Vol. 1 Iulie-August Nr. 5

EPISTOLA LUI CRISTOS

W. T. 1916 (pag. 301-302)

Toți sunt familiari cu faptul că în Biblie avem epistole sau scrisori ale diferiților apostoli: Sf. Pavel, Sf. Petru, Sf. Ioan, Sf. Iacov, Sf. Iuda. Dar poate nu mulți au auzit despre epistola lui Cristos. Sf. Pavel ne spune că a fost scrisă în zilele lui. El vorbește despre cum s-a făcut scrierea ei și declară că el a fost unul din instrumentele folosite de Domnul în legătură cu scrierea epistolei. Iată cuvintele Lui: „Voi sunteți arătați ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe niște table de piatră, ci pe niște table care sunt inimi de carne”. — 2 Cor. 3:3.

Cât de frumos și poetic este gândul exprimat aici! Este un compliment atât pentru apostol ca serv credincios al Domnului, cât și pentru poporul Domnului din Corint. Este în linie cu declarația apostolului din altă parte: „Noi suntem opera lui Dumnezeu” (Efes. 2:10). Oriunde se află un creștin adevărat, nu numai conceput de spirit, ci dezvoltat de spirit în asemănarea de caracter a Mântuitorului, în smerenie, blândețe, răbdare, îndelungă răbdare, iubire frățească și iubire, avem dovada puterii lui Dumnezeu care lucrează în el pentru a vrea și pentru a face buna Lui plăcere, nu arbitrar, ci în cooperare cu voința individului. Și, oriunde se află o Biserică, o eclesie, o clasă de studenți de Biblie care arată aceste dovezi ale Spiritului Sfânt al Domnului lucrând în ei și dezvoltându-i, avem epistola lui Cristos care declară și vestește virtuțile Celui care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.

În context, apostolul dă același gând în cuvinte puțin diferite, declarând că poporul adevărat al Domnului sunt epistole vii, „cunos-cute și citite de toți oamenii” (2 Cor. 3:2). Bibliile sunt de neprețuit, indispensabile. Așa sunt și cărțile cu adevărat folositoare în interpretarea Bibliei, așa sunt și cărțile de cântări și pliantele. Toate acestea vestesc virtuțile Domnului și ajută celor din lume care caută pe Dumnezeu, în a arăta spre direcția cea bună, poate din întâmplare îl vor găsi. Dar cea mai bună epistolă, chiar mai valoroasă decât Biblia în ceea ce privește atingerea inimii oamenilor, este viața unui creștin adevărat, o nouă creație în Cristos Isus, la care „cele vechi au trecut și toate s-au făcut noi”. — 2 Cor. 5:17.

Și totuși, într-o scrisoare anterioară a Sf. Pavel, aceeași biserică din Corint a fost criticată aspru din cauza neglijenței ei cu privire la normele cuvenite de morală. Totuși, apostolul ne asigură că vorbele lui de mustrare au făcut mult bine, lucrând în biserică o căință față de Dumnezeu și s-au dovedit a fi pentru ei de un folos durabil. Astfel, în providența Lui, Dumnezeu a dirijat spre binele lor o greșeală făcută de acești urmași ai Învățătorului, folosind un apostol credincios și curajos, care a făcut o mustrare cuvenită într-o manieră cuvenită, iubitoare.

Secretul puterii Sf. Pavel

Ceea ce este astfel declarat prin inspirație despre biserica din Corint, vedem că este adevărat și despre poporul Domnului astăzi, și putem presupune că n-a fost fără martori credincioși, epistole vii, de-a lungul vârstei Evanghelice. Totuși, pe noi ne interesează în special condițiile de astăzi. Editorul și toți peregrinii și frații bătrâni din biserică au în Sf. Pavel un exemplu nobil de credincioșie și loialitate. El nu s-a propovăduit pe sine, el nu a propovăduit vorbele ademenitoare ale înțelepciunii și științei oamenilor, pe nedrept numită astfel (1 Cor. 2:1-5; 1 Tim. 6:20). Predându-se pentru serviciul Domnului și căutând nu propria lui mărire, ci să facă voia Domnului, apostolul a devenit un serv din ce în ce mai capabil și mai competent al Domului. Domnul l-a folosit din ce în ce mai mult în prezentarea mesajului glorios al iubirii lui Dumnezeu, așa cum este revelat în marele plan divin al vârstelor.

Credincioșia Sf. Pavel este evidentă pentru noi în cuvintele: „Fac un singur lucru, uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, (în făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu), alerg spre țintă pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Isus Cristos (Filip. 3:13, 14). Acesta a fost secretul puterii apostolului. Pentru acest motiv l-a folosit Domnul atât de mult și de eficient, prin Spiritul Său Sfânt, în binecuvântarea bisericii de atunci încoace — prin fluxul de adevăr care a venit prin epistolele lui.

