SABAT—Care zi? (Q607-2)

Întrebare (1909)—1—Te rog acordă câteva clipe pentru a explica de ce noi ținem prima zi din săptămână în loc de a șaptea. Am fost totdeauna învățat să țin prima zi. De puțin timp încoace mi s-a spus că nu fac bine.

Răspuns—Cel mai bun răspuns pe care-l pot da ar fi să-i recomand acestei surori dragi ceea ce am scris. Dumnezeu i-a dat lui Israel o poruncă ca o șeptime din timpul lor să-I aparțină Lui. Ziua a șaptea din săptămână a fost pusă deoparte ca sfântă pentru Domnul — o zi de odihnă de toată munca — nu le era permis să facă nici o lucrare în această zi. Vă amintiți relatarea despre omul care a fost ucis cu pietre pentru că a cules vreascuri în ziua de Sabat. În acele zile se cerea lucru pentru a face focul. Azi noi deschidem gazul și aprindem un mic bețișor la capătul căruia este puțin sulf și avem lumină. Domnul n-a încheiat cu noi acest aranjament de a ține Sabatul. Vă veți aminti de asemenea că în zilele Domnului nostru ei au obiectat pentru că ucenicii au trecut pe câmpul cu grâu și au strâns ceva grâu, i-au suflat pleava și l-au mâncat. În acele zile era legal ca o persoană care trecea prin via sau câmpul cuiva să mănânce orice voia din produse. Atunci pe ce bază au găsit ei greșeală la apostoli? Pe baza că au lucrat în ziua Sabatului — curățarea grâului — frecându-l în mâini. Ei au spus, „Ați încălcat ziua Sabatului". Până la această absurditate au mers. Această a șaptea zi a fost dată evreilor într-un sens potrivit pentru că ea a fost intenționată ca tip al marii zile a șaptea de o mie de ani în care întreaga lume se va odihni de păcat. Familia umană va fi mult binecuvântată în această a șaptea zi. Sabatul evreiesc a prefigurat această zi. Dar veți spune, „Ce zi a dat El Bisericii?" Nouă ne-a dat tot timpul. Noi ne odihnim potrivit înțelesului antitipic. Noi ne odihnim azi — ne-am odihnit ieri și ne vom odihni mâine. Cum? Ne odihnim cu Dumnezeu prin lucrarea terminată a lui Cristos. Ne odihnim de lucrările noastre și de încercările noastre de a ne îndreptăți. Aceasta este odihna antitipică — odihna de luni, marți, miercuri etc. Eu mă odihnesc cel mai mult atunci când lucrez cel mai greu. Aceasta este odihna pe care ne-a dat-o Dumnezeu nouă, Bisericii — nu odihna tipică, ci antitipică. Pacea lui Dumnezeu care întrece orice înțelegere ne-a venit nouă. Mai există și o altă odihnă — o odihnă care rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. Dar veți spune, „Dar despre ținerea primei zile din săptămână? Nu există poruncă scripturală să ții vreo zi". Putem ține ziua de miercuri, luni sau joi, dar eu cred că am face mai bine dacă am ține toate zilele. Noi vrem să ne odihnim în fiecare zi, și El ne va da dorința inimii noastre — intențiile noastre bune. Dar cum este cu prima zi din săptămână? Ea este ținută de unii pentru că ei își închipuie că Dumnezeu a spus că trebuie să țină prima zi. Vă amintiți că după răstignirea Domnului nostru, El li s-a arătat ucenicilor în prima zi din săptămână — în timp ce erau în cameră cu ușile închise El a apărut deodată în mijlocul lor. „O", au spus ei, „aceasta este minunat". În prima zi din săptămâna următoare ei erau din nou împreună și li s-a arătat din nou. Deci ei au ajuns să se întâlnească în prima zi din fiecare săptămână și au numit-o ziua Domnului. Ei frângeau pâinea împreună în această zi — dar aceasta nu era cina Domnului. Vă amintiți cum li s-a arătat la doi dintre ei pe drum către Emaus — aceasta s-a întâmplat în prima zi din săptămână. Prima zi din săptămână reprezintă ceva acum. În Scriptură șapte reprezintă desăvârșire. În acest Veac Evanghelic este foarte potrivit ca noi să celebrăm începutul nou al lucrurilor noi. Nu m-aș mira dacă în timpul veacului Milenar ar exista anumite zile stabilite pentru lume să le respecte și nu m-ar surprinde dacă s-ar ține ziua a șaptea. El ne-a sugerat de la început pe cea special potrivită.

SALUTĂRI—Referitor la sfaturi deosebite. (Q618-1)

Întrebare (1916)—1—”Să nu ... salutați pe nimeni pe drum" (Luca 10:4). De ce a fost dată această instrucțiune celor șaptezeci care au fost trimiși?

Răspuns—Salutarea oamenilor pe drum este un obicei foarte obișnuit în Palestina chiar și acum. Oamenii foarte rar trec unul pe lângă altul fără să se salute și fără să discute noutățile zilei; o funcție suplinită acum de telefoane, telegraf și ziare. Isus îi trimitea pe ucenicii Săi cu un mesaj special și nu voia ca ei să-și cheltuiască timpul pe drum discutând lucruri obișnuite. Ei erau purtătorii mesajului divin. Nu trebuie să presupunem că nu puteau saluta printr-un semn cu mâna sau cu un cuvânt; dar ei nu trebuiau să se oprească și să intre în saluturile și conversațiile obișnuite. Treaba lor era să meargă în diferite cetăți și localități ca să spună oamenilor că împărăția cerurilor este aproape; că Cel despre care a scris Moise venise. Cei șaptezeci au plecat cu un mesaj special și trebuiau să-l aprecieze. „Aceasta una fac" — vestesc Evanghelia — scria Sf. Pavel condus de același spirit. O, dacă noi toți, ca urmași ai lui Isus, am putea realiza o astfel de devotare pentru interesele împărăției! S-ar cheltui mai puțin timp în citirea știrilor și în pălăvrăgeală.

SALUTĂRI—Salutări cu o sărutare sfântă. (Q618-2)

Întrebare (1916)—2—Te rog explică cum să aplicăm cuvintele, „Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare sfântă" din Romani 16:16, „Spuneți-vă salutări unii altora cu o sărutare sfântă" care se găsesc în 1 Cor. 16:20, 2 Cor. 13:12, și de asemenea „Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare de dragoste", din 1 Pet. 5:14?

Răspuns—În țările europene, în special cele din est, este frecvent obiceiul ca bărbații să se sărute unul pe altul. Am văzut acolo oameni îmbrățișându-se și sărutându-se frecvent unul cu altul — evrei, greci, sirieni, arabi etc. — ei se îmbrățișează și se sărută când se întâlnesc într-un mod în care nu veți vedea niciodată aici sau în cele mai multe părți ale Europei. Presupun că acesta era obiceiul și în zilele apostolului. Nu există vreo sugestie ca frații să sărute pe surori sau surorile să sărute pe frați. Linia de separare a sexelor era foarte strictă în vechime, așa că nu exista sărut necuviincios și nici acum nu trebuie să fie între prieteni. N-ar fi nimic rău într-o sărutare de dragoste. Tatăl meu m-a sărutat odată așa, așa a făcut și un frate în adevăr, și așa a făcut odată și un frate peregrin. Deci, vedeți, am experiență.

SARE—La ce este folosită. (Q617-4)

Întrebare (1910)—3—Te rog explică Marcu 9:49, 50: „Pentru că fiecare om va fi sărat cu foc și orice jertfă va fi sărată cu sare. Sarea este bună; dar dacă sarea își pierde gustul, cu ce o veți săra? Să aveți sare în voi înșivă și să fiți în pace unii cu alții".

Răspuns—Noi am oferit unele sugestii asupra semnificației acestor versete, ce semnifică sarea, că ea semnifică o calitate curățitoare, dă gust la orice este adăugată și pare să semnifice o calitate de conservare care este în detrimentul stricării, iar Domnul arată aceasta spunând că Biserica este sarea pământului, implicând faptul că dacă pământul ar fi să piardă Biserica, ar pierde ceea ce îi dă gust și pune energie în viață și ajută să țină lucrurile într-o stare bună. Așa că dacă noi ne-am pierde puterea de a săra, aceasta ar părea să însemne că dacă noi ne-am pierde calitatea de a fi separați de lume și am avea spiritul mândriei, ne-am pierde creștinismul și am înceta să mai fim reprezentanții Domnului. Dacă ne-am pierde puterea de a săra n-ar mai fi nici o cale de a o recăpăta. Nu există posibilitate de a recăpăta puterea de a săra odată ce s-a pierdut. Așa că dacă ne pierdem Spiritul sfânt nu mai există cale prin care să fim reînnoiți.

SATAN—Legarea lui. (Q620-3)

Întrebare (1905)—1—Legarea lui Satan va fi treptată și se va extinde pe parcursul celor o mie de ani după 1914?

Răspuns—Aceasta este mai mult decât știu eu. Sunt sigur, dragi prieteni, că cuvântul Satan, aici în Apoc. 20, este cel la care se face referire, și lanțul este un lanț simbolic, o putere, o putere restrictivă. „El a pus mâna pe balaur, șarpele cel vechi, care este Diavolul și Satan, și l-a legat (cu un lanț, versetul 1) pentru o mie de ani". Putem presupune ce influențe sunt reprezentate prin lanț etc. După înțelegerea mea, acești termeni — diavol, șarpe, satan etc. — nu includ numai pe Satan, ci și toate instituțiile rele. Aceasta înseamnă restrângerea răului în general, probabil prin instituirea legilor dreptății. Eu cred că aceasta se va întâmpla după 1914. „Căci, când se împlinesc judecățile Tale pe pământ, locuitorii lumii învață dreptatea" (Isa. 26:9). Ca o ilustrație a felului în care ar putea fi acest lucru, să presupunem că un om ar încerca să fure portmoneul cuiva; mâna sa ar putea rămâne paralizată. După un timp el ar putea să-și recupereze folosirea mâinii și apoi să încerce din nou, dar cu același rezultat. El ar înțelege repede că ar face mai bine dacă s-ar ocupa de altceva. De asemenea dacă cineva ar încerca să jefuiască un magazin și chiar când ar vrea să folosească cheia ar rămâne orb. El ar afla repede că afacerea aceasta nu merge la fel de bine cum a mers înainte de 1914. Atunci nu vor judeca după auz sau după văz; vor cunoaște cu mintea.

SATAN—Înțelege el planul lui Dumnezeu? (Q621-1)

Întrebare (1908)—2—Înțelege Satan Planul lui Dumnezeu? Dacă lucrurile spirituale nu sunt înțelese decât de către cei cu minte spirituală, se pare să Satan nu este privilegiat să înțeleagă cât înțelege Biserica concepută.

Răspuns—Noi răspundem că așa este. Am adus aceasta în atenție în Volume și în Turnul de Veghere, că Satan nu cunoaște Planul divin, decât ceea ce poate afla de la poporul lui Dumnezeu. Și nu m-aș mira dacă unii dintre mesagerii lui ar fi prezenți acum să vadă ce avem cu privire la acest subiect. El cunoaște foarte bine anumite trăsături ale Planului, dar știe că nu cunoaște secretul Domnului, pentru că „Prietenia (secretul — în l. engleză, n.t.) Domnului este cu cei ce se tem de El, ca să-i facă să cunoască legământul Său" (Psa. 25:14). Noi credem că Satan este destul de viclean încât să aibă o idee generală despre cine sunt cei care au secretul Domnului, și foarte probabil scoate uneori informații de la ei; dar putem fi siguri că nu va putea obține vreo informație care să încurce planul Tatălui nostru ceresc. Dacă stăpânul bun al casei — sau stăpânul rău — ar ști la ce oră va veni hoțul, ar veghea și n-ar lăsa să-i spargă casa, este declarația Domnului nostru (Luca 12:39); și El îl reprezintă aici pe Satan ca stăpânul casei, sau stăpânul instituțiilor prezente, ale lumii rele de azi, prințul acestei lumi, și dacă el ar fi înțeles planul divin, ar fi încercat să îngreuneze desfășurarea planului în modul stabilit divin. Dar Domnul așa supraveghează întreaga situație încât toată înțelepciunea înțelepților lumii este nebunie, și de asemenea înțelepciunea marelui adversar este nebunie în ceea ce privește planul Său divin sau orice încercare de răsturnare a acestui plan.

SATAN—Legarea lui; în legătură cu moartea. (Q621-2)

Întrebare (1909)—1—Dacă Satan va fi legat până la 1914, se va sfârși moartea atunci, și cei care vor trăi în acel timp vor începe să se schimbe fizic în bine?

Răspuns—Răspund că nu. Legarea lui Satan nu înseamnă a da sănătate. Aici Satan înseamnă numai acea influență adversă care pune întunericul în locul luminii și viceversa. Acea influență va fi complet legată întocmai cum lumina adevărului înlocuiește întunericul.

Dar, cât despre a da sănătate și a stopa boala și moartea, înțelegerea mea este că toate acestea vor fi făcute sub aranjamentul lui Dumnezeu sub Noul Legământ și că acel Nou Legământ va fi făcut cu națiunea lui Israel, și numai cei cu inima dreaptă din Israel vor primi binecuvântări din el. Israelul primind tot mai multe binecuvântări, celelalte națiuni vor vedea binecuvântările și prosperitatea lor și vor spune: „Veniți, să ne suim la muntele Domnului ... și să umblăm pe cărările Lui" (Isa. 2:3). El va face ca toate binecuvântările Sale să vină prin acest Nou Legământ și prin Israel, așa că toate națiunile vor putea intra. Profetul a spus despre acele națiuni care nu se vor sui la Ierusalim că nu va cădea ploaie peste ele. Fie că folosiți „ploaie" ca ploaie literală, fie ca binecuvântări, știm că El va lăsa să plouă până ce tot pământul se va umple ca fundul mării. Aceste binecuvântări vor fi numai pentru aceia care sunt în armonie cu El și cu Noul Legământ. Oricine va ignora aranjamentul lui Dumnezeu va suferi din această cauză și nu va avea binecuvântările lui Dumnezeu. Când vor vedea prosperitatea lui Israel toți vor vrea să li se alăture, și orice persoană care va dori binecuvântările lui Dumnezeu va veni sub acest Nou Legământ cu Israel, după cum citim: „vei fi tatăl multor neamuri" (Gen. 17:4). Aici neamurile multe vor fi copiii lui Avraam. Toți vor trebui să se alăture tulpinei Israelului natural, întocmai cum și străinii care vin în această țară sunt naturalizați când își scot documentele de cetățenie și atunci sunt recunoscuți ca americani sau cetățeni ai Statelor Unite. Așa va fi și atunci, pentru că sub Noul Legământ al lui Israel va fi binecuvântată toată lumea. Vă reamintesc de cap. 16 din Ezechiel: „Voi aduce înapoi pe captivii lor, pe captivii Sodomei și ai fiicelor ei, pe captivii Samariei și ai fiicelor ei, și pe captivii tăi în mijlocul lor ... pe care ți le voi da ca fiice, dar nu pe temeiul legământului tău" (Ezec. 16:53, 61). Nu pe temeiul Vechiului Legământ, ci „Voi face un Legământ Nou" și ei vor intra sub acest aran-jament. Domnul nostru arată aici binecuvântările restabilirii.

SATAN—Imită sfințenia. (Q622-1)

Întrebare (1910)—1—Degradarea lui Satan prin păcat îl împiedică cumva de a simula sau a imita sfințenia?

Răspuns—Eu înțeleg că Satan nu s-a deteriorat fizic în nici un sens, ci are aceeași putere, și că toți îngerii căzuți au aceeași putere pe care au avut-o dintotdeauna; că pentru ei n-a existat o condamnare la moarte; că ei nu s-au degenerat ca oamenii. Orice schimbare s-a petrecut cu ei aceasta a fost numai în atitudinea lor — cel puțin au dezvoltat un spirit diavolesc printre ei, și presupunem că pentru a se potrivi cu scopurile lor ei pot simula sfințenia. De exemplu, o femeie care a venit la mine aici la sală în această după-amiază și mi-a spus că poate eu n-am știut dar Cristos a venit a doua oară în persoana ei, și că ea are dovezile acestui lucru în propria ei persoană; că este posedată de Cristos și că Cristos acționează prin ea. Am încercat să-i spun că probabil este înșelată de Adversar, că el denaturează acest lucru cum că ar fi puterea lui Cristos lucrând în ea, dar nici n-a vrut să audă, ea știa ce are. Deci, cred că e posibil ca Satan să se transforme într-un serv al dreptății. Apostolul a folosit aceste cuvinte, nu sunt de la mine. Nu am nimic original. Tot ce am este copiat și este ceea ce am găsit că au spus apostolii și Isus, și sper că nu voi fi niciodată original.

SATAN—Referitor la personificarea a celui ce a fost înainte. (Q623-1)

Întrebare (1910)—2—În ce măsură poate Satan imita puritatea pe care a avut-o odată ca înger sfânt?

Răspuns—Când îi servește cel mai bine scopurile.

SATAN—Referitor la legarea lui. (Q623-2)

Întrebare (1911)—3—Este Satan legat acum?

Răspuns—Nu știu. Se exercită încă o mare măsură de putere satanică. Dacă el este legat sunt sigur că sunt dezlegați alții. Gândul meu este că va fi o dezlegare în continuare a puterilor aerului în viitorul apropiat și probabil aceasta este ce se spune în Scripturi în declarația din Apocalipsa că li se va porunci celor patru îngeri de la cele patru colțuri ale pământului să dezlege vânturile imediat ce numărul celor aleși vor fi pecetluiți pe frunte. Și aceasta probabil va însemna nu numai eliberarea multor doctrine false, reprezentate simbolic prin vânturi, ci și mult din această putere satanică, puterea demonilor reprezentată prin puterea aerului al cărui prinț este Satan.

SATAN—Distrugerea lui. (Q623-3)

Întrebare (1911)—4—Va fi Satan distrus cu această moarte adamică ca un dușman?

Răspuns—Aceștia care mor în moartea a doua nu sunt socotiți deloc ca dușmani, Satan sau alții; adică moartea lor. Ei sunt dușmani dar moartea lor nu este un dușman. Domnia morții peste ei nu este un dușman al dreptății, ci în acest caz este un prieten al dreptății. Prima moarte este împotriva noastră; ea este un dușman.

SATAN—Legarea lui. (Q623-4)

Întrebare (1911)—1—Să înțelegem că Satan a fost legat la începutul celei de-a șaptea mie de ani, adică în 1874? Sau să ne așteptăm ca el să fie legat în 1915, la sfârșitul Timpului Neamurilor?

Răspuns—Ei bine, dacă Satan personal este legat, există mulți care au spiritul lui și care sunt încă liberi — în Winnipeg, Brooklyn și în alte locuri. Cred că nu aș pune prea mare accent pe faptul că Satan a fost legat în 1874. Dacă ar fi să aflu mai târziu că a fost legat, atunci aș spune, „Ei bine, n-am prea observat". Cred că nu m-aș îngrijora în această privință. Avem destule dovezi că domnia păcatului continuă, fie că Satan a suferit vreo înfrângere personală sau nu; mă îndoiesc că cineva știe.

SATAN—Poate să ne citească gândurile? (Q623-5)

Întrebare (1913)—2—Poți să ne dai vreo dovadă scripturală care să confirme sau să infirme faptul că Satan poate să citească gândurile inimii, sau aceasta este o putere care aparține numai lui Dumnezeu?

Răspuns—Nu mă pot gândi la vreo scriptură care să confirme sau să nege această afirmație. După judecata mea toate indicațiile din Scriptură la care mă pot gândi mă conduc la concluzia că Satan este în stare să ne citească gândurile, dar dacă este în stare să ne citească gândurile cred că există și o limită, și el nu este în stare să ne introducă în minte gândurile sale. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceasta. Dar credem că este gata să profite de orice mică alunecare pe care am putea-o face, sau de ocazia pe care i-am da-o să intre în mințile noastre. Cunoaștem pe câțiva care au fost din poporul lui Dumnezeu, care sunt din poporul lui Dumnezeu și acum, care sunt vizitați de spirite rele. Ei, odată, au avut de-a face cu spiritismul și din când în când spiritele se apropie de ei cu noi sugestii. O soră mi-a spus că ea a fost medium pentru a scrie; puterea îi apuca mâna și dacă ea o lăsa, această putere îi conducea mâna să scrie mesajele. De fiecare dată când avea indiciul că are de scris un mesaj ea zicea, „Sunt curioasă ce au de spus spiritele". După ce a aflat ce sunt într-adevăr spiritele, că ele nu sunt morții care doresc să vorbească cu ființele umane, ci spirite rele, îngeri căzuți, n-a mai avut de-a face cu ele. Ea a venit la Adevăr, și acesta nu este un caz excepțional. O altă soră a fost odată indusă în eroare ca să ia o planșetă și s-o folosească împreună cu familia, crezând că scrisul era cauzat de ceva putere electrică; nu s-a gândit niciodată că puterea spiritelor rele are vreo legătură cu aceasta, ci că era doar ceva energie electrică. Astfel ea s-a obișnuit mai mult sau mai puțin cu aceste lucruri și recent a avut un al doilea atac din partea acestor spirite care au intrat în casa ei. Ele intră — le poate auzi când intră — și aude pași în hol. Aceasta se întâmplă la o anumită oră în fiecare zi.

