Vol. 17, Ianuarie-Februarie 2010, Nr. 2


ALERGAREA DIN ACEST VEAC ­— „NORUL DE MARTORI” AI ACESTEIA

De aceea și noi, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice ne îngreuiază și păcatul care ne înfășoară așa de ușor și să alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte.” Evrei 12:1.

R 5318-a W. T. 1 octombrie 1913 (pag. 291-292)

Cuvintele de deschidere ale acestui text ne îndreaptă mintea înapoi la contextul precedent, ca și cum sf. Pavel ar spune: În vederea marilor lucruri realizate de aceste personaje credincioase din trecut, care au manifestat astfel de credință și încredere în Dumnezeu încât au fost dispuși să-și nege toate drepturile și privilegiile pământești — văzând că suntem înconjurați de un nor așa de mare de martori — martiri — inspirația exemplului lor să ne îmboldească spre cea mai mare credincioșie în alergarea alergării noastre.

Apostolul vorbește despre Vrednicii din Vechime ca despre un „nor mare de martori”. El nu folosește cuvântul Șmartori” în sensul în care este folosit adesea astăzi — în sensul de privitori. La origine, cuvântul Șmartor” era folosit în sensul de a fi o mărturie pentru adevăr, sau un martir. De aceea, textul ar părea să spună: Văzând că aveți mulți care vă înconjoară dintre cei ale căror vieți au fost o mărturie pentru adevăr — martiri, care au fost tăiați de la privilegiile comodității și chiar de la viață — ar trebui să aibă o influență puternică asupra voastră. Acești Vrednici din Vechime, prin realizările vieții lor, se uită la voi.

Faptul că Vrednicii din Vechime erau chiar atunci morți nu trebuie să scadă din meritul figurii de stil a apostolului. Acest fel de exprimare este în mod obișnuit folosit de noi toți. Ca o ilustrare, ne amintim că într-o împrejurare Napoleon s-a adresat armatei sale spunând: „Oamenii mei, treizeci de secole privesc în jos spre voi!” Deși, strict vorbind, secolele nu pot privi în jos, totuși într-un sens al cuvântului pot; căci putem privi înapoi în trecut și să ne dăm seama de lucruri care sunt vechi de treizeci de secole și chiar mai mult.

Apostolul dorește să ne amintim că acest „nor de martori” ne înconjoară, și de aceea să alergăm această alergare cu credincioșie. Deși acele nobile personaje nu vor obține premiul pentru care alergăm noi, cu toate acestea, ei vor avea un premiu. Când ne amintim cât de credincioși au îndurat ei și au realizat ceea ce le era pus înainte, cât de atenți ar trebui să fim în alergarea pusă înaintea noastră — o alergare pentru slavă, onoare și nemurire!

Acest Șnor de martori” continuă să ne înconjoare. Experiențele Vrednicilor din Vechime sunt experiențele noastre. Din examinarea cursului lor găsim încurajare, întărire, la fiecare pas al călătoriei. Apostolul, dându-ne ilustrația din textul nostru, arată că noi trebuie să considerăm că suntem într-un concurs de alergare. Trebuie să privim afacerile vieții actuale ca fiind un concurs de alergare.

Fără îndoială sf. Pavel avea în minte popularele jocuri grecești din zilele sale, în special alergările. Astfel sugestiile sale pentru cei care sunt în alergarea pentru glorie, onoare și nemurire sunt bazate pe acea ilustrație mentală. După cum alergătorii în acele concursuri se dezbrăcau de ceea ce nu era absolut necesar, tot așa și creștinul ar trebui să lase deoparte orice greutăți și piedici posibile în alergarea sa, și să alerge cu răbdare alergarea pusă înaintea sa.

Ce constituie greutățile?

Greutățile care trebuie date la o parte ar putea fi diferite la diferite persoane. O persoană ar putea să fi moștenit titluri, onoruri, poziție. Însuși sf. Pavel a fost unul din aceștia. El s-a născut ca cetățean roman — o onoare de mare distincție în zilele sale. El a dat la o parte acest privilegiu când a intrat în concursul de alergare creștină. Totuși, el a făcut referire la cetățenia sa romană când interesele Adevărului l-au avantajat să procedeze astfel. Dar n-a încercat niciodată să urmeze o cale de mijloc — să tragă foloase personale și să placă cunoscuților lumești o parte din timp și apoi să aibă părtășie cu poporul Domnului altă parte din timp. El a făcut un singur lucru, după cum ne spune în aceste cuvinte: „Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă, dar una fac: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus”. Filipeni 3:13, 14.

Altă greutate ar putea fi averea. Unul care are mulți bani ar putea fi împiedicat în alergare prin nutrirea gândului că trebuie să ocupe o casă mare, să țină mulți servitori și să trăiască precum alții din clasa lui, dar totuși va participa la adunările poporului Domnului. Încă o greutate ar putea fi talentul pe o oarecare linie. Alta ar putea fi iubirea aprobării din partea oamenilor etc.

Cel care dorește să câștige în alergarea pentru glorie și onoare veșnică să pună deoparte toate acele greutăți și oricare altele pe care le-ar putea recunoaște ca atare; altfel va fi atât de împiedicat încât nu va alerga bine. Unii alergători vor fi mai mult decât învingători și vor primi premiul. Alții de abia vor fi salvați, din cauza obstacolelor, și vor primi o funcție inferioară.

