Vol. 16 Ianuarie-Februarie 2009 Nr. 2


ÎNĂLȚIMILE ȘI ADÂNCIMILE LEGII DIVINE

„Așa că, oricine va înlătura una din cele mai mici din aceste porunci și va învăța pe oameni așa, va fi chemat cel mai mic în împărăția cerurilor; dar oricine le va practica și va învăța pe alții, va fi chemat mare în împărăția cerurilor.” Matei 5:19.

R 5359 W. T. 1 decembrie 1913 (pag. 360-361)

Printre creștini predomină o vedere foarte eronată în privința Legii divine. Se consideră în general că, deoarece apostolul a spus că noi nu suntem sub Lege, ci sub har, el a înțeles că s-a isprăvit cu Legea. Noi credem că această gândire este incorectă. Domnul nostru a spus că până va ține cerul și pământul, nici o iotă sau punctuleț al Legii nu va trece până când toate vor fi împlinite. Tot ceea ce este scris în ea trebuie să fie împlinit.

Legea divină a existat întotdeauna. Ea a fost clar exprimată prin Adam; diferitele părți ale organismului lui au fost expresii ale legii divine. Legea lui Dumnezeu a fost scrisă în inima lui. El era în deplină armonie cu Mintea divină și de aceea în deplină armonie cu Legea divină. Dar când a intrat păcatul, Legea divină din ființa lui a fost într-o măsură ștearsă. Există încă ceva din Legea divină în toți cei care apreciază binele și răul, dar nu suficient pentru a face posibilă o viață dreaptă.

Dumnezeu, în lucrarea Sa cu națiunea lui Israel, le-a dat o Lege. Această Lege, scrisă în Cele Zece Porunci, este un scurt rezumat al obligațiilor omului — un text, să zicem așa, din care ar putea fi scoase multe lecții. Cunoscând Cele Zece Porunci, noi suntem în cunoștință de ceea ce este Legea lui Dumnezeu. Dumnezeu na abrogat niciodată acea Lege. Este încă în acțiune asupra evreilor, după cum este și Legământul Legii. Dar neamurile n-au fost niciodată sub Legământul Legii.

Dumnezeu le-a oferit evreilor viață veșnică dacă vor ține Legea. Ei erau obligați prin Lege; prin urmare apostolul arată că mai întâi ei trebuiau să moară față de Legământul Legii înainte de a putea intra în Cristos, Dătătorul de Viață (Rom. 7:4). Aceasta nu însemna că ei trebuiau să moară față de Legea lui Dumnezeu, ci numai față de Legământul Legii. Aceasta însemna să renunțe la toată speranța de a ajunge la viață veșnică prin ținerea Legământului Legii.

Noua speranță în care au intrat creștinii dintre neamuri nu desființează Legea lui Dumnezeu, nici nu îi eliberează de obligațiile Legii Sale. Dar Dumnezeu a făcut o prevedere că, în ciuda imperfecțiunii noastre, a incapacității de a ține Legea în mod perfect, El ne va accepta în Cristos, imperfecțiunile noastre fiind acoperite cu meritul lui Cristos. Despre aceștia apostolul a spus: „Dreptatea legii se împlinește în noi, care umblăm, nu după trup, ci după Duh”. Noi trebuie să fim ființe perfecte ca să trăim la înălțimea spiritului Legii divine, aceasta fiind cerința pentru un om perfect.

Perfecțiunea, standardul creștinului

Acest gând, deci, este cheia cuvintelor Domnului nostru din textul pe care îl examinăm. Cel care va încălca această Lege a lui Dumnezeu și va învăța pe alții să facă așa, fie prin exemplu fie prin învățătură, ar trebui să fie considerat ca cel mai mic. Și cel care va ține Legea lui Dumnezeu, și prin exemplu sau învățătură va ajuta pe alții să țină această Lege, să fie numit cel mai mare în Biserică, Împărăția incipientă, Împărăția în embrion. Cei care vor să facă parte din această clasă a Împărăției trebuie să părăsească tată și mamă și toate lucrurile ca să-și ia crucea și să-L urmeze pe Cristos. Cu alte cuvinte, Cristos trebuie să fie primul. Printre acești urmași ai Săi vor fi deosebiri. Unii prin slăbiciunile moștenite, sau câte altele, vor fi mai puțin credincioși — alții vor fi mai credincioși. Cei care vor ține Legea divină cât se poate de perfect în inima și viața lor, vor fi asemănări cât mai apropiate ale dragului Fiu al lui Dumnezeu.

