Vol. 10 Septembrie-Octombrie 2003 Nr. 6

MÂNIA DREAPTĂ ȘI NEDREAPTĂ

„Dragostea nu se aprinde de mânie.” 1 Cor. 13:5.

R5603 W. T. 1 ianuarie 1915 (pag. 5-7)

În acest capitol din care este luat textul nostru, Sf. Pavel prezintă necesitatea esențială a cultivării și dezvoltării Dragostei, fără care, indiferent ce am putea obține, nu vom fi nimic în ochii lui Dumnezeu. Apostolul ne spune în cuvintele textului nostru că dragostea nu se aprinde (nu este ușor provocată — engleză, n. t.). Evident el folosește aici cuvântul provocată într-un sens foarte diferit de sensul lui unde zice că noi ar trebui să „ne îndemnăm (provocăm — subsol, Cornil. reviz. — n. t.) la dragoste și la fapte bune” (Evr. 10:24). Ideea din textul din urmă este să ne îndemnăm la fapte bune, să stârnim în alții iubire, să exercităm o influență favorabilă spre dreptate. Ideea din textul nostru însă este aceea de a fi enervați, stârniți la mânie. Sf. Pavel declară că dragostea nu este astfel stârnită ușor la mânie, ci este îndelung răbdătoare.

Noi am putea spune, strict vorbind, că nu calitatea Iubirii în sine ar fi cea împinsă la mânie. Totuși mânia dreaptă — o îndignare justă stârnită de dragostea noastră pentru principiile dreptății — nu este incompatibilă cu dragostea. „Dumnezeu este dragoste”, și Scripturile ne asigură că El „Se mânie în fiecare zi” pe cei răi. Mânia Lui este îndignare dreaptă împotriva păcatului.

Mânia dreaptă a lui Dumnezeu

Privind la Dumnezeu ca marele nostru Exemplu, vedem că Dragostea Lui s-a manifestat la început pentru creaturile Sale umane. Dragostea pentru umanitate a dat Grădina Edenului cu toate binecuvântările ei și cu viața ei perfectă, întocmai cum iubirea Lui pentru îngeri dăduse toate binecuvântările lor. Dar când a intrat Păcatul, Iubirea s-a retras, sau cu alte cuvinte, Dreptatea a fost atributul special al lui Dumnezeu manifestat atunci. Pentru omenire a fost mai bine să fie această pedeapsă pentru păcat; căci de la întemeierea lumii Dumnezeu, știind mai dinainte despre căderea omului, aranjase răscumpărarea lui. Astfel, chiar în sentința morții a persistat iubirea Lui pentru om. Dar Dumnezeu este împotrivitorul păcatului, și când Legea Lui a fost încălcată, Iubirea sau Cel care este întruchiparea Iubirii a fost provocat la mânie dreaptă.

Indignarea lui Dumnezeu s-a aprins în mod asemănător împotriva poporului Său ales, evreii, când a zis către profet (Ieremia 8:19): „Pentru ce M-au provocat ei la mânie?” Multe scripturi vorbesc despre mânia lui Dumnezeu. Mânia aceea a ars întotdeuna împotriva păcatului. Ea stă asupra lumii de șase mii de ani. Dar Iubirea lui Dumnezeu n-a fost nicidecum încălcată prin această atitudine împotriva lumii condamnate. De aceea, Iubirea poate fi pe drept provocată la mânie. Cel care declară că Dreptatea este temelia Tronului Său, nu Se complace niciodată în sentimente care nu sunt în cea mai deplină armonie cu acea Dreptate. Dar El a făcut aranjamente pentru recuperarea rasei condamnate. Iubirea lui Dumnezeu a făcut această pregătire pentru creaturile Sale decăzute.

