pentru că mulți creștini au trăit și au murit neștiind nimic despre Jubilee — ca în zilele apostolului, de exemplu. Atunci ce înseamnă aceasta, ce fel de adevăr și cât de mult adevăr trebuie să avem? Răspund dragi prieteni, adevărul este acel adevăr mai mare pe care creștinii l-au avut de-a lungul veacului Evanghelic; de exemplu, marele adevăr că, „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică" (Ioan 3:16). Acesta este marele adevăr, și oamenii care au crezut acest mare adevăr și în care acesta a exercitat puterea cuvenită au fost întorși de la păcat la dreptate și de la întuneric la lumină. Acesta este adevărul care sfințește. Dacă cineva a ajuns la o cunoștință clară despre adevăr, despre iubirea lui Dumnezeu și a cerinței lui Dumnezeu de dreptate, și despre Domnul nostru Isus Cristos ca Mântuitorul lui, el a ajuns într-o poziție de responsabilitate. Nu are lumea cunoștință despre acest lucru? Nu. Lumea a auzit cântări ca „Nouăzeci și nouă", etc., și a auzit despre teologie, dar nu cred că lumea este responsabilă în această măsură. Ei n-au înțeles Cuvântul lui Dumnezeu; ei n-au înțeles pregătirea făcută de Dumnezeu pentru păcatele noastre, pentru împăcarea noastră cu El, de aceea lumea n-a putut comite acest păcat care duce la moarte. Dar cei care au fost luminați odată și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor — puterile restabilirii; — noi suntem părtași la acestea prin faptul că suntem îndreptățiți prin credință, și îndreptățirea prin credință este puterea veacului viitor, noi bucurându-ne de ea înaintea lumii — și fiind făcuți părtași Spiritului sfânt aceștia sunt cei care pot face păcat care duce la moarte.

Apoi a doua întrebare, „Te rog explică cazul lui Iuda". Răspund că Iuda a fost unul dintre cei care au însoțit pe Domnul nostru și a fost martor al lucrărilor Sale puternice, și a fost făcut părtaș al puterii veacului viitor; el a avut îndreptățirea prin credință; el L-a acceptat pe Domnul ca Mesia; L-a numit Învățător și a primit Spiritul sfânt în acest sens special, a fost unul dintre cei însărcinați și peste care Domnul nostru a suflat și a zis, „Luați Spirit sfânt" și a fost unul dintre cei pe care Domnul i-a trimis să exercite această putere sfântă. A fost unul dintre cei care au scos afară diavoli; a vindecat bolnavi și a făcut multe lucruri puternice și minunate în numele Domnului nostru. Și a știut că acestea nu erau înșelătorii; a știut că erau adevărate; el însuși a avut parte în acestea; a avut atâta cunoștință și atâta lumină, mai mult decât alți oameni de atunci, încât Domnul nostru a putut spune despre el, și chiar a spus, „Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!" (Mat. 26:24). Și acest lucru n-ar putea fi adevărat despre nici un om, chiar trecând printr-o experiență treierătoare în viața prezentă, dacă ar avea glorioasele ocazii ale veacului Milenar. N-ar fi mai bine să nu se fi născut.

MOARTEA A DOUA—Mulți vor merge în ea? (Q639-1)

Întrebare (1908)—1—Ai presupune din pilda oilor și caprelor că numărul celor care merg în moartea a doua va fi la fel de mare ca și al celor mântuiți?

Răspuns—Nu știu ce să cred despre pildă, dragi prieteni, dacă a fost intenționată să aibă legătură cu numărul. În trecut eram foarte mulțumit cu acest gând că unde se vorbește despre oi și capre, îmi ziceam, Ei bine, numărul oilor este mult mai mare decât numărul caprelor, și sunt foarte bucuros că este așa. Dar când am fost în Palestina, spre surprinderea mea, am văzut că turmele de acolo erau aproape jumătate-jumătate. Acum nu știu ce să cred; mă voi strădui să mă mențin între oi, și cred că și voi.

MOARTEA A DOUA—Referitor la foc și pucioasă. (Q639-2)

Întrebare (1911)—2—”Dar cât despre fricoși, necredincioși, urâcioși, ucigași ... partea lor este în iazul care arde cu foc și cu pucioasă, adică moartea a doua" (Apoc. 21:8). Te rog explică.

Răspuns—Răspunsul este dat prin întrebare. Ea spune, „adică moartea a doua". Așa scrie. Toate aceste lucruri simbolizează moartea a doua.

