NARCOTICE—Să le folosească consacrații? (Q513-1)

Întrebare (1912)—1—O persoană care este pe deplin consacrată lui Dumnezeu și care suferă de o boală incurabilă, face un păcat dacă ia un tratament conținând un narcotic, când suferă mult de durere, uneori făcându-l incapabil să lucreze, din cauză că suferă atât de tare?

Răspuns—O astfel de persoană n-ar comite un păcat dacă ia un narcotic. Ne este permis să calmăm o astfel de durere. Ne este permis să calmăm durerea produsă de foame mâncând. Și tot așa, dacă suntem bolnavi de sete, calmăm boala bând. Toată hrana este un remediu în acest sens. Noi rezolvăm cazul luând ceea ce ne ajută. Dacă eu aș fi într-o astfel de stare, dacă aș avea o astfel de boală incurabilă care mi-ar produce multă durere și narcoticul ar fi singurul lucru bun și potrivit ca să-mi calmeze durerea, m-aș simți îndreptățit să iau narcoticul. Totuși, aș încerca să nu mă înșel pe mine și aș cere sfatul cuiva competent, al unui doctor, să-mi spună dacă acesta este necesar în cazul meu. Dacă el spune, Nu, că mi-aș face rău, m-ar năuci, atunci aș spune, Nu pot să-l folosesc. Niciodată două cazuri nu vor fi la fel. În general toate narco­ticele sunt vătămătoare și trebuie folosite numai în ultimă instanță după un sfat competent.

NAȘTERE DE FII—Referitor la a fi mântuită prin naștere de fii. (Q53-3)

Întrebare (1911)—2—Cum înțelegem 1 Tim. 2:15, unde citim: „Totuși ea va fi mântuită născând copii, dacă stăruie cu smerenie în credință, în dragoste și în sfințenie"?

Răspuns—Acesta este un pasaj foarte ciudat. Nu sunt sigur că îl înțeleg bine, și oriunde nu sunt sigur ce vrea să spună Domnul, regula mea este să fiu foarte precaut.

NATURĂ—Divină în contrast cu chipul lui Dumnezeu. (Q502-1)

Întrebare (1915)—3—Ajungerea la natura divină nu înseamnă ajungerea la chipul lui Dumnezeu, după care a fost creat omul la început? Cuvântul natură de aici nu are semnificația de dispoziție, de caracter?

Răspuns—Nu! Omul n-a avut niciodată natura divină. Apostolul Pavel subliniază, discutând despre acest subiect al naturilor, în legătură cu învierea, că unul este trupul peștelui, altul al animalului, altul al păsării și altul al omului. Peștele nu are același fel de trup cum are pasărea. Toți cunoaștem diferența. Trupul peștelui, al păsărilor și al animalelor, sunt toate diferite.

Apoi vine omul, superior tuturor ființelor pământești. Apostolul ne atrage atenția asupra formelor de existență mai înalte; el ne atrage atenția asupra altui plan de viață. El arată că omul, cea mai înaltă dintre creaturile pământești, este mai prejos decât cea mai prejoasă ființă spirituală. Ne spune despre îngeri, stăpâniri, puteri și despre natura divină, cea mai înaltă dintre toate. Ființa umană perfectă este Dumnezeu manifestat în carne. Este atât de aproape de natura divină cât poate carnea să fie. Ea reprezintă natura divină atât cât este posibil pentru o ființă umană. Îngerii sunt de asemenea în chipul sau asemănarea lui Dumnezeu; heruvimii și serafimii tot așa, deși pe o treaptă mai înaltă decât omul. Cea mai înaltă dintre toate este natura divină. Inițial numai Dumnezeu a avut această natură. Și acest fel de natură spirituală pe care o are Dumnezeu a dat-o și lui Isus la înviere, ca o răsplată pentru credincioșia Sa. Isus n-a avut-o înainte de a deveni om; dar după cum Tatăl are viață inerentă, adică, viață în Sine, nu o viață primită din hrană și apă, „tot așa a dat și Fiului să aibă viață în Sine" (Ioan 5:26). Noi nu putem înțelege acel fel de viață. Eu nu pot să-mi imaginez cum Dumnezeu poate da o viață care nu are nevoie să fie susținută de nimic. Voi niciodată n-ați avut vreo experiență de genul acesta. Nici eu n-am avut. Ca să-l putem înțelege pe deplin pe Dumnezeu ar fi trebuit să fim atât de mari ca și El.

Noi vedem diferența dintre a prinde și a înțelege. A înțelege înseamnă a cuprinde totul. A prinde înseamnă a atinge, sau a apuca. Voi și cu mine putem prinde ideea, sau atinge ideea de Dumnezeu, dar nu foarte clar pentru că noi suntem așa de mici și El este așa de mare. Noi nu putem înțelege pe deplin pe Dumnezeu. Putem doar să-L atingem în înțelegere.

Apostolul a stăruit asupra acestui fapt; el a atins, sau a pipăit pe Dumnezeu, după cum și Dumnezeu l-a atins sau l-a pipăit pe el. Dumne­zeu ne-a prins, a venit în atingere cu noi. Noi nu venim în atingere cu Dumnezeu ca să spunem, „Îl vom lua pe El ca Dumnezeul nostru". El a pus mâna pe noi și ne-a spus despre aranjamentul Său pentru noi. Noi am răspuns la aceasta; ne-am gândit cât de minunat este că El ne observă astfel. Deci, noi încercăm să înțelegem de ce suntem atinși de Dumnezeu. Omul n-a fost creat după chipul lui Dumnezeu în sensul că este de natură divină, care este mult deasupra heruvimilor și serafi­milor, în timp ce omul este puțin mai prejos chiar decât îngerii.

NATURĂ UMANĂ—Dorește ea compătimire? (Q334-1)

Întrebare (1908)—1—Face parte din natura umană să dorești compătimire de la alții? Și atunci, dacă este așa, evitând a ne spune necazurile altora, chiar altor membri ai Corpului lui Cristos, ne aduce în relație mai apropiată cu El, făcându-ne să ne sprijinim numai pe brațul Domnului?

Răspuns—Răspunsul meu la prima parte a întrebării este: da. Sugestia apostolului Pavel este ca fiecare să caute să poarte cât poate și să caute să poarte nu numai sarcina lui, pe cât posibil, ci trebuie să caute să poarte și sarcinile altora. Și oricine are sarcini și încearcă să și le poarte și să aibă ajutorul Domnului la ele, iar apoi, caută și întinde mâna să ajute pe alții la sarcina lor, va afla prin aceasta că sarcina lui este mult mai ușoară și că el are o binecuvântare procedând în acest mod. Așa că atitudinea potrivită pentru fiecare dintre noi este să căutăm pe cât posibil să ne purtăm propriile sarcini și apoi să ajutăm pe alții, și să nu ne gândim prea mult la ale noastre, să nu ne imaginăm că noi avem tot lucrul, toate necazurile și toate sarcinile, ci să privim și să vedem cât de mulți oameni au necazuri și veți afla că mulți dintre ei au mai multe decât voi. Dar înainte de aceasta, când ai privit sarcinile tale, ți s-au părut foarte mari. Aceasta nu înseamnă că voi și cu mine nu vom primi niciodată compătimire de la alții; dar nu vom căuta compătimire atât de mult ca înainte; vom încerca să ne purtăm propriile sarcini; și poate că Domnul va trimite pe cineva care ne va arăta ceva compătimire când nici n-am căutat-o; compătimirea va veni cum vede Domnul mai bine. Vă amintiți că marele Cap al Corpului este Domnul Isus Cristos și fiecare membru al Corpului este sub supravegherea și îngrijirea Sa; și exact ca în cazul când ai avea un deget rănit, ce ar face degetul? Ar apela la picior? Nu. La cealaltă mână? Nu. Ei bine, ce va face degetul? Nervii senzitivi vor telegrafia la creier: „Sunt rănit". Și creierul va telegrafia la cealaltă mână: „Du-te și ajută-l pe degetul acela". Și astfel, vedeți, Domnul nostru este Cel căruia ne spunem necazurile și la El trebuie să căutăm ajutor, și apoi trebuie să așteptăm orice am avea nevoie, și aceasta poate veni de la ceilalți membri ai corpului; și ca membri confrați ai Corpului, noi toți trebuie să fim în atitudinea de a căuta să răspundem Capului, știind că Capul ar vrea să compătimim unul cu altul, să dăm unul altuia în numele Său, așa că vom încerca să facem bine și să căutăm ocazii de a ne servi unul pe altul. În acest fel vom avea cele mai multe binecuvântări, cea mai multă pace și cea mai mare bucurie, făcând tot ce putem ca să ne purtăm propriile sarcini și să le purtăm cât este posibil și pe ale altora, să compătimim cu alții și să-i ajutăm.

