DUMNEZEU FOLOSEȘTE LUCRURILE DIN

MÂNA NOASTRĂ

„Și Domnul i-a zis: «Ce ai în mână?»” Exodul 4:2.

R 5418a W. T. 1 martie 1914 (pag. 78-79)

Moise fusese chemat de Domnul la marea și onorabila lucrare de a elibera poporul Său din robia Egiptului. Atunci avea 80 de ani. Lunga sa experiență la curtea egipteană îi dăduse o înțelegere a afacerilor guvernului. Ștefan ne spune (Fapt. 7:22): „Moise a fost instruit în toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și în fapte”. Tradiția spune că el era și un general capabil în armata egipteană.

Totuși el a renunțat la toate aceste avantaje pământești pentru a-și arunca sorții cu disprețuitul popor al lui Dumnezeu (Evrei 11:24-26). „Moise ... a refuzat să fie numit fiul fiicei lui faraon și a ales mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea batjocorirea pentru Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că privea la răsplătire” — a preferat să aibă parte de necaz cu Israelul, poporul ales al lui Dumnezeu, și să aibă parte cu ei de Făgăduința făcută părinților lor.

Ce potrivit a fost ca omul pe care l-a chemat Dumnezeu să conducă pe Israel afară din robie să fie un om învățat, și unul bine echipat să fie în fruntea unui asemenea popor și în asemenea împrejurări! Nu ne putem îndoi că rătăcirile lui ca păstor în pustie timp de patruzeci de ani, îngrijind oile lui Ietro, socrul său, l-au familiarizat bine cu fiecare drum, fiecare deal, fiecare pârâu; și aceasta a fost mai apoi un mare avantaj pentru el, când, sub îndrumarea Domnului, a devenit conducătorul Israelului prin această pustie în drum spre Canaan.

Blândețea învățată prin experiență

Dar această experiență de 40 de ani în Madian îl învățase pe Moise o altă lecție importantă — o lecție de blândețe. Și îndelunga lui izolare îl făcuse rezervat. Mai mult, curând după ruperea legăturii sale cu casa regală a Egiptului, el făcuse o încercare de a elibera pe poporul său; dar ei nu i-au vrut serviciile și mai degrabă au fost nemulțumiți de amestecul lui. Așa că acum, când Domnul a vrut să-l trimită să facă această mare lucrare, el era neîncrezător în capacitatea sa de a conduce poporul lui Israel afară din robie în țara Canaan, și era temător și șovăitor.

Domnul i Se arătase lui Moise în rugul aprins care nu se consuma, îi dăduse însărcinarea Sa și îl asigurase că El, Iehova, va fi în mod sigur cu el. Moise însă în mod foarte potrivit simțea măreția acestui lucru și propria sa insuficiență. El a insistat că era incompetent, că se cerea unul mai puternic decât el ca să influențeze inima împăratului Egiptului. El știa că era cu totul contrar scopului și politicii egiptene să-i lase pe israeliți să plece de la slujirea lor. El I-a spus Domnului: „Cine sunt eu, ca să mă duc la faraon și să scot din Egipt pe fiii lui Israel?” Dar Domnul l-a asigurat că El Însuși va fi răspunzător; că El va îndruma în această chestiune.

„Ce ai în mână?”

Totuși Moise voia ceva demonstrații ale aprobării și puterii lui Dumnezeu. El a întrebat: Cum să-i fac pe israeliți să creadă că Tu m-ai trimis, căci nu mă vor crede? Atunci Domnul a întrebat: „Ce ai în mână?” Moise a răspuns: „Un toiag”. Și Domnul i-a zis: „Aruncă-l la pământ”. Moise a făcut aceasta și toiagul a devenit șarpe, iar Moise a fugit de el. Dacă el n-ar fi observat în mod special ce avea în mână, se putea gândi că fusese șarpe mai înainte. Dar s-a uitat și a fost sigur că fusese toiag care a fost schimbat în șarpe. Apoi Dumnezeu i-a spus să apuce șarpele de coadă. El a făcut aceasta și șarpele s-a prefăcut iarăși în toiag în mâna sa.

