Vol. 16 Mai-Iunie 2009 Nr. 4


CUM A TRECUT ISRAEL IORDANUL

Iosua 3:7-17 ”Nu te teme, căci Eu sunt cu tine.”

Isaia 41:10.

R 5345 W. T. 1 noiembrie 1913 (pag. 329-331)

Sub îndrumarea divină, oștile lui Israel s-au mutat de pe malul înalt al Văii Iordanului în jos pe râu, cu trei zile înainte de timpul hotărât pentru trecere. Râul Iordan, ca de obicei în acest sezon, se revărsa peste maluri. în mod obișnuit cam de 27 metri lățime, se presupune că era cam de152 metri lățime în acel timp.

Canaaniții în general și poporul din Ierihon în special, deși așteptau o invazie, nu o așteptau la un timp când râul era de netrecut și când podurile erau puțin cunoscute. Israeliții, de asemenea, trebuie să fi avut diferite ocazii pentru a-și exercita credința sau îndoiala în privința intrării în scurt timp în Canaan. Faptul că nimic nu este menționat în ceea ce privește îndoielile, temerile sau murmurările, implică faptul că experiențele lor în pustie i-au învățat lecții valoroase despre credința în Dumnezeu și încrederea în aranjamentele divine.

A sosit ziua trecerii, și Iosua, prin poruncă divină, și-a îndrumat preoții să ducă chivotul și să meargă înaintea poporului, până la marginea râului când picioarele le ajungea în apă. Când picioarele le-au atins apa, aceasta a început să se retragă și ei au avansat, până când în final au stat în mijlocul albiei pietroase a Iordanului, ducând încă Chivotul Legământului, care reprezenta promisiunea divină în baza căreia au părăsit Egiptul și aveau speranțe de mari rezultate.

Oștile lui Israel, aliniindu-se pe malurile Iordanului pe distanță de kilometri, au trecut din Moab în Canaan. Astfel trecerea s-a realizat complet. Douăsprezece pietre mari, reprezentând cele douăsprezece seminții, au fost luate din albia Iordanului și puse grămadă pe mal ca aducere aminte sau memorial al ajutorului lui Dumnezeu, în timp ce douăsprezece pietre de pe țărm au fost plasate în albia râului de asemenea ca memorial. în final, preoții au urmat poporul spre țărmul Canaanului și la puțin timp după aceea apele au început să se întoarcă în albia râului, ca înainte.

Cum a avut loc miracolul

Faptul că acum putem ști cu o mare siguranță cum s-a petrecut această minune nu ar trebui câtuși de puțin să-i diminueze valoarea. La Dumnezeu nimic nu este miracol, deoarece El cu puterea Lui este în stare să-și împlinească voința în orice privință. Multe lucruri sunt miracole numai fiindcă noi nu înțelegem procesele divine. Noi înșine suntem miracole, făcuți într-un chip înfricoșător și admirabil. Creșterea plantei, floarea, sau chiar un fir de iarbă, sunt miracole pentru noi — ceva cu totul peste puterea noastră, și în general, în mod considerabil peste puterea noastră de înțelegere ca proces.

Relatarea ne spune clar că adunarea apelor a fost în direcția Adam. Acest loc a fost localizat cu o mare certitudine de către profesorul Wright, fiind situat la 27 km mai sus de Ierihon, pe Iordan. Apele s-au îngrămădit într-un lac, ne asigură profesorul, printr-o alunecare de teren care a oprit cursul îngust al râului, unde erau maluri abrupte. Caracterul solului din locul acela ar fi favorabil blocării albiei înguste a Iordanului, prin alunecarea versanților. într-adevăr, istoria ne spune că o alunecare similară a avut loc în același loc în 1267 d. Cr., stăvilind Iordanul timp de câteva ore și lăsând albia râului în aval complet uscată, apele scurgându-se spre Marea Moartă.

Profesorul Wright spune: ”Atât de izbitoare este această conformitate a faptelor cu acele condiții indicate de relatarea biblică, încât geologii nu găsesc o greutate în a da crezare mărturiei scrise. în același timp, mărturia scrisă este atât de precisă și atât de lipsită de elemente fantastice, încât criticul literar nu o poate considera altcumva decât originală, povestirea simplă a unui martor ocular.”

Minunea istorisirii constă în faptul că ordinul divin de marș a fost astfel programat încât să se potrivească exact împrejurărilor și condițiilor.

Lecția a fost întipărită

Pietrele de aducere aminte trebuiau să fie pentru generațiile viitoare o mărturie a acestui act al providenței divine pentru Israel. Iosua sfătuiește: ”Când fiii voștri vor întreba într-o zi pe părinții lor: ”Ce înseamnă pietrele acestea?” atunci să învățați pe fiii voștri și să le spuneți: ”Israel a trecut Iordanul acesta pe uscat”. Căci Domnul Dumnezeul vostru a secat înaintea voastră apele Iordanului până ce ați trecut, după cum Domnul Dumnezeul vostru făcuse la Marea Roșie, pe care a secat-o înaintea noastră până am trecut, pentru ca toate popoarele pământului să știe că mâna Domnului este puternică și să vă temeți totdeauna de Domnul Dumnezeul vostru”. Iosua 4:21-24.

