Vol. 17, Iulie-August 2010, Nr. 5 


 

FRICA — O CAUZĂ A MARII TENSIUNI NERVOASE

“Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” Evrei 13:6.

R 5295-a W. T. 15 august 1913 (pag. 250)

Frica este unul dintre cele mai mari rele din lume, cauzând multă tensiune nervoasă și suferință. Acesta este rezultatul faptului că omul nu este în armonie cu Creatorul. Putem fi siguri că îngerii nu au nici o frică. Dumnezeu îi menține în condiție pașnică pentru că ei sunt în armonie cu El. Putem fi siguri, de asemenea, că acesta a fost cazul cu primii noștri părinți. Când au fost creați nu aveau frică. Protecția divină era peste ei. Dar când a intrat păcatul, a urmat blestemul. Fiind timp de șase mii de ani sub domnia Păcatului și a Morții, omul a devenit foarte fricos. El își dă seama că există forțe în afara lui, cărora el nu le poate face față. Și această cunoștință îl lipsește de multe din plăcerile vieții.

Există unii oameni care și-au pierdut frica, dar aceștia sunt excepții. Textul nostru ne spune despre unii care nu se tem, și ne arată de ce aceasta este o condiție rezonabilă. Lor nu le mai este frică de ce poate să le facă omul, pentru că Domnul este ajutorul lor. Frica de om este mai mare decât frica de animale. După cum a scris poetul,

“Inumanitatea omului față de om

Face nenumărate mii să plângă”.

 

Din cauza păcatului mulți au devenit ucigași. Deși sunt constrânși de lege de la împlinirea faptului, ei au un spirit ucigaș, un spirit egoist. Aceasta conduce la tot felul de crime — la nedreptate. Cei care nu iau viața altora în mod real, pot comite crimă prin folosirea cuvintelor calomniatoare. Astfel ei inspiră frică în mințile altora.

Sursa de ajutor

Psalmistul vorbește despre unii care s-au eliberat de această frică de om — cum au fost Avraam, Isaac, Iacov și profeții. Și ceea ce a fost adevărat despre ei ar trebui să fie adevărat și despre Corpul consacrat al lui Cristos. Motivul pentru această pace a minții este că aceștia au intrat într-o relație specială cu Dumnezeu. Prin Legământul de Sacrificiu făcut posibil pentru ei de către Mântuitorul, ei au devenit fii ai lui Dumnezeu; “și dacă suntem copii, suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos”, Domnul nostru. Dumnezeu fiind astfel Tatăl lor, El are un mare interes față de ei; și astfel ei învață să se încreadă în Iubirea, înțelepciunea și Puterea Lui.

Cu această încredere în Dumnezeu deci, aceștia nu au frică. El i-a asigurat că este în stare să facă toate lucrurile să lucreze împreună spre binele lor. Dacă la început ei au găsit că în calitate de urmași ai lui Isus ei au avut mai multe încercări, mai multe greutăți din partea lumii, a cărnii și a Adversarului decât oricare alți oameni din lume, această conștientizare poate că i-a alarmat și i-a intimidat. Dar deoarece ei au mers la Tatăl în spiritul rugăciunii și au ascultat mesajul pe care El li l-a trimis prin profeți și apostoli, ei au învățat că El lucrează cu ei ca Noi Creaturi. Treptat au învățat c㠓nu lipsește de nici un bine pe cei care umblă în neprihănire”.

Tatăl nu va reține nimic din ceea ce este necesar pentru dezvoltarea potrivită a copiilor săi. De asemenea El ne promite că nu vom fi ispitiți mai presus decât suntem în stare să îndurăm, ca nu cumva ceva să ne prejudicieze. Astfel vedem că El are grijă de toate nevoile noastre, ajutându-ne să ne depunem viețile pământești. Și în timp ce învățăm lecții potrivite din experiențele noastre, aflăm că iubirea perfectă îndepărtează orice frică servilă de Tatăl nostru ceresc; pentru că îl iubim și ne încredem în El. Nouă nu ne este frică de Adversar, pentru că știm că Domnul nu va permite Adversarului să ne prejudicieze, dacă ne ținem aproape de El. Și dacă Dumnezeu permite să avem experiențe de încercare din partea Adversarului și a semenilor noștri, El face aceasta cu intenția ca acestea să lucreze spre binele nostru.

“Dumnezeul meu, Eu am pus pecetea că tu ești adevărat,

Din promisiunea Ta minunată nimic n-a eșuat!”