NAȚIUNI—Supravegherea lor de către Dumnezeu. (Q500-2)

Întrebare (1914-Z)—1—Să înțelegem noi din următoarele scripturi că Dumnezeu îndrumă afacerile națiunilor și-i alege pe conducătorii lor?

„Cel Prea Înalt stăpânește peste împărăția oamenilor, că o dă cui îi place și pune peste ea pe cel mai de jos dintre oameni" — Daniel 4:17.

„Orice suflet să fie supus autorităților care sunt mai presus de el; căci nu este autoritate decât de la Dumnezeu. Și cele care există sunt rânduite de Dumnezeu. De aceea, cine se împotrivește autorității, se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu" — Romani 13:1, 2.

Răspuns—Aceste scripturi sunt în armonie cu alte declarații ale Scripturii. În cazul lui Nebucadnețar, de exemplu, după ce a fost nebun timp de șapte ani, trăind între fiarele câmpului, rațiunea i-a revenit și el a proslăvit pe Dumnezeul Cerurilor, recunoscând că Dumnezeu ridică pe aceia pe care vrea El, și-i înjosește pe aceia care vrea. Noi înțelegem că procedura lui Dumnezeu cu Regele Nebucadnețar a fost profetică.

În cazul lui Israel Dumnezeu a avut o grijă specială asupra afacerilor lor și a lucrat cu conducătorii lor. David a fost uns când era tânăr pentru a fi rege, la timpul potrivit, în locul lui Saul. Tot așa și cu alți împărați ai lor — Domnul i-a uns mai dinainte. Se poate spune despre Israel că oricine a stat pe tron, a stat ca și reprezentant al Domnului. Ne amintim de asemenea că odată Profetul lui Dumnezeu a fost trimis să ungă pe unul dintre împărații Siriei și să-i dea o profeție privitoare la el, că trebuia să ia tronul.

Privind înapoi, vedem că în cazul lui Faraon, împăratul cel rău al Egiptului, Dumnezeu a declarat, „Dar te-am lăsat să rămâi în picioare, ca să se vadă în tine puterea Mea" (Exod. 9:16). Dumnezeu nu l-a apro-bat pe Faraon, dar l-a folosit să-și arate propria Sa glorie. Dumnezeu l-a folosit și pe Împăratul Cirus al Persiei ca serv, pentru a îndeplini porunca Lui.

DUMNEZEU SUPRAVEGHEAZĂ EVENIMENTELE CURENTE

Toate aceste exemple relatate arată un interes vital din partea lui Dumnezeu în privința persoanei care va fi ridicată și care va fi oprită, când aceste lucruri ar afecta propriul Său Plan. Noi nu trebuie să înțelegem că acești regi au reprezentat alegerea lui Dumnezeu cu privire la loialitatea lor față de El, ci că aceștia au fost cei prin care Planul divin în operare a putut să se manifeste și să se îndeplinească în mod evident. Și așa este și astăzi. Domnul știe care dintre cei care candidează la postul de președinte al Statelor Unite în toamna lui 1912 va fi cel mai potrivit — cel care va coopera cel mai mult în împlinirea condițiilor anumite pe care El vrea să le permită să se îndeplinească în acest timp.

Domnul îndrumă afacerile națiunilor acum, numai în măsura în care o astfel de supraveghere va contribui la îndeplinirea propriilor Sale scopuri. Când monarhii din diferite țări se declară „Rege prin harul lui Dumnezeu", noi nu suntem de acord cu gândul pe care îl au în minte când pretind așa ceva. Ei exprimă gândul care a predominat în toată creștinătatea de secole — că ei domnesc ca reprezentanți ai Împărăției lui Dumnezeu, și prin favoarea Lui specială. La fel și Biserica Catolică: Când papa pretinde că el este capul Bisericii lui Cristos, pretinde că este Locțiitorul lui Cristos, astfel pretinde că Cristos și-a stabilit Împărăția și că papa domnește în locul Lui.

SUPRAVEGHEAZĂ SĂ ÎNDEPLINEASCĂ PLANUL LUI DUMNEZEU

După ce puterea papală a slăbit în Europa și au venit la putere protestanții, conducătorii protestanți au pretins același drept pe care l-au pretins și catolicii — că domnesc în calitate de reprezentanți speciali ai Domnului. Și din acest punct de vedere regii mențin ideea că ei domnesc „prin harul lui Dumnezeu", că Împărăția lui Dumnezeu este stabilită și că ei domnesc în Împărățiile lui Dumnezeu. Noi nu înțelegem că acesta este gândul corect, ci că în providența lui Dumnezeu El le permite acestora să ocupe tronurile lumii pentru moment. Noi înțelegem că Dumnezeu exercită o supraveghere cu privire la ei — nu că i-a autorizat să-L reprezinte, sau că El este responsabil pentru faptele lor, ci că El controlează în așa fel lucrurile încât să-i facă să îndeplinească aranjamentele Sale.

Dumnezeu nu va converti un rege pentru a face acest lucru; nu-l va face un sfânt. Dar El poate permite sau împiedica evenimente fără a se amesteca în voința liberă a vreunei persoane și fără a deveni responsabil pentru guvernarea lui.

Noi putem spune că această supraveghere a Puterii divine este pentru interesul final al omenirii. Ne amintim că există un Prinț al Întunericului, care caută să facă rău omenirii. Gândul nostru este că Puterea divină împiedică sau restrânge, așa încât lucrurile cele mai rele nu pot să se îndeplinească până la timpul Său potrivit, și El supraveghează totul pentru ca să aducă la putere pe aceia care vor avea dispoziția să facă ceea ce El Și-a propus să permită când sosește timpul Său potrivit. Oricum, deoarece Domnul nu ne explică exact cum face El aceasta, ar fi înțelept să nu punem prea mare accent pe afirmațiile noastre.

NEAMURILE—În contrast cu evreii. (Q286-1)

Întrebare (1911)—1—Dacă unul dintre neamuri ar deveni evreu sub Legea Mozaică, atunci ar fi eliberat de condamnarea adamică? Dacă da, cum ar fi el sub două condamnări, după ce a încălcat Legea Mozaică?

Răspuns—Nu înțeleg întrebarea dar voi compune o altă întrebare în mintea mea și voi răspunde la ea. Oricine dintre neamuri poate sub lege să devină evreu. A existat o cale specifică prin care deveneau evrei. Au fost unii dintre neamuri care au devenit evrei. Există o relatare despre ei în Scripturi — în numeroase locuri. Când ei au devenit evrei, au avut toate drepturile și privilegiile evreilor, după câte știm noi.

NEBUNIE—Referitor la frați. (Q343-2)

Întrebare (1909)—2—Cum ai explica tu faptul că unii dintre frații deplin consacrați cad în alienare mintală, în general cu puțin timp înainte de moarte? Cum s-ar „potrivi" aceasta cu spiritul minții sănătoase care noi am aștepta să fie destul de bine dezvoltat până la acel timp?

