Vol. 18, Martie-Aprilie 2011, Nr. 5 


“RĂSCUMPĂRAREA VOASTRĂ ESTE APROAPE.”

“Vino, poporul meu, intră în cămările tale și încuie ușa după tine; ascunde-te câteva clipe, până va trece mânia! Căci iată, Domnul iese din locuința Lui ca să pedepsească nelegiuirile locuitorilor pământului; și pământul va da sângele pe față și nu îi va mai acoperi pe cei uciși.” Isaia 26:20, 21.

R 5255 W. T. 15 iunie 1913 (pag. 179-181)

Există o gingășie afectuoasă în aceste cuvinte ale Tatălui nostru ceresc, care ne ajută să ne dăm seama de marea Sa iubire pentru poporul Său și grija Sa specială asupra lor. Dar în timp ce apreciem cu multă recunoștință această iubire specială și grijă, prin mângâierea, încurajarea și protecția acordate nouă de Tatăl nostru ceresc în marea strâmtorare a lumii, ne-ar lipsi mult din Spiritul Său dacă am primi chestiunea cu mulțumire de sine, uitând marea Sa iubire și față de lume. Această iubire, ascunsă în spatele norilor indignării Sale drepte împotriva păcatelor, cu înțelepciune dă lovitura grea, aceea care le va sfărâma toți idolii și le va umili mândria până la țărână, pentru ca astfel rănile dureroase ale mâniei Lui să-i pregătească pentru vindecarea veșnică.

Dacă Dumnezeu a iubit lumea așa încât să dea pe singurul Său Fiu conceput, “pentru ca oricine crede în El să nu piară îveșnicș ci să aibă viață veșnică”, El îi iubește și acum, și iubirea Lui este cea care mânuiește nuiaua corectării lor. De asemenea El ar vrea ca poporul Său să dea atenție judecăților Sale, și în timp ce se bucură de lumina soarelui favorii Sale, fiindcă prin credință au ajuns într-o atitudine în care o pot primi, El vrea ca ei să împărtășească spiritul Său față de lume; și în timp ce loviturile indignării Sale drepte cad greu asupra lumii, El vrea ca noi să le arătăm cauza calamităților și singurul lor remediu — “În pocăință îînaintea lui Dumnezeuș și în odihnă îdoar în Elș va fi mântuirea voastră, în seninătate și în încredere va fi tăria voastră.” “Stați liniștiți și să știți că Eu sunt Dumnezeu: Eu voi fi înălțat peste neamuri, Eu voi fi înălțat pe pământ!” Isa. 30:15; Psa. 46:10.

Dar cine sunt aceia pe care Domnul binevoiește să-i cheme cu numele afectuos “poporul Meu”? Cuprinde această clasă pe toți cei peste care este chemat numele Lui? Nu; fiindcă așa ar fi inclus un număr mare de pretinși. Cum exprimă psalmistul, cuprinde pe toți aceia care au făcut legământ cu Dumnezeu prin jertfă (Ps. 50:5) — toți copiii lui Dumnezeu consacrați și credincioși, oricât de tineri sau de slabi ar putea fi, ale căror inimi sunt fixate ferm și hotărât să fie copii cu adevărat loiali și supuși prin harul Său care ajută.

A fi numărați printre copiii lui Dumnezeu este un mare privilegiu; dar înseamnă cu mult mai mult decât mulți par să înțeleagă — mult mai mult din partea lor și din partea lui Dumnezeu. Din partea lor înseamnă nu numai faptul de a avea un nume ca să trăiască în ceva organizație mare care poartă nume creștin, ci faptul că ei au devenit fii și moștenitori ai lui Dumnezeu prin Cristos; că s-au consacrat deplin lui Dumnezeu să urmeze în urmele iubitului Său Fiu; că au renunțat la pompa și slava deșartă a lumii, și au făcut legământ să trăiască separați de spiritul, ambițiile, speranțele și scopurile ei; și nu numai atât, dar în urmarea acelui legământ se străduiesc zilnic să fie credincioși și cu smerenie să-și ia crucea și să-L urmeze pe conducătorul și capul lor, Cristos Isus.

Din partea lui Dumnezeu înseamnă împlinirea tuturor făgăduințelor Sale îndurătoare prin Cristos, atât pentru viața de acum cât și pentru cea care vine. Înseamnă că în viața de acum avem iubirea Sa părintească, grija, disciplinarea, învățătura, sfatul, protecția și încurajarea, până la sfârșit; și că după aceea vom fi primiți în prezența Sa glorioasă și în odihna, bucuria și pacea Sa veșnică. O, ce binecuvântare, să fii poporul lui Dumnezeu, chiar și în viața de acum răsplata favorii Sale este incalculabilă.

