Vol. 17, Iulie-August 2010, Nr. 5 


CUCERIREA INDIVIDUALĂ A MOȘTENIRII NOASTRE

“Întărește-te și fii foarte curajos.” Iosua 1:7.

R 5296 W. T. 15 august 1913 (pag. 250-251

Cuvintele din textul nostru au fost adresate de către Domnul lui Iosua, care era conducătorul lui Israel după moartea lui Moise. El avea nevoie specială de aceste cuvinte de încurajare. Israeliții erau un neam încăpățânat. Era dificil pentru oricine să fie conducătorul lor. în mod special era dificil fiindcă Moise fusese mulți ani cu ei. Este întotdeauna dificil pentru un om mai mic să ia locul unuia mai mare.

În unele privințe era mai ușor să conducă pe Israel în timp ce ei anticipau intrarea în țara promisă, înainte de a intra în ea. În timpul celor patruzeci de ani în pustie învățaseră să depindă de Domnul. În câteva cuvinte ne este dată pe scurt o idee clară a felului în care Domnul a lucrat cu poporul Său în timpul acestor patruzeci de ani. Moise, îndemnând poporul să se teamă și să iubească pe Domnul, și amintindu-le cum L-au provocat la mânie, le spune că vor poseda Țara și adaugă: “Adu-ți aminte de tot drumul pe care Domnul Dumnezeul tău te-a condus în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească și să te încerce, ca să cunoască ce era în inima ta, dacă ai să păzești sau nu poruncile Lui. Astfel, te-a smerit, te-a lăsat să suferi de foame și te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoșteai și nici părinții tăi n-o cunoscuseră, ca să te facă să cunoști că omul nu trăiește numai cu pâine, ci omul trăiește cu orice iese din gura Domnului.

Haina nu ți s-a învechit pe tine și nici picioarele nu ți s-au umflat în timpul acestor patruzeci de ani. Recunoaște dar în inima ta că Domnul Dumnezeu tău te mustră așa cum mustră un om pe copilul lui” (Deut. 8:2-5). Israel a avut foarte puține bătălii în timpul călătoriei lui. Amaleciții avuseseră unele mici conflicte cu ei, dar în total au avut foarte puțin necaz și totuși s-au revoltat împotriva Domnului și împotriva lui Moise de mai multe ori.

Acum dușmanii erau întăriți în Țara Canaanului și erau necesare putere și curaj pentru a lua Țara. Instrucțiunile de la Domnul erau să ocupe Canaanul. Dumnezeu lua țara de la canaaniți pentru că, asemenea sodomiților, ei merseseră atât de departe în răutate cât înțelepciunea divină a văzut de bine să permită. În loc de a-i îndepărta pe canaaniți cum fuseseră îndepărtați sodomiții, Domnul i-a făcut pe israeliți să-i cucerească și să le ia țara cu forța.

Cucerirea Canaanului ca tip

În luarea în posesie de către Israel a țării Canaanului noi credem că a existat o semnificație tipică. În unele privințe israeliții, luptându-se împotriva canaaniților, simbolizează lupta pe care Noua Creatură o are cu carnea. În măsura în care Noua Creatură ia în posesie pozițiile întărite ale vechii creaturi, aceasta învinge și ia în posesie țara. Noile Creaturi, poporul lui Dumnezeu, sunt sub conducerea lui Iosua antitipic. Ei trebuie să învingă slăbiciunile și josnicia naturii căzute, după capacitatea lor cea mai bună.

În cazul israeliților naturali cu canaaniții, aceștia din urmă erau bine întăriți în țară și nu puteau fi biruiți fără multe bătălii. Canaaniții aveau fortărețe în munți, unde se puteau retrage. Acestea simbolizează întăriturile din natura noastră unde se retrag înclinațiile căzute atunci când găsim că este imposibil să le biruim ca Noi Creaturi. După cum spune sf. Pavel: “Nu faceți ceea ce ați voi” (Gal. 5:17). Dar capacitatea noastră de a câștiga victoria va fi în măsura credinței noastre în Dumnezeu și a reazemului nostru pe El.

Așa a fost cu israeliții. În măsura în care s-au încrezut în Domnul, au avut succes în luarea în posesie a țării, cucerindu-și moștenirea. Cu excepția seminției lui Levi, fiecărei seminții i-a fost dată o anumită moștenire. Tot așa este și cu noi ca Noi Creaturi individuale. Există o anumită moștenire care ni se va da fiecăruia. Noi nu putem cuceri unul pentru altul. Fiecare trebuie să-și cucerească moștenirea în mod individual.

Cuvintele din textul nostru au fost adresate lui Iosua, conducătorul lui Israel. Cuvintele pot fi înțelese că se referă la toți israeliții, dar în special la Iosua, pentru că el era conducătorul lor. Cuvântul Iosua înseamnă mântuitor, eliberator. Forma grecească a cuvântului ebraic Iosua este Isus. După cum Iosua trebuia să elibereze pe poporul Domnului și să-i dea în posesie Țara Promisiunii, tot așa și Isus va elibera pe Israelul spiritual al lui Dumnezeu și îi va da moștenirea.

Cuvintele din textul nostru implică deci faptul că vor fi încercări și dificultăți legate de cucerirea Canaanului: “Întărește-te și fii foarte curajos”. Acele încercări și dificultăți vor cere tărie și curaj pentru israelitul tipic. În mod asemănător, aceasta este adevărat pentru toți cei care vor fi părtași cu Domnul nostru în Țara promisă antitipică.

Există o deosebire între a fi tare și a fi curajos. Unul ar putea fi tare, invulnerabil în poziția pe care a luat-o, și totuși să nu fie curajos pentru alte cuceriri. Deosebirea dintre aceste două calități este în special ilustrată prin Turma mică și Turma mare. Poporul adevărat al Domnului ar trebui să fie tare în hotărârea de a-și da viața în sacrificiu de sine, așa încât dându-și viața pământească, să poată deveni părtași la viața divină. Dumnezeu nu are nici o binecuvântare pentru cei care nu depun efort serios.

Chiar și Turma mare trebuie să fie tare, altfel nu vor primi ramurile de palmier ale victoriei. Deosebirea dintre Turma mică și Turma mare este că deși Turma mare va învinge în final, cu ajutorul Domnului, ei nu vor fi fost foarte curajoși. De aceea ei nu pot face parte din Turma mică, care sunt urmași apropiați ai marelui Conducător, Iosua al nostru, în lupta pentru viața lor, dându-și cu bucurie viața în serviciul lui Iehova. Iosua reprezintă clasa celor “mai mult decât biruitori”. Puterea Domnului este dată acestei clase. De aceea ei sunt foarte curajoși în învingerea a orice este în opoziție cu voința divină.