Răspuns—Nu știu, nu am auzit despre aceasta. N-aș crede că ar fi ceva în adevăr care să-l facă pe cineva alienat. Apostolul vorbește despre Spiritul Domnului ca fiind Spiritul unei minți sănătoase. Dacă mergi mai adânc în acest subiect, cred că noi avem mai puține persoane cu o minte nesănătoasă decât în oricare altă categorie. Priviți la condiția statului New York, Statul Imperiu. Găsești mai mult de 25.000 de oameni în statul acesta în aziluri pentru alienați, adulți, ceea ce ar însemna că la fiecare 150 de adulți din acest stat, unul este alienat. Statul New York are în el presbiterieni, catolici, metodiști precum și pe noi. Cum credeți că s-ar compara, unul la fiecare 150 persoane? Veți găsi mai puține minți nesănătoase în adevăr decât în afară. Dacă aflați ceva contrar, aș fi bucuros să mă informați. Nu cunosc mulți care sunt alienați.

Fiecare știe că există perioade în viață când poate exista un deranj temporar al minții, și sunt foarte puține familii care n-au avut o astfel de experiență. Dacă unii dintre aceia ar fi în adevăr, n-ar fi ceva ciudat. Mă gândesc la cineva care a avut febră tifoidă și a devenit delirant sau nebun. Nu cunosc mulți în Adevăr care devin alienați, dar mi-ar plăcea să fiu informat dacă auziți ceva despre aceasta.

NEBUNIE—Referitor la Adevăr. (Q343-3)

Întrebare (1909)—1—Cum se „potrivește" aceasta cu spiritul unei minți sănătoase?

Răspuns—Cred că nu s-ar potrivi deloc. Eu nu mă simt nebun și nici voi nu păreți. Sper că mintea mea devine mai bine echilibrată cu fiecare an și sper că și ale voastre. Dacă vreunul dintre noi a avut motiv să fie confuz sau dezorientat la minte, aceasta a fost cu ani în urmă când am crezut că prietenii, vecinii și copiii noștri, toți cei care nu au murit ca sfinți, toți mergeau direct în chinul veșnic. Acela a fost timpul când mintea voastră voia probabil să cedeze. Acum că am aflat că sentința nu este chinul veșnic, ci moartea, și apoi am aflat că Cristos a murit pentru toți ca să aducă viață veșnică — dacă aceasta face pe cineva nebun, atunci eu nu înțeleg procesul minții sale. Eu aș înțelege că dacă unul care este în adevăr își pierde echilibrul minții, aceasta ar fi în legătură cu ceva ereditar.

Domnul nostru nu a spus că imediat ce vom veni în adevăr ne va da restabilirea minții și că nu vom mai avea dureri de cap etc. Promisiunea pe care El ne-o dă este promisiunea împărăției. Pe măsură ce corpul vechi va muri, El intenționează ca binecuvântarea adevărului să ne facă tot mai bucuroși și să avem tot mai multă pace și bucurie în timp ce căutăm zi de zi să ne sfârșim alergarea.

NECAZURI—Cui i se aplică necazurile lui Cristos? (Q10-1)

Întrebare (1910)—2—Dacă împlinirea a ce lipsește necazurilor lui Cristos de către Sf. Pavel, pentru trupul Lui, au fost pentru Biserică, cum se poate aplica această scriptură pentru a se înțelege că Biserica suferă pentru lume ca antitipul țapului Domnului, în timp ce Pavel spune că suferințele sale au fost pentru Biserică? Se aplică acest text la Biserică, sau numai la Pavel?

Răspuns—Biserica și Cristos au aceleași suferințe și pentru același scop. Noi trebuie să fim părtași la suferințele lui Cristos și nu la vreun alt fel de suferințe. Voi nu suferiți pentru lume, și țapul nu a suferit pentru lume — deloc. Suferințele sunt numai junghierea. Țapul nu a avut nimic de-a face cu ceea ce s-a făcut cu sângele. Unii uită aceasta. Noi avem tendința să uităm că toate acestea s-au tipificat acolo prin junghierea vițelului și junghierea țapului. Cine a junghiat vițelul? Marele preot. Cine a junghiat țapul? Marele preot. Deci țapul nu s-a junghiat pe sine, nu-i așa? Nu. Chestiunea care trebuie văzută este aceasta: Tatăl nostru ceresc i-a spus lui Isus că ar fi mulțumit ca El să-și sacrifice viața în interesul cauzei Domnului și a poporului Domnului, iar Isus și-a arătat loialitatea făcând astfel; și Isus ne-a spus, vouă și mie, că putem face la fel, să ne sacrificăm viețile, arătându-ne astfel loialitatea față de frați. Aceasta este tot ce aveți de făcut. Voi nu aveți nimic de-a face cu felul în care va răsplăti Dumnezeu aceasta. Răsplata care v-a promis-o Dumnezeu dacă vă puneți viața pentru frați este că veți fi membri ai Corpului lui Cristos, care este Biserica. Răsplata promisă lui Isus a fost că, dacă Își va sacrifica viața pentru frați, va fi marele Mesia, Împăratul Slavei; promisiunea pentru voi și pentru mine este că vom fi membri ai Corpului Său. Dumnezeu nu i-a promis că drept rezultat vor veni anumite lucruri pentru lume. Sângele lui Isus va aduce iertare pentru păcatul lumii, iar ceea ce se poate face cu sacrificiul vostru, poate fi socotit de El într-adevăr pentru lume, dar voi nu aveți nimic de-a face cu asta; nu aceasta este partea voastră; voi vă dați viața în sensul sacrificării vieții după cum v-a poruncit Domnul; nu aveți nimic de-a face cu ceea ce va face El cu sângele după aceea; aceasta nu vă privește pe voi. Partea voastră este să vă faceți partea, iar partea mea este să mi-o fac pe a mea. Noi împlinim necazurile lui Cristos, aceleași necazuri pe care El le-a avut și pentru același scop; toate aceste necazuri sunt pentru Corpul lui Cristos, care este Biserica. Voi și cu mine servim Biserica; noi nu trebuie să servim lumea. Ceea ce Dumnezeu va face cu meritul acestui sacrificiu este cu totul altă chestiune.

NECREDINȚĂ—În contrast cu păcatul. (Q722-3)

Întrebare (1913)—1—Se pretinde că necredința și lipsa de credință este păcat, și este păcatul despre care vorbește apostolul Pavel în Evrei 12:1, păcatul care ne înfășoară așa de ușor. Este aceasta o vedere corectă?

Răspuns—Nu cred că este o vedere potrivită asupra limbajului apostolului. Cred că apostolul a avut în minte faptul că poate exista un păcat sau o slăbiciune care ar putea să vă înfășoare în mod special pe voi, poate fi un alt păcat care să-l înfășoare în special pe fratele sau sora voastră. Poate fi un alt păcat care m-ar înfășura pe mine. Orice păcat care v-ar înfășura cu ușurință, și de aceea este apropiat de voi, totdeauna prezent cu voi, căutând să vă cuprindă, înlăturați-l; este pericolul vostru deosebit. Asigurați-vă că îl înlăturați și alergați cu răbdare alergarea pusă înaintea noastră.

NEDREPTATE—Ținând Adevărul în nedreptate. (Q726-1)

Întrebare (1905)—2—Ce înseamnă a ține adevărul în nedreptate?

