ÎNȚELEPCIUNEA CEA DE MULTE FELURI ȘI MILA LUI DUMNEZEU

„Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viață dintre cei morți? Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, și plămădeala este; și dacă rădăcina este sfântă, și ramurile sunt.” Romani 11:15, 16.

R5533 W. T. 1 septembrie 1914 (pag. 270-271)

Națiunea evreiască a fost împăcată cu Dumnezeu într-un mod tipic și astfel a devenit poporul Său special. Lor le-au aparținut toate promisiunile Lui — astfel de promisiuni n-au fost făcute neamurilor. Relația evreilor cu Dumnezeu a fost prin Legământul lor. Dar după 1845 de ani de favoare specială, faptul că L-au respins pe Mesia a demonstrat nevrednicia lor de a le fi continuate privilegiile speciale. În timpul încercării au fost găsiți necorespunzători și lăsați pradă orbirii și dezmembrării până la împlinirea „dublului” lor — o mie opt sute patruzeci și cinci de ani de dizgrație.

Totuși, nu toți au fost respinși din favoare. O rămășiță credincioasă a fost adunată în Staulul Evangheliei, în timp ce restul au fost „împrăștiați și devastați”. Această rămășiță credincioasă a fost clasa primelor Roade ale Bisericii lui Cristos. Dumnezeu a trimis apoi Mesajul Său în întreaga lume. Romani, greci, britanici, francezi, germani, suedezi, norvegieni, danezi etc. — toate națiunile — au avut aceeași ocazie. Aceasta nu înseamnă că tuturor indivizilor din toate națiunile li s-a dat această ocazie; ci Domnul a selectat de ici și de colo câte unul cu un caracter potrivit, care au răspuns cu bucurie la Mesaj — cei care, flămânzind și însetând după dreptate, au avut urechi de auzit. Dumnezeu le-a dat acestora Mesajul împăcării și i-a trimis să ducă Veștile Bune și altora din aceeași clasă.

Toți cei care au crezut acest Mesaj au fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său. Ei sunt o companie de jertfitori, care își dau cu bucurie viața ca urmași în urmele Învățătorului. Mesajul acestei mari mântuiri a ieșit în toți acești ani ai Veacului actual, și unii din fiecare națiune au răspuns și au intrat în Corpul lui Cristos. Aceasta nu s-ar fi putut întâmpla dacă evreii nu s-ar fi dovedit necredincioși ca națiune și n-ar fi fost îndepărtați din favoare. Neamurile au știut aceasta. Ele au văzut că favoarea lui Dumnezeu, binecuvântarea lui Dumnezeu, s-a întors spre ele în timp ce a fost retrasă de la evrei.

„Viață din morți”

Israeliții naturali, chiar și după respingerea lor din favoare ca popor, au mai avut totuși o ocazie ca indivizi de a veni în Cristos, dar nici o favoare specială ca națiune. Într-adevăr, respingerea lui Isus ca Mesia și amara lor prejudecată și orbire au acționat ca o mare prăpastie care i-a separat ca popor de Mesajul Evangheliei; și numai foarte puțini dintre ei au acceptat Mesajul lui Dumnezeu în Cristos. După cum declară aici apostolul, orbirea lor ca națiune nu va fi înlăturată până „va intra plinătatea neamurilor” (pentru a completa Biserica Evanghelică). Acest timp este aproape sosit; Biserica Evanghelică este aproape completă.

Ne amintim noi cum trebuie să se realizeze restaurarea Israelului natural? Da. Scripturile declară că trebuie înfăptuită prin Noul Legământ — „Acesta va fi legământul Meu pentru ei, când le voi șterge păcatele”. Aceasta va fi la stabilirea Împărăției lui Mesia; Mesia va inaugura atunci acest Legământ. Ce va însemna aceasta pentru evrei? Va însemna că „dublul” lor s-a împlinit, că „timpul lor de suferință s-a sfârșit, că nelegiuirea lor este iertată”. (Vezi Studii În Scripturi, Vol. II, cap. 7.) Aceasta va însemna învierea lor din morți — națională și individuală, simbolică și literală. „Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii îprimind «ramurile de măslin sălbatic» ale neamurilor în «măslinul» din care majoritatea evreilor au fost tăiațiș, ce va fi primirea lor îdin nouș, decât viață dintre cei morți?” Rom. 11:15.

