Străbunica Împăratului David

Rut 1

O istorie frumoasă — Viața de familie în Israel — Sub suprafață — Oameni buni rătăciți — Întoarcerea Naomei — Convertirea lui Rut — Ce a costat-o — Ce a primit ea.

„Poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.” Rut 1:16.

R5613 W. T. 15 ianuarie 1915 (pag. 23-24)

Se spune că atunci când Benjamin Franklin era ministru american la Paris, a petrecut o seară cu unii dintre oamenii de literatură de acolo, timp în care i s-a cerut să contribuie la discuție. Scoțând din buzunar un manuscris pregătit pentru acea ocazie, el a remarcat: „Citind o carte foarte veche, am dat peste un fragment de literatură încântător, care cred că se va dovedi pentru mulți dintre voi tot atât de interesant ca și pentru mine. L-am copiat; și dacă-mi permiteți îl voi citi”. Era istoria din lecția noastră — de fapt toată istoria din Cartea ((704)) lui Rut. Narațiunea ne spune că ascultătorii au fost încântați și au dorit să știe unde a putut fi găsită în istoria antică o povestire atât de frumoasă și de idealistă. Ei au fost peste măsură de surprinși când le-a spus că-l copiase din Biblie; fiindcă Franța, la vremea aceea, în cercurile oficiale și literare, era agnostică, dacă nu atee.

Istoria din Cartea lui Rut ne dă o mică idee despre afacerile israeliților, arătându-ne că sub suprafața ideii de războaie și captivități etc., exista un adânc spirit religios, care în mod natural se impune atenției noastre în fiecare istorie a fiecărui om. Începutul a fost la Betleem, „cetatea lui David”, unde cu secole mai târziu S-a născut Isus, „Fiul și Domnul lui David”. Sentimentul religios al familiei este arătat prin semnificația numelor. Elimelec, numele soțului, înseamnă „Dumnezeul meu este Împărat”. Numele soției lui, Naomi, se spune că înseamnă „plăcerea lui Iehova”. Ei aveau doi fii tineri: Mahlon (cel bolnăvicios) și Chilion (cel tânjitor).

Ei s-au descurajat din cauza invaziilor vrăjmașilor și a frecventelor pierderi ale rodului muncii lor, și în final, din cauza unei secete aspre, care aproape a produs o foamete, și-au părăsit casa, au trecut Iordanul în țara Moabului și au locuit acolo zece ani. Acolo cei doi băieți s-au căsătorit. Amândoi au murit, lăsând văduve; și Elimelec a murit. Evident, părăsirea Țării Promise, Țara Legământului, pentru a trăi printre oameni idolatri, care nu erau în nici un fel în relație de legământ cu Dumnezeu, n-a fost spre beneficiul mare al familiei, căci atunci când Naomi a hotărât să se întoarcă în țara natală nu avea practic nimic.

Aici merită să luăm o învățătură în sensul că niciodată nu este bine să sacrificăm interesele noastre religioase pentru cele pământești. Pentru toți creștinii deviza să fie „Dumnezeu întâi”. Nu va fi deajuns să spunem că poate ei au plecat în Moab ca să facă puțină lucrare misionară; căci chiar dacă moabiții erau coborâtori din Lot și de aceea înrudiți cu israeliții și vorbeau într-o măsură aceeași limbă, totuși Legământul lui Dumnezeu a fost numai cu descendenții lui Avraam, iar ceilalți erau înstrăinați, străini de națiunea lui Israel, ca toate celelalte neamuri. N-ar fi fost potrivit pentru ei nici să încerce să-i convertească pe moabiți, căci Dumnezeu nu-i chemase pe moabiți, ci numai pe israeliți — după cum citim: „Eu v-am ales numai pe voi, dintre toate familiile pământului”. Amos 3:2.

Totuși, mulți creștini au făcut aceeași greșeală pe care a făcut-o această familie; și dacă sunt creștini într-adevăr, ei sunt cu atât mai răspunzători, fiindcă creștinul are o relație mai înaltă cu Dumnezeu și ar trebui să aibă o cunoștință mai clară a voinței Lui și mai mult „duh al chibzuinței”. A fost neînțelept să ia doi băieți într-o țară păgână, unde era posibil să fie contaminați; în loc de aceasta, trebuia pusă în jurul lor orice influență rațională posibilă, pentru a le păstra loialitatea față de Iehova.

Fără îndoială Naomi și-a dat seama de toate acestea, așa cum se vede prin cuvintele ei din această lecție: „Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, pentru că mâna Domnului s-a întins împotriva mea”. Aici iarăși observăm că mâna Domnului împotriva ei a fost de fapt în favoarea ei și că a avut o influență potrivită asupra ei și a adus-o înapoi în Țara Făgăduinței.