Răspuns—Aș lua această expresie ca pe una foarte cuprinzătoare, și aceasta ar însemna a avea o cunoștință a adevărului și a nu trăi la nivelul acesteia. Fiecare este responsabil pentru cunoștința posedată. Există un grad de cunoștință, cum am avut-o în biserica nominală, că Cristos a murit pentru păcatele noastre, chiar dacă n-am înțeles filosofia acesteia. Ei bine, a nu trăi în acord cu acel adevăr ar însemna a-l ține în nedreptate. Apoi vedem jertfa, și de aceea responsabilitatea crește și astfel fiecare trăsătură în plus a adevărului aduce creșterea respon­sabilității. Din punctul meu de vedere, noi toți de aici care am fost favorizați cu lumina adevărului prezent avem cea mai mare responsabilitate dintre toți oamenii din lume și de aceea viețile noastre trebuie să fie conforme cu cel mai înalt standard de dreptate. Aceasta NU înseamnă că noi, datorită adevărului, avem un corp perfect, așa încât să fie posibil ca noi să trăim mai aproape de perfecțiune decât oamenii din lume. Există unii oameni foarte buni în mod natural care nu au aceeași măsură de lumină, dar pot fi din punct de vedere natural mai drepți decât cei care au fost binecuvântați de lumină. Adesea oamenii ca Robert Ingersoll sunt din punct de vedere natural oameni foarte buni. Nu l-am cunoscut personal, dar știu că a fost din familie bună și din punct de vedere natural a fost mai avantajat decât alții. Uneori printre poporul Domnului sunt din aceia care sunt de jos din punct de vedere natural. Cu câtva timp în urmă noi am publicat un articol în Turnul de Veghere (1898, pag. 179) cu subiectul „Creștini de jos și necredincioși nobili". Cum privește Domnul acest lucru? După gândurile și intențiile inimii. Oamenii sunt înclinați să judece după aparențele exterioare, dar Dumnezeu după inimă. Măsura lui Dumnezeu este de 100 de puncte de caracter — un om perfect. Nimeni nu are 100 de puncte. Vedeți Romani 3:10, 23. Unii ar putea avea 50 de puncte, alții 40, 38, 35, 30, 25, 20 sau chiar 10 puncte de caracter. A-i judeca după trup ar însemna că toți sunt cu lipsă. Cum îi judecă Dumnezeu? El nu-i judecă deloc până când vin sub Cristos. Lumea nu este luată în considerare acum. Dumnezeu a pregătit un preț de răscumpărare și va înștiința lumea despre el la „timpul cuvenit". Până atunci ei nu au vreo parte în aceasta și nu sunt luați în considerare. Chiar dacă Ingersoll a fost cel mai fin om de pe pământ Dumnezeu n-a avut de-a face cu el. Rațiunea ar zice că toți oamenii buni devin poporul Domnului, dar Scripturile zic, „Nu sunt mulți înțelepți ... nici mulți de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile de neam de jos ale lumii" (1 Cor. 1:26-28), în principal lucrurile de jos. Dumnezeu a făcut un plan și aranjamente și El judecă pe aceia care vin în armonie cu acele aranjamente, și în principal cei de jos vin în armonie cu El. De ce este așa? Pentru că aceia care sunt de neam ales din punct de vedere natural și au idealuri înalte etc., văd pe alții de jos demni de dispreț, și spun că sunt pe un plan inferior. Ei încep să spună că aceștia sunt de jos și au nevoie de un Mântuitor, dar Dumnezeu are nevoie de mine, El are nevoie de astfel de persoane cum sunt eu ca să onoreze locul Lui. Dar Tatăl nu va lăsa pe nimeni să vină decât prin Isus, ceea ce înseamnă să vină prin cruce, înțelegând că el este păcătos și are nevoie de cruce ca să plătească prețul păcatului. Oamenii mândri nu vor să ia ceva pe gratis. Nici cel mai bun om din lume nu este vrednic de viață veșnică; există o singură cale, și cel mai bun om din lume trebuie să vină tot pe acea cale ca și cel mai rău om din lume. Să ne referim la măsura de 100 de puncte. Care este speranța noastră dacă se cer 100 de puncte? Fratele cu 10 puncte poate gândi că cel cu 50 de puncte are o șansă mai bună decât el, dar omul cu 50 de puncte, dacă privește lucrurile corect, va înțelege că nu poate ajunge la 100 de puncte singur și că va avea nevoie să-i fie aplicat meritul lui Cristos. Planul lui Dumnezeu este destul de elastic pentru a se potrivi fiecăruia. Ei bine, persoana cu 50 de puncte ar putea întreba, Va da Dumnezeu celui cu 10 puncte mai mult decât mie? Da, cu cât persoana este mai de jos cu atât mai mult va completa Domnul pentru el. El a făcut aranjamente atât pentru cei inferiori cât și pentru alții. „Unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult" (Rom. 5:20). Cum îndeplinește Domnul acest lucru? Ne dă El acestea pur și simplu? Nu tocmai. O sută de puncte — dreptatea legii se împlinește în noi, cei care umblăm nu după trup ci după spirit. Ei nu pot umbla la nivelul cerut, dar pot umbla după acest nivel, pot umbla în direcția lui, după capacitatea lor cea mai bună. Aici nu este inclusă lumea pentru că ei umblă după trup. Dumnezeu ne socotește la 100 de puncte după intenția minții noastre, și moartea lui Cristos completează pentru noi diferența.

NEMURIRE—Când a fost adusă la lumină? (Q335-2)

Întrebare (1908)—1—A adus Domnul nostru la lumină nemurirea înainte, sau după învierea Sa?

Răspuns—Apostolul spune că El a adus viața și nemurirea la lumină prin Evanghelie. N-a fost nici viața Lui, nici moartea Lui, nici învierea Lui cea care a adus la lumină nemurirea în sensul deplin al cuvântului. Evanghelia este cea care a adus-o la lumină, și această evanghelie nu era pe deplin înțeleasă de apostoli când Domnul a înviat, ci numai după ce au primit Spititul sfânt. Sunt anumite lucruri spuse de Domnul nostru care implicau aceasta, dar ei încă nu înțelegeau lucrul acesta; chestiunea era încă ascunsă de ei, așa că n-a fost adusă la lumină până după Cincizecime. Atunci ei au început să vadă că exista speranță nu numai pentru toată omenirea care în cele din urmă va veni în armonie cu Dumnezeu, ci există și o altă speranță, încă și mai mare, încă și mai minunată, pentru Biserică, Mireasa lui Cristos, Corpul lui Cristos, și aceasta este nemurirea. Așa că Cristos în mesajul Său — mesaj al cărui centru era moartea Sa, iar învierea Sa o parte, această mare Evanghelie care s-a centrat în moartea și în învierea Sa — acest mare mesaj evanghelic aduce la lumină tuturor celor care pot vedea, atât viața cât și nemurirea. Noi găsim, imediat ce lumina vine în noi, putem vedea cu ochiul minții noastre mărturia: „Căci, după cum Tatăl are viața în Sine, tot așa a dat și Fiului să aibă viața în Sine" (Ioan 5:26). Putem vedea aici o mărturie cu referire la nemurirea Bisericii; așa că putem vedea că El Și-a dat viața pentru întreaga lume, ca toți să poată avea viață, și viață mai abundentă. Există o mărturie generală privitor la viața întregii omeniri, dar pentru a o înțelege într-o formă clară se cere binecuvântarea Spiritului sfânt dat la Cincizecime, care va deschide ochii înțelegerii noastre privind aceste lucruri pe care Domnul nostru le-a spus și le-a ilustrat în experiențele propriei Sale vieți.

NEMURIRE—Are cel care crede în nemurirea sufletului speranță de a fi mem-

bru în Cristos? (Q336-1)

Întrebare (1908)—2—Unul care crede în nemurirea sufletului și în doctrina chinului veșnic, are o speranță bine întemeiată, de a deveni un membru al Corpului lui Cristos?

