Mărturisirea păcatelor, iertare, victorie

1 Sam. 7:3-17

Samuel, profet și judecător — Influența lui pentru bine — Israel s-a căit — O convenție la muntele Mițpa — Turnul de veghere — Post și rugăciune — Întoarcerea favorii lui Dumnezeu — Filistenii mustrați — Israelul binecuvântat sub mandatul de judecător al lui Samuel — Un judecător itinerant

„Până aici Domnul ne-a ajutat.” 1 Samuel 7:12.

R5627 W. T. 1 februarie 1915 (pag. 43-45)

Samuel judecătorul putea servi pe Eli preotul dar el nu putea deveni succesorul lui fiindcă nu era din familia preoțească. Probabil de aceea ajungând la maturitate a găsit alt serviciu; dar este un gol de cel puțin douăzeci de ani în relatare. Aluzia este însă că el a fost credincios lui Dumnezeu și intereselor poporului său, și că poporul avea încredere în el ca slujitor al lui Dumnezeu. Putem fi siguri, prin urmare, că el n-a fost fără ocupație, ci angajat într-o lucrare bună. Foarte posibil că el s-a angajat în instruirea poporului cu privire la condițiile lor greșite, permiterea idolatriei printre ei, neglijarea lui Dumnezeu etc.

Lecția noastră ni-l prezintă ca și conducător în acel timp, când poporul se trezise complet să-și simtă lipsa de sfințenie, nevoia de Dumnezeu etc. și nevoia de ajutor reciproc, dacă voiau să se întoarcă la legătura cu Dumnezeu. După ce a adus poporul la această stare cuvenită a minții, profetul Samuel a stabilit o adunare generală pe un munte mic numit Mițpa, adică ((687))

Turnul de Veghere. Poporul a venit în număr considerabil și cu inimile aplecate de supărare în recunoașterea că erau păcătoși și de aceea erau străini — în afara favorii divine. Au venit căutând pe Dumnezeu, și L-au găsit.

O mare reformă efectuată

Profetul Samuel a pus chestiunea în fața poporului în termeni clari, distincți, zicând: „Dacă din toată inima voastră vă întoarceți la Domnul, scoateți din mijlocul vostru dumnezeii străini și astarteele, îndreptați-vă inima spre Domnul și slujiți-I numai Lui; și El vă va scăpa din mâna filistenilor”. Samuel a fost autorizat să spună poporului că vor fi eliberați din puterea filistenilor; fiindcă acesta a fost acordul neschimbat al lui Dumnezeu cu ei prin Legământul în care intrase cu ei, și anume, că ei se vor supune Legilor Lui și-I vor fi loiali, El va fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Lui și El le va conduce interesele pentru binele lor cel mai mare, ca națiune și ca indivizi; dar dacă nu vor asculta de poruncile Lui și nu-I vor fi loiali, atunci El îi va da în mâna vrăjmașilor și-i va pedepsi de Șapte Ori. Dumnezeu Își ținea partea Sa de Legământ; Israelul n-o ținuse, iar Samuel le aducea problema în atenție și-i îndemna la căință.

„Și fiii lui Israel au scos din mijlocul lor baalii și astarteele și au slujit numai Domnului”. Baali este pluralul de la Baal. Cuvântul Baal înseamnă supraveghetor, îngrijitor. Israeliții fuseseră în mod clar avertizați să nu-și facă nici un fel de idoli și să stea separați de toți idolii, în așa măsură încât nu puteau să-și facă un chip nici măcar al propriului lor Dumnezeu, Iehova. El să nu aibă nici un simbol înaintea poporului Său, ci ei să I se închine în duh și în adevăr. Dar peste tot în jurul lor erau canaaniți, pe care n-avuseseră credință și ascultare să-i scoată din țară. Acești canaaniți aveau baali în toate cetățile lor, iar unii dintre ei îi aveau în case și se încredeau în ei ca divinități protectoare.

Astartee este pluralul de la Atarteea, o zeitate feminină — aceeași cu cea cunoscută babilonienilor ca Iștar, iar grecilor ca Astarte. Aceasta era zeița fecundității și a relațiilor sexuale; și de cultul ei erau legate multe servicii desfrânate, presupuse a promova fecunditatea — înmulțirea speciei umane. Dacă lucrarea lui Samuel a ajuns la acest seceriș unde tot poporul Israel a decis să îndepărteze astarteele lor de zeități și să adore și să servească numai pe Iehova, el desigur că a realizat mult. Putem fi siguri de asemenea că ceva mijloc uman a fost legat de o atât de mare manifestare exterioară. Astfel de reforme nu vin la întâmplare, nici nu sunt miraculoase.