Și așa este și cu noi astăzi. Noi îi prețuim foarte mult pe cei care sunt foarte sârguincioși în serviciu, pe cei care sunt foarte zeloși. Pe cei care aleargă întrucâtva dezordonat, care șovăie, îi apreciem mai puțin. Noi observăm ignoranța și slăbiciunea în Biserică. Trebuie să compătimim cu aceștia; totuși, cel care nu și-ar înfrânge slăbiciunile n-ar fi atât de mult apreciat în clasa Împărăției ca și cel care ar putea și care ar umbla mai aproape în urmele Învățătorului. Cu alte cuvinte, înțelegem că Învățătorul ne învață că Evanghelia nu este în dezarmonie cu Legea iudaică. El a spus: „Fiți deci desăvârșiți după cum și Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit”. Nu există standard mai jos de cel al perfecțiunii. N-ar merge ca Domnul să spună: Fiți întrucâtva asemenea Tatălui, sau: Fiți cam asemenea Lui. El trebuie să prezinte standardul perfect.

Evreul se străduiește pentru perfecțiune, se străduiește să primească viață veșnică. Creștinul se străduiește pentru perfecțiune și așteaptă să primească viață veșnică — nu prin ținerea în mod perfect a Legii, ceea ce nu poate face, ci prin meritul lui Cristos, care compensează deficiențele lui — acoperă neajunsurile lui.

Învelișul exterior al sentimentelor mai adânci

Legea divină este pe scurt rezumată, nu numai în Vechiul Testament, ci și prin cuvintele Domnului nostru: ,,Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toate gândirea ta și cu toată puterea ta”. Și „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Deut. 6:5; Lev. 19:18; Mat. 22:37-39). Aceasta este și mai pe scurt rezumată de apostolul Pavel: ,,Iubirea este împlinirea legii” (Rom. 13:10). Iubirea față de Dumnezeu ne va ((1132)) conduce să facem toate acele lucruri care sunt date ca învățătură în Cuvântul Său; și iubirea aproapelui ne va conduce la împlinirea tuturor obligațiilor față de el, după cum suntem învățați.

Dacă venim să aplicăm poruncile Legii la noi ca creștini, le putem ușor amplifica pe toate. De exemplu, definiția dată de Domnul nostru desfrânării este mult mai pătrunzătoare decât declarația conținută în tablele Legii. Definiția uciderii dată în Noul Testament este mult mai profundă decât cea acceptată în mod obișnuit. Apostolul Ioan a spus că ura de frate este crimă. Dumnezeu a putut vedea ca există ucidere în inima unui urâtor de frate. Ochiul Atotvăzător își dă seama dacă există neloialitate în vreun grad — sau ceva contrar voinței divine. Din acest punct de vedere deci, vedem că Cele Zece Porunci sunt doar un înveliș exterior, să zicem așa, al sentimentelor mai adânci.

Era obiceiul evreilor să nu lucreze nimic în a șaptea zi a săptămânii. Noi presupunem că semnificația acestei porunci este, pentru Noua Creatură în Cristos, că odihna din ziua a șaptea simbolizează odihna perfectă în care a intrat prin Cristos.

Toate Noile Creaturi în Cristos trebuie să țină Sabatul în fiecare zi. Și așa spune apostolul: ,,Noi care am crezut intrăm în odihnă” — am intrat în odihnă. Nu înseamnă că mușchii noștri sau creierul nostru neapărat se odihnesc, ci faptul că avem odihna inimii, odihna minții, pacea lui Dumnezeu care întrece orice înțelegere. Este important ca noi să ne menținem această pace tot timpul și să nu lăsăm să intervină ceva care s-o tulbure și să ne scoată din armonia cu Dumnezeu. Dacă aceasta se întâmplă, trebuie să considerăm că am încălcat porunca Sabatului.

Noua Creatură n-ar putea ucide. Ea nu are altă armă decât Sabia Spiritului. Oricine își urăște fratele este un ucigaș. A cultiva un spirit de ură ar fi o chestiune foarte serioasă. Cine ar proceda așa n-ar fi considerat un frate sau o soră adevărați în Corpul lui Cristos, care este Biserica.