Vol. 17, Ianuarie-Februarie 2010, Nr. 2


SUNT SINUCIGAȘII RĂSPUNZĂTORI DIN PUNCT DE VEDERE MORAL?

R5318 W. T. 1 octombrei 1913 (pag. 287)

Întrebare: Te rugăm să ne dai ideea corectă în ceea ce privește sfârșitul unuia care se sinucide. Va fi el pedepsit pentru aceasta? Sau moartea este pedeapsa lui?

Răspuns: Teoria că sinucigașii sunt pierduți fără speranță a fost formulată în Evul Mediu. Ideea era că sinuciderea, fiind un păcat comis ca ultimă faptă, arată o minte și o inimă în dezacord cu aranjamentul lui Dumnezeu până în ultimul moment al vieții. Ideea că moartea sfârșește orice speranță a dus la ea teoria că răsplata sinuciderii este tortura veșnică. Aceasta, credem noi, este total greșită în toate felurile. Vederea corectă, conform Bibliei, este următoarea:

(1) Adam a fost neascultător, a fost condamnat la moarte. Astfel rasa lui s-a născut în condiții nefavorabile, mental, moral și fizic; în degenerare, unii mai mult, alții mai puțin; unii cu o sănătate fizică foarte slabă, alții cu o stare morală foarte joasă, unii cu puteri mentale foarte slabe. în cazul unui sinucigaș, adesea toate aceste trei cauze determinante provoacă acest act. În mod sigur el a fost, fie slab mental, fie neinformat, ignorant, altfel nu și-ar fi suprimat propria sa viață. Necazul lui, deci, a fost slăbiciunea minții și a judecății cauzate de păcatul lui Adam. El a fost părtaș la pedeapsa lui Adam — pedeapsa cu moartea; și când a murit — indiferent cum — el a intrat pe deplin sub efectul acelei pedepse — nimic mai mult. Chinul veșnic nu este în nici un mod sugerat în pedeapsa cu moartea. ȘSufletul care păcătuiește acela va muri.”

(2) Lui Dumnezeu i-a fost milă de Adam, nu prin anularea deciziei Curții divine și achitarea celui vinovat, ci altfel — prin pregătirea răscumpărării prin moartea lui Cristos. Moartea lui Isus, prin hotărâre divină, este pentru a acoperi păcatul lui Adam — nu numai încălcarea sa originară și pedeapsa ei, ci toate încălcările copiilor săi, lumea, care a rezultat din deteriorarea sa mentală, morală și fizică.

(3) Această prevedere a lui Dumnezeu include nu numai boala mentală, ci și boala morală și boala fizică. Toată omenirea este răscumpărată prin sângele prețios al lui Cristos.

(4) Răscumpărarea lumii implică eliberarea ei finală din condamnarea morții. Timpul hotărât divin pentru eliberarea tuturor este mia de ani a domniei lui Cristos — Mileniul. Toată omenirea va fi atunci eliberată de condamnarea originară și va fi acordată o ocazie deplină pentru recuperarea a tot ceea ce a fost pierdut. Cei bolnavi din punct de vedere mental, bolnavi din punct de vedere moral și cei ramoliți fizic — toți vor avea ocazia unei depline întoarceri la perfecțiune umană.

(5) Singurele excepții de la această regulă a restabilirii la perfecțiunea originară a lui Adam vor fi aceia care în timpul acestui Veac Evanghelic — de la moartea lui Cristos până la a Doua Sa Venire — sunt chemați afară din lume, invitați să devină Noi Creaturi în Cristos și făcuți asociați cu Isus, părtași la înălțarea Sa la natura divină și la funcția Sa. Aceștia sunt îndreptățiți (socotiți perfecți) prin credință în sacrificiul răscumpărător al lui Cristos și apoi li se dă ocazia să se prezinte ca sacrificii vii. Romani 12:1.

(6) După cum creștinii în timpul acestui Veac Evanghelic ar putea păcătui cu voia și astfel să-și piardă orice relație cu Dumnezeu și să moară în Moartea a Doua, tot așa în Veacul care vine, în timpul Mileniului, lumea în general, după ce va fi fost adusă la o cunoștință corectă a Adevărului, dacă vreunul va păcătui cu voia va putea pierde orice relație cu Dumnezeu și va muri în Moartea a Doua.

(7) Declarând astfel că nu numai păcatele clasei Bisericii, ci și păcatele întregii lumi sunt acoperite prin aranjamentul lui Dumnezeu prin sacrificiul lui Cristos, nu trebuie să fim înțeleși că vrem să spunem că păcătosul este scutit de orice pedeapsă. Dimpotrivă, fiecare are o responsabilitate pentru propriile sale acțiuni, chiar dacă are o cunoștință imperfectă. Responsabilitatea sa, după cum a arătat Isus, este proporțională cu cunoștința.

Învățătorul a declarat că acela care cunoaște voia Stăpânului și nu o face, va fi lovit cu multe lovituri — pedeapsă severă; iar acela care cunoaște mai puțin din voia Stăpânului și nu o face, va fi pedepsit cu mai puține lovituri — pedeapsă mai mică. Uneori acele lovituri, sau pedepse, vin în viața actuală. La fel se întâmplă și cu clasa Bisericii. Dar adeseori pedepsele nu sunt administrate în viața actuală; totuși, ele vor fi administrate pe drept în viața care vine. Astfel apostolul declară: ȘPăcatele unor oameni sunt arătate dinainte, mergând înainte la judecată, iar ale altora vin pe urmă.” 1 Timotei 5:24.

(8) În privința celor de mai sus, n-am fi înclinați să sperăm că vreun sinucigaș ar putea fi un membru al Bisericii glorificate a lui Cristos, ci cel mult o parte din lume — să aibă încercare împreună cu restul lumii pentru viață sau moarte veșnică în condițiile favorabile ale împărăției lui Mesia. Totuși, nici asupra acestui punct nu putem fi dogmatici, amintindu-ne că unii, în aparență evlavioși, prin permisiunea Domnului și-au pierdut rațiunea într-o măsură mai mare decât unii din lume care s-au sinucis.