DE LA MALTA LA ROMA

Fapte 28:11-24, 30, 31

Călătoria spre Roma îndeplinită — Întâlnirea cu frații — Noi mărturii de iubire frățească — Sf. Pavel cheamă împreună la Roma pe conducătorii evreilor — Evanghelia vestită și expusă — Ca de obicei, unii au refuzat să accepte mesajul.

„Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede”. Rom. 1:16

W.T. 1916 (pag. 314-316)

Primăvara devreme, în anul 60 d. Hr., sutașul Iulius cu soldații săi din detașamentul Augustian au pornit din Malta spre Roma cu Sf. Pavel și cu alți prizonieri pe altă corabie, Luca și Aristarh însoțindu-l pe apostol. Călătoria s-a efectuat fără incidente deosebite, acostarea făcându-se în Golful Neapole, la Puteoli, portul la mare al Romei care este la două sute patruzeci km. în interior. Aici au zăbovit șapte zile, sutașul așteptând ordine de la Roma cu privire la predarea prizonierilor săi.

Această întârziere i-a oferit Sf. Pavel posibilitatea să întâlnească un mic grup de creștini care locuiau în Puteoli. Fără îndoială că a folosit ocazia și pentru a trimite vorbă creștinilor care locuiau în Roma, cărora în mod repetat le declarase că dorea să-i întâlnească și pe care Domnul îi promisese că-i va întâlni. Călătoria spre Roma s-a făcut pe jos. Pe drum, apostolul a fost în mod frecvent încurajat de dovezile de iubire creștinească a fraților. Unii dintre ei l-au întâlnit în Forul lui Apius, la șaizeci și nouă km. distanță de Roma, iar o altă delegație l-a întâlnit la Cele trei Cârciumi, la patruzeci și opt km. de marea cetate.

Mulți generali renumiți veniseră cu trupele lor pe același drum spre cetatea imperială să primească onoruri și aplauze. Dar puțini predicatori au avut așa de mari onoruri cum i-au fost acordate Sf. Pavel. Călătoria spre și de la Roma a fost de nouăzeci și șase km. pentru o delegație și de o sută treizeci și opt km. pentru cealaltă; și relatarea ne arată că prin aceste manifestări de interes iubitor, apostolul a luat cunoștință de adevăratul spirit de fraternitate printre creștinii din Roma. Fără îndoială că frații au venit în călătorie pentru propria împrospătare și bucurie, nedându-și seama, poate, că apostolul avea nevoie de această dovadă a iubirii lor.

Comentând în aceste privințe, un scriitor înzestrat spune: „Uităm adesea că oamenii mari sunt adesea foarte singuri; și deși ezităm să le spunem cuvinte amabile, totuși cuvintele de recunoaștere a ceea ce au făcut sunt încurajatoare pentru cei care primesc mai multă critică decât laudă. Cu câteva zile în urmă, un editor mi-a arătat o scrisoare pe care tocmai o primise de la o persoană care deținuse aproape cea mai înaltă poziție în zestrea poporului american, mulțumindu-i pentru cuvintele amabile dintr-un editorial recent. Prietenul meu spunea că la început a fost uimit ca unui așa mare om să-i pese de ceea ce ar putea el spune, dar că, mai gândindu-se, a înțeles valoarea aprecierii generoase chiar și la cei mai mari și mai înțelepți oameni”.

În propria casă închiriată

Faptul că nu era nici o acuzație cu caracter fals împotriva lui Sf. Pavel și, în plus, faptul că sutașul care-l avea în grijă în timpul călătoriei i-a devenit prieten, erau motive suficiente ca apostolul să nu fie tratat ca un prizonier obișnuit, ci să i se permită să trăiască în propria casă închiriată, în grija unui soldat de care era legat ușor. Deși nu era în libertate să meargă, totuși îi era îngăduit să-și primească prietenii și pe alții care apelau la el.

Este greu să se estimeze cât de mult a avut de-a face providența divină cu aceste aran-jamente. Mai mult, soldatul de pază era schimbat la câteva ore, așa încât apostolul venea probabil în contact cu cel puțin șase în fiecare zi. În acest fel, treptat a venit probabil în contact apropiat cu întreaga gardă imperială și astfel mulți au luat cunoștință de învățăturile și exemplul creștin. Se pretinde că prin acești soldați a fost dus mesajul evanghelic în Franța, Germania și Marea Britanie. Cu adevărat, „Dumnezeu lucrează pe căi misterioase”.

Sf. Pavel trebuie să fi avut unele mijloace financiare. Se presupune că el ajunsese la moștenirea sa înainte de aceasta. Scripturile dau de înțeles că Felix îl ținuse prizonier în Cezareea în speranța primirii unei mite pentru eliberarea lui, ceea ce implică unele cunoștințe cu privire la finanțele Sf. Pavel.