Aici avem altă învățătură scripturală a doctrinei învierii din morți. Promisiunile făcute lui Avraam, Isaac, Iacov, David, profeților și altora, trebuie să se împlinească. Deși Dumnezeu a lepădat națiunea pentru un timp, El o va readuna, potrivit făgăduinței Sale, când perioada lor de pedeapsă se va sfârși — cele „șapte timpuri” ale lor. (Vezi Vol. II, cap. 4.) Extinzând acest gând, vedem că Promisiunea lui Dumnezeu făcută lui Avraam de a binecuvânta toate națiunile, neamurile și familiile Pământului prin Sămânța lui — cerească și pământească, clasa „stelelor cerului” și clasa „nisipului de pe țărmul mării” — trebuie încă să fie împlinită (Gen. 22:15-18). Împlinirea acestei Făgăduințe va necesita trezirea din mormânt a întregii rase umane. Astfel generozitatea minunatei prevederi a lui Dumnezeu pentru creaturile Sale umane va fi arătată în curând îngerilor și oamenilor — celor vii și celor morți — întregii familii umane.

Primele roade și roadele târzii — toate sunt sfinte

În versetul 16 apostolul arată că după cum primul rod al acestui mare „măslin” care crește ((837)) din rădăcina Legământului Avraamic este sfânt, așa este întregul rod. Deși Făgăduința făcută lui Avraam a fost dată direct seminței sale pământești, totuși Dumnezeu, care a știut sfârșitul de la început, a știut că Primul Rod al acestei Făgăduințe va fi Sămânța spirituală a lui Avraam — Cristosul, Cap și Corp. Și totuși această tăiere a multora din ramurile naturale și altoirea „ramurilor de măslin sălbatic” în locul lor, care se desfășoară în timpul acestui Veac Evanghelic, n-a fost limita marelui Plan al lui Dumnezeu. Scopul Lui a fost să aibă o Sămânță sfântă. Avraam a fost încercat primul, și toți cei care urmau să constituie această Sămânță trebuiau să fie probați în mod asemănător; dar aceștia urmau să fie folosiți ca agenți în mâinile lui Iehova pentru ducerea la îndeplinire a Planului Său de mântuire.

Deoarece această clasă a primelor Roade este sfântă, declară apostolul, „toată frământătura este sfântă”. Cuvântul frământătură ar fi mai bine tradus aici masă, căci el vorbește despre oameni. Rădăcina este sfântă — Legământul lui Iehova, întărit prin jurământul Său făcut lui Avraam. Deci toți cei care se unesc cu această rădăcină și își primesc viața, privilegiile și binecuvântările de la ea, vor fi de asemenea sfinți.

Avraam a reprezentat în mod tipic pe Iehova Dumnezeu; Isaac L-a reprezentat pe Fiul, Domnul nostru Isus; și Rebeca, soția lui Isaac, a reprezentat pe Mireasa lui Cristos, membrii corpului Său. Toți aceștia împreună — Tatăl, Fiul și Mireasa — vor da naștere unui Israel sfânt, pământesc. Acesta va include în cele din urmă toată omenirea care va intra sub condițiile Noului Legământ. Astfel Israelul restaurat și întreaga lume — toți cei din rasa lui Adam care se vor întoarce la armonie cu Dumnezeu — vor constitui „frământătura sfântă” sau masa sfântă — rodul de mai târziu.

Privind realizările adânci ale Planului lui Dumnezeu astfel, în lumina a ceea ce El ne spune că este în viitor, precum și a ceea ce este în trecut, ce minunat este! O, adâncimile bogate ale înțelepciunii și cunoștinței lui Dumnezeu! Ce inutil este pentru noi să încercăm să descoperim procedurile Sale dacă El nu binevoiește să ne descopere planul Său. Toate lucrările Lui sunt mistere pentru noi dacă nu suntem luminați de Spiritul Său. Cine a cunoscut acest Plan îndurător, care depășește atât de mult înțelegerea omenească? Cine vă gândiți că L-a ajutat pe Domnul să aranjeze un astfel de plan? Aceasta nu este înțelepciune omenească. Numai Dumnezeu putea fi Autorul lui. Un evreu n-ar fi plănuit niciodată să altoiască neamurile pentru a avea parte de binecuvântările principale ale Făgăduinței. Unul dintre neamuri n-ar fi aranjat niciodată tulpina originală și ramurile evreiești, iar pe sine un altoi favorizat. Nu, în mod clar Planul este de la Dumnezeu și ilustrează bine atât bunătatea cât și severitatea Sa dreaptă. De la El este tot Planul; prin puterea Sa totul este dus la îndeplinire și a Lui să fie slava în vecii vecilor.