Singura eliberare sigură pe care o știu este să le poruncească în numele Domnului Isus să plece. Cunosc niște cazuri când aceasta a avut succes și prietenii au fost eliberați. Totuși, în fiecare caz, atacul spiritelor a fost îndreptat spre aceia care au fost destul de curioși încât să aibă ceva de-a face cu ele înainte. Se pare că după ce odată te-ai lăsat sub puterea lor le dă libertatea să intre și cu alte ocazii. Unii oameni sunt expuși auzirii de lucruri pe care alții nu le pot auzi. Lucrurile pe care ei le aud sunt uneori groaznice și hulitoare, iar altă dată vocile le vor vorbi despre lucruri foarte frumoase. Un om mi-a spus cum i-a vorbit Dumnezeu; el zicea: Știu că este Dumnezeu; El îmi spune asta și aia și că trebuie să mă rog mai mult. Am spus: Dumnezeu nu ne vorbește acum în aceste zile din urmă, ci ne-a vorbit prin Fiul Său și prin apostoli, și avem cuvintele lui Isus și ale apostolilor; acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea nu trebuie să dăm atenție acestor voci care sunt voci ale spiritelor rele. În cele din urmă el a spus: Lucrurile par să fie așa; se pare că aud două sau trei voci vorbind în același timp, ca la telefon. I-am spus că trebuie să fie atent, sau va înnebuni.

Nu m-ar surprinde deloc dacă aceste spirite rele vor avea mai multă putere în viitorul apropiat, dar nu trebuie să ne fie frică, pentru că „Mai mare este cel care este pentru noi decât cel care este împotriva noastră".

În cazul surorii care spunea că aude spiritele venind în fiecare seară, ea a spus: „Copilul meu spunea „N-a venit încă stafia?”" Copiilor nu le este teamă? am întrebat noi. „Nu", a răspuns ea, „ei văd că nu-mi este frică. Domnul poate să aibă grijă de noi și copiii văd că nu-mi este frică de spirite".

Lumea ignoră acest lucru și de aceea întreaga lume este într-o stare care o face să fie înrobită de Satan, cum vrea el.

SATAN—Citește Satan gândurile? (Q625-1)

Întrebare (1915)—1—Există vreo scriptură care să ne spună că Satan ne poate citi gândurile?

Răspuns—Nu știm de nici o scriptură care să spună aceasta. Nu știm dacă trebuie să existe o astfel de scriptură în Biblie. Biblia nu ne spune totul despre aceasta, dragi frați. Dar avem motive să credem că Satan ne poate citi gândurile. Propriile voastre experiențe vă fac să credeți că el adesea v-a citit gândurile (râsete), și credem că este bine să ne imaginăm că poate, și apoi aveți grijă ca gândurile să vă fie de felul celor care lui nu-i plac (râsete).

SATAN—Referitor la legarea lui. (Q625-2)

Întrebare (1916)—2—Este Satan în proces de legare acum? Dacă da, prin ce mijloace? Cum va fi dezlegat la sfârșitul Veacului Milenar?

Răspuns—Cred că Satan se leagă acum. N-ar fi bine dacă am fi prea dogmatici cu o astfel de expresie figurativă; dar uitându-mă în lume văd că acele lucruri menționate în Biblie ca emanând de la Satan, Adversarul lui Dumnezeu și al Adevărului, se leagă în fiecare zi. De exemplu, influența lui Satan în traficul cu alcool se leagă. Mă bucur să văd aceasta. Unii au un alt punct de vedere dar cred că ei greșesc. Unii cred că noi suntem împotriva mișcării antialcool pentru că nu intrăm în ea; dar noi suntem de acord cu tot ce este bun. Motivul pentru care eu nu mă implic în aceasta este pentru că cred că Domnul are ceva mai important pentru mine de făcut. Dar aceasta nu înseamnă că mă opun acestei mișcări. Se cuvine să fim de acord cu orice este pe calea reformei pe pământ. Se cuvine să fim de acord cu tot ce ar ajuta pe alții în vreun fel.

În ceea ce mă privește, simt că aș merge imediat să iau parte în toate aceste fapte bune; dar Domnul mi-a dat multe de făcut și fără ele — atât de multe că nu am timp de nimic în afara însărcinării pe care mi-a dat-o pentru Casa Credinței, și nu pentru lume. Însărcinarea mea mă ține ocupat. Acest veac prezent este timpul pe care El l-a devotat Bisericii. Noi trebuie să fim de acord cu fiecare lucrare bună a oamenilor și să nu interzicem lucrările bune, ci să fim bucuroși că oamenii fac bine. Poate că-mi pare rău că ei nu le fac în modul corect; dar sunt totuși de acord cu motivul, cu intenția. Noi nu trebuie să oprim nici o faptă bună; dar după cum spun Scripturile, „Cât avem ocazie, să facem bine la toți, dar mai ales celor din casa credinței".

Influența lui Satan, cum înțeleg eu, se leagă prin această mișcare a prohibiției, prin alte mișcări similare și prin orice tinde să lumineze mințile oamenilor și să le dea o mai bună înțelegere a condițiilor. Cred că anumite lucruri vor fi în scurt timp descoperite în Europa cu privire la acele guverne care pretind a fi împărățiile lui Cristos, și pe măsură ce ochii oamenilor se vor deschide la Adevărul acestui subiect și asupra altor asemenea subiecte, lanțurile ignoranței și erorii vor fi rupte. Influența lui Satan vine în mare parte prin eroare și este menținută prin diferite mijloace. El este legat în măsura în care Adevărul devine cunoscut; pentru că astfel libertățile sale sunt restrânse.

Acest proces de legare trebuie să continue în măsură considerabilă înainte de a veni marele Timp de Strâmtorare. Omul Tare din Casă trebuie legat înainte ca bunurile lui să poată fi luate. Toate instituțiile prezente ale lumii sunt bunurile și aranjamentele lui Satan. Acestea vor fi stricate în marele timp de anarhie care va pregăti stabilirea Împărăției lui Mesia. Satan trebuie să fie legat înainte ca anarhia să vină. Atunci cum va veni dacă el este legat? Căderea Babilonului va indica faptul că Satan a fost legat total. El lucrează foarte tare cu sistemele eclesiastice și cu doctrinele false. Căderea lor va însemna legarea lui.

Când va fi aceasta? Nu chiar acum. Aceasta este identificată cu lovirea apelor Iordanului; dar înainte de lovirea râului se va sfârși războiul. După război, sistemele bisericești vor avea o mare prosperitate pentru un timp. Împărățiile pământului epuizate vor simți nevoia acestui sprijin denominațional și-l vor obține. Predicatorii lucrează acum ca să adune oameni care să meargă pe front. În Marea Britanie și Australia, preoții Evangheliei lui Cristos ies și recrutează. Ei fac tot ce pot pentru a încuraja și a ajuta războiul. Uneori chiar predică de la amvon îmbrăcați în uniforme. Guvernelor le place acest lucru.

Biserica și statul se sudează destul de bine împreună. Ei depind unul de altul și se vor uni destul de strâns la timp de nevoie. Atunci aceste biserici nominale vor deveni destul de proeminente și bisericismului i se va da mare putere. Atunci cel care nu se va uni cu ei va fi considerat anarhist. Ei vor întreba, „De ce nu intri în rând cu ceilalți?" și concluzia va fi, „O, tu ești anarhist!" Apoi vor fi gata să privească nefavorabil pe oricine nu va participa la mișcarea generală și vor fi înclinați să-l privească ca pe un dușman. Pe măsură ce educația oamenilor în direcția Adevărului va crește, ei vor vedea Adevărul tot mai mult. În cele din urmă va avea loc o separare între oameni și căderea marelui Babilon. Oamenii vor ajunge să vadă că acesta reprezintă numai moralitate, nu creștinism real. Se poate vedea acest lucru în desfășurare acum în lume într-o anumită măsură.

Adevăratul creștinism nu este în mod corect apreciat decât de câțiva. Dar prin răspândirea Adevărului și prin divizarea ulterioară a apelor, bisericismul va cădea. Puțin mai târziu ne putem aștepta la separarea celor două clase din Biserică. Aceasta va însemna persecuție. Atunci Marea Mulțime nedorind să aibă parte de persecuție va cădea, din această cauză; dar clasei Turmei Mici nu-i va fi rușine de persecuție. După ce Biserica va fi astfel separată prin persecuție, Turma Mică va fi luată complet în cele din urmă de vârtejul de vânt. Astfel ei vor fi luați la cer. Aceasta s-ar putea întâmpla prin anarhie cam pe timpul când va cădea marele Babilon. Mai întâi va avea loc separarea oamenilor, urmată de persecutarea Bisericii. Apoi va veni căderea Babilonului, după care va veni peste lume marea anarhie și strâmtorare. Babilonul va cădea înainte de căderea împărățiilor; pentru că în cartea Apocalipsei citim că împărații pământului vor sta deoparte când vor vedea Babilonul căzând și vor vedea fumul arderii lui. Aceasta înseamnă că nu vor veni în ajutorul lui. Ei vor înțelege că masele populare s-au întors împotriva bisericismului. Atunci, fără îndoială, oamenii vor fi într-o așa dispoziție încât vor fi bucuroși să scape și de noi. La scurt timp după ce va cădea Babilonul, marea conflagrație va cuprinde întreaga lume — Apoc. 18:1-20.

SATAN—Legarea lui. (Q627-1)

Întrebare (1916)—1—Cum va fi legat Satan o mie de ani?

Răspuns—Nu cu cătușe. Exact cum, noi nu știm. Gândul mare și important este că va fi legat. Dacă acest lucru va fi îndeplinit prin Cuvânt sau prin altă putere, să nu ne facem griji pentru aceasta! Cuvântul spune că el va fi legat pentru o mie de ani. Aceasta este destul. Dacă Domnul ar fi vrut să ne dea mai multe informații despre acest subiect ne-ar fi dat și de aceea noi suntem mulțumiți cu ceea ce avem. Presupun că în măsura în care lumina crește, prințul întunericului va fi astfel restrâns de la libertățile lui. Nu dau aceasta ca o interpretare. Biblia nu ne spune cum va fi făcut acest lucru și de aceea este destul pentru noi să știm că este scris: „El a pus mâna pe ... Satan, și l-a legat pentru o mie de ani".

SĂMÂNȚĂ—Care este sămânța de sub lege. (Q642-1)

Întrebare (1911)—2—”De aceea moștenirea este prin credință, ca să fie prin har și pentru ca făgăduința să fie sigură pentru toată sămânța, nu numai pentru aceea de sub lege, ci și pentru aceea care are credința lui Avraam". Ce se înțelege prin expresia „toată sămânța", și la ce lege se face referire?

Răspuns—Acest text este din Romani 4:16. Noi înțelegem că apostolul se referă aici la faptul că Avraam are două semințe, cum i-a spus Dumnezeu, „și-ți voi înmulți foarte mult sămânța, ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării" (Gen. 22:17). Aici, mai întâi, este sămânța cerească a lui Avraam, și apoi sămânța naturală a lui Avraam. Dumnezeu alege mai întâi sămânța spirituală, iar apostolul ne spune că noi suntem privilegiați acum să fim parte din acea sămânță spirituală. Vă reamintesc de locul unde spune, „Și dacă sunteți ai lui Cristos, sunteți „sămânța” lui Avraam, moștenitori potrivit făgăduinței". Apoi în cap. 11 din Romani, după ce vorbește despre dezvoltarea acestei semințe spirituale, apostolul folosește aceste cuvinte, „Fraților, pentru ca să nu vă socotiți singuri înțelepți, nu vreau să nu știți taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ține până va intra plinătatea neamurilor". El vrea să spună că împietrirea s-a întâmplat seminței naturale a lui Avraam până ce numărul total al seminței spirituale va fi strâns pentru a completa numărul dintre neamuri, și apoi tot Israelul va fi mântuit — Israelului natural i se va lua împietrirea, lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu va umple tot pământul și toți ochii orbi vor fi deschiși — mai întâi Israelul. Apoi apostolul spune, „după cum este scris: „Salvatorul va veni din Sion și va îndepărta nelegiuirile de la Iacov”" (Rom. 11:26). Acest salvator care vine din Sion este Mesia, Cristosul, Isus capul, și biserica, corpul Său. Acesta este marele eliberator. Au trebuit peste 1.800 de ani ca Sionul să muncească și să nască pe acești Întâi-născuți, dar sămânța spirituală a lui Avraam este aproape să fie eliberată, și când aceasta se va realiza, atunci acest mare eliberator, Cristos capul, și biserica corpul Său, va îndepărta nelegiuirile de la Iacov; pentru că acesta este legământul Meu, zice Dumnezeu, când le voi șterge păcatele. Acestea sunt cele două semințe ale lui Avraam, mai întâi spirituală și după aceea naturală.

SĂMÂNȚĂ—A lui Avraam în constrast cu cea a femeii. (Q642-2)

Întrebare (1913)—1—Care este diferența, dacă există vreuna, între sămânța femeii și sămânța lui Avraam?

Răspuns—Diferența este că în cazul Domnului când îi vorbește tatălui Adam și mamei Eva și șarpelui, când a pronunțat condamnarea asupra lor pentru păcat, El a spus că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui. Aceasta reprezintă o clasă de persoane sau personaje care vor deveni superiori șarpelui și de aceea vor avea putere să zdrobească răul. Nu știu dacă aceasta se referă la mai multe persoane. Probabil se referă la mai multe, pentru că în epistola către Romani, cred că în cap. 16, citim, „Și Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satan sub picioarele voastre". Aceasta arată cine este sămânța femeii. Bineînțeles că nu este Biserica fără Capul ei. Când privim alte declarații despre sămânța lui Avraam găsim că este aceeași clasă, pentru că sămânța lui este Cristos. Dacă voi și cu mine suntem ai lui Cristos suntem membri ai corpului Său. Așa că sămânța femeii și sămânța lui Avraam sunt moduri diferite de a se referi la Cristos și la Biserică.

SĂRUTARE—Referitor la sărutul fără discernământ. (Q429-2)

Întrebare (1909)—1—Este sărutul fără discernământ recomandabil între surori în adevăr?

Răspuns—Ei bine, s-ar putea să încalc drepturile cuiva dacă ar fi să dau vreo lege în acest subiect, dar nu sunt un dătător de legi ci numai un interpret al legii, doar atât. Unor oameni poate să le placă și unor surori nu; deci, iubirea trebuie să fie regula în aceasta și ea trebuie să ne facă să fim foarte atenți și plini de considerație, iar dacă eu aș fi una dintre surorile care le place să fie sărutate, nu m-aș ofensa dacă altora nu le place să fie sărutate. Pe lângă aceasta, cercetătorii ne spun că sărutul este un mijloc de a transmite boli și de aceea nu este un procedeu tare înțelept. Aș crede că în general o strângere de mână bună și inimoasă ar fi tocmai suficient, dar dacă cuiva îi place să sărute, nu cunosc nimic în Scriptură care să oprească aceasta, și legea iubirii este singurul lucru între surorile care se sărută una pe alta și între frații care sărută pe frați.

SCHIMBARE—Enoh și Ilie. (Q713-2)

Întrebare (1909)—2—Au fost Enoh și Ilie însuflețiți și glorificați pe plan spiritual în schimbarea lor, ca pregătire pentru lucrarea de restabilire?

Răspuns—Despre Enoh ni se spune că n-a fost, deoarece l-a luat Dumnezeu și n-a văzut moartea. Aceasta este tot ce știm despre acest lucru. Nu am libertatea să-mi folosesc imaginația mea bogată și să vă spun lucruri care nu sunt scrise. Nu l-a luat Dumnezeu la cer? Nu. De unde știu? Pentru că Cristos a spus, „Nimeni nu s-a suit în cer" (Ioan 3:13). Domnul Se va îngriji de Enoh și el nu va primi binecuvântările restabilirii până când Cristosul va fi complet, cum veți remarca din cap. 11 din Evrei care îi include pe toți aceștia și declară că toți au murit în credință, neprimind lucrurile promise, pentru ca ei să nu ajungă la desăvârșire fără noi. Atunci binecuvântările vor veni de pe planul spiritual la cel pământesc. Prin mila voastră ei vor obține milă. Enoh a fost socotit unul dintre părinții din trecut, dar acum Cristos a devenit părintele, după cum citim într-un Psalm care spune că părinții vor fi copii, pentru că toți își vor primi viața prin Cristos. Oricine dă viață este tată, și oricine primește viață este fiu. Când El va fi marele dătător de viață în veacul Milenar, va fi tată pentru lume.

SCHIMBAREA LA FAȚĂ—În contrast cu inconștiența din starea morții (Q713-1)

Întrebare (1911)—3—Dacă morții sunt într-o stare de inconștiență, cum explici prezența lui Moise și Ilie pe muntele schimbării la față?

Răspuns—Foarte simplu, dragi prieteni. În cartea Apocalipsei sunt o mulțime de simboluri. Ioan revelatorul spune: „Am văzut aceasta, am văzut aceea, am văzut cealaltă", a auzit o trâmbiță și a auzit un înger vorbind altui înger etc. Toată a fost o viziune, nu-i așa? Da. El a avut viziuni; a văzut fiare, a văzut femeia șezând pe fiară și toate acele lucruri. Așa a fost și cu această scenă a schimbării la față. Isus a spus că aceasta a fost o viziune. Citim că El i-a luat pe Petru, Iacov și Ioan și s-au suit pe acest munte, și s-a schimbat în fața lor. Hainele Lui au luat un aspect strălucitor și au devenit parte din viziune, și au apărut Moise și Ilie, într-o viziune. Ei au văzut pe Isus, pe Moise și pe Ilie, iar hainele lui Isus au fost văzute strălucind, și n-au știut prea multe despre aceasta; ei au dormit o parte din timp. Și apoi Petru, când a descoperit că viziunea dura mai mult timp, a spus: „Doamne, este bine să fim aici; dacă vrei, să facem aici trei colibe" etc., neștiind ce spune. El nu știa clar ce era, dar coborând de pe munte, citim că Isus i-a însărcinat direct, special zicând, „Să nu spuneți nimănui de viziunea aceasta, până când va învia Fiul Omului dintre cei morți". După aceea Sf. Petru, scriindu-și epistola, a zis, „Căci v-am făcut cunoscut puterea și venirea Domnului nostru Isus Cristos, nu urmărind niște basme meșteșugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înșine, cu ochii noștri, măreția Lui". De aceea Sf. Petru ne spune că viziunea de pe muntele schimbării la față a fost o ilustrație a împărăției lui Isus, Ilie preumbrind o clasă în împărăție și Moise simbolizând sau preumbrind altă clasă în împărăție.

SECERIȘ—Diferența între separare și secerare. (Q317-2)

Întrebare (1908)—1—Care este diferența în caracterul lucrării, dintre separarea grâului de neghină și seceriș?