MOARTEA A DOUA—Pregătită pentru diavol și îngerii săi. (Q640-1)

Întrebare (1912-Z)—3—”Căci de mult timp este pregătit un rug* (*Tofet — traducerea Cornilescu revizuită, la subsol), pregătit chiar și pentru împărat: este făcut adânc și lat, cu foc și lemne din belșug. Suflarea Domnului îl aprinde ca un șuvoi de pucioasă" (Isa. 30:33). Cine este regele pentru care este pregătit Tofet-ul?

Răspuns—Tofet a fost un nume dat Văii Hinomului, care este simbolic o reprezentare a Morții a Doua, și Domnul sugerează că El are foc și combustibil din belșug ca să ducă la îndeplinire toată această distrugere și că Spiritul Domnului îi va pune foc și va face să ardă până la distrugere completă. Regele pentru care este pregătit acesta este diavolul, cu îngerii săi. El este instigatorul la rău, a cărui distrugere este deja rânduită. Însă mai întâi, în providența divină, înainte de a fi distrus, este pregătită domnia glorioasă a lui Mesia în timpul căreia toată omenirea va fi adusă la o deplină cunoștință a Adevărului și la o deplină ocazie de a veni în armonie cu Dumnezeu, și a demonstra dacă au dispoziția lui Dumnezeu sau dispoziția Adversarului, Satan. Când fiecare a ales pe deplin, Moartea a Doua va înghiți pe toți aceia pentru care a fost pregătită. Cei care și-au demonstrat simpatia pentru rău vor fi socotiți ca trimișii lui Satan și își vor avea partea cu el în Moartea a Doua.

MOARTEA A DOUA—Se aplică la cei concepuți. (Q640-2)

Întrebare (1912-Z)—4—La cine se aplică cuvintele din Evrei 6:4-6 — „Căci cei care au fost luminați odată, și au gustat darul ceresc, și s-au făcut părtași Duhului sfânt, și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor, și cari totuși au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăși, și aduși la pocăință" (Cornilescu)?

Răspuns—Condițiile menționate în pasajul citat mai sus sunt mai mult sau mai puțin întrețesute. Adică, cel care a fost făcut părtaș darului ceresc al îndreptățirii este sfințit, conceput de Spiritul sfânt; pentru că el numai așa poate avea dovada lui Dumnezeu cu privire la îndreptățirea sa. Nimeni nu este îndreptățit doar pentru că crede că Isus a trăit sau că Isus a murit. Pentru a ajunge la punctul îndreptățirii și pentru a i se atribui meritul lui Cristos, el trebuie mai întâi să-și prezinte corpul ca jertfă vie; și această prezentare trebuie însoțită de credință în Domnul Isus.

Cel care a făcut tot ce-i stă în putere — s-a întors de la păcat, a crezut în Isus ca Răscumpărătorul și și-a prezentat corpul ca jertfă vie — trebuie apoi să primească atribuirea meritului lui Isus pentru a-i completa lipsurile, pentru a-i acoperi defectele, pentru ca Tatăl să poată accepta jertfa; pentru că nici un lucru imperfect nu poate veni pe altarul Domnului. Se cere meritul lui Cristos pentru a completa ce lipsește celui care se prezintă pe sine ca jertfă; și numai cei care cred în acest fel și-și prezintă corpurile ca jertfă sunt primitori ai meritului lui Cristos prin atribuire; și numai aceștia sunt concepuți de Spiritul sfânt. Aranjamentul lui Dumnezeu este așa încât nimeni nu poate fi îndreptățit dacă n-a făcut o deplină consacrare, după ce deja s-a întors de la păcat. Cristos n-ar atribui meritul Său nimănui decât acelora care fac această deplină consacrare; și Tatăl n-ar accepta să conceapă cu Spiritul sfânt pe alții decât pe cei care au făcut așa.

Cei care au primit îndreptățirea au primit în același timp și conceperea de Spirit sfânt, care este „puterile veacului viitor". Căderea unora ca aceștia, spune apostolul, înseamnă că ei nu pot fi niciodată reînnoiți. De ce? Pentru că ei și-au avut partea din binecuvântarea lui Cristos. Moartea lui Cristos a fost cu scopul de a aduce o binecuvântare — și numai una — fiecărui membru al rasei lui Adam — o binecuvântare deplină, o binecuvântare completă, o astfel de binecuvântare care va face în stare pe fiecare membru al rasei — dacă vrea, când o înțelege — să vină pe deplin și complet în armonie cu Dumnezeu și astfel să aibă viață veșnică. Dar după ce și-a primit binecuvântarea deplină și apoi a respins-o, nu mai este speranță pentru el. El nu se poate niciodată îndreptăți pe sine. El a avut meritul lui Cristos și l-a respins. Nu există nici o speranță de reînnoire a unuia ca acesta, spune apostolul. Destinul acestuia, bineînțeles, nu va fi chinul veșnic, ci distrugerea — Moartea a Doua.

