Vol. 18, Martie-Aprilie 2011, Nr. 4 


MOISE CHEMAT LA SERVICIU

 “Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!” Matei 5:8 .

R 5261 W. T. 15 iunie 1913 (pag. 188-189)

Moise era în vârstă de patruzeci de ani când a fugit de faraon, descurajat. Avea optzeci de ani când l-a chemat Dumnezeu să fie conducătorul Israelului. Primii patruzeci de ani din viața sa au fost o școală obișnuită, ultimii patruzeci de ani o școală specială în smerenie. Acum era gata pentru serviciu chiar la timpul când Dumnezeu voia să-l folosească. Atât de descurajat a ajuns să fie, încât cel care era gata să conducă oștirea lui Israel fără împuternicire și autorizare divină specială, acum era atât de neîncrezător în sine, încât chiar când a fost chemat de Domnul s-a scuzat, invocând nepotrivirea sa etc. El nu și-a dat seama că numai atunci ajunsese să fie pregătit.

Așa este și cu unii copii ai lui Dumnezeu de astăzi. Puțin își dau seama de importanța lecției smereniei — a supunerii — a dispoziției de a fi învățați. Cine învață această lecție primește cea mai importantă pregătire pentru serviciul divin. “Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har” — celor smeriți, dispuși să învețe, celor supuși. Apostolul, în baza acestui principiu, îndeamnă Biserica spunând: “Smeriți-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu” — supuneți-vă la orice providența lui Dumnezeu vă va aduce în experiențele vieții — “pentru ca, la timpul potrivit, El să vă înalțe” — după ce vă va fi pregătit pentru înălțare și pentru serviciul pe care El dorește să-l îndepliniți. 1 Petru 5:6.

Moise păstorea turmele lui Ietro, și probabil gândindu-se ce înțelept a fost faptul că în urmă cu patruzeci de ani nu reușise să-i convingă pe frații săi să scape din Egipt. Acum putea să vadă, în lumina anilor mai maturi, ce sarcină herculeană ar fi avut în calitate de conducător al lor. Putea să vadă, cu anii săi mai maturi, pericolele și dificultățile călătoriei prin pustie. Putea să înțeleagă mai bine greutățile care ar fi venit peste poporul său în încercarea de a lua în stăpânire țara Canaanului — cum ar fi avut împotrivire din partea locuitorilor țării, mai experimentați decât ei în arta războiului etc. Foarte posibil că el a filosofat asupra nechibzuinței ambițiilor omenești, și a ajuns la concluzia că poporul care nu era pregătit să fie eliberat fusese la fel de înțelept sau mai înțelept decât el, rămânând mai degrabă în robie.

rugul arzând care nu se mistuia

Reflectând astfel, în timp ce turmele pășteau pe munți, privirea lui Moise a fost atrasă de ceva cu totul deosebit. Un rug în flăcări, care însă nu se mistuia. Cu cât s-a uitat mai mult, cu atât a fost mai curios, până când s-a decis să investigheze. S-a apropiat de rug. Din el s-a auzit o voce, care a declarat că fenomenul era o manifestare a prezenței și puterii lui Dumnezeu. Moise s-a supus poruncii de a-și scoate încălțămintea, pentru că era loc sfânt, datorită prezenței îngerului Domnului. Moise și-a acoperit fața cu reverență, în timp ce asculta mesajul divin.

Mesajul lui Dumnezeu a înfățișat pentru mintea lui Moise temelia speranțelor sale și ale israeliților. Declarația: “Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov”, a adus acestui om instruit al lui Dumnezeu o înțelegere clară a ceea ce a însemnat această experiență. Prin aceasta Dumnezeu i-a amintit de Legământul special pe care îl făcuse cu Avraam, și pe care-l reînnoise cu Isaac și i-l confirmase lui Iacov ca un legământ veșnic. Astfel Moise a fost încredințat că Dumnezeu nu uitase lucrurile bune pe care le promisese. Astfel credința și speranța sa trebuie să fi fost restabilite. El a aflat că sosise timpul lui Dumnezeu pentru eliberarea israeliților și obținerea Țării Făgăduinței — Canaanul, țara unde curge lapte și miere — adică, foarte bogată, foarte rodnică.

Dacă în timpul celor patruzeci de ani, și poate și înainte, Moise se întrebase tot mereu dacă lui Dumnezeu Îi păsa într-adevăr de israeliți și de ce a permis să fie asupriți de egipteni, acum el avea încredințarea de la Dumnezeu că El știa și-I păsa, cu aluzia că pentru un motiv bun așteptase toți acești ani și Își reținuse ajutorul pe care putea să-l dea oricând, și că El avusese un scop în această reținere. Explicația dată de Domnul s-a terminat cu invitarea lui Moise să fie acum servitorul Său, mesagerul și purtătorul de cuvânt către faraon, să-i ceară să elibereze pe israeliții captivi.

“eu voi fi negreșit cu tine”

Apoi Moise, care cu patruzeci de ani înainte a fost plin de încredere și curaj, și pregătit să-i conducă pe israeliți, dar căruia acum îi lipsea încrederea în sine, I-a răspuns Domnului: “Cine sunt eu, ca să mă duc la faraon și să scot din Egipt pe fiii lui Israel?” Aceasta însemna: Doamne, desigur că știi că sunt un eșec; cu toate avantajele educației pe care le-am avut, nu sunt bun pentru altceva decât să fiu păstor; Doamne, în mod sigur trebuie să fie cineva mult mai competent decât mine pentru conducerea lui Israel, altminteri mă tem că poporul meu nu va ieși niciodată din Egipt.

