Vol. 16 Martie-Aprilie 2009 Nr. 3


PĂCATUL LĂCOMIEI

Iosua 7 Fiți siguri că păcatul vostru vă va ajunge.” Numeri 32:23.

R 5350 W. T. 15 noiembrie 1913 (pag. 345-346)

Israeliții, plini de credință și îmbătați de victoria asupra Ierihonului, au continuat lupta pentru cucerirea Canaanului. Spionii au fost trimiși la Ai. Aceștia, întorcându-se, le-au spus că locul era mic și că o forță de două sau trei mii de oameni ar fi suficientă pentru capturarea lui. într-adevăr, din experiențele Ierihonului, ei au gândit că nici unul dintre israeliți nu va fi ucis — că dușmanii lor vor fi atât de speriați, încât slab se vor apăra sau nu se vor apăra deloc. Dar experiențele de la Ai au fost contrare. Au fost uciși 36 de israeliți; și armata lui Israel, înțelegând că nu avea favoarea Domnului, a fugit dinaintea dușmanilor.

Iosua și asociații lui, bătrânii lui Israel, au fost dezorientați de aceasta. S-au aruncat la pământ în fața chivotului, deplângând necazul și în special temători de influența pe care înfrângerea ar avea-o asupra inamicilor — încurajându-i pe ei și descurajând pe Israel, care era poporul tipic al lui Dumnezeu.

Lucrul blestemat sau dedicat în traducerea comună a fost folosit cuvântul ”blestemat” acolo unde ar fi fost de preferat ”dedicat”. Domnul l-a informat pe Iosua că favoarea divină nu era cu Israel din cauza necredincioșiei lor. Când a fost cucerit Ierihonul, o parte din prăzi a fost însușită de unul dintre soldați. Dar conform aranjamentului Domnului, toate prăzile au fost dedicate dinainte; prin urmare aceasta era o încălcare a înțelegerii lor și armatele lui Israel nu puteau avea nici o binecuvântare până când chestiunea era îndreptată.

Pentru ca lecția să poată fi învățată de tot poporul, Domnul a dat îndrumarea ca reprezentanții tuturor semințiilor să se înfățișeze înaintea Lui și să se tragă la sorți, și că astfel va fi arătată seminția căreia îi aparținea cel vinovat. în același mod au fost încercate diferitele familii ale aceleiași seminții, și a fost găsită familia. Astfel pas cu pas chestiunea a ajuns la Acan, care a fost arătat ca fiind vinovatul — pricina necazului.

”Iosua a zis lui Acan: ”Fiul meu, te rog dă slavă Domnului, Dumnezeului lui Israel, mărturisește-I și spune-mi ce ai facut, nu-mi ascunde nimic”. Acan a răspuns lui Iosua și a zis: ”Este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lui Israel, și iată ce am făcut: Am văzut în pradă o manta frumoasă de șinear, două sute de sicli de argint și o bară de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit și le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu”.”

Pedeapsa lui Acan

Pedeapsa lui Acan a fost omorârea cu pietre și după omorâre corpul să fie ars — arderea indicând simbolic faptul că nu mai exista speranță de viață viitoare pentru el. Totuși, gândul nostru este că aceasta a fost o parte din alegoria generală, și că de fapt Acan, ca membru al familiei lui Adam, trebuie în cele din urmă să aibă parte cu tot restul rasei de răscumpărarea prevăzută prin moartea lui Isus. Astfel au fost și sodomiții distruși cu foc din cer — printr-o ilustrație reprezentând clasa care va muri în Moartea a Doua. Dar nimeni nu poate muri în Moartea a Doua înainte de a fi eliberat într-un anumit fel de condamnarea primei morți — moartea adamică. Acestea au fost doar tipuri, sau preumbriri ale clasei care face rău cu voia, și a distrugerii veșnice, asemenea animalelor inferioare, care va veni peste ei.