Răspuns—Ei bine, dragi prieteni, presupun că această ilustrație a unui seceriș nu este o ilustrație perfectă; nu prea cred că ar fi o ilustrație perfectă. Dacă ar fi să ne gândim la ea în acest fel, ar trebui să presupunem, mai întâi de toate, că s-ar face tăierea grânelor și apoi separarea acestora, și apoi treieratul și strângerea lor în hambare; și dacă am aplica aceasta, am vedea atât de multe căi de tăiere, atât de multe căi de separare, atât de multe căi de treierare, etc., încât nu s-ar potrivi cu realitatea. După înțelegerea mea, această lucrare de seceriș se desfășoară de toți acești patruzeci de ani și sunt unii care au intrat imediat în hambar, atunci în 1881, și alții au intrat în hambar de atunci încoace tot timpul; așa că aici în această ilustrație minunată a lucrării de seceriș nu cred că ne putem aștepta la îndeplinirea fiecărui mic detaliu. Trăsăturile principale ne sunt date chiar în parabolă, și anume: Domnul a învățat că secerișul va fi sfârșitul veacului, și în seceriș El Își va trimite secerătorii, care vor strânge neghina în snopi pentru ardere. Acum, strângerea neghinei în snopi, după înțelegerea mea, reprezintă strângerea și legarea strânsă a organizațiilor. Nu limitez aceasta la așa-numitele ordine secrete; cred că probabil ele sunt o parte din ea. Toate diferitele denominații sunt parte din acel mare sistem de snopi, și efectul este foarte asemănător; de fapt, nu știu de ce unul care este membru al unei biserici obișnuite ar avea obiecții la faptul că altul este membru la Odd Fellows sau la Masoni. După câte pot eu înțelege, și ei sunt un fel de biserică, sau pretind că sunt; au serviciu ritual regulat și pretind că merg în Sfânta, etc., când mor. Numai cu câteva zile în urmă am auzit o mică dizertație în această privință. Se presupune că toți tovarășii lor sunt bineveniți în lumea de apoi când mor; ei îi poartă dincolo cu blândețe, cam întocmai cum ar face orice oameni din biserica nominală, și cam cu tot atâta autoritate și cam cu tot atâta sinceritate, după câte pot eu spune. Nu judec, spun doar, după câte pot eu spune. Dar eu înțeleg că toate acestea sunt snopi, și fiecare snop se strânge mai tare. Unii dintre voi știți mai mult despre Francmasonerie decât mine, și eu nu sunt aici să spun nimic împotriva ei, pentru că nu știu nimic ce să spun și nu știu cum aș spune dacă aș ști. Domnul nu m-a trimis să predic împotriva Masoneriei sau Oddfellowship, nici împotriva Presbite­rianismului sau a Metodismului. Ocazia noastră este să spunem adevărul, să predicăm adevărata Evanghelie a lui Cristos, și Domnul spune că acest mesaj își va avea efectele lui în diferitele inimi. Ei bine, dacă te găsești în vreun fel de snop, știi că nu acela este programul privitor la grâu. Grâul va fi strâns în grânar; nu va fi pus în snopi în viața prezentă. Grâul trebuie să fie liber. Dacă te găsești în vreun fel de snop, mai bine ieși afară din snop. Încrede-te în Domnul și fii în armonie cu El, și cred că aceasta te va scoate afară din orice fel de snopi și organizații omenești. Ar trebui poate să spun un cuvânt prevenitor aici, în privința faptului că eu aș înțelege că aceasta ar însemna, de exemplu, că dacă aș fi tâmplar aș prefera să fiu liber, dar dacă mi s-ar cere să intru într-un sindicat pentru a putea avea de lucru, și ar trebui să plătesc din banii mei o anumită sumă în fondul acelui sindicat, aș intra. Aș înțelege că am adus o contribuție la bunăstarea generală a tâmplarilor și n-aș ezita în acea chestiune, pentru că nu este nimic religios acolo. Nu este nimic ce să-mi încătușeze mintea și inima. Dar dacă acea organizație ar face ceva ce n-aș putea aproba, m-aș simți perfect liber să ies oricând din ea. Așa că aș pune această condiție. Dar în ce privește grâul și neghina, cred că sunt o mulțime de snopi în jur, și am remarcat și eu că aceste diferite organizații lumești, dacă le putem numi așa, spre a le distinge de organizațiile bisericești, folosesc aceleași metode pe care le folosesc oamenii bisericii. Era foarte ușor să te retragi dintr-o biserică, și puteai spune: „Vă rog să acceptați scrisoarea mea de retragere din biserică", și ei luau scrisoarea și niciodată nu o înregistrau, ci o ardeau dacă voiau. Așa este și cu Masonii; aveau o metodă prin care oricine era doritor să părăsească ordinul putea cere renunțarea și o primea fără vreo întrebare deosebită. Am fost informat că acum este cumva diferit. Dacă ești presbiterian și dorești o scrisoare ei îți spun: „Către care biserică dorești să fie adresată scrisoarea?" Tu spui: „O, fă-o oricum". „O, noi nu mai facem asta acum; îți vom da o scrisoare către o anumită biserică și trebuie înregistrată acolo — va fi bună când o depui acolo". Și astfel, sunt informat că prietenii noștri francmasoni fac același lucru; ei nu mai dau renunțări acum. Dacă vrei să fii transferat în altă lojă, te vor transfera, dar acum nu mai dau renunțări în felul în care dădeau.

Un frate: Frate Russell, eu sunt Mason, și din nefericire ocup o poziție înaltă în ordin, și aș vrea să fac o mică corecție la aceasta. Un Mason este perfect liber să plece când vrea. Nici o restrângere nu se pune asupra lui.

Fratele Russell: V-am spus de la început că eu însumi nu știam; am relatat doar ce mi-a spus un frate.

Alt frate: Eu am fost Mason într-o jurisdicție diferită de cea a fratelui. Poate e bine în jurisdicția lui anume, dar nu este la fel în alte jurisdicții, după câte știu eu.

Fratele Russell: Veți observa că noi nu avem niciodată nimic de spus împotriva nici uneia din acestea. Nu am spus un cuvânt rău despre Francmasonerie și n-ați citit niciodată nimic rău din ceea ce am spus despre ei și nu vreau să spun nimic rău despre Presbiterianism sau Metodism. Cred că mulți din prietenii dragi din aceste denominații sunt oameni buni, și eu apreciez caracterul lor. Despre ceea ce vorbesc eu uneori, este doctrina presbiteriană, și ei vorbesc despre ea de asemenea. Am citit lucruri pe care ei le-au spus despre doctrinele presbiteriene mult mai dure decât am spus eu vreodată. Eu uneori citez unele lucruri în Turnul de Veghere pe care Presbiterienii le spun despre propria lor doctrină, și ocazional citez în Turnul de Veghre ceva din ceea ce Metodiștii spun despre doctrina lor, pentru că ei o spun mai tare decât aș dori eu s-o spun.

SECERIȘ—Seceriș mare, Turmă Mică. (Q319-1)

Întrebare (1910)—1—”Mare este secerișul". Dacă cea care iese afară este o „Mică Turmă", cum este secerișul mare sau îmbelșugat?

Răspuns—Trebuie să avem în minte ilustrația Domnului; El era în timpul secerișului Veacului Iudeu, și atunci câmpul de secerat era întreaga națiune evreiască, deci va trebui să-I găsim greșeală Domnului. Dacă este vreo greșeală, atunci El este Cel care a făcut-o, pentru că a spus: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii". Ei bine, secerișul de acolo, în ceea ce-l privea pe Isus, a fost strângerea a cinci sute de frați la acel timp, dar acela n-a fost întregul seceriș evreiesc, pentru că mai târziu au fost strânși mai mulți. Noi trebuie să presupunem că Isus a vrut să spună, aproximativ, că există o mare lucrare de făcut în com­parație cu cei puțini care sunt gata și dispuși s-o facă. De asemenea ei au fost un popor tipic și aceasta a fost adevărat atunci și este adevărat și acum. Nu toți evreii au fost strânși atunci, pentru că n-au fost strânși milioane, dar Domnul a vorbit despre aceia care au fost strânși că au fost mulți, toți caractere bune, și El a fost mulțumit. El va fi mulțumit cu ce scoate dintre neamuri. Dar punctul în discuție pare să fie că lucrătorii sunt puțini, mai multă lucrare decât pot face lucrătorii. Există lucrare din belșug pentru toți, și chiar pentru mai mulți. Așa că El a spus: Rugați-vă Domnului secerișului ca să trimită mai mulți lucrători. Aceștia trebuie să se aștepte ca El să-i trimită. Aplicați același lucru acum — nu vă așteptați ca lucrul secerișului aici să includă milioane, ci un număr considerabil, și după judecata mea este încă o mare lucrare de făcut. Văd că este loc unde pot fi folosiți mult mai mulți din poporul credincios al Domnului în lucrarea Lui. Am atras atenția asupra biroului din Londra, că acolo trebuie să fie mult mai mulți colportori. Există un mare teren de lucru. Dacă colportorii nu îl fac, presupun că Domnul va găsi o altă cale, dar ocazia va fi pierdută.

Ca o ilustrație; Domnul a împiedicat să fie vândute cărțile în librării, și presupun că aceasta a deschis calea ca aceste cărți să fie vândute de frați. Mult timp Domnul n-a deschis calea pentru ziare, așa încât prietenii să poată împărți pliantele, dar acum Domnul deschide ziarele lumești, și le trimite la milioane de oameni. De ce? Nu există destui secerători. În timp ce te rogi, întreabă-te: Ce pot eu să fac? Dacă El are o lucrare care se desfășoară, tu vrei să ai o parte în ea, și așa este cu toți.

SECERIȘ—Referitor la sfârșitul lui în primăvara lui 1910. (Q320-1)

Întrebare (1910)—1—Se avansează un gând printre prieteni că lucrarea se va încheia primăvara următoare. Găsești vreo dovadă scripturală pentru un astfel de gând, și ești în armonie cu promovarea unei astfel de teorii?

Răspuns—Nu găsesc nici o bază pentru un asemenea gând. Nu sunt în armonie cu avansarea unei astfel de teorii. Cred că ar fi mult mai bine ca prietenii dragi să nu facă speculații în legătutră cu lucrurile pe care nu le cunosc. Cel puțin, eu voi spune că pentru mine ar fi mai bine să nu fac speculații în legătură cu lucrurile pe care nu le cunosc. Dacă ei cunosc ceva în acest subiect, dacă ei cunosc ceva ce eu nu cunosc, și dacă sunt siguri că ei cunosc, sunt responsabili în fața Învățătorului lor pentru folosirea acestei cunoștințe. Dar după cât pot eu vedea, dragi prieteni, discutarea unor astfel de lucruri, nu face decât să ia de la prieteni ocazii folositoare, și am face mai bine dacă am înceta să vorbim astfel de lucruri și ne-am angaja în lucrarea secerișului, făcând ceea ce putem face, neavând importanță dacă ea se va opri primăvara viitoare sau nu. Vă voi spune primăvara viitoare cum va fi. Între timp, după câte pot eu vedea, toți avem din belșug ce face. Să nu se oprească nimeni din lipsă de de lucru.

SECERIȘ—Referitor la limitarea ocaziilor de serviciu. (Q320-2)

Întrebare (1910)—2—În conformitate cu perspectivele prezente, poți să ne dai o idee despre cât de mult timp vor continua ocaziile pentru serviciu, serviciul de peregrini, serviciul de colportori, lucrarea voluntară etc.?

Răspuns—Nu pot. Unii din prietenii dragi ar părea să creadă că ei înțeleg foarte bine acest lucru. Ei bine, nu pot să mă cert cu ei, pentru că eu nu-l văd. Dacă ei spun că-l văd, atunci ei văd mai mult decât mine. După câte pot eu vedea acum, dragi prieteni, nu am motiv să cred că lucrarea de colportori sau alte părți ale serviciului se vor sfârși imediat. Mie mi se pare că lucrarea nu a părut niciodată mai prosperă decât în timpul prezent. Gândul meu este că voi și cu mine, și toți care sunt interesați în lucrare, am face mai bine să nu ne batem capul cu între­barea când se va încheia. Veți afla când se va încheia, nu? Bineînțeles că da. Așa că faceți cu toată puterea ce găsesc mâinile voastre de făcut, și veți găsi multe de făcut acum, ocazii mari în fiecare zi, în toate aceste diferite direcții. Sfatul meu este, mergeți înainte; n-are importanță ce spune cineva despre timpul când nu veți mai putea merge înainte; aceasta o veți afla voi, la timpul potrivit.

SECERIȘ—Durata lui în pilde, Mat. 13:30 și 20:1-16. (Q321-1)

Întrebare (1916)—3—Secerișul la care se face referire în pilda neghinei din Mat. 13:30 acoperă o perioadă de timp corespunzătoare lucrării în vie din Mat. 20:1-16?

Răspuns—Nu știu.

SEMNĂTURĂ—Cum să semneze văduvele. (Q647-2)

Întrebare (1911)—1—Care ar fi forma potrivită în care o văduvă să-și semneze numele?

Răspuns—O văduvă, dacă-și folosește propriul nume, de exemplu, dacă vrea să spună, „D-na Ileana Bogdan", face mai bine să pună „D-na" în paranteze, dar dacă vrea să scrie, „Ileana Bogdan", are dreptul să facă așa, soțul ei fiind mort; „D-na Ioana Pop"; dar cred că toate surorile ar trebui să hotărască în ce fel să-și scrie numele când trimit scrisori către Turnul de Veghere. Când o dată semnează D-na Iosif Gordon și altădată Maria Gordon, nu știm dacă aceasta este o altă soră Gordon, sau cine ar putea fi. Trebuie să folosiți o formulă uniformă, așa încât să știm întotdeauna cine este.

SERV—Cine este acel serv? (Q644-1)

Întrebare (1909)—2—Cine este acel serv? Crezi și recunoști declarația așa cum este prezentată de reprezentanții „Turnului de Veghere"?

Răspuns—După câte știu eu aproape toate discuțiile despre „acel serv" au fost din partea dușmanilor mei. Nu am nimic de spus despre acest subiect. Ceea ce aș spune eu n-ar schimba lucrurile. Aveți dreptul la opinie și ei au dreptul la opinia lor. În cap. 4 din Vol. 6 al „Zorilor Mileniului" este adusă în atenția voastră această scriptură. Aceasta este tot ce am scris vreodată despre acest subiect.

SERVICIU—Să facem bine tuturor oamenilor după cum avem ocazie. (Q644-2)

Întrebare (1915)—3—Care trebuie să fie atitudinea noastră față de oamenii din bisericile nominale? Trebuie să facem diferență între ei și doctrinele lor?

Răspuns—Biblia spune că noi trebuie „cât avem ocazie, să facem bine la toți, dar mai ales celor din casa credinței" (Gal. 6:10). De aceea trebuie să facem bine vecinilor noștri romano-catolici, vecinilor noștri metodiști, și la toți ceilalți vecini. Trebuie să fim bucuroși să facem bine fiecăruia. Dar dacă avem de ales între a face ceva pentru sfinți sau pentru un vecin, atunci trebuie să dăm preferință sfinților Domnului, fie ei sfinți presbiterieni sau altceva. Aceasta ar include pe oricine este un fiu al lui Dumnezeu. Noi suntem copiii lui Dumnezeu și suntem bucuroși să servim pe oricare alt copil al lui Dumnezeu, deși ne-am bucura să-i vedem pe toți bucurându-se de libertatea cu care Cristos face liber, nefiind încurcați în nici un jug sectar. Dacă Fiul ne face liberi, atunci suntem într-adevăr liberi — Gal. 5:1.

SERVICIUL MILITAR—Poziția noastră cu privire la serviciul militar. (Q491-1)

Întrebare (1916)—4—Ce poziție trebuie să luăm cu privire la serviciul militar?

Răspuns—Ei bine, am răspuns deja la această întrebare, și anume că atâta timp cât suntem urmașii Domnului Isus Cristos, după judecata mea, noi nu trebuie să avem nici o libertate cu privire la serviciul militar. Noi trebuie să fim loiali principiilor păcii și să nu luptăm pentru nici un guvern pământesc dacă putem să evităm aceasta, și eu cred că putem evita. Mai curând să suferim ceva și să nu intrăm în acest serviciu militar. Dar să presupunem că cineva ar întreba, cum am fost întrebat zilele trecute: Ce poziție trebuie să luăm cu privire la vecinii și prietenii noștri? Și noi spunem: Crezi că este greșit să avem organizații militare? Unii dintre prietenii noștri au răspuns, „Noi credem că este greșit. N-ar trebui să existe nici un fel de armată sau soldați". Răspunsul meu ar fi diferit. Cred că această lume veche are nevoie de armate, trebuie să aibă oameni pregătiți. Lumea are nevoie de aceasta pentru propria ei protecție. Și dacă eu aș fi guvernatorul unui stat aș crede de datoria mea să protejez acel stat, să protejez legea și tot ce aparține de ordine. Dacă ar fi necesar să chem statul sau națiunea să se ridice și să doboare răul, cred că ar fi datoria mea să mă asigur că acest lucru se face. N-aș învinui nici un guvernator dacă ar face același lucru. Nu învinuiesc nici un om care își ia arma pentru a apăra interesele statului său. Dacă el nu crede că merită să lupți pentru națiune, ar trebui să plece în altă țară. Și dacă crede că este exact la fel ca și la altă națiune, ar trebui să rămână acolo. Ca de exemplu, voi și cu mine în aceste State Unite credem că trăim în cea mai nobilă națiune care există, că principiile acestui guvernământ sunt cele mai bune și cele mai înțelepte. Și putem spune aproape la fel și despre prietenii noștri de peste graniță, din Canada, că principiile lor sunt bune și bine intenționate, cel puțin în general. De aceea noi nu învinuim oamenii care doresc să lupte pentru țara lor. Diferența dintre poziția noastră și a lor este aceasta: Noi am încetat să mai fim cetățeni ai acestei țări. Noi ne-am alăturat altei națiuni, și suntem loiali acelei națiuni noi, și loialitatea față de împărăția lui Dumnezeu cere ca noi să luăm poziție în armonie cu ordinele Împăratului nostru. Noi suntem străini și călători în această țară și în Canada și oriunde am fi. Dar lumea nu înțelege aceasta. Ei spun că te-ai născut aici. Noi spunem că ne-am declarat intențiile și că ne-am unit cu altă țară. Așa că dacă un canadian ar fi în această țară el nu ar fi supus la recrutare ca și un american, și ar trebui să fie suficient pentru tribunalele din orice țară că dacă aceste persoane și-au predat deplina supunere patriei cerești, acesta ar trebui să fie un răspuns suficient pentru orice guvern ca să nu-i facă să participe în război, și în unele locuri aceasta se recunoaște.

SEXE—Ce se înțelege prin „nici parte bărbătească, nici parte femeiască ... în Cristos Isus" (Gal. 3:28)? (Q646-4)

Întrebare (1914)—1—Afirmația scripturală că nu este nici parte bărbătească și nici parte femeiască ci toți suntem una în Cristos Isus, nu indică faptul că cei care au venit în Cristos, în special după ce au dezvoltat într-o măsură considerabilă mintea lui Cristos, vor fi LIBERI să exercite mai multă LIBERTATE în relațiile lor cu cei de sex opus decât a fost considerat înainte în mod obișnuit ca potrivit?

Răspuns—Este uimitor cât de mult putem deforma limbajul. Ei bine, limbajul nu trebuie considerat ca bătut în cuie. Aceasta n-ar fi deloc bine. Nici nu trebuie să fie ca și cauciucul pe care-l poți întinde. Iar limbajul folosit aici este foarte clar în ceea ce-L privește pe Dumnezeu și în ceea ce privește legătura noastră cu Domnul, nu există în poporul lui Dumnezeu nici negru nici alb, bogat sau sărac, de sex masculin sau de sex feminin sau vreo altă diferență. Totuși, încă există bogați și săraci, negri și albi, de sex masculin și de sex feminin, dar nu trebuie considerat că aceste calități fac pe cineva inferior în ochii lui Dumnezeu. Totuși Dumnezeu, prin același apostol, a subliniat anumite lucruri care n-ar fi potrivite să le facă o soră, ci ar fi mai potrivite pentru frați. Isus a arătat același lucru în învățăturile Sale și prin faptele Sale. El nu Și-a ales mama, un ucenic sau pe careva dintre rudele Mariei pe care El a iubit-o foarte mult. Dumnezeu a făcut diferența între sexul bărbătesc și femeiesc. Aceasta nu înseamnă că surorile ar fi inferioare, sau ignorante, dar în ceea ce privește propovăduirea, aceasta a fost dată în mâinile bărbaților, reprezentând partea lui Cristos, iar femeile, Biserica.

Cât despre familiaritatea dintre sexe, cred, dragi preieteni, că Angajamentul solemn este unul dintre cei mai buni păzitori pe care-i puteți folosi, și acesta face o separare mare între sexul bărbătesc și cel femeiesc. Interesele voastre spirituale, și ale oricui, vor fi conservate mai bine prin veghere atentă, iar cei care știu că există slăbiciuni ale cărnii se străduiesc să trăiască curat unul cu altul și cu Domnul.

SFINȚI—Jertfele lor. (Q614-1)

Întrebare (1910)—1—Care este jertfa pe care sfinții Lui o au de oferit, în armonie cu discursul din această după-amiază?

