ÎNTREBĂRI INTERESANTE

R 5408 W. T. 15 februarie 1914 (pag. 61-62)

Cum L-a văzut Saul din Tars pe Isus?

Întrebare: „După ei toți, ca unei stârpituri (ca unuia născut înainte de vreme — subsol, C. Revizuită, n. t.), Mi s-a arătat și mie.” (1 Cor. 15:8.) Cum L-a putut vedea Saul din Tars pe Isus dacă El personal era în cer și dacă trebuia să rămână acolo până la sfârșitul Veacului?

Răspuns: Domnul evident a intenționat ca Saul să aibă ocazia de a fi al doisprezecelea apostol, ca să ia locul lui Iuda. Pentru a fi apostol, trebuia să ((1051)) fie martor al învierii Domnului. Și astfel lui Saul din Tars i s-a dat o demonstrație care l-a făcut martor ocular al învierii din morți a Domnului. Sf. Pavel spune despre aceasta în felul următor, după ce expune în amănunt cum a fost văzut Isus de peste cinci sute de frați deodată: „După ei toți, ca unuia născut înainte de vreme, Mi S-a arătat și mie”.

Minunea care a fost făcută ca să-i permită lui Saul să-L vadă pe Isus n-a fost îndeajuns să-i cruțe ochii. Dacă Isus ar fi fost o ființă de carne, ochii lui Saul ar fi fost cruțați. Dar faptul că i s-a permis să vadă, și cu ochii neacoperiți (căci n-a fost în ordinea naturală a lucrurilor să vadă o ființă spirituală), este o dovadă că a fost exercitată în mod miraculos o putere care i-a permis să-L vadă pe Domnul.

Cum este aceasta în armonie cu ideea că Isus a plecat și că cerul trebuia să-L primească până la sfârșitul Veacului, avem de spus aceasta: El a plecat din lume spunându-le ucenicilor că la sfârșitul Veacului va veni în mare slavă ca să-Și stabilească Împărăția. Dar nimic din această declarație nu indică faptul că El nu putea fi prezent cândva înainte de aceasta. Acest lucru poate fi ilustrat prin sacrificiile tipice ale Zilei de Ispășire. Marele Preot intra în Sfânta Sfintelor și oferea sângele vițelului: apoi el ieșea iarăși și oferea al doilea sacrificiu, țapul. Apoi se întorcea în Sfânta Sfintelor.

„Stă la dreapta”, o ilustrație

Domnul a venit pe pământ și a fost prezent printre oameni. El Și-a sfârșit lucrarea pe care o avea de făcut aici. Apoi S-a înălțat și S-a înfățișat înaintea lui Dumnezeu (Sfânta Sfintelor antitipică) ca să facă alocarea meritului Său (sângele vițelului antitipic) pentru noi. Citim că după ce a sfârșit această lucrare, El S-a așezat la dreapta Maiestății în înălțimi, până când va veni timpul să-I fie predată Împărăția și vrăjmașii Săi să fie puși sub picioarele Sale. Dar cuvintele S-a așezat nu înseamnă că S-a așezat pe un scaun literal și a rămas inactiv în timpul acestui Veac. Ideea este că S-a așezat la dreapta Tatălui în sensul că I s-a dat această poziție permanentă de onoare, demnitate.

Scripturile declară că la a Doua Venire a Sa, Domnul nostru va fi văzut „stând la dreapta puterii și venind pe norii cerului” (Mat. 26:64). Înțelegem deci că în sensul oficial El a plecat de pe pământ pentru tot Veacul Evanghelic, renunțând la toată lucrarea ca om — și la toată lucrarea în mod direct pentru omenire, până la sfârșitul Veacului. Dar i Sa arătat lui Saul pentru a-i permite (cum s-a spus înainte) să fie al doisprezecelea apostol, pentru a se împlini declarațiile scripturale în privința lui Iuda. Ps. 109:7, 8; Fapt. 1:15-20.). Aceasta pare să fi fost o chestiune excepțională, căci puterea Spiritului sfânt urma să lucreze în lume în acest Veac Evanghelic. Înțelegem că Saul din Tars a prins numai o sclipire de moment a Domnului nostru.

A da sfat unuia în necaz

Întrebare: Dacă o persoană adânc mâhnită în mintea sa ar apela la noi pentru sfat, să refuzăm să o ascultăm pentru ca nu cumva să auzim rău sau vorbire de rău despre alta?

Răspuns: Să nu refuzăm pe cel care este adânc mâhnit în mintea sa și care vine la noi după sfat. Dar să-i sugerăm celui în necaz: Ei bine, poate este ceva în această chestiune care se reflectă asupra altuia. Poate că poți să-mi spui chestiunea în așa fel încât să nu-mi spui numele și fără nici chiar să-mi descrii persoana, așa încât s-o pot recunoaște după descriere. Astfel aș putea să-ți dau un sfat nepărtinitor. Dacă am găsi că altul ar fi amestecat, am întreba: Ai împlinit cerințele din Matei 18:15? Ai vorbit cu persoana?

Dacă răspunde afirmativ, noi să întrebăm: Și n-a avut nici un efect? Și el (sau ea) continuă să facă rău? Dacă zice că partea cealaltă nu continuă acum să facă rău, dar că n-a cerut scuze, atunci noi am zice: Dar noi nu-i putem cere cuiva să-și ceară scuze. Ii putem numai cere să înceteze a face daune. Poți fi foarte recunoscător Domnului că ai fost ușurat de presiunea unui proces.