Propovăduind evreilor din Roma

Servul Domnului n-a fost încet în a-și folosi privilegiile acordate de Dumnezeu. El nu știa când puteau să-i fie luate. Întâi, desigur, s-a întâlnit cu frații creștini. Dar chiar în a treia zi după sosirea lui la Roma a trimis după conducătorii evrei și după reprezentanții sinagogii, pentru că în acel timp existau șapte sinagogi în cetatea imperială. El dorea să le dea informații de la prima mână în privința aflării lui acolo, și ca prizonier. Apoi voia să le propovăduiască Evanghelia lui Cristos.

Conducătorii evrei i-au acceptat invitația și l-au vizitat pe apostol. Fără îndoială, ei au venit în grabă pentru câteva motive. Întâi, evreii din Roma fuseseră supuși persecuției, care cu câțiva ani în urmă scosese pe Aquila și pe Priscila din cetate. Această persecuție scăzuse acum într-o măsură, dar fără îndoială lăsase inimile evreilor într-o stare mult mai umilită decât ar fi fost altfel. Al doilea, fără îndoială că pe evrei îi interesau un compatriot în necaz, în special unul pe care l-au găsit a fi așa de deosebit tratat de guvernul roman, unul căruia i se acorda așa de mare libertate cum avea Sf. Pavel.

Era desigur providența Domnului în această problemă, iar forma specială de detenție era evident favorabilă cauzei pe care o reprezenta. Evreii desigur se fereau să stârnească agitație împotriva unuia care, deși prizonier, ((43)) era tratat cu așa considerație, unul care era sub protecția directă a unui soldat și pentru violență împo-triva căruia ar fi direct răspunzători lui Iulius, presupus a fi fost prefectul Pretoriului —„căpitanul gărzii”.

Sf. Pavel a explicat oaspeților săi că deși prizonier la insistența evreilor din Palestina, el n-a fost neloial națiunii sale sau obiceiurilor ei. Fusese declarat nevinovat la Curtea Romană, dar fusese obligat să apeleze la Cezar pentru siguranța sa. Totuși, chiar și atunci, nu aducea nici o acuzație împotriva concetățenilor săi. El a propus cu bucurie să le explice vestea bună că mult așteptatul Mesia, pe care se bazau așteptările evreilor venise.

Remarcați înțelepciunea apostolului în mânuirea subiectului său. Nu numai că n-a arătat nici o asprime a sentimentului către cei care fuseseră cauza întemnițării lui, dar a și declarat ascultătorilor săi că suferea închisoare din cauza loialității sale față de Israel și față de speranța lui Israel. Amabilitatea adesea naște amabilitate. Conducătorii evrei au răspuns în termenii cei mai politicoși că ei nu cunoșteau nimic împotriva apostolului și ar fi încântați să-i audă povestea de pe propriile buze. Totuși ei au admis că aveau unele prejudecăți împotriva doctrinelor pe care el le susținea, deoarece aveau rapoarte nefavorabile referitoare la creștinism, „căci pretutindeni se vorbește împotrivă-i”.

Mărturisind pentru împărăția lui Dumnezeu

În ziua hotărâtă evreii au venit să audă mesajul apostolului. El a citat, a explicat și a expus de dimineața până seara, arătând din lege și din profeții că Isus este Mesia, că acum El adună o sămânță spirituală a lui Avraam pentru a-I fi împărăție; că atunci când această clasă a împărăției este completă, ea va fi glorificată în întâia înviere și că atunci va începe lucrarea destinată seminței lui Avraam — binecuvântarea tuturor familiilor pământului. — Gal. 3:8, 16, 29

Fără îndoială, apostolul a făcut deasemenea o prezentare a purității vieții și învățăturilor Domnului nostru și a relatat faptele care dovedesc învierea Lui din morți. Fără îndoială, el a mărturisit că Domnul nu mai era om, ci o ființă spirituală glorioasă a cărei prezență, văzută de Sf. Pavel însuși, strălucea mai presus de strălucirea soarelui în miezul zilei. Fără îndoială, deasemenea, el a scos în relief înalta chemare a bisericii și a explicat că această posibilitate de a deveni Israel spiritual a fost acordată înaintea tuturor Israelului natural și că neamurile, totuși, conform cuvintelor profeților vor fi chemate să completeze numărul ales pe care Dumnezeu l-a predestinat pentru această glorie. Fără îndoială, el a arătat că chemarea implica acum suferință, sacrificiu și negare de sine din partea celor care voiau să împărtășească gloriile împărăției cerești atunci când va fi stabilită la a doua venire a lui Mesia și la învierea bisericii celei adevărate. — Rom. 8:28-30, 17-19