Răspuns—Jertfa pe care noi o avem de oferit este ceea ce arată apostolul în Romani 12:1. Jertfa voastră n-ar fi sfântă și acceptabilă, dar este făcută sfântă și acceptabilă de către Avocat prin atribuirea meritului Său ca să acopere jertfa voastră. Prezentați-vă trupurile. Ce include aceasta? Aceasta include tot ce aveți, gândurile, cuvintele și faptele voastre. Prezentați totul lui Dumnezeu și de aici încolo trebuie să faceți tot ce puteți mai bine după capacitatea voastră, fie că faceți încălțăminte, fie că spălați vase sau haine, fie că tăiați lemne — orice ați face, căutați să faceți toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu, ca să-L puteți slăvi în spirit și în minte care sunt ale Lui. În mintea voastră trebuie să-L glorificați cântând și făcând melodii. În trupul vostru, servindu-L în vreun fel, făcând toate ca și cum ați face Domnului. Dacă afacerile voastre nu glorifică pe Domnul, cereți Domnului să vă ajute și căutați să vedeți ce puteți face ca să-L serviți. Dacă munca vă ia tot timpul, puteți căuta să vedeți ce puteți înlătura, sau puteți arde multe mărunțișuri. Văd aceste lucruri frumoase în fiecare zi mergând pe stradă. Pot vedea tot ce vreau în vitrine. Mergând pe stradă mă uit la ele și mă bucur de ele. Toate sunt ținute pregătite în vitrină ca să le pot vedea, și sunt liber să fac altceva. Cu stiloul, scrieți scrisori prietenilor voștri, trimiteți-le pliante, sau angajați-vă în lucrarea voluntară, sau în lucrarea de colportor, orice. Cereți Domnului să vă lase să fiți folosiți în serviciu, spunându-I că ați făcut consacrarea în acel scop; că n-a fost o formalitate și că vreți s-o îndepliniți. Apoi țineți-vă ochii deschiși. Dacă sunteți într-un autobuz, să aveți un pliant cu voi, și judecați cui să-l dați. „Ce bun este un cuvânt spus la timpul potrivit". Spuneți cuvântul potrivit la momentul potrivit. Puteți face de zece ori mai mult cu un cuvânt bun la timpul potrivit decât cu un cuvânt bun la timp nepotrivit. Aceasta este a glorifica pe Domnul în trupurile voastre; aceasta este cel mai puțin ce puteți face. Când ne gândim la faptul că marele nostru Domn și Răscumpărător, cât și Tatăl nostru ceresc, a făcut această minunată declarație, că El își propune să ne dea o parte în împărăția cerească și acum așteaptă să vadă dacă avem spiritul corect în legătură cu aceasta, care este condiționată de manifestarea de către noi a spiritului Său, care este ceva ce noi n-am avut prin natură. Eu, al meu, al nostru, clasa cineva, sunt lucruri care aparțin naturii căzute. Doamne binecuvântă-mă pe mine și pe soția mea, pe fiul meu Ioan și pe soția sa; pe noi patru și cam atâta. Nu mulți se roagă așa. Când noi ne predăm, ne predăm viețile, timpul, talentul, banii — totul. Domnul a spus, Când Mi le-ați dat Mie, le-ați predat. Totul, Doamne? Da. Nu vreau să vă înșel. David a spus, Încearcă-mă și dovedește-mă și vezi dacă este ceva rău în mine, și dacă este ia-l din mine etc. Deci, aceasta este atitudinea potrivită a minții noastre. Să vedem. Noi spunem, Doamne, vei cere lucrurile pe care Ți le-am dat? Nu. Cum așa? Te voi face administrator. Ce vrei să spui? Voi lăsa toate lucrurile Mele în grija ta: tot timpul tău, influența, banii, totul. Te voi încerca lăsându-le toate în mâinile tale. Nu le voi lua de la tine, pentru că nu am nevoie de ele. Tot aurul și argintul și vitele de pe o mie de munți Îmi aparțin. Voi vedea ce vei face — acest lucru îl ilustrează pilda. El a vorbit despre un nobil care a plecat într-o țară îndepărtată și Domnul a folosit pe acest nobil ca să se reprezinte pe Sine. Înainte de a pleca, a chemat pe servii Săi și le-a distribuit bunurile Sale fiecăruia și le-a dat poli și talanți. El a spus, Uitați aici, puneți-i în lucru până mă întorc. Când S-a întors n-a chemat întreaga lume ci pe servii Săi, pe cei cărora le-a dat ceva. Dar, spui tu, mie nu mi-a dat nimic. Ba da, ți-a dat. Când te-ai consacrat ai dat tot ce-ai avut, unul, doi sau cinci talanți iar El ți i-a pus în mână și te-a făcut administrator. Un administrator este unul care controlează totul, fără nici o restricție. Acum, ce-ai făcut, ești unul dintre servii Mei? Da. Ai ceva de la Mine? Da, tot ce am este al Tău. Să facem o socoteală. Aici sunt faptele — El așteaptă să primească ce-ai câștigat, va vedea ce-ai făcut și răsplata îți va fi după credincioșia ta și după cum ai lucrat, și dacă ai avut grijă și ai încercat să faci tot ce-ai putut, El va spune, „Prea bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în foarte puțin, primește stăpânirea peste două, cinci etc. cetăți".

Voi și cu mine trăim acum în timpul când El este gata să-și stabilească împărăția în lume, și este prezent, investigând, examinând, chemându-vă pe voi și pe mine să dăm socoteala. Mă bucur că au mai rămas câteva zile; vrem să mai lucrăm puțin cu capitalul nostru aici, până ce talantul nostru crește etc. Încă puțin timp și vrem să auzim ce are de zis Învățătorul.

SFINȚI—Sub influențe rele. (Q615-1)

Întrebare (1910)—1—Se poate ca un membru consacrat al Turmei Mici să aibă o influență rea pusă asupra lui de altcineva, așa încât el să nu fie responsabil pentru faptele sale sau pentru înțelegerea greșită a punctelor doctrinare?

Răspuns—Cred că da. Mă gândesc la cazul lui Iuda. El a avut o influență rea asupra lui; după cum citim, „Dar Satan a intrat în Iuda". Dar întrebarea este: Cum a putut Satan intra în cineva care era consacrat? Pentru că acel consacrat nu și-a trăit viața consacrată. Dacă Iuda și-ar fi menținut atitudinea consacrării față de Învățător, Satan n-ar fi avut niciodată ocazia; aceasta s-a întâmplat pentru că a fost neloial în inimă. În Evanghelia lui Ioan scrie ca și cum el ar fi fost în mod deliberat un hoț. Se pare că el n-a avut un interes în lucrarea Învățătorului din punctul de vedere corect. Cu șase zile înainte ca Isus să fie răstignit, pe când Domnul le spunea că va fi răstignit, Iuda se gândea la bani, așa că atunci când Maria a turnat mirul pe Domnul și L-a uns, după cum spun Scripturile, pentru îngroparea Lui, Iuda s-a gândit, Greșeală, greșeală, acei bani trebuiau puși în punga mea. Există săraci; eu sunt cel sărac. El a fost cel care a vrut banii. El și-a pierdut spiritul de învățăcel și a fost gata să-l vândă pe Învățătorul său pentru bani. Cred că este posibil pentru orice consacrat să se lase condus și să permită sugestiilor și motivelor greșite să-i stăpânească inima și să se depărteze tot mai mult de Domnul, până când este gata ca Adversarul să-l stăpânească. Nu cred că acest lucru este posibil pentru cineva care este loial Domnului.

SFINȚI—Referitor la pecetluirea lor până în octombrie 1911. (Q616-1)

Întrebare (1910)—1—Vor fi pecetluiți toți sfinții și vor aștepta schimbarea lor, și după cât timp va fi aceasta?

Răspuns—N-aș putea spune. Aș vrea să știu. Nu știu despre aceasta, dar dacă este voia lui Dumnezeu aș vrea să știu, dar dacă nu este voia Lui nu mă preocupă să aflu.

Partea a 2-a:—Sau vor fi făcuți perfecți ca Învățătorul lor, așteptând schimbarea lor, și după cât timp?

Răspuns—Va trebui să întrebăm pe Dumnezeu, și dacă El a dat vreun răspuns în Cuvântul Său aș vrea să mi-l spuneți, pentru că eu nu l-am găsit.

Văd că sunt mulți care vă pot spune mai multe despre 1910, 1911, 1912, 1913 și 1914 decât pot spune eu. Nu trebuie să-i judec pentru ceea ce știu. Vă spun doar că eu nu știu, decât ceea ce este deja prezentat în Turnul de Veghere și în Studii în Scripturi, și anume: că înțelegerea noastră este că secerișul a început în toamna lui 1874, că atunci a fost marcat un punct important; de asemenea primăvara lui 1878; și altul în toamna lui 1881, și că nu există altă dată menționată în Biblie de care să știu eu, de la 1881 până în octombrie 1914.

În Volumul 3 al Studiilor în Scripturi, în legătură cu piramida, am sugerat o anumită măsurătoare la treapta de sus a Marii Galerii, dar nu știam dacă aceasta înseamnă ceva, și nu știm nici azi. Nu va fi nici un rău dacă vegheați în fiecare zi și în fiecare an, dar v-aș sfătui să nu vă puneți încrederea în ceea ce v-ar spune cineva despre ce va avea loc de acum și până în 1914. Ei s-ar putea să se simtă siguri că știu. Eu nu sunt sigur că ei știu. Dar sunt sigur că eu nu știu.

SFINȚI—Referitor la adresarea către sfinții înviați. (Q617-1)

Întrebare (1911)—1—De ce nu te adresezi sfinților care crezi că au fost înviați de câtva timp?

Răspuns—Nu ne adresăm sfinților pentru că nu este necesar să ne adresăm lor. A te adresa sfinților ar însemna a arunca o ofensă asupra Domnului. Dumnezeu a aranjat ca noi să avem un Avocat, și a trece peste acel avocat și a te adresa altcuiva ar însemna dezonoare față de Avocat și față de cel care l-a rânduit ca Avocat. De aceea nu mă gândesc să mă adresez lor. Ei în nici un sens nu stau între sufletul meu și Domnul Isus; nu am deloc nevoie de ei. Vreau să mă duc direct la El în numele lui Isus, cum a spus Dumnezeu că pot, folosindu-mă de Isus ca Avocatul meu — „avem la Tatăl un Avocat: pe Isus Cristos Cel drept". Nu avem alt avocat, și oricine merge pe altă cale se duce pe o cale lăturalnică și nu va ajunge niciodată la destinație, ci va fi condus în altă direcție. Credem că prietenii noștri catolici fac o mare greșeală adresându-se altora decât Avocatului pe care Dumnezeu L-a rânduit.

SFINȚI—Și Timpul de Stâmtorare. (Q617-2)

Întrebare (1915)—2—Vor fi luați toți sfinții dincolo de văl înainte ca Timpul de Strâmtorare să se termine?

Răspuns—Nu sunt destul de înțelept să răspund. Cred că nimeni nu este. Noi așa ne-am gândit. Am presupus că toți sfinții vor fi dincolo de văl înainte ca Timpul Neamurilor să se sfârșească. Dumnezeu n-a spus că va fi așa, dar noi așa am sugerat, și știți că sugestiile noastre pot să se dovedească greșite, iar în acest caz s-au dovedit greșite. N-am fost luați. Timpul Neamurilor s-a sfârșit și noi suntem încă aici. Așa că nu știm exact când ne va veni timpul. A spune că vom fi luați toți înainte ca Timpul de Strâmtorare să se sfârșească, ar însemna să spun ceea ce cred eu. Există un lucru cu care cred că toți suntem de acord — că noi credem că toți vom fi luați înainte de „Armaghedon". Știți că Biblia ne dă simbolurile dezlegării „vânturilor", care este acest mare război. Apoi vine „cutremurul", care este marea Revoluție ce va urma. Apoi vine „focul", Anarhia — experiențele Armaghedonului. Cred că Biserica, clasa Mireasă, va fi plecată înainte de această experiență a Armaghedonului, dar nu putem fi siguri. Vom lăsa subiectul aici.

SFINȚIȚI—Dar odată au fost păcătoși. (Q620-2)

Întrebare (1910)—3—Te rog explică 1 Cor. 6:11, „Și așa erați unii dintre voi. Dar ați fost spălați, dar ați fost sfințiți, dar ați fost îndreptățiți în numele Domnului Isus Cristos și prin Duhul Dumnezeului nostru".

Răspuns—Ei bine, noi răspundem că este foarte simplu. Voi ați fost păcătoși, dar v-ați întors de la păcatele voastre. Dacă nu v-ați fi întors, atunci Isus nu v-ar fi primit și n-ar fi acționat ca Avocatul vostru. Dacă întreaga lume s-ar întoarce de la păcat și ar dori să umble în urmele Lui, nu credeți că El ar vrea să fie și Avocatul lor? Desigur. Dar lumea nu s-a întors de la păcatele ei. Ei iubesc păcatul. Când voi ați iubit păcatul, dacă aceasta a fost experiența voastră, erați străini de Dumnezeu și El nu avea nimic de-a face cu voi. Doar după ce v-ați întors de la păcat a putut Dumnezeu să lucreze cu voi. V-ați apropiat de El și El S-a apropiat de voi și ați fost aduși la poziția de fii.

SIMPATIZANȚI—La sfârșitul veacului. (Q687-1)

Întrebare (1910)—1—Va exista o clasă care să simpatizeze cu sfinții la sfârșit, o altă clasă, nu cea a Marii Mulțimi? Dacă nu, de ce acum atât de mulți devin interesați în adevăr?

Răspuns—Ei bine, nu știu, dragi prieteni, dacă trebuie să intrăm în amănunte la o întrebare ca aceasta — adică, să hotărâm ceva, sau să ne contrazicem cu cineva. După judecata mea au fost mulți care simpatizau cu Isus la timpul când S-a oferit pe Sine evreilor la sfârșitul veacului lor. Vă amintiți cum, cu diferite ocazii, mulțimea a vrut să-L ia cu forța și să-L facă împărat, ceea ce arată că învățăturile Lui au fost foarte populare printre o anumită clasă de oameni de atunci. Și așa ar putea fi și aici, ca unii să devină foarte adânc interesați în adevăr în modul acela superficial, unii interesați de el pe dinafară, din punct de vedere lumesc. Ei ar spune, „Cred că acesta este rezonabil, este cel mai logic lucru pe care l-am auzit vreodată" etc., și totuși ar putea fi și cu ei la fel cum a fost cu unii din aceeași clasă din zilele Domnului. Chiar aceia care s-au bucurat și au luat în mână ramuri de palmier și au spus, „Osana Isus, fiul lui David", au fost foarte tăcuți când fariseii și învățații Legii au pus pe alții să strige „Răstigniți-l, răstigniți-l" — aceștia au tăcut; ei n-au spus nimic despre „Osana Isus, fiul lui David", etc. Așa că nu m-ar mira dacă mulți oameni lumești, când totul este favorabil, ar spune, „Sună foarte bine", dar dacă cineva ar huidui ei n-ar mai spune nimic, ci ar fi foarte tăcuți. Ei n-au destulă putere în ei, altfel s-ar fi consacrat pe deplin; și acea lipsă de putere s-ar manifesta la fel dacă s-ar ivi vreo opoziție; doar la aceasta ne putem aștepta.

SINUCIGAȘI—Sunt responsabili moral? (Q681-2)

Întrebare (1913-Z)—2—Te rog dă idea corectă despre sfârșitul unuia care se sinucide. Va fi pedepsit pentru aceasta? Sau moartea este pedeapsa lui?

Răspuns—Teoria cum că cei care se sinucid sunt pierduți fără speranță a fost formulată în timpul Veacurilor Întunecate. Ideea era că cel care se ucide pe sine, fiind un păcat comis ca un ultim act, indică o minte și o inimă în dezacord cu aranjamentul lui Dumnezeu până în ultima clipă a vieții. Gândul că moartea sfârșește toate speranțele a fixat teoria că plata sinucigașilor este chinul veșnic. Noi credem că acest gând este total greșit în orice sens. Vederea potrivită în acord cu Biblia este aceasta:

(1) Adam a fost neascultător, a fost condamnat la moarte. Astfel rasa lui s-a născut în condiții nefavorabile, din punct de vedere mintal, moral și fizic; în degradare, unii mai mult alții mai puțin; unii cu sănătate fizică foarte slabă, unii cu o stare morală foarte joasă, unii cu puteri mintale foarte slabe. O sinucidere are adesea toate aceste trei cauze care provoacă un astfel de act. În mod sigur el este ori slab mintal ori neinformat, ignorant, altfel nu și-ar lua propria viață. Așa că problema lui a fost o slăbiciune a minții și a judecății cauzată de neascultarea lui Adam. El a fost părtaș la pedeapsa lui Adam — pedeapsa cu moartea; și când a murit — nu contează cum — el a intrat cu totul sub efectul acelei pedepse — nimic mai mult. Chinul veșnic nu este în nici un fel sugerat în pedeapsa cu moartea. „Sufletul care păcătuiește, acela va muri" (Ezec. 18:4).

(2) Dumnezeu a avut milă de Adam, nu în sensul că a anulat decizia Curții divine și l-a achitat pe cel vinovat, ci în alt sens — prin pregătirea răscumpărării prin moartea lui Cristos. Moartea lui Isus, prin hotărâre divină, va acoperi păcatul lui Adam — nu numai încălcarea inițială și pedeapsa ei, ci toate încălcările copiilor săi, lumea, care au rezultat din deteriorarea sa mintală, morală și fizică.

(3) Această prevedere a lui Dumnezeu include nu numai boala mintală, ci și boala morală și fizică. Toată omenirea este răscumpărată prin sângele prețios al lui Cristos.

(4) Răscumpărarea lumii implică eliberarea ei în cele din urmă din condamnarea la moarte. Timpul hotărât divin pentru eliberarea tuturor este Domnia lui Cristos de o mie de ani — Mileniul. Atunci toată omenirea va fi eliberată de condamnarea inițială și li se va da o ocazie deplină pentru recuperarea a tot ce a fost pierdut. Cei bolnavi mintal, bolnavi moral și slabi fizic — toți vor avea ocazia pentru o întoarcere deplină la perfecțiune umană.

(5) Singurele excepții de la această regulă de restabilire la perfecțiunea inițială a lui Adam vor fi aceia care în timpul acestui veac Evanghelic — de la moartea lui Cristos până la a doua Venire a Sa — sunt chemați afară din lume, invitați să devină Creaturi Noi în Cristos și făcuți asociați cu Isus, părtași înălțării Sale la natura divină și la funcția Sa. Aceștia sunt îndreptățiți (socotiți perfecți) prin credința în jertfa răscumpărătoare a lui Cristos și apoi li se dă ocazia de a se prezenta pe ei înșiși ca jertfe vii — Romani 12:1.

(6) După cum creștinii, în timpul acestui Veac Evanghelic, pot păcătui cu voia și astfel pierd orice legătură cu Dumnezeu și mor în Moartea a Doua, tot așa în veacul viitor, în timpul Mileniului, lumea în general, după ce va fi adusă la o cunoștință corectă a Adevărului, dacă păcătuiesc cu voia își pierd orice legătură cu Dumnezeu și mor în Moartea a Doua.

(7) Astfel, declarând că nu numai păcatele clasei Bisericii, ci și păcatele întregii lumi sunt acoperite prin aranjamentul lui Dumnezeu prin jertfa lui Cristos, noi nu trebuie să fim înțeleși că vrem să spunem că păcătosul este scutit de la orice pedeapsă. Din contră, fiecare are o responsabilitate pentru faptele sale, chiar dacă are numai o cunoștință imperfectă. Responsabilitatea sa, după cum a subliniat Isus, este în măsura cunoștinței lui.

Învățătorul a declarat că cel care cunoaște voia Stăpânului său și nu o face, va fi pedepsit cu multe lovituri — o pedeapsă severă; și cel care cunoaște mai puțin din voia Stăpânului său și nu o face va fi pedepsit cu mai puține lovituri — pedeapsă mai mică. Uneori acele lovituri sau pedepse vin în viața prezentă. Cu clasa Bisericii este așa în mod constant. Dar adesea pedepsele nu se primesc în viața prezentă; totuși ele vor fi administrate cu dreptate în viața viitoare. Așa declară apostolul, „Păcatele unor oameni sunt arătate dinainte, mergând înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă" — 1 Tim. 5:24.

(8) În conformitate cu cele de mai sus, noi nu suntem înclinați să sperăm că vreun sinucigaș poate fi un membru al Bisericii lui Cristos glorificate, ci, cel mult, o parte din lume — să-și aibă încercarea cu restul lumii pentru viață sau moarte veșnică în condițiile favorabile ale Împărăției lui Mesia. Totuși, chiar și în acest punct nu putem dogmatiza, amintindu-ne că Domnul a permis ca unii, aparent evlavioși, să-și piardă facultățile mintale într-o măsură mai mare decât alții din lume care s-au sinucis.

SPIRIT—Referitor la Cuvântul Său. (Q668-1)

Întrebare (1905)—1—Cum este Cuvântul lui Dumnezeu spirit?

