Vol. 18, Ianuarie-Februarie 2011, Nr. 2 




A LUPTA ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU

Psalm 105:23-36 Exod 7:11

“Oricine se va înălța, va fi smerit; și oricine se va smeri, va fi înălțat.” Matei 23:12 .

R 5271 W. T. 1 iulie 1913 (pag. 203-205)

Practicarea nedreptății vatămă amândouă părțile — la fel de serios pe cel care face vătămarea ca și pe cel vătămat. Dacă acest principiu ar fi în mod general recunoscut, mai puțini ar încerca să practice nedreptatea — inechitatea ­— nelegiuirea. Biblia în mod special respinge toate formele de nelegiuire și susține dreptatea, care este doar un alt nume pentru neprihănire. Toate păcatele sunt mari și regretabile în măsura în care ele sunt nedreptăți ce afectează drepturile altora. Nici o lecție nu pare pentru oameni atât de dificil de învățat ca lecția dreptății, pe care Învățătorul a cuprins-o pe scurt în Regula de Aur: “Faceți altora ceea ce ați vrea să vă facă ei vouă”.

Nu există nici un individ care nu trebuie să se păzească pe această linie. Odată cu venirea ocaziei de a profita de altul vine și proba. Aceasta are o mie de forme, dar este întotdeauna aceeași — nedreptatea. Poate fi practicată de angajator împotriva angajatului, de părinte împotriva copilului, de soț împotriva soției, de un semen împotriva prietenului, sau invers. În oricare caz însă, putem fi siguri că acel care practică nedreptatea va suferi la sfârșit la fel de mult ca și cel împotriva căruia aceasta a fost practicată. Acest principiu găsește o ilustrație plină de forță în studiul de astăzi.

PREȚUL ROBIEI PENTRU EGIPTENI

Egiptenii și-au justificat tratamentul lor față de evrei sub diferite pretexte. Ei deveneau puternici din punct de vedere numeric și puteau să ajute pe dușmanii Egiptului în caz de invazie. De aceea egiptenii doreau să împiedice înmulțirea acelui popor. Nereușind în aceasta, ei i-au înrobit pe evrei. Robia s-a dovedit a fi atât de satisfăcătoare și de profitabilă pentru egipteni, încât după aceea s-au gândit că nu puteau să se descurce fără robi. Prin urmare, pe timpul despre care se vorbește în acest studiu, egiptenii erau gata să-și mențină robii aproape cu orice preț.

Nedreptatea — inechitatea — nelegiuirea — puseseră așa stăpânire pe egipteni, încât plăgile necesare pentru eliberarea evreilor au fost fără îndoială o deplină compensare a dreptății asupra lor, echivalentă cu nedreptățile pe care le practicaseră. Adevărat este proverbul care spune: “Cel care păcătuiește va suferi” — o dreaptă răsplătire, cumva, cândva.

Plăgile egiptene au fost miraculoase dintr-un punct de vedere, dar nu și din altul. Noi suntem dispuși să numim miraculos tot ceea ce trece dincolo de experiențele noastre, și natural tot ceea ce se încadrează în limita experiențelor noastre. Astfel telefonul și telegraful fără fir ar fi apreciate ca miraculoase, dacă n-am avea capacitatea să le reproducem și să știm cum se obțin rezultatele. În mod asemănător, florile perfecte din zilele noastre, în comparație cu cele de calitate inferioară de acum cincizeci de ani, ar fi miraculoase pentru noi dacă n-am cunoaște cum s-au făcut îmbunătățirile.

Pe de altă parte, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, nimic nu este miraculos, deoarece totul se îndeplinește în armonie cu Înțelepciunea și Puterea divină. Devenind familiari cu legile naturii și discernând cum Cel Atotputernic a îndeplinit anumite lucruri pe care în trecut le-am numit miraculoase, să nu ni se micșoreze respectul pentru minune în sine, nici pentru Cel care a făcut-o.

Aplicând acest principiu la studiul de astăzi, aflăm că diferitele plăgi peste egipteni pot fi explicate cu mai multă sau mai puțină logică, dar poporul lui Dumnezeu ar trebui tot mai mult să-L venereze pe Cel care a exercitat acea putere. Se presupune că cele zece plăgi peste egipteni s-au întins pe o perioadă de zece luni. În mod evident ele au fost o parte din competiția dintre dumnezeii egiptenilor și Iehova, Dumnezeul evreilor.

Faraonii au pretins a fi reprezentanții zeului soare, în timp ce poporul lor rob, evreii, se închinau marelui Iehova cel nevăzut și care nu-Și arată prezența. Astfel, când Moise prin îndrumare divină s-a arătat înaintea lui Faraon, i-a spus că Dumnezeul evreilor i-a trimis vorbă că israeliții trebuiau să iasă din Egipt pentru a I se închina. Faraon a întrebat în derâdere: “Cine este acest Dumnezeu al evreilor?” Aluzia este că el nu-L recunoștea. El îl considera pe zeul soare al egiptenilor ca fiind cel puternic.

