IMPORTANȚA OBȚINERII ECHILIBRULUI MINȚII

„Tot ce faceți să fie făcut cu dragoste.” 1 Cor. 16:14.

R 5417 W. T. 1 martie 1914 (pag. 77)

Dumnezeu este însăși personificarea compătimirii și a iubirii. După cum declară Scripturile: „Dumnezeu este dragoste”. Și toți cei care vor fi copii ai lui Dumnezeu, dezvoltați în asemănarea Lui, vor fi copii iubitori. Cum spune sf. Ioan: „Cine rămâne în dragoste rămâne în ((1036)) Dumnezeu și Dumnezeu rămâne în el” (1 Ioan 4:16). În măsura în care dezvoltăm putere de caracter ca Noi Creaturi, această calitate a iubirii crește. Pe lângă aceasta, noi ar trebui să constatăm și că judecata noastră devine mai corectă. Cei care sunt dezvoltați în Spiritul Domnului au o judecată mai bună decât au avut înainte. Cu trecerea zilelor, ei știu mai bine să compătimească cu lumea; cum să procedeze cu omenirea; primesc tot mai mult din înțelepciunea care vine de sus.

Pregătirea atentă pentru Împărăție este necesară

Înainte chiar de a deveni creștini, poate balanța echilibrului nostru s-a înclinat într-o parte sau alta — poate n-am știut cum să procedăm cum se cuvine cu familia sau cu prietenii noștri. Din amabilitate și simpatie poate am fost înclinați să le dăm bani, sau să cedăm dorințelor lor într-un mod care le-a fost dăunător; sau poate am fost prea severi și neîngăduitori. Dar pe măsură ce creștem în spiritul minții sănătoase, învățăm mai bine cum să procedăm cu alții, așa încât să fim în armonie cu voința divină, cu Spiritul divin.

Când vom fi avut experiența schimbării noastre și vom fi devenit ca Răscumpărătorul nostru, toate puterile noastre vor fi perfecte. Iubirea noastră, concepția noastră despre dreptate, și de asemenea concepția noastră despre modul în care să procedăm cu alții, vor fi atunci perfecte. Oricine nu dezvoltă acest caracter de iubire, milă, dreptate etc., va fi nepregătit pentru lucrarea Împărăției.

Veacul viitor va fi un timp de purificare, de curățare pentru lume; și aceia din poporul Domnului care nu au acum caracter destul ca să dea loviturile necesare nu sunt vrednici de o poziție în care va trebui exercitată autoritatea. Pe de altă parte, cei care vor da prea multe lovituri nu vor fi potriviți să lucreze cu omenirea. De aceea, toți avem nevoie de acest echilibru al minții ca să fim gata pentru lucrarea Veacului viitor.

Ocaziile potrivite și nepotrivite de mânie

Ajungând să vedem că toată rasa lui Adam este decăzută — unii mai mult, alții mai puțin — noi dezvoltăm o simpatie largă pentru omenire. Devenim compătimitori. Dorim să-i ridicăm din degradare. Ne-ar plăcea să-i ajutăm cât ne permit ocaziile. Ca atare, suntem departe de a dori să răspundem cu rău la rău. Dorim să fim făcători de pace pe cât este posibil. De aceea, dacă nu ar fi o nedreptate să ne reținem de a vorbi aspru, ar trebui să fim atenți la cuvintele noastre, ca ele să fie blânde și iubitoare. Totuși, chiar dacă cuvintele noastre n-ar fi mânioase, sunt împrejurări când cuvintele aspre ar putea fi folositoare, dar chiar și acestea trebuie să fie temperate de iubire; temperate de spiritul Învățătorului.

„Mâniați-vă și nu păcătuiți”

Este o deosebire între mânia care ar fi indignare dreaptă și mânia care ar fi neiubitoare, aspră, nedreaptă. Știm că Dumnezeu este mânios pe cei răi, fiindcă așa ne spun Scripturile (Ps. 7:11). Aceasta ne arată că mânia în sine nu implică în mod necesar o stare păcătoasă; căci Dumnezeu nu are păcat și El Se judecă pe Sine după aceleași reguli după care judecă și pe creaturile Sale. De aceea mânia în sine nu este păcat.

În cazul lui Dumnezeu nu este pericol ca El să facă o greșeală și să fie mânios pe ce este drept sau să aprobe ce este greșit, sau să fie îngăduitor cu ce este greșit și astfel să Se opună la ceea ce este drept. Cunoștința Sa este perfectă, de aceea conduita Sa este perfectă. În cazul nostru însă, dacă simțim că mânia este potrivită pentru noi, să judecăm bine. După cum spune apostolul Pavel: „Mâniați-vă și nu păcătuiți”. Efes. 4:26.

Într-un caz în care o persoană nevinovată suferă nedreptate și noi avem cunoștință deplină despre acea chestiune, atunci ar fi datoria noastră să manifestăm mânie, indignare dreaptă. Ar fi potrivit să manifestăm un anumit grad de mânie chiar și dacă am vedea un animal tratat rău. Dacă am vedea că principiile dreptății sunt încălcate, ar putea fi necesar să manifestăm ceva mânie, ceva indignare.

Dar aceste cazuri ar fi probabil foarte rare, fiindcă adesea situația n-ar fi o chestiune care să ne privească pe noi. După cum remarcă sf. Petru, nici unul dintre noi să nu sufere ca amestecător în treburile altora. 1 Petru 4:15.

Dacă vedem un părinte făcându-i copilului său ceva ce nu este drept, noi să nu ne amestecăm decât dacă viața copilului este în pericol. Dacă este numai un caz de a-i trage o palmă sau a-l lovi cu nuiaua, noi să nu ne amestecăm. Nu este treaba noastră. În calitate de copii ai Domnului, ambasadori ai Împăratului cerurilor, să căutăm tot mai mult să exercităm spiritul unei minți sănătoase, spiritul iubirii și al rațiunii.