MOARTEA A DOUA—Nu pentru cei iresponsabili. (Q641-1)

Întrebare (1915)—1—Știi cu siguranță dacă există unii în acest veac sau vor fi în veacul viitor care vor merge în Moartea a Doua pentru că nu pot progresa, chiar dacă au încercat din greu, și Dumnezeu nu poate face nimic pentru ei? (Râsete)

Răspuns—Dumnezeu a dat fiecărei persoane o voință. Dacă este cineva care nu are voință, el nu este o persoană, este debil mintal. (Râsete) Noi nu știm multe despre debilii mintal, dar știm că toți sunt răscumpărați ca și restul lumii, chiar dacă acum ei nu au nici o voință. O parte a lucrării din viitor a Bisericii va fi să scoată astfel de persoane afară din starea lor de debilitate. Dar imediat ce o astfel de persoană obține o voință conștientă i se va cere s-o exercite. În timpul Domniei Împărăției lui Mesia oricine va vrea va avea posibilitatea să se ridice sus la deplină perfecțiune și i se va da tot ajutorul necesar. Deci, în concluzie, nu există individ al rasei lui Adam care n-a avut sau nu va avea cea mai deplină ocazie de a obține viață veșnică; și cine va muri în Moartea a Doua, va muri din cauza propriei sale voințe, din cauza unui refuz conștient de a accepta termenii minunați și generoși ai mântuirii lui Dumnezeu prin Cristos.

MOISE—Motivul alegerii formei de șarpe. (Q497-3)

Întrebare (1911)—1—De ce a ales Moise forma unui șarpe când a ridicat un șarpe pentru fiii lui Israel în pustiu?

Răspuns—El l-a ales pentru că a ascultat de Dumnezeu, și Dumne­zeu i-a spus să facă așa.

MOISE—Durata funcției de mijlocitor. (Q498-1)

Întrebare (1911)—2—Cât timp a fost Moise mijlocitor?

Răspuns—Moise este mijlocitorul legământului legii atâta timp cât legământul legii este în vigoare. Moise este mijlocitorul legământului legii azi. Acest legământ n-a avut alt mijlocitor. Acea mijlocire pe care el a îndeplinit-o a rămas în picioare tot timpul. Exact la fel cum Secretarul de Stat ar încheia un tratat între SUA și Marea Britanie, cât timp ar fi el acela care ar aplica acel tratat? Exact atât timp cât tratatul ar fi valabil, el ar fi cel care ar aplica acel tratat. Și așa că Moise este încă mijlocitorul, sau cel care a pus în vigoare acel legământ al legii între Dumnezeu și Is­rael. Legământul legii este încă în vigoare și Moise este, de aceea, încă mijlocitorul legământului legii, chiar dacă este mort. Acesta este același gând pe care l-a dat Domnul, vă amintiți, când a spus, „până astăzi când se citește Moise" (2 Cor. 3:15) etc. Apoi vă amintiți din nou că El a spus: Cărturarii și Fariseii stau pe scaunul lui Moise (Mat. 23:2). Moise încă avea locul ca mijlocitor al legământului legii, și el a fost reprezentat de aceia care au urmat și care au menținut și au reprezentat acea ordine de lucruri.

MOISE—Tip al lui Iehova. (Q498-2)

Întrebare (1913)—3—În ce privință a fost Moise un tip al lui Iehova?

Răspuns—Dumnezeu a spus că Moise trebuia să fie purtătorul Său de cuvânt, sau reprezentantul Său, și că Aaron trebuia să fie purtătorul de cuvânt sau reprezentantul lui Moise. „Vei fi pentru el în locul lui Dumnezeu" (Exod. 4:16). Adică, Moise trebuia să fie ca Dumnezeu pentru Aaron prin faptul că îi va spune ce să spună și ce să facă. În acel sens al cuvântului Moise este ca Dumnezeu așa cum El a spus că va fi.

MORMINTELE DESCHISE—A fost întâia înviere? (Q289-1)

Întrebare (1911)—4—”Mormintele s-au deschis; și multe trupuri ale sfinților care muriseră au înviat" (Mat. 27:52). A fost aceasta întâia înviere?