Răspuns—Pentru a răspunde la această întrebare, m-aș gândi la faptul că au existat oameni în trecut care, după câte știm noi, erau Sfinți, și totuși aveau aceste doctrine eronate, ca de exemplu, n-aș fi deloc surprins ca John Wesley să fi fost din clasa despre care vorbește această descriere, ca el să fi crezut în chinul veșnic și ca el să fi crezut în nemurirea sufletului într-un anumit fel. De aceea, cred că era posibil, în trecut cel puțin, ca o persoană să fie în așa măsură în întuneric privind planul lui Dumnezeu și totuși să fie un membru adevărat al Corpului lui Cristos și un adevărat jertfitor — un credincios adevărat în toate sensurile cuvântului. Aș adăuga totuși, că eu înțeleg că azi noi suntem într-o poziție specială prin aceea că o lumină mai mare a venit în lume și de aceea există o mai mare responsabilitate pentru oamenii care trăiesc azi; după cum a spus Domnul nostru în zilele Lui, vă amintiți, că dacă El n-ar fi venit printre ei și dacă lumina n-ar fi strălucit în inimile lor, ei n-ar fi avut această responsabilitate. Nu acestea sunt cuvintele exacte, dar aceasta este ideea. Deci, cred că acum este timpul când Domnului îi face plăcere ca în zilele noastre să aducă lumină sporită pentru poporul Său, și să o aducă în atenția noastră, iar noi avem o măsură de responsabili­tate în legătură cu adevărul după ce el a ajuns la noi, responsabilitate pe care niciodată n-am fi avut-o dacă adevărul n-ar fi ajuns la noi. Din acest punct de vedere putem presupune că adevărata lumină care strălucește acum va fi dată tuturor celor care sunt într-o atitudine de inimă potrivită pentru a o primi. Cu alte cuvinte, este exact ca la Prima Venire când Isus a spus despre Natanael, Iată un israelit adevărat în care nu este viclenie, și apoi El i-a explicat lui Natanael atât de clar încât i-a fost foarte ușor să creadă pe Domnul. Așa cred că este și azi, că oriunde există un israelit adevărat în care nu este viclenie, ne putem aștepta ca Domnul să-i facă adevărul atât de clar și de simplu, încât acea persoană va fi în stare să-l vadă, să-l aprecieze și să se bucure de el; și că acolo unde nu este receptivitate față de adevăr, implicația este, cel puțin, că persoana nu este un israelit adevărat, sau altfel, nu este fără viclenie. Nu noi trebuie să judecăm, ci adevărul trebuie să judece. Aceasta înțelegem noi că vrea să spună Domnul, că Cuvântul Său va judeca. Deci, credem că Cuvântul Său judecă azi în Biserică și Cuvântul Său va judeca în curând întreaga lume. Dar credem că Cuvântul Adevărului Său acționează acum ca judecată, și ca Spirit și putere; că acesta este secera adevărului care merge în „timpul secerișului" Său, ca să strângă tot grâul adevărat și să-l separe de neghină. Așa că noi suntem mulțumiți să-L lăsăm pe Domnul să facă această lucrare, fără să analizăm noi în mod deosebit chestiunea, ci pur și simplu așteptarea noastră ar fi că oriunde există un israelit adevărat, în care nu este viclenie, Domnul îl va conduce spre o apreciere a Adevărului Prezent.

NEMURIRE—Singurul care are nemurirea. (Q337-1)

Întrebare (1913)—1—La cine se aplică următoarea scriptură: „singurul care are nemurirea, care locuiește într-o lumină de care nu te poți apropia, pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea"? (1 Tim. 6:16)

Răspuns—Acest pasaj este cumva ambiguu; adică, în felul în care este prezentat, ar fi posibil să se ia în două feluri diferite, și dacă cineva ar pretinde că se referă la Tatăl Ceresc, noi nu ne-am contrazice cu el asupra acestui lucru. Dându-ne propriul punct de vedere asupra semni­ficației acestui text, am arătat deja, și încă credem că se referă la Domnul nostru Isus. Dacă s-ar referi la Tatăl, ar însemna că numai El are nemurirea, și aceasta ar implica că Domnul Isus nu ar avea nemurirea, în timp ce Scriptura declară că El o are. Apoi, dacă îl aplicăm la Domnul Isus și spunem că numai El are nemurirea, aceasta nu-L înlătură pe Tatăl ceresc de a avea nemurirea, pentru că, după cum explică apostolul, Dumnezeu este întotdeauna excepție de la orice regulă și declarație; El întotdeauna este exceptat.

NERO—Starea lui prezentă. (Q503-2)

Întrebare (1913)—1—Care este starea prezentă a sufletului lui Nero? Unde este el — în iad?

Răspuns—Nu am informații confidențiale de la Nero, dragi prieteni. Știu doar ce spune Biblia. Ea spune că Nero este în iad — iadul Biblic, nu în iadul lui Dante, care este un lucru total diferit. Dante, voi știți, a avut o imaginație bogată și el și-a imaginat purgatoriul și a descris cum a mers cu un înger și a privit în diferite locuri. A văzut pe unii cu capetele în jos în foc și cu picioarele în sus pârjolindu-se; alții cu picioarele în jos și flăcările urcau în jurul corpului lor; peste alții ploua cu ploaie de foc; alții erau urmăriți de diavoli cu furci, iar alții erau înghețați. Se presupune că oamenilor care trăiesc în țări friguroase le place căldura și de aceea Dante și-a imaginat că în purgatoriu ei vor fi înghețați. Toată aceasta este imaginație. Cât despre iad, Dante n-a cutezat să-l descrie. El a mers până la ușă și a spus, „Cel care intră aici renunță la speranță" și n-a intrat.

Sufletul lui Nero este unde sunt și alte suflete — este mort. Aceasta nu este o înșelătorie. Diavolul greșește spunând că el este mai viu decât atunci când trăia. El va rămâne mort până când marele Dătător de viață îl va chema, după cum a spus Învățătorul, în Ioan 5:28, 29: „Nu vă mirați de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele: cei care au practicat binele (clasa sfinților, având aprobarea divină) pentru învierea vieții". Ei vor avea viață perfectă, „schimbați într-o clipă, într-o clipeală din ochi". După cum spune apostolul, „toți vor fi făcuți vii, dar fiecare la rândul lui" (1 Cor. 15:52, 22-23), în ceata sau compania lui. Câte cete vor fi, nu știu, pentru că Dumnezeu n-a descoperit aceasta. Nu știu în care din aceste cete va învia Nero. Știu că vor învia. Isus spune, „cei care au făcut răul, pentru învierea judecății (osândă, în l. engleză și în unele traduceri românești, n.t.)" (Ioan 5:29). Da, fratele meu, aici este cuvântul osândă, dar aceasta este o traducere foarte greșită, care i-a încurcat pe mulți din poporul lui Dumnezeu. Aceasta este o ilustrație despre felul cum lucrează mintea umană când este distorsionată de o doctrină falsă. Traducătorii, având în minte chinul veșnic al celor răi, când au ajuns la acest cuvânt l-au tradus osândă, în timp ce, dacă mintea lor nu era încețoșată, nu traduceau așa acest pasaj. Aceasta nu înseamnă chin veșnic mai mult decât înseamnă cartofi. Aceasta înseamnă moment de criză, înseamnă decizie. Ei vor învia să demonstreze pe deplin dacă vor veni în armonie cu Dumnezeu și dacă se vor dovedi vrednici de viață sau nu. Încercarea de acum nu este la fel. Noi avem momentul nostru de criză acum. Dacă am auzit glasul lui, am acceptat termenii Lui și am intrat într-un legământ de sacrificiu, atunci, obligându-ne prin acest legământ să-I fim ucenici și să umblăm în urmele Lui, momentul nostru de răscruce va începe aici, și continuă de-a lungul vieților noastre ca să se stabilească dacă vom obține premiul chemării de sus.