Iubirea lui Dumnezeu ținută în suspensie

Dar Iubirea nu se aprinde, nu se aprinde pe nedrept. S-a cerut un act de neascultare intenționată din partea tatălui Adam pentru a provoca pe Dumnezeu la mânie. Nu fiindcă mama Eva a fost înșelată a venit sentința asupra lumii. Mânia lui Dumnezeu a venit peste lume și sentința morții a fost pronunțată din cauza păcatului tatălui Adam, care a fost comis în deplină cunoștință. Și în toți acești șase mii de ((722)) ani de păcat, Iubirea lui Dumnezeu a fost ținută în suspensie, ca să zicem așa, a fost provocată până la punctul retragerii.

Dar în tot acest timp caracterul lui Dumnezeu nu s-a schimbat. El n-a cauzat condițiile diabolice care au existat de la căderea omului. Nici Iubirea, nici Dreptatea, așa cum sunt întruchipate în Iehova, n-au aprobat păcatul; „Plata păcatului este moartea” (Rom. 6:23). Și tot ce însoțește moartea, ca rezultat natural al ei, este parte din acea pedeapsă. Dar Dumnezeu a permis aceste condiții, știind că prin Puterea Sa ele vor fi conduse pentru binele final al omenirii. Marele adversar al lui Dumnezeu este responsabil pentru dezastrul pe care Păcatul l-a produs pe pământ. Dar Atotputernicul va face ca mânia lui Satan să producă binele pentru copiii oamenilor, zdrobind, anihilând în cele din urmă pe marele vrăjmaș al dreptății. Evr. 2:14.

Iubirea lui Dumnezeu, ținută astfel în suspensie, și-a așteptat timpul ei, pentru a fi descoperită omului uimit când va fi venit timpul cuvenit. Iubirea s-a manifestat pentru lume acum aproape două mii de ani, când Dumnezeu a trimis pe singurul Său Fiu conceput ca să fie Răscumpărătorul omului. El a venit pe pământ și Și-a dat viața, o jertfă de bună voie pentru păcatul uman. Apoi a ieșit chemarea să fie adunată Biserica, clasa care după scopul lui Dumnezeu urma să fie Mireasa Fiului Său, să fie asociată cu El în marea lucrare viitoare pentru rasa lui Adam. Această Biserică este adunată în acest Veac Evanghelic, și la timpul potrivit ea va fi înălțată în gloria Împărăției. Atunci iubirea lui Dumnezeu se va manifesta pentru rasa noastră. Împărăția lui Dumnezeu va ridica omenirea din păcat, degradare și moarte, în lumina și slava Domnului — pe toți cei care vor fi dispuși să accepte viața pe baza condițiilor lui Dumnezeu.

Crize speciale în viața creștină

Noi, ca și copii ai lui Dumnezeu, ce sârguincios trebuie să veghem și să ne rugăm, pentru a fi într-adevăr potriviți pentru marea noastră lucrare viitoare — acum atât de aproape! Există un pericol ca iubirea să nu fie suficient de puternică în noi; căci datorită căderii, păcatul și egoismul au ajuns să aibă influențe preponderente în lume. Acestea, operând timp de șase mii de ani, au făcut pe om foarte deficitar în iubire, simpatie, amabilitate frățească și îndelungă răbdare. Acum există o tendință mai mare spre mânie, răutate, ură, ceartă, decât spre iubire. În consecință, când Dumnezeu ne acceptă în familia Sa, ne spune că una din primele cerințe este iubirea. Iubirea trebuie să crească în inimile și mințile noastre și să pătrundă toate gândurile, cuvintele și acțiunile.

Carnea noastră decăzută, ajutată de „puterile nevăzute ale văzduhului”, va căuta să împiedice obținerea acestei condiții necesare; și după ce am obținut-o, uneori se va exercita o presiune puternică asupra noastră ca Noi Creaturi, ca să ne facă să ne retragem de la această poziție. Din când în când copilul lui Dumnezeu are experiențe cu alți frați, care par să-i amenințe sănătatea spirituală, sau chiar viața spirituală. Puterile întunericului îl asaltează, străduindu-se să încurajaze simțămintele și sentimentele pe care el este puternic ispitit să le adopte. El a ajuns la o criză în experiența sa creștină. Trebuie să meargă înainte sau înapoi. Nu poate sta nemișcat. Lupta continuă. Se va dovedi această încercare severă o piatră de pășire ca să-l ridice mai aproape de Dumnezeu, sau va fi o piatră de poticnire ca să-l răstoarne?