Răspuns—Cuvântul lui Dumnezeu este spirit în sensul că este o putere sau o influență. Voi puteți avea puterea spiritului. Spiritul și influența sunt puteri care nu se văd, ca și vântul. Gândurile din Biblie sunt cuvântul lui Dumnezeu, nu numai urme de cerneală. Ceea ce intră într-un om din cuvântul lui Dumnezeu nu se poate vedea. Cuvântul lui Dumnezeu este spiritul adevărului — o putere.

SPIRIT—Compoziția corpului spiritual. (Q668-2)

Întrebare (1905)—2—În ce constă corpul spiritual, după înțelegerea ta?

Răspuns—Felul de corp pe care îl are Tatăl nostru Ceresc și pe care îl are Domnul nostru Isus acum, de când El este un spirit dătător de viață sau însuflețitor. Încă nu s-a arătat ce vom fi. Noi avem o cunoștință generală că nu este un corp carnal, dar nu putem spune că este într-un fel sau altul. Există două feluri de corpuri, și dacă suntem credincioși îl vom primi pe cel ceresc sau spiritual.

SPIRIT—Referitor la carne și oase. (Q668-3)

Întrebare (1905)—3—De ce a spus Isus, „un duh n-are carne și oase, cum vedeți că am Eu"?

Răspuns—Când Domnul nostru a folosit aceste cuvinte El a apărut în trup, altfel, dacă apărea ca o ființă spirituală, n-ar fi servit la fel de bine scopului Său. Pavel a căzut la pământ ca mort când i-a fost arătată o sclipire din corpul spiritual al Domnului nostru. Să presupunem că toți apostolii ar fi căzut jos ca morți? Ce dovadă ar fi fost aceasta că era Isus? Apărând așa cum a apărut a dovedit două lucruri: mai întâi, că nu mai era mort, și apoi, că era schimbat față de ceea ce a fost înainte când L-au cunoscut ei. Ei încă nu erau concepuți de Spiritul sfânt și trebuia să aducă problema până la nivelul înțelegerii lor; de asemenea să le arate că serviciul lor trebuie să fie un serviciu diferit.

SPIRIT—Corpul spiritual nu este în noi. (Q669-1)

Întrebare (1905)—4—Cum poate un corp spiritual să locuiască în noi?

Răspuns—Acesta nu locuiește în noi. Ce poate locui în noi este spiritul lui Dumnezeu. Acest lucru este tratat pe larg în Vol. 5 al Zorilor Mileniului pe care te rog să-l citești. Spiritul lui Dumnezeu poate locui în noi din abundență în sensul că mintea lui Dumnezeu locuiește în noi.

SPIRIT—Primind Spiritul sfânt după însuflețire. (Q669-2)

Întrebare (1909)—1—Are copilul lui Dumnezeu după însuflețire vreun alt mijloc de a primi Spiritul sfânt decât prin Cuvânt?

Răspuns—Da, cred că da. Noi suntem însuflețiți de Spirit și primim Spiritul Adevărului prin Cuvânt. Vedem influența îndrumătoare a Domnului în afacerile noastre prin grija Sa providențială asupra noastră și prin experiențele vieții noastre în acele lucruri pe care alții ar spune că sunt accidentale. Noi putem primi Spiritul sfânt prin legătura cu frații, fie prin paginile tipărite ale Bibliei sau ale „Turnului de Veghere", fie prin cartea de cântări. Este Spiritul sfânt și influența lui Dumnezeu și El a pregătit aceste diferite instrumente. „Suindu-se la înălțime, a luat robia roabă și a dat daruri oamenilor" (Efes.4:8). Apostolul specifică aceste daruri: „Și El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători" — Spiritul sfânt vine pe aceste diferite căi pentru zidirea Bisericii în credința sfântă, „până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la măsura staturii plinătății lui Cristos" (Efes. 4:13).

SPIRIT—Concepere—Unde are loc? (Q669-3)

Întrebare (1912)—2—Unde are loc conceperea de Spirit?

Răspuns—Aceasta are loc oriunde ai fi atunci când te predai Domnului și El îți acceptă consacrarea. Dacă El îți acceptă consacrarea îți va da Spiritul Său, care demonstrează acceptarea.

Cel care întreabă se poate să fi avut o altă întrebare în minte; el poate a vrut să spună, Unde în sistemul Cortului Întâlnirii are loc conceperea de Spirit?

Dacă acesta ar fi gândul, răspunsul meu este că aceasta este arătată prin trecerea pe sub Primul Văl. Persoana concepută de Spirit este aceea care trăiește prin credință a cărei voință umană a murit. Numai aceștia sunt acceptați de Dumnezeu și trec imediat dincolo de Primul Văl.

SPIRITE ÎN ÎNCHISOARE—Referitor la faptul că morții nu știu nimic. (Q670-1)

Întrebare (1911)—3—Dacă, după cum spui tu, Biblia învață că morții nu știu nimic, cine sunt spiritele din închisoare? Și cum a putut Domnul să le propovăduiască?

Răspuns—Ar putea fi întrebări mai rele decât aceasta. Oricum aceasta este o întrebare scripturală. Este o întrebare foarte bună și sunt bucuros că s-a pus. Sf. Petru menționează spiritele din închisoare și el nu ne spune că ele sunt spirite umane în închisoare; el nu spune nici un cuvânt cum că ele ar fi spirite umane; el spune că sunt spirite care au suferit în zilele lui Noe când se pregătea corabia — acestea au fost spiritele cărora le-a propovăduit Isus când a murit și a înviat. Ce spirite sunt ele? Acelea sunt unele dintre spiritele pe care le menționează apostolul Petru și apostolul Iuda. Acele spirite care nu și-au păstrat starea de la început. Dumnezeu le-a aruncat în tartar și le-a legat în lanțurile întunericului până la ziua judecății. Ele sunt menționate în cap. 5 și cap. 6 din Geneza, unde citim, „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și ... fii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase; și din toate și-au luat de soții pe acelea pe care și le-au ales" (Gen. 6:5, 2). Ei au fost îngerii de dinainte de potop. Atunci îngerii aveau puterea să se materializeze după cum mai târziu îngerii sfinți au fost privilegiați să se arate. De exemplu, îngerul Domnului i s-a arătat mamei lui Samson. Ei au crezut că vorbesc cu un om, dar a fost un înger, pentru că s-a înălțat în flacăra de pe altar și a dispărut. Din nou citim, când Avraam trăia în câmpia Mamre, el și-a ridicat ochii și iată că trei oameni veneau spre el și el i-a primit, le-a urat bun venit și le-a pregătit o masă, iar ei au mâncat și au vorbit cu Avraam. Pavel, vorbind despre ei a spus, „Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii prin ea au găzduit, fără să știe, pe îngeri". El se referă exact la ceea ce a făcut Avraam când a găzduit pe acei îngeri fără să știe. Ei au apărut ca oameni și au fost oameni în toate privințele până și-au îndeplinit lucrarea, iar apoi s-au dezintegrat și au devenit din nou ființe spirituale. Despre aceia care au venit la Avraam citim că unul a fost Domnul înainte de a deveni om. Atunci El era o ființă spirituală și a avut puterea să se arate ca om, sau în orice alt fel, exact cum putea un înger, iar ceilalți doi erau îngeri care au mers în Sodoma și au scăpat pe Lot și pe familia lui înainte ca cetatea să fie distrusă prin foc. Deci, așa cum îngerii sfinți i s-au arătat lui Avraam și au mâncat cu el, au vorbit cu el și au avut toate calitățile unui om, exact așa a fost și cu îngerii înainte de potop. Toți îngerii au avut această putere, nu numai îngerii buni, pentru că la început toți au fost buni, dar atunci au avut privilegiul de a încerca să ajute pe om să iasă din greutățile și degradarea sa. În loc de a ajuta omenirea să se întoarcă la perfecțiune, păcatul dintre oameni a atras pe unii îngeri de la starea lor de dinainte, de la iubirea lor inițială pentru planul spiritual, și ei au preferat nu numai să ia formă umană ca să se arate oamenilor, ci au preferat și să trăiască ca ființe umane; și ei și-au părăsit locuința lor, starea cerească sau spirituală, și au trăit ca oameni în lume și au avut soții, au crescut familii iar copiii lor au fost oameni cu renume; ei erau uriași ca mărime. Dumnezeu a văzut că întreg pământul a devenit corupt; influența acelor demoni asupra oamenilor a avut un efect corupător în întreaga lume, și imaginația minții umane a fost spre rău și numai spre rău, continuu; și Dumnezeu a spus: „Voi șterge de pe fața pământului pe omul pe care l-am creat". Și El a adus potopul de ape pe pământ și a distrus atât pe acești uriași cât și omenirea care era imperfectă. Cât timp a durat această stare de lucruri nu ni se spune, dar avem motive să credem că a durat cel puțin unul sau două secole. De ce? Pentru că pe vremea aceea nimeni nu era socotit ca om matur până la vârsta de 100 de ani. Copiii lui Adam au avut aproape 100 de ani sau mai bine când au avut proprii lor copii. Ei nu au atins starea maturității până când au avut aproximativ 100 de ani. Și copiii lor erau oameni cu renume, erau uriași. Pentru mine aceasta înseamnă că această stare de lucruri a durat cel puțin 100 de ani. Noe a fost integru între cei din generația lui; în spița lui Noe n-a fost nimic necurat, n-a fost nici o stricare din partea îngerilor, după cum ni se arată, și nici în familia sa, și ei erau singurii curați în întreaga lume. Cel puțin nu știm să fi existat alții. Toți ceilalți au fost înecați în potop, și numai ei au fost salvați; și despre ei se spune că au fost integri în generația lor — au fost concepuți integri. Pe acei îngeri care au căzut atunci, spune apostolul Petru, și de asemenea și apostolul Iuda, Dumnezeu i-a condamnat, i-a legat în lanțuri — nu lanțuri literale, ci lanțurile întunericului, așa încât să nu se poată materializa, așa încât să nu poată ieși la lumină. Au fost legați până la judecata zilei celei mari. Există o sugestie că, cu cât ne apropiem de judecata zilei celei mari, Domnul poate permite acestor îngeri să-și rupă lanțurile întunericului, și eu cred că aceasta ne învață Cuvântul, și ne putem aștepta ca acești demoni să aducă un timp teribil în lume, și acesta va fi o parte din marele timp de strâmtorare care vine. Aceasta este credința mea fermă. Există mai multă sau mai puțină speculație în această privință, dar aș vrea să deosebesc acest lucru de altele pe care nu le speculez. Vă amintiți că Domnul în zilele Lui a scos afară pe acești demoni. Ei nu s-au putut materializa, așa că alternativa a fost să încerce să ia în posesie corpuri umane, și ei au posedat o ființă umană. Acești demoni intrau în ea și doreau atât de mult să facă acest lucru, încât într-o împrejurare citim că era o întreagă legiune de demoni într-un singur om. Ei au spus, „Numele meu este „Legiune”". Dumnezeu ne-a înzestrat cu o voință cu care putem rezista acestei intruziuni, și i-aș preveni pe toți împotriva acestor demoni răi. Ei încă lucrează și în prezent. Se prezintă că sunt morții, și toate mediile spiritiste sunt în realitate medii ale acestor spirite demonice. Acești demoni știu despre prietenii voștri morți și vă pot răspunde la toate întrebările legate de ei.

Așa că în tot acest timp, unii dintre acești îngeri poate au dorit mult să se întoarcă la părtășie cu Dumnezeu. Întotdeauna aflu, dragi prieteni, că dacă pui oameni răi împreună, ei sunt nefericiți, și îmi imaginez că atunci când toți acești demoni au fost îndepărtați de la legătura lor cu Dumnezeu ei au vrut să se amestece cu omenirea ca să obțină puțin confort și varietate. N-au știut ce va face Dumnezeu cu ei; ei au crezut că vor fi distruși și au înțeles că acesta era sfârșitul oricui nu era în armonie cu Dumnezeu; dar ei au așteptat în această stare nesigură. Apoi a venit timpul când au văzut pe Isus că a părăsit gloria care a avut-o la Tatăl, că S-a umilit și a devenit om, că a murit, Cel drept pentru cei nedrepți, apoi au văzut că în ascultare de Tatăl, a murit și apoi Tatăl L-a înviat dintre morți, și acest lucru a fost o mare predică pentru acești îngeri căzuți; le-a propovăduit o predică minunată, nu prin cuvinte, ci prin fapte; El le-a propovăduit prin ascultarea de voința Tatălui. Apoi, din nou, când a fost înălțat deasupra îngerilor, stăpânirilor și puterilor, aceasta a fost o altă lecție pentru ei, pentru că au văzut că Dumnezeu L-a răsplătit pentru ascultare și au înțeles că Dumnezeu i-a pedepsit pentru neascultarea lor. Acum, dacă Dumnezeu face toate acestea pentru răscumpărarea omenirii, poate că marele nostru Dumnezeu va avea ceva milă față de noi și poate că va face ceva pentru noi. Deci, aceasta a devenit o predică pentru ei și există o sugestie în Biblie că Dumnezeu s-ar putea să facă ceva pentru ei. Sugestia aceea ne este dată de către apostol când spune că Biserica va judeca nu numai lumea ci de asemenea, „Nu știți că noi vom judeca pe îngeri?". Noi nu vom judeca pe îngerii sfinți; ei nu vor avea nevoie de nici o judecată; îngerii care vor trebui judecați sunt îngerii căzuți. Nu știu exact cum o vom face, dar cuvintele apostolului există și eu cred că ele înseamnă ceva; și cred că ceva din viața lor demonstrează dacă li se va da sau nu o ocazie viitoare ca să arate dacă au învățat o lecție mare din păcatele lor. Dar nu avem nici un motiv să credem că sunt mulți dintre ei în această stare de pocăință; nici un motiv să credem că mulți dintre ei au primit sau au acceptat vreun mesaj al harului, pentru că de-a lungul acestui veac Evanghelic toți acești demoni s-au luptat din greu, și apostolul îi învinuiește de acele doctrine ale diavolilor, doctrine ale demonilor, care v-au deranjat atât de mult pe voi și pe mine și întreaga lume creștină. Veți afla că ei au scos toate aceste doctrine diavolești ale păgânilor. Mergeți la orice națiune păgână și veți afla că practic toți cred același lucru, pe care diavolul ni l-a spus, numai că el a făcut mai rău cu noi și ne-a înșelat mai mult decât pe păgâni cu privire la viitor. Nici un păgîn nu crede așa de rău despre creatorul său, despre marele Dumnezeu, cum am crezut noi, națiunile protestante.

SPIRITUL SFÂNT—În ce sens a fost primit înainte de Cincizecime. (Q332-1)

Întrebare (1908)—1—În ce sens au primit ucenicii Spiritul sfânt înainte de Ziua Cincizecimii, după cum este declarat în Ioan 20:22: „Și spunând acestea, a suflat peste ei și le-a zis: „Primiți Duh Sfânt”".

Răspuns—Relatarea de aici pare să implice că aceasta s-a făcut cu câtva timp înainte, la începutul serviciului Său. Eu n-am fost acolo și nu știu ceva contrar, dar îmi imaginez că deoarece Ioan a înregistrat aceasta, faptul este că s-a făcut cu câtva timp înainte, la începutul serviciului lui Isus, când a trimis pe ucenici în numele Său. Cred că atunci a suflat peste ei și le-a spus: „Primiți Spirit sfânt", și i-a trimis; iar când au plecat, ei au plecat în Spiritul Său, în puterea Sa, și ei au exercitat puterea Sa în numele Său și au vindecat boli, au scos afară diavoli și au făcut multe lucruri minunate. Așa că eu presupun că această suflare peste ei, și dăruire a Spiritului sfânt a fost în acest sens al cuvântului și pentru acel timp. Ce a putut însemna aceasta? Spiritul sfânt așa cum a venit peste Biserică la Cincizecime a fost manifestarea acceptării Bisericii de către Tatăl Ceresc, și aceea a fost amânată până după ce Isus S-a jertfit la Calvar — până după ce S-a înălțat la cer și S-a înfățișat pentru noi înaintea lui Dumnezeu; și a fost o dovadă pentru acești ucenici că Dumnezeu i-a acceptat și că se puteau socoti ca membri în Corpul lui Cristos, fii ai Lui concepuți de spirit. Spiritul pe care Cristos l-a pus peste ei era Spiritul Său, puterea Sa, înainte de înălțare. El primise Spiritul fără măsură; El Însuși a folosit acel Spirit pentru a vindeca boli, pentru că astfel era pusă puterea peste El; deci El a dat ucenicilor din această putere și i-a trimis ca reprezentanți ai Săi în numele Său.

STĂPÂNIRE DE SINE—Metodă de a o câștiga. (Q643-2)

Întrebare (1916-Z)—1—Care este cursul potrivit de urmat ca noi să obținem controlul asupra noastră, a gândurilor, cuvintelor și conduitei noastre?

Răspuns—Fiecare gând trebuie examinat; fiindcă, dacă se admite un gând rău, egoist, josnic, depravat, acesta va încolți și va produce o mare întinare, ceea ce ne va afecta cuvintele și conduita, și va avea efect și asupra altora. Putem învăța să facem repede o examinare, tocmai în legătură cu punctele cuprinzătoare pe care apostolul le prezintă în această lecție. Ceea ce la început cere un timp considerabil pentru a lua o hotărâre, după un timp va fi hotărât aproape imediat:

1) Este gândul care cere a fi luat în considerare în mintea noastră unul vrednic de cinste? Dacă da, atunci poate fi admis și menținut. Dacă nu, atunci trebuie să fie imediat respins și izgonit din minte ca o influență rea.

2) Este gândul sugerat unul curat — nu senzual, nu egoist? Dacă da, dacă trece această examinare, poate trece pentru a fi luat mai departe în considerare. Dacă prin aceasta el nu reușește să-și dovedească puritatea, trebuie imediat respins ca fiind posibil de a face mult rău — ca și cum la intrarea casei noastre ar fi lucruri infectate cu o molimă.

3) Este gândul vrednic de iubit? Aparține de lucrurile care pot fi iubite? Stârnește el influențe bune, sau se identifică mai mult sau mai puțin cu ura, resentimentele, mânia, răutatea? Dacă este demn de a fi iubit, poate trece. Dacă nu, el trebuie să fie imediat scos afară, să nu i se permită să meargă mai departe ca să ne facă rău nouă și altora.

4) Este el vrednic de stimă? Aceasta nu poate însemna, este lucrul acesta vorbit de bine de către lume? Pentru că însuși apostolul și Domnul nostru Isus au fost ocărâți de lume, care a spus tot felul de lucruri rele împotriva lor pe nedrept. Cuvintele vrednic de stimă de aici trebuie luate ca însemnând ceea ce ar fi considerat bun de către oameni cu reputație bună, dacă aceștia ar ști și ar înțelege totul în legătură cu acel gând.

5) Are gândul vreo virtute, sau este el în vreun sens al cuvântului vrednic de laudă? Dacă da, el poate fi admis. Dacă nu, trebuie să fie respins; căci chiar dacă altfel este nevinovat, faptul că n-are nici o valoare este un motiv de respingere a lui. Noi n-avem nici timp și nici loc pentru lucruri care numai că nu sunt rele. Noi dorim să avem în inimă și în minte lucruri categoric bune și folositoare, de care beneficiem într-un fel. Altfel gândul trebuie respins ca unul care împovărează terenul inimii și minții noastre, necesar pentru lucruri folositoare. Citirea multă a romanelor este de acest caracter — nu este rea, dar nu este avantajoasă, nu este ziditoare.

Oricum ar fi în mod natural, poporul lui Dumnezeu, care urmează instrucțiunile Cuvântului divin, în mod sigur vor deveni oameni nobili, folositori, stăpâniți de spiritul minții sănătoase; și aceste lucruri vor fi numai o parte din pregătirea lor pentru Împărăție și pentru marea lucrare care le va fi atunci încredințată lor ca servi ai lui Dumnezeu, sub Răscumpărătorul și Capul lor.

STĂPÂNIREA PĂMÂNTULUI—Cine are dreptul la ea. (Q227-2)

Întrebare (1908)—1—A avut Isus dreptul la stăpânirea pământului, înainte de a se consacra, după cum a avut-o Adam înainte să păcătuiască, și a sacrificat Isus acest drept pentru a-l da înapoi omului?