Când lumea va ieși din mormânt, va ieși la un moment de criză; nu pentru osândă. Același cuvânt apare de cinci ori în același capitol și numai într-un alt loc mai este tradus greșit osândă. Vedem sensul cuvântului criză. Sensul cuvântului grec a trecut și la cuvântul englez. Noi am încorporat cuvinte din diferite limbi și folosim cuvântul în engleză exact în modul potrivit. De exemplu: dacă doctorul vine acasă și cineva are febră. Noi întrebăm, „Este un caz serios?" El zice, „Nu pot să vă spun până la criză". Ce vrea să spună? Punctul de cotitură, sau punctul de decizie, care va fi a șaptea, a paisprezecea, sau a douăzeci și una zi, după caz; totdeauna va veni la a șaptea, și când se ajunge la aceasta va fi o schimbare în mai bine sau în mai rău. Acesta este înțelesul cuvântului criză. Dacă doctorul ar intra și după ce ar examina pacientul l-ai întreba de perspective, și el ar spune, „Nu pot să-ți spun până la osândă", ce ai gândi? Aceea ar fi traducerea dată în Ioan 5:28, 29, și este la fel de absurdă.

Morții vor ieși la învierea judecății, a încercării, se va ajunge la o criză în afacerile lor. Din acel moment nu le va mai fi permis să facă ce vor. Vor fi constrânși să respecte legile împărăției sau vor primi lovituri. Dacă se vor opune destul de mult, vor muri în moartea a doua. Dacă vor răspunde la ocazii, vor fi ridicați la perfecțiune și prin ascultare de Dumnezeu vor putea avea viață veșnică.

NOI—Au ieșit pentru că nu erau dintre ai noștri. (Q728-2)

Întrebare (1909)—1—Te rog explică 1 Ioan 2:19: „Ei au ieșit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noștri". N-au fost ei dintre ai noștri odată?

Răspuns—Cred că această întrebare poate fi privită din două puncte de vedere. Dacă vorbim despre marea mulțime și despre cei care în timpul acestui veac merg în moartea a doua, putem spune că ei au ieșit din mijlocul nostru înainte să ne cunoască. Ei desigur au fost dintre ai noștri altfel n-ar putea merge în moartea a doua, dar n-au fost din clasa aleasă pe care Dumnezeu i-a cunoscut mai dinainte.

Din nou, vom vorbi despre Marea Mulțime. Ei nu sunt dintre ai noștri. Ei bine, ei au fost dintre ai noștri, pentru că noi toți am fost chemați într-o singură speranță a chemării noastre, și n-au reușit să-și întărească Chemarea de sus, și de aceea au ajuns în marea mulțime, dar ei nu sunt dintre ai noștri în sensul că nu sunt din clasa care vor ajunge în împărăție, pe care Dumnezeu i-a cunoscut mai dinainte și i-a rânduit mai dinainte ca cei aleși, pentru că El a rânduit mai dinainte, după cum a spus apostolul, numai pe aceia care vor deveni asemenea Fiului Său. De aceea ceilalți nu sunt dintre ai noștri, dacă noi suntem aceia care sunt din clasa „noi". Depinde de modul în care folosim cuvântul.

NOI CREATURI—Suntem în mod real sau socotiți? (Q505-1)

Întrebare (1906)—1—Suntem realmente creaturi noi în momentul consacrării noastre, sau numai socotiți ca atare?

Răspuns—Presupun că fratele vrea să spună, în momentul accep­tării consacrării noastre. Este un lucru să ne consacrăm, și alt lucru ca Domnul să accepte consacrarea noastră. Înțeleg că punctul acestei întrebări este cuvântul „real". Ideea este: suntem în mod real creaturi noi, sau suntem numai socotiți creaturi noi. Cred că oamenii ar putea, cu egală sinceritate, să spună aceasta în ambele moduri și să aibă gânduri diferite. Eu sunt un om real, fizic, am un corp uman, un creier uman etc., dar Domnul îmi spune să mă socotesc mort. Acum mă socotesc mort. El îmi spune să consider că am trecut din moarte la viață și că acum sunt viu. Dar ființa mea umană și viața umană, și drepturile umane, au fost jertfite, și acum sunt o nouă creatură; trebuie să mă socotesc așa. El îmi spune că mă socotește ca atare. Adică, El va lucra cu mine din punct de vedere ca și cum sunt o nouă creatură, la care lucrurile vechi au trecut și toate s-au făcut noi.

Așa că vedeți, depinde de felul în care ne gândim la chestiune când spunem aceste lucruri. Cuvintele sunt numai vehicule pentru trans­miterea gândurilor. Noi vrem să obținem gândul corect și folosim cele mai raționale cuvinte pe care le știm pentru a exprima gândul. Așa că îmi dau seama cum unele cuvinte spun că nu suntem în mod real creaturi noi, ci numai socotiți ca și creaturi noi, și că vom fi în mod real creaturi noi când intrăm în deplina perfecțiune a noii naturi la înviere; și pot vedea cum poate fi spus și celălalt gând, că în mod real avem ceva nou, că suntem noi în comparație cu ce am fost înainte, în sensul că avem o minte nouă, și că Dumnezeu lucrează cu mintea nouă mai degrabă decât cu trupul, și deoarece El lucrează cu mintea nouă, ea este o minte nouă reală, o voință nouă, un scop, o intenție nouă. Deci vedeți că răspunsul la această întrebare depinde din ce parte privești chestiunea.

NOUA CREATURĂ—Responsabilitatea pentru păcatele trecute. (Q506-1)

Întrebare (1910)—2—Te socotește Dumnezeu, ca nouă creatură, responsabil pentru păcatele din trecut?

Răspuns—Nu, deloc. Uneori oamenii îmi spun secrete ale vieții lor din trecut care sunt profunde, și unul din lucrurile pe care am dorit să le arăt din Scripturi, este că din momentul când s-au consacrat, Dumnezeu prin Cristos suplinește toate lipsurile lor, și atunci ei sunt noi creaturi, și nimic din trecut nu se ia împotriva lor ca noi creaturi, pentru ceea ce au făcut ca creaturi vechi, înainte de a fi acceptați de Domnul.

Noua Creatură, dați-mi voie să spun, are doar trupul pământesc să acționeze în timpul prezent; de aceea, după cum spune apostolul, noi putem vrea, putem avea intenția să facem una și alta, totuși aflăm că nu suntem în stare să le facem. Totuși, ca nouă creatură, trebuie să dorești să faci în mod perfect. Dumnezeu știe că ai numai vasul pământesc, și nu așteaptă să faci mai mult decât poți, ci doar tot ce poți. Aduceți fiecare putere a corpului în supunere. În cap. 8 din Romani apostolul vorbește despre spiritul lui Cristos care locuiește în voi. Gândiți-vă ce putere este aceasta! Acea putere a fost în stare să-L învie pe Isus dintre morți. Nu este o putere minunată? Ba da. Acum, dacă ați primit Spiritul sfânt a lui Dumnezeu, și acesta a fost suficient ca să-L învie pe Isus dintre morți, nu credeți că ne va face în stare să facem foarte mult? Apostolul spune: Lăsați acel spirit să ajungă tot mai mult să controleze corpurile voastre muritoare. Dacă sunteți noi creaturi, atunci vă veți aduce trupul cât se poate de aproape de acel standard, în fiecare zi.

Am găsit unii prieteni dragi tulburați în spirit, pentru că au încercat și au eșuat sau pentru că alții au putut să facă mai bine decât ei. Mă gândesc la un frate în Adevăr care a spus, Frate Russell, aș vrea să pot proceda în felul în care procedezi tu. Am spus, Fratele meu, dacă tu ai putea să faci aceasta la fel de bine ca și mine, mi-ar fi rușine. Eu am fost creștin înainte ca tu să te fi născut și dacă tu ai putea proceda la fel de bine fără experiența mea, ar fi o mare rușine pentru mine. El a spus, Ei bine, niciodată nu m-am gândit la aceasta.

NOUA CREATURĂ—O chestiune individuală. (Q506-2)

Întrebare (1912-Z)—1—”Căci dacă este cineva în Cristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi" (2 Cor. 5:17). Să înțelegem noi din această scriptură căci Cristosul, Cap și Corp, este Noua Creație, sau să înțelegem că acest termen, Noua Creație, se aplică la membrii individuali ai Bisericii?