În astfel de timpuri cruciale, singurul refugiu este rugăciunea. Domnul permite chiar aceste încercări să ne probeze caracterul ca și copii ai lui Dumnezeu. Adversarul se va strădui să pună lucrurile în fața minții noastre agitate în cea mai nefavorabilă lumină în privința fratelui sau a surorii. El va căuta să strice judecata și să înșele mintea în privința faptelor reale ale cazului; și carnea noastră răspunde la această vedere a lucrurilor. Singura cale sigură este să refuze întreținerea chiar și în cel mai mic grad a gândurilor de amărăciune care încearcă să găsească loc în mintea și inima noastră, și să strige imediat către Domnul după putere și ajutor în timpul nostru de lipsă, căutând sfatul Cuvântului Său în legătură cu atitudinea noastră potrivită în astfel de urgențe. Să ne amintim cuvintele cântării pe care o cântăm adesea:

„Nu ceda ispitei
Căci cedarea e păcat;
Fiecare victorie te ajută
Altele de câștigat.
Luptă cu bărbăție-nainte,
Supune patimile rele;
Privește-ntruna la Isus,
El te va scoate din ele.”

„Iertați, și veți fi iertați”

„Să fim deci blânzi și răbdători unul cu altul, fraților, căutând să dăm cea mai blândă interpretare cuvintelor, acțiunilor și tendințelor naturale ale altora, amintindu-ne propriile noastre ciudățenii și slăbiciuni. Să ne amintim că fiecare din noi este atins de cădere, și că aceia dintre frați care ne încearcă cel mai mult poate au avut tendințe ereditare și împrejurări în viața timpurie de care noi nu suntem conștienți și care ne-ar face foarte compătimitori dacă le-am ști. Să ne amintim și că am putea fi cu totul inconștienți de unele dintre propriile noastre slăbiciuni și particularități, care poate irită pe alții. Noi să fim mult mai atenți să observăm propriile noastre greșeli decât cele ale altor frați ai Domnului.

„Orice amărăciune, orice iuțime, orice mânie (mânie trupească), orice strigare și orice defăimare să fie înlăturate de la voi, împreună ((723)) cu orice fel de răutate. Și fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” — și încă vă iartă (Efes. 4:31, 32). „Astfel, deci, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, îmbrăcați-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă răbdare. Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă unul are să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcați-vă cu dragostea, care este legătura desăvârșirii. Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați într-un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; și fiți recunoscători. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi, în toată înțelepciunea.” Colos. 3:12-16.

După ce copilul Domnului a câștigat victoria într-o luptă ca aceasta, și prin rugăciune și efort hotărât a adus Brațul lui Dumnezeu spre eliberarea sa, el este un creștin mai puternic decât înainte de a veni încercarea. El a făcut un pas mare înainte pe calea îngustă; el s-a prins mai ferm de Dumnezeu și va fi mai capabil să cucerească în încercarea următoare. Dar orice eșec în învingere lasă pe copilul lui Dumnezeu mai slab și mai puțin în stare să reziste atacului cărnii sale, al adversarului și al oștilor lui rele, și mai puțin sigur că va fi un biruitor final.

Vorbind despre iubire în privința Bisericii lui Cristos, apostolul ne asigură că dacă vrem să-I fim plăcuți Domnului trebuie să dezvoltăm cu bogăție acest har. Cei care posedă această calitate în bună măsură nu vor fi ușor provocați la mânie, nu vor fi repede ofensați, nu vor fi prea veghetori ca nu cumva drepturile și demnitatea lor să fie încălcate. Cei care au iubire puțină se vor mânia și ofensa ușor. Să ținem eul supus și să continuăm cu hărnicie lucrarea răstignirii lui, privind totdeauna la Cel de la care ne vine ajutorul. Iubirea pe care o apreciază Domnul este îndelung răbdătoare. Aceasta nu înseamnă că nu vor fi niciodată ocazii de indignare dreaptă, mânie dreaptă. Trebuie să existe un sentiment de mânie dreaptă când vedem nedreptate mare. De ce? Fiindcă nedreptatea este greșită. Dumnezeu este mânios pe nedreptate, când este comisă cu bună știință, sau cu voia. Și astfel poporul lui Dumnezeu nu trebuie să aibă nici o simpatie cu nedreptatea.

