CEI TREI SUTE DE CURAJOȘI AI LUI GHEDEON

Judec. 7:1-8, 16:23

O armată mică era prea mare — „A Ta fie slava” — Cei care sunt lași să plece acasă — Izvorul lașului — Tot prea mulți — De ce au fost aleși cei care au lipăit — „Fă cum fac eu” — Urcior, făclie, trompetă — Iehova și Ghedeon — Victoria — Întâmplarea, o pildă — Sensul ei.

„«Nici prin forță, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu», zice Domnul oștirilor.” Zah. 4:6.

R5606 W. T. 1 ianuarie 1915 (pag. 10-11)

Studiul de astăzi ne amintește de victoria celor trei sute de spartani asupra oștilor persane, cu excepția că în acest caz bătălia depindea, nu de bravura umană, ci de binecuvântarea Domnului. Ultimul (următorul — n. t.) nostru studiu ni l-a prezentat pe Ghedeon, încurajat de făgăduința Domnului de a avea victorie, trimițând mesageri diferitelor seminții ale lui Israel. Studiul de astăzi arată armata care a rezultat din cei 32.000, împreună cu Ghedeon la poalele Muntelui Gilboa, la Izvorul Harod — un mic lac care se scurge la est spre Iordan. Pe partea mai îndepărtată a lacului erau madianiții, numărând cam 135.000. Fiind o oaste invadatoare, de câtva timp jefuiau pe israeliți fără să întâmpine împotrivire; dar acum au aflat că armata lui Ghedeon se aduna, și ei s-au adunat s-o zdrobească.

În timp ce Ghedeon simțea că armata sa era mult prea mică pentru o asemenea bătălie — unu la patru — Domnul l-a îndrumat contrar — că armata era prea mare și că va fi pericol ca victoria pe care intenționa s-o dea să nu fie apreciată ca fiind de la Domnul, ci să fie considerată că indica dexteritatea războinicilor lui Israel. În consecință, prin îndrumare divină, Ghedeon a trimis vorbă armatei sale de 32.000 că toți aceia care se temeau și preferau să se întoarcă acasă puteau s-o facă. Mulți s-au temut — 22.000. Numele izvorului, Harod, înseamnă ((715)) laș; și se presupune că numele i s-a dat din pricina fricii manifestate de cei 22.000 care au plecat acasă.

Desigur că credința lui Ghedeon a fost încercată când mica sa armată s-a topit la 10.000! Dar Domnul i-a spus: totuși sunt prea mulți. Spune oștirii să meargă la apă să bea și desparte pe cei care vor bea direct din pârâu îngenunchind și punându-și gura direct în apă și sorbind-o, și cei care, aplecându-se, vor lipăi din mâini așa cum lipăie un câine cu limba.

Prin această probă au rămas trei sute din această clasă din urmă; și Domnul i-a declarat că erau cei potriviți să câștige în mod special victoria. Restul de 9.700 se vor alătura însă mai târziu în urmărirea vrăjmașului.

Obiceiul lipăirii apei din mâini este încă obișnuit la oamenii din Palestina — păstorii etc. Ei au devenit experți în aceasta. Simbolic, acest act ar părea să însemne vigilență și ascultare. Un bou bea punându-și gura în apă și sorbând-o, iar când îi este sete dă toată atenția sorbirii apei, refuzând să dea vreo atenție poruncilor stăpânului său și chiar rezistând la folosirea nuielei pe coastele sale. Câinele, dimpotrivă, în timp ce lipăie apa cu limba, este cu totul vigilent, veghind cu ochii în toate direcțiile, văzând totul în jurul său, și gata să lase apa în orice moment în căutarea supunerii la datorie.

Dacă se înțelege că apa aici, ca și în altă parte în Biblie, reprezintă Adevărul, aceste două cete ale armatei lui Ghedeon ar reprezenta două clase care iubesc și apreciază Adevărul. Ambele clase beau din apa Adevărului, dar o clasă mai mult spre propria sa satisfacție. Cealaltă clasă, veghetoare, atentă, bea potrivit nevoilor sale și nu neglijează vigilența în serviciul Învățătorului, ținându-și ochii și urechile deschise la îndrumarea providenței divine întotdeauna. Această clasă din urmă, mai înțeleaptă, este reprezentată de cei Trei Sute care au fost cu Ghedeon, el însuși reprezentându-L pe Isus, Căpetenia Mântuirii noastre.

Victoria de la Armaghedon

În vechime armatele evident nu aveau o pază atât de strictă ca și armatele moderne. În orice caz, Ghedeon și un tovarăș de încredere au putut pătrunde în întunericul nopții printre corturile madianiților. Ascultând, au auzit pe unul relatându-și visul, cum o turtă de orz s-a rostogolit pe deal în jos și a făcut prăpăd. Altul a dat interpretarea că aceasta era Ghedeon și mica sa armată, care erau probabil nimicirea lor. Întâmplarea arată că madianiților le era teamă, frică. Ghedeon avea încredere; credința lui a fost întărită prin această mică experiență pe care Domnul i-a permis s-o aibă.

