Vol. 17, Septembrie-Octombrie 2010, Nr. 6 


CINE ESTE APROAPELE MEU?

Exodul 20:12-21

“Să iubești … pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Luca 10:27 .

R 5287 W. T. 1 august 1913 (pag. 235-236)

Cele zece porunci date lui Moise au fost scrise pe două table de piatră. Pe una erau primele patru porunci care se referă la Dumnezeu; pe cealaltă erau cele șase rămase care se referă la om. Esența acestor șase din urmă, care constituie studiul prezent, a fost exprimată în cuvintele lui Isus, “Să iubești … pe aproapele tău ca pe tine însuți”. “Să nu” ar putea fi înmulțit indefinit ca să se potrivească miilor de împrejurări din viața zilnică, dar acea una, “să”, cuprinde întreaga situație. Oricine își iubește aproapele nu-i va face rău intenționat, în faptă, în cuvânt sau în gând. Deci iubirea exprimă măsura deplină a cerințelor Legii. Rom. 13:10. Iubirea este liberă să facă mai mult decât cere Legea, dar nu poate face mai puțin.

Deși numai creștinilor le-a încredințat Domnul îndeplinirea cerințelor Legii — iar lor numai datorită îngăduinței făcute pentru slăbiciunile lor, în virtutea relației lor cu Cristos — totuși evreii și mulți alții au obținut binecuvântări parțiale în măsura în care s-au străduit să împlinească Legea divină. Omul natural, neconceput de spirit și de aceea nefiind fiu al lui Dumnezeu, ci încă înstrăinat, primește o binecuvântare a dezvoltării caracterului în măsura în care recunoaște principiile dreptății și caută să se conformeze lor. Prin urmare, este înțelept și potrivit întotdeauna și în fața tuturor oamenilor să ridicăm standardele divine.

SĂ CINSTEȘTI PE TATĂL TĂU ȘI PE MAMA TA

Nu are importanță cât de bătrâni, ignoranți, sau stupizi sau vicioși ar putea fi părinții, ei merită respect din partea copiilor. Dar, desigur, felul sau gradul respectului trebuie să depindă într-o anumită măsură de caracterul părinților. Cu neascultarea de părinți pretutindeni răspândită și nestăpânită, poate părea un cuvânt greu, dar credem că este adevărat, că neascultarea copilului este datorită părintelui sau tutorelui.

Copilul poate are o moștenire slabă din naștere. Nemulțumirea și revolta în mintea mamei în timpul sarcinii poate să-l fi marcat pe copil înaintea nașterii sale, așa că nici o educație nu poate să-l recupereze deplin. Într-un astfel de caz, părinții pot foarte bine să fie răbdători și îndelung răbdători cu o asemenea dispoziție nefericită, neascultătoare a copiilor lor.

Și poate că părinții au fost numai în parte de vină; poate că slujitorul bisericii lor nu le-a predicat legile lui Dumnezeu, funcționarea lor printre oameni și pedepsele încălcării lor, ci în schimb le-a dat eseuri cu înflorituri și anecdote care nu conțin nici hrană pentru natura spirituală, nici ajutor pentru înțelegerea și combaterea slăbiciunilor naturii umane. Poate greșeala nu a fost în întregime a mamei. Tatăl poate a uitat că și el a avut o datorie față de odrasla sa, în primul rând ajutând-o pe soția sa în perioada critică să aibă gânduri binevoitoare, delicate, nobile etc.

În orice caz, părinții conștiincioși au o sarcină minunată să instruiască pe copilul stricat în disciplina și în învățătura Domnului. Cei care se străduiesc cu credincioșie în această direcție, niciodată nu pot fi prea mult apreciați și încurajați; și tot mai mult să ne gândim să stimăm pe părinții nobili ai fiecărui bărbat și ai fiecărei femei dintre cunoștințele noastre. Și dacă străinii trebuie să aprecieze pe părinți, cu atât mai mult trebuie să-i aprecieze copiii.

Efectele Școlilor duminicale

Un scriitor modern cu o forță și o influență considerabile susține că Școlile Duminicale, în timp ce fac bine într-o direcție, poate că fac rău considerabil în alta — slăbind respectul copiilor pentru părinții lor și eliberând părinții de o apreciere a responsabilităților față de copiii lor. Părinții, în aranjamentul divin, sunt preoții lui Dumnezeu în special pentru copiii lor. În orice măsură s-ar eschiva ei de la această responsabilitate sau în orice măsură ar fi ignorată onoarea acestei poziții, influența lor asupra copiilor s-ar pierde; și timpul de o oră pe săptămână într-o clasă de Școală Duminicală nu poate niciodată lua locul unei supravegheri părintești continue.

