Vol. 11 Noiembrie-Decembrie 2003 Nr. 1

„Beți toți din el”

„Puteți voi să beți paharul pe care am să-l beau Eu?” Matei 20:22

R5599 W. T. 15 decembrie 1914 (pag. 382-383)

Întâmplarea relatată în contextul nostru a avut loc chiar înainte de moartea Domnului. El mersese la Ierusalim. Făcuse o intrare triumfală în cetate. Acum aștepta marele punct final al experiențelor Sale. El prevenise pe ucenicii Săi și le explicase că preoții cei mai de seamă Îl vor da să fie răstignit.

Dar apostolii în general n-au înțeles cuvintele Domnului. În multe ocazii cuvintele Sale au fost figurative. Așa că acum ei se întrebau ce voia să spună El. Nu știau ce fel de figură de stil putea fi aceasta. Ei gândeau că se apropia timpul șederii Sale pe Tron și că ei vor fi cu El. Atât de deplin erau convinși că stabilirea Împărăției era aproape, încât Sf. Iacov și Sf. Ioan — mama lor vorbind în locul lor, ca avocat — au cerut ca atunci când va veni în Împărăția Sa, ei doi să poată sta alături de El, unul la dreapta, celălalt la stânga. Ei așteptau ca într-o zi sau două să aibă loc evenimente importante care să-i ducă în Împărăție.

Răspunsul Domnului nostru la această cerere a fost intenționat nu numai pentru ucenicii din fața Lui, ci neîndoielnic pentru toți ucenicii Săi de-a lungul Veacului Evanghelic, pentru a pune în fața lor condițiile în baza cărora urma să fie obținută Împărăția. Domnul nostru a declarat lucrurile foarte clar, întrebând pe Iacov și pe Ioan: „Puteți voi să beți paharul pe care am să-l beau Eu și să fiți botezați cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” Ei n-au înțeles deplin aceste cuvinte, dar și-au dat seama că însemnau un anumit fel de moarte. „Puteți voi?” — Vreți? Ei au răspuns că puteau.

Cuvântul puteți, deși conține ideea de forță, putere, totuși exprimă și ideea de dispoziție; fiindcă se referă la voință. Ideea nu este: Puteți voi din punct de vedere fizic? ci: Puteți voi din punct de vedere mintal? Ideea ar fi reprezentată potrivit prin cuvântul vreți. Sunt voințele voastre destul de puternice? Cei doi ucenici au decis că erau. „Da, Doamne, avem voința să facem totul, orice ar fi.” Ei erau predați pe deplin Domnului, să-I facă voia. Erau dispuși pentru orice. Aveau o astfel de apreciere pentru Împărăție și o astfel de încredere în Domnul, încât orice era pe cale să facă El, erau dispuși să facă și ei.

Botezul adevărat al Domnului nostru

Și la fel este și cu noi. Voințele noastre sunt hotărâte. „Puteți voi?” Desigur! Nu este îndoială — nu este nimic ce să intervină. Ceea ce ucenicii n-au putut înțelege, și ceea ce nici noi n-am fi putut înțelege dacă am fi fost în locul lor, înțelegem acum deplin, fiindcă avem ajutorul Spiritului sfânt ca să ne îndrume și să ne ajute la înțelegerea lucrurilor adânci ale lui Dumnezeu. Vedem că Domnul a vrut să spună că El a fost scufundat în moarte. La începutul slujirii Sale, El Și-a predat toate interesele pământești în toate sensurile cuvântului. Acesta a fost sacrificiul Său. A fost simbolizat prin botezul în apă, dar a fost de fapt un botez în moarte. El Și-a împlinit botezul timp de trei ani și jumătate, iar în ziua următoare a murit, după cum bine știa. „Am un botez cu care să fiu botezat și cât de mult doresc să se îndeplinească!” Luca 12:50.

Ideea este: „Mă simt foarte strâmtorat până când acel botez va fi îndeplinit. Va fi îndeplinit mâine. Găsesc că în legătură cu moartea sunt greutăți pe care nu le-am așteptat. Aștept cu nerăbdare ziua de mâine pentru completarea morții Mele de sacrificiu”.