“locuința tainică” a sfinților săi

Locul ascuns este “locuința tainică a Celui Preaînalt”, “la umbra Celui Atotputernic” (Ps. 91:1-9). Această locuință tainică a Celui Preaînalt, Preaiubit, este locul comuniunii și părtășiei intime cu Dumnezeu, prin privilegiul binecuvântat al rugăciunii și prin credința în Cuvântul Său prețios și grija Sa providențială promisă.

“Când totul în jurul nostru cedează,

El este a noastră speranță, a noastră siguranță.”

O, ce prețios este acest loc ascuns! Ce odihnă și împrospătare găsim în mijlocul zguduirii care agită chiar acum lumea întreagă și în special națiunile creștinătății — odihnă de mândria și de nechibzuința oamenilor în efortul lor nereușit de a reajusta ordinea socială actuală nesatisfăcătoare; și odihnă de cearta limbilor în încercarea lor la fel de deșartă de a dezvolta principiile clare ale adevărului și dreptății din confuzia actuală a tradițiilor umane (Ps. 31:20). Aici găsim noi odihnă, pace, lumină și bucurie, pe care lumea nu le poate da, nici lua.

Puțini sunt într-adevăr aceia care pot înțelege motivele noastre în faptul că astfel ne retragem din lume și din diferitele organizații ale bisericii creștine nominale, ca să umblăm numai cu Dumnezeu; și multe sunt ocările pe care aceștia trebuie să le îndure pentru numele Lui. Dar nu te teme: “încuie ușa îcredințeiș după tine” și nu da atenție ocărilor; fă-te că nu le auzi și “Sfințiți însă pe Domnul oștirilor. De El să vă temeți și să vă înfricoșați (Isa. 8:13); și “Pe lângă toate acestea, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale Celui Rău” (Efes. 6:16). “Și ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința voastră.” 1 Ioan 5:4.

Pentru a ne inspira astfel de credință, Domnul ne-a oferit, pe lângă toate făgăduințele Sale scumpe, atâtea încurajări la încredere simplă, copilărească în El, și ne-a cerut să nu dăm atenție ocărilor omului, zicând: “Ascultați-Mă, voi, care cunoașteți dreptatea, popor care ai în inimă Legea Mea! Nu te teme de disprețul oamenilor și nu tremura de insultele lor. … Eu, Eu sunt Cel care vă mângâi. Dar cine ești tu ca să te temi de omul cel muritor și de fiul omului, care trece ca iarba, și să uiți pe Domnul, care te-a făcut, care a întins cerurile și a întemeiat pământul? De ce să tremuri mereu toată ziua, înaintea mâniei asupritorului, când se pregătește să distrugă? … Eu am pus cuvintele Mele în gura ta și te-am acoperit cu umbra mâinii Mele, ca să întind cerurile și să întemeiez pământul și să zic Sionului: “Tu ești poporul Meu!”” Isa. 51:7, 12, 13, 16.

În timp ce furtuna necazului care va cuprinde toată lumea îi va afecta pe toți oamenii, individual și colectiv, poporul Domnului care se apropie încă mai mult de El, intrând mai deplin în locuința tainică a comuniunii, părtășiei și odihnei în El, și închizând ușa credinței după ei, vor fi în siguranță ascunși de alarma, frica și tremurul care va pune stăpânire pe toate clasele. Și în timp ce vor îndura răbdător efectele lui asupra intereselor lor vremelnice, ei se vor bucura nu numai în cunoștința Providenței conducătoare a Domnului, în uragan și în furtună, ca și în perioadele de liniște ale vieții, dar și în asigurarea Sa binecuvântată că mânia Lui se va descoperi astfel numai “pentru o clipă” și apoi Împărăția Lui dreaptă se va manifesta în putere și mare slavă, iar ei “vor străluci ca soarele”. Mat. 13:43.

Vorbind despre necazul de la sfârșitul Veacului Evanghelic, Domnul nostru a spus: “Vegheați deci tot timpul și rugați-vă ca să fiți socotiți vrednici să scăpați de toate acestea care se vor întâmpla și să stați în picioare înaintea Fiului Omului” (Luca 21:36). Din nou (versetul 28) El a spus: “Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că răscumpărarea voastră se apropie”. “Vino, Poporul Meu, intră în cămările tale și încuie ușa după tine.”

