Vol. 10 Ianuarie-Februarie 2003 Nr. 2

MONARHIA PREFERATĂ REPUBLICII

1 Samuel 8:1-10

Israel, o teocrație — Din punct de vedere uman o republică — O împărăție este preferată — Samuel ofensat — Cererea satisfăcută — Saul fiul lui Chis — Ungerea lui — Ales prin sorți.

„Temeți-vă de Dumnezeu, dați cinste împăratului.” 1 Petru 2:17.

R5636 W. T. 15 februarie 1915 (pag. 57-59)

Guvernul lui Israel era o teocrație; adică, Dumnezeu era Împăratul lor, Legea Lui era guvernul lor. Bătrânii din fiecare seminție supravegheau afacerile lor. Dumnezeu le-a dat o seminție preoțească, seminție care reprezenta interesele religioase ale poporului. Din când în când le erau trimiși profeți și judecători ca mesageri speciali ai Domnului, dar fără autoritate, decât dacă poporul credea că sfaturile lor erau înțelepte. Astfel Israelul era, cât privește interesele lor pământești, o republică, în relație de legământ cu Dumnezeu.

Nimeni nu va contesta că o republică este cea mai înaltă formă de guvernare. Într-o republică fiecare cetățean este suveran; și acești suverani, prin voturile lor, numesc pe unii dintre ei să fie reprezentanți și slujitori. Dar această formă de guvernare, cea mai înaltă, poate fi apreciată pe deplin numai de către oamenii inteligenți și poate produce binele cel mai mare numai în mâinile oamenilor inteligenți și conștiincioși, supuși reglementărilor divine.

Dacă n-ar fi avut loc o cădere, fără îndoială că această formă înaltă de guvernare ar fi predominat. Scripturile arată că după ce Împărăția lui Mesia va fi subjugat complet păcatul, va fi ridicat complet omenirea, va fi distrus în mod absolut pe toți cei răi cu voia, și va fi adus complet restul omenirii la perfecțiune absolută, atunci, la încheierea Domniei lui Mesia, pământul va fi o republică toată eternitatea, fiecare membru al rasei un suveran.

Lecția noastră arată că israeliții n-au apreciat republica lor prin aranjament divin. Ei s-au uitat la splendoarea neamurilor înconjurătoare și au gândit că, deoarece ei erau deosebiți, era spre dezavantajul lor.

Ca rezultat al reformei nobile instituite de Samuel și menținute tot timpul lungului său mandat de judecător, poporul a fost foarte mult binecuvântat și spiritul național s-a întărit. Dar ei și-au dat seama că profetul îmbătrânea și s-au temut că fiii lui vor căuta să-i urmeze și să continue ca judecători. Narațiunea ne spune că ei nu erau de încredere — „n-au călcat pe urmele lui, ci urmăreau câștiguri necinstite, luau daruri și călcau dreptatea”.

Un pas național înapoi

Bătrânii semințiilor au discutat împreună și au crezut că era mai bine să aleagă dintre ei un împărat și astfel să devină mai asemănători cu popoarele din jur. Ei au venit la Samuel cu această chestiune, ca și copiii la un tată, ca oamenii înțelepți la un om de stat cu o înțelepciune extraordinară. Ei i-au spus dorințele lor. Samuel a fost dezamăgit dar nu le-a dat nici un răspuns până a avut timp să discute cu Domnul. Domnul i-a cerut să nu fie ofensat — căci nu el era cel respins, ci Domnul și guvernarea Sa fuseseră respinse.

Dar Domnul a vrut să-i lase să aibă experiență cu împărații; totuși, Samuel a fost instruit să-i informeze pe deplin care vor fi consecințele, care va fi purtarea împăraților, care vor fi greutățile. El a explicat că vor avea mai puține libertăți — că împărații vor exercita o putere mai mult sau mai puțin autocrată și vor recruta pe fiii lor ca servitori și ((674)) ca soldați și ca lucrători publici, și că astfel libertățile lor fi mult micșorate, bogăția poporului va curge mai mult sau mai puțin în lăzile împăratului, și ce era mai bun din pământurile și din tot ce era al lor va trece treptat în stăpânirea lui. În loc să fie suverani, oamenii vor fi robi ai suveranului, reținând în cel mai bun caz numai o parte din drepurile lor etc.

Poporul însă își pusese în inimă să aibă un împărat. Își imaginau deja cum un împărat îi va conduce și le va da demnitate, va merge în fruntea oștirilor și va produce teamă de ei în inimile vrăjmașilor lor.