Răspuns—Fără îndoială că aceasta este o chestiune individuală. Noi individual facem consacrarea naturii noastre umane în asemănarea consacrării trupului făcută de Domnul nostru. Individual suntem concepuți de Spirit sfânt. Individual suntem în încercare pentru viață sau moarte veșnică. Individual trebuie să ne întărim chemarea și alegerea, sau eșuăm. Individual trebuie să fim schimbați într-un moment, într-o clipeală de ochi. Individual, după cum am purtat chipul celui pământesc, vom purta chipul ceresc.

Mai mult, această Nouă Creație include nu numai pe Domnul nostru, Capul ei, și Biserica, Mireasa Lui, ci de asemenea pe cei concepuți la fel de spirit. Și ei vor aparține acestei Noi Creații, pentru că nu vor mai fi membri ai familiei umane. Această Nouă Creație cuprinde pe toți care aparțin de „Biserica celor întâi-născuți, care sunt scriși în ceruri" (Evrei 12:23). Cea mai înaltă în această Biserică glorioasă va fi Preoțimea Regală. Frații mai mici pe plan spiritual vor fi Leviții antitipici, clasa Marii Mulțimi.

NOUA CREATURĂ—Referitor la haină. (Q507-1)

Întrebare (1912-Z)—2—Poate corpul Noii Creaturi să păcătuiască?

Răspuns—Corpul potrivit al Noii Creaturi este corpul spiritual al Întâii Învieri. Dar înainte de a-l primi, este pusă la încercare și-i este dat vechiul trup uman să practice cu el. Noua Creatură nu poate face ca vechiul trup s-o asculte în mod perfect. Dar poate dezvolta putere în străduințele ei de a aduce cuvinte, fapte și gânduri în acord perfect cu Legea perfectă a lui Dumnezeu — Iubirea.

Nefiind în stare să-l cucerească, ea trebuie să arate Căpitanului mântuirii loialitatea sa neîncetată „luptându-se o luptă bună".

Imperfecțiunile cărnii la care mintea nouă nu consimte sunt toate moștenite — toate din slăbiciunea adamică — de aceea toate se pot ierta prin Răscumpărătorul, care așteaptă doar să se apeleze la El ca marele Avocat. Dar fiecare încălcare a cărnii este pusă pe seama Noii Creaturi, care are în posesie trupul și-l folosește. Aceasta obligă la pocăință, rugăciune etc., și înseamnă mai mare binecuvântare pentru Noua Creatură. În măsura în care Noua Creatură își dă acordul sau simpatia cu păcatul trupului ei, este vrednică de „lovituri", care, corectiv, o va ajuta la dezvoltarea caracterului. „Căci care este fiul pe care nu-l disci­plinează tatăl?" (Evr. 12:7)

Doar Noii Creaturi îi este dată haina de nuntă, haina dreptății lui Cristos, ca o acoperire pentru trupul ei imperfect. Aceasta reprezintă îndreptățirea sa ca Nouă Creatură. Aceasta îl arată în ochii lui Dumnezeu sfânt, fără răutate, neîntinat, prin meritul lui Isus, Avocatul și Răscumpărătorul său.

NOUA CREATURĂ—Și păcatul. (Q507-2)

Întrebare (1912-Z)—1—Poate păcătui Noua Creatură?

Răspuns—Da! și Nu! Apostolul spune, „nu practică păcatul, pentru că sămânța Lui rămâne în el" (1 Ioan 3:9). Adică, atâta timp cât o Nouă Creatură continuă să posede Spiritul lui Dumnezeu, Spiritul sfânt, ea nu poate fi de acord să păcătuiască cu voia. Dacă cel conceput de spirit păcătuiește cu voia, aceasta implică faptul că înaintea acelui păcat cu voia s-a separat de spiritul său de sfințenie (a pierdut sămânța conceperii sale) și în locul lui a luat un spirit al păcatului, spiritul Adversarului. Cu alte cuvinte, o persoană sfântă, având spiritul lui Dumnezeu de concepere, nu poate intenționat și cu voia să facă ceea ce el știe că este nesfânt și că lui Dumnezeu nu-i place. El nu poate avea plăcere în păcat. El a murit odată față de păcat, și a-l reînvia înseamnă a se întoarce în mocirlă — „de două ori morți, dezrădăcinați"; „ca niște animale ... sortite să fie prinse și nimicite" — Iuda 12; 2 Pet. 2:12.

NOUA CREATURĂ—Este trupul parte din ea? (Q508-1)

Întrebare (1912)—2—Este trupul unei persoane consacrate o parte din Noua Creatură?

Răspuns—Da și nu. Nu este o parte a Noii Creaturi pentru că Noua Creatură este spirituală, și corpul nou care aparține Noii Creaturi n-a fost încă primit, dar speră să-l primească după promisiunea Domnului, când își va fi fost demonstrat loialitatea — la învierea sa. Avem această comoară (Noua Creatură, noua voință, mintea nouă) într-un vas pământesc. Vasul pământesc nu este Noua Creatură. Dar din contră, putem spune în mod potrivit că corpul aparține Noii Creaturi, în același sens în care câinele tău îți aparține. Câinele tău te reprezintă sau este persoana ta în așa măsură încât tu ești responsabil pentru ceea ce face el. Tu ai fi răspunzător pentru daunele pe care le-ar face. Așa și cu o Nouă Creatură, ea trebuie să țină trupul în frâu și să-l oprească a face rău în lume. Este al tău ca să-l folosești. Dar tu, ca Nouă Creatură, vei prospera, te vei dezvolta și vei deveni tot mai stabilit în Domnul în măsura în care Vechea Creatură devine tot mai moartă. Apostolul ne spune, „Socotiți-vă morți față de păcat și vii pentru Dumnezeu" (Rom. 6:11). El ne spune că spiritul lui Cristos, lucrând în noi, trebuie să învie sau să energizeze trupurile noastre muritoare în serviciul Domnului, ca servi ai Noii Creaturi. Recrutați trupul muritor în serviciul Marelui Împărat ca și unul înviat dintre cei morți — acesta este gândul.

NOUA CREATURĂ—Este ea divină? (Q508-2)

Întrebare (1912)—1—Este Noua Creatură divină?

Răspuns—Noua Creatură este concepută la natură divină. Intenția conceperii a fost să aducă aceste noi creaturi pe planul sau la natura divină. „Voi ați fost chemați la o singură nădejde a chemării voastre" (Efes. 4:4). Sf. Petru ne spune că Dumnezeu ne-a dat „făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe" (2 Pet. 1:4), ca să putem deveni părtași ai naturii divine. Noi am fost concepuți de Spiritul sfânt în acest scop. Atunci, în mod potrivit poate veni întrebarea, Toți care sunt concepuți de Spiritul sfânt vor ajunge la natura divină?

Răspunsul nostru este că nu. Unii, după cum spun Scripturile, concepuți de Spiritul sfânt, vor merge în Moartea a Doua, și nu vor ajunge la nici o natură. Alții, concepuți de Spiritul sfânt nu vor ajunge la natură divină, dar vor ajunge la o natură spirituală, inferioară naturii divine. Cum va fi aceasta, s-a ilustrat în TURNUL DE VEGHERE, dar vom repeta unele dintre ilustrații. De exemplu, între albine: Toate albinele sunt concepute în același fel, fie că vor ieși trântori, regină sau lucrători. Există trei feluri, și conceperea este la fel în fiecare caz. Tratamentul de după concepere face diferența. O larvă devine regină doar pentru că i se dă mai multă hrană, și nu dintr-o diferență de concepere. Așa este și cu Biserica, concepută de Spiritul sfânt. Dumnezeu asigură hrana, și dacă voi și cu mine ne-o însușim și o folosim, ne va clădi și vom deveni Regină, Mireasa Domnului. Altfel s-ar putea să devenim parte din clasa Marii Mulțimi sau să cădem cu totul în Moartea a Doua.