După cum sodomiții n-au avut nici cunoștință nici binecuvântare prin Isus, tot așa n-a avut nici Acan. După cum sodomiții, răscumpărați prin meritul sacrificiului lui Isus, vor fi treziți din somnul morții în timpul Veacului Mesianic, și experiențele lor vor fi mai suportabile decât cele ale poporului din Horazin și Betsaida, în mod sigur așa va fi și cu Acan. După cum declară apostolul, aceste experiențe tipice din trecut au fost prezentate ca un exemplu al distrugerii care va fi pedeapsa finală a tuturor celor care în mod voit, cu bună știință și după ce au înțeles, resping căile Domnului. 1 Corinteni 10:11; Iuda 7.

Lăcomia în zilele noastre

Poate că niciodată în istoria lumii nu a existat atâta lăcomie ca în zilele noastre. Comparativ vorbind, ce puțini dintr-un oraș, dintr-o națiune, ar proceda foarte diferit de cum a procedat Acan! Dacă toți aceștia ar fi uciși cu pietre și ar fi arși, lumea ar fi un vast rug funerar. Adevărat, ei nu sunt împiedicați de frica unei astfel de pedepse. Cu toate acestea, mulți dintre ei pretind a crede că pentru toate aceste păcate pedeapsa este chinul veșnic. într-adevăr, mulți care sunt gata să condamne procedeul lui Iosua și al israeliților în uciderea cu pietre a lui Acan, sunt gata să creadă că Dumnezeul Iubirii, Dumnezeul oricărui Har, Tatăl tuturor îndurărilor, a procedat de zece ori mai rău cu Acan și practic cu întreaga familie umană — toți cu excepția celor evlavioși care au intrat într-o relație vitală cu Răscumpărătorul.

Vai, cât de deformate au devenit mințile noastre! Cât de bucuroși suntem că adevărata lumină strălucește acum și îndepărtează într-o oarecare măsură stafiile erorii și ale doctrinei false transmise nouă din Veacurile întunecate și presupuse în mod greșit a fi învățăturile Bibliei!

Lăcomia la cei consacrați

Când ne amintim că Iordanul reprezintă consacrarea și că acei care au trecut Iordanul reprezintă în mod tipic pe acei creștini care au intrat în Legământ cu Dumnezeu și care au fost concepuți de Spirit; și când ne amintim că cucerirea Canaanului reprezintă bătăliile spirituale ale celor consacrați, subjugarea și stăpânirea citadelei inimii, păcatul lui Acan are o nouă forță și însemnătate. Acesta corespunde mult cu păcatul lui Anania și al Safirei. Ei au dedicat sau au consacrat proprietatea lor în serviciul Domnului, și apoi au încercat să ia înapoi o parte din valoarea dedicată. Ei l-au prădat pe Dumnezeu. Au furat ceea ce îi dăduseră Lui. Această clasă pare a fi reprezentată în special prin Acan. El a furat, nu de la frații lui, ci de la Domnul, lucruri care fuseseră dedicate Domnului.

Numele de creștin în zilele noastre are o aplicare foarte largă și în general se referă la o persoană civilizată. Dar termenul creștin aparține cu adevărat numai unei clase comparativ mici din omenire — celor care, crezând Mesajul lui Isus, și-au consacrat viețile pentru a fi ucenicii Lui, urmași în urmele Sale. Aceștia au acceptat condițiile Lui — ”Dacă cineva vrea să fie ucenicul Meu, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să Mă urmeze”. Aceasta este clasa, simbolizată prin Israel, care a intrat în Canaanul antitipic, care luptă lupta bună și care va recunoaște că toate prăzile luptei lor sunt consacrate Domnului.

