LEVITICUL 9 ȘI 16

R 5391 W. T. 15 ianuarie 1914 (pag. 30-31)

Se pare că n-am reușit să clarificăm gândul nostru în privința învățăturilor din aceste două capitole. Declarația noastră din Umbrele Cortului Întâlnirii, că ambele ilustrează sacrificiile din Ziua Ispășirii, a fost greșit înțeleasă. N-am vrut să spunem că cele două ceremonii aveau loc în acea anumită Zi a Ispășirii. Gândul nostru este că antitipul celor două are loc în același timp în Ziua Ispășirii antitipică — Veacul Evanghelic.

Relatarea din capitolul 9 este în legătură cu consacrarea preoților. Serviciul ilustrat acolo reprezintă consacrarea lui Aaron și urma să fie repetat în cazul fiecărui preot care ajungea în funcția de mare preot. Adică, acest serviciu urma să fie repetat numai când un mare preot murea și trebuia să fie introdus în funcție succesorul lui. Astfel ceremonia putea fi făcută de câteva ori într-un an, dacă mureau într-un an câțiva preoți unul după altul și succesorii lor le luau locul. Sau se putea ca această ceremonie din Leviticul 9 să nu fie repetată mulți ani, ca, de exemplu, în cazul lui Aaron care a trăit aproape 40 de ani după numirea sa în funcție, și ca atare această ceremonie pentru consacrare a fost repetată numai când fiul său Eliazar a devenit mare preot. Dimpotrivă, Ziua Ispășirii descrisă în capitolul 16 avea loc în fiecare an.

Liniile armoniei între cele două ceremonii sunt indicate de sacrificii, care în ambele cazuri erau un vițel și un țap. Acestea reprezentau aceleași sacrificii în antitip — vițelul reprezentând pe marele preot, iar țapul reprezentând pe preoții subordonați; fiindcă Isus a murit numai o dată — nu de două ori. De aceea, moartea vițelului reprezenta în ambele cazuri un singur sacrificiu al lui Isus. Și fiindcă Biserica moare numai o dată, sacrificiul țapului în ambele cazuri reprezintă moartea Bisericii ca membri ai preoțimii antitipice sub Conducerea Marelui lor Preot.

De ce atunci sunt cele două imagini, s-ar putea întreba? Noi răspundem: Fiindcă moartea lui Isus are două aspecte distincte, și la fel moartea Bisericii are două aspecte distincte. Numai murind față de natura pământească a fost posibil pentru Isus și pentru Biserică să ajungă la natura cerească și la funcția Preoției împărătești — să se califice pentru lucrarea lui Mesia. De aceea, chiar dacă lumea n-ar fi trebuit răscumpărată din păcat, Preotul ar fi trebuit să dea exact același sacrificiu pentru a ajunge la înalta sa poziție. La fel și preoții subordonați. Pe de altă parte, deoarece omenirea este păcătoasă, având nevoie să fie răscumpărată, ispășirea pentru păcat ar fi fost necesară înainte ca Restabilirea să înceapă, cu totul aparte de înălțarea lui Cristos și a Bisericii pe planul ceresc.

Astfel „jertfele mai bune” ale lui Mesia acoperă două lucrări clar separate și totuși ambele importante. A fost necesar ca Isus și urmașii Săi să sufere și să intre în slava cerească. Și acest lucru este accentuat de Leviticul 9. De asemenea a fost necesar să fie dată pentru omenire o jertfă pentru păcate, pentru a-i permite să vină la binecuvântarea Restabilirii; și aceasta este simbolizată în Leviticul 16. Astfel, repetăm că jertfele din Leviticul 9 și cele din capitolul 16 sunt identice, realizate în aceeași Zi a Ispășirii antitipică — Veacul Evanghelic.