Două caractere frumoase

Naomi (plăcerea lui Iehova) trebuie să fi fost un caracter frumos. Aceasta se vede prin afecțiunea adâncă manifestată față de ea de către cele două nurori. Ambele au preferat să i se alăture și să meargă în țara ei, să-și lase legăturile de acasă; și au pornit cu ea. Dar reflectând că ele vor fi străine într-o țară străină și vor tânji după casă, întocmai cum ea tânjea acum, ea le-a îndemnat cu blândețe să se mai gândească — să se întoarcă la casa și la rudele lor, la obiceiurile și datinile lor, și să se recăsătoarească etc.

Una dintre ele a ajuns la această concluzie și a sărutat-o de bun rămas; dar cealaltă, Rut, a vorbit în termeni atât de elocvenți, încât cuvintele ei au ajuns să fie permanent identificate cu literatura clasică:

„Nu mă îndemna să te părăsesc
Și să mă întorc de la tine!
Încotro vei merge tu, voi merge și eu;
unde vei locui tu, voi locui și eu;
poporul tău va fi poporul meu
și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu;
unde vei muri tu, voi muri și eu
și acolo voi fi îngropată.
Facă-mi Domnul ce o vrea,
dar numai moartea mă va despărți de tine.”

Când spunem că Rut a fost convertită, desigur nu vrem să spunem că a devenit creștină sau că a devenit moștenitoare a făgăduințelor creștine; căci acestea nu existau până după ce Isus, prin moartea Sa, a deschis „o cale nouă și vie” dincolo de Văl. Ea a fost convertită la iudaism, și aceasta este încă o mărturie a vieții credincioase a Naomei. Versetele 16, 17.

Valoarea deciziei hotărâte

Un lucru merită remarcat aici, și anume, hotărârea cu care Rut a luat decizia. N-a fost o propunere să încerce pentru un timp să vadă cum ar fi să trăiască în Iudeea. A fost o decizie până la moarte. În această privință toate convertirile adevărate sunt asemănătoare. Creștinul, de exemplu, nu devine de fapt creștin până când face chiar o astfel de consacrare de sine clară, hotărâtă, să părăsească lumea, afacerile, iubirile, speranțele și ambițiile ei, și să cheltuie și să fie cheltuit chiar până la moarte în serviciul Domnului. Valoarea deciziei hotărâte ((705)) în privința vieții nu poate fi destul apreciată de noi. Mii de vieți sunt distruse din cauza lipsei de hotărâre. Hotărârea în favoarea lui Dumnezeu este singura condiție în care putem spera să „ne întărim chemarea și alegerea”.

Sincere față de făgăduința lui Dumnezeu pentru poporul evreu, Naomi și Rut au fost binecuvântate în întoarcerea lor la Domnul — la poporul Său — la țara Sa de Legământ și de Făgăduință. Trebuie să ne amintim că toate făgăduințele pentru Israelul trupesc au fost pământești, în timp ce toate acelea pentru cel spiritual sunt cerești.

Atât noblețea cât și înțelepciunea caracterului Naomei se văd în calea pe care a urmat-o la sosirea în Betleem, practic fără bani și incapabilă să-și recapete profitul pentru partea de pământ a soțului și a fiilor ei. Ea n-a cerșit, nici nu i-a cerut lui Rut să cerșească. N-a fost nici plâns fals, nici modestie falsă. Rut a ieșit, ca alte femei sărace, să spicuiască ceva cereale după secerători. Sub Lege, făcea parte din prevederea lui Dumnezeu pentru săraci ca nimeni să nu secere colțurile lanului, ci să le lase săracilor. Naomi a sfătuit-o pe Rut să meargă să spicuiască în lanurile uneia din rudele sale bogate, numit Boaz.

Străbunica Împăratului David

Așa cum presupusese Naomi, bogatul Boaz a observat-o pe femeia tânără modestă care spicuia zilnic în câmpul său, și apoi a aflat că era o rudă prin căsătorie. El a urmat cursul Legii evreiești și Rut a devenit soția sa. Numele fiului lor a fost Obed, numele fiului lui a fost Isai, iar numele celui mai mic dintre fiii lui Isai a fost David. Astfel Rut, femeia dintre neamuri, s-a identificat cu familia regală ca străbună și cu cel mai mare Fiu și Domn al lui David — Isus.