Samuel s-a rugat pentru poporul Israel; și „au scos apă și au vărsat-o înaintea Domnului și au postit în ziua aceea zicând: «Am păcătuit împotriva Domnului»”. Mărturisirea păcatului a fost de lăudat pentru popor nu numai ca o manifestare a onestității și sincerității lor, ci a fost potrivit ca ei să facă acest lucru când I-au cerut Dumnezeului pe care-L ofensaseră să-i primească înapoi în relație de legământ cu El. Poetul a spus că mărturisirea este bună pentru suflet, și desigur că toți au experimentat-o astfel. Aceasta a servit să-i angajeze. Umilința care a fost necesară facerii unei astfel de mărturisiri a fost folositoare zidirii caracterului lor.

Apa turnată poate fi privită din unghiuri diferite. Unul este că ea a reprezentat Adevărul pe care ei nu-l puteau contesta, nu-l puteau lua înapoi, întocmai cum apa turnată pe pământ nu poate fi recuperată. Altă sugestie este că așa cum apa a fost scoasă din adâncurile pământului, tot așa mărturisirea lor a venit din adâncurile inimii lor. Alta este că a reprezentat angajamentele lor de credincioșie față de Domnul, care ar fi tot atât de irevocabile ca apa turnată jos.

O lecție pentru Israelul spiritual

„Și Samuel judeca pe fiii lui Israel la Mițpa.” Adică, în calitate de judecător, sfătuitor, dădea sfaturi, lua decizii în privința afacerilor, disputelor, comportamentului lor cuvenit, corectitudinii și incorectitudinii asupra unui subiect etc. Astfel națiunea lui Israel făcea un nou început; și ca popor erau mai atrași laolaltă decât oricând în trecutul lor din zilele lui Iosua înainte. Dar, ca și cum era o încercare a credinței lor, chiar în acest timp, în timp ce hotărau asupra căii lor de dreptate, vrăjmașii lor, filistenii, auzind despre adunarea lor, au căutat să înăbușe în fașă răzvrătirea și au venit împotriva lor cu o armată de mărime considerabilă.

Israeliții nu se adunaseră pentru bătălie, ci pentru rugăciune; totuși ei erau mai mult sau mai puțin înarmați. Dar ei se simțeau cu totul nepregătiți să se confrunte cu filistenii. Și i-au zis lui Samuel: „Nu înceta să strigi pentru noi către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne scape de mâna filistenilor”. Ei învățau să caute ajutor în direcția bună. Acest strigăt venind la Domnul după ce și-au abandonat idolii și s-au angajat să-I fie loiali lui Iehova, i-a pus într-o atitudine față de El foarte diferită de cea avută cu douăzeci de ani în urmă, când au cerut ca Chivotul lui Dumnezeu să-i conducă în lupta împotriva filistenilor fără nici o reformare a caracterului, fără căință pentru păcate.

Nu se află oare o lecție aici pentru tot poporul lui Dumnezeu? Nu este oare tot atât de adevărat astăzi ca întotdeauna că poporul Domnului cheamă în zadar pe Domnul pentru ajutor și binecuvântare în timp ce ei trăiesc în păcat, în încălcarea Legământului lor și a obligațiilor lui? Prima lecție dintre toate deci, pentru cei care-și dau seama că sunt în păcat, este căința, și angajamente clare făcute Domnului în privința credincioșiei atunci când cer milă Lui față de ei. Cei care astfel vin la Domnul acum, ca creștini, sub Conducerea Domnului nostru Isus Cristos, ((688)) sunt siguri că vor avea mila divină și „har care să-i ajute în orice timp de lipsă”.

Filistenii noștri care vin asupra noastră și ne înrobesc sunt patimile și slăbiciunile noastre și împotrivirile lumii și ale Adversarului. Aceștia sunt dușmanii noștri, și împotriva acestora numai Puterea divină ne poate face capabili să luptăm o luptă bună și să ieșim victorioși.

Ca răspuns la strigătul poporului, profetul Samuel a oferit Domnului o jertfă — un miel de un an. El nu știa, dar acesta era un tip al „Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Pe lângă această jertfă tipică, Samuel a strigat către Domnul pentru poporul Său și Domnul l-a auzit. La fel este cu toți cei care stăm lângă marea Jertfă antitipică, și în numele și meritul acelei Jertfe, ca popor al lui Dumnezeu în relație de legământ cu El — după ce am îndepărtat păcatele și slăbiciunile după toată capacitatea noastră, putem fi siguri de ajutorul, de eliberarea divină.

Manifestări remarcabile ale favorii divine

În timp ce jertfa era încă pe altar, s-a auzit vocea oștilor filistene care se apropiau. Cum va ajuta Dumnezeu pe poporul Său? Cum puteau ei spera la eliberarea de oștile filistene? Se vor împrăștia ei de teamă sau se va manifesta puterea lui Dumnezeu spre ajutor? Eliberarea a venit sub forma unei furtuni mari, violente, neașteptate. Venind cu mare viteză, ea a trecut peste dealul Mițpa, către oștile care se apropiau. Ei s-au întors cu spatele spre furtuna violentă; și israeliții înțelegând ocazia, s-au repezit înainte odată cu furtuna, urmărindu-i și alungându-i în fața lor, și astfel câștigând o mare victorie. Locul victoriei a fost chiar locul unde, cu douăzeci de ani în urmă, Chivotul Domnului fusese capturat de filisteni. Samuel a pus acolo o piatră ca stâlp și monument și l-a numit Eben-Ezer, zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat”. Vers. 12.