Preștiința divină ilustrată

La timpul stabilit, Samuel, evident prin aranjament divin, după ce a primit instrucțiuni de la Domnul, a venit în contact cu unul care trebuia să fie viitorul împărat — Saul — fiul lui Chis. Relatarea ne amintește ceva despre vrăjitorie și despre alte fapte oculte. De la gospodăria lui Chis se împrăștiase o turmă de măgari și Saul a fost trimis să-i caute. După o căutare în zadar, el și servitorul lui au chemat pe profet să-i ceară înțelepciunea — ca Văzătorul se le spună unde erau măgarii. Răspunsul a fost că măgarii fuseseră găsiți, dar Saul trebuia să meargă să cineze cu profetul într-un anumit loc unde oaspeții fuseseră deja invitați, mâncarea era deja pregătită etc.

Locul de onoare i s-a dat lui Saul; și tânărul, proaspăt venit de la țară, a fost uimit să-l audă pe profet vorbind despre el ca fiind alegerea lui Israel ca și conducător al lor. Cu modestie el a atras atenția asupra faptului că aparținea unei seminții inferioare — una mică — seminția lui Beniamin; iar familia lui nu era nici măcar cea mai mare din această seminție. Dar profetul a insistat, adresându-se ca unuia care va avea onoruri viitoare.

În dimineața următoare a fost chemat devreme și îndrumat în privința călătoriei sale în astfel de mod încât să aibă confirmarea lucrurilor pe care le sugerase profetul înainte. El va întâlni anumiți oameni și va fi invitat de unii să se împărtășească din mâncare etc. Mai mult, va avea anumite experiențe care să-l schimbe. Între timp, pe când cei doi mergeau împreună și slujitorul lui Saul mergea înainte, profetul a scos sticla cu untdelemn și l-a turnat pe capul lui Saul, ungându-l să fie împăratul lui Israel prin numire divină. Lucrurile însă au fost ținute în secret până la un timp indicat.

Credința lui Saul în declarația profetului s-a întărit prin împlinirea chiar a experiențelor prezise. Întâlnind o ceată din aceia care erau numiți școala profeților, Spiritul Domnului a venit peste Saul și el li s-a alăturat în cântat și profețit. Citim: „Dumnezeu i-a dat o altă inimă ... și Duhul lui Dumnezeu a venit peste el, și el a prorocit în mijlocul lor”. 1 Sam. 10:9, 10.

Diferite lucrări ale Spiritului sfânt

Trebuie să ne amintim că Spiritul lui Dumnezeu înseamnă doar o putere invizibilă de la Dumnezeu. Cei care au venit sub această putere au acționat uneori într-un fel, alteori în altul — uneori vorbind, alteori scriind, cum au fost mișcați de Puterea Celui sfânt, Iehova. Să nu uităm distincția clară pe care o face Biblia între Spiritul sfânt și lucrările lui asupra oamenilor înainte de Cincizecime și după aceea. De la Cincizecime, împărțirea Spiritului sfânt înseamnă în general acea influență de concepere pe care Domnul o dă credincioșilor în Domnul Isus Cristos consacrați, concepere și ungere prin care ei sunt aduși în familia lui Dumnezeu ca fii, și sunt făcuți capabili să aibă discernământul minții pentru a aprecia tot mai mult mintea lui Dumnezeu așa cum este exprimată în Biblie, prin profeții din trecut.

Dar înainte, Spiritul sfânt însemna numai o energie sfântă, și nu însemna o concepere la starea de fiu; căci, după cum declară Scripturile, Spiritul sfânt (în acest sens) n-a fost dat până când Isus a fost glorificat (Ioan 7:39). Numai persoanele evlavioase, deplin consacrate lui Dumnezeu și care se încred deplin în meritul lui Isus, sunt concepute acum de Spirit, dar orice persoană ar putea fi folosită uneori de Domnul ca secretar să scrie, sau ca servitor să facă sau să spună, oriunde, oricând, orice dorește Domnul să fie spus, făcut sau scris.

Spiritul care a venit peste Saul n-a fost Spiritul de fiu; schimbarea inimii sale n-a însemnat că el a devenit Creație Nouă în Cristos; fiindcă nu puteau fi astfel de creații până când a venit Cristos, Capul Bisericii, și ca Înaintemergătorul membrilor Săi a deschis „calea nouă și vie”. Saul a avut o inimă nouă în sensul că n-a mai avut gândul, scopul, „dispoziția” de a fi gospodar, ci i s-a acordat o „dispoziție”, voință, ambiție, judecată și înțelepciune divină, calificându-l în mod special pentru funcția în care-l alesese Dumnezeu, și anume, să fie om de stat.