Răspuns—Răspunsul nostru este că nu, aceasta n-a fost întâia înviere. De ce? Cuvintele folosite aici sunt folosite în legătură cu aceasta: Citim că a fost un mare cutremur de pământ și multe din corpurile sfinților care adormiseră au înviat și au venit în cetatea sfântă după învierea lui Cristos. Relatarea nu este foarte explicită, dar oricine a înviat acolo nu a putut avea întâia înviere din mai multe motive: mai întâi că Cristos a fost primul care trebuia să învie dintre morți; nimeni n-a fost înviat înaintea lui Isus. El a fost întâiul născut dintre morți. Dar, n-a înviat Isus pe Lazăr dintre morți? O, nu. Lazăr a fost tot în starea morții după ce a fost trezit. Nimeni n-a fost înviat complet din moarte. Ei au fost treziți pentru puțin timp și din nou au căzut în moarte. N-au avut o înviere. O înviere este o ridicare completă din moarte și Isus a fost primul care trebuia să învie; El a fost primul ridicat din moarte la perfecțiunea vieții. Deci, cei care au fost treziți atunci nu puteau fi astfel înviați, deoarece cutremurul a avut loc în momentul morții Domnului nostru, și au trecut aproape trei zile până ce Isus a înviat dintre morți. Dar, în orice caz, următorii care vor avea o înviere din morți sunt Biserica. Învierea lui Isus pe plan spiritual a fost începutul învierii bisericii. Apostolul spune că a fost învierea Lui, și zice: „ca să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui, ... fiind făcut asemenea cu moartea Lui" (Fil. 3:10). Cu alte cuvinte, învierea lui Isus este singura înviere în acești 1800 de ani. Dar biserica, Corpul lui Cristos, va fi părtașă la învierea Lui și nu pot veni binecuvântări la nimeni decât după aceasta. Așa citim în cap. 11 din Evrei despre vrednicii din vechime care au murit în credință neprimind lucrurile promise lor, Dumnezeu având pregătit ceva mai bun pentru noi — Biserica — pentru ca ei să nu ajungă la perfecțiune fără noi; ei nu-și pot avea învierea până ce nu o avem noi pe a noastră. Deci ceea ce s-a putut întâmpla atunci este că unii s-ar putea să fi fost treziți în același sens cum a fost trezit Lazar, și nu în vreun alt sens.

MORȚI—Restul n-au înviat până la sfârșitul miei de ani. (Q200-2)

Întrebare (1911)—1—Ce răspuns ai da tu dacă ai fi întrebat despre textul din Scriptură care spune: „Ceilalți morți n-au înviat până nu s-au sfârșit cei o mie de ani" (Apoc. 20:5)?

Răspuns—N-am citit această întrebare exact cum a fost scrisă. Voi explica versetul și voi spune că din punctul de vedere al lui Dumnezeu, Adam a fost viu când era în armonie cu Dumnezeu, și că procesul de moarte al lui Adam a început imediat ce a fost scos afară din Eden sub condamnarea divină — „cu moarte vei muri"; el a fost în proces de moarte timp de 930 de ani; și similar, când procesul reversibil va începe, în loc de a muri timp de 930 de ani, el va deveni tot mai viu timp de 930 de ani; pentru că în întreaga perioadă a domniei lui Mesia lumea va fi tot mai vie, tot mai vie, dar oamenii nu vor fi complet vii până când vor fi perfecți. Și într-un sens al cuvântului putem spune că nu vor fi vii până când Cristos ca mijlocitor îi va preda Tatălui, iar Tatăl îi va fi încercat privind vrednicia sau nevrednicia lor de viață veșnică. Deci, după persoană și circumstanțe, eu pot spune sau nu că acest verset nu este în manuscrisul original, sau manuscrisul cel mai vechi; ci, după câte știm noi, este o interpolare. Dar este bine să nu ne referim prea frecvent la interpolări, pentru că oamenii au cumva ideea că încerci cumva să ocolești ceva, iar unde pasajele se potrivesc așa de bine cum se potrivește acesta cu multe altele. Nu voi da nici o explicație decât numai că ei vor primi viață și nu vor fi pe deplin vii decât la sfârșitul miei de ani.

MULȚUMIRI—Referitor la a cere binecuvântarea în restaurante. (Q710-2)

Întrebare (1909)—2—Când mai mulți oameni ai Adevărului iau masa la un restaurant și stau toți împreună, ar fi o datorie sau un privilegiu să aducem mulțumiri ca în propria noastră casă?

Răspuns—Nu este nimic în Biblie care să ne spună aceasta concret. Putem doar să ne folosim judecata. Ar fi foarte frumos dacă sunteți în jurul mesei cu alții să aduceți mulțumiri dacă circumstanțele sunt potrivite, dacă nu, s-o faceți în tăcere. Dacă în vreun sens al cuvântului ar părea pentru alții ipocrizie din partea noastră, n-ar fi potrivit. Vă amintiți de farisei care se rugau la colțurile străzilor.

