Vol. 16 Ianuarie-Februarie 2009 Nr. 2


MICI CĂI DE A FACE BINE ALTORA

„Așadar, cât avem ocazie, să facem bine la toți, dar mai ales celor din casa credinței.” Gal. 6:10.

R 5357 W. T. 15 decembrie 1913 (pag. 357-358)

Îndemnul Apostolului aici este foarte cuprinzător — să facem bine fără limite, fie că este în cuvânt, fie în faptă. Unora le-am putea fi de folos mai bine prin cuvinte decât prin orice alt serviciu pe care am putea să-l facem. Una din marile nevoi ale lumii este de mai multă cunoștință. Și dacă cineva poate împrăștia întunericul acestei ignoranțe și lăsa să intre lumina, în mod sigur va face un mare bine. Gândul apostolului însă pare a fi că principiile dreptății și nedreptății — bune și rele — trebuie discernute de poporul Domnului. Din punctul nostru de vedere, ar trebui să recunoaștem care ar fi o lucrare bună și care ar fi o lucrare rea. Mulți nu sunt în stare să deosebească între bine și rău. Cei care fac rău, cu mici excepții, sunt în ignoranță și orbire, mai mică sau mai mare.

Saul din Tars, de exemplu, făcea o lucrare rea când persecuta Biserica. Dar el nu și-a dat seama de aceasta. Prin urmare, cel mai bun serviciu pentru Saul din Tars, sau pentru oricine altcineva în condiții asemănătoare, ar fi să i se deschidă ochii înțelegerii.

((1134))

Enumerarea unor lucrări bune

Îmbrăcarea celor în nevoie, hrănirea celor flămânzi, îngrijirea debililor mintal, toate sunt lucrări bune — a face bine omenirii. Privind în lume, vedem că se depun multe eforturi pentru a face bine. Unele din aceste eforturi sunt îndrumate înțelept, iar altele neînțelept. Dar noi nu suntem împuterniciți să îndreptăm lumea. Nu trebuie să încurcăm pe nimeni. Și alții au dreptul să judece, după cum și noi avem dreptul. Dar dacă cineva ar face o lucrare rea, gândind că face o lucrare bună, ar fi foarte potrivit să ne străduim să-l oprim, folosind acele mijloace care ne-ar putea părea potrivite și înțelepte — legea, sau cuvintele noastre, sau cuvintele altora. Dar chiar și aici trebuie să fim atenți ca nu cumva să ne amestecăm în treburile altora.

Dacă ar fi să enumerăm în continuare unele dintre lucrările bune care ar trebui făcute, am spune să avem grijă de orbi, să organizăm sau să punem în operațiune o metodă prin care ei să poată citi, sau să aibă fericire; să avem grijă de surzi și de muți ar fi de asemenea o lucrare foarte bună. În privința lucrării pentru săraci, n-am fi foarte de acord cu o bună parte din aceasta, după cum este relatat. Noi ar trebui însă să fim în acord cu orice are ca scop binele, binele fizic, binele mintal, binele social sau binele de orice fel. Există, pe lângă cele anterioare, bunele aranjamente prevăzute pentru bolnavi, pentru incurabili; cum ar fi spitalele, sanatoriile etc.

Toți cei care își iubesc semenii și au compătimire pentru cei în suferință trebuie să fie de acord cu eforturile pentru îmbunătățirea condiției lor, și nici să nu manifeste nici să nu simtă împotrivire față de ele. Nici un copil al lui Dumnezeu nu poate avea simpatie față de ceva rău.Dumnezeu esteReprezentantul a tot ce este bun. Satan este reprezentantul a tot ce este rău și păgubitor. Dacă vrem să fim copii ai lui Dumnezeu, nu trebuie să fim în armonie cu nimic ce nu este pe linia prevederii Sale originare pentru om și ce îl sprijină pe Satan.

