CREDINCIOȘIE ÎN ADMINISTRAREA NOASTRĂ

„Ce se cere de la administratori este ca fiecare să fie găsit credincios.” 1 Cor. 4:2.

R 5385 W. T. 15 Ianuarie 1914 (pag. 23-25)

Fiecare intreprindere mare de afaceri angajează diferite clase de lucrători. Aceasta nu înseamnă că firma aprobă toate calitățile morale ale angajaților ei. Ar putea angaja unii lucrători care au caracter moral bun, iar alții care au un caracter slab; căci ea nu-i socotește pe muncitori răspunzători în acest sens. Dar pozițiile de răspundere sunt date celor cu un caracter recunoscut ca fiind bun.

Astfel Dumnezeu folosește diferite mijloace ca să-I facă serviciul. Acestea sunt uneori însuflețite, alteori neînsuflețite (Is. 45:1-4; Ier. 10:13). Dar cei pe care El îi recunoaște în mod special ca servitori ai Săi sunt Biserica din acest Veac Evanghelic — o clasă specială de servitori pe baza unor condiții și acorduri speciale. Acești servitori speciali sunt numiți și fii; adică ei sunt adoptați și le este promis că vor fi complet introduși în familia divină dacă sunt credincioși în serviciul lui Dumnezeu în prezent.

Acești servitori reprezintă o isprăvnicie — un termen comun în trecut. Servitorul făcea cu bunurile stăpânului ca și cum ar fi fost ale sale. În timp ce avea acest privilegiu, i se cerea în același timp să dea socoteala angajatorului său. Stăpânul nu-i dădea aceste bunuri și să zică, folosește-le cum vrei și ți le voi cere când vreau. Dimpotrivă, isprăvnicia sa trebuia să fie credincioasă și era examinată mai târziu cu acest scop în vedere — ca să se vadă dacă el a fost credincios. Un ispravnic credincios ar fi atent la tot ce ar reprezenta interesele stăpânului — ar fi la fel de grijuliu cu ele cum ar fi cu ale sale. Și-ar folosi toate puterile pentru înmulțirea talantului — reprezentat prin banii avuți în grija sa.

Pilda talanților

În pilda talanților Domnul a reprezentat un om care a plecat într-o țară îndepărtată și care șia lăsat talanții în grija administratorilor săi. Li s-au încredințat aceste bunuri într-un mod foarte special. Așa este și cu noi. Fiecăruia ni s-au încredințat anumiți talanți. La consacrare noi am dat totul lui Dumnezeu. După ce am dat Domnului tot ce avem și suntem, El ne acceptă jertfa și ne numește administratori ai Săi peste aceste bunuri — peste aceste lucruri pe care le-am avut. Aceasta ar include tot ce-i al nostru — timpul, influența, diferitele talente — pentru afaceri, muzică și câte altele. Toate acestea sunt ale Stăpânului după ce am făcut consacrarea. Noi Îi aparținem lui Cristos. El este Capul, El este Domn. Dar El ne încredințează nouă ca servitori ai Săi toți acești talanți, să-i folosim pentru El. Și El spune: „Puneții în negoț până mă voi întoarce”.

Această pildă se aplică la toată Biserica din tot Veacul acesta. Fiecare servitor trebuie să fie harnic în folosirea poziției de administrator până când va fi eliberat din ea. Administratorul care și-ar folosi poziția numai ca să se slăvească pe sine, n-ar fi un administrator credincios. Administratorul credincios ar fi cel care ar dori să folosească talanții așa încât să înmulțească avuția Stăpânului, slava Stăpânului.

Domnul a dat o ilustrație a administratorilor credincioși și necredincioși la a doua Sa Venire — înainte de a Se ocupa de supușii împărăției — omenirea în general. El a arătat cum va chema pe acești servitori cărora le-a dat talanții; căci El le-a promis că-i va face conducători cu El în Împărăția Sa, dacă sunt credincioși în folosirea talanților. În pildă, cel care a primit cinci talanți i-a dublat și a făcut zece. Cel care a primit doi a făcut patru. Dar cel care a primit un talant s-a scuzat că l-a îngropat în pământ fiindcă i-a fost frică. Și el a fost declarat servitor necredincios.