Răspuns—Într-un sens al cuvântului aceasta ar putea fi adevărat. Adică, pentru că El a fost perfect, și pentru că El a fost singurul om perfect din lume, ar avea anumite drepturi pe care alți oameni nu le-ar avea; dar amintiți-vă, El trebuia să fie încercat mai întâi, ca să se vadă dacă era perfect, înainte să-I fie dată această stăpânire. Lui Adam i-a fost dată, și apoi a fost încercat ca să se vadă dacă o poate păstra sau nu; el a căzut sub încercare, și de aceea a pierdut atât stăpânirea vieții cât și toate celelalte. Dar în cazul Domnului nostru Isus Cristos, a venit mai întâi încercarea și a fost încercat înainte să-I fie dată stăpânirea, iar în încercare S-a dovedit credincios, și credincioșia Sa a fost demonstrată de întreaga Sa viață și prin sfârșirea vieții la Calvar. Așa că până atunci, prin sacrificiul de Sine Și-a dovedit loialitatea față de Dumnezeu și dreptul de a fi reprezentantul lui Dumnezeu, Omul Isus Cristos, care avea acum, în acest sens general, dreptul să fie moștenitor al tuturor lucrurilor; la aceasta a avut El dreptul, pentru motivul că Și-a demonstrat loialitatea față de Dumnezeu, după cum citim în profeție: „Iar la tine, turn al turmei, ... va ajunge prima stăpânire". Stăpânirea originară în Adam a venit la Isus, Prințul turmei, datorită credincioșiei și ascultării Sale de Tatăl până la moarte. Consacrându-Se, El a renunțat la aceasta. El câștiga și preda în același timp; El câștiga prin ascultare de Legea lui Israel dreptul la stăpânirea pământului, iar prin sacrificare de Sine El o preda așa încât să aibă dreptul să o dea lui Adam și rasei lui. El făcea două lucruri în același timp. Era și ascultare de Lege și sacrificiu de Sine. Aceste două lucruri au fost simultane și aceste două lucruri au fost terminate la Calvar. Așa că El are stăpânirea, și imediat ce Își va fi strâns Biserica, Mireasa, El Își propune să dea acea stăpânire omenirii, rasei lui Adam, căreia îi va fi Tată, dătătorul de viață, și toți care vor accepta viața de la El o pot avea. De-a lungul întregului veac Milenar, ei vor ști că viața se poate obține prin ascultare de El, că El este singurul care are dreptul să o dea, și din acest motiv este numit Părintele veșniciilor, sau Tatăl Vieții Veșnice. El va da viață veșnică celor care vor fi copiii Lui. Cu alte cuvinte, Adam și rasa lui fiind cumpărați, El îi va adopta ca și copii ai Săi pe toți care au fost copiii lui Adam.

Fratele Harrison: În ce fel să ne gândim la textul care spune, „Zic însă: cât timp moștenitorul este un copil, nu se deosebește cu nimic de un rob"? (Gal. 4:1) Se aplică aici?

Fratele Russell: N-aș crede. Cred că aceasta este cu totul altă idee. Apostolul le vorbește aici evreilor, și motivul pentru care evreii nu puteau avea unele privilegii ca și copii ai lui Dumnezeu a fost că ei erau sub tutori etc. Deși Dumnezeu i-a favorizat, ei au fost tratați la fel ca și restul lumii în alte privințe; ei nu au fost eliberați de Lege, dar imediat ce a început Casa Fiilor, Cristos ne-a eliberat de acea Lege ca să nu mai fim din Casa Servilor, ci să putem veni acum în Casa Fiilor. Ați putea aplica aceasta, bineînțeles, la Cristos; că atâta timp cât El a fost un membru al Casei Servilor, a fost sub Lege. Deci Cristos ca Fiu, deși era Fiu, atâta timp cât n-a ajuns să demonstreze aceasta, a fost tratat la fel ca și Casa Servilor. El a fost sub Lege la fel ca toți evreii.

STĂPÂNITORI—Numărul stăpânitorilor pământești în veacul Milenar. (Q605-2)

Întrebare (1908)—1—Vorbind cu un frate, a exprimat ideea că Casa Servilor vor fi conducătorii pământești din veacul viitor și sunt în număr de 144.000, același număr ca și Biserica, conducătorii cerești, dar fiind o idee nouă pentru mine și nedorind să o accept fără mai multă lumină asupra ei, întreb, este corect? Cei care vor fi prinți pe tot pământul vor fi în număr de 144.000? Sau numai Biserica, „adevărații Israeliți" vor fi 144.000? Cred că capitolul folosit este Apoc. 7:4-8, despre care eu întotdeauna am gândit că se referă la Israelul spiritual.

Răspuns—Nu știu nimic despre aceasta. N-am văzut nici o scriptură care să spună aceasta, dar dacă cineva știe, aș fi foarte bucuros s-o aud. Nu cunosc nici o scriptură care să spună că Vrednicii din Vechime vor fi în număr de 144.000. Noi nu suntem competenți să judecăm, dar dacă afirmația apostolului din Evrei ar fi corectă, mă îndoiesc serios să găsim 144.000 de asemenea persoane în toată istoria Israelului, după câte ne informează Scripturile. Știți că apostolul ne dă doar vreo 12 nume și spune că nu ne-ar ajunge timpul să-i menționăm pe ceilalți. El desigur nu s-a gândit să menționeze 144.000. Ar fi luat foarte mult timp să menționeze toate numele lor. Mă îndoiesc să fi existat atât de mulți israeliți de acest rang înalt. Printre cei pe care-i menționează sunt Rahav și Samson. Nu sunt inclinat să cred că vor fi atât de mulți, dar dacă cineva găsește o scriptură care spune că vor fi 144.000 aș vrea s-o știu.

Un frate—Am auzit discutându-se despre același lucru. Unii iau cap. 7 din Apocalipsa pentru că acesta declară că vor fi 144.000 pecetluiți, 12.000 din fiecare seminție.

Răspuns—Eu înțeleg că acel capitol se referă la Israelul spiritual și nu la Israelul natural. Se vorbește despre aceia că sunt 12 seminții în felul, de exemplu, cum am vorbi noi despre soldații din Insulele Filipine și am spune că acolo se află Regimentul 9 din Tennessee, Regimentul 11 din Ohio, Regimentul 14 din Pennsylvania etc. Putem vorbi despre acele regimente din diferite state ca fiind în Insulele Filipine să-și facă acolo datoria; iar acum să presupunem că s-a întâmplat ceva care a redus cu 10% numărul lor, au murit sau s-a întâmplat ceva care i-ar separa de regiment, și astfel ar rămâne niște locuri libere. Să presupunem că locurile libere din Regimentul Ohio sunt 400, din Regimentul Tennesse 600, și din Regimentul Pennsylvania 200. Acum să presupunem că guvernul a făcut înscrieri pentru locurile care sunt destinate să completeze aceste regimente; fie că aceștia vin din New York, New Jersey, Michigan sau de altundeva, ei vor completa Regimentul 11 Ohio, 14 Pennsylvania și se vor supune conducerii de acolo. Tot așa Dumnezeu a aranjat diferitele seminții ale lui Israel, și în aranjamentul Său a stabilit 144.000, ca și cum ar fi 12.000 din fiecare seminție. Când a venit la Israel, să aleagă, n-au fost destui, și cei mai mulți erau dintr-o singură seminție. Aproape toți au venit din Iuda. Domnul nostru S-a tras din Iuda, și cei mai mulți dintre ceilalți la fel, după câte știm noi. Pavel a fost din seminția lui Beniamin, și nu știm din care seminții au fost ceilalți; au fost primiți un anumit număr, dar nu destui să completeze 144.000. Putem presupune că n-au fost mai mulți de 10 sau 12 mii de israeliți care au devenit membri ai Corpului lui Cristos. Ar strica Domnul acel aranjament? Nu; Domnul spune: Aceștia la care Mă gândesc Eu sunt Israeliți spirituali; aceste seminții naturale au fost doar învelișul exterior, ca să zicem așa, și adevăratul miez al problemei din punctul Meu de vedere a fost Israelul spiritual. Voi menține metoda aceasta de a vorbi despre ei ca despre cele 12 seminții. Avem din fiecare seminție câțiva, și le voi completa din orice națiune, neam, popor, și limbă; și a fost nevoie de tot acest Veac Evanghelic pentru a face aceasta. Eu nu știu la care seminție sunt repartizat, și nu-mi pasă; este numai o figură exterioară, și ce importanță are? Toți sunt o singură companie. Asupra aceluiași gând ni se atrage atenția în Rom. 11 unde apostolul vorbește despre legământul făcut cu Avraam, și că multe ramuri au fost rupte din cauza necredinței, și apoi spune că noi am fost altoiți și am luat locul acelor ramuri. Acele ramuri au reprezentat pe cei 144.000 dar ele au fost rupte și locul lor a rămas liber, și voi și cu mine am fost altoiți. În acest sens noi aparținem de măslinul original, iar cei care au fost ramuri naturale nu sunt deloc în el. Singura cale prin care pot reveni este să fie altoiți din nou.

STRÂMTORARE—Cât timp va dura marea strâmtorare? (Q717-1)

Întrebare (1908)—1—Ești de acord cu gândul că greul strâmtorării va dura din 1914 până în 1915 — un an?

Răspuns—Sunt de acord cu acest gând, că după înțelegerea noastră, greul strâmtorării, partea anarhistă a strâmtorării, trebuie să fie așteptată prin oct. 1914. Sunt de acord cu gândul că în timp ce nu este nimic în Biblie care să spună că va dura un an, nu înțeleg cum ar putea să dureze mai mult de un an; se pare că un an ar fi aproape limita îndurării umane, dar nu știu de nici o scriptură care să spună că va fi doar un an.

STRÂMTORARE—Vor fi supraviețuitori ai strâmtorării? (Q717-2)

Întrebare (1909)—2—”Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată" (Evr. 9:27) — cu privire la acest text cum poate fi posibil ca unii să treacă prin timpul de strâmtorare și să trăiască?

Răspuns—Cel care întreabă n-a înțeles acest text al Scripturii. Aceasta nu se referă la moartea omenirii. A fost hotărât ca Marele Preot să moară, reprezentativ în vițel — după aceasta putea să meargă în Sfânta și Sfânta Sfintelor și apoi să iasă și să binecuvânteze poporul. (Fratele Russell s-a referit apoi la tipurile din Umbrele Cortului Întâlnirii). Luând întrebarea din alt punct de vedere, citim alt text: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toți au păcătuit ... tot așa, prin ascultarea unui singur om, cei mulți vor fi făcuți drepți" (Rom. 5:12, 19). Dacă această condamnare la moarte a trecut asupra întregii lumi pentru că toți sunt păcătoși și imperfecți, cum se poate ca unii să nu intre în mormânt? Din punct de vedere divin despre lume se vorbește ca și cum ar fi moartă. Așa cum Isus i-a spus tânărului care a vrut să devină urmașul Său și care a întrebat, „„Doamne”, i-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu”". „„Lasă morții să-și îngroape morții”" (Luca 9:59-60). Cine erau morții? Lumea moartă. Voi ați devenit vii prin faptul că aveți viață îndreptățită. Ceilalți care n-au trecut din moarte la viață sunt deja morți. La a doua venire a Domnului ei vor fi tot morți. Venind în armonie cu El, ei vor învia din moarte. Va trebui întregul veac Milenar să iasă din moarte. Nu vor fi pe deplin ieșiți afară din moarte cu toții decât la sfârșitul veacului Milenar.

STRÂMTORARE—Ascunși în marele timp de strâmtorare. (Q717-3)

Întrebare (1911)—1—Ar fi înțelept să încerci să te ascunzi în timpul marii strâmtorări, și nu ai fi mai în siguranță la țară decât la oraș?

Răspuns—Te sfătuiesc să te ascunzi înainte de timpul de strâm­torare. Noi vrem să fim ascunși în Domnul, dragii mei prieteni. Dacă Noe și cei ce erau cu el ar fi așteptat până ce ar fi venit timpul de strâm­torare ca să intre în corabie, s-ar fi putut să nu aibă șansa să intre în ea. Și astfel, aici Domnul aseamănă timpul de strâmtorare cu potopul și intrarea noastră în Cristos este asemănată cu intrarea lui Noe în corabie; și noi vrem să intrăm în Cristos fără a pierde timpul și să rămânem în El, și atunci nu vom avea nimic de-a face cu ascunderea de vreo strâmtorare, pentru că Domnul va conduce lucrurile pentru cei care sunt ai Lui și va face ca toate lucrurile să lucreze spre binele lor. Nu uitați că v-ați angajat să intrați într-un timp de strâmtorare. N-a avut Isus un timp de strâmtorare? N-au avut toți apostolii un timp de strâmtorare? Nu v-ați consacrat cu bună știință că veți fi gata să vă dați viața oricând și în orice fel? Atunci să nu credeți că va fi diferit de ceea ce spune Domnul, „în împărția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri" (Fapt. 14:22). Dar necazul nostru va fi de un fel, și acest necaz care vine peste lume va fi de un alt fel. Așa că noi trebuie să ne așteptăm la felul nostru de strâmtorare pentru credincioșia față de Domnul, față de dreptate și Cuvântul Său, și apoi trebuie să socotim că Domnul ne va permite să scăpăm de celălalt fel de strâmtorare care va veni peste lume.

STRÂMTORARE—Numărul celor uciși în timpul de strâmtorare. (Q718-1)

Întrebare (1911)—2—Există vreo informație în Scripturi despre numărul locuitorilor pământului care vor fi uciși în timpul marii strâmtorări?

Răspuns—Nu știu nici una. Noi doar presupunem din diferite scripturi că un mare număr de oameni vor muri în acel timp de strâmtorare, și totuși nu știm nimic care să spună că jumătate, sau cam jumătate din populația lumii să fie distrusă. Nu mi se pare că este necesar să așteptăm să moară un număr foarte mare. Putem avea un mare timp de strâmtorare fără să moară atât de mulți oameni. Ne uităm la revoluția franceză și avem o ilustrație a morții multor oameni, și a altora despre care se spune că numele lor au fost ucise; adică titlurile lor, funcțiile lor, pozițiile lor onorabile au fost distruse; ei au fost distruși în sensul distrugerii demnității lor, funcției lor, poziției lor. Dar dacă ne uităm la tipul timpului de strâmtorare al evreilor aflăm că multe vieți s-au pierdut în asediul Ierusalimului. Deci va trebui să așteptăm și să vedem; și sperăm că noi vom fi dintre aceia care vor vedea de dincolo de văl. „Vegheați deci ... ca să fiți socotiți vrednici să scăpați de toate acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului Omului".

STRÂMTORARE—Durata ei după stabilirea împărăției. (Q718-2)

Întrebare (1911)—1—Cât timp va dura strâmtorarea după ce Cristos își va stabili împărăția? Sau, punctul culminant al strâmtorării va fi trecut când împărăția Sa va fi stabilită?

Răspuns—Totul depinde de ce ai în minte când folosești cuvintele „Își stabilește împărăția". Într-un sens al cuvântului, împărăția lui Mesia va fi stabilită când ea începe să-și exercite puterea; aceasta va fi înainte de strâmtorare; dar în alt sens al cuvântului, împărăția lui Mesia nu va fi stabilită, în sensul de a avea stăpânire și ca lucrurile să fie drepte și potrivite pe pământ decât după timpul de strâmtorare.

STRÂMTORARE—Se aplică celor care nu sunt concepuți de spirit. (Q718-3)

Întrebare (1912-Z)—2—”De aceea locuitorii țării sunt consumați și nu mai rămâne decât un mic număr din ei" (Isa. 24:6). Cine sunt aceștia puțini? Și cum au fost ceilalți consumați?

Răspuns—În marea zi care arde, „cerurile" vor fi în flăcări și „pă­mântul, cu toate lucrările de pe el, vor fi arse". Acest timp de strâmto­rare va cuprinde întreaga lume, practic pe fiecare. Domnul vorbește despre unii care vor fi păstrați în mijlocul acestei strâmtorări. Exact cum cei trei evrei au fost păstrați în cuptorul de foc, și noi ne așteptăm ca unii să fie scăpați în timpul de strâmtorare.

„Căutați dreptatea, căutați smerenia! Poate că veți fi ascunși în ziua mâniei Domnului" (Țef. 2:3). Această invitație pare să fie pentru alții decât cei concepuți de spirit. Aceasta nu s-ar aplica la Biserică, pentru că eliberarea ei va fi înainte de punctul culminant al strâmtorării. Nu s-ar aplica la clasa „marii mulțimi", pentru că strâmtorarea este legată de eliberarea lor, ca să sufere nimicirea cărnii în acest timp de strâmtorare și să iasă din această „mare strâmtorare" la onoare. De aceea, aceasta pare să se aplice la o clasă din lume care nu sunt concepuți de spirit.

STRÂMTORARE—Durata ei. (Q719-1)

Întrebare (1913)—3—Cât va dura timpul de strâmtorare?

Răspuns—Dragii mei prieteni, pentru unii oameni va dura destul de mult. Timpul de strâmtorare durează după gradul dispoziției lui Dumnezeu din inima omului. Scripturile vorbesc despre focul acelei zile care va arde pe cei răi și nu le va rămâne nici rădăcină și nici rămură. Ce înseamnă aceasta? Presupun că focul indignării lui Dumnezeu va arde împotriva nedreptății în timpul zilei lui Cristos, până când orice rădăcină și ramură a păcatului va fi complet consumată. Dacă cineva se va ține de păcat, va fi distrus în moartea a doua. Dar cât despre timpul strâmtorării naționale, cum n-a mai fost până acum, nimeni nu știe cât timp va dura. Eu pot presupune și voi la fel. Voi puteți include mai multe lucruri decât mine. Gândul meu ar fi că perioada cea mai severă n-ar putea dura mai mult de un an. Cât de neașteptat va veni aceasta asupra lumii, sau cât de treptat va trece, nu știu, și cred că nimeni nu poate ști.

STRÂMTORĂRI—Toți trebuie să aibă parte de ele? (Q715-2)

Întrebare (1909)—1—Dacă trebuie să intrăm în Împărăție prin mari strâmtorări, cum este faptul că unul care este pe deplin stabilit în doctrină, nu considerat prunc în înțelegere, străduindu-se să facă voia Domnului, nu are încercări, sau cel puțin fără importanță? Te rog nu spune, așteaptă că vor veni, pentru că fiecare îmi răspunde așa.

Răspuns—Ei bine, voi spune, nu aștepta, dacă vei fi mai mulțumit cu aceasta; du-te afară și primește câteva chiar acum. Cred dragi prieteni, că cel mai înțelept plan al nostru este cel pe care Scripturile ni-l pun în față, că Domnul ne va alege moștenirea. El știe calea pe care merg. Eu trebuie să mă ofer, și protecția Domnului să accepte și să folosească această oferire. Nu este treaba mea să mă ocup de lucrarea Lui. El mi-a dat partea mea de care să mă ocup și voi avea grijă ca prin harul Său s-o apreciez în așa fel încât să țin jertfa pe altar și să am mai multă iubire pentru El și pentru frați, și să caut noi ocazii de a servi și de a-mi depune viața, aceasta fiind partea pe care trebuie s-o fac eu, și nu pot face mai mult chiar dacă aș încerca. Dacă Domnul binevoiește să accepte această jertfă pe loc și să-mi dea ocazii de serviciu și de jertfire a vieții, partea mea este să accept și să merg prompt înainte. Dacă nu vin astfel de ocazii, am ocazia să învăț răbdarea, așteptând încercările. Acesta este un fel special de răbdare. Domnul știe mai bine decât noi, pentru că El este Învățătorul nostru, așa că, să învățăm orice lecție pe care ne-o trimite și să nu încercăm să-I spunem ce să ne învețe. Mă gândesc la o soră dragă care mi-a pus exact această întrebare cu multă preocupare. Am răspuns, Poate ai avut deja încercări și nu le-ai apreciat pentru că bucuria ta este atât de mare. Poate că ele ar fi fost foarte dureroase dacă n-ai fi avut bucuria, exact cum apostolul Pavel, când era în închisoare, a cântat și s-a bucurat în necaz. Ea a răspuns: Frate Russell, aș vrea să cred că aceasta este adevărat, dar mă tem că nu este adevărat în cazul meu. Dacă nu este adevărat, cu tot ce te pot încuraja este să speri că mai târziu El îți poate da privilegiul să suferi împreună cu El, pentru că dacă nu suferim, nu vom domni cu El. El poate te încearcă și îți dă o ocazie pentru ca rădăcinile credinței să se adâncească, așa încât atunci când vine strâmtorarea să nu fii copleșită. Lasă totul în mâna Domnului, dar folosește-te cum poți mai bine de fiecare moment pe care-l ai. Învață orice lecție are Domnul pentru tine, răbdare, gentilețe, bunătate etc. Ei bine, ea mi-a mulțumit și a spus că va căuta și va aștepta. Am văzut-o pe sora după un an. „Ei, soră, îți amintești ultima discuție pe care am avut-o; ai avut ceva încercări?"