Aceștia trebuie să se întrebe în privința credincioșiei, loialității lor. Fiecare dintre ei ar trebui să se întrebe: Păstrez eu și rețin pentru mine vreo parte din ceea ce a fost consacrat lui Dumnezeu? Dacă rețin pentru ei vreo parte din ceea ce a fost dedicat Domnului, ei sunt în pericol de a face parte din antitipicul Acan. Sunt în pericol de a exercita o influență păgubitoare asupra altora din Biserică; și nu numai atât, dar ei sunt în pericol de a avea acea soartă care a fost tipic ilustrată prin cazul lui Acan — în pericol de distrugere completă în Moartea a Doua — distrugere veșnică.

”Lăcomia, care este idolatrie”

Apostolul declară că ”lăcomia este idolatrie”. Ea pune lucrul care este râvnit mai întâi și cel mai important; și când acest lucru râvnit este contrar voinței divine, înseamnă că lucrul râvnit este prețuit mai mult decât Dumnezeu — este dorit mai mult decât favoarea divină. Din acest punct de vedere întreaga lume de astăzi este plină de idolatrie. Idolii cei mai adorați sunt averea și plăcerea. Acestea ocupă timpul și atenția aproape ale tuturor. Timpul și puterea, onoarea, bărbăția și feminitatea sunt vărsate din plin pentru acesti Șidoli”. Dimpotrivă, adevăratul Dumnezeu, de unde vine orice dar desăvârșit, primește doar puțină atenție din partea maselor creaturilor Sale. Ei se gândesc foarte puțin la legile și la voința Lui, la plăcerea și la favoarea Lui.

Care este rezultatul? Oare adorarea mamonei este o adevărată bucurie sau pace și satisfacție pentru inimile omenirii? Oare căutarea plăcerii și devotarea timpului, a talentelor și a banilor pentru ea a adus adevărata plăcere a sufletului maselor? La această întrebare trebuie să răspundem negativ. Peste tot se caută bogăția și se practică închinarea la ea, și totuși ea își acordă favoarea numai unui număr relativ mic, și chiar cei favorizați găsesc amărăciune amestecată cu dulceață în ea. Posesia averii nu aduce bucuria și pacea pe care au sperat-o și în care au crezut. Aduce grijă, dezorientare și o foame încă mai mare, pe care nu știu cum să și-o satisfacă.

Așa este și cu adorarea și căutarea plăcerii. Este o continuă urmărire și căutare a plăcerii. Obținerea ei pare să aducă, nu bucurie, ci nemulțumire și o foame a inimii. Drept rezultat, adoratorii Mamonei și plăcerii sunt nefericiți. Lumea este nemulțumită și se pare că este tot mai nemulțumită pe zi ce trece.

Omul este constituit de la natură așa încât cele mai frumoase și mai nobile sentimente, care îi aduc cea mai mare satisfacție, bucurie și pace, odihnă și fericire, sunt exercitarea minții și a talentelor pentru Dumnezeu. Conform sf. Pavel, toți oamenii prin natură ar trebui să caute pe Dumnezeu, dorind să-L găsească. Dar, vai, mulți dintre cei mai nobili din poporul lui Dumnezeu, care au găsit odihnă și pace printr-o cunoaștere a lungimii, lățimii, înălțimii și adâncimii

”Iubirii divine, care depășește orice iubire”,

nu numai că nu ajută lumea să-L găsească pe adevăratul Dumnezeu, ci din contră, o îndrumă greșit!

Denaturările monstruoase primite de noi din Veacurile întunecate le-am respins din toată inima. și totuși susținem aceste denaturări ale Caracterului și ale Planului divin înaintea lumii, și făcând astfel îi depărtăm de Dumnezeu și de Biblie — să găsească odihna sufletului, pacea și bucuria în adorarea Mamonei și în căutarea plăcerii, care pot aduce numai dezamăgiri. Vai, oare cât timp va fi până când vom recunoaște deschis în fața lumii că am respins învățăturile monstruoase ale crezurilor noastre și am acceptat învățăturile Bibliei, că Dumnezeu este Iubire și că El are un Plan plin de îndurare prin care toți care vreau pot fi recuperați și pot intra în odihnă, prin Isus!