Acest servitor n-a fost trimis în chin veșnic, ci i-a fost luat talantul. El devenise servitor de bună voie. Văzând că a ajuns servitor, el a meritat pedeapsa fiindcă n-a folosit ce i-a încredințat stăpânul. Talantul acela aparținea stăpânului său.

Un servitor necredincios va fi pedepsit pentru necredincioșia sa. Mai bine să nu intrăm deloc în serviciul Domnului decât să intrăm și apoi să ne retragem, să neglijăm ocaziile. Dacă cel care a avut cinci talanți s-ar fi retras, simpla lui inactivitate l-ar fi făcut răspunzător. Arătând cum a procedat cu cel care avea un talant, Domnul accentuează cu atât mai mult chestiunea. Acest talant reprezintă ocaziile noastre de serviciu potrivit cu diferitele noastre capacități. Celui care avea capacitate mai mică, i s-a dat ocazie mai mică decât celui care avea capacitate mai mare.

Așa este și cu noi. Unii au poate handicapuri de diferite feluri. Unii au mai mulți talanți sau capacități; alții au mai puțini. Noi nu putem folosi talanții pe care nu-i avem. De la un om se cere să fie găsit credincios în ceea ce are. Această chestiune a folosirii tuturor talanților evocă ideea loialității depline, complete a devotării inimii. Noi să nu zicem, eu fac mai bine ca alții, după cum s-ar fi putut gândi cel cu cinci talanți dacă ar fi folosit numai trei sau patru din ei. Dar cel care-și folosește talanții la capacitatea deplină este în mod special plăcut Domnului. Cei care au doi talanți și-i folosesc credincios primesc aceeași laudă ca acel care are cinci talanți și-i folosește pe toți.

Pilda administratorului nedrept

Pilda administratorului nedrept (Luca 16:1-9), care dă aceeași învățătură, le-a fost în primul rând adresată ucenicilor lui Isus, în prezența fariseilor și a celor care stăteau în scaunul lui Moise, care erau reprezentanți ai ordinii divine a lucrurilor din Veacul Iudeu. În această pildă Domnul accentuează faptul că un administrator înțelept va fi atent la binele său viitor. Dacă un datornic n-ar putea plăti sută la sută, ci ar ((1088)) putea plăti cincizeci, ar fi înțelept din partea administratorului, din grijă pentru interesele sale, să păstreze bunăvoința viitoare a acelui om și să-l lase să plătească jumătate. Acest administrator a fost lăudat de stăpânul său pentru agerime în urmarea acestui curs, chiar dacă înainte îi fusese necredincios.

Cărturarii și fariseii au fost criticați în pildă. Cuvintele Domnului nostru dădeau de înțeles: Știți că nu puteți satisface cerințele divine ale Legii — știți că nu puteți plăti cincizeci de cenți la dolar și ar trebui să fiți compătimitori cu acești sărmani evrei care nu pot ține Legea. Ar trebui să le spuneți: Reduceți-o întrucâtva — țineți jumătate din Lege, dacă nu o puteți ține întreagă. Puteți ține jumătate? Da? Ei bine, dații drumul și țineți jumătate.

Dar, spune Domnul, voi îi disprețuiți pe toți aceștia — nu vreți să vă „frecați hainele” de ale lor când treceți pe lângă ei pe stradă. Știți că nici voi nu puteți ține Legea. Voi sunteți în poziția administratorului din pildă. Ar trebui să faceți cum a făcut administratorul cu datornicii stăpânului său. El era pe cale să fie destituit. Și voi sunteți aproape de sfârșitul mandatului vostru. Când nu veți mai fi în funcție oamenii nu vă vor lua în seamă. Ar fi mai bine să vă reparați situația. Voi stați în scaunul lui Moise. Ar trebui să le spuneți fraților voștri că deși nu țin Legea deplin, ei sunt oameni drăguți; și să-i încurajați să procedeze cum pot ei mai bine. Ar trebui să-i ajutați în aceasta.