Moise a fost instruit să facă anumite semne prin care autoritatea sa ca reprezentant al lui Dumnezeu să fie recunoscută. Unul dintre acestea a fost să-și arunce toiagul pe pământ și acesta se va preface în șarpe. Acesta a fost un semn remarcabil, dar Faraon și-a chemat magicienii și ei au făcut o faptă asemănătoare, sau a părut că au făcut astfel. Unii au presupus că ei au făcut o scamatorie despre care se spune că era obișnuită în India — hipnotizând un șarpe și făcându-l rigid prin catalepsie, astfel încât părea ca un toiag. Apoi, eliberat de hipnoză, s-a manifestat ca un șarpe. Nu suntem siguri însă că magicienii n-au făcut mai mult de atât, căci alte reproduceri ale lucrărilor lui Moise prin Aaron nu pot fi explicate prin înșelare.

Ce putere au folosit ei? Răspundem că potrivit Scripturilor există doar două surse de putere supranaturală — divină și satanică. Fără îndoială, Dumnezeu a permis de secole lui Satan și îngerilor căzuți, numiți demoni, să exercite mare putere. În nici un alt mod nu pot fi explicate fenomenele parapsihologice din India și mai recent din Europa și din America. Când spunem aceasta, nu acuzăm că mediile spiritiste sunt cu bună știință servitorii spiritelor rele care personifică morții. Mai degrabă le scuzăm, fiind cu totul înșelate — conducători orbi ai orbilor — care tot mai mult aduc lumea sub puterea acestor spirite rele, crescând rapid numărul celor nesănătoși mintal, care deja numără unul la suta de adulți.

Apele transformate în sânge

Se presupune că plăgile au început în iunie și s-au sfârșit în martie următor. Prima, transformarea apelor în sânge, a fost aproape la fel de miraculoasă ca și transfomarea apei în vin de către Domnul nostru la Cana. Unii gândesc că ei găsesc explicația miracolului. N-avem nici un motiv să ne îndoim că într-o zi vom cunoaște pe deplin cum Și-a exercitat Dumnezeu puterea în realizarea acestei minuni, și de asemenea cum Domnul Isus a operat din punct de vedere chimic asupra apei pentru a o schimba în vin. Fără îndoială procesul a fost unul simplu, numai dacă am ști cum a fost făcut. Tot sucul de struguri a fost la început apă și a trecut prin schimbări chimice în vița de vie. Chimiștii noștri învață tot mai mult despre secretele naturii, și acum aroma fructelor este reprodusă prin ceea ce se numește procese sintetice. Unii speră să producă lapte cât mai curând prin acest proces — echivalentul deplin al laptelui de vacă — direct din iarbă.

Călătorii ne spun că primăvara devreme, înainte de revărsarea Nilului, au văzut apa acestuia roșie ca sângele. Această culoare este produsă de anumite microorganisme din apă. Dacă aceasta a fost metoda folosită de Dumnezeu pentru transformarea apelor din Egipt în sânge, sau să arate ca sângele, Faraonul ar fi auzit probabil despre astfel de schimbări înainte, și miracolul ar fi constat în principal din capacitatea lui Moise și a lui Aaron de a efectua schimbarea instantaneu — la comanda lor — și apoi s-o oprească. Efectul a fost destul de dezastruos, pentru că peștii din râu au fost uciși și oamenii n-au putut bea apa. Totuși Faraon și curtea sa au continuat în nedreptate și au refuzat să-i lase pe evrei să plece.

A doua declarație a autorității lui Iehova prin porunca de a-i elibera pe evrei a fost susținută de amenințarea că va veni o pedeapsă cu broaște. Și ele au venit. Pretutindeni în țară colcăiau broaște și mormoloci — pe străzi, pe câmpuri, în case, în dormitoare și în paturi, în coveți amestecate în mâncare — broaște pretutindeni. Se spune că în Egipt veneau uneori broaște în număr mare, dar se pare că niciodată în număr atât de mare ca și cu această ocazie. A fost o chestiune remarcabilă. Totuși Faraon, când a avut un răgaz, n-a fost convins că lupta împotriva lui Iehova și a ținut încă la nedreptatea robiei. Magicienii lui Faraon într-un oarecare mod au putut reproduce primele două plăgi, dar numai au mărit dificultatea. Ei n-au putut să îndepărteze broaștele. Faraon a fost obligat să apeleze la Moise, spunând: “Rugați-vă Domnului să depărteze broaștele”.

