Vol. 17, Martie-Aprilie 2010, Nr. 3


MILA ȘI ADEVĂRUL — ELEMENTE COMPONENTE ALE CARACTERULUI CREȘTIN

„Să nu te părăsească bunătatea și adevărul: leagă-ți-le la gât, scrie-le pe tăblița inimii tale.” Prov. 3:3.

„Ți s-a arătat, omule, ce este bine, și ce alta cere DOMNUL de la tine decât să faci dreptate, să iubești mila și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” Mica 6:8.

R 5309 W. T. 15 septembrie 1913 (pag. 275-277)

 

Mila și Adevărul sunt principii mari ale dreptății. Adevărul și dreptatea putem spune că sunt sinonime. Ce este drept este adevărat, și ce este adevărat — ferm, credincios, statornic, sincer — este de obicei și drept. Relatarea nu spune să legăm dreptatea la gât. Dreptatea este o calitate care nu ni se  permite să o ridicăm prea sus, decât în mintea și inima noastră, ca un principiu al standardului divin. Trebuie să reținem că nu este nici unul drept, nu, nici unul — nici unul perfect. Prin urmare, calea noastră în ceea ce privește Dreptatea nu poate fi la fel cu cea a Tatălui nostru ceresc. El nu recunoaște un standard mai jos decât dreptatea, la care toate trebuie să se raporteze.

DAȚI MILEI ȘI ADEVĂRULUI UN LOC PROEMINENT

Dacă noi suntem acceptabili pentru Tatăl, aceasta poate fi numai prin dreptate. Și dacă nu avem perfecțiune, trebuie s-o obținem de la Cristos; căci Dumnezeu nu primește nimic ce nu ajunge la dreptate. Chiar dacă noi suntem imperfecți prin noi înșine, trebuie să ne ridicăm la standardul dreptății cât de mult este posibil în ceea ce privește purtarea noastră, dar nu trebuie să pretindem dreptate deplină de la oameni. Deoarece ei nu au pe nimeni care să facă reparare pentru ei, este de datoria noastră să fim binevoitori față de ei și astfel să imităm caracterul lui Dumnezeu care este milos. Chiar dacă El ține aceste două calități, Dreptatea și mila, în mod clar separate în procedurile Sale, nu trebuie să facem și noi așa.

Ca cineva, femeie sau bărbat, să aibă în minte principiile adevărului și dreptății, înseamnă să fie cu totul drept, în care adevărul, puritatea, bunătatea să aibă stăpânire. Însă o persoană în care numai aceste principii stăpânesc, ar trebui să cultive tot mai mult mila. Ar trebui să le legăm pe acestea la gât. Sensul este acela de lănțișor sau de panglică ornamentală. Așa cum un bărbat își pune la gât o cravată cu o bijuterie ca ornament, pusă ca să se vadă, la fel și aceste calități ale caracterului sunt bijuterii. Dați-le un loc proeminent; pentru că vă vor ajuta să fiți mai buni, vă vor ajuta să fiți mai acceptabili pentru Domnul.

Locul preferabil pentru etalarea unei bijuterii este gâtul. Acolo bijuteria este în special evidentă și ornamentală. Astfel noi trebuie să fixăm aceste calități nobile ale caracterului acolo unde se vor vedea în toate lucrurile vieții. Dacă vindem sau cumpărăm, sau orice lucru am face, trebuie să purtăm aceste podoabe. Ele vor arăta care este caracterul unui bărbat sau al unei femei — chiar la exterior — chiar în față. Ele trebuie să se vadă când ne întâlnim cu alții. Nu trebuie să fie nimic josnic, nimic vrednic de dispreț, nimic zgârcit în noi.

RESCRIEREA MILEI ȘI ADEVĂRULUI ÎN INIMĂ

Mai mult de atât, trebuie să scriem mila și adevărul în inimile noastre. Să ne amintim că la început Dumnezeu a scris Legea divină în inima lui Adam. Știm că în inima divină, în caracterul divin se află calitățile Milei și Adevărului. Dumnezeu este milos, bun și iubitor. Și după cum Dumnezeu are aceste trăsături de caracter, tot așa când l-a făcut pe om după chipul Său, după asemănarea Sa, omul a fost creat cu aceste trăsături de caracter. Omul n-a fost creat o ființă nedreaptă, nesinceră.

Însă omul a căzut de la perfecțiunea sa originară. Cu secolele de cădere și de imperfecțiune ale minții și ale trupului, și cu fiecare interes făcând presiuni pentru mulțumire de sine pe socoteala altora, aceste principii ale milei și adevărului au ajuns să fie în mare măsură șterse din inimile noastre, întocmai cum picuratul constant al apei și intemperiile generale ale vremii ar lucra spre ștergerea inscripției originare de pe o piatră. În timp abia s-ar putea discerne literele. Așa vedem la omenire, că unii și-au pierdut tot simțul dreptății, al milei, aproape tot simțul răbdării, al blândeții, al amabilității frățești și al iubirii. Toate aceste calități care aparțin inimii, cum au fost așezate inițial acolo de Dumnezeu, au fost mai mult sau mai puțin șterse — în unii mai mult decât în alții.