Răspunsul lui Dumnezeu a fost: “Eu voi fi negreșit cu tine”. Nu voi aștepta de la tine să faci aceasta singur. Îmi dau seama că este o sarcină mare, o lucrare imensă, dar “Eu voi fi cu tine”. Făcând chestiunea convingătoare, Domnul a declarat nu numai că Moise va conduce poporul, ci și că trebuia ca ei să vină chiar la acel munte, “muntele lui Dumnezeu” — și să I se închine acolo.

Moise, amintindu-și de nereușita sa anterioară, a fost prudent. El a întrebat ce răspuns să le dea israeliților dacă le va spune că Dumnezeu l-a trimis de data aceasta și ei vor întreba: Cine? Care Dumnezeu? Care este numele Lui? Răspunsul divin a fost că numele lui Dumnezeu este “EU SUNT CEL CARE SUNT” — Cel care există prin sine însuși. Dar Moise devenise atât de neîncrezător în sine, încât nu se putea gândi să întreprindă această mare lucrare. El a insistat că egiptenii nu vor lăsa poporul să plece. Era din ce în ce mai convins că intenția lor era să-i țină pe israeliți ca sclavi. Altă obiecție a fost că israeliții nu vor crede că Dumnezeu i S-a arătat într-adevăr lui Moise.

Răspunzând la aceste obiecții, Domnul i-a dat lui Moise anumite semne, convingându-l că el vorbea cu Cel Atotputernic și l-a asigurat că aceste semne vor fi convingătoare pentru israeliți și pentru egipteni.

greoi la vorbire și incompetent

Atât de smerit era Moise încât deși credea pe deplin în Domnul și se încredea în puterea Lui, nu putea să-și dea seama că va avea succes tocmai cu ajutor divin. Desigur că Dumnezeu are în gând să găsească pe altcineva pentru o lucrare atât de importantă. Moise a declarat: “Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea ușoară, nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbești robului Tău; căci vorba și limba îmi sunt greoaie”. Mai mult, el nu avea experiență ca servitor sau profet al Domnului. În mod sigur Domnul îl încerca numai să vadă dacă el era destul de repezit să întreprindă o astfel de lucrare, dar de fapt intenționa să o dea altcuiva. Dar nu! Răspunsul Domnului a fost: “Eu voi fi cu gura ta și te voi învăța ce vei avea de spus”. Exodul 4:10, 12.

La fel astăzi, adevăratul popor al lui Dumnezeu din Veacul Evanghelic, sunt cu toții concepuți de spirit și prin aceasta sunt cu toții autorizați și calificați să fie ambasadori pentru Dumnezeu, să vorbească Adevărul în iubire, în numele lui Dumnezeu, și ca servitori ai Domnului Isus Cristos. Dar se pare că pentru unii dintre noi este uneori imposibil să ne dăm seama cât de mare onoare ne-a acordat Dumnezeu în faptul că ne-a invitat să fim agenții și purtătorii Lui de cuvânt, ca să spunem Mesajul Lui lumii sau fraților din Biserică. Și apoi, când ne-am convins că Domnul va fi cu noi, unii sunt în pericol de a fi prea repeziți și îndărătnici în legătură cu această chestiune. În timp ce aceștia nu au nevoie de încurajare, fără îndoială aceia care, asemenea lui Moise, au nevoie să fie încurajați, sunt în pericol mai mic de a fi lezați de marea onoare care se leagă de serviciul lui Dumnezeu în vreo calitate.

Celor smeriți de acum, ca lui Moise în vechime, Dumnezeu le spune: “Du-te, dar; și Eu voi fi cu gura ta și te voi învăța ce vei avea de spus”. După cum o lecție este să nu avem încredere în noi înșine, sau în judecata ori puterea noastră, o altă lecție importantă este să avem toată încrederea, absolută încredere în Dumnezeu. Până când această lecție nu va fi învățată, nimeni nu va fi într-adevăr potrivit să fie purtător de cuvânt al lui Dumnezeu. În cazul lui Moise, smerenia, lipsa de încredere în sine, umilința, au devenit atât de pronunțate în timpul celor patruzeci de ani de pregătire pe această linie, încât s-a rugat Domnului ca, chiar dacă va fi folosit, altcineva să fie purtătorul de cuvânt. Dumnezeu a auzit cererea lui și i-a dat pe fratele său Aaron ca tovarăș și purtător de cuvânt, când va merge înaintea lui faraon pentru a face cereri în numele Domnului.

Cu toate acestea, Aaron n-a fost cel competent pentru marea lucrare. El n-a avut aceeași pregătire de care s-a bucurat Moise. De aceea Dumnezeu l-a numit pe Moise să fie ca un dumnezeu, sau un conducător pentru fratele său Aaron, iar acesta din urmă să fie ca servitorul lui, sau purtătorul lui de cuvânt, vorbind numai cum era autorizat de blândul și modestul Moise, căruia, datorită blândeții Sale, Dumnezeu i-a dat responsabilitatea.

Totul în Scripturi ne indică faptul că smerenia este o caracteristică esențială pentru tot poporul Domnului, care vreau să fie folosiți de Domnul în vreo lucrare importantă sau specială pentru El. Dacă urmașii Domnului ar putea avea aceasta în minte continuu și și-ar forma calea potrivit cu aceasta, cât de mult ar fi folosiți, putem fi siguri. Orice serviciu pentru Domnul este o onoare; dar cu cât ne este permis mai mult să servim, cu atât mai multe binecuvântări vom avea în viața de acum și cu atât mai mare va fi răsplata noastră în viața care vine. Să ne smerim deci, după cum spune apostolul, sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca El să ne înalțe la vremea cuvenită.