Biblia este o carte foarte onestă. Ea nu ascunde faptul că Rahav, desfrânata din Ierihon, a fost primită în națiunea evreiască prin căsătorie și a devenit străbuna Împăratului David, a lui Solomon și a lui Isus. Ea nu ascunde faptul că Rut a fost prin natură o străină, dintre neamuri, și cândva o idolatră. Nici o altă carte nu este atât de onestă. La fel Noul Testament, cu minunată sinceritate, spune toate detaliile cum unul dintre propriii Săi ucenici L-a vândut pe Învățătorul, cum toți L-au părăsit și au fugit, cum mai apoi nobilul Sf. Petru s-a lepădat de Învățătorul său cu jurăminte, cum Sf. Petru și Sf. Ioan, când predicau în Templu, au fost recunoscuți de popor că erau ignoranți și neînvățați.

La fel slăbiciunile și păcatele Împăratului David și ale altora din familia regală nu sunt în nici un sens acoperite sau ascunse. Toate sunt arătate deschis și sunt mustrate, pedepsele pentru ele sunt declarate și căința vinovaților este remarcată. Putem avea încredere în asemenea scriitori onești, întocmai cum și în istoria de astăzi am fi dispuși să avem încredere în astfel de scriitori. Într-adevăr, nu cunoaștem nici o istorie de astăzi care să se compare în sinceritate cu istoria biblică.

Cum să devii creștin

În aceste studii nu încercăm să facem un apel febril, ci mai degrabă sugerăm în cuvintele lui Isus ca fiecare, când se gândește dacă se va alătura sau nu Domnului, dacă va deveni sau nu urmaș al lui Cristos, să „stea mai întâi și să-și facă socoteala cheltuielilor”, în mod liniștit cum a îndrumat Învățătorul. Îndemnăm însă cu seriozitate să se vadă importanța deciziei, și a unei decizii hotărâte, ca esențială pentru o pace cuvenită a minții, pentru un progres creștin cuvenit și pentru o moștenire împreună cu sfinții sub termenii acestui Veac Evanghelic. Colos. 1:12.

Cei care decid să-și dea inima lui Dumnezeu trebuie să știe că „nu este sub cer alt Nume dat oamenilor”, prin care putem fi recuperați în favoarea lui Dumnezeu, așa încât să ni se permită să intrăm în Casa Fiilor, decât numele lui Isus. În numele Lui înseamnă în și prin tot ceea ce reprezintă numele Său, să ai credință în Dumnezeu, ascultare de condițiile Lui etc. Dar când se ajunge la decizie, aceasta înseamnă „Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu”.

La decizia de a se alătura Casei Fiilor se ajunge prin Cristos. Să se remarce că noi n-am recomandat alăturarea la vreo denominație, nici Biblia nu recomandă. Instrucțiunea Bibliei este că fiecare, pentru a fi membru al Casei Fiilor, trebuie să se alăture Domnului — lui Cristos, și prin El Tatălui — pentru a fi moștenitor al lui Dumnezeu și comoștenitor cu Isus Cristos. Celor care fac aceasta li se scrie numele, nu într-un catalog de membri pământești, ci în „Cartea vieții Mielului”, „ale căror nume sunt scrise în ceruri”.

Pasul lor următor trebuie să fie să spună „poporul Tău va fi poporul meu”. Și când se găsește unul din poporul lui Dumnezeu, este sigur că face parte dintre frații unei familii, fie că va fi găsit printre romano-catolici sau baptiști, printre metodiști sau presbiterieni, printre luterani sau anglicani, fie că va fi găsit în afara tuturor denominațiilor. Poporul lui Dumnezeu sunt una, fiindcă printr-un spirit toți sunt botezați în acel Corp spiritual, al cărui Cap este Cristos, al cărui Spirit trebuie să pătrundă pe toți membrii Săi. 1 Cor. 12:13.

Nu numai că noi trebuie să căutăm poporul lui Dumnezeu, ci trebuie să-i recunoaștem și să avem părtășie cu ei, fie că sunt albi sau negri, bogați sau săraci, învățați sau ignoranți; căci „toți sunteți una în Hristos Isus” și „unul singur este Îndrumătorul vostru: Hristos”.

Calea potrivită pentru toți cei care vin în Cristos este să se intereseze și să caute „cărările vechi” — urmele lui Isus și ale apostolilor, ((706)) învățăturile lor, practicile lor — și să nu fie influențați de digresiuni moderne, filosofii și științe, pe nedrept numite astfel, sau de crezuri și teorii ale Veacurilor Întunecate. „Toți vor fi învățați de Dumnezeu” este o făgăduință care aparține întregii Case a Credinței; și Cuvântul lui Dumnezeu este „hrană la timp”, și este puterea dată pentru întărirea, zidirea și pregătirea lor pentru o parte în Împărăție.