SCOPUL PROVIDENȚEI LUI DUMNEZEU

Sub termenii Noului Legământ și prin adminstrarea Împărăției lui Cristos, Dumnezeu intenționează să rescrie în inima omului caracterul inițial care a fost în inima lui și care a fost șters prin egoism. “Iată, vin zile, zice DOMNUL, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou… Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor” (Ieremia 31:31-33). “Vă voi da o inimă nouă, și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, și vă voi da o inimă de carne.” Ezechiel 36:26.

Legea lui Dumnezeu este Legea milei și a adevărului. Adevărul ar cuprinde tot ce este drept, față de Dumnezeu și față de om. Mila cuprinde toate harurile caracterului. Mileniul va fi perioada de rescriere a acestor calități în caracter. Și această lucrare de rescriere a caracterului divin în inimă, care va progresa în lume curând, timp de o mie de ani, a început deja în Biserică. Noi rescriem aceste calități în inimile noastre. Intrarea în Școala lui Cristos este opțională, nu obligatorie. În Veacul următor omenirea va trebui să își scrie aceste calități în inimi, cu ajutorul Domnului. Vor fi lovituri ca să aducă omenirea la îndreptățire. Și dacă intenționat nu vor vrea să se supună Legilor dreptății, vor fi nimiciți.

Acum însă supunerea este un lucru voluntar. Noi declarăm că dorim să avem aceste lecții scrise în inimi; și ca să ajungem la acest scop, intrăm în Școală și ne supunem Marelui Învățător. Apoi, prin diferitele providențe din viața noastră, El ne arată unde n-am întipărit încă aceste calități în inimă. Când ne rugăm pentru răbdare, El ne dă lecții de experiență care vor da naștere la această calitate în inimă și o vor întări tot mai mult. Când ne rugăm pentru dragoste, El ne dă probe pentru dragoste. Când ne rugăm ca să dezvoltăm mila, întâlnim mai mult împotrivire care va dezvolta mila. Astfel Dumnezeu ne dă ocazii să scriem mila și adevărul în inimile noastre.

Trebuie să ajungem la acea stare a inimii în care să iubim adevărul și dreptatea, și în care să urâm nelegiuirea și nedreptatea. Ca popor al lui Dumnezeu, noi avem acum ocazia să dezvoltăm mai întâi aceste trăsături. Și Domnul ne spune că dacă ne dovedim credincioși în învățarea lecțiilor, intenția Lui este să ne folosească în timpul Domniei Milenare, intenția Lui este să ne facă judecătorii lumii — conducătorii, învățătorii ei.

LEGEA IUDAICĂ ESTE DE AJUTOR PENTRU CREȘTINI

Cuvintele din al doilea text al nostru au fost adresate poporului evreu, nu creștinilor, pentru că la acea vreme nu erau creștini, desigur. Cuvintele nu par a fi profetice, ci un îndemn pentru oameni. Se pare că evreii gândeau că Domnul cere prea mult de la ei; și deoarece așa au stat lucrurile, s-au gândit că nu trebuie să ia Legea prea în serios. Domnul pare a reduce legea la o anumită declarație: Ce se cere de la voi decât trei lucruri, și anume, să vă purtați drept, să iubiți mila și să umblați smerit cu Dumnezeul vostru? Acesta pare să fie rezumatul Legii.

Domnul căuta să vadă Israelul trăind cât mai aproape posibil de cerințele Legii. Și El a intenționat să le dea, la timpul potrivit, Noul Legământ făgăduit, care va scoate din ei inima de piatră și le va da o inimă de carne, făcându-i astfel cu o inimă sensibilă. Dar dacă acum ei umblau cât mai în armonie posibil cu cerințele legii, făcând drept, iubind mila și umblând smerit cu Dumnezeul lor, ei erau binecuvântați pe măsură.

Deși această Lege a fost dată numai evreilor, totuși principiile insuflate de ea se aplică întregii lumi. Oricui vrea să aibă vreo poziție înaintea Domnului, i se cere să facă dreptate, să iubească mila și să umble smerit. De aceea, orice declarație din Lege, prin aceea că-i dă o idee despre standardele Domnului, este de ajutor pentru creștin; și arată standardele perfecțiunii. Dar standardul unui creștin este mai ridicat decât al Legii. Legea este numai o amplificare a Regulii de Aur — fă altora ce ți-ar plăcea să-ți facă ei ție. Poartă-te drept cu alții dacă vrei ca și ei să se poarte la fel cu tine; fii milos cu alții dacă aștepți ca și ei să fie miloși cu tine.