Cu alte cuvinte, Spiritul sfânt al lui Dumnezeu, calificându-l pentru poziția sa ca împărat, era mecanic, în multe privințe asemenea modului despre care citim că Dumnezeu a calificat pe anumiți meșteri în pregătirea Cortului Întâlnirii. Domnul i-a spus lui Moise: Alege niște meșteri pentru această lucrare specială și Eu voi pune Spiritul Meu peste ei, și astfel îi voi califica pentru lucrarea care este de făcut. Putem fi siguri că dacă Dumnezeu cheamă pe cineva pentru vreo anumită lucrare, El poate să-l califice pentru realizarea ei, fie că este lucrare religioasă, cum le este dată uneori consacraților Săi, fie că este ceva lucrare de folos public, ca de exemplu, în invențiile moderne, care aparțin acestui timp al zorilor Noii Dispensații. ((675)) Puterile oculte rele în activitate

Deosebirea între Samuel și puterile sale oculte și puterile oculte ale altora de astăzi este aceasta: Ale lui Samuel s-au manifestat sub îndrumarea divină într-un timp când Dumnezeu a binevoit să folosească astfel de puteri printre poporul Său, Israel — puteri care fără îndoială vor fi în exercițiu într-o anumită măsură și în Veacul Milenar pentru îndrumarea lumii. Dar Scripturile recunosc influențele oculte rele; și israeliții au fost preveniți împotriva necromanților, cei care pretindeau că au comuniune cu morții și cei care chițăiau și bolboroseau și erau medii etc.

Biblia spune că îngerii căzuți personifică morții. Biblia spune că morții sunt cu adevărat morți, că morții nu știu nimic până la înviere. Domnul a prevenit pe Israel că aceste spirite rele vor căuta să personifice morții, și astfel să îndoctrineze pe oameni în eroare și să-i îndepărteze de Dumnezeu. La fel, în acest Veac Evanghelic, aceleași spirite rele, aceiași îngeri căzuți, au folosit și încă folosesc mai mult sau mai puțin puterea ocultă — puteri psihice, mediumiste, mesmeriste, hipnotice — să ducă în rătăcire, să atragă de la Adevăr, să facă eroarea să apară Adevăr — în special să-i facă pe oameni să creadă că prietenii lor morți nu sunt morți, ci mai vii decât înainte de a muri.

Noi credem că în acest Veac Evanghelic Dumnezeu nu folosește astfel de puteri hipnotice, ci, după cum declară sf. Pavel, El ne-a „vorbit prin Fiul Său” și ne-a dat Scripturile „pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul pregătit pentru orice lucrare bună” — neavând nevoie de nici o putere ocultă. Ca atare, noi nu știm de nici o putere ocultă bună, ci trebuie să le socotim ca înșelări ale Adversarului, împotriva cărora poporul lui Dumnezeu luptă.

Alegerea primului Împărat al lui Israel

La timpul cuvenit, în armonie cu voința judecătorilor lui Israel și cu consimțământ divin, poporul s-a strâns la Samuel să se decidă în chestiunea unui împărat printre ei — să se exprime voința Domnului în această chestiune. Samuel i-a mustrat din nou și le-a spus pericolele părăsirii simplității aranjamentului lui Dumnezeu și ale acceptării aranjamentului monarhic. Dar văzând că totuși doreau un împărat, el a acționat pentru ei și a tras la sorți în privința diferitelor seminții, apoi a diferitelor familii din seminția aleasă, iar apoi a diferiților membri din familia indicată. Sorțul a căzut pe Saul, așa cum Samuel știa și Saul de asemenea știa că se va întâmpla; deoarece ei credeau că în această chestiune era mâna Domnului.

Faptul că ei au folosit această metodă, de a trage la sorți, să nu fie considerat ca o sprijinire a unei astfel de metode astăzi, deoarece noi trăim sub instituiri diferite; și nici israeliții naturali nici cei spirituali nu sunt în acea relație cu Dumnezeu în care El Își propune să conducă afacerile lor prin tragere la sorți.

Când sorțul a căzut pe Saul, bătrânii diferitelor seminții au început să-l caute. Unde este? În sfârșit l-au găsit stând sfios printre lucruri — bagajele care aparțineau celor care veniseră la adunare. Când a fost adus în față, tânărul în floarea vieții — probabil de doi metri înălțime, de construcție atletică — a satisfăcut cu exactitate idealul poporului. Erau mulțumiți de alegerea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îl autorizase deja pe Saul că putea fi un împărat plin de succes dacă se va dovedi loial, credincios și supus Lui.