Cam pe la miezul nopții, la scurt timp după ceasul schimbării gărzilor printre madianiți, a fost timpul stabilit pentru atacul lui Ghedeon. Metoda de luptă a fost nouă. Cei Trei Sute au fost împărțiți în trei cete și au fost împrăștiați într-un spațiu considerabil aproape de madianiți. Pe lângă armătura lor obișnuită, sabia etc., Ghedeon și cei Trei Sute aveau arme deosebite. Fiecare avea în mâna stângă un urcior de lut, fiecare urcior avea în el o făclie; și fiecare soldat avea în mâna cealaltă o trompetă din corn de berbec. Instrucțiunile către cele trei cete separate au fost ca aceia chiar de lângă Ghedeon să facă ceea ce făcea el; iar celelalte cete auzind să imite, spărgând partea din față a urciorului ca să lase lumina să strălucească înaintea lor, strigând tare: „Pentru Domnul și pentru Ghedeon!” și suflând în cornul de berbec.

Madianiții, trezindu-se din somn, privind făcliile, auzind sunetul vaselor de pământ ca sunetul de armură, auzind strigătele și sunetul trâmbițelor, și-au imaginat că au fost înconjurați de o mare oștire; și pe jumătate amețiți au fugit. Ei s-au luptat unul cu altul, luându-se greșit unul pe altul drept dușmani. Ghedeon și cei Trei Sute ai lui i-au urmărit și curând erau în luptă ajutați de restul celor 9.700. Victoria a fost mare. Domnul a fost recunoscut ca Eliberatorul, iar Ghedeon, servitorul Lui, a fost onorat în consecință.

Unele lecții pentru astăzi

Referindu-se la chestiuni din Vechiul Testament, apostolul declară: „Toate câte au fost scrise mai înainte au fost scrise pentru învățătura noastră” (Rom. 15:4). Pe lângă lecția învățată în timpul acela, Domnul prin unele din aceste experiențe ale trecutului dă anumite lecții spirituale Israelului spiritual. Chemarea lui Ghedeon se aseamănă cu Chemarea Evanghelică la voluntariat de partea dreptății — a dreptății împotriva nedreptății, a adevărului împotriva erorii.

Mulți din lume aud mesajul, simpatizează cu el și răspund, intenționând să devină soldați ai lui Cristos; dar înainte de a fi deplin acceptați, vocea lui Isus îi cheamă zicând: Așează-te și fă socoteala cheltuielilor; este mai bine să nu pui mâna pe plug și să devii servitor al Domnului decât să privești după aceea înapoi și să dorești să nu fi devenit.

Vederea vrăjmașului, „frica morții” (Evr. 2:15), îi face să nu umble cu Învățătorul, fiindcă este prea mult. La început când au răspuns Chemării, ei s-au gândit la slavă și cinste, dar au trecut cu vederea că acestea pot fi obținute numai cu prețul greutății și suportării. Acești lași care se întorc și care de fapt nu fac niciodată angajamentul de consacrare, poate nu au o soartă mai rea decât dacă n-ar fi răspuns niciodată. Dar ei nu vor avea parte de victorie — laurii nu vor fi ai lor; partea lor nu va fi cununa vieții.

Apoi vine a doua probă — aceea de ascultare și loialitate. O clasă din poporul Domnului, ((716)) asemenea câinelui credincios, pune întâi ascultarea de glasul Stăpânului, vigilent să-i facă voia. O altă parte din consacrații Domnului dau mai puțină atenție glasului Stăpânului și chiar nuielei; și fiind mai puțin atenți față de serviciul Domnului, ei sunt folosiți de El mai puțin.

Comparați cu lumea, cei mai vigilenți nu sunt decât foarte puțini. Pe acei care sunt viglienți din poporul Domnului El îi alege și le acordă cele mai mari ocazii de serviciu. Aceștia sunt cei mai dispuși să spargă vasul de pământ — să-și folosească viața pământească prezentă în serviciul Domnului — pentru ca lumina Adevărului să poată străluci și Cauza Adevărului să poată avea o victorie. Aceștia zeloși sunt cei mai credincioși în sunarea din trâmbiță, reprezentând Cuvântul lui Dumnezeu. Aceștia au ocazia binecuvântată de a lăsa lumina lor să strălucească. Zelul lor îi îndreptățește la privilegii și ocazii speciale.

Victoria Domnului este obținută prin Ghedeon cel antitipic și mica sa ceată de urmași credincioși, „nici prin forță, nici prin tărie, ci prin duhul Meu, zice Domnul.” Duhul Domnului este reprezentat prin lumina făcliei care strălucește din vasul spart. Vasele sparte ale oștirii lui Ghedeon reprezintă cum poporul Domnului își prezintă corpurile jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, în serviciul Său — lăsând lumina să strălucească — luptând o luptă bună împotriva oștirilor păcatului.

Noi suntem fără îndoială aproape de timpul când marea victorie, antitipul celei a lui Ghedeon, va fi îndeplinită, când oștirile păcatului, puterile răului, vor cădea unele peste altele pentru nimicirea lor reciprocă. Războiul actual printre națiunile Europei este începutul acesteia, dar nu sfârșitul ei. Potrivit Bibliei, punctul culminant va fi o domnie temporară a anarhiei, care va pregăti deplin lumea pentru glorioasa Domnie de Dreptate a lui Mesia.