NOUA CREATURĂ—Este reală sau socotită? (Q509-1)

Întrebare (1913)—2—Este Noua Creatură reală sau numai socotită?

Răspuns—Noua Creatură este reală, atât de reală încât poate să moară în moartea a doua. Dacă ar fi numai o chestie de socotire n-ar fi așa de serios, dar toată chestiunea este îndeplinită, după înțelegerea mea, pe o bază reală; că noi trebuie real, nu socotit, să venim și să ne prezentăm ca jertfă vie. Cristos a trebuit să moară în mod real înainte de a ne putea atribui meritul Lui. Dacă era numai un fapt socotit, Dumne­zeu ar fi putut lucra cu noi cu lipsurile pe care le avem, dar Isus în mod real S-a înălțat la cer și a prezentat meritul jertfei Sale pentru noi. Numai după aceea a putut Dumnezeu da Spiritul sfânt ucenicilor în așteptare, și acel Spirit sfânt a venit la ei ca o concepere reală la noua natură, „cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi" (2 Cor. 5:17); foarte clar după judecata mea.

NOUA CREATURĂ—Cum piere? (Q509-2)

Întrebare (1914)—1—Cum poate pieri Noua Creatură, dacă, după cum declară Biblia, noi suntem „născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi" (1 Pet. 1:23)?

Răspuns—Noua Creatură este concepută de o sămânță care nu poate putrezi în sensul că această sămânță nu va deveni nesfântă. Nu va fi coruptă. De aceea, dacă unii din poporul lui Dumnezeu, după ce au primit Spiritul sfânt, dacă se întorc de la acel Spirit sfânt, apostolul argumentează că îl pierd în întregime, că mor față de el, că Spiritul lui Dumnezeu nu poate fi corupt. Tu poți să-ți dai voința sau consim-țământul la Spiritul lui Dumnezeu și după aceea să-ți iei voința înapoi de la Spiritul lui Dumnezeu de concepere; dar Spiritul lui Dumnezeu totdeauna rămâne curat, sfânt, incoruptibil și acel spirit din tine este conceperea sau energia lui Dumnezeu lucrând în tine să te aducă la acea stare incoruptibilă, dacă lași ca acel Spirit sfânt să facă în tine plăcerea lui Dumnezeu, și apoi, în cele din urmă, prin schimbarea învierii, prin favoarea lui Dumnezeu, vei fi o ființă incoruptibilă dincolo de văl. Spiritul sfânt este cel care este incoruptibil. Spiritul sfânt este cel care nu poate fi pervertit, și nu se va înclina spre corupție. De aceea, atâta timp cât avem acest spirit să ne energizeze și să ne impulsioneze, suntem incoruptibili, dar când renunțăm la acesta, noi nu schimbăm Spiritul lui Dumnezeu, ci devenim noi înșine corupți, și vom muri de moartea a doua, după cum explică sf. Pavel.

NOUĂZECI ȘI NOUĂ—În contrast cu păcătosul. (Q509-3)

Întrebare (1911)—2—Te rog comentează Luca 15:7; „Tot așa vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni drepți care n-au nevoie de pocăință". Cine sunt cei nouăzeci și nouă și cine este păcătosul?

Răspuns—Aceasta fiind o declarație pilduitoare, nu este potrivit ca noi sau oricare altul să vorbească dogmatic. Nici Domnul nici apostolii nu ne-au dat interpretarea. Trebuie să vă dăm doar presupunerea noastră; și presupunerea noastră largă ar fi că aici Domnul a vrut să învețe că este mare compătimire în cer pentru toți cei care au căzut în păcat și vor fi recuperați din el. Orice păcătos recuperat din păcatul său va fi o sursă de bucurie și veselie pentru cei sfinți, pentru îngeri — mai multă bucurie pentru întoarcerea unui păcătos de la calea sa decât de faptul că foarte mulți îngeri n-au păcătuit niciodată și niciodată nu au părăsit calea dreaptă, și de aceea niciodată nu s-au întors la ea. Cât despre om, nu există oameni drepți care n-au nevoie de pocăință. Niciodată n-au existat. Adam a fost singurul om drept, perfect care a trăit vreodată, iar prin faptele legii nimeni n-a fost îndreptățit. Și după cum spune apostolul, „Nu este nici un om drept, nici unul măcar" (Rom. 3:10). Apoi cel care se pocăiește este unul care a fost nedrept, și toată lumea a fost nedreaptă. De aceea toată omenirea, întorcându-se la Dumnezeu, trebuie să vină pocăită, și este mare bucurie în cer pentru toată familia umană când se întoarce la armonie cu Dumnezeu și la armonie cu dreptatea. Nu trebuie să ne gândim că îngerii vor disprețui pe aceia care se întorc, nici că Tatăl ceresc îi va disprețui, ci mai degrabă va fi o mare bucurie pentru recuperarea fiecăruia din starea sa căzută și păcătoasă, fie că el se întoarce acum sub condițiile chemării Evan­ghelice, sau se va întoarce în veacul viitor în Împărăția lui Mesia — nu are importanță, totdeauna va fi o bucurie în ceruri pentru oricine se întoarce la armonie cu Dumnezeu. Și oricine ar fi aceste persoane drepte, care n-au nevoie de pocăință, ele nu sunt pe pământ, după câte știm noi. Numai îngerii din cer mi se pare mie că se potrivesc cu această descriere, ca fiind persoane drepte care nu au nevoie de pocăință. Ei nu au căzut niciodată de la ascultarea de Dumnezeu și niciodată n-a fost nevoie să fie răscumpărați sau să se pocăiască. Cristos n-a murit niciodată pentru păcatele lor, pentru că ei n-au păcate. Aceste lucruri mari le-a făcut Dumnezeu și Cristos pentru păcătoși. Pe când noi eram încă păcătoși, Cristos a murit pentru cei nelegiuiți. Aceasta a fost pentru voi și pentru mine, și noi n-am fost persoane drepte și nici altcineva dintre oameni.

NOUL LEGĂMÂNT—Referitor la neamuri. (Q504-1)

Întrebare (1906)—1—Ar fi corect să spunem că neamurile vor veni sub Noul Legământ când ei n-au fost niciodată sub nici un alt legământ cu Dumnezeu?

Răspuns—Da, ar fi corect, pentru că Noul Legământ nu înseamnă un alt legământ. Va fi un alt legământ pentru cei care au fost sub unul precedent, dar „nou" și „altul" nu au aceeași semnificație. Domnul spune, „„Iată, vin zile” zice DOMNUL, „când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou”" (Ier. 31:31) etc. Arătând acest lucru cu privire la noul legământ, dacă am urma legătura s-ar părea, la prima vedere, că se referă numai la evrei, dar trebuie să ne amintim că poporul evreu a fost un popor tipic. Și tot așa, dacă citim în Lege despre ziua Ispășirii, veți găsi că jertfa pentru păcate era făcută pentru seminția lui Levi, și apoi a doua parte a jertfei pentru păcat pentru restul Israelului. Ei bine, unde ați aplica aceasta? Apostolul aplică aceasta la fiecare creatură. Cu alte cuvinte, tot Israelul înseamnă, în cele din urmă, fiecare creatură. În tip s-a făcut numai cu Israelul, Israelul ca națiune fiind reprezentativ pentru lumea întreagă în acea jertfă de ispășire. Adică, toate asigurările lui Dumnezeu sunt pentru aceia care finalmente devin israeliți adevărați. Nu va exista nici un fel de asigurare pentru cei care sunt străini. Dar acum există un motiv pentru care oamenii sunt străini de Dumnezeu — marele adversar le orbește mințile. Toți oamenii care vor veni în armonie cu planul lui Dumnezeu prin Cristos, marele fiu al lui Avraam, vor deveni copii ai lui Avraam și astfel vor fi o parte din „tot Israelul", cu care se va întări acest nou legământ și în care vor fi incluse binecuvântările și privilegiile.