Sau persoana ne-ar putea spune că a făcut pasul scriptural și că partea cealaltă continuă să facă daune. Atunci noi am zice: Ai făcut pasul următor — să iei doi martori și să mergi la el? Dacă spune da, noi am sfătui: Atunci continuă până la sfârșit. Ai făcut bine până acum. Dacă el ar zice că a luat pe cei doi martori și că ei au urmat foarte atent calea stabilită în Matei 18:15, și că dauna a fost oprită, noi am zice: Ei bine, și eu m-aș opri. Nu ai nici o autoritate să-l pedepsești. Aceasta aparține lui Dumnezeu.

Dacă fratele ar zice că a luat cele două părți și a mers la ofensator și acesta n-a vrut să asculte și că răul continuă încă, atunci am sfătui ca el să ia pe cei doi și să le ceară să i se alăture ca să ducă chestiunea înaintea Bisericii — preferabil ca unul din cei doi să fie un bătrân — căci ei ar trebui să meargă în primul rând la Bătrâni. Dacă Bătrânii nu sunt astfel de persoane încât să se poată avea încredere în ei într-o astfel de chestiune, aceștia nu sunt potriviți pentru funcția de Bătrâni. Și acela care ar fi Bătrân ar fi potrivit să aducă chestiunea în fața Bisericii. Până la punctul acesta cazul să nu fie discutat în afara celor doi martori.

Domnul iubește pe dătătorul voios

Întrebare: „În ziua întâi a săptămânii, fiecare din voi să pună deoparte acasă ce va putea, după câștigul lui, ca să nu se strângă ajutoarele când voi veni eu” (1 Cor. 16:2). Acest îndemn se aplică la tot poporul Domnului?

Răspuns: Înțelegem că principiul se aplică la toți. Aceasta însă nu este o lege. Apostolul n-a făcut legi pentru Biserică. El n-a avut autoritate să facă legi. El a învățat că toți din poporul Domnului sunt răspunzători în privința folosirii lucrurilor pe care le-au sacrificat Domnului.

Ceea ce poruncește Dumnezeu trebuie apreciat nu ca o chestiune de sacrificiu, ci de supunere. Sub Legea evreiască fiecare din poporul Domnului, fiecare israelit natural, a fost îndrumat să dea o zeciuială, a zecea parte. Dacă câștiga o sută de dolari pe lună și dădea o zecime din ei, ar fi zece dolari; dacă câștiga cincizeci de dolari pe lună și dădea o zecime din ei, însemna cinci dolari. Dar cei cincizeci de dolari sau cei o sută de dolari ar cuprinde tot ce ar câștiga el într-o lună — nu câștigul net, ci câștigul brut.

((1052))

Dacă dintr-o sută de dolari israelitul, după ce plătea zeciuiala, era obligat să cheltuie patruzeci de dolari pentru chirie, zece dolari pentru gaz, treizeci de dolari pentru hrană, zece dolari pentru el însuși și zece dolari pentru soție, el depășea exact cu zece dolari, sau altfel trebuia să reducă cu câte cinci dolari partea lui și a soției.

Dar creștinii nu sunt obligați să dea o zecime. Sunt unii însă în familia Betel care dau o zecime. Unul din familie a dat recent o cincime din câștigul net. Credem că aici este implicat un principiu — un principiu de sacrificiu; și dacă am urma sfatul apostolului, am pune deoparte în fiecare săptămână sau în fiecare lună ca să dăm cuiva care este întradevăr în nevoie, și astfel să exercităm spiritul bunăvoinței, asemenea Tatălui nostru ceresc, și să putem avea cel puțin o mică parte în sprijinirea lucrării Domnului. Noi credem că în oricare măsură avem acest gând în mintea noastră, este posibil să avem o binecuvântare specială. „Cel ce udă pe alții va fi udat și el.” Prov. 11:25.

„Dreptatea credinței”

Întrebare: „Dar dreptatea credinței vorbește astfel: «Să nu zici în inima ta: Cine se va sui în cer?» (Să coboare adică pe Hristos). Sau: «Cine se va coborî în adânc?» (Să scoale adică pe Hristos dintre cei morți)” (Rom. 10:6, 7). Ce înseamnă a se coborî în adânc, să scoale pe Cristos dintre cei morți, și prin a se sui în cer, să-L aducă de sus?

Răspuns: Apostolul vrea să spună aici că unii de pe vremea sa se îndoiau și nu credeau Mesajul că Mesia venise. Poate că spuneau că Isus a fost un om minunat și că a făcut multe lucruri minunate. Dar ei spuneau: „Nu credem că El a fost Mesia și că a fost omorât și apoi înviat. Dacă sunteți dispuși să spuneți că a fost numai un om bun, atunci putem accepta această afirmație și suntem gata să ne numim creștini. Dar armonia cu Dumnezeu poate fi obținută numai prin ținerea Legii”.

Acestea, a spus apostolul, nu sunt cuvintele credinței. Creștinul exercită credință în Mesajul Evangheliei. El nu întreabă cum ar putea merge cineva în cer să-L aducă pe Isus pe pământ, sau cum ar putea merge cineva în mormânt să-L scoată de acolo. Creștinul va accepta faptele așa cum sunt. Alții nu sunt în atitudinea de a-L crede pe Dumnezeu. Aspectele esențiale ale Evangheliei sunt că Isus a venit de sus — că El a fost sfânt, nevinovat, nepătat și S-a dat ca Preț de Răscumpărare pentru păcătoși. Dumnezeu a recunoscut meritul lucrării Sale și L-a ridicat dintre morți, iar El S-a înălțat, ca să se înfățișeze acolo înaintea lui Dumnezeu — mai întâi pentru clasa Bisericii, apoi pentru lume. Toate acestea creștinul le acceptă prin credință.