După ce le-a dat această pildă în privința fariseilor, Isus S-a întors spre ucenici zicând: „Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte”. Adică: Aplicând aceasta la voi acum, gândiți-vă că posesiunile voastre pământești sunt o administrare pământească. Trăiți în armonie cu oamenii în măsura în care vă permite dreptatea. Nu pretindeți în nici un fel de la ei până la ultimul lucru posibil. Fiți generoși în afacerile voastre — nu numai în chestiuni financiare. În loc să condamnați pe toți și să-i amenințați cu chinul veșnic, spuneți-le că Dumnezeu este foarte îndurător. Spuneți-le că Dumnezeu a dat un Răscumpărător pentru toată omenirea. Spunețile să fie curajoși și să facă tot ce pot — că pot fi siguri că Dumnezeu prin Cristos va fi foarte îndurător și că ei vor avea un tratament mai bun din partea Lui când va veni timpul încercării lor.

Învățându-i pe oameni astfel, poate că primim reavoința cărturarilor și a fariseilor, dar putem primi bunăvoința poporului și a celor care sunt în armonie cu Dumnezeu și cu dreptatea. Și deși am putea fi excluși din funcțiile înalte ale sistemelor nominale, mulți dintre oamenii de rând ascultă cu bucurie și simpatie și doresc săși împartă casele cu noi. Și astfel avem case în toată lumea, oriunde se află poporul lui Dumnezeu; căci ei au ureche și ochi ca să aprecieze aranjamentul Domnului. Mai mult, Domnul ne va primi în cele din urmă în locuințele veșnice. În această privință suntem administratori înțelepți. Noi trăim să ne folosim timpul și puterea după cea mai bună capacitate de a face bine și de a-i instrui pe alții să facă bine.

Cele două pilde comparate

Pildele talanților și minelor se aseamănă mult, ambele reprezentând un mare gospodar sau stăpân care se socotește cu servitorii. În pilda minelor, un anumit nobil a plecat într-o țară depărtată să primească împărăția și să se întoarcă. Această pildă se bazează pe faptul că atunci când un împărat subordonat, ca Împăratul Irod, auzea că un alt împărat a venit pe tronul Romei, el era nerăbdător să fie reinstalat în împărăția sa. Știind că împăratul avea putere să-l reinstaleze, el era doritor să știe dacă va primi iarăși împărăția sau dacă o va primi altcineva. Așa că atunci când un astfel de împărat subordonat mergea la Roma, era în vederea întoarcerii sale cu împărăția, sau cu o încredințare din partea noului împărat.

Domnul nostru în această ilustrație Se reprezintă pe Sine ca un om de neam nobil care a fost chemat la un Tron, și care a plecat într-o țară depărtată, în cer, să primească învestitura Împărăției Sale. La timpul cuvenit El urma să fie marele Mesia; și întâi El trebuia să fie învestit cu autoritate, iar apoi să Se întoarcă și să-Și stabilească Împărăția.

În pilda talanților, stăpânul înainte de a pleca și-a chemat servitorii și le-a încredințat bunurile, proprietatea. El a zis: îi voi face administratori pe acești servitori. Unuia i-a dat un talant, altuia doi talanți și altuia cinci, potrivit capacităților lor. Nici unul n-a fost lăsat afară. Când s-a întors, și-a chemat servitorii și s-a socotit cu ei. Cel cu doi talanți a venit și a zis: Doamne, mi-ai dat doi talanți. Iată raportul meu: Am câștigat încă doi talanți. Cel cu cinci talanți a zis: Doamne, mi-ai dat cinci talanți. Iată, am câștigat încă cinci! Am dublat suma și am obținut zece! Stăpânul i-a spus fiecăruia: „Bine, rob bun și credincios; ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”

Apoi a venit servitorul cu numai un talant. Deși i l-a înapoiat, nu-l folosise. El a zis: N-am pierdut nici nu bănuț; iată ce este al tău. Stăpânul său i-a spus: Ești rob rău și leneș. Servitorul a fost pedepsit fiindcă a fost necredincios.

Ocazia măsoară responsabilitatea

Domnul a dat această pildă ca ilustrație a experiențelor noastre de acum. Acești talanți constau în ocazii. Pentru a ilustra: Recent am avut talantul sau ocazia de a vorbi Adevărul la 5.000 de oameni. De aceea am avut o responsabilitate. Dar dacă nu avem astfel de ocazie, nu avem responsabilitatea ei. Înțelegem că aceasta a vrut să spună Domnul. Unul ar putea avea mai multe ocazii decât altul. Unul ar putea fi bun scriitor, altul bun vorbitor, altul bun la îndemnare, iar altul ar putea fi bun la toate aceste trei. Cel bun la toate ((1089)) trei ar avea de trei ori mai mare responsabilitate decât cel cu numai o abilitate.