La fel este și cu creștinii în victoriile lor prin ajutorul Domnului; când prin harul Domnului câștigă victorii mari, ei să pună semne de amintire sau monumente în mintea lor, în inima lor, și să nu treacă peste aceste binecuvântări sau să uite că victoriile au fost câștigate cu ajutor de Sus. De aceea, fiecare creștin trebuie să aibă Eben-Ezerurile sale, monumentele victoriilor sale, cum ar fi, ale ajutorului divin asupra vrăjmașilor, lumea, corpul și Adversarul, și să se bucure de acestea. Aceste sentimente au ajuns la noi în cuvintele unui imn frumos, familiar tuturor celor care citesc în limba engleză:

„Aici voi ridica al meu Eben-Ezer,
Unde-am ajuns prin ajutor;
Și sper ca prin a Ta plăcere
S-ajung în siguranță acasă.”

Judecăți potrivite și nepotrivite

Relatarea spune că Samuel a continuat să fie judecător, interpret al Legii divine, sfătuitor pentru poporul său „toate zilele vieții sale”. Israeliții acceptaseră Legea lui Dumnezeu și se învoiseră să rămână lângă deciziile ei. De aceea, dacă aveau încredere în cineva ca interpret al legii divine, ei, în atitudine potrivită de inimă, erau gata să se supună conducerii lui, judecăților lui. Israeliții spirituali la fel au intrat în relație de legământ cu Dumnezeu și s-au obligat să caute să cunoască și să facă voia lui Dumnezeu și nu a lor. Prin urmare, oricine ar fi persoana oportună care poate arăta unui „israelit adevărat” gândul Domnului în vreun fel, acesta devine sfătuitorul lui, purtătorul de cuvânt al Domnului pentru el; astfel tot poporul lui Dumnezeu se ajută unii pe alții să se judece, să se zidească unii pe alții în credința preasfântă, să se îndrume unii pe alții să cunoască și să facă voia Domnului.

Această funcție nu este lăsată pentru predicatori, pentru preoți, ci este deschisă tuturor din poporul Domnului; căci Sf. Petru declară că toți din poporul Domnului sunt preoți: „Voi sunteți o preoție împărătească”. Este adevărat, acești preoți n-au intrat în funcția lor regală și nici n-au intrat deplin în funcția lor preoțească. Aceste funcții glorioase aparțin în special viitorului, când în virtutea schimbării învierii, acești preoți care acum sacrifică, vor fi preoți în glorie, domnind cu Cristos și judecând lumea — ajutând lumea, sfătuind lumea, instruind lumea în privința voinței lui Dumnezeu și ajutând-o să cunoască și să facă acea voință.

Preoțimea împărătească trebuie să-și amintească faptul că judecata pe care o fac ei în prezent nu este judecata inimii, ci numai judecata purtării. În privința inimii ei sunt informați de către Domnul că nu sunt competenți să judece; de aceea sunt cuvintele apostolului Pavel: „Nu judecați nimic înainte de vreme”. Timpul pentru judecarea inimilor, când această lucrare va fi încredințată Bisericii, va fi după ce va veni ceea ce este desăvârșit, după ce schimbarea învierii ne va fi făcut asemenea Răscumpărătorului și prin urmare ne va fi calificat să citim inimile oamenilor și să aplicăm o judecată dreaptă, o judecată miloasă, o judecată compătimitoare, una de ajutor.

Singura judecată pe care o pot face acum pentru alții este aceea pe care a reprezentat-o Domnul când a zis: „După roadele lor îi veți cunoaște”. Oamenii nu adună struguri de pe tufele de spini, nici smochine de pe mărăcini. Un izvor bun nu va da apă amară. De aceea, noi trebuie să judecăm dacă purtarea noastră este sau nu în armonie cu principiile dreptății; și la fel noi putem ajuta în judecarea altora în privința purtării, lăsând judecata inimii pentru individ însuși și pentru Domnul.

Profetul Samuel a stabilit o nouă ordine de lucruri, care a fost, după cum vedem, un rezultat al lucrării sale de reformă printre poporul lui Dumnezeu, neamul său. El n-a făcut cum ((689)) făcuseră alții dinaintea lui — să aibă domiciliul său, la care să meargă toți oamenii să-i ceară sfatul, judecata, ci el a introdus sistemul de judecător itinerant și a mers din loc în loc ținând un tribunal, nu atât de mult să condamne pe cineva, ci mai degrabă să sfătuiască pe cei care doreau sfat. Astfel națiunea lui Israel a început să se cimenteze ca popor și să înțeleagă că interesele lor erau comune; și că toate interesele lor erau legate de Dumnezeu, de Legea Lui, de Legământul Lui cu ei și de interpretarea acestora prin astfel de agenți cum le trimitea Domnul — Samuel profetul fiind unul dintre aceștia.