Gândindu-ne la aceste calități și cântărind care ar trebui să fie prima, decidem că în comportamentul nostru unii cu alții, nu ne-am putea gândi nici un moment să dăm ceva mai puțin decât dreptate. Pe lângă aceasta am putea fi cât de miloși ar permite împrejurările. Însă nu trebuie să ne gândim la nimic mai puțin decât dreptatea. Dar în ceea ce privește cerințele noastre de la alții — cum am spus mai sus — nu trebuie să așteptăm dreptate deplină.  Să ținem minte că întreaga familie umană este imperfectă. Dacă prin harul lui Dumnezeu putem fi mai drepți sau mai miloși decât media, este prin spiritul lui Dumnezeu.

STANDARDUL LUI DUMNEZEU DE

PURTARE DREAPTĂ

A umbla smerit cu Domnul ar însemna că am ajuns la acea stare a minții în care putem fi învățați de El, putem aprecia bunătatea Lui și micimea noastră; că am primi orice instrucțiuni ne-ar trimite El. Deși El a făcut rasa noastră după chipul și asemănarea Sa, noi am pierdut în mare măsură chipul Său. De aceea trebuie să fim foarte smeriți și ușor de învățat în toate.

Comparând cerințele lui Dumnezeu de la IsŹrael, cum sunt redate în text, cu cerințele Sale de la Biserică, am putea spune că Dumnezeu nu cere mai mult de atât de la Biserică. Aceasta este tot ceea ce ar putea cere dreptatea de la o creatură. Caracterul deosebit al poziției Bisericii este că nu e una de cerință, ci de privilegiu. Dar vedem funcționând în Biserică un principiu mai înalt decât cel al Legii, și anume cel al sacrificiului. Așa cum Isus L-a iubit pe Tatăl și a iubit dreptatea și Și-a sacrificat voința pământească și ambițiile și privilegiile pământești, tot așa El ne-a arătat un exemplu să călcăm pe urmele Sale. Nu I s-a cerut să facă mai mult decât dreptate, dar I s-a permis să facă mai mult. La fel este și cu Biserica. Nu ni se cere să facem mai mult decât dreptate, dar ni se permite să facem mai mult. Dacă ne aducem trupurile ca jertfe vii și suntem credincioși până la sfârșit, Domnul ne va număra printre cei cărora le va da cu plăcere, foarte curând, glorioasa Împărăție, Împărăția pentru care ne rugăm.

DIFERITE GRADE DE IUBIRE

După ce am intrat voluntar în această condiție a sacrificiului, a devenit pentru noi o robie prin aceea că am făcut angajamente în acest sens și suntem obligați prin angajamentele noastre. Ne am angajat că ne vom da viața în armonie cu invitația: “Adunați-Mi pe credincioșii Mei, care au făcut legământ cu Mine prin jertfă!” Totuși, Domnul nu cere de la noi mai mult decât dreptate. Dar El așteaptă și veghează să vadă în ce măsură suntem credincioși Legământului nostru. Dacă suntem părtași la jertfă cu Isus, atunci vom fi părtași la moștenire cu El. La consacrarea noastră am luat jugul Său asupra noastră. Putem merge înapoi să luăm privilegiul restabilirii? Nu, la acesta am renunțat întrutotul! Singurul lucru pe care îl avem de făcut este să împlinim Legământul nostru de Sacrificiu; și răzvrătirea împotriva acelui Legământ ar însemna Moartea a Doua, nimicire veșnică.

Sunt diferite grade de iubire. Gradul la care ne-am consacrat este iubirea sacrificatoare, care depășește ceea ce ar fi drept față de un frate, un vecin sau un dușman. Aceasta este Iubirea lui Dumnezeu, care este o iubire ce absoarbe totul, cuprinde totul.

Faptul că cerințele textului sunt rezonabile va fi încuviințat de toți. Faptul că Dumnezeu nu poate cere mai puțin de la cei pe care îi educă pentru viitoarea judecată a lumii este evident, și totuși toate aceste calități specificate de profet sunt cuprinse într-un cuvânt — Iubire. Iubirea cere să ne purtăm drept cu vecinii noștri, cu frații noștri, cu familiile noastre, cu noi înșine; să căutăm să cultivăm aprecierea drepturilor altora — a drepturilor lor fizice, morale și intelectuale, a libertăților lor; și apreciindu-le, să nu căutăm în nici un sens al cuvântului să le limităm sau să le negăm. Dar pe lângă aceasta, Dragostea ne face să avem spiritul sacrificiului care bucuros își dă viața pentru frați.