MUNCA DE COLPORTOR—Împărțind pliante. (Q129-2)

Întrebare (1906)—1—Te rog arată cea mai bună metodă de a împărți pliante.

Răspuns—Noi credem că există două pliante, și numai două, pe care colportorii trebuie să le distribuie. Aceasta nu spune nimic împotriva altor pliante. Unul este Nr. 54, „Norul întunecat cu margini argintii", și „Știați că" este de asemenea unul bun. Noi sfătuim pe colportori să nu ia alte pliante, ci să lase ca voluntarii să le dea pe celelalte.

MUNCA DE COLPORTOR—Pliante și colportare. (Q129-3)

Întrebare (1906)—2—Sfătuiești să dăm aceste pliante în timp ce facem munca de colportor?

Răspuns—Cred că le-aș da numai când nu mi s-ar comanda nimic. Dacă mi s-ar face o comandă, nu aș lăsa nici un pliant.

MUNCA DE COLPORTOR—Voluntari și Colportori. (Q129-4)

Întrebare (1906)—3—Crezi că colportorii trebuie să facă muncă de voluntariat?

Răspuns—Nu văd nici un motiv de ce n-ar face, dar gândul meu este următorul: colportorul ar face mai bine să evite munca de voluntariat și să-și folosească timpul într-un mod puțin diferit. De exemplu, cei care colportează în timpul săptămânii și presupunând că își folosesc toată energia pe care o au, când vine duminica, ar face mai bine să se uite pe lista lor cu nume și să vadă care sunt marcați ca interesați, și să-și folosească timpul vizitându-i.

MUNCA DE COLPORTOR—Când a colporta este voluntariat. (Q129-5)

Întrebare (1906)—4—N-au făcut deja colportorii o muncă de voluntariat când au distribuit pliante în oraș?

Răspuns—Ei bine, dacă n-au reușit să vândă aproape nimic.

MUNCA DE COLPORTOR—Cum să procedezi cu o familie dependentă de tine.

(Q129-6)

Întrebare (1906)—5—În cazul unuia cu o familie dependentă de el, dacă s-ar putea face aranjamente, ar fi în regulă să intre în munca de colportor?

Răspuns—N-aș crede că este bine ca o soție, de exemplu, să-și negli­jeze în vreo măsură casa și soțul. Ea are o datorie de soție față de soțul și față de casa ei. Dar dacă soțul ei ar fi în adevăr și el ar fi de acord, foarte bine. Dacă ar fi un soț lumesc, el are dreptul să ceară ca locuința lui să fie îngrijită; aceasta este o parte din contractul soției, pe care cred că nu trebuie să-l încalce.

MUNCA DE COLPORTOR—În legătură cu tovarășul de viață. (Q130-1)

Întrebare (1906)—6—Dacă soțul este om lumesc, dar vrea ca soția lui să meargă, ce se întâmplă?

Răspuns—În regulă, soră, dacă el dorește; dar aș fi atent ca niciodată să nu merg cu acest lucru până la extremă. Întotdeauna ia în consi­derare pe tovarășul de viață, interesele lui, și ceea ce ar putea cere sau aștepta în mod rezonabil.

MUNCA DE COLPORTOR—Procedura cu cei care refuză comanda făcută (Q130-3)

Întrebare (1906)—1—Cum să procedăm cu cei care refuză să ia cărțile după ce le-au comandat? Cât de mult trebuie să insistăm să le ia?