Lecțiile pentru noi

Din aceasta putem învăța lecția că dacă Domnul ne trimite într-o misiune, noi să nu avem sentimentul că putem cuceri lumea, ci să ne dăm seama de micimea noastră și să ne simțim în mod cuvenit insuficiența totală. Să ne dăm seama că fără harul Său de ajutor n-am putea realiza nimic. Să ne asigurăm bine că El ne-a însărcinat și că misiunea noastră nu este vreun gând nechibzuit de-al nostru. Să fim siguri că Domnul este în spatele întregului aranjament. Apoi să avem deplină încredere în El.

Să simțim ca și când am spune împreună cu Moise: „Nu pot face nimic”. Dar dacă dorim să servim pe Domnul, trebuie să vedem ce avem în mâinile noastre, fie că este un talant, fie că este altul. Dumnezeu este atât de înțelept încât El poate folosi chiar și cel mai umil talant al nostru spre lauda Sa. Ceea ce dorește El să folosească poate fi chiar în mâinile noastre și noi poate nam observat. Nu contează cât de obișnuită este viața noastră, Dumnezeu poate să ne folosească și să ne dea și lecțiile necesare în legătură cu experiențele noastre.

Altă lecție pe care am putea-o învăța din procedurile Domnului cu Moise este că lucrurile pe care le avem în mână, lucrurile care sunt cele mai aproape de noi, pot deveni dăunătoare pentru noi, dacă n-ar fi ca puterea lui Dumnezeu să poată face ca toate să lucreze împreună spre binele nostru. Dacă avem spiritul de serviciu, Domnul poate folosi și va folosi lucrurile chiar din mâna noastră — nu în mod necesar lucrurile depărtate de noi; și puterea divină asupra răului poate face ca toate lucrurile să lucreze spre binele celor care-L iubesc. Învățăm aceste lecții tot mai mult. Dacă deci noi vrem să servim, să vedem ce avem în posesie, ce lucruri putem folosi.

Credincios în puține, credincios în multe

Mulți oameni ar vrea să-L servească pe Domnul cu o mie de limbi. Ei sunt siguri că dacă ar avea o mie de limbi ar cânta cu toate. De unde știm că am folosi o mie de limbi dacă nu folosim cu credincioșie pe aceea una pe care o avem? ((1035)) „Cel care este credincios în cele mai mici lucruri”, va fi credincios și în lucrurile mai mari.

Sunt mulți oameni cărora le place să se adreseze la mii de oameni. Dar dacă nu ne putem adresa la mii, este cu atât mai necesar să ne adresăm unuia. Unii spun că dacă ar avea un milion de dolari i-ar da Domnului. Dar nu este plauzibil că Domnul le va da șansa să dea sume mari dacă ei nu manifestă o dispoziție de a da din sumele mici pe care deja le au în posesie. „Celui care are îprin folosirea talanților săiș i se va da ... de la cel care n-are îprin neglijarea talanților săiș i se va lua chiar și ce are”.

Astfel lecția pentru noi din experiențele lui Moise ar părea să fie — folosirea lucrurilor pe care le avem în mână. Aceeași lecție este învățată și în alt mod în cazul văduvei sărace care a strigat după ajutor către profetul Elisei. Ea era săracă și creditorii ei erau pe cale să-i ia pe cei doi fii pentru datorie. „Ce ai acasă”, a întrebat Elisei. Femeia a răspuns: „N-am acasă decât un vas cu untdelemn”. Atunci profetul i-a spus să meargă să împrumute vase goale de la vecine — „să nu fie puține” — și să înceapă apoi să toarne untdelemnul în vase. Femeia a ascultat și toate vasele au fost umplute cu untdelemn, și a avut ulei să vândă ca să-și plătească astfel datoria. Domnul a folosit ce avea ea în mână.