A treia plagă a fost a păduchilor. Dr. Merrins spune: “Cuvântul păduchi probabil că înseamn㠓căpușe de praf”, atât de comune în Egipt. Această creatură mică se fixează pe victime, suge sângele și în câteva ore se dilată de la mărimea unui grăunte de nisip la cea a unui bob de mazăre. În anumite perioade este ca și cum praful țării s-ar transforma în păduchi. Grămezile de broaște care se descompuneau erau inevitabil un loc de reproducere a nenumăratelor insecte”. El îl citează pe Sir Samuel Baker care a spus: “Am văzut adesea locuri uscate în deșert atât de năpădite de căpușe încât pământul mișuna peste tot de acești paraziți, care sunt cei mai mari dușmani ai omului și ai animalului. În acest caz miracolul a constat în producerea acestor căpușe într-un număr neobișnuit și în locuri neobișnuite — nu numai în deșerturile sălbatice, ci în tot Egiptul.

Este demn de remarcat faptul că de aceste prime trei plăgi au avut parte atât israeliții cât și egiptenii, dar de plăgile care au urmat, după cum a arătat Moise înainte, israeliții au fost cruțați. Ținutul Gosen a fost protejat.

Se pare că plaga muștelor, după cum spune psalmistul în acest studiu, a fost de diferite feluri — țânțari, muște de casă și muște de vite. Bieții egipteni erau în chin — suferind o răsplătire dreaptă pentru nedreptatea lor, în timp ce israeliții au fost feriți de această plagă. Faraon s-a potolit și a declarat: “Voi lăsa pe israeliți să plece, dar nu departe”. Dar când mila lui Dumnezeu a îndepărtat plaga, el și-a împietrit inima din nou. El s-a îndoit, de fapt, că experiențele lor fuseseră vreo pedeapsă specială de la Domnul și a refuzat să-i lase să plece.

Ciuma vitelor

Ciuma vitelor a fost următoarea. A fost o molimă foarte cruntă (în latină, morior, a muri), o boală mult asemănătoare epizootiei rusești, care cu câțiva ani în urmă a răspândit boala și moartea printre vitele din lume. Israeliții erau crescători de vite și păstori, dar această molimă a fost ținută departe de țara Gosen, dovedind astfel grija lui Dumnezeu, “pentru ca să știți că nu există nimeni pe întreg pământul asemenea Mie”. Pierderea bănească din cauza molimei trebuie să fi fost foarte mare. Apoi a venit plaga bubelor și a rănilor. Imaginați-vă poporul, de la rege până la cel mai umil servitor, chinuit de bube dureroase!

A șaptea plagă a fost un ciclon, grindină și flacără de foc. “În loc de ploaie, le-a dat grindină și flacără de foc în țara lor.” Aceasta a fost o furtună înfricoșătoare, “tunete, și piatră; și foc cădea pe pământ” sau a plouat pe pământ. “A bătut piatra, și focul era amestecat cu piatra”. Recoltele lor au fost distruse și proprietatea lor prejudiciată.

A opta plagă a fost un roi de lăcuste, și probabil s-a asemănat cu plaga cosașilor care cu câțiva ani în urmă a creat un astfel de dezastru în Kansas și Nebraska. Imense roiuri de lăcuste au venit și de alte dăți peste Egipt, din Nubia. Ele au acoperit pământul pe distanță de câteva mile și uneori până la o adâncime de cincisprezece țoli. Inofensive în sine, ele sunt un dușman care nu poate fi înlăturat. Sunt în stare să mănânce tot ce este verde, înainte de a-și lua zborul. În mijlocul acestei calamități, Faraonul și-a mărturisit păcatul și a cerut iertare. Totuși, când pericolul a trecut, iarăși și-a împietrit inima, opunându-se căii Domnului, căii dreptății. Succesul nedreptății și speranța viitorului profit, l-au condus spre a sfida ceea ce el acum a recunoscut a fi Puterea Celui Atotputernic.

A noua plagă a fost un întuneric peste toată țara. Probabil că a semănat cu ceața londoneză, prin care este imposibil să vezi și în care luminile sunt de puțin ajutor și duc la oprirea generală afacerilor. Acest întuneric poate să fi fost produs de praful din aer, cum cred unii, sau într-o mie de altfel de moduri pe care putea să le aleagă Cel Atotputernic. Totuși, ținutul Gosen unde locuiau israeliții a fost scutit — o altă dovadă pentru Faraon că avea de-a face cu Dumnezeul lui Israel.

Adânc impresionat, Faraon a cedat ceva mai mult decât înainte și s-a oferit să lase poporul să plece cu copiii lor, cu condiția să-și lase turmele și cirezile în Egipt. Când această propunere a fost refuzată, el i-a poruncit lui Moise să plece dinaintea lui și să nu-l mai vadă căci altfel va muri. La această amenințare a venit răspunsul calm al lui Moise: “Ai vorbit drept: nu-ți voi mai vedea fața”. Următoarea plagă, după cum știa Moise, era una finală, la care inima împietrită a lui Faraon avea să cedeze.