Răspuns—Aș spune că niciodată și în nici un fel de împrejurări nu trebuie să fim necuviincioși sau să acționăm într-un mod necreștinesc; nici cu prețul a 12 seturi să nu ne gândim să facem ceva ce ar discredita pe Marele Învățător pe care noi Îl reprezentăm. Trebuie să ne amintim că suntem ambasadori ai Regelui regilor și Domnului domnilor, și ca atare trebuie să ne gândim să nu facem ceva josnic, sau nici chiar să ne coborâm la nivelul celor cu care vorbim, dacă ei sunt josnici. Atunci ce trebuie să facem? Eu răspund astfel: Am putea foarte potrivit spune, „Acum, doamnă (sau domnule), desigur ați comandat aceste cărți în deplină cunoștință și cred că nu prea luați în considerare în mod potrivit circumstanțele mele când refuzați să le luați. Știți că mi-a trebuit timp considerabil să ajung aici și să discut cu dumneavoastră despre acest subiect, și nu mi se plătește nimic pentru aceasta; o fac din dragoste pentru adevăr și din dorința de a vă servi. Și apoi luați în considerare că-mi trebuie timp să vă aduc cărțile și osteneala desigur valorează ceva. Tot ce am din această treabă este permisiunea Societății de a primi o parte din ceea ce se plătește pentru aceste cărți, care se vând la prețul de cost. Trei cărți pentru un dolar nu e mare lucru, și n-aș crede că v-ați retrage de la aceasta, decât dacă ar exista vreo neînțelegere în mintea dumnea­voastră. Mi se pare că cineva v-a spus ceva să vă prejudicieze, și poate ați uitat ce v-am spus despre cărți când am luat comanda. Ei bine, prietene, dă-mi voie să-ți spun că există vrăjmași ai acestor cărți, dar în general vei afla că vrăjmașii sunt cei care niciodată nu le-au citit. Vrăjmașii acestor cărți sunt oameni care nu le-au studiat niciodată. Consider că sunteți un bărbat inteligent (sau femeie, după caz — și aceasta se poate spune aproape fiecăruia care ar comanda o carte); păreți a avea o mare măsură de inteligență și presupun că hotărâți singur în ceea ce vă privește. Acum voi spune că, dacă veți lua cărțile și le veți ține o săptă­mână sau o lună, vă voi spune unde mă găsiți, și dacă după ce le veți citi îmi veți spune că nu vă sunt de ajutor, și nu valorează mai mult de un dolar, le voi lua înapoi și vă voi înapoia banii, și cu aceasta se va încheia discuția". Deci aș face o argumentare plină de demnitate, și dacă după ce am spus tot ce rezonabil se poate spune și ei ar hotărî să nu le ia, aș spune: „În regulă; rămâne așa; le voi lua înapoi".

MUNCA DE COLPORTOR—Cerând a se plăti timpul, când se refuză comanda.

(Q131-1)

Întrebare (1906)—2—Am auzit pe un frate spunând că a cerut să-i fie plătit timpul. Ai considera potrivit acest lucru când refuză să ia cărțile?

Răspuns—Nu cred că i-aș cere persoanei să-mi plătească timpul, decât dacă a fost un caz ca acesta: Dacă a fost o persoană care a cumpă-rat cărțile și le-a plătit, și mi-ar cere să-i dau banii înapoi, spunând că n-a vrut să le citească, atunci cred că ar fi potrivit să i se spună, „Ei bine, prietene, dacă într-adevăr insiști să le iau înapoi, desigur ai fi de acord că trebuie să iau ceva pentru timpul meu, și cred că vei admite că 25 de cenți pentru timpul petrecut cu tine venind să discut și 25 de cenți pentru aducerea lor este destul de puțin. Dar nu vreau cărțile înapoi; vreau să beneficiezi de ele; acesta este motivul pentru care sunt în această lucrare". În timp ce se gândește la toate acestea, este posibil că-l vei convinge să ia cărțile.

MUNCA DE COLPORTOR—Vânzând pentru un preț mai mare decât cel fixat.

(Q131-2)

Întrebare (1906)—1—Am vândut un număr mare de volume din cele cu cinci cenți unde nu le-am putut vinde pe celelalte. Odată, un gentleman a spus: „Tu le vinzi pe acestea cu zece cenți și pe ele au prețul de cinci cenți". Este mai bine să le vinzi cu cinci cenți și să nu ai câștig, sau să fie schimbat prețul astfel încât nimeni să nu fie înclinat să creadă că este prejudiciat?

Răspuns—Aș spune că cinci cenți este bine. Puteți cere și primi câte vreți din cele la cinci cenți bucata. Ele sunt publicate doar la prețul de cost. Cei cinci cenți este ceea ce iau pentru că le duc. Dacă stai să te gândești vei vedea că nu mi-aș putea permite să le vând la cinci cenți.

MUNCA DE COLPORTOR—Sunt Studiile în Scripturi Zorile Mileniului? (Q131-3)

Întrebare (1906)—2—Predând un set de cărți comandat de o doamnă, le-am dat soțului ei, și în timp ce soția a intrat după bani, el a spus: „Sunt aceste cărți ceva de genul Zorile Mileniului?" Am spus: „Această lucrare tratează cronologia, etc". Am evitat subiectul, am luat banii și am plecat. După ce am plecat m-am simțit cam rău, neștiind dacă am procedat bine.

Răspuns—Cred că probabil noi ar trebui să completăm în minte partea din ceea ce am presupus. Am presupus din întrebarea omului că are unele prejudecăți împotriva Zorilor Mileniului, și că prejudecata lui nu este fondată. Adică, este fondată pe o denaturare sau o înțelegere greșită a ceea ce sunt Zorile Mileniului. Așa că nu este ceea ce crede el că sunt Zorile Mileniului, după câte știm; de aceea cred că ai fost îndrep­tățit să procedezi în forma în care ai procedat.