Ce zel a avut apostolul! Ascultați cuvintele lui: „Vai mie, dacă nu propovăduiesc evanghelia!” (1 Cor. 9:16). Aceasta nu înseamnă că evanghelia a fost propovăduită de teama că va fi chinuit după ce va muri, ci el a simțit că nu putea fi satisfăcut numai dacă făcea tot ce-i stătea în putere pentru a face cunoscut mesajul harului lui Dumnezeu centrat în Isus Cristos, tuturor care au „ureche de auzit”. Așa a fost când și-a acordat timpul exclusiv propovăduirii. Așa a fost când a fost obligat pentru un timp să facă corturi ca să se întrețină — în timp ce propovăduia seara, în sărbători și la lucru. Așa a fost când a propovăduit cu libertăți deosebite în timp ce încă era prizonier în Roma. Oricum, oriunde, sub providența lui Dumnezeu, Sf. Pavel a fost gata și bucuros să propovăduiască „vestea bună” tuturor care aveau ureche de auzit.

De ce trebuie aleși cu grijă bătrânii

Acesta trebuie să fie spiritul nu numai al bătrânilor bisericii lui Christos, ci și spiritul fiecărui membru al ei, deoarece, într-un sens larg, fiecare dintre noi este privilegiat să fie un serv în scrierea mesajului harului lui Dumnezeu în inimile altora.

Dar să nu uităm că noi nu vom ști cum să scriem în inimile altora, ceea ce n-am scris deja în propriile noastre ((58)) inimi. De aici rezultă caracterul potrivit al marii precauții în alegerea bătrânilor — de a găsi pe aceia care au deja scrierea Domnului în inimile lor și care, prin urmare, sub îndrumarea Spiritului Sfânt, vor fi ajutoare competente pentru scrierea asemănării de caracter a Domnului nostru în inimile fraților mai tineri.

Și care este mesajul, care este epistola scrisă în inimile noastre de Spiritul Sfânt prin diferite mijloace? Este cunoștința cronologiei? Este dezlegarea tipurilor și umbrelor? Este spargerea nucilor teologice tari, cu privire la pasaje ale Scripturii înțelese diferit? Este cunoașterea istoriei evreilor, a istoriei lumii, a istoriei bisericii? Este înțelegerea și aprecierea diferitelor legăminte din trecut, prezent și viitor? Nu, nimic din acestea.

Toate aceste subiecte au valoare mai mare sau mai mică și sunt mai mult sau mai puțin folosite de Domnul în legătură cu această scriere care trebuie făcută în inimile poporului Său. Dar scrierea epistolei lui Cristos este diferită — scrierea, trasarea asemănării de caracter a Învățătorului în inimile poporului Său — smerenia Lui, blândețea Lui, răbdarea Lui, îndelunga Lui răbdare, iubirea Lui frățească, iubirea Lui, bucuria Lui, pacea Lui.

Am putea avea toată cunoștința cu privire la cronologie și istorie, am putea fi în stare să menționăm fiecare text din Biblie și să-l cităm, și totuși să n-avem epistola lui Cristos scrisă în inimile noastre. Este epistola despre care apostolul Petru spune: „Căci, dacă aveți din belșug aceste lucruri în voi, ele nu vă vor lăsa să fiți nici leneși (inactivi, nefolositori), nici neroditori în ce privește deplina cunoștință a Domnului nostru Isus Cristos, deoarece cunoștința își va avea locul ei. Și astfel, cu aceste caracteristici ale Învățătorului, adânc întipărite în inimile noastre, ni se va da din belșug intrare în împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Cristos”. — 2 Petru 1:8, 11.

Trei lecții valoroase

Cele trei lecții mari care se cer de la cei care vor fi moștenitori ai împărăției sunt: 1) O apreciere corectă, amănunțită a dreptății și o manifestare a acelei aprecieri a dreptății printr-o străduință de a respecta cerințele regulii de aur — să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. 2) Încă o lecție este aceea a iubirii, simpatiei, compătimirii, milei. Oricât de pretențioși am fi în privința noastră înșine, a gândurilor, cuvintelor și faptelor noastre, nu trebuie să pretindem de la alții, ci să fim dispuși să luăm de la ei orice le place lor să dea — cum a făcut Mântuitorul nostru. Aceasta va însemna, 3), suferință cu Cristos, a avea părtășie în suferințele Lui. Va însemna învățarea lecțiilor valoroase care să ne potrivească și să ne califice pentru lucrarea de regi, preoți și judecători cu Domnul nostru în împărăția Lui viitoare.

Sf. Pavel a accentuat importanța faptului de a avea caracterul lui Cristos gravat în inimile noastre, când a scris că predestinarea lui Dumnezeu este că toți care vor fi din biserica în glorie, trebuie să fie asemenea dragului Său Fiu — trebuie să aibă epistola lui Cristos scrisă în inimile lor (Rom. 8:28-30). Nu are importanță cât de imperfecte le sunt corpurile, cât de imperfecte sunt realizările idealurilor lor, acele idealuri trebuie să fie conform standardului divin. Și ei trebuie să fie în așa simpatie cu acele idealuri, încât să fie bucuroși să sufere pentru realizarea lor.