Cât de mare necaz va fi în timpul trecerii noastre în “cămările” ascunse, în trecerea la Domnul, nu știm. Totuși când acest necaz va veni, va fi așa o binecuvântare de la Domnul, încât cei care vor trece prin el vor putea să se bucure în strâmtorare. Oricare vor fi experiențele lor, aceștia vor fi bucuroși prin aceea că se vor gândi că vor fi pentru totdeauna cu Domnul. Noi ne putem bucura așa cum s-a bucurat sf. Ștefan.

răsplătirea pentru păcatul cu voia

Versetul 21 pare să se refere la funcționarea principiului dreptății în judecățile lui Dumnezeu peste lume. Tatăl ceresc reprezintă Dreptatea și El a hotărât ca toată Mila Sa să fie exercitată prin Domnul Isus Cristos. Domnul nostru va fi în mod special identificat cu strâmtorarea peste națiuni, dar nu va fi atât de mult lucrarea Lui, cât a Tatălui. Ziua de Strâmtorare este numită Ziua lui Iehova. Citim c㠓Picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe Muntele Măslinilor” și acolo va fi un mare cutremur de pământ. Zaharia 14:4.

În timp ce Dumnezeu n-a făcut nimic pentru omenire în cei șase mii de ani trecuți, ci S-a odihnit în privința vreunei lucrări de Restabilire, totuși în unele cazuri El a intervenit pentru a preveni răspândirea răului, precum în cazul amaleciților și a sodomiților. Scripturile par să arate că la sfârșitul acestui Veac, El va interveni în rânduielile omenirii și va face dreptate în timpul de necaz.

În Scripturi, dreptatea este reprezentată ca cerând o răsplătire. Sângele victimelor ucigașilor se spune că strigă după răzbunare. Fie că păcatul a fost o ucidere literală, sau a fost o nedreptate care a dus la crimă sau sinucidere, Dreptatea va cere de la omenire pe seama acestuia o răsplătire egală. Dreptatea cere de la copiii lui Adam să sufere. Biserica lui Cristos este o clasă separată, luată din lume și cu păcatele iertate. Ei sunt susținătorii Adevărului și ai dreptății.

Dar acest timp de necaz care vine peste lume va fi timpul când Dreptatea va primi ce i se cuvine, să zicem așa. Dreptatea își va lua “măsura de carne”. Ea va face răzbunare pentru păcatele mai mult sau mai puțin voite ale omenirii. Clasa care a recoltat beneficiu din jefuirea săracilor în trecut, va trebui să plătească Dreptății ceva din ce se cuvine pentru a regla conturile. Apostolul Iacov spune: “Ascultați acum voi, bogaților! Plângeți și strigați din cauza nenorocirilor care vin peste voi!” Nu trebuie să gândim însă că în acest timp Dumnezeu Se ocupă de bogați. Nimeni nu este în încercare acum cu excepția Bisericii lui Cristos. Ceilalți sunt numai omenirea, unei părți din ea Dumnezeu permițându-i să aducă o măsură de răzbunare asupra celeilalte. Dar situația extremă a omului va fi ocazia lui Dumnezeu. Timpul hotărât pentru stabilirea Împărăției Sale va fi venit și El va face ca această mânie a omului să realizeze binele pentru omenire.

Acei care cauzează acest necaz ce vine nu sunt conștienți de ceea ce fac. Dar când satisfacerea Dreptății va fi fost îndeplinită, Împărăția lui Mesia va mijloci. Citim c㠓dacă acele zile n-ar fi scurtate, nimeni n-ar scăpa”. Această impunere a pedepsei pentru astfel de păcate cum le-am enumerat, nu este deloc în conflict cu învățătura Bibliei că Cristos a murit pentru păcat. Isus plătește datoria pentru păcatul lumii.

Această datorie pentru păcatul lumii a fost pedeapsa cu moartea. Dacă Domnul nostru Isus nu satisfăcea acea pedeapsă, lumea nu era eliberată niciodată. Acea pedeapsă cu moartea ar fi rămas peste lume, fără nici o nedreptate, de nici un fel. Egoismul care a condus la crimă este totuși mult mai mult decât satisfacerea pedepsei păcatului lui Adam de către Domnul nostru. Oricine, prin nedreptate, a provocat situații criminale, este făcut răspunzător de acele situații.