Unele dintre eforturile pe linia ridicării sociale nu sunt rele deloc. Promotorii lor pot lucra întrun mod ilogic, într-un mod de care suntem siguri că nu este în armonie cu metoda Bibliei; dar cu toate acestea, avem simpatie pentru socialiști. Ei încearcă să facă bine. Dar noi nu simpatizăm cu cei care încearcă să facă rău, pagubă. Noi avem credință în Dumnezeu — că El are ca scop să aducă în scurt timp o mare schimbare; dar credem că nici un efort al omenirii nu poate aduce această schimbare. Apoi există o cale de a face bine pe linie intelectuală, linia instruirii. Este un lucru bun să înveți copiii să coasă, să gătească, să învețe îndeletnicirile mecanice care să-i facă folositori. Profesorii din școlile noastre publice fac o lucrare bună, deoarece instruiesc tineretul și în special dacă ei dau o înțelegere corectă a ceea ce învață, ceea ce este în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu — o instruire potrivită.

Lucrarea specială a poporului Domnului

Dar există o lucrare mai presus de toate acestea. Și noi trebuie să ne dedicăm viața și timpul acesteia, pe care noi o vedem că este cea mai valoroasă dintre toate. Aceasta este instruirea dată tuturor celor care au urechi de auzit, în privința Celui Atotputernic, a voinței Sale, a scopurilor Sale, a planului Său; căci acestea sunt asociate cu fiecare afacere a vieții. Această instruire, pentru cei care o primesc, devine cel mai bun ajutor pentru o gândire potrivită, o trăire potrivită, o comportare corectă, căci aceasta este calea lui Dumnezeu. Și această cale devine calea tuturor celor care sunt consacrați să facă voia Sa, să meargă în urmele lui Isus.

Deci, pe măsură ce venim tot mai mult în armonie cu Planul lui Dumnezeu, înțelegem că nici o altă lucrare nu ar putea fi atât de mare încât să facă cunoscut altora caracterul lui Dumnezeu, Planul lui Dumnezeu și voința lui Dumnezeu în ceea ce ne privește. Deoarece aceasta ne-a adus mare binecuvântare și sfințire, noi ar trebui să avem dorința de a duce Veștile Bune și altora, împrospătându-i după cum și noi am fost împrospătați, mângâindu-i după cum și noi am fost mângâiați.

În realizarea acestei lucrări recurgem la orice mijloc legal. Și aceasta este numită în Scripturi predicarea Evangheliei — fie că este făcută prin literatură, fie prin viu grai, fie prin imagini, este vestirea Evangheliei — care va face cel mai mare bine întregii omeniri. Noi lucrăm sub o dificultate în această privință, și anume, că lumea nu este în stare să aprecieze Vestea Bună, Satan orbindu-le ochii, așa încât nu pot vedea filosofia Planului lui Dumnezeu — nu li se pare rațional. Cei care sunt în această stare încearcă, să zicem așa, să privească după colț, în loc să vină la colț și să aibă unghiul corect de vedere. Dar fie că oamenii cred, fie că nu, noi credem că predicarea Evangheliei este lucrarea Domnului și de aceea este cea mai bună. Aceasta nu ne împiedică însă să simpatizăm cu alții care fac ceea ce consideră ei că este cea mai bună lucrare, atâta timp cât rezultatul este bun. Trebuie să avem simpatie față de tot ce este în armonie cu Adevărul — simpatie cu tot ce are o influență benefică pentru omenire.

Astfel deci, apostolul ne amintește într-un mod general ocazia de a face bine tuturor oamenilor. Dar unii s-ar putea să aibă nevoie de ajutorul pe care noi nu-l putem da. De exemplu, noi nu putem să renunțăm la predicarea Evangheliei și să facem o lucrare pentru săraci, pentru că lucrarea pentru săraci nu este predicarea Evangheliei. Un medic evlavios ar putea totuși, în legătură cu practica sa, să facă bine, nu numai pe linie fizică sau mintală, ci și pe linie spirituală. Astfel că avem ocazii în fiecare zi, cu măcelarul, cu brutarul, cu omul care vinde gheață etc., care sunt cu toții semenii noștri, căci Dumnezeu a făcut toată omenirea dintr-un singur sânge. După cum ne îndeamnă apostolul, trebuie ((1135)) să căutăm să le facem bine, să căutăm să-i facem mai buni, mai fericiți, să se simtă mai confortabil.