MUNCA DE COLPORTOR—Răspunzând referitor la Zorile Mileniului.

(Q132-1)

Întrebare (1906)—3—Ai sfătui întotdeauna ca atunci când oamenii întreabă dacă aceste cărți sunt Zorile Mileniului noi să urmăm cursul menționat aici de fratele? Uneori ei au Zorile Mileniului în casă, și dacă noi le vindem Studiile și după o jumătate de oră după ce plecăm descoperă că au exact același lucru și trebuie să înțeleagă că noi am știut că era același lucru, nu i-ar prejudicia? Este întotdeauna înțelept acest lucru?

Răspuns—Trebuie să spun că nu cred că la o mie de cazuri ar apărea un caz ca acela menționat de tine, ca persoana care ar ști ce este în Zorile Mileniului să se împotrivească. Se opun când au o concepție greșită despre ele. De aceea, când ți se pune o astfel de întrebare, este doar o întrebare cu o idee greșită față de volume în mințile lor. Un alt frate a procedat astfel: El a spus, „În unele privințe această carte este foarte asemănătoare cu Zorile Mileniului și apropo, Zorile Mileniului are multe lucruri în ea". Persoana le-a cumpărat, dar nu a vrut să cumpere Zorile Mileniului. Oricum, nu aș sfătui ca vreo persoană să-și violeze conștiința în această privință.

MUNCA DE COLPORTOR—Din câte să fie compusă comanda. (Q132-2)

Întrebare (1906)—1—Ce fel de seturi sfătuiești să fie, seturi de câte trei, cinci sau șase cărți?

Răspuns—Cred că în mare măsură depinde de colportor, dacă poate vinde mai bine cinci, șase sau trei. După experiența noastră, s-ar părea că majoritatea pot vinde trei exemplare tot atât de ușor cum pot vinde unul. Vânzarea de trei pentru 98 cenți pare să impresioneze pe oameni ca fiind remarcabil de ieftine, fie că îi interesează cărțile fie că nu. Ai putea spune: „Sunt două seturi de studii; primul set este la 98 cenți, cărțile din celălalt set sunt mai groase și dacă le vreți acum sau în viitor le puteți primi și pe acestea". Așa că vedeți că-i puteți înștiința că există două seturi, dar vorbind despre ele ca despre seturi diferite, nu vor avea gândul că nu obțin un set complet. De fapt fiecare carte este completă în sine.

MUNCA DE COLPORTOR—Suntem noi slujitori? (Q132-3)

Întrebare (1906)—2—Presupunem că suntem întrebați dacă suntem slujitori sau nu?

Răspuns—Aș spune „Da, sunt slujitor când fac această muncă, ea fiind cel mai bun mod în care pot să pun evanghelia în mâinele oamenilor".

„Cărei denominații îi aparții?"

„Lucrez sub auspiciile Societății de Biblii și Tratate Turnul de Veghere, care este strict nesectară".

MUNCA DE COLPORTOR—Soția face comandă, soțul se opune. (Q132-4)

Întrebare (1906)—3—Când se comandă cărți și se ajunge la predarea lor, iar soțul obiectează la a le avea în casă, iar soția vrea să-ți plătească pentru osteneală, și în final le ia în silă, este bine?

Răspuns—Totdeauna aș prefera ca ei să ia cărțile. Aș spune: „Dacă-i poți explica soțului tău că sunt cărți religioase și că ai vrea ca el să le examineze și dacă găsește ceva rău în ele este o altă chestiune; dar sunt sigur că citindu-le va fi bucuros să le aibă în casă".

MUNCA DE COLPORTOR—Părăsirea teritoriului. (Q133-1)

Întrebare (1906)—4—Este potrivit ca o persoană în activitate să iasă din teritoriul ei, chiar dacă aceasta este doar peste râu?

Răspuns—Nu ieșiți din teritoriul pentru care ați fost desemnați; nu aveți privilegiul să faceți asta.

MUNCA DE COLPORTOR—Timp pentru munca activă. (Q133-2)

Întrebare (1909)—5—Cât timp va fi permis colportorilor să facă o muncă activă?

Răspuns—Mâine. Nu se poate garanta aceasta, dar cred că mâine veți putea.

MUNCA DE COLPORTOR—Referitor la Studiile în Scripturi ca fiind nesectare.

(Q133-3)

Întrebare (1911)—6—Cum putem noi colportorii să dovedim oamenilor că Studiile în Scripturi sunt nesectare?