Talantul în timpurile Bibliei reprezenta o anumită sumă de bani. Potrivit celor mai recente cifre disponibile (Soc. Amer. de Biblii, 1895), talantul menționat în Scripturi era de aur sau de argint. Valoarea talantului de aur în bani americani este de 32.689$, în timp ce a celui de argint este doar de 1.563,37$. Domnul nostru însă a folosit talantul nu ca să reprezinte aur sau argint, ci ocaziile pe care le are poporul Său de a face voia lui Dumnezeu și de a servi fraților; căci El zice că oricine face bine unuia dintre cei mai mici ai Săi va primi o binecuvântare.

Învățătura dată în pilda minelor pare cumva diferită. În aceasta stăpânul a dat fiecărui servitor câte o mină, să facă ce putea cu ce i s-a dat. Unul a câștigat cinci mine, iar altul zece. Al treilea n-a câștigat nimic. Mina (polul sau maneh) este echivalentă dacă este de aur cu 6.537,80$, iar dacă este de argint cu 312,67-1/2$.

Semnificația unei mine pentru fiecare

În această aplicare a pildei, după înțelegerea noastră, mina reprezintă binecuvântarea îndreptățirii dată fiecărui copil al lui Dumnezeu. Când ne-a dat El mina? Când ne-a acceptat ca servitori? N-am fost servitori când ne-am întors de la păcat. A te întoarce de la păcat nu înseamnă a deveni servitor. Primul pas spre Dumnezeu este să te întorci de la păcat spre dreptate și să încerci se te apropii de Dumnezeu; căci Dumnezeu zice: „Apropiați-vă de Mine și Eu Mă voi apropia de voi”.

Acesta merge pe calea îndreptățirii, dar n-a obținut-o încă. Acesta se apropie tot mai mult de punctul corect în ideile sale etc. În cele din urmă ajunge la punctul unde zice: Doamne, dacă mă vei accepta Îți voi da tot ce am. El se oferă să fie servitorul lui Dumnezeu.

Nu este încă servitorul lui Dumnezeu când se întoarce de la păcat. Noi n-am avut niciodată dreptul să facem rău; și în îndepărtarea de la păcat și de la rău nu Îl serveam pe Dumnezeu. În acest Veac, Dumnezeu nu are alți servitori decât cei concepuți de Spiritul sfânt. Alții pot fi folosiți într-un anumit sens ca servitori; căci Dumnezeu poate folosi chiar și mânia omului să-L servească. Într-un anumit sens și diavolul poate fi servitorul Lui, fiindcă uneori el face ceea ce vrea Domnul să se facă. Credem că diavolul Îl servea pe Dumnezeu când i-a stârnit pe evrei să-L răstignească pe Isus. Demonii adeseori Îl servesc pe Domnul când aduc necaz peste poporul Său, căci aceste necazuri sunt ca învârtirea pietrei de polizor care șlefuiește mărgăritarele. Dumnezeu dorește să folosească acum unele mijloace ca să șlefuiască clasa mărgăritarelor Sale.

Dar servitorii la care se face referire în pilde sunt poporul consacrat al Domnului; căci Dumnezeu îi numește servitori numai pe acei care au ajuns la punctul deplinei consacrări Lui. Cei care au renunțat la serviciul păcatului și al nedreptății au devenit propriii lor servitori, servitorii eului, până când și-au predat viețile lor Domnului. Atunci ei au spus: Nu am altă voință decât a Ta; Te voi servi cu credincioșie chiar până la moarte. Când Domnul îi acceptă pe aceștia ca servitori ai Săi, le dă fiecăruia câte o mină.

Ce este acea mină? Este îndreptățirea la viață — un lucru valoros. Acum fiind îndreptățit prin credință și fiind acceptat ca servitor al lui Dumnezeu și conceput de Spirit sfânt, fiecare are ocazia să facă ceea ce poate ca servitor al Domnului. El folosește orice talanți îi dă Domnul. Trebuie să facă tot ce poate cu tot ce i-a fost dat în grijă, ca administrator credincios al Împăratului împăraților și Domnului domnilor.