Cuvintele bune și zâmbetul pot face mult bine

S-ar putea susține că pentru a face bine în cea mai mare măsură, eforturile cuiva trebuie asociate cu folosirea banilor pentru acest scop. Este adevărat că banii reprezintă o acumulare de timp. Pentru a face bani trebuie timp; de aceea, oricine dă un dolar pentru o cauză, dă ceea ce reprezintă atâta timp; cine donează o mie de dolari dă ceea ce reprezintă atâta timp, căci cu banii se cumpără timp, confort etc. Dar nu mulți din poporul Domnului au mulți bani de folosit. Și dacă ar avea mulți bani, ei ar simți că acesta este un talant și că acesta ar trebui folosit în special pentru Casa Credinței, pentru frații Domnului.

Deci, deoarece nu putem face mult în privința celor materiale pentru oameni întâlnindu-i în căile vieții, zi de zi, cum le putem face bine? Una dintre cele mai ușoare moduri este să arătăm fericiți și astfel să inspirăm fericire în alții. O persoană care umblă arătând nefericită n-ar face pe alții să se simtă fericiți. Dar dacă nu putem întotdeauna să arătăm foarte fericiți, să arătăm cât de fericiți putem, și astfel vom face bine multor oameni pe care îi vom întâlni de-a lungul zilei. Aceasta o putem face chiar dacă nu avem bani pentru a-i ajuta pe alții. Arătați fericiți și încercați astfel să-i faceți fericiți. Și în al doilea rând, dacă nu avem bani, putem da un cuvânt amabil, un zâmbet, un ton plăcut, puțină politețe, oricând este potrivit.

Toate aceste mici politețuri ale vieții sunt mijloace de a face bine și pot aduce o rază de soare în viețile multor oameni, majoritatea cărora au o situație nefavorabilă. Lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu încă nu strălucește în inimile lor. Ele sunt întunecate, mohorâte, pline de prevestiri sumbre, de frică. Nu-L cunosc pe Dumnezeu și ceea ce cunosc despre semenii lor este o cunoștință a egoismului. Ei simt că trebuie să fie în gardă ca nu cumva alții să-i înșele și să profite de ei. Ei bine, dacă privirea noastră, purtarea noastră, tonul nostru ar fi de ajutor, mângâietor, liniștitor pentru aceștia, atunci le-am face bine — mai mult bine decât dacă am împrăștia dolari pe toată cărarea noastră. „Cuvintele bune nu vor muri niciodată”; și expresiile care merg cu ele sunt unele din modurile de a face bine tuturor oamenilor după cum avem ocazia.

Noi avem o lucrare specială și de aceea nu avem ocazia să umblăm pe străzi și să zâmbim tot timpul. Lucrarea vieții noastre este pentru marele Împărat. Dar în timp ce ne ocupăm de lucrarea noastră, să dăm câte un zâmbet sau un cuvânt bun — ceva pe linia facerii binelui „tuturor oamenilor”. Lucrarea noastră trebuie să fie în special pentru Casa Credinței în sensul că deși facem lucrare misionară și mergem printre cei care nu sunt în Casa Credinței, totuși motivul nostru când facem astfel este speranța că poate sunt unii dintre aceștia care sunt deja din Casa Credinței, sau unii care vor fi influențați de Mesaj și vor dori să servească pe Domnul când vor afla calea. Și dacă am dori să le facem bine, cu cât mai mult am dori să-i încurajăm pe acei care aparțin Domnului, care au devenit membri ai familiei Sale spirituale!

Casa credinței

Aceste cuvinte — Casa Credinței — sunt destul de cuprinzătoare pentru a include nu numai pe acei care sunt pe deplin pe cale, ci și pe acei care s-au apropiat mai mult sau mai puțin de Domnul și de Adevăr. Însuși faptul că cineva se apropie de Cortul Întâlnirii antitipic este un motiv puternic pentru care ar trebui să dorim săl încurajăm să continue. El a parcurs o parte din drum, chiar dacă nu a făcut o consacrare.