Răspuns—Ei bine, există unii oameni cărora nu le puteți dovedi nimic. Dar un mod de a dovedi că nu sunt denominaționale este a arăta că ele n-au fost scoase de nici o denominație; nici o denominație nu le sprijină; și oricum ei vor trebui să vă creadă pe cuvânt, până când vor avea ocazia să le citească. Dacă vreo denominație este dispusă să le spri­jine, nu avem nici o obiecție.

MUNCA DE COLPORTOR—Ipotecarea timpului propriu. (Q133-4)

Întrebare (1916)—1—Un anume frate este în munca de colportor; el are un tată și doi frați. Frații lui pot să se îngrijească de tatăl lor, și o fac. I se cere să se îngrijească de tatăl său într-un astfel de caz?

Răspuns—Bineînțeles, noi nu putem ști toate amănuntele cazului, dragi prieteni, și de aceea un răspuns la o întrebare de felul acesta poate să nu fie așa cum ar fi dacă am ști toate amănuntele; dar, cât privește întrebarea — cât putem înțelege întrebarea — se pare că acest frate se poate considera liber să se angajeze în munca de colportor din moment ce alții se vor îngriji de tatăl său.

MURMUR—Cine a murmurat în pildă? (Q500-1)

Întrebare (1909)—2—(Matei 20:11) „Și primindu-l (dinarul), ei murmurau împotriva stăpânului casei". Întrebare: Pe cine au reprezentat cei care au murmurat? Care este răsplata pe care a primit-o fiecare om?

Răspuns—Aceasta este o pildă, dragi prieteni, și nu se dă nici o explicație, și nici voi și nici eu nu putem spune în mod absolut că aceasta sau aceea este explicația. Cel mai bine ce putem face cu orice pildă la care Domnul n-a dat nici o explicație este să facem o aplicare atât de apropiată cât ne permite judecata, și apoi să o luăm temporar ca vedere a noastră asupra înțelesului ei. Aceasta are dreptul s-o facă oricine.

În această pildă, ce înseamnă „dinarul"? Este răsplata acelor mun­citori care au muncit întreaga zi sau numai o oră; aceasta a fost răsplata promisă. Ce răsplată a promis Dumnezeu tuturor acelora care sunt ai Lui de-a lungul întregului Veac Evanghelic? Știu că ne-a promis viață veșnică. Aș fi înclinat să cred că dinarul reprezintă răsplata pe care Domnul o dă acelora care sunt ai Lui, nu numai acelora care sunt în Turma Mică, ci și Marii Mulțimi. Există și alte lucruri care vor fi date urmașilor Săi, care nu sunt la fel, după cum a spus apostolul, „o stea se deosebește în strălucire de altă stea. Așa este și învierea morților" (1 Cor. 15:41, 42), implicând că unii dintre urmașii Domnului vor avea mai mult decât alții.

O altă pildă a Domnului nostru este când unul a folosit cele zece mine ale sale cu credincioșie, le-a înmulțit câștigând cu ele încă zece mine, iar Stăpânul a spus: „primește stăpânirea peste zece cetăți" (Mat. 25; Luca 19) etc., și tot așa și cu cel cu cinci și cu două, și le-a spus tuturor,”Prea bine, rob bun". Dar au obținut răsplăți diferite. Așa că punând acestea împreună, cred că Domnul în viitor va face diferență în ce privește răsplata pe care o veți avea voi și eu. Noi vom fi perfect mulțumiți, pentru că vom primi mai mult decât suntem vrednici sau decât puteam cere.

„Dinarul", vedeți, reprezintă ceva comun tuturor și nu glorie, onoare și nemurire, ci mai curând ar părea să reprezinte viața veșnică.

Cât despre faptul că au murmurat, nu sunt în stare să explic în mod satisfăcător. Eu n-am murmurat, dar încă nu mi-am primit dinarul. Nu pot să-mi imaginez de ce unul care primește viață veșnică ar murmura. Sugerez numai că poate nu trebuia să se înțeleagă că toți vor primi la fel. Când se va împlini vom fi în stare să vedem. Știți că nici o profeție nu se înțelege până la împlinirea ei. Exact așa; despre Domnul nostru s-a spus că Se va naște în Betleem, dar atunci nu s-a înțeles, dar când s-a împlinit, atunci au putut privi înapoi și vedea clar. Profeția nu se dă numai să satisfacă curiozitatea, ci arată că Dumnezeu știe dinainte lucrurile care se vor întâmpla. Toate lucrurile sunt cunoscute lui Dumnezeu și toate se fac după sfatul voinței Lui.