În același mod a fost cu minunea Domnului când a hrănit miile de oameni. El a întrebat: Ce aveți la îndemână? N-a spus: Cât de departe este orașul? Și n-a spus apostolilor să ia căruțe și să meargă în oraș după pâine și după carne. Ci a zis: Folosiți ce aveți. Și a binecuvântat cele cinci pâini și cei doi peștișori, pentru hrănirea abundentă a celor cinci mii. Toți au mâncat „cât au voit”, iar din ceea ce a rămas, ucenicii au adunat douăsprezece coșuri pline (Ioan 6:5-13). Astfel noi trebuie să folosim toți talanții și toate ocaziile. Domnul așteaptă de la noi să folosim ceea ce avem și vom primi binecuvântare prin aceasta; și cu cât suntem mai credincioși în realizarea privilegiilor noastre, cu atât ne va fi mai mare binecuvântarea de la El.

Experiențele lui Moise, tipice

Pe lângă lecțiile pe care tocmai le-am observat, credem că mai este o semnificație în experiențele lui Moise și în eliberarea lui Israel. Trebuie să vedem ceva reprezentativ pentru condițiile din zilele noastre. Moise acționa sub îndrumare divină. Multe lucruri legate de această misiune a lui Moise pentru israeliți par tipice pentru eliberarea poporului Domnului de sub puterea răului. Faraon a fost un tip al lui Satan. Noi trăim într-un timp care corespunde, când Dumnezeu intenționează să elibereze pe toți de sub puterea lui Satan. Isus și Biserica vor fi Agentul lui Iehova — eliberarea va fi lucrarea lui Mesia ca Reprezentant al lui Dumnezeu.

Toiagul reprezintă autoritate. Acest fapt a fost ilustrat când Domnul a spus că Aaron Îl va reprezenta pe El drept cap al seminției lui Levi. În Israel au fost murmurări și bărbații principali din cele douăsprezece seminții au fost instruiți de Domnul prin Moise să-și ia fiecare toiagul lui, să scrie pe el numele lui și să-l trimită în Cortul Întâlnirii (Num. 17:1-9). Toiagul lui Aaron trebuia să meargă cu celelalte, fiindcă era toiagul familiei tatălui său. Și când au examinat toiegele dimineața, toiagul lui Aaron înmugurise, înflorise și produsese migdale.

Aceasta ne dă de înțeles că un toiag ar putea fi în general considerat că reprezintă autoritate. După cum mâna este putere, tot așa toiagul este autoritate. Astfel toiagul ar putea să fie o manifestare specială a Puterii și Stăpânirii divine. Nu putem vorbi prea hotărât despre împlinirea antitipică a acestei experiențe a lui Moise. Dar ne-am putea gândi că într-un fel sau altul, puterea lui Dumnezeu ar părea să fie rea — șarpele a fost rău. Răul părea să triumfe în acești șase mii de ani. Când Moise și Aaron au mers înaintea lui faraon, toiagul lui Moise s-a prefăcut și acolo în șarpe. Atunci magicienii și-au aruncat și ei toiegele și ele s-au prefăcut în șerpi. Dar toiagul lui Moise a înghițit toate toiegele magicienilor.

Reluarea toiagului puterii

Ne-ar plăcea foarte mult să știm exact ce semnifică aceste lucruri — exact cum va permite Dumnezeu lumii sub puterea lui Satan să aibă un ceas de triumf. Va fi permis un Timp de Strâmtorare și va fi din cauza aruncării la pământ pentru un timp a autorității și stăpânirii divine.

Noi gândim că această stare este actuală. Oamenii își pierd încrederea în Dumnezeu. Ei simt acum ca și cum n-ar exista Dumnezeu. Tendința Criticii Radicale și a Evoluției este să dea omenirii impresia că nu există Dumnezeu, ci Natura. Și pe măsură ce omenirea acceptă această idee despre un dumnezeu-natură care este nemilos, neînduplecat, impersonal, foarte probabil va pierde orice gând despre un Dumnezeu viu al Dreptății și Iubirii. „Frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor”, spune Scriptura. Așa că putem aștepta un Timp mare de Necaz, când puterea lui Dumnezeu va părea a fi încă o manifestare a răului — ca puterea răului. Luarea din nou a toiagului puterii, puțin mai târziu, va fi reluarea autorității divine.