„Da, am avut unele încercări grele și niciodată nu m-am gândit că voi fi în stare să rezist în asemenea încercări, și cred că El mi-a dat timp să capăt putere. Vreau să știi că mă bucur în încercări ca unul din copiii Săi, fiind în potrivire și pregătire, ca un membru al Corpului lui Cristos.

STUDII ÎN SCRIPTURI—Legi care interzic vinderea lor. (Q633-2)

Întrebare (1909)—1—Dacă vor ieși legi care să interzică vinderea Studiilor în Scripturi, noi să continuăm să le vindem?

Răspuns—Va fi timp destul să trecem podul și ne facem griji când vom ajunge la el. Domnul nostru a spus, „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți ... mulțumiri". Aduceți mulțumiri că aveți ocazie acum și nu vă faceți griji pentru mâine sau pentru anul viitor. „Ajunge zilei necazul ei" (Mat. 6:34). De asemenea este suficientă îndrumarea Domnului și noi trebuie s-o așteptăm și s-o căutăm.

STUDII ÎN SCRIPTURI—De ce este omis numele autorului? (Q634-1)

Întrebare (1913)—2—Suntem întrebați uneori de ce nu este trecut numele autorului în Studii în Scripturi. Noi suntem siguri că motivul tău este unul bun, dar am vrea să avem un răspuns de la tine personal pentru a-l da tuturor celor care întreabă.

Răspuns—Ei bine, pot fi date o mulțime de motive și fiecare dintre ele să fie destul de adevărate. Nu știu nici un motiv special de ce să nu apară numele; nu știu dacă ar fi un avantaj sau nu. „Studiile în Scripturi" nu sunt distribuite doar să reprezinte ceva personal, ci să reprezinte învățătură și se presupune că învățătura trebuie să stea pe bazele ei prin referința la Biblie, mai curând decât pe autoritatea, cuvântul sau numele vreunei persoane. Cartea este într-adevăr mai puțin sectară, dacă vrem să folosim această expresie, prin faptul că nu are numele, dar n-aș putea avea nici o obiecție specială, și dacă cineva ar vrea numele vă rog adăugați-l în scris.

STUDIU BIBLIC—Metodă. (Q42-3)

Întrebare (1911)—3—Cum ai sfătui să se studieze Biblia? Să te gândești mai întâi singur la ea, sau să citești comentariile înainte de a încerca să te gândești la ea?

Răspuns—Bineînțeles, nu sunt sigur că înțeleg pe deplin la ce se referă cel care întreabă, dar aș spune, dragă prietene, Dumnezeu declară că atunci când Domnul Isus S-a înălțat la cer, El a dat daruri oamenilor. Apoi ne spune care au fost acele daruri: „Și El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, ... altuia puterea să facă minuni". Câteva din aceste daruri sunt printre noi astăzi. Sunt unii care au o abilitate naturală de a învăța, dar nu toți au aceeași abilitate ca învățători. Deci apostolul întreabă: „Oare toți sunt apostoli? Toți sunt proroci? Toți sunt învățători?". Nu. Apoi el ne spune că Dumnezeu le-a dat acestea Bisericii pentru un anumit scop. Care este scopul? Edificarea sfinților, pentru lucrarea de slujire, lucrarea de servire, servirea Corpului lui Cristos, „până vom ajunge toți ... la starea de om matur, la măsura staturii plinătății lui Cristos". Adică, Isus este Capul, deja glorificat; acum, El a dat aceste daruri Bisericii ca ei să se poată dezvolta unul pe altul ca diferiți membri ai Corpului lui Cristos, până ce întreg Corpul va fi completat. Dacă Dumnezeu, prin Isus, a dat aceste daruri speciale bisericii, noi înțelegem că este o parte din datoria Bisericii să folosească aceste daruri oriunde le-ar găsi. Deci nu ar fi cea mai înțeleaptă cale pentru un student al Bibliei să studieze Biblia singur. Dacă mulți au studiat Biblia mulți ani fără a descoperi mult, noi trebuie să vedem cum conduce Domnul, care este providența Domnului. Nu trebuie să luăm cuvântul sau judecata cuiva în această problemă; trebuie să ni se dovedească lucrurile, și Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie standardul pentru tot ce primim; dar dacă ajunge la voi în câteva secunde prin altcineva, este o altă chestiune. Ori de câte ori ajunge la voi, trebuie să verificați ceea ce primiți, și să vedeți dacă este în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu.

SUFERINȚĂ—Biserica pentru lume. (Q676-1)

Întrebare (1909)—1—Col. 1:24: „Mă bucur acum în suferințele mele pentru voi și, în trupul meu, împlinesc ce lipsește necazurilor lui Cristos pentru trupul Lui, care este Biserica". A suferit Pavel, și suferă Biserica acum pentru păcatele lumii?

Răspuns—Depinde în mare măsură de felul în care un gând intră și se dezvoltă în minte. Ce a vrut să spună cel care întreabă? Cuvintele sunt vehicule slabe pentru exprimarea gândurilor. Aceasta înțeleg eu a fi întrebarea, sau cel puțin voi răspunde în acest mod general, care cred că va acoperi subiectul.

Pavel a recunoscut că a fost invitat să devină un împreună-jertfitor cu Isus și să împlinească ce lipsește suferințelor lui Cristos. Pentru ce a suferit Cristos? Pentru orice ar fi suferit Cristos, Pavel voia să participe și el; el a vrut să completeze ce a mai rămas. Acum, pentru ce a suferit Cristos? „Cristos ... a suferit ... Cel Drept pentru cei nedrepți" (1 Pet. 3:18). El a murit pentru păcatele noastre; El a murit ca o jertfă pentru păcat. A murit Pavel și murim și noi în același fel? Răspund, desigur. Este acest lucru arătat în Scripturi? Este foarte clar arătat — n-ar putea fi arătat mai clar. Atunci de ce a spus apostolul, „pentru trupul lui care este Biserica"? Răspund că în acest fel Și-a dat viața Isus. Isus n-a suferit pentru neamuri și pentru oameni răi; El a dat totul pentru a servi Biserica. Modul în care vă petreceți viața și valoarea jertfei voastre sunt două lucruri diferite.

El trebuia să-Și pună viața ca jertfă, oricare ar fi fost modul; El a depus dreptul Său la viață, drepturile Sale pământești la viață; acestea au devenit o avere, un lucru de valoare în mâinile Sale, pentru a fi aplicat în folosul altcuiva, iar când El S-a înălțat la cer, l-a aplicat pentru Biserică. Vedem că acesta va trece prin Biserică la Israel, iar prin ei la lume — la toate familiile pământului. Dar remarcați, în timp ce El S-a jertfit în acest mod în Sfânta Sfintelor, valoarea jertfei Sale a fost alt lucru. Lucrul pe care trebuia să-l facă pe când era pe pământ a fost să-Și jertfească viața. Ei bine, El putea s-o jertfească tăind lemne sau în alte o sută de moduri. Ce a ales să facă? El a ales s-o folosească cât a putut de înțelept și profitabil. El Și-a jertfit-o pentru săraci și nevoiași, bolnavi, șchiopi și orbi, dându-le vitalitate de la Sine, după cum avea ocazie. Dar modul în care El Și-a folosit puterea nu are nimic de-a face cu valoarea sângelui jertfit. ȚINEȚI MINTE CELE DOUĂ IDEI. Una este jertfirea drepturilor pământești, care vor fi aplicate pentru noi, iar cealaltă, modul în care va muri, cum Își va folosi puterea etc. El putea să-Și petreacă tot timpul discutând în contradictoriu cu Fariseii și ei L-ar fi răstignit exact la fel. Dar dacă făcea așa, n-ar fi procedat în modul cel mai înțelept. El Și-a jertfit viața pentru Biserică, cei 500 pe care El i-a întâlnit după învierea Sa au fost cei pe care i-a servit în mod special.

Tot așa și voi și cu mine, în ceea ce ne privește pe noi nu este deajuns să zicem: Mi-am consacrat viața pentru lucrarea de prohibiție a alcoolului, sau să-mi servesc familia, sau să servesc pe una din bisericile nominale — nu voi trebuie să vă decideți cursul, cum vă veți petrece ziua de azi, de mâine etc. Dați totul Domnului, și apoi El ne spune aici, prin apostol, că ar fi cel mai bine să ne punem viața pentru Isus și ne dă un exemplu cum Și-a petrecut El viața. Voi înțelegeți că viața Sa a fost consacrată Domnului și că El trebuia să servească Biserica, și tot așa și noi. Dar valoarea jertfei este o parte, și modul în care va fi aplicată este o altă chestiune.

JERTFA PENTRU PĂCAT: Vă amintiți de Ziua Ispășirii care era la poporul evreu o dată pe an, a 10-a zi din luna a șaptea, li s-a spus să-și chinuie sufletele etc. Așa că toți evreii până astăzi, deși acum nu au preoți, și nu pot sărbători în mod potrivit această zi de ispășire, totuși ei în ziua a 10-a a lunii a șaptea își chinuie sufletele în sensul că postesc și se neagă pe sine. Ceea ce au făcut inițial au fost următoarele: Când sosea această zi a ispășirii, mai întâi Marele Preot ieșea afară și lua un vițel tânăr care era pentru sine. Nu-l lua de la popor; acesta era vițelul Marelui Preot care-l reprezenta pe el însuși, și după ce-l jertfea, aducea sângele în Sfânta și în Sfânta Sfintelor și-l stropea pe Capacul Ispășirii, pentru a face ispășire, pentru a face mulțumire pentru păcat. Vă amintiți că Capacul Ispășirii era împăciuitorul, care înseamnă locul de împăcare, sau locul de mulțumire. Acum, pentru ale cui păcate era făcută ispășirea cu sângele vițelului? Pentru păcatele lui însuși, corpul său și casa lui, casa lui Levi — ei erau casa lui. El era capul acelei seminții. Ce reprezintă ei? Corpul lui Cristos, care este Biserica. Când Isus a făcut ispășire pentru Sine, El a făcut ispășire pentru noi, Corpul Său, care este casa Lui, casa lui Levi, casa credinței — toți cei care cred în Domnul Isus Cristos și s-au întors de la păcat și caută să servească pe Domnul. A fost aceasta suficient pentru ei sau au avut nevoie de mai mult? Aceasta a fost suficient pentru ei. A fost mai mult decât le trebuia? Nu. Apoi ce urma? El ieșea și punea mâna pe unul dintre țapii de la ușa Cortului Întâlnirii și îl junghia, îl oferea, exact cum junghia vițelul, ca o jertfă pentru păcat. (Apropo, țapul nu era al lui, ci era luat de la popor, ceea ce reprezintă Biserica, luată din lume.) El junghia țapul, și țapul reprezintă pe aceia care sunt membri ai Corpului Său, și când îl junghia, trupul era ars afară din tabără și sângele era stropit exact cum era stropit și sângele vițelului, dar nu pentru aceiași oameni, ci pentru a face ispășire pentru toate celelalte seminții în afară de seminția lui Levi. Pavel și voi și eu putem participa în această a doua parte, ca și țap antitipic. Noi ne oferim la ușa Cortului Întâlnirii, apoi El ne face reprezentanții Săi, după aceea suferințele noastre sunt suferințele lui Cristos. Pentru că Dumnezeu v-a acceptat prin Cristos, suferințele voastre sunt socotite ca o parte din suferințele Lui; voi suferiți împreună cu El și pentru același lucru pentru care a suferit și El, și după aceasta nu mai sunteți țap. Intra țapul în Sfânta Sfintelor? Nu, și nici vițelul nu intra; amândoi se mistuiau afară din tabără, ceea ce reprezintă condițiile trupești sau pământești. Nici unul dintre ei nu intra în Sfânta Sfintelor. Ce intră în Sfânta Sfintelor? Domnul nostru Isus ca Nouă Creatură, conceput de Spiritul sfânt intră în Sfânta, și noi de asemenea când suntem concepuți de Spiritul sfânt.

Deci vedeți, Pavel a fost un membru al Corpului Său de jertfă, dar ca Preot Împărătesc, el a fost un membru al Corpului lui Cristos. Într-un sens al cuvântului ești pământesc și mori, și în alt sens ești o Nouă Creatură, un Membru al Corpului lui Cristos, aflându-te în Sfânta, mâncând din pâinea nedospită, având lumina Sfeșnicului de aur și oferind tămâie pe altarul de aur.

Apostolul vorbește despre această clasă a țapului sau a Bisericii atunci când spune: „Să ieșim deci afară din tabără, la El, purtând batjocorirea Lui" (Evr. 13:13). Amintiți-vă, cum a spus apostolul, „Căci trupurile animalelor al căror sânge este adus de marele preot în Locul preasfânt, ca jertfă pentru păcat, „sunt arse afară din tabără”" (Evr. 13:11). Nici o altă jertfă n-a fost arsă afară din tabără, numai jertfa pentru păcat. „Să ieșim ... la El", sau să fim o parte din jertfa pentru păcat. ACESTA ESTE PRIVILEGIUL NOSTRU, DACĂ-L PUTEM VEDEA.

SUFERINȚĂ—Referitor la noua sau vechea creatură. (Q678-1)

Întrebare (1909)—1—În legătură cu jertfa noastră, cine este cea care suferă, creatura nouă sau cea veche?

Răspuns—Aceasta este o altă întrebare dintre acelea care depind de punctul de vedere pe care-l ai când pui întrebarea sau când răspunzi la ea. În ceea ce privește corpul noii creaturi, el nu suferă niciodată nimic, din cauză că nu aveți nici un corp. În ceea ce privește mintea vechii creaturi, ea nu suferă pentru că dacă ești o creatură nouă, nu mai ai mintea veche. Atunci ce ai? Ai o minte nouă într-un vas pământesc, și amândouă în același serviciu. Mintea nouă are strâmtorările ei, iar trupul vechi pe ale lui, nu-i așa?

SUFERINȚĂ—Poate Iehova suferi? (Q678-2)

Întrebare (1909)—2—A suferit Iehova pentru jertfa făcută pentru păcatele lumii? Este posibil ca Dumnezeu să sufere?

Răspuns—Diferitele noastre feluri de minte, (pentru că nici măcar două nu sunt la fel), ne fac să folosim un limbaj diferit și să-i dăm o importanță diferită. Ce înțelegem noi prin suferință? Desigur Scrip­turile vorbesc despre Dumnezeu ca și cum El a suferit și ca și cum I-ar fi părut rău, totuși vouă și mie ne este greu să ne imaginăm cum poate Dumnezeu să sufere în modul obișnuit, să simtă durere. A simți durere înseamnă a avea ceva în neregulă cu organismul. De exemplu, dacă ai funcțiile normale, și cineva te-ar pișca, te-ar durea pentru că ar fi o anumită distrugere din cauza pișcăturii. Dacă ai tristețe în inimă, atunci te doare. De exemplu, se spune: O, îmi pare atât de rău, m-a durut atât de mult acest lucru. Din acest punct de vedere noi nu putem înțelege cum poate Dumnezeu suferi din moment ce Dumnezeu este nemuritor, neschimbător, și de aceea nu poate suferi în nici o măsură. Dacă I s-ar putea deranja organismul atunci ar putea suferi. Atunci de ce vorbește Biblia că se întristează? Noi răspundem, din două motive. (1) El vrea ca noi să știm ce este spre plăcerea Lui și ce nu este spre plăcerea Lui. (2) El coboară la nivelul înțelegerii noastre așa încât să putem înțelege, așa încât noi să ne putem forma o concepție rezonabilă despre ceea ce Lui nu I-ar plăcea.

Întrebarea pare să implice ceva cu privire la Domnul nostru Isus. A suferit mult Tatăl atunci când a dat pe Fiul Său, după cum spun unii că Tatăl a suferit mai mult decât Fiul? Eu nu gândesc așa, dragi prieteni. Știind sfârșitul de la început, cred că Tatălui i-a plăcut să facă ce a făcut și El a știut ce rezultat va avea fiecare lucru; cred că Tatăl a fost mulțumit și fericit de jertfa Fiului Său, și a vrut, și a avut o deplină aprobare a propriei Sale voințe și judecăți, altfel niciodată n-ar fi făcut ceva de genul acesta — El n-a fost prins într-o cursă și a fost nevoit să facă ceva, ci a cunoscut sfârșitul de la început. De aceea în sensul nostru de suferință, de durere, dezintegrare a puterilor nervoase și vitale, Tatăl nostru Ceresc nu are o astfel de suferință, nici n-ar putea decât în sensul că a avut compătimire pentru Fiul Său și pentru noi, pentru că El vrea ca noi să știm că El nu este rece ca o piatră, că nu are compătimire, ci că are compătimire și în inima Lui plină de compătimire și iubire El a compătimit cu Domnul nostru Isus. Noi nu vrem să pierdem din vedere compătimirea Tatălui. „Cum se îndură un tată de copiii lui, așa se îndură Domnul de cei ce se tem de El".

SUFERINȚĂ—Cum suferă Noua Creatură. (Q679-1)

Întrebare (1915)—1—(Rom. 8:18) „Eu socotesc că suferințele din timpul de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care va fi descoperită față de noi". Cum suferim noi cu Cristos? Și cine suferă, creatura veche sau creatura nouă?

Răspuns—Din punctul de vedere al Bibliei vechea creatură este moartă de când am venit în familia lui Dumnezeu. Aceasta este singura condiție pe baza căreia suntem primiți în familia lui Dumnezeu. Dacă cineva oferă lui Dumnezeu jumătate, nouă zecimi, sau nouăzeci și nouă de sutimi, nu va fi acceptat. Singura condiție pe baza căreia suntem acceptați de Domnul este o predare deplină a voinței noastre. Și această predare a voinței este socotită ca moartea voinței — a vechii voințe. Deoarece voința poartă portmoneul etc. — toate — atunci propria voastră voință este moartă. Și când acceptați în loc voința Domnului, Biblia spune în mod foarte potrivit, „Voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu" (Col. 3:3).

Această Nouă Creatură, această nouă ființă, este cea care trebuie să sufere cu Isus, să participe la suferințele lui Cristos. Aceste Noi Creaturi sunt membri ai Corpului lui Cristos, care este Biserica. Și ca membri ai Corpului lui Cristos toți trebuie să sufere împreună cu Capul. Când degetul tău suferă, o parte a corpului tău suferă. Deci când tu suferi, o parte a Corpului lui Cristos suferă. Orice suferință pe care o avem din cauză că suntem membri în Corpul Său este o parte din suferințele lui Cristos. De aceea, orice te-ar costa ca să-ți predai voința, să o ții supusă lui Dumnezeu, să fi credincios principiilor pe care le reprezintă Cristos, toate acestea sunt o parte din suferințele lui Cristos.

Noua Creatură este cea care suferă, pentru că Noua Creatură are personalitatea. Nu mai este o personalitate a creaturii vechi. Totuși Noua Creatură nu suferă ca Nouă Creatură, ci prin trup.

Veți întreba, „Are Noua Creatură trup?" Apostolul răspunde că da. Deși noi am fost socotiți morți după trup, totuși trupul recunoscut mort a fost însuflețit prin puterea lui Dumnezeu pentru a-L servi pe El; pentru că noi suntem înviați cu Cristos să umblăm în înnoirea vieții (Rom. 6:11). Dar acum corpul nostru este socotit ca și corp al Noii Creaturi și Domnul lucrează cu noi doar ca Noi Creaturi.

De ce avem noi acest trup de carne? Pentru că dacă nu l-am avea nu am avea nici un fel de corp. Timpul când vom primi corpul nou este la învierea noastră. Atunci ne va veni „schimbarea" și vom primi corpuri spirituale; dar singurul corp pe care-l putem avea acum este corpul de carne din prezent. Deci, acest trup este socotit mort și apoi socotit că a înviat cu Cristos, iar acest trup al nostru care suferă aparține acum Noii Creaturi. Noua Creatură suferă prin cortul ei pământesc, trupul. Așa a fost și cu Isus. El Și-a predat viața pământească; a fost socotit mort când S-a consacrat la Iordan. Apoi timp de trei ani și jumătate trupul Său a suferit moartea reală care i-a fost socotită la început. De aceea, suferințele lui Isus au fost suferințe în trup, pentru că nu-și primise încă noul Său corp.

Noul corp nu va suferi, dar atâta timp cât suntem în carne vom avea această suferință, pentru că prin suferințele cărnii este încercată și probată noua minte în privința loialității noastre față de Dumnezeu; și cu prețul cărnii ne dovedim vrednici de Chemarea de sus cu care am fost chemați. Dacă cineva se retrage de la suferințe, el se retrage de asemenea de la coroana gloriei și nu va domni cu Cristos (Evrei 10:38).