În sens strict, Casa Credinței include desigur numai pe cei care sunt consacrați. Dar cuvintele apostolului ne îndreptățesc să credem că acei care analizează, făcând socoteala cheltuielilor, ar fi în sens larg considerați ca făcând parte din Casa Credinței. Și noi trebuie să le dăm acestora ajutor special — tuturor celor în care vedem vreo perspectivă de consacrare. Dorința și efortul nostru constant trebuie să fie să-i îndrumăm pe oameni direct sau indirect spre Domnul. Astfel vom vesti „virtuțile Celui care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”.

Noi trebuie să facem aceste lucruri după cum avem ocazia. Aceasta ar include ideea de timpuri și perioade, căi și mijloace de a face bine. În ceea ce ne privește pe noi, trebuie să fim „gata la timp și nelatimp”. Nu trebuie să ne gândim la înclinațiile noastre, gusturile noastre etc., ci am fi obligați să ne gândim la interesele altora. Un soț trebuie în mod special să se gândească la interesele soției, iar soția la interesele soțului și ale copiilor.

Spiritul minții sănătoase este necesar

Noi trebuie să fim dispuși să servim pe oricine, în orice mod, cum avem ocazia. Și dacă sunt mai multe ocazii de serviciu, trebuie să alegem între ele, exercitând spiritul unei minți sănătoase în privința voinței Domnului pentru noi. Poporul Domnului ar trebui în așa fel să-și organizeze viața încât să aibă cele mai bune rezultate — să scoată din ele cel mai mare bine posibil. În alegerea mijloacelor de trai, dacă se poate alege între cinci meserii, trebuie să analizeze care ar fi cea mai avantajoasă, care ar fi cea mai curată, cea mai onorabilă, care cere cea mai multă muncă etc. Aceasta ar fi din punct de vedere natural. Dar din punctul de vedere divin, punctul de vedere creștin, întrebarea decisivă ar fi: În care din aceste preocupări pot să servesc cel mai bine pe Domnul? Și aceasta ar însemna: În care pot găsi cea mai bună ocazie de a împlini bunele intenții ale inimii mele în privința voinței Domnului pentru mine?

Dacă am făcut vreo greșeală în această privință și Domnul deschide larg ușa să intrăm altundeva, sau dacă El face locul nostru actual atât de mic încât nu putem sta acolo, atunci să ne aranjăm ((1136)) afacerile corespunzător, într-un astfel de mod încât să putem avea cele mai mari ocazii de a face „bine tuturor, în special celor din casa credinței”.

Există unele ocupații care ne îndepărtează de oameni, unde am avea mai puține ocazii de a întâlni oameni. Fără îndoialăaranjamentul Domnului a fost ca Moise să fie departe pentru un timp, în ținutul Madian, să păstorească oile socrului său, Ietro. Dar de îndată ce Domnul a fost pregătit, l-a chemat pe Moise și i-a dat un loc de mare ocazie și responsabilitate. Fără îndoială că lucrarea din pustie a fost și aceasta o mare ocazie; și fără îndoială înainte de aceasta, în timp ce era în școlile Egiptului, a avut mare ocazie de a învăța lecții de experiență.

Astfel poporul Domnului trebuie să vegheze pentru ocaziile lor. Și zi de zi trebuie să caute, pe cât este posibil, să facă bine altora, și în special acelora din Casa Domnului — acordându-le lor preferință.

Creștinul trebuie să fie gata să facă bine tuturor oamenilor pe socoteala timpului și a comodității sale, dar el trebuie să fie gata să-și dea viața pentru frați. Trebuie să caute ocazii de a-și da viața zi de zi, în sensul acordării timpului său pentru comunicarea Adevărului, sau ajutând pe frații Domnului în orice mod, să-și îmbrace „toată armătura lui Dumnezeu” ca să poată sta în picioare în ziua cea rea.

„Lumea ar fi un loc pustiu,
De n-ar fi unul aici și altul dincolo,
A căror inimă nu este plină de sine,
A căror iubire pentru Dumnezeu n-a fost ucisă,
A căror laudă recunoscătoare n-a fost la tăcere redusă
Există din aceștia câte unul aici și altul dincolo.
Dar vai, ce enormă lucrare
Pentru unul aici și altul dincolo,
Care împreună pe om să ridice,
Păcatul să șteargă și răul să strice,
Să facă pământul un loc fericit,
Oriunde ai merge să fie slăvit!”