Statisticile arată că băieții de la șaisprezece la douăzeci de ani constituie cam o treime dintre toți criminalii periculoși și că proporția lor este în creștere. Deci, toți oamenii binevoitori ar trebui să fie grijulii cu privire la instruirea corectă a generației care se ridică. Toți ar trebui să coopereze în mod special cu porunca divină, îndemnând și încurajând autoritatea părintească și supunerea la ea. Viață lungă și prosperitate au fost răsplățile promise evreilor sub această poruncă.

“SĂ NU UCIZI”

Nimic din această poruncă nu interzice uciderea animalelor când este necesar în interesul familiei umane, fie să elimine rozătoarele, fie să susțină viața. Nu interzice nici executarea criminalilor; pentru că ar fi în contradicție cu Legea divină exprimată în altă parte și practicată sub conducerea lui Moise și prin îndrumare divină.

Această poruncă învață însă că viața trebuie să fie apreciată, nu să fie pusă în pericol. Isus a spus că spiritul acestei porunci cuprinde gândul că noi nu trebuie să avem un duh mânios, de ucidere, restrâns numai de frica consecințelor. Putem vedea astfel că spiritul acestei porunci ar face obligatoriu pentru cei care angajează mână de lucru sau care au în supraveghere semeni de-ai lor, să ia toate măsurile rezonabile de precauție pentru apărare împotriva accidentelor de orice fel. A permite propriului interes sau iubirii de bani să continue condițiile periculoase, ar însemna a fi lipsit de spiritul potrivit al supunerii la această poruncă — ar fi necreștinesc.

SĂ NU COMIȚI ADULTER

Un rezultat al căderii a fost depravarea dorințelor sexuale. Rezultatul este lipsa de puritate, desfrânarea, lipsa stăpânirii de sine. Toate aceste tendințe duc la îndepărtare de Dumnezeu, de dreptate și de adevărata fericire. Familia constituită din soț și soție, stabilită la început de către Atotputernicul în Eden, pare să fie o piatră de temelie a dreptății în familie și în viața națională. Puritatea, nu adulterul este cerința divină.

“SĂ NU FURI”

A fura înseamnă a lua de la altul bunurile lui. Dacă invențiile în electricitate și abur n-ar fi ținut pasul cu creșterea cunoștinței, lumea de astăzi ar fi un paradis al hoților. Dar în timp ce hoția, pirateria, spargerile sunt condamnate de către toți oamenii inteligenți, mulți au ocazia unei mai subtile forme de furt prin speculații la bursă, organizări de companii false cu perspective strălucite, după descriere, dar în realitate organizate să profite de cei mai puțin informați sau mai slabi la minte. Aceasta este furt.

A raporta câștiguri false la încasatorii de impozite este furt. Încercarea de a face contrabandă, fără plata cuvenită a taxelor vamale, este furt. Lipsa de a face serviciile convenite pentru salariul primit este furt. Dar cea mai rea formă de furt, una care face mai mult rău decât toate celelalte împreună este cea indicată în cuvintele lui Shakespeare:

“Cine îmi fură punga, fură gunoi,

Dar cine îmi fură numele bun

Îmi fură ceea ce pe el nu-l îmbogățește,

Dar pe mine mă sărăcește”.

Învățătura scriptural㠓nu vorbiți rău de nimeni” pare să fie relativ necunoscută. Ca rezultat, mulți își mânjesc în mod rușinos caracterul, distrug fericirea altora și adaugă la suferința creației deja gemânde.

“SĂ NU MĂRTURISEȘTI STRÂMB”

Spiritul acestei porunci poate fi încălcat și este încălcat în fiecare zi într-o mie de feluri, nu numai prezentând în lumină falsă mărfurile pe care le vindem sau mărfurile pe care dorim să la cumpărăm, ci într-o mie de feluri prin defăimarea aproapelui.

“SĂ NU POFTEȘTI”

Lăcomia vine înainte de a fura, înainte de a ucide, înainte de a răni prin calomnie. Râvnirea este o boală a inimii care are de-a face cu fiecare nelegiuire; pentru că toate păcatele își au baza în egoism și egoismul este lăcomie. Aceasta este bine pusă la încheierea listei. Oricine vrea să păzească spiritul Legii lui Dumnezeu trebuie să-și păzească inima împotriva lăcomiei.