Iubirea supraadăugată la dreptate

Dacă copiii lui Dumnezeu nu cultivă cu grijă calitatea dreptății, ei vor ajunge în atitudinea unde nu vor aprecia deloc dreptatea. Dar în timp ce apreciem ce este drept și ce este greșit, noi trebuie să mergem mai departe și să căutăm să cultivăm cu străduință calitatea iubirii, simpatiei, carității. Nimeni nu poate spune că propria sa estimare a ceea ce constituie dreptatea și iubirea este în întregime corectă, iar estimarea altuia este în întregime greșită, în special când acesta este un frate sau o soră în Cristos, căutând să dezvolte aceleași calități asemenea lui Cristos ca și noi. Punctele noastre de vedere nu pot fi întotdeauna aceleași; prin urmare să nu fim prea siguri că punctul nostru de vedere este cel corect, iar al celuilalt greșit, unde există vreo posibilitate ca noi să greșim.

Nici un urmaș al lui Cristos nu este atât de dezvoltat încât să poată spune: Eu n-am nevoie de nici o instrucțiune în privința dreptății și iubirii, dar fratele meu are nevoie. Și în experiențele noastre cu frații, unde greșeala pare a fi a celuilalt, să ne spunem nouă înșine: Iată un frate care a avut mai multe dezavantaje decât mine. El este fratele meu după spirit. Mie îmi pare că face ceva greșit, dar îl compătimesc fiindcă probabil nu știe că acțiunea sa este greșită. Sau poate eu greșesc. Dacă ar vedea lucrurile din punctul meu de vedere ar face altfel. Nu-l voi judeca, ci voi lăsa pentru Atotputernicul, care este infailibil în judecată și căruia îi aparține judecata. 1 Cor. 4:5.

Simpatie față de toți oamenii

Dumnezeu nu are nici o simpatie cu păcatul, dar are atât de multă simpatie pentru păcătoși, încât a dat pe preaiubitul Său Fiu să răscumpere și să ridice pe păcătos. El a pus deoparte o mie de ani pentru această lucrare de ridicare umană. Noi observăm nedreptatea; ar trebui s-o observăm. Dar nu ține de noi să criticăm, să aplicăm pedeapsa. Nu trebuie „să judecăm nimic înainte de vreme”. Vedem că se comit fapte care ne șochează simțul moral. Trebuie să ne spunem nouă înșine: Cred că fapta aceea este nedreaptă; dar nu ține de mine să rezolv cu răufăcătorul. Dumnezeu știe în ce măsură individul este responsabil; eu nu știu. Datoria mea este pe cât posibil să-l privesc din punctul de vedere al compătimirii. Datoria mea este să-l ajut dacă-mi stă în putere, dacă am o ocazie potrivită — să-l ajut să iasă din vederile greșite la vederi corecte. Dar chiar și în aceasta trebuie să fiu „înțelept ca un șarpe și fără răutate ca un porumbel”. Conduita este greșită, dar nu pot ști cât de greșit poate fi individul.

Astfel că Iubirea se uită și vede că toată lumea este în mare dificultate prin cădere. Și Iubirea spune: Fii amabil față de toți; fii blând; fii răbdător. Noi trebuie să ne amintim întotdeauna că suntem într-o lume de păcat, durere, boală, moarte. Din acest punct de vedere, Iubirea nu va fi provocată ușor la mânie, ci se va gândi blând și compătimitor la alții. Astfel, iubiților, vom crește în Cristos, Capul nostru glorios, în toate lucrurile, până când, fiind făcuți perfecți și compleți prin harul Său, vom fi prezentați Tatălui, „fără pată, fără încrețitură sau altceva de felul acesta”. Efes. 5:27.