SUFERINȚĂ—Suferințele creștinilor supravegheate divin. (Q680-1)

Întrebare (1915)—1—Suferințele pe care le-am avut înainte de a veni la Adevărul Prezent ne sunt de folos nouă ca creștini?

Răspuns—Nu știu ce are în minte cel care întreabă. Întrebarea pare să implice că el se referă la o clasă care sunt deja creștini. Dacă acesta este gândul lui și dacă se referă la suferințele pe care le avem ca creștini înainte de a primi lumina Adevărului Prezent, aș spune, „Da". Toate suferințele unui creștin sunt sub supraveghere divină, și cred că mulți dintre noi, înainte de a veni în Adevărul Prezent, am avut anumite experiențe de încercări și dificultăți care ne-au adus o mare binecu­vântare și ne-au pregătit să primim Adevărul. Am cunoscut mulți care mi-au spus experințele lor în această direcție. Ei erau atât de implicați în afaceri încât nu și-ar fi făcut timp să studieze Adevărul.

Am cunoscut un domn care se ocupa de comerțul cu alimente, de exemplu. El era creștin și a cumpărat cele șase volume de Studii în Scripturi. Dar nu și-a putut face timp să le studieze. El n-a înțeles că cea mai mare afacere din lume este aceea a Domnului. Comerțul cu alimente era cea mai mare afacere a lui până atunci. Domnul, plin de har, l-a lăsat să-și rupă piciorul. El a trebuit să rămână liniștit până ce oasele s-au sudat. Mi-a spus mai târziu că concediul forțat a fost cel mai bun timp din viața lui, pentru că a citit cele șase volume. Înainte de aceasta niciodată n-a avut timp; după aceea, întotdeauna a avut timp.

La fel a fost și cu o anumită soră. Această soră mi-a spus într-o zi, „Eram tare nedumerită odată de ce a lăsat Domnul ca mâinile mele să fie schilodite de reumatism. Până atunci am fost foarte activă tot timpul, am croșetat, am cusut sau am făcut altceva. Apoi mâinile mele s-au deformat de reumatism, după cum le vezi. N-am putut croșeta sau coase sau face altceva; mâinie mele erau nefolositoare. În final am aflat că dacă mă străduiesc, mă pot descurca să întorc paginile unei cărți; și am început să citesc. După ce am citit un timp, mi-a venit gândul, Dum­nezeu a lăsat ca mâinile tale să se deformeze așa încât să poți citi".

Acestea sunt unele căi prin care diferite persoane din poporul Domnului au fost binecuvântate și ajutate să vină în Adevărul Prezent. Dumnezeu are un anumit mod de a proceda cu copiii Săi. Dacă suntem ai Lui, atunci următorul lucru este să fim pe deplin supuși voinței Lui și să fim bucuroși să urmăm providențele Sale.

SUFERINȚE—Ale lui Cristos; referitor la păcatele omenirii. (Q681-1)

Întrebare (1916)—1—Suferințele lui Cristos au făcut ispășire pentru păcatele omenirii?

Răspuns—Nu, moartea lui Isus a fost pentru păcatul inițial. Păcatul inițial a fost lucrul care a venit asupra noastră prin Tatăl Adam, și toate păcatele de mai târziu, multe dintre ele au venit din cauza imper­fecțiunilor cărnii care sunt moștenite din cauza păcatului inițial, și în măsura în care slăbiciunea ta și a mea sunt rezultatul păcatului inițial în acea măsură toate aceste păcate sunt incluse, pentru că ele sunt o parte din păcatul inițial și nu o parte din păcatul făcut din proprie inițiativă. Păcatul lumii — despre acela Ioan Botezătorul spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!" (Ioan 1:29). Acest păcat al lumii este păcatul care a venit prin Adam și care s-a răspândit printre copiii săi. Toate acele păcate care sunt din slăbiciunea lui Adam, moștenite prin Adam, pot fi iertate, dar acelea făcute cu voia de noi vor trebui să primească lovituri.

SUFLARE—Domnul a suflat peste ei. (Q45-1)

Întrebare (1905)—2—Ce se înțelege din Ioan 20:22 când spune că Domnul nostru a suflat peste ei etc.?

Răspuns—Domnul nostru le-a dat o învățătură pantomimică (prin gesturi). El a vrut ca ei să înțeleagă faptul că trimițându-i, ei să nu exercite o putere ce le aparținea lor, ci puterea lui Dumnezeu prin ei, prin urmare, El le-a dat ilustrația suflării, sau spiritului Său, pe care a vrut să-l transmită lor. El a făcut aceasta ca model al puterii, influenței sau minții spiritului Său în ei, prin care ei să scoată diavoli, să vindece bolnavi etc., în numele Său.

SUFLET—Definiția biblică. (Q666-3)

Întrebare (1913)—1—Ce este sufletul, din punctul de vedere al Bibliei? Este el nemuritor?

Răspuns—Aceasta este o întrebare cuprinzătoare pentru o adunare de întrebări. Ar trebui o oră să discutăm cum se cuvine despre suflet. Vă voi spune ce a spus un episcop metodist și poate că aceasta va fi de mare valoare pentru unii. I s-a cerut să dea o definiție, și a spus, „Un suflet este fără corp, fără formă sau părți; nu are nici interior nici exterior și poți pune un milion de suflete într-o coajă de nucă". Putea spune tot atât de bine o sută de milioane sau un miliard, pentru că episcopul practic a descris ceea ce înseamnă nimic. Fără interior și fără exterior — aceasta este nimic. Fără corp, formă sau părți — aceasta este nimic. Cum poți umple o coajă de nucă cu tot felul de nimic?

După Biblie sufletul este un lucru foarte diferit. Noi găsim că oamenii, discutând aceste lucruri, folosesc cuvintele suflet și spirit alternativ, uneori pe unul și alteori pe celălalt. Dar Biblia face distincție, și noi nu trebuie să amestecăm acești termeni. Voi știți ce este corpul și ce este spiritul vieții. Corpul lui Adam a fost format din țărâna pământului. Aceea a fost forma lui. Dumnezeu i-a suflat în nări suflarea vieților (plural), suflare obișnuită fiecărei creaturi vii. Diferența dintre Adam și celelalte creaturi n-a fost în suflare, sau în spiritul vieții. Omul a avut același fel de spirit de viață. Diferența a fost că omul a avut un organism mai fin. De unde știm? Puneți un om lângă un câine. Uitați-vă la capul lor. Unul este teșit spre spate; nu există loc pentru calitățile intelectuale, sau cel puțin un loc foarte mic pentru aparatul de gândire pe care îl are omul. El are creier mai mare decât câinele. Dacă am putea face un câine cu un cap la fel ca al omului, el ar gândi ca și un om. Dar Dumnezeu n-a înzestrat câinele sau alt animal cu aceeași capacitate ca a omului. Omul a fost după asemănarea lui Dumnezeu, pentru că a primit puteri mintale superioare. Când suflarea de viață a intrat în organism, omul a început să-și miște brațele și mâinile, creierul a început să lucreze, a început să gândească. Biblia îl numește ființă, persoană; nu corp, nu viață, ci lucrul care rezultă din acestea, sufletul. Biblia întotdeuna se adresează sufletului, nu corpului. Voi nu v-ați gândi niciodată să vorbiți cu mâna mea. Ați gândi, „Ce știe mâna despre aceasta?" Voi nu vă adresați creierului meu, ci intelectului meu. Creierul este centrul puterii intelectuale. Acelei puteri vă adresați și nu creierului fizic. Vă adresați mie, o persoană care gândește.

Imediat ce iese suflarea vieții, corpul va fi ca înainte. Scânteia vieții trecând, nu mai există suflet. Unde merge sufletul? Nu merge nicăieri. Avem o lumânare. Sufli lumina (nu afară pe geam), vreau să spun că o stingi. Ea nu merge în alt loc, ci pur și simplu se stinge. Așa este și cu omul. Când este stinsă scânteia vieții, sufletul este mort. Biblia spune că sufletul doarme, folosind o figură de stil foarte frumoasă. Dumnezeu S-a îngrijit de o viață viitoare. Noi spunem pe de o parte că omul este mort și pe de alta spunem că doarme doar, pentru că Dumnezeu a promis că va fi trezit. Nu corpul va fi trezit; el se va întoarce în țărână și spiritul se va întoarce la Dumnezeu care l-a dat. Dar cum poate spiritul să se întoarcă la Dumnezeu dacă nu se strecoară în vreun fel? Spiritul vieții este privilegiul sau puterea vieții. Acest privilegiu a fost dat Tatălui Adam pe anumite condiții. Imediat ce a violat condițiile a pierdut privilegiul. El n-a murit în acel minut. Dumnezeu i-a permis să rețină scânteia vieții cât a putut și să se lupte cu spinii și pălămida, dar când a murit aceasta n-a mai fost a lui. Ea a fost în mâinile lui Dumnezeu, ca și cum i-ai da unui om o posibilitate de alegere în legătură cu ceva ceva. Să presupunem că eu îți dau posibilitatea să iei haina mea până mâine dimineață. Apoi voi spune, termenul a expirat; privilegiul s-a terminat. Așa că omului i s-a dat privilegiul de a trăi dacă continua să fie în armonie cu Creatorul. Acel drept care i-a fost dat a trecut la Dumnezeu când omul a murit; n-a mai fost dreptul său. Când s-au născut copiii lui Adam, ei au avut doar scânteia de viață pe care el le-o dăduse. Când au murit dreptul lor de viață s-a întors la Dătătorul de viață.

Cum pot ei obține vreodată viață? S-a pregătit o altă cale, prin marea iubire a lui Dumnezeu; și numai prin aprecierea marii iubiri a lui Dumnezeu va avea cineva viață din nou. Cel care are pe Fiul are viață, și cel care nu are pe Fiul nu va vedea viața. Întregul aranjament este legat de Cristos. Când Cristos va veni să-Și stabilească Împărăția și va veni timpul pentru trezirea celor morți, toți vor învia din moarte. Nu înseamnă că corpul va fi trezit; elementele lui sunt împrăștiate pe pământ. Biblia spune că Dumnezeu va restabili sufletul. „Nu vei lăsa sufletul meu Locuinței Morților" (Fapt. 2:27). Dumnezeu a înviat pe Isus dintre morți; nu a lăsat sufletul Lui în moarte. Așa că fiecare suflet uman va fi înviat, dar nu corpul.

Un necredincios a propus o întrebare. Un om a murit și a fost îngropat la rădăcina unui copac mare. După ani de zile s-a ivit ocazia să se sape la rădăcina acelui copac și s-a văzut că rădăcinile au absorbit corpul și au luat forma corpului omului. Copacul a fost folosit în diferite scopuri; unele părți au fost transportate în diferite părți ale țării, și cum poate acel om să-și capete corpul înapoi? Cum poate Dumnezeu învia acel corp? El s-a poticnit în idei pe care Dumnezeu nu le-a pus niciodată în Biblie. Scripturile ne informează că Dumnezeu îi va da acelui om un corp după cum îi place Lui. Cei care sunt din Biserică vor avea corpuri spirituale, iar lumea va avea corpuri umane. Ceea ce garantează Domnul este că sufletul, ființa, va veni înapoi. Dumnezeu Se va îngriji ca corpul produs să fie o copie perfectă a celui care a intrat în mormânt.

SURORI—Participând la adunări de rugăciune. (Q660-2)

Întrebare (1905)—1—Ai sfătui ca surorile să ia parte la rugăciune la adunările noastre?

Răspuns—Ce spun Scripturile? Apostolul spune că surorile au participat la rugăciune. „Orice femeie care se roagă ... cu capul des­coperit, își necinstește capul" (1 Cor. 11:5). Să nu credeți că voi lua de la surori vreun drept pe care Scriptura îl recunoaște.

SURORI—Restricții în Volumul șase. (Q660-3)

Întrebare (1910)—1—Am fi bucuroși să știm dacă restricțiile din Volumul șase puse asupra surorilor se referă la studiile biblice, unde sunt prezenți frați. Te rog spune-ne la ce fel de întruniri se aplică aceste restricții.

Răspuns—Este, bineînțeles, mai curând o ipoteză în privința celor avute în minte de apostol când s-a referit la acestea. Ceea ce credem noi a fi o interpretare rezonabilă a cuvântului, este că el se referă la întruniri de natură publică, nu la acelea cu caracter de studii biblice. Gândul nostru este că el se referă în special la întrunirile publice nu la cele private sau semi-private. Totodată, dacă eu aș fi o soră într-o adunare, dacă ar fi una mică, m-aș simți liberă să pun orice întrebări când ar fi ocazie, și dacă la vreo întrebare nu s-a răspuns pe deplin, după judecata mea, m-aș simți liberă să mă exprim asupra subiectului într-un mod indirect spunând ceva de genul: Cum ar fi acest răspuns, acest gând în acord cu o întrebare ca aceasta și aceea? Astfel cred că aș face tot atât de mult ca și cum aș ține un întreg discurs asupra subiectului, și astfel l-aș deschide pentru alții, punând o întrebare. Eu nu înțeleg că restricțiile apostolului au fost la a pune întrebări. Dacă aș fi soră m-aș simți liberă să pun întrebări și mi-aș conserva influența, și aș simți că o folosesc spre bine punând-o într-o astfel de formă, mai degrabă decât să spun, Nu sunt de acord, cred că aceasta este așa și așa. Aș întreba, Cum este în acord acest lucru cu aceasta și aceea? Dacă nu este clar arătat, aș spune, Cum poate fi în acord aceasta cu aceea și cu cealaltă? Dacă oamenii mi-ar permite să pun întrebări, aș putea merge în toate bisericile și curând să le întorc cu capu-n jos. După înțelegerea mea nu este vreo restricție specială, dar în unele privințe este într-adevăr în avantajul surorilor de a pune întrebările în poziția aceasta de femeie.

SURORI—Să învețe fără a uzurpa autoritatea. (Q661-1)

Întrebare (1910)—2—Femeii nu-i dau voie să învețe pe alții, nici să se ridice mai presus de bărbat (1 Tim. 2:12). Se poate înțelege din aceasta că o femeie poate învăța dacă nu se ridică mai presus de bărbat?

Răspuns—Ei bine, să presupunem că eu sunt soră și m-am mutat în alt loc și vreau să-mi folosesc influența prin împărțirea de pliante etc., și să presupunem că unii dintre vecinii mei se adună și zic, Vrem să ne spui mai multe despre aceasta; eu aș înțelege că ar fi voia Domnului să le spun tot ce știu, dar cât se poate de modest, ceea ce este la fel de potrivit și pentru un frate. Aș încerca să aduc tot adevărul și lucrurile pe care le cunosc, iar faptul că unii vecini care nu au cunoștință despre adevăr ar fi bărbați, nu m-ar împiedica să le explic chestiunea dacă mi-ar cere. Cred că este chiar foarte potrivit.

SURORI—Referitor la a cere binecuvântarea la masă. (Q661-2)

Întrebare (1910)—3—Similar, ce să facem acasă la masă când cerem binecuvântarea asupra hranei? Poate că tatăl nu s-ar gândi niciodată să ceară binecuvântarea. Eu, soția, am avut obiceiul să cer binecuvântarea. Să continui să cer binecuvântarea?

Răspuns—Da, dacă el este de acord, dacă îi place. Așa că i-aș spune soțului, Pot cere binecuvântarea, ești de acord? Dacă soțul nu este creștin l-aș recunoaște totuși ca și cap al familiei, și ca atare, în loc de a spune, Voi cere binecuvântarea și tu nu poți zice nimic în legătură cu aceasta, cred că celălalt mod ar fi mai bun — Soțule, ai vreo obiecție la aceasta? Dacă el ar spune, Sunt de acord, atunci ai autoritatea, și nu-ți asumi autoritatea în nici un sens al cuvântului.

SURORI—Referitor la participarea la studiul biblic. (Q662-1)

Întrebare (1910)—1—Să ia parte surorile la studiul biblic pe capitole și versete, după cum ai sfătuit?

Răspuns—Dacă găsiți ceva în Volumul 6 care vorbește despre acest punct, eu nu știu despre nici o schimbare a gândului meu față de ce e scris acolo. Aș presupune că sentimentul general din spatele instruc­țiunilor apostolului pare să fie acesta: că în Biserică bărbatul reprezintă Capul și de aceea este un tip al lui Cristos, care este Capul Bisericii. Acum, Biserica nu trebuie să învețe pe Cristos, ci Cristos trebuie să învețe Biserica, așa că în legătură cu ilustrația despre bărbat și femeie, n-ar fi pentru femeie să învețe pe bărbat. Aceasta pare să sugereze apostolul. Ar fi o greșeală să mergi la extremă, ca unii dintre prieteni, care spun că aceasta se referă la învățarea în școli, sau altele. Apostolul vorbește despre Biserică și nu despre familie. Este drept că mama trebuie să instruiască familia și acest lucru trebuie să fie menținut și nimic din ce spune apostolul, după înțelegerea mea, nu este contrar acestui lucru, dar în Biserică „femeia să nu vorbească" spune apostolul. Nu eu spun aceasta. Unii din prieteni cred că eu spun aceasta. Vreau să știți că nu-i așa. Cred că mai curând aș fi fost înclinat să merg la extremă, să le dau prea multă libertate. Eu nu sunt lăsat să aleg în această chestiune, și nici tu frate sau soră. Dacă eu aș fi în locul unei surori, aș vrea să fac voia Lui și El ar fi mulțumit dacă I-aș face voia. De aceea cred că în adunări publice, în Biserică, surorile ar face bine dacă ar lua o poziție secundară și să fie relativ tăcute. Eu înțeleg că la o întrunire mică unde se pun întrebări n-ar fi greșit pentru o soră să pună o întrebare. Mă gândesc că dacă eu aș fi soră și aș fi lăsată să pun o întrebare, dacă aș avea ceva adevăr de arătat, n-aș avea probleme să pun astfel de întrebări care ar scoate adevărul la suprafață. Dacă prietenii noștri de la diferitele denominații ne-ar permite mie și vouă să mergem la unele dintre adunările lor și dacă am fi lăsați să le punem unele întrebări, le-am putea da multă învățătură foarte repede.

SURORI—Să conducă în rugăciune. (Q662-2)

Întrebare (1911)—2—Este nescriptural ca o soră să conducă în rugăciune o adunare de rugăciune?

Răspuns—Scripturile nu dau surorilor aceeași proeminență în închinarea publică cum dau fraților. Femeia reprezintă Biserica, în timp ce bărbatul reprezintă pe Cristos; după cum spune apostolul, „Cristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este Capul lui Cristos" (1 Cor. 11:3). În această ordine prin urmare, Sacripturile învață că femeia, care reprezintă Biserica, trebuie să asculte de Domnul. Cu alte cuvinte, în serviciul public surorile trebuie să aibă locul cel mai puțin proeminent. Acesta nu înseamnă, după înțelegerea mea, că o soră nu trebuie să se angajeze în rugăciune. Cred că într-o adunare publică ca aceasta, ar fi foarte nepotrivit pentru o soră să conducă în rugăciune. Dacă ar fi o adunare la o casă, sau o adunare mică, un cerc mic, sau un cerc familiar, și i s-ar cere să conducă în rugăciune, înțeleg că ar fi cu totul potrivit; și dacă mi-ar fi pusă vreo întrebare referitoare la acoperirea capului, aș spune că apostolul zice, „Da" — că dacă ea se roagă, trebuie să poarte o acoperitoare pentru capul ei — „nu numai părul" după cum spune apostolul, ci dacă poartă ca acoperitoare părul să mai poarte o acoperitoare în plus. Aceasta, spune el, este pentru a arăta că ea recunoaște că nu este capul și în acest sens al cuvântului ea reprezintă Biserica, care nu pretinde să vorbească, ci mai curând să asculte pe Domnul.

SURORI—Să răspundă la întrebări fără a li se cere să răspundă. (Q663-1)

Întrebare (1912)—1—Este scriptural ca surorile să răspundă la întrebări sau să dea referințe scripturale dacă nu li se cere aceasta în mod special de către un bătrân?

Răspuns—Gândul meu ar fi că aceasta nu înseamnă a învăța. A răspunde la o întrebare la un Studiu Bereean nu înseamnă a învăța. Dacă cineva dintr-o clasă de la școală dă un răspuns învățătorului, acel școlar nu devine învățător, nu-i așa? Aceasta arată cât de clar a înțeles el lecția. În această chestiune a Studiilor Bereeane ar fi foarte potrivit ca fiecare dintre prietenii prezenți să participe. Unele răspunsuri ale surorilor sunt într-adevăr foarte bune. Dacă ne gândim la lecție vom avea un răspuns, și de ce să-l reținem, indiferent că cel care are răspunsul este un frate sau o soră?