LIBERTATEA VOINȚEI

R 5475a W. T. 1 iunie 1914 (pag. 173)

Libertatea voinței este o expresie prezentată evident în contradicție cu ideea că oamenii sunt simple mașini asupra cărora acționează anumite influențe; de exemplu, că Dumnezeu ar acționa asupra unei persoane așa încât s-o oblige să facă, să vrea sau să gândească întrun anumit mod, sau că Satan ar putea avea control asupra voinței cuiva spre rău, împotriva dorinței sale.

Biblia ne dă de înțeles că atunci când Dumnezeu l-a creat pe om, l-a făcut în propriul Său chip mental, adică cu libertate de voință să aleagă propria sa cale de a acționa — capacitate și libertate de a ajunge la o decizie mentală pentru sine. Biblia arată că Dumnezeu a creat în mod asemănător toate ființele inteligente din lumea spirituală — îngeri, heruvimi, serafimi etc. — despre toți aceștia spunându-se că sunt în chipul lui Dumnezeu, posedând libertate deplină de voință.

Așa cum Dumnezeu poate alege o cale sau alta, tot așa putem și noi. Putem fi ascultători sau neascultători de Dumnezeu, întocmai cum vrem. Dar datorită căderii și blestemului ei, sau pedepsei cu moartea și deteriorării puterilor umane prin procesele morții, voința umană se găsește adesea în dificultate. Apostolul Pavel spune: „În mine este voința, dar nu este puterea de a face binele” întotdeauna (Rom. 7:18). Noi ar trebui să vrem să facem perfect, deși nimeni nu este în stare să facă perfect. Pe de altă parte, unul ar putea vrea să facă rău, dar ar putea fi mai mult sau mai puțin împiedicat să-și execute voința. În oricare caz voința este liberă.

Există un astfel de lucru ca voință dominată. Prin cedarea voinței la influențe oculte, unele persoane sunt stăpânite de spirite rele. Practic aceștia își pierd voința și noi îi numim tulburați, alienați mental. Se spune că mai mult de jumătate din cei care sunt internați în aziluri de alienați mental se află acolo nu din cauza unui deranjament funcțional al creierului, ci fiindcă sunt posedați de spirite rele.

Individualitatea trebuie păstrată

Poporului lui Dumnezeu i se dă de înțeles că singura cale pe care ei pot veni în relație cu Dumnezeu este prin supunerea deplină a voinței lor la voința Lui. Astfel de supunere a voinței ar fi neînțeleaptă dacă nu este supunere Domnului, sau, în cazul copiilor minori, părinților sau învățătorilor.

Un copil s-ar putea gândi în mod cuvenit: Am o voință a mea proprie, dar o voi ignora și voi face voința părinților mei. Aceasta este atitudinea cuvenită pentru un copil în mâinile unor părinți buni și inteligenți. Copilul trebuie ((934)) să fie educat să-și dea seama că voința lui este needucată și de aceea trebuie să se supună deplin părinților și să aștepte de la ei îndrumare și conducere. Dar fiecare părinte, în timp ce-și recunoaște responsabilitatea ca supraveghetor al copilului, trebuie să-l trateze pe copil din punctul de vedere al voinței lui libere și să caute să-i arate motivul pentru care o chestiune trebuie să fie așa și așa, controlându-l pe cât este posibil prin exercitarea inteligentă a propriei sale voințe.

Așa este și cu cei care sunt în familia lui Dumnezeu. Este o cerință esențială ca ei să se supună lui Dumnezeu — să-și predea propria lor voință. Mai întâi ei trebuie să recunoască faptul că sunt nesfinți, născuți în păcat; că au tendințe imperfecte, decăzute, care, dacă sunt urmate, ar fi dăunătoare. De aceea ei ar trebui să facă voința Domnului voința lor. Trebuie să se predea pe deplin îndrumării Sale; voința Lui în privința lor este numai pentru binele lor. Domnul îi învață pe urmașii Săi că ei trebuie să gândească pentru ei înșiși; să citească printre rânduri când studiază Biblia ca să câștige instruirea pe care El o dă acolo. Astfel ei vor putea să-I cunoască voința mai bine și vor ajunge tot mai mult să vadă cu cât este mai bună voința lui Dumnezeu decât a lor, și astfel vor ajunge mai deplin în armonia inimii cu El și cu Domnul Isus.

Libertatea voinței este pusă în contrast cu robia cărnii. Noi am putea vrea să mergem până la cele mai îndepărtate părți ale pământului; dar am putea fi bolnavi sau invalizi, sau ne-ar lipsi banii sau mijloacele de transport. Deși voința ar putea fi prezentă, nu există întotdeauna puterea de a o pune în acțiune. Tot așa este și în privința păcatului și a dreptății și a voinței de a o face pe una sau pe cealaltă. Fiecare este împiedicat mai mult sau mai puțin de propriile imperfecțiuni și de imperfecțiunile altora care sunt sub stăpânirea lui Satan, prințul acestei lumi. Dar când voința este deplin cedată lui Dumnezeu, El ne dă tot mai mult din spiritul unei minți sănătoase — devenim mai conformați, din zi în zi, după asemănarea Lui.