Când unii din audiență au refuzat mesajul, Sf. Pavel a căutat să-i influențeze mai departe, sau cel puțin să-i influențeze pe cei care credeau, citând din profetul Isaia (6:9, 10), arătând că Dumnezeu știuse dinainte și prezi-sese că majoritatea evreilor vor respinge mesajul când va ajunge la ei. După cum a spus Domnul nostru despre ei: „Veți auzi cu urechile voastre și nu veți înțelege, veți privi cu ochii voștri și nu veți vedea”. Apostolul nu era răspunzător de efectul adevărului asupra ascultătorilor săi. El dorea cu seriozitate să le facă bine și a folosit cele mai bune străduințe ca să prezinte înțelept adevărul. Atunci res-ponsabilitatea revenea pentru ascultători, nu pentru Sf. Pavel, nici pentru Domnul.

Apostolul nu voia să spună că aceia care sunt surzi pentru Evanghelie vor fi chinuiți veșnic, ci ei vor pierde o mare binecuvântare: privilegiul minunat de a deveni moștenitori ai lui Dumnezeu și co-moștenitori cu Isus Cristos Răscumpărătorul în împărăția Lui milenară. Ei vor pierde o parte cu sfinții în glorioasa lucrare de ridicare umană care va fi atunci în desfășurare. Ei pierd acest privilegiu fiindcă nu sunt vrednici de el. Din această cauză ei au fost orbi față de adevăr. Dacă s-ar fi permis celor nevrednici să vadă, să audă și să înțeleagă mesajul evanghelic, responsabilitățile lor ar fi fost crescute și probabil înaintarea scopurilor divine ar fi fost într-o anumită măsură împiedicate.

De ce este respinsă Evanghelia

Unii dintre conducătorii evrei au crezut mesajul lui Pavel, alții nu. Întotdeauna este așa. Adevărul cercetează și discerne inimile; el este de-asemenea un separator. Scopul Domnului este ca adevărul să atragă numai pe acea singură clasă, pe cei curați în inimă, israeliții adevărați și să separe și să opună pe aceia care nu sunt în stare corectă de inimă, ci sunt mișcați de egoism, chiar în viața lor religioasă. Nu toți sunt gata pentru adevărul prezent. Unii, care sunt nobili și generoși în multe privințe, au o prejudecată a minții sau a inimii ce-i împiedică să primească veștile bune. La alții este iubirea de secta sau de partida cu care sunt identificați și ale căror învățături trebuie să fie mai mult sau mai puțin opuse adevărului, din cauza erorii pe care o conțin. Și încă la alții este frica de om care aduce capcană, frica de lipsă de popularitate și înțelegerea faptului că credincioșia față de Evanghelia lui Cristos ar însemna sacrificiu de sine, predarea voinței.

Acum, ca și atunci, Domnul folosește tocmai asemenea încercări pentru a separa grâul de neghină, aurul de zgură. Nu putem aștepta că va face altfel. De aceea, rugăciunile și străduințele noastre trebuie să fie în direcția onestității amănunțite cu Domnul, cu frații și cu adevărul Său, iubirea de adevăr fiind mai presus de toate celelalte lucruri. Declarația Domnului cu privire la clasa care va cădea în timpul acesta de încercare este că El le va trimite amăgiri puternice, că ei vor crede minciuna din cauză că n-au primit adevărul din iubire de el. — 2 Tes. 2:10, 11

Sf. Pavel a rămas în aceste condiții timp de aproape doi ani, propovăduind împărăția lui Dumnezeu și explicând cum se poate ajunge la ea în timpul prezent, devenind membri ai turmei mici alese, mireasa lui Cristos,

((43))

și cum împărăția stabilită va binecuvânta întreg pământul în timpul Mileniului. El a învățat că toate aceste lucruri depindeau de Domnul Isus Cristos și de sacrificiul Lui; că fără răscumpărarea care este în Cristos Isus n-ar putea fi nici o iertare a păcatelor, nici o viață veșnică, nici o clasă a împărăției pe plan spiritual, ci numai nimicire veșnică. — Fapte 3:23

Aici se sfârșește narațiunea lucrării Sf. Pavel. Tradiția ne spune că la sfârșitul celor doi ani a fost eliberat, că a vizitat iarăși bisericile din Asia Mică și ulterior a mers în Spania; că mai târziu a venit înapoi la Roma ca prizonier fără favoare; și că, după ce a petrecut timp considerabil în închisoarea Mamertină, o carceră subterană îngrozitoare, în final a suferit martiriu. Tradiția mai spune că cetățenia lui romană l-a salvat de răstignire și că în loc a fost decapitat. Catedrala Sf. Pavel din Roma se spune că ar fi fost construită lângă locul execuției lui.