Intrarea în odihna Canaanului

Sf. Pavel, în Evrei 4:5-8, ne dă sugestia că intrarea lui Israel în Canaan sub conducerea lui Iosua a simbolizat intrarea Bisericii în odihna credinței și privilegiul special sub conducerea antitipicului Iosua, Isus. Israeliți au avut odihnă de călătoriile lor prin pustiu. A fost o schimbare minunată pentru ei, o schimbare binecuvântată, totuși nu a constituit realizarea deplină a tot ce le promisese Dumnezeu. Acea realizare deplină va fi obținută numai în Eden și ca rezultat al lucrării glorioase de Restabilire făcută de Mesia. Urmând conducerea apostolului, înțelegem că experiența lui Israel până la timpul când a murit Moise, a reprezentat Dispensația Legii, care s-a sfârșit la Cruce. Dispensația Evanghelică, care a început la Cincizecime, este simbolizată prin trecerea Iordanului și luarea în posesie a țării, Canaan semnificând odihnă.

”Căci noi, care am crezut, intrăm în odihnă” — în măsura în care exercităm credință. Cel care exercită multă credință poate avea multă odihnă, și poate cuceri și avea liniște. Cel care are mai puțină credință va avea mai puțină odihnă și va putea intra numai parțial în privilegiile sale. Asaltul Ierihonului și al altor cetăți din Canaan a simbolizat lupta Noii Creaturi, concepută de Spiritul sfânt, împotriva lucrurilor cărnii, a dorințelor cărnii, a slăbiciunilor și depravării cărnii. Cuvântul Domnului pentru cei care intră în odihna Sa este: ”Fii puternic și curajos. Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pe oriunde vei merge”.

Cei cărora le-a lipsit credința nu au intrat deloc în Canaan, ci au murit în pustiu. Astfel citim: ”Israel n-a căpătat ce căuta, iar cei aleși au căpătat, pe când ceilalți au fost împietriți”. Numai cei credincioși vor constitui pe aleșii lui Dumnezeu. Numai aceștia pot trece de la condițiile vechi la cele noi. Numai aceștia trec de la moarte la viață fără să moară în realitate. De-a lungul acestui Veac Evanghelic, Dumnezeu completează deficitul lui Israel chemând o clasă asemănătoare dintre toate națiunile, popoarele, neamurile și limbile. Fiecare este chemat să exercite credință și să treacă Iordanul, în sensul de a începe o viață nouă — o viață de devotare lui Dumnezeu, o viață de luptă împotriva păcatului și a slăbiciunilor înrădăcinate în propria carne.

Suntem de acord cu cuvintele apostolului, că ”noi care am crezut intrăm în odihnă”. Tot poporul consacrat al lui Dumnezeu poate mărturisi că are odihnă, pace, bucurie, binecuvântare, pe care lumea nu o poate nici da nici lua — și aceasta este în măsura loialității și credincioșiei lor. Totuși, nici toate acestea nu sunt suficiente. Dumnezeu are în păstrare ceva mult mai bun. în privința aceasta apostolul declară: ”Rămâne deci o odihnă ca de sabat pentru poporul lui Dumnezeu”. Evrei 4:9.

în acea odihnă cerească se va intra prin desăvârșirea Noilor Creaturi la prima înviere. Loialitatea și credincioșia lor fiind demonstrate în faptul că au luptat lupta bună a credinței împotriva lumii, a cărnii și a adversarului, Domnul le promite o schimbare glorioasă, Șîntr-o clipă, o clipeală de ochi” — o parte în învierea Sa la perfecțiunea naturii divine, Șmai presus de îngeri, stăpâniri și puteri” și în asociere cu El în glorioasa împărăție Mesianică, prin care și lumea va fi binecuvântată. Luca 12:32.

Sabatul Domnului

Sf. Pavel dă de înțeles că a șaptea zi din Legea Sabatului a simbolizat starea actuală a poporului Domnului care se bucură de odihnă, pace și favoare divină chiar și în condiții imperfecte; dar adevăratul Sabat va veni pentru noi când vom avea schimbarea învierii. Atunci vom avea odihnă de păcat. De asemenea vom avea odihnă de propriile noastre slăbiciuni și imperfecțiuni; căci toate acestea vor fi trecut. Noile Creaturi vor fi ființe fără defecte, fără pată și ireproșabile. ”Este semănat în necinste și înviază în slavă; este semănat în slăbiciune și înviază în putere; este semănat trup natural și înviază trup duhovnicesc.”

Slăbiciunile altora nu ne vor mai produce neliniște. Odihna condiției glorificate a Bisericii va fi perfectă. Dar înainte de a putea intra în acea odihnă, trebuie să ne arătăm aici vrednicia luptând o luptă bună a credinței și apucând viața veșnică, în condițiile care ne sunt oferite, mergând credincioși în urmele învățătorului.