((734))

Domnul nostru nu presupusese că această consacrare a Sa la moarte însemna o moarte de o atât de gravă înjosire, umilire, răstălmăcire a caracterului Său — o moarte înjositoare. El știuse că trebuia să fie răstignit, le spusese astfel ucenicilor Săi și era cu totul dispus să moară astfel. Dar ajungând în miezul problemei, a văzut că aranjamentele erau ca El să moară de moartea unui criminal. Era o chestiune cu totul diferită să fie răstignit ca un criminal. Fiindcă El fusese un om bun, era foarte greu pentru El să fie arestat ca blasfemator — unul vinovat de cea mai mare nelegiuire cunoscută evreilor. A fi condamnat sub acuzația de blasfemie și a fi dus de compatrioții Săi ca să fie dat la moarte, când de fapt El a dat tot ce a avut pentru serviciul lui Dumnezeu, a fost un chin groaznic pentru El — pentru El a fost o probă cu mult mai mare decât ar fi fost pentru unul atins de păcat și care era mai puțin sensibil din cauza vieții sale greșite. Pare că Isus S-a referit adesea la acest pahar, ca și cum s-ar fi retras instinctiv de la această experiență.

Paharul experienței Bisericii

În sens larg, expresia figurată paharul experienței ar putea fi folosită cu referire la fiecare afacere a vieților noastre. Dar se pare că nu acesta este modul în care a folosit Isus acest cuvânt de această dată. L-a folosit cu privire la ceva din viitor. „Puteți voi să beți paharul pe care am să-l beau Eu” — la viitor — acel pahar pe care am să-l beau peste câteva ore. Acel pahar a fost o înghițitură groaznică pentru El — nu moartea, nu crucea. El nu ceruse să fie cruțat de moarte, să poată evita moartea. Dar ceruse ca acest pahar amar al înjosirii, de a fi omorât ca hulitor, să fie lăsat deoparte dacă se putea; și totuși El a spus: „Nu voi bea paharul pe care Mi la dat Tatăl să-l beau?” După ce a strigat cu strigăte mari către Dumnezeu și a primit asigurările favorii Lui, El a fost gata să bea din acest pahar.

Tot așa este și cu urmașii Domnului. Este greu când binele nostru este vorbit de rău, să se spună despre noi că suntem otrăvitori pentru fiecare sentiment religios. Aceasta este o parte din experiența noastră. Dacă oamenii s-ar separa de tovărășia noastră, ar fi un lucru mărunt. Dacă am muri în vreun mod respectabil, ar fi un lucru mic. Dar dacă am fi puși în lumină falsă, dacă binele nostru ar fi făcut să apară rău, acestea ar fi experiențe grele. Atitudinea noastră trebuie să fie ca și a Învățătorului: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” Avem cuvintele apostolului, că toate lucrurile vor lucra spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu, a celor chemați potrivit scopului Său. Cu aceste gânduri în minte, trebuie să fim curajoși și să acceptăm paharul experienței pe care Domnul îl are pentru noi. Noi nu știm cât de aproape este acel pahar. Poate în privința Bisericii este ca în privința Lui. Poate că se va recunoaște într-o măsură că avem dreptate în privința Planului Divin. Apoi, prin mașinațiile sistemelor bisericești putem fi predați — poate la moarte.

Proba asupra Bisericii acum

Ucenicii la Prima Venire nu și-au dat seama ce aproape erau de experiențele din Ghetsimani și de la Calvar. La fel poate fi și cu noi acum. De aceea noi ne dăm seama de importanța faptului că viețile noastre sunt așa cum le-a marcat Domnul pentru noi. Vegheați, ca să nu cădeți în ceasul ispitei! Ceasul ispitei era peste ei, de aceea era important ca ei să se păstreze în atitudinea potrivită. Și așa trebuie să facem și noi acum, deoarece Veacul se încheie. Ar putea fi probe deosebite, pe care Domnul poate nu vrea să le cunoaștem — probele n-ar fi așa dacă le-am cunoaște dinainte. De aceea trebuie să fim în gardă, ca să putem fi găsiți loiali și credincioși și să ne putem demonstra credincioșia până la moarte în modul pe care Domnul l-a pregătit pentru noi.

Ar părea ca și cum prezentul ar fi un timp în care Domnul dă poporului Său o probă de un fel diferit. Chiar dacă vedem neamurile în proces de dezintegrare, există ocazia ca unii să se îndoiască de toată situația și să spună: „Au mai fost războaie înainte și presupun că vor mai fi! Acesta nu este sfârșitul Timpurilor Neamurilor, cum am gândit”. Astfel de oameni, dacă ar fi fost angajați în serviciul Domnului, l-ar putea părăsi și să meargă în societatea lumească, sau să fie cuprinși cu totul în afaceri sau câte altele. Acesta în mod foarte special este chiar timpul în care ar putea veni astfel de încercări. De aceea, trebuie să fim în gardă ca nu cumva să vină peste noi un spirit de îndoială. „Vegheați și rugați-vă ca să nu intrați în ispită.”