Sf. Pavel ne spune cât de mult a evaluat el aceste posesiuni pământești — ambiții, onoruri etc. El le-a cântărit și le-a comparat cu Premiul Chemării de sus a lui Dumnezeu în Cristos. Judecata lui cu privire la aceste onoruri pământești a fost că ele sunt doar pierdere și gunoi. De aceea le-a lepădat pe toate.

Despre acei care se țin de lucrurile pământești Domnul declară: „Cât de greu vor intra cei bogați în împărăția lui Dumnezeu? Aceste bogății nu sunt numai aurul, ci pot fi și onoarea, funcția, puterea, aprobarea din partea oamenilor etc. Toate acestea sunt posibile a se dovedi o piedică în alergarea în care am fost invitați să intrăm pentru Premiu.

Privind înapoi la martorii credincioși ai trecutului, aflăm că ei au dus foarte puține greutăți cu ei. Ei au dat greutățile la o parte și au alergat cu răbdare alergarea pusă înaintea lor.

Nu toate greutățile și piedicile trebuie date la o parte însă. Un bărbat care intră în alergare cu soție și copii nu trebuie să-i dea la o parte. Dacă are un copil pe fiecare umăr, atunci trebuie să alerge cu ei. Dar dacă unul este necăsătorit și se gândește să se angajeze în această alergare, ar face bine să analizeze cu grijă câți copii trebuie să aibă pe fiecare umăr sau dacă ar trebui să aibă o soție pe umerii săi. Unii ar fi împiedicați cu o soție, în timp ce alții ar putea fi împiedicați fără o soție. Fiecare trebuie să decidă pentru sine ce este mai bine. Noi nu încercăm să întocmim reguli.

Slăbiciuni moștenite și păcate care ne înfășoară

Să analizăm această parte a textului nostru care se ocupă de păcatele care ne înfășoară. Altă traducere spune păcat care ne încinge strâns — păcatul care se înfășoară strâns în jurul nostru. Unele păcate sunt asemenea unei haine largi care flutură pe noi, iar altele sunt strâmte, ne înfășoară strâns. Cu aceste piedici alergătorul este obligat să se oprească din când în când ca să se elibereze și astfel pierde timp.

Noi trebuie să evităm păcatul în oricare sens al cuvântului. Nimeni nu are dreptul să păcătuiască. Dacă nu ne putem scăpa cu totul de păcatul care ne înfășoară strâns, trebuie să-l îndepărtăm într-o asemenea măsură încât să nu împiedice alergarea noastră. Dacă acest păcat este o slăbiciune moștenită, parte din însăși natura cuiva, ce este de făcut atunci? Atunci el va alerga în alergare — nu se va plimba, nu va ședea, ci va alerga, dându-și toată energia ca să câștige, încordând fiecare mușchi, fiecare putere a ființei sale. Aceasta este ceea ce apostolul ne pune în față în textul nostru.

Domnul ne-a pus clar în față acest subiect în Biblie. Alergarea nu este o alergare imaginară, ci una reală. Aceasta este o luptă pe care Domnul a aranjat-o și El a stabilit clar condițiile, ajutorul care trebuie așteptat și Premiul de la sfârșitul alergării. Noi îi mulțumim lui Dumnezeu pentru informația explicită dată în Scripturi și pentru toate ajutoarele și încurajările de pe cale, precum și pentru acest nor mare de martori care ne înconjoară. și prin harul Domnului vom alerga cu răbdare; căci fără acest har al Spiritului sfânt am cădea repede de pe cale, am pierde repede totul.

Vigilența constantă este necesară

Unii ar putea alerga câțiva pași, dar când ar găsi că toate afacerile vieții umane îi împiedică și și-ar da seama că trebuie să dea la o parte toate greutățile inutile, ar începe să cugete că nu are nici un rost să încerce — sacrificiul este prea mare. Astfel apostolul ne îndeamnă să avem răbdare; căci toate aceste încercări, dificultăți etc., duse cum trebuie, dezvoltă caracterul. Domnul dorește caractere adevărate, loiale, stabilite în dreptate, și acestea nu pot fi dezvoltate și demonstrate decât prin acele experiențe pe care El le dă poporului Său.

Apostolul cunoștea bine termenii și condițiile alergării în care se angajase, și că era imposibil să câștige dacă nu trăia la înălțimea acelor condiții. El știa că cea mai mare atenție și cea mai neobosită vigilență vor fi necesare ca să ajungă la țintă la timp, și că în timpul alergării va fi mai multă sau mai puțină nesiguranță în privința celor care vor câștiga victoria — cununa vieții. La jocurile olimpice și la alte jocuri grecești exista întotdeauna o incertitudine în privința celor care vor primi mult râvnita cunună de lauri.

Creștinul aleargă o alergare mult mai mare decât ar putea dovedi orice altă alergare pământească. Noi cunoaștem ținta spre care alergăm și avem un simț al siguranței — că dacă alergăm cu credincioșie vom câștiga Premiul Chemării noastre de sus. Alergarea noastră nu este numai o alergare pentru cei puternici și o victorie pentru cei rapizi. Este o alergare în care fiecare, conform seriozității efortului său, va fi răsplătit. Dacă cineva aleargă cu tot sufletul și puterea sa în mod sigur va câștiga Premiul. și niciodată înainte n-a existat o astfel de alergare! Niciodată una atât de remarcabilă! Niciodată una atât de glorioasă ca alergarea care este pusă înaintea noastră!