Citim că la sfârșitul Veacului Iudeu Domnul nostru a spus că Dumnezeu va cere de la acea generație se dea socoteală de tot sângele vărsat al celor drepți, începând de la Abel încoace (Matei 23:35). Și necazul care a venit peste națiunea iudee la sfârșitul Veacului lor a rezolvat deplin socoteala. Ei au avut lumină și cunoștință și astfel au fost făcuți răspunzători. Ei au fost obligați să sufere din cauza vătămărilor care nu numai că au fost săvârșite de unii, dar au fost și sprijinite sau permise de alții.

lumină și responsabilitate

La sfârșitul acestui Veac, s-ar părea că judecata Domnului va fi peste creștinătate, care a avut multă lumină, deși uneori numai o lumină refractată. Dar odată cu această lumină vine o măsură de responsabilitate și se pare că edictul Domnului este că ei nu vor scăpa de pedeapsă. De la această generație, El va cere tot sângele celor drepți vărsat în timpul acestui Veac, așa cum a fost cerut de la iudei la sfârșitul Veacului lor. Aceasta va cauza marele timp de strâmtorare acum, așa cum a fost atunci. În ceea ce privește lumea, ea ar putea să nu înțeleagă relația dintre acest timp și trecut. Noi știm numai din Scripturi. Dumnezeu ne dă această înțelegere ca să putem avea mai mare echilibru și confort al minții.

Gândindu-ne la natura necazului de la sfârșitul acestui Veac, în primul rând trebuie să ne amintim că este un necaz care vine peste lume și peste fățarnici. Domnul ne spune că dacă noi suntem credincioși, nu vom intra sub condamnarea care vine peste lume. Sugestia este că acei care nu sunt destul de credincioși pentru a intra în turma mică, vor intra sub această condamnare cu lumea. Astfel Domnul ne spune despre unii care își vor primi partea odată cu fățarnicii. Mat. 24:51.

Numai clasa grâului constituie Biserica lui Cristos. Numai ei vor fi adunați în grânar (Mat. 13:30). Clasa neghinei va trece prin acest timp de strâmtorare care vine peste lume. Clasa fățarnică îi va include pe bogații acestei lumi. Acestora li se adresează sf. Iacov, 5:1-6. În aceste versete, apostolul se abate de la linia sa de gândire. Apoi se adresează iarăși Bisericii. Necazul va fi în special greu pentru bogați, care sunt reprezentați plângând și strigând din cauza nenorocirii.

Clasa Mulțimii mari este tipic reprezentată prin țapul de trimis din ceremoniile Zilei Ispășirii. Vițelul simbolizează pe Domnul nostru Isus, iar țapul Domnului pe urmașii Săi credincioși (Evrei 13:11-13). După ce acei credincioși își vor sfârși cursul, atunci se va face ceva cu țapul de trimis — Mulțimea mare. Relatarea din Leviticul este foarte specifică, și anume că marele preot va pune atunci pe capul țapului de trimis toate nelegiuirile întregului Israel (Lev. 16:21). Toate păcatele poporului erau puse pe capul țapului de trimis, pentru a le putea îndepărta — pentru a face o mulțumire deplină. După cum s-a sugerat, Dumnezeu a făcut pregătire pentru anularea păcatului originar prin Cristos, și a făcut aranjamente pentru satisfacerea Dreptății în privința tuturor celorlalte păcate ale lumii, prin clasa Mulțimii mari.

Există o corespondență între sfârșitul Veacului Iudeu și sfârșitul Veacului Evanghelic în această privință: După cum ispășirea pentru luarea vieții lui Isus a fost cerută de la națiunea Iudee, tot așa la sfârșitul Veacului Evanghelic, viața sacrificată a Bisericii va fi într-o măsură cerută de la Israelul spiritual nominal.

Domnul pare să dea această sugestie, când spune, “să se ceară de la această generație sângele tuturor prorocilor, care a fost vărsat de la întemeierea lumii; de la sângele lui Abel, până la sângele lui Zaharia, ucis între altar și casă; da, vă spun, se va cere de la generația aceasta” (Luca 11:50, 51). Și sf. Pavel scrie că toate lucrurile scrise în profeții vor fi împlinite. Astfel la sfârșitul acestui Veac sunt anumite lucruri puse pe seama creștinătății pentru faptele lor rele. Acestea vor include toate persecuțiile din acest Veac Evanghelic, probabil incluzând și toate persecuțiile împotriva evreilor. De aceea Scripturile arată că un mare timp de strâmtorare asemănător cu cel care a venit peste națiunea iudee va veni acum peste toată creștinătatea. Experiențele lui Israel din anul 70 vor avea paralelă în experiențele din 1915.