Vol. 16 Iulie-August 2009 Nr. 5


ISRAELUL SUB UN NOU CONDUCĂTOR

Iosua 1:1-9

Fii puternic și curajos.” Iosua 1:9.

R 5335 W. T. 15 octombrie 1913 (pag. 317-318)

Israel a petrecut treizeci de zile plângându-l pe marele lor conducător, Moise, totuși în acord ge­neral ei l-au acceptat pe Iosua ca noul lor lider prin numire divină, prin Moise. Asemenea altor eroi biblici, Iosua a fost renumit pentru credința și loialitatea sa față de Dumnezeu. La timpul când a luat locul lui Moise avea optzeci și trei de ani, totuși era plin de vigoare și evident cel mai bine calificat pentru acea poziție. Numai el și Caleb erau la o vârstă matură când israeliții au părăsit Egiptul. Numai ei au fost martorii lucrării minunate a lui Dumnezeu cu poporul Său. Ei doi au fost iscoadele care au adus știri încurajatoare despre Canaan, pe care poporul le-a refuzat și din cauza acestui refuz adulții au murit în timpul următorilor patruzeci de ani de călătorie prin pustie.

Faptul că Moise era viguros la o sută douăzeci de ani, și Iosua la optzeci și trei, ne vorbește convingător pentru confirmarea învățăturii biblice că Adam a fost creat perfect și că întreaga rasă a căzut de atunci în păcat și moarte — împărtășind pedeapsa lui Adam, ȘVei muri negreșit”. Inteligența acestor oameni, la fel ca și vigoarea lor, contrazice total teoria Evoluției; căci chiar acest Iosua fusese unul dintre robii din Egipt.

Conducătorul adevărat al lui Israel — Dumnezeu

Nu trebuie să pierdem din vedere nici un moment faptul că Dumnezeu a adoptat națiunea lui Israel și a intrat într-un legământ special cu ei; și că, de aceea, El a fost adevăratul lor Căpitan și Conducător — Moise, Iosua și alții fiind numai reprezentanții și purtătorii Săi de cuvânt. Ne-am referit deja la motivele adoptării lui Israel de către Atotputernicul, și într-o lecție viitoare ne vom ocupa mai mult de ele.

Numele noului conducător

Numele de Iosua a fost inițial Osea, la fel cu al profetului Osea, care înseamnă mântuire. La acesta s-a pus prefixul Ie (Numeri 13:16), o abreviere care reprezintă cuvântul Iehova. Astfel numele a devenit Iehosua, care înseamnă mântuirea lui Iehova. Acesta a fost prescurtat în Iosua și Iesua (Neemia 8:17). Forma grecească a acestui cuvânt în Septuaginta este Iesous — Isus.

Timp de douăzeci și șapte de ani Iosua a fost conducătorul Israelului, credincios lui Dumnezeu și poporului. El nu numai că i-a condus prin Iordan și i-a îndrumat în cucerirea cetăților una după alta, ci a împărțit țara între seminții și a guvernat poporul cu mare acceptare, murind la vârsta de o sută zece ani.

N-ar fi potrivit să comparăm pe Iosua cu Moise în calitate de conducător; căci ei au fost bărbați de caractere total diferite. într-adevăr, oricine s-ar compara cu Moise ar fi dezavantajat, atât de mult s-a ridicat acest mare om de stat deasupra mediei omenirii atunci și de atunci încoace. Dar deși Iosua nu putea fi Moise, conducătorul, comandantul, legiuitorul, el a fost credincios ca urmaș al lui Moise, ca unul care s-a supus Legii divine și a cărui credință și influență asupra poporului le-au fost de ajutor. El a fost exact ceea ce a vrut Dumnezeu să fie, și oricine este vrednic de o astfel de mărturie este cu adevărat mare.

Porunca Domnului către Iosua a fost: ”Slujitorul Meu Moise a murit; acum scoală-te, treci Iordanul acesta, tu și tot poporul acesta, în țara pe care le-o dau lor, fiilor lui Israel. … Nimeni nu va putea să stea înaintea ta, în toate zilele vieții tale. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nu te voi părăsi. … Nu ți-am dat Eu oare porunca aceasta: Fii puternic și curajos? Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pe oriunde vei merge”.

Țara făgăduinței

Faptul că Iosua și Israel când au cucerit Canaanul trebuiau să-l ia cu forța, este pus sub semnul întrebării de către unii. Ei întreabă: Cu ce drept poate o ramură din familia umană să o distrugă pe alta și să pună stăpânire pe țara lor? Unde este dreptatea unei astfel de căi, ca să nu menționăm absența iubirii? Cum ar putea fi aplicată Regula de Aur la o astfel de cale — să faci altora ceea ce ai vrea să ți se facă?

Există doar un singur răspuns la această întrebare; și, văzut corect, este un răspuns satisfăcător. Domnul declară că Pământul este al Lui, că l-a dat copiilor oamenilor, reprezentați prin Tatăl Adam (Psalmul 115:16). însă darul a fost condiționat de ascultare și loialitate — neascultarea, neloialitatea, fiind pedepsite cu moartea. Adam și-a atras asupra sa această pedeapsă; și copiii lui, sub legile eredității, au împărtășit-o cu el, pentru că s-au născut în păcat și au fost formați în nelegiuire. Astfel tot dreptul uman pe Pământ a fost abrogat prin sentința morții asupra păcătosului.

Dumnezeu a avut ca scop recuperarea lui Adam și a familiei sale din blestemul morții — prin Mesia — prin moartea Lui și prin puterea împărăției Mesianice, care nu este încă stabilită. În pregătirea acestor lucruri care trebuie să vină, Dumnezeu a ales națiunea lui Israel și a binecuvântat-o făcând un Legământ cu ea. Deși ei nu au putut îndeplini termenii Legământului și să obțină cea mai aleasă binecuvântare a lui Dumnezeu, cu toate acestea israeliții au fost foarte mult binecuvântați prin Legământul Legii, și mulți dintre ei au fost potriviți și pregătiți prin el pentru cooperarea cu Mesia în împărăția Sa la vremea cuvenită. Între timp, experiențele lui Israel au fost supravegheate de Atotputernicul, să facă din ei tipuri și simboluri ilustrative ale Planului divin așa cum va fi în final realizat pe un plan mai înalt. 1 Corinteni 10:11.

În împlinirea acestui aranjament cu Israel, Dumnezeu le-a promis și le-a dat Palestina. El le-a explicat totuși, că acest dar n-a fost pentru vrednicia lor, ci datorită favorii Sale față de ei, ca să împlinească marile Sale planuri anterior schițate lui Avraam. El a explicat mai departe că poporul din Canaan nu făcea progres și continuarea lor nu era nici spre binele lor, nici spre gloria Domnului — cum a fost cu sodomiții, pe care Dumnezeu i-a îndepărtat când a văzut de bine. Ezechiel 16:49, 50.

În șeol, nu în chin

Este bine să ne amintim că iadul Biblic, unde au mers canaaniții când au fost măcelăriți, nu este iadul de chin ilustrat în crezuri. Distrugerea lor de către israeliți i-a trimis în șeol, hades, mormânt, unde Șnu este nici lucrare, nici plan, nici cunoștință, nici înțelepciune” (Eclesiastul 9:10). Ei dorm acolo împreună cu strămoșii lor — exact cum citim despre toți cei buni ca și despre cei răi din acel timp. Avraam a adormit cu părinții lui, care erau păgâni.

De-a lungul întregii istorii biblice citim că atât cei buni cât și cei răi, când au murit au fost adăugați la părinții lor — au adormit cu părinții lor. Ei sunt încă acolo, așteptând Dimineața glorioasă a învierii, când împărăția lui Mesia, după ce va inaugura o domnie a dreptății, va aduce Pământul la starea edenică și în cele din urmă va aduce înapoi pe fiecare om la rândul lui — toți cei care dorm în hades, în șeol, în mormânt. 1 Corinteni 15:21-29.

Pentru oameni moartea este total diferită de moartea pentru animale, datorită promisiunii divine că va exista o înviere a oamenilor morți, drepți și nedrepți; și fiindcă în împlinirea acelei promisiuni Dumnezeu a trimis deja pe Fiul Său. Isus a murit deja pentru păcatul omului, deschizând astfel calea pentru înviere — pentru ca Dumnezeu să fie drept și totuși să fie îndreptățitorul celor care îl acceptă pe Isus.

Este adevărat, puțini L-au acceptat până acum, pentru că doar puțini au venit la o cunoștință a Adevărului. Marea masă a omenirii este încă oarbă și surdă, și nu cunoaște. Promisiunea glorioasă este că în Ziua lui Mesia toți vor fi treziți din mormânt, și nu numai atât, dar cunoștința slavei lui Dumnezeu va umple întregul Pământ. Atunci toți ochii orbi vor fi deschiși și toate urechile surde vor fi desfundate. Toți vor avea ocazia de a se întoarce la favoare divină în împărăția lui Mesia. Cei care vor refuza să vină în armonie vor fi clasați ca rebeli cu voia și vor muri în Moartea a Doua.

Poporul Canaanului, ca toate celelalte popoare, va avea o parte în acel timp glorios când Isus, Lumina lumii, va lumina pe orice om care va veni în lume. Ioan 1:9.

Din acest punct de vedere, luarea Palestinei de la poporul care o stăpânea fără nici un folos pentru ei, și darea ei Israelului pentru a face o reprezentare a tipurilor lucrurilor bune care aveau să vină, n-a fost nedreptate, ci înțelepciune. și îndepărtarea prin sabie a poporului deja condamnat la moarte a fost la fel de potrivită ca și cum ar fi fost îndepărtat prin foamete și ciumă. În orice caz, prevederea divină pentru toți prin Cristos este o binecuvântare care va ajunge la ei în Ziua lui Mesia, când Pământul va fi liber de blestem. Atunci blestemul va fi îndepărtat și binecuvântarea Domnului va fi întinsă peste ei, când cei luminați vor iubi dreptatea și vor urî nelegiuirea. Pentru toți aceștia nu va mai fi suspin, nu va mai fi moarte, nu va mai fi plâns. Răufăcătorii cu voia vor fi distruși; și tot Pământul fiind adus la perfecțiune, voia lui Dumnezeu se va face la fel de perfect pe Pământ cum se face în cer.