„VAI DE VOI, FARISEILOR!”

Luca 11:37-54

„Nu vă înșelați: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Gal. 6:7.

R 5389 W. T. 15 ianuarie 1914 (pag. 26-28)

Avem toate motivele să credem că printre diferitele secte ale evreilor din zilele Domnului nostru fariseii erau cea mai bună — cea mai loială lui Dumnezeu și Legii Sale. Saducheii nu pretindeau nici o credință într-o viață viitoare. Ei erau necredincioși și politicieni. Esenienii erau o sectă mică nemenționată în Biblie, un fel de Critici Radicali, cu puțină credință și încurcați în amestecul de păgânism cu iudaism. Fariseii erau ceea ce s-ar putea numi corpul ortodox al evreilor. Numele lor înseamnă „popor sfânt”. În studiul de astăzi, Isus, fără a vrea să menționeze alte secte, care se depărtaseră cu totul de Dumnezeu, S-a adresat în special fariseilor, arătând în ce n-au ajuns ei la ceea ce ar fi plăcut lui Dumnezeu, cu toată sfințenia cu care se lăudau.

Un fariseu L-a invitat pe Isus la cină în casa sa. Invitația a fost prompt acceptată și Isus a intrat și S-a așezat la masă cu alții, fără a trece prin formalitatea spălării, obișnuită pentru farisei. Din aceasta nu trebuie să presupunem că Isus a fost neglijent. Mai degrabă trebuie să recunoaștem că spălarea mâinilor la farisei era o ceremonie pe care Isus a dorit în mod special s-o ignore, pentru a putea să aibă ocazia de a critica acel spirit pe care acea ceremonie îl ilustra bine.

Gazda Îl considera pe Isus un om sfânt, nu un vameș sau un păcătos, și a remarcat că era ciudat că nu îndeplinise ceremonia obișnuită a spălării. Această remarcă a dat ocazia unui discurs asupra subiectului. Isus a arătat că mare parte din religia pe care o practicau chiar și cei mai sfinți dintre evrei era numai ceremonie, formalism, și nu religie adevărată. Pe dinafară erau curați, dar pe dinăuntru inima lor era necurată — dedată la jecmănire — la răutate spirituală. Domnul a căutat să arate că în ochii lui Dumnezeu inima este chestiunea importantă, iar curățirea exterioară este cu totul secundară. Întâi trebuie avut grijă de interiorul paharului, apoi de exteriorul lui.

De fapt, cei care vin în armonie de inimă cu Domnul și care sunt curățați prin ascultare de Mesajul Său și de spiritul acestuia, prin aceasta sunt curățați în toate amănuntele — pe dinafară și pe dinăuntru. Cu siguranță se poate spune că fiecare persoană care este curată în inimă va căuta, potrivit împrejurărilor și ocaziilor sale, să fie curată în privința persoanei sale, în vorbire, în toate felurile. Principiul care lucrează în inima sa va exercita o influență asupra tuturor cuvintelor, gândurilor și faptelor sale — în toate zilele și orele sale.

Din expresiile de aici și din altă parte ale Domnului nostru ar părea că una din marile eșecuri ale fariseilor era spiritul de acaparare. Potrivit limbii grecești, Isus i-a numit „iubitori de bani”. Într-o împrejurare El le-a spus că această acaparare, lăcomie, iubire de bani i-a condus spre a nesocoti în mod necinstit drepturile altora. El a spus: Voi mâncați casele văduvelor, însemnând că ar profita de văduve ca să acumuleze avere pentru ei. De fapt, se pare că mulți dintre farisei erau foarte bogați.

Isus a arătat că având o stare a inimii atât de greșită, ei nu puteau fi plăcuți lui Dumnezeu, chiar dacă respectau cu atâta grijă reglementările exterioare ale Legii Iudaice. El a atras atenția asupra faptului că în respectarea exterioară a zeciuielii (darea unei zecimi din venitul lor în fiecare an), ei erau grijulii chiar și cu semințele mici din care cultivau o cantitate neînsemnată. Aveau grijă să dea din toate o zecime, dar neglijau chestiunile mai importante ale Legii — să facă dreptate în procedurile lor și să aibă milă față de alții. Învățătorul nu a obiectat la zeciuiala ((1084)) lor din toate, ci a spus că aceste lucruri să le facă și să nu lase nefăcute lucrurile mai importante.

Altă dată i-a mustrat zicând: Voi strecurați țânțarul și înghițiți cămila — o hiperbolă puternică, o figură de stil, care arată ce neconsecvente erau raționamentele și faptele lor. Strecurarea țânțarului reprezenta grija lor de a evita animalele sugrumate. Înghițirea cămilei însemna că, dimpotrivă, în timp ce erau grijulii cu lucrurile mici, ei nesocoteau cu totul Legea lui Dumnezeu în privința lucrurilor mai importante. Isus a spus că ei trebuiau să fie mai degrabă binevoitori decât acaparatori și egoiști, și că dacă aceasta era dispoziția inimii lor, curățenia exterioară ar fi mai puțin importantă.

El a declarat că ei alegeau locurile principale în sinagogă și saluturile în piețe. Spiritul lor de acaparare lua forma mândriei, precum și a necinstei. Ei voiau să fie foarte proeminenți în cele religioase, să fie foarte populari și să fie salutați cu „Rabi” — învățător, învățat. Isus a declarat că ei erau ca mormintele, pe dinafară curate și văruite, dar pe dinăuntru pline de moarte, putrezire, necurăție, nesfințenie. Erau oameni sfinți doar în forma exterioară sau ceremonială.

Nu este pentru noi să judecăm toate sectele creștinătății sau pe vreuna dintre ele și să aplicăm cuvintele Învățătorului la ele. Spre deosebire de Isus, noi nu avem puterea de a citi inimile oamenilor, nici să-i declarăm fățarnici. Mesajul Domnului pentru noi este: „Nu judecați îcondamnațiș nimic înainte de vreme”. El declară că la a Doua Sa Venire totul va fi descoperit. Va fi arătată starea adevărată a fiecăruia. El spune că atunci mulți vor spune: Doamne, n-am făcut noi multe fapte minunate în numele Tău? Dar El le va spune totuși: Nu vă recunosc. Ați fost lucrători ai nelegiuirii — lucrători ai nedreptății — în numele Meu.

Fără a judeca în mod personal, cu toții ne temem că mare parte din creștinismul din timpul nostru este bine descris de către apostolul Pavel. Vorbind despre zilele noastre el spune: „Având o formă de evlavie dar tăgăduindu-i puterea” — pe dinafară creștini, dar pe dinăuntru sceptici — râvnitori, acaparatori, nedrepți. Oamenii nu pot judeca corect astfel de lucruri acum. Unii care sunt loiali și zeloși pentru Domnul sunt înfierați ca fățarnici și înșelători; în timp ce alții, neloiali, doar morminte văruite, pot fi ridicați în slăvi ca idoli denominaționali sau binefăcători generoși ai sistemelor pământești.

Unii dintre farisei, special educați, talentați și versați în învățăturile Legii și ale profeților, erau numiți avocați — Doctori în Lege, echivalentul a ceea ce astăzi sunt numiți Doctori în Teologie. Întorcându-Se spre aceștia, Isus i-a mustrat, spunând că ei puneau poveri grele pe oamenii de rând, pe care ei înșiși nu le purtau. Voia să spună că ei dădeau interpretări atât de grele Legii lui Dumnezeu, încât erau descurajatoare pentru oamenii obișnuiți — punând în fața vameșilor și păcătoșilor standarde de excelență și perfecțiune, la înălțimea cărora ei înșiși nici măcar nu se gândeau să trăiască. Se vede că ideea era ca prin aceasta să imprime în mintea poporului obișnuit sfințenia clerului, ca acesta să fie cu atât mai reverențios față de cler. Ei construiau morminte pentru profeții din vechime, uitând că părinții lor, al cărui spirit îl aveau, erau chiar cei care-i omorâseră pe acei profeți — îi persecutaseră până la moarte.

Vai! Vai! Vai! Vai! Vai!

Deși Isus a profețit necazuri împotriva fariseilor, nu trebuie să ne gândim că i-a condamnat la chin veșnic, nici că a sugerat că aceasta va fi natura necazului care va veni peste ei. Vaiul pentru farisei era că ei erau pe cale să-și piardă marea binecuvântare pe care Dumnezeu o promisese poporului evreu, și anume, aceea a asocierii principale în Împărăția lui Mesia (Gen. 12:3). Făgăduința a aparținut în primul rând Israelului. Din pricina stării lor nepregătite pentru ea, aceasta le-a fost luată pentru a fi dată altui Israel. Dacă destui dintre ei ar fi fost „israeliți cu adevărat” ca să completeze pe Aleșii preorânduiți ai lui Dumnezeu, Mireasa Lui Cristos, oferta Împărăției n-ar fi trecut la neamuri.

Fariseii, dintre toți evreii, erau în locul cel mai favorizat pentru obținerea comoștenirii cu Mesia; dar ei n-au recunoscut ce pierdeau, cum a recunoscut Isus. Expresia „vai de voi” trebuie privită prin urmare ca fiind compătimitoare, plină de milă. Această idee reiese din context, care continuă prin a declara marele timp de necaz care a venit peste națiunea lor la vremea răstignirii lui Isus, și a ajuns la completare în anul 70 la distrugerea totală a cetății și statului lor național.

După cum a declarat Domnul aici, acea strâmtorare îngrozitoare a fost o rezolvare a socotelii lui Iehova cu națiunea evreiască pentru tot sângele drept care fusese vărsat și pentru care nu se făcuse nici o ispășire. Fariseii n-au știut că fățărnicia lor îi împiedica nu numai pe ei de a se pregăti să fie comoștenitori cu Mesia în Împărația Sa, ci împiedica și masele de oameni care se bazau pe ei pentru informare. Isus Se referă la aceasta în versetul următor (52) zicând: Voi ați luat cheia cunoștinței. Nici voi nați intrat în Împărăție, n-ați permis nici altora să intre, care ar fi bucuroși s-o facă dar care sunt induși în eroare bazându-se pe judecata voastră.

Studenții Bibliei foarte general cred că marele timp de strâmtorare care a încheiat Veacul Iudeu a fost o imagine prealabilă sau o profeție a Timpului de Strâmtorare încă mai larg răspândit care va încheia acest Veac al Evangheliei, care va aduce necaz multora din fariseii zilelor noastre, precum și strâmtorare peste toți răufăcătorii, în legătură cu răsturnarea instituțiilor actuale, ca un preludiu la